Parintele Profesor Alexander Schmemann

Parintele Profesor Alexander Schmemann Mareste imaginea.

Parintele Profesor Alexander Schmemann (1921 – 1983) – un mare propovaduitor si marturisitor al Euharistei, al Teologiei liturgice, eclesiale si sacramentale…

Dupa Revolutia din anul 1917, multe familii rusesti si-au parasit patria, luand calea pribegiei. In Estonia anului 1921, intr-una dintre aceste familii de emigranti, s-a nascut Alexander Schmemann, unul dintre cei mai remarcabili reprezentanti ai teologiei ortodoxe in Occident.

Cu toate ca s-a simtit intotdeauna fiu al poporului din care provenea, Alexander Schmemann nu a vizitat niciodata Rusia, din dispret fata de regimul comunist. Dupa sapte ani petrecuti in Estonia, familia Schmemann a plecat in Franta, la Paris, unde Alexander a urmat studiile secundare. Religiozitatea lui incepe sa se manifeste cu putere, tanarul licean partipicand la Liturghia de la catedrala „Alexander Nevsky“, unde frumusetea cu care erau tinute slujbele il coplesea.



Student si profesor, la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris - Franta

Inceputul celui de-al doilea Razboi Mondial l-a gasit ca student la Institutul Teologic „Saint Serge“ din Paris, unde mai tarziu, a si predat ca lector la catedra de Istorie Bisericeasca, dornic sa aprofundeze situatia Bisericii in secolul al XX-lea care, in diaspora, parea sa fie in dezacord cu unitatea ecleziologica a Bisericii Universale. Studiile filologice facute la Sorbona i-au adus acuratetea in exprimare si au mijlocit contactul cu poezia franceza. In anul 1946, a fost hirotonit ca preot la parohia ruseasca din Clamart, unde a ramas cincisprezece ani. Dupa ce a obtinut titlul de doctor in Teologie la Paris, Parintele Alexaqnder Schmemann a parasit Europa, stabilindu-se in Statele Unite, unde a preluat conducerea Institutului Teologic „Sfantul Vladimir“ din New York, al carui decan a ramas timp de douazeci de ani. Aici, el a predat, pe langa Istoria Bisericeasca, si cursuri de Liturgica si Pastorala. Respectat si iubit de studentii sai pentru stilul sau oratoric si exprimarea vie si spirituala a ideilor, Parintele Alexander Schmemann a ramas in amintirea celor ce l-au vazut si ascultat datorita viziunii sale asupra culturii contemporane a vietii Bisericii si a Liturghiei.

Pentru el „Religia a devenit sinonima cu o sobrietate, incompatibila cu bucuria“

In toate prelegerile sale, Parintele Profesor Alexander Schmemann a cautat sa adanceasca intelegerea Ortodoxiei, pe care a vazut-o drept calea fireasca o omului spre Dumnezeu. Aflat mereu printre studenti, majoritatea din ei de origine americana, neancorati intr-un mediu religios autentic, Parintele Alexander Schmemann i-a indrumat in aprofundarea invataturii dogmatice a Bisericii, pe care fiecare credincios este dator sa o traiasca fara crispare. Despre atmosfera de la scoala, decanul Institutului „Sfantul Vladimir“ nota in anul 1976, in Jurnalul sau: „Din punctul meu de vedere, jumatate din studenti sunt periculosi pentru Biserica - psihologia lor, tendintele lor, un fel de obsesie continua pentru ceva. Ortodoxia pe care acesti studenti, in mod constient sau inconstient, o sustin este denaturata, ingusta, emotiva (…). Ceea ce lipseste este «bucuria si pacea in Duhul Sfant.» Fara bucurie, smerenia si rugaciunea sunt lipsite de har, deoarece puterea lor sta in bucurie. Religia a devenit sinonima cu o sobrietate incompatibila cu bucuria. Ea este, asadar, neputincioasa. Oamenii asteapta de la religie (crestina) raspuns, liniste, sens, iar sensul este bucuria. Acesta este raspunsul ce cuprinde in el toate raspunsurile.“

Cuvintele lui Alexander Schmemann despre omul modern si graba lui de a face cat mai multe lucruri deodata ne dezvaluie analiza atenta pe care acesta a facut-o societatii secolului al XX-lea. Decanul de la „Sfantul Vladimir“ socotea ca greseala majora este identificarea vietii cu activismul, cu gandirea. De aici se naste incapacitatea de a „trai“ pur si simplu, adica de a simti, de a pretui, de a trai viata ca dar vesnic: „Eroarea fundamentala a omului contemporan este credinta lui ca, datorita tehnologiei, poate economisi timp, cand, de fapt, este imposibil. Omul devine sclavul muncii lui tot mai intense. Este nevoie de ritm, de detasare, de incetineala. De ce nu retin studentii tot ce li se preda? Deoarece nu au timp sa devina constienti, sa revina la ceea ce au auzit, sa le patrunda cu adevarat in minte. Un student al zilelor noastre inregistreaza cunostinte, dar nu le asimileaza; in consecinta, aceste cunostinte nu «produc» nimic. O ploaie torentiala este mult mai putin folositoare, la vreme de seceta, decat o ploaie marunta, indelungata! Dar ne aflam mereu sub o ploaie torentiala - de informatii, rapoarte, cunostinte, discutii etc. Si toate acestea zboara in jurul nostru, fara sa ramana in noi, fiind date imediat la o parte de urmatorul torent.“

El spunea ca atunci „cand intram in Biserica, intram in cer“

Ca unul dintre liturgistii consacrati ai secolului trecut, parintele Schmemann a abordat in cartile sale subiecte generoase cum ar fi: Sfanta Liturghie, Euharistia, Biserica. In lucrarea „Euharistia - Taina Imparatiei“, el subliniaza ca „Euharistia, prin ea insasi, este incununarea si implinirea Liturghiei, dupa cum Liturghia este incoronarea si implinirea intregii credinte, a intregii vieti si trairi a Bisericii.“ Cand intram in Biserica, depasim spatiul acestei lumi si intram in cer. In Biserica, descoperim o alta mancare (Euharistia), o alta vedere (icoana), un alt cuvant (Cuvantul lui Dumnezeu), si o alta lume (imparatia lui Dumnezeu). „Euharistia - spune Parintele Alexander Schmemann - este participarea in imparatie ca prezenta a Domnului Inviat si datator de viata. Nu este repetarea apari-tiei ori a venirii Lui in lume, ci ridicarea Bisericii la slava Lui cereasca.“

Vorbea adeseori despre frica de Dumnezeu

Lumea actuala, dominata de o gandire care judeca totul in functie de valorile: succes, siguranta, bunastare, concurenta, profit, este una ancorata mai mult in „spiritul veacului“, decat in „duhul Evangheliei“. „Oamenii au incetat de a mai crede… nu in Dumnezeu sau in zei, ci… in moarte, in moartea vesnica, in iminenta ei. Astfel, ei nu mai cred in mantuire. Intelegerea de astazi a religiei ca o realizare de sine este destul de ieftina. Sunt eliminati, pe rand, diavolul, iadul, pacatul si nu mai ramane nimic altceva decat consumul de bunuri. Exista, acum, in lume, mai multa frica decat oricand, insa nu este «frica» de Dumnezeu.“

Indemna permanent „sa adunam viata pentru eternitate“

Indemnul pe care ni-l lasa tuturor Parintele Alexander Schmemann este unul optimist, incurajator: „Sa adunam viata pentru eternitate, adica sa ne traim viata ca si cum ar fi vesnica. Sa semanam lucrurile noastre astfel incat, «dincolo», sa rasara indestructibile. Dar putem alege sa traim «adunand moarte», sa traim «dupa pofta trupului si a ochilor si dupa trufia vietii» (I Cor. 2, 16), care este deja un chin, deja moarte. Ne putem inrobi activitatii cotidiene, ne putem seca inima ori sa slujim idolilor…“

Pentru un emigrant care nu a vazut niciodata tara de origine a parintilor sai, sentimentul dorului de „acasa“ era unul foarte intens. In discutiile cu Soljenitan, Alexander Schmemann nu a fost de acord cu viziunea nationalista a acestuia, care avea ca motto cuvintele „doar Rusia“, propunand o alta perspectiva: „Iisus Hristos nu a avut o casa a Lui nu pentru ca ar fi dispretuit bucuriile simple - a avut si El o copilarie, o familie, o casa - ci pentru ca El se simtea acasa pretutindeni, in lumea pe care Tatal Sau o facuse «casa» omului. Biserica este casa noastra si casa lui Dumnezeu, iar cea mai profunda experienta a Bisericii este cea a unei case.“

Pentru a intelege adevarata natura si „functie“ a sarbatorilor, trebuie sa ne amintim ca crestinismul s-a nascut si a fost propovaduit la inceput in cadrul unor culturi in care sarbatorile si celebrarile erau o parte organica si esentiala a intregii conceptii despre lume si a modului de viata. Pentru omul din trecut, o sarbatoare nu era ceva accidental si „aditional“: ea era modul sau de a da sens vietii sale, de a o elibera de ritmul animalic al muncii urmate de odihna. O sarbatoare nu era o simpla „pauza“ intr-o viata de munca, altfel lipsita de sens si grea, ci o justificare a acelei munci, rodul ei, transformarea ei sacramentala in bucurie si, deci, in libertate. Crestinii au dat un sens nou sarbatorii, transformandu-i continutul, trecand-o cu tot ceea ce apartinea omului „natural“, prin moarte si inviere. (…) Crestinismul a insemnat revelarea bucuriei si daruirea ei. Aceasta bucurie este bucuria cea curata, pentru ca nu depinde de nimic din aceasta lume si nu constituie rasplata pentru ceva meritat de noi. Ea are singura putere cu adevarat transformatoare din aceasta lume, fiind pecetea Duhului pe viata Bisericii.

Pastile nu sunt comemorarea unui eveniment, ci - in fiecare an - plinirea timpului insusi, a timpului nostru real. Pentru ca noi traim inca in aceleasi trei dimensiuni ale timpului: in lumea naturii, in lumea istoriei, in lumea asteptarii. In fiecare dintre acestea, omul se afla intr-o tainica cautare a bucuriei, a unui sens si a unei desavarsiri absolute, a unei maxime impliniri, pe care nu o gaseste. Timpul intotdeauna tinteste spre o sarbatoare, spre o bucurie, pe care prin sine nu o poate oferi sau realiza. Aflat atat de mult in cautarea sensului, timpul devine insasi forma si imaginea lipsei de sens. Dar, in noaptea Pastilor, sensul ne este dat. Si nu ne este dat pe calea unei „explicatii“ sau a „comemorarii“, ci ca darul bucuriei insesi, bucuria partasiei la timpul cel nou al imparatiei.“ (Alexander Schmemann - Pentru viata lumii, EIBMBOR, 2001)

Asadar, cu alte cuvinte sau in alta ordine de idei, Pe data de 13 decembrie 1983, adica in urma cu aproape treizeci de ani, a trecut in vesnicie unul dintre teologii ortodocsi de prim rang ai secolului XX, Parintele Alexander Schmemann. Dincolo de idei, publicatii sau repere biografice - toate acestea vizand contributia la propriul domeniu de competenta - aplecarea posteritatii asupra unor inaintasi de anvergura parintelui Schmemann intampina principala dificultate tocmai in a reconstitui putin din prezenta lor reala in peisajul istoriei pe care au marcat-o definitiv.

A-l reduce pe fostul decan al Institutului "Sf. Vladimir" din New York doar la activitatea sa profesionala si publicistica - indiferent de acuratetea si amploarea demersului - ar esua in a surprinde dimensiunea reala a impactului sau asupra contemporanilor si lumii postume.

Pe urmele contributiei schmemanniene

La momentul sosirii sale in America, situatia vietii eclesiastice ortodoxe de acolo diferea radical de atmosfera in care crescuse in diaspora pariziana. Haosul jurisdictional afecta toate palierele vietii bisericesti, inclusiv exprimarea liturgica. Particularismele lingvistice si cultice faceau parte din recuzita ghetoizarii etnice a ortodocsilor. Paul Meyendorff, succesorul lui Alaxander Schmemann (si actualul titular) la Catedra de Liturgica de la Institutul Teologic "Sf. Vladimir", detaliaza tabloul: "Din moment ce multi erau fosti uniati, cultul lor era adesea latinizat. [.] Stilul muzical varia de la stilul de opera al curtii imperiale rusesti de secol XIX pana la prostopenia carpato-rusa si galitiana. Ciclul bogat al slujbelor zilnice si saptamanale era redus, la scara larga, doar la Liturghia duminicala, adesea suplimentata de o slujba numita Obednita. Cum era cazul si al celorlalti ortodocsi din America, cuminecarea era primita in mod normal numai o data pe an. [.] Asa-zisele "rugaciuni ale preotului" de la Liturghie erau recitate intotdeauna in liniste. Uneori, pentru a nu intarzia slujba, erau citite in avans ori chiar omise! Botezurile se oficiau in particular, doar cu participarea familiei si a prietenilor, si niciodata unite cu Liturghia euharistica. In seminare, pregatirea liturgica era limitata la detalii tipiconale, fara a se preda factori teologici sau istorici. Liturghia era doar ceva ce trebuia facut pentru a indeplini cerintele formale ale Ortodoxiei" (Paul Meyendorff, "Fr. Alexander Schmemann''s Liturgical Legacy in America", St. Vladimiras Theological Quarterly, vol. 53, 2009, nr. 2-3, pp. 321-322). Insistenta nicidecum intamplatoare asupra acestei ample descrieri sugereaza deja, in subtext, contributia schmemanniana uriasa, actuala, providentiala la primenirea spirituala si liturgica a Ortodoxiei americane.

Ca teoretician al Teologiei liturgice si sacramentale, Alexander Schmemann a revitalizat studiul acestei discipline in scolile teologice americane (nu doar ortodoxe) printr-un discurs academic, adresat cititorului si contextului contemporan, prin efortul de intoarcere la sursele si spiritul Traditiei crestine autentice. Introducere in Teologia liturgica, tradusa si in limba romana, ramane o lucrare clasica, nelipsita din bibliografia obligatorie pentru aprofundarea Teologiei liturgice (chiar si in unele scoli catolice sau protestante). Insa cercetarea teologica vazuta ca scop in sine era de neconceput pentru Alexander Schmemann!.

In lucrarea consacrata Tainei baptismale, Din apa si din Duh, Alexander Schmemann propune reevaluarea locului Botezului in cadrul cultului. Botezul nu ar trebui inteles exclusiv ca un ritual privat, ci si ca un eveniment deschis intregii comunitati crestine. Intrucat Liturghia euharistica reprezinta manifestarea deplina a Bisericii locale si a comuniunii in Iisus Hristos, incorporarea unui nou membru in Biserica ar trebui reintegrata in Liturghie, asa cum se practica in primele veacuri crestine. Schmemann pledeaza pentru savarsirea Tainei baptismale in Biserica si in cadrul Sfintei Liturghii, impotriva practicii raspandite pe atunci in comunitatile americane de a celebra Botezul acasa ori intr-un cadru restrans.

Totusi, cea mai profunda urma a impactului fostului decan de la Institutul Teologic "Sf. Vladimir" asupra vietii eclesiastice americane este, fara indoiala, legata de Sfanta Liturghie si de practica euharistica. Parintelui Schmemann i se datoreaza in mare masura revitalizarea celebrarii Liturghiei Darurilor mai inainte sfintite, rostirea cu voce tare a rugaciunilor preotului, promovarea limbii engleze in cult, dar, mai ales, revenirea la impartasirea frecventa a credinciosilor, apel care i-a consumat o energie nebanuita la amvon, la catedra, in scrierile, chiar si in interpelarile sale din Sinodul american. Impactul primului manifest euharistic schmemannian, Postul Mare, poate fi intuit din simpla statistica a vanzarii acestei carti pe piata americana: in anul 1968 era prima carte editata de St. Vladimir''s Seminary Press, cu un stoc initial de 3.000 de exemplare, epuizat in mai putin de trei saptamani; alaturi de alte doua lucrari ale sale, Pentru viata lumii si Din apa si din Duh, Postul Mare conduce si astazi, dupa patru decenii, in topul best-seller-urilor editurii newyorkeze.

Un sondaj realizat in anul 1992 de Paul Meyendorff - in calitate de secretar al Bisericii Ortodoxe din America - in randul clerului acestei institutii dezvaluia cifrele provizorii ale unei mosteniri prematur si, finalmente, imposibil de cuantificat: "rezultatele erau uluitoare: 80% [dintre clerici, n.n.] citeau o parte sau toata anaforaua liturgica cu voce tare; 95% incurajau impartasirea frecventa; 39% oficiau Botezurile unite cu Liturghia euharistica" (P. Meyendorff, "Fr. Alexander Schmemann''s Liturgical Legacy.", p. 325).

Parintele Profesor si Teologul Alexander Schmemann, in amintirea si condeiul celor care l-au cunoscut

Pentru cititorul interesat de o incursiune concreta, tulburatoare in viata si gandirea Parintelui Alexander Schmemann, lectura Jurnalului sau (tiparit de Editura Reintregirea in anul 2004) ofera cea mai intima intalnire cu omul, preotul, decanul care isi imortaliza, in cele zece caiete de insemnari zilnice descoperite in biroul sau, gandurile sau asteptarile, bucuriile si dezamagirile. In prezentarea de fata, ne vom opri la doua marturii "oculare" ale unor personalitati marcante care l-au cunoscut indeaproape. Mai intai, iata cum il descria Sophie Koulomzin, "femeia ortodoxa a secolului XX", care i-a fost profesoara in Franta si apoi colega in America, la "Sf. Vladimir": "Mi-l amintesc de cand era un baietel de 8 ani, elev intr-o clasa la care predam martea si sambata in scoala noastra din Paris. A fost inzestrat si sclipitor si un liturgist remarcabil, dar as zice ca adevaratul lui geniu statea in abilitatea de a vedea si recunoaste noi nevoi, noi situatii si sa reactioneze fata de ele intr-un mod cu adevarat profetic. A fost un campion al cauzelor noi, dar nici o cauza nu era mai importanta pentru el decat cea a persoanei umane implicate individual. Grija pastorala pentru persoana umana nu a fost niciodata afectata de rolul important pe care l-a avut in stabilirea unor noi politici bisericesti. Cred ca nu a existat niciodata vreo persoana "neinteresanta" pentru el. De asemenea, a fost destul de incapabil sa se conformeze la imaginea traditionala a preotului ortodox clasic, pios. Simtul umorului l-a insotit mereu si, ocazional, a oferit prilej de ofensa traditionalistilor rusi, dar a fost calitatea care i-a permis sa se adreseze noii generatii si sa faca vie credinta crestina si plina de sens pentru aceasta. A fost un orator remarcabil, evitand toata retorica religioasa obisnuita, iar neasteptatul, neobisnuitul, rasturnarile simple ale discursului sau au castigat atentia si intelegerea auditoriului sau" (Sophie Koulomzin, Many Words: A Russian Life, St. Vladimir''s Seminary Press, Crestwood, New York, 1980, p. 297).

Cea de-a doua marturie vine insa din cu totul alta directie: timp de doua decenii, Radio Libertatea a difuzat, pentru ortodocsii din fostul lagar comunist al URSS-ului, predicile duminicale ale celui ce se identifica vag drept "Parintele Alexander". In anul 1971, cand A. Solzhenitsyn recunostea sub vocea radiofonica pe decanul de la Institutul Teologic "Sf. Vladimir", autorul rus laureat al Premiului Nobel afirma: "Vreme indelungata, cu incantare spirituala, am ascultat in serile de duminica, ori de cate ori a fost posibil, predicile parintelui Alexander (numele sau nu a fost niciodata anuntat) de la Radio Libertatea. Si am fost uimit cat de genuina, cat de contemporana si de ce inalt nivel este arta lui de a predica [.]. Nici o nota de falsitate, nici o iota de retorica, fara vreun recurs gol la forma sau la ritual obligatoriu care provoaca disconfort pentru ascultator si pune, atat pe predicator, cat si pe acesta, in situatii jenante. Intotdeauna o gandire adanca si sentiment profund [.]. Si atunci, destul de recent, mi s-a "descifrat" ca este Parintele Alexander Schmemann" (""Concern" Publishes Solzhenitsyn''s Letter About Father A. Schmemann", The Orthodox Church, January 1973, p. 1, http://www.schmemann.org/memoriam/solzhenitsyn.html, 11.12.2010).

A fost un mare misionar ortodox intr-o lume dominata de alte valori si idei si un restaurator fidel al cultului rasaritean in continuturile sale autentice. Contributia parintelui Alexander Schmemann nu se rezuma insa la numarul lucrarilor de referinta semnate, altminteri impresionant, ci ii depaseste cu mult opera.

Alexander Schmemann si a sa carte: „Euharistia. Taina Imparatiei”

Parintele Profesor Alexander Schmemann (1921-1983), fost profesor si decan al Seminarului Teologic Sf. Vladimir de la Crestwood (New York, USA) ne-a lasat in aceasta carte, reeditata in conditii de foarte buna calitate, un stralucit comentariu la Sfanta Liturghie. Acest comentariu este inainte de toate personal: trimiterile la istoria Liturghiei sunt rare si imprecise iar referirile la Parintii care au comentat Liturghia (Sf. Dionisie Areopagitul, Sf. Maxim Marturisitorul, Sf. Gherman al Constantinopolului, Sf. Nicolae Cabasila, Sf. Simeon al Tesalonicului in special) sunt aproape inexistente. Parintele Alexander a terminat de scris aceasta carte cu o luna inainte de moartea sa. Este in parte si testamentul sau spiritual,in care, in urma unei vaste experiente ca profesor de teologie liturgica, dar si ca preot slujitor,impartaseste cititorilor sai ortodocsi, dar si celor catolici ori protestanti, ceea ce considera esential pentru modul in care Liturghia trebuie sa fie inteleasa si traita astazi.

Principalele momente si aspecte ale Liturghiei sunt evocate in douasprezece capitole intitulate dupa cum urmeaza: „Taina Adunarii”, „Taina Imparatiei”, „Taina Intrarii”, „Taina Cuvantului”, „Taina credinciosilor”, „Taina Aducerii”, „Taina Unitatii”, „Taina Inaltarii”, „Taina multumirii”, „Taina aducerii aminte”, „Taina Duhului Sfant”, „Taina Impartasirii”.

Gandirea Parintelui Alexander Schmemann este foarte adesea critica referitor la anumite deviatii liturgice din catolicism si din protestantism, și, de asemenea, si fata de unele schimbari nefericite pe care Liturghia ortodoxa le-a suferit in secolele recente, in principal din cauza influentei occidentale. El a denuntat, in special, doua conceptii si practici care marcheaza astazi Liturghia ortodoxa: o conceptie ierarhica a rolului clerului si poporului la liturghie si un pietism individualist care caracterizeaza adesea practica liturgica a credinciosilor. Un scop, clar perceptibil, ghideaza autorul de-a lungul intregii carti: acela de a reda Sfintei Liturghii dimensiunea fundamental comunitara (fie ca este intre cler si credinciosi, fie intre credinciosii insisi) pe care o avea la inceputuri.

Acest proiect, laudabil de altfel, conduce autorul de multe ori sa isi forteze argumentarea.

Nu este corect, de exemplu, sa se vorbeasca de o con-celebrare intre slujitori si popor (p. 4) sau de o „con-slujire a fiecaruia cu toti” (p. 8), sa se afirme ca „nu clerul este cel care oficiaza”, ci ca „toti pana la unul sunt consacrati și toti slujesc” (p. 90), ca functia principala a preotului slujitor este de a „dezvolta, mentine si exprima unitatea poporului lui Dumnezeu” (p. 97). Nu este corect nici sa se prezinte sinaxa „ca actul principal si fundamental al Liturghiei” (p. 5) sau Liturghia drept „Taina Adunarii” (p. 97), nici de a prezenta Euharistia ca fiind „in primul rand darul si implinirea unitatii credintei si dragostei” (p. 151). Pe de o parte, Parintele Alexander Schmemann pierde din vedere faptul ca harul hirotoniei ii confera preotului un loc si o functie speciale (daca fiecare credincios este „imparat, preot si profet”, el nu e preot la fel ca preotul, nici nu este profet ca profetii Vechiului Testament.) ; el pierde in special din vedere functia mijlocitoare a preotului si faptul ca acesta este o imagine a lui Iisus Hristos – afirma si sustine teologul francez Jean Claude Larchet.

Pe de alta parte, el pierde din vedere faptul ca Liturghia euharistica este mai inainte de toate o actualizare (mai degraba decat o comemorare in sens strict) a jertfei lui Hristos, care Isi jertfeste trupul si varsa sangele Sau pentru mantuirea credinciosilor, care primesc astfel o impartașire cu credinta: „Luati, mancati, acesta este Trupul Meu care Se frange pentru voi pentru iertarea pacatelor. Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”. Preotul ii cere lui Dumnezeu, in continuarea rugaciunii euharistice ca acest Trup si acest Sange sa fie „celor ce se vor impartași, spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartașirea cu Sfantul Duh, spre plinirea Imparatiei cerurilor”. Reamintesc, de asemenea, in acest sens, prima fraza din Explicarea Sfintei Liturghii a Sfantului Nicolae Cabasila: “Savarșirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor de paine si vin in dumnezeiescul Trup și Sange, iar ca scop, sfintirea credinciosilor, care, prin acestea, dobandesc iertarea pacatelor și moștenirea imparatiei cerurilor”.

Dorinta de a elimina distinctia intre altar si naos sub pretextul ca aceasta reflecta o relatie ierarhica a clerului si poporului (cf. p. 56) - vointa care s-a tradus, in anumite biserici din Europa Occidentala si America de Nord din partea preotilor influentati de aceasta carte, prin eliminarea dverei (sau perdelei) situate in spatele usilor imparatesti, uneori chiar prin scoaterea usilor imparatesti insesi si alteori a iconostasului in intregime - reflecta o pierdere regretabila a sensului simbolic al spatiului eclesial (dupa cum recitim, prin contrast, in primele capitole din Mystagogia Sfantului Maxim, sau in comentariul Sfantului Gherman al Constantinopolului). In mod similar, autorul vrea sa vada in Intrare „intrarea poporului lui Dumnezeu” (p. 56, 68, 69) pierzand din vedere simbolismul hristic al acestui rit, imaginea venirii Sale in lume si inaltarea catre Imparatia Cerurilor, cu El siin El, a oamenilor pe care El i-a mantuit. Contrar afirmatiilor parintelui Alexandre (p. 55), acest simbolism hristic nu este de origine recenta: il regasim deja in cele mai vechi comentarii liturgice, in special in Mystagogia Sfantului Maxim Marturisitorul.

Autorul are dreptate sa evidentieze greșeala citirii „in taina” de catre preot, a Rugaciunii euharistice, practica necunoscuta de Biserica timpurie, si sa pledeze pentru citirea cu voce tare (ceea ce fac din ce in ce mai multi preoti) . Dar el merge, evident, mult prea departe atunci cand afirma ca „se poate spune fara a exagera ca [din cauza asta] lucrarea harului a disparut din Liturghie” (p. 186), ca și rolul preotului insusi care devine neglijabil – remarca acelasi autor francez Jean Claude Larchet!.

Se poate, de asemenea, regreta ca Parintele Profesor Alexander Schmemann sub pretextul de a consolida dimensiunea comunitara a Liturghiei, devalorizeaza participarea personala a credinciosilor. Si a spune ca „crestinismul consta nu in aceea ca el da fiecaruia posibilitatea desavarsirii personale” (p. 14) este acceptabil doar daca este sa denunte o intelegere si o practica moralista, pietista si individualista a Liturghiei (a se vedea si pp. 115 si 150) legate, in anumite situatii, de o conceptie consumerista despre Biserica (a se vedea p. 119), dar nu este acceptabil daca se neaga rolul esential al Liturghiei, prin harul care este acordat, in progresul spiritual si mantuirea fiecarei persoane (si rolul pe care il joaca, corelativ, pregatirea „ascetica” a fiecarei persoane pe care insista puternic, de exemplu, rugaciunile de dinaintea impartașaniei); or, tocmai in acesta din urma se incadreaza Parintele Alexander Schmemann, care mai tarziu denunta faptul ca „impartasirea este vazuta ca o modalitate de a obtine harul, ca un act de sfintire personala” (p. 66) – potrivit afirmatiilor teologului ortodox francez Jean Claude Larchet.

La acest punct, am putea citi de exemplu, Mystagogia Sfantului Maxim Marturisitorul si Explicarea Sfintei Liturghii a Sf. Nicolae Cabasila, si vom vedea, in schimb, legatura profunda dintre desfasurarea Liturghiei si dezvoltarea vietii duhovnicesti personale a crestinului, incat Sfantul Maxim dezvolta comentariul sau pe baza unei stricte corespondente. Daca este regretabil faptul ca in unele parohii credinciosii sunt ortodocsi de facto, mai degraba o suma de indivizi decat membre ale unui singur trup, fiecare rugandu-se pentru el insusi si participand la Liturghie int-un mod individualist, comportandu-se de parca altii nici nu ar exista, poate fi similar deplans faptul ca in alte parohii exista o pierdere de sens a relatiei stranse a liturghiei cu spiritualitatea (si viceversa) si ca viata eclesiala s-ar fi transformat intr-o forma particulara de viata asociativa in care preotul a devenit organizatorul si animatorul. In ceea ce priveste ultimul punct, excesele unor parohii ortodoxe francofone legate de Fratia ortodoxa bazate pe tezele parintelui Alexandre au fost recent criticate de Jean-Louis Palierne in cartea sa Mais où donc se cache l’Église orthodoxe ? La trop longue errance des Français (Dar unde se ascunde Biserica Ortodoxa ? Prea lunga ratacire franceza, L’Age d’Homme, 2002; a se vedea mai ales sectiunea ce incepe cu capitolul intitulat „Mitul comunitar”, p. 41-48) – Jean Claude Larchet.

Subliniind, de asemenea, pe buna dreptate, ca parohia nu trebuie sa fie aplecata doar spre sine, parintele Alexandre pare totusi sa piarda sensul a ceea ce inseamna Biserica locala atunci cand afirma ca „parohia se impartașește din plinatatea bisericeasca și devine Biserica numai in masura in care se transcende pe sine ca parohie” pentru a se uni cu alte parohii, parohia nefiind decat „o parte a Bisericii” (p. 101).

Parintele Alexander Schmemann a fost observator la Conciliul Vatican II si ne-am putea intreba, ca si parintele Mihail Pomazansky (fost profesor la Seminarul din Jordanville, foarte cunoscut in Statele Unite, care a supus teologia liturgica a parintelui Alexandre unei severe critici – a se vedea, de exemplu, site-ul de pe Internet: http://www.orthodoxinfo.com/phronema/pom_lit.aspx și in limba romana: http://saraca.orthodoxphotos.com/biblioteca/teologia_liturgica_pr_schmemann.htm) daca Parintele Alexander Schmemann n-a fost cumva influentat de catolicismul social si implicatiile lui liturgice, foarte in voga in anii saizeci; alti autori au vorbit de o „protestantizare” a Liturghiei ortodoxe. In ceea ce ne priveste, ni se pare ca parintele Alexandre se arata a fi fost influentat de fapt de teoriile tip sobornost, care au cunoscut un mare succes in Rusia la finele secolului al XIX-lea (in mod particular de ganditori ca Kireievskisi Homiakov, carora Olivier Clément, in cartea sa despre Nicoale Berdiaev, le reprosa de a fi conceput la urma urmelor comuniunea drept „un fel de fuziune intr-un organism in care fiecare nu este decat o portiune”) si de existentialismul si personalismul moderne (promovate in lume de emigratia rusa, de N. Berdiaev, si mult mai tarziu in lumea greceasca de C. Yannaras si I. Zizioulas), care au dezavantajul de a fi redus persoana la dimensiunea ei relationala.

Cu toate ca teza pe care Parintele Alexander Schmemann incearca sa o impuna este ca o prisma ce denatureaza, prin exclusivismul si caracterul sau prea sistematic, ansamblul comentariului, pot fi gasite in acesta din urma, dupa ce-l vom fi citit cu rezerve si ii vom fi corectat excesele, numeroase intelesuri profunde din care vom avea mult de castigat…

Concluzii finale si incheierea

Asadar, importanta si semnificatia Euharistiei (inclusiv in conceptia, viziunea si opera Teologului Alexander Schmemann) sunt fundamentale si maxime pentru viata omului, pentru viata lumii, caci ea este unirea cea mai inalta care se poate realiza intre om si Domnul nostru Iisus Hristos, cu Dumnezeu, in Imparatia Sa. Dumnezeiasca Impartasanie din cadrul Sfintei Liturghii care se savarseste in Biserica pentru credinciosi, ne uneste cu Iisus Hristos si pe noi unii cu altii, deoarece toti credem in Unicul Iisus Hristos – Care este ieri, azi si in veci Acelasi si prin Care ne impartasim cu aceleasi Sfinte Taine. Ea este Taina a Bisericii si a unitatii Bisericii fiindca in ea se pecetluieste unitatea de credinta incununand Liturghia Cuvantului. Ea sustine cresterea permanenta a crestinilor in Iisus Hristos, in Trupul Sau tainic - Biserica - in comuniunea iubirii cu Iisus Hristos si intre ei, Euharistia fiind prin aceasta un sacrament al impacarii , al iubirii si a unitatii profunde a oamenilor in Iisus Hristos, a mantuirii in El si prin El, asa dupa cum am mai spus in acest studiu. Unitatea crestina trebuie sa se rasfranga asupra lumii intregi, pentru ca sa se pregateasca in acest chip unitatea eshatologica pe care Sfanta Impartasanie o prefigureaza, Imparatia lui Dumnezeu cea vesnica pe care o pregustam inca din viata aceasta terestra si care nu este o comuniune umana, ci o unitate in Dumnezeu, in plenitudinea adevarului si in bucuria Imparatiei - aceasta conceptie ar trebui sa asigure ecumenicitatea sau gindirea si miscarea ecumenica Bisericii cea una dupa cum si Iisus Hristos - Adevaratul Dumnezeu - doar Unul este!.

Incheiem cu constatarea ca Euharistia actualizeaza intr-un dinamism convergent, spre plenitudinea existentei, marile potentialitati umane care semnifica si simbolizeaza ceea ce trebuie sa devina lumea adica o daruire si un imn de lauda adus, neincetat, Creatorului; o comuniune universala in Trupul lui Hristos, o imparatie a dreptatii, a iubirii si a pacii in Duhul Sfant, pentru unitatea si mantuirea tuturor in Hristos Domnul si prin Hristos, ajungand, astfel, la desavarsirea noastra cu ajutorul Sfintei Euharistii careia ii descoperim, in acest fel, valoarea ei duhovniceasca de nepretuit.

Drd. Stelian Gombos

.

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

23 Aprilie 2014

Vizualizari: 1674

Voteaza:

Parintele Profesor Alexander Schmemann 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE