Parintele Ioanichie Balan, un om al Duhului

Parintele Ioanichie Balan, un om al Duhului Mareste imaginea.

România creştină a fost dintotdeauna binecuvântată cu slujitori de înaltă erudiţie şi duhovnici cu o profundă viaţă duhovnicească. Unul dintre aceştia a fost şi părintele arhimandrit Ioanichie Bălan, de la a cărui mutare la ceruri se împlinesc trei ani.

Întreaga sa viaţă s-a situat sub semnul chemării din partea lui Dumnezeu şi al răspunsului dat cu vocaţie la această chemare tainică.

Primind din fragedă copilărie o educaţie creştină de la părinţii săi, oameni evlavioşi şi iubitori de Dumnezeu, tânărul Ioan a simţit în adâncul sufletului său chemarea spre viaţa monahală, spre linişte şi rugăciune, spre asceză şi nevoinţă. Astfel, în noiembrie 1949, la vârsta de 19 ani, după absolvirea liceului, îşi îndreaptă paşii spre Mănăstirea Sihăstria, oază de credinţă şi spiritualitate moldavă şi românească, socotind alegerea sa a fi "o taină a lui Dumnezeu", "o lucrare a Duhului Sfânt".

"N-am regretat că am intrat în viaţa monahală."
Într-un jurnal duhovnicesc, o scriere "de taină", publicată de Mănăstirea Sihăstria anul acesta, părintele Ioanichie descria astfel primele zile petrecute în mănăstire: "M-am legat de părinţi, de simplitatea lor, de inima lor curată, a bătrânilor, a tinerilor, de sinceritatea lor, şi m-am înrolat şi eu împreună cu ei să slujesc Biserica. La strană, la citit, la cântat, la cancelarie, că nu prea avea cine atunci. Şi m-am simţit şi eu ales de mâna Domnului fără să ştiu cum exact. Atâta ştiu că până astăzi n-am regretat că am intrat în viaţa monahală. Şi am simţit aceasta ca un semn că Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a îndreptat paşii pe această cărare duhovnicească".

Aici a întâlnit şi a urmat pilda unor vieţuitori îmbunătăţiţi duhovniceşte, cum au fost: Ioil Gheorghiu, Macarie Antonesei, Ioanichie Moroi, Cleopa Ilie, Paisie Olaru, care i-a şi devenit, din anul 1954, duhovnic. Multe dintre aceste modele creştine au fost prezentate în scrierile sale, în mod deosebit în lucrarea sa de licenţă în teologie, susţinută în anul 1975 şi intitulată "Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene".

În acei ani şi acea perioadă a deprins nevoinţa monahală, simplitatea sufletească şi curăţia inimii, prin post şi rugăciune stăruitoare, prin luptă încordată împotriva păcatelor şi a patimilor, prin pocăinţă şi umilinţă, prin lectură duhovnicească şi convorbiri cu părinţii cei îmbunătăţiţi, dar şi prin ascultare la cancelaria mănăstirii, purtând de grijă de lucrările secretariatului, contabilităţii şi casieriei obştii. Împlinea fiecare ascultare cu seriozitate şi atenţie, păstrând, totodată, aprinsă în suflet candela rugăciunii neîncetate. Tuturor căuta să le fie un bun model şi un frumos exemplu duhovnicesc, apropiindu-se şi sfătuind, cu firea sa comunicativă şi deschisă, plină de iubire şi grijă duhovnicească.

După patru ani de ascultare, la recomandarea părintelui Ioil, a fost călugărit în cadrul slujbei de Priveghere din seara de 14 spre 15 aprilie 1953, primind numele de călugăr Ioanichie, iar din acele clipe întreaga sa viaţă a devenit o ofrandă duhovnicească, în care a simţit neîncetat ocrotirea şi ajutorul Sfântului Ioanichie cel Mare. În ziua următoare, tânărul monah Ioanichie Bălan a fost hirotonit ierodiacon de către mitropolitul Moldovei şi Sucevei - Sebastian.

Odată cu acest moment minunat a vieţii sale, intră într-o nouă etapă şi treaptă a vieţii sale duhovniceşti, slujind şi predicând, conducând sufletele însetate de viaţă duhovnicească înaltă spre vieţuirea creştină autentică. Începe, pe de o parte, o perioadă de aspre lupte duhovniceşti, în vederea dobândirii curăţiei sufleteşti, paralel cu studierea vieţilor monahilor care în vetre de sihăstrie românească, în isihie şi smerenie, adeseori cunoscuţi deplin doar de către Dumnezeu, şi-au închinat viaţa slujirii Părintelui ceresc. Ajutor i-au fost în această perioadă slujirea deasă a Sfintei Liturghii, îmbinată cu rugăciunea către Iisus, cugetarea la moarte şi judecată, lectura cea ziditoare, smerenia şi defăimarea de sine. În timpul celor peste 58 de ani de slujire monahală, a primit hirotonia întru preot în anul 1979, iar pentru modul exemplar în care a făcut acest lucru - rangul de protosinghel - 1984 şi arhimandrit în anul 1992, după ce, în anul 1990, revenise la Mănăstirea Sihăstria.

Scrierile sale descoperă cititorului Ortodoxia şi monahismul nostru
În Mănăstirea Sihăstria sau la Mănăstirea Bistriţa, din apropierea oraşului Piatra-Neamţ, părintele Ioanichie Bălan a fost preocupat să descopere, spre al său folos duhovnicesc şi spre luminarea şi mântuirea semenilor săi, frumuseţile vieţuirii creştine autentice şi contribuţia Ortodoxiei româneşti şi a monahismului din ţara noastră, de-a lungul timpurilor, la propovăduirea şi întărirea credinţei ortodoxe. A fost un iubitor şi un neegalat scriitor despre locurile sfinte şi personalităţile care s-au ostenit acolo, precum o demonstrează lucrările sale, între care: "Mărturii româneşti la locurile sfinte" (1986); "Pelerinaj la locurile sfinte" (1992), "Pelerinaj la Mormântul Domnului" (1994); "Pelerinaj la Muntele Athos" (1997); "Fapte minunate de la părinţi atoniţi" (2004).

Între scrierile sale, un loc privilegiat îl ocupă lucrările de popularizare a specificului Ortodoxiei şi a monahismului româneşti, precum: "Mănăstirea Sihăstria" (1971); "Mănăstirea Bistriţa" (1986); "Sfintele moaşte din România" (1999); "Sfintele icoane făcătoare de minuni din România" (1999); dar în mod deosebit "Patericul românesc" ce cuprinde viaţa şi cuvintele unor sfinţi şi cuvioşi părinţi ce s-au nevoit în mănăstirile româneşti (secolele III-XX), 1980; "Vetre de sihăstrie românească: secolele IV-XX" (1981); "Patericul mănăstirilor nemţene" (2001).

Dintre personalităţile Ortodoxiei româneşti, a scos din negura timpului şi a uitării chipuri de teologi contemporani şi de monahi îmbunătăţiţi, în lucrări precum: "Preotul Paul Mihail" (1988); "Omagiu memoriei părintelui Dumitru Stăniloae" (1994); "Trei mari duhovnici din mănăstirile nemţene" (1994); "Viaţa şi nevoinţele Arhimandritului Cleopa Ilie" (1999); "Ieroschimonahul Ioanichie Moroi: Egumenul Sihăstriei" (1909-1944) - 2001; "Moşul Gheorghe Lazăr şi ucenicii săi: un sfânt al zilelor noastre" (2004); "Sfântul Episcop Ioan: mare sihastru în Munţii Carpaţi" (2004); "Sfânta Teodora de la Sihla: floarea duhovnicească a Moldovei" (2004). Alte multe contribuţii esenţiale în domeniul teologiei, spiritualităţii şi monahismului îndeosebi românesc au fost evocate în lucrările: "Convorbiri duhovniceşti, volumul I" (1984) şi volumul II (1988); "Convorbiri duhovniceşti cu teologi ortodocşi din străinătate" (1995).

Dreptmăritorilor creştini români a fost preocupat să le dea hrană duhovnicească, în lucrări generale de popularizare a adevărurilor de credinţă, aşa cum a reuşit să o facă la modul cel mai înalt duhovnicesc în "Călăuză ortodoxă" (1991-1993); "Cuvinte duhovniceşti" (1990); "Sinaxar ortodox general" (1998); "Rânduiala Sfintei Spovedanii şi a Sfintei Împărtăşanii" (2002); "Istorioare duhovniceşti" (2002).

Prin toate aceste lucrări teologice, părintele Ioanichie Bălan a făcut cunoscută lumii întregi istoria bimilenară a creştinismului românesc, bogăţia, înălţimea şi complexitatea formelor de manifestare a evlaviei poporului român, pe care l-a iubit şi slujit cu atâta dragoste, responsabilitate şi verticalitate.

Dacă părintele profesor Dumitru Stăniloae a fost socotit, pe bună dreptate, "sfântul cărţilor" sau al Filocaliei, "patriarhul teologiei academice româneşti", a cărui contribuţie este covârşitoare, în mod similar, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan poate fi socotit cel mai bun cunoscător al monahismului ortodox românesc, cel care l-a mărturisit nu numai în spaţiul ortodox sau creştin, ci în întreaga lume, prin multe din lucrările sale, ce au fost traduse în numeroase limbi străine şi au circulat în medii dintre cele mai variate. Cu alte cuvinte, ceea ce a făcut părintele profesor Dumitru Stăniloae pentru eliberarea teologiei româneşti din clişee scolastice sau anacronice, întorcând-o la izvoarele ei autentice, a făcut părintele arhimandrit Ioanichie Bălan în ceea ce priveşte monahismul românesc şi formele de sfinţenie ale poporului român, făcând larg cunoscute pildele de sfinţenie şi desăvârşire ale evlavioşilor români. Sau, într-o altă exprimare, contribuţia părintelui profesor Dumitru Stăniloae la dezvoltarea teologiei academice româneşti contemporane are un echivalent în opera părintelui Ioanichie Bălan, care a făcut cele mai înalte servicii monahismului românesc, personalităţilor creştine româneşti, monahilor, duhovnicilor, ierarhilor cu viaţă înaltă pe care i-a dat Ortodoxia românească.

Iar spre sfârşitul vieţii sale, înţelegând că adevărurile creştine cele mai înalte nu pot fi exprimate prin cuvinte, oricât de bine alese şi meşteşugite ar fi acestea, ci doar prin limbajul duhovnicesc al tăcerii şi lacrimilor, ne-a lăsat un volum de "Versuri duhovniceşti" (2006), în care şi-a cântat la modul sublim dorul său de Cer şi de Părintele Luminilor, sinceritatea şi curăţia vieţii sale, bucuria aflării şi vieţuirii în credinţă şi adevăr.

O moştenire duhovnicească ce conduce sufletele în Împărăţia cerurilor
Marile caractere şi personalităţi şi cu atât mai mult cele creştine au ştiut în întreaga lor viaţă să îşi tăinuiască ostenelile şi nevoinţele trupeşti şi spirituale de privirile pline de admiraţie ale semenilor şi de cugetarea trufaşă personală, împodobindu-le pe toate cu frumosul veşmânt al smeritei cugetări, virtute care, potrivit Sfinţilor Părinţi, nu poate fi umilită de diavol şi care îi aduce creştinului răsplată veşnică în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa se explică faptul că în lumea ortodoxă lipsesc aproape în totalitate lucrările autobiografice, iar despre nevoinţele marilor spirite creştine au dat mărturie ucenicii lor şi chiar şi aceştia cu multă zgârcenie.

Multe dintre nevoinţele şi stăruinţele marilor duhovnici şi ale sfinţilor au fost cunoscute după mutarea lor alături de "casnicii" lui Dumnezeu, rămânând drept modele sublime de viaţă şi credinţă. Ele dau pentru totdeauna mărturie despre dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, dovedesc dorul aprins de desăvârşire, lupta cruntă pentru mântuire. O astfel de mărturie o constituie şi lucrarea editată de Mănăstirea Sihăstria, cu binecuvântarea IPS Teofan, în ediţia îngrijită de părintele arhimandrit Petru Bălan, "Mi-e dor de cer". Viaţa părintelui Ioanichie Bălan, care ne face cunoscute viaţa şi cuvintele marelui duhovnic moldav, ce pot fi socotite un adevărat dreptar în viaţa duhovnicească, o călăuză, cum îi plăcea părintelui Ioanichie să spună, către mântuire.

"M-am legat de părinţi, de simplitatea lor, de inima lor curată, a bătrânilor, a tinerilor, de sinceritatea lor, şi m-am înrolat şi eu împreună cu ei să slujesc Biserica. Şi m-am simţit şi eu ales de mâna Domnului fără să ştiu cum exact. Atâta ştiu că până astăzi n-am regretat că am intrat în viaţa monahală. Şi am simţit aceasta ca un semn că Dumnezeu m-a ocrotit şi mi-a îndreptat paşii pe această cărare duhovnicească".

Programul desăvârşirii creştine
Scara sau programul desăvârşirii creştine pe care l-a deprins din scrierile Sfinţilor Părinţi, pe care l-a respectat în întreaga sa viaţă monahală şi pe care îl recomanda ucenicilor săi avea la bază următoarele sfaturi creştine:

Străduieşte-te să ţii cât mai mult tăcerea.
Străduieşte-te să dobândeşti în toate şi oricând blândeţea.
Străduieşte-te mai ales să ai o ascultare cât se poate de sinceră, completă, adevărată.
Străduieşte-te să omori din mintea şi inima ta toate gândurile de mândrie.
Caută să fii smerit, nu la arătare, în afară, ci în inima ta smereşte-te. Defaimă-te totdeauna şi mereu vei avea pace în suflet.
Fugi cu totul de urâta mânie.
Fugi de cumplita patimă a curviei.
Doreşte, cere prin rugăciune, sileşte-te să capeţi dumnezeiască dragoste de Dumnezeu şi de aproapele.
Iubeşte pe fratele tău, că pe Hristos închipuieşte.
Luptă-te până la moarte să te supui cu totul stareţului tău.
Caută ca în toată viaţa ta să nu judeci pe nimeni.
Dobândeşte-ţi multă răbdare, căci multe necazuri vei avea în viaţă.
Ca să poţi să te întăreşti în sfânta ascultare, în răbdare, în iubire, trebuie să te rogi lui Dumnezeu neîncetat.
Pentru a avea o mai mare pace şi sporire în nevoinţă, caută şi nu te îmbuiba cu mâncare.
Cere stăruitor în rugăciunile tale, zi şi noapte cere cu mare durere, smerenie şi tânguire darul lacrimilor.
Fii convins că mult ajută la dobândirea şi păstrarea lacrimilor străinătatea, singurătatea.
Iubeşte mult chilia ta.

Şi mai ales, stând în chilie sau oriunde vei fi, ca o rugăciune neîncetată să ai cugetarea morţii tale.

Fugi ca de foc de lenevie. Leapădă lenea, plictiseala, trândăvia, urâtul, nesimţirea sufletului.

Caută ca să mulţumeşti pe Domnul pentru tot ce-ţi dă, bun sau rău. Primeşte tot ce ţi se întâmplă ca de la Domnul pentru mântuirea ta.

Aspru ascet, cunoscător al meşteşugurilor şi vicleşugurilor prin care duhurile răutăţii caută să îndepărteze omul de scopul vieţii sale - mântuirea, părintele Ioanichie a fost foarte atent la fiecare mişcare a sufletului său şi al ucenicilor, făcându-le următoarele recomandări:

Nu crede gândurilor tale.
Nu face pace cu tine
niciodată.
Nu te mulţumi cu ce faci niciodată.
Nu vădi cuiva tainele tale niciodată.
Nu-ţi face prieteni mulţi.
Iubeşte-i pe toţi şi mai buni socoteşte-i.
Supune-te tuturor şi multă pace vei avea.
Iartă toate tuturor şi iertat vei fi şi tu.
Caută pacea tuturor şi parte de ea vei avea.
Caută întâi binele şi folosul aproapelui.
Caută pacea în ascultare întâi.
Caută mângâiere numai în rugăciune.
Caută pe Domnul în necazuri.
Urmează-I Lui pe Golgota.
Fugi de oameni ca să-i iubeşti mai mult.
Fugi de prieteni şi de rude.
Ascunde-te în chilia inimii tale.
Stăruie, sileşte-te, ceartă-te,
defaimă-te. Amin.

Monahilor mai tineri, sfinţia sa le făcea următoarele îndemnuri: Cu dragoste fă ascultarea, fără cârtire, fără mânie, fără laudă, fără răutate. Fii în toate calm, cu vorbire blândă. Nu judeca pe nimeni. Fă-te toate tuturor, de curvie fugi ca de şarpe, de mânie fugi ca de leu, de laudă ca de diavolul. Fugi, fugi de oameni, fii tăcut în toate şi străin tuturor, ca aşa să te poţi bine ruga. Cugetă la moarte, că de ea nu vei scăpa. Rabdă ispitele, că ele te încoronează. Iubeşte-ţi şi chilia ca loc de apropiere şi vorbire cu Domnul. Citeşte, cugetă, scrie, roagă-te, toate fă-le cu dragoste, fără lene, fără plictiseală, ca să-ţi fie de folos. Iar în inimă plângi neîncetat.

Şi iarăşi ţine mai întâi acestea:
Dragostea spre toţi oamenii.
Ascultarea desăvârşită şi paşnică.
Blândeţe spre toată lumea.
Răbdare în ispite.
Rugăciune smerită.
Tăcere, străinătate şi lacrimi.

Tot ceea ce a făcut şi a scris Sfinţia Sa a izvorât din conştiinţa înaltă că slujirea aceasta este o chemare şi o datorie sfântă faţă de Dumnezeu şi neam, pentru care îşi ia acum răsplata veşnică în Împărăţia iubirii Lui nesfârşite.

În persoana părintelui arhimandrit Ioanichie Bălan, Ortodoxia românească şi creştinii vremurilor noastre, dar şi ai timpurilor ce vor veni, au un model de monah erudit şi de călugăr îmbunătăţit, un ostenitor creştin şi un rugător către Tronul Ceresc, în a cărui viaţă nevoinţa personală s-a îmbinat cu harul dumnezeiesc, spre mărturisirea frumuseţilor credinţei ortodoxe şi a înălţimii idealului mântuirii umane şi a neamului românesc.

pr. prof. univ. dr. Ioan C. Teşu

Articol publicat in anul 2010 in ziarullumina.ro

.

09 Februarie 2015

Vizualizari: 652

Voteaza:

Parintele Ioanichie Balan, un om al Duhului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE