Parintele Serafim cel bland

Parintele Serafim cel bland Mareste imaginea.

Parintele Serafim Popescu s-a nascut in anul 1912, pe 27 octombrie si a trecut la cele vesnice pe 20 decembrie 1990.

Pe Parintele Serafim Popescu de la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus l-am cunoscut inca din copilarie, in anii ’50. Imi amintesc cu drag de pelerinajele pe care le faceam la Sambata de Sus cu credinciosii din satul natal (Boholt) situat la cca. 30 km. de manastire. Plecam dimineata in revarsatul zorilor, ne opream din loc in loc, pentru odihna si hrana, iar spre apusul soarelui ajungeam la manastire. Dupa slujba de seara, pelerinii erau cazati la arhondaric, unde pana tarziu se cantau cantari de la Oastea Domnului. A doua zi, care era intotdeauna duminica sau zi de sarbatoare, credinciosii veniti din toata Tara Fagarasului se incadrau in programul slujbelor, se spovedeau si se impartaseau cu Sfintele Taine. Erau anii dupa plecarea Parintelui Arsenie Boca de la Sambata la Prislop, cand toata lumea povestea despre cele auzite din gura Parintelui sau de minunile savarsite de el. Intr-adevar, duhul Parintelui era prezent nu numai la manastire, ci in toata Tara Fagarasului.

Pe Parintele Serafim l-am cunoscut mai indeaproape dupa ce am intrat la Teologie la Sibiu, in 1970, cand am inceput sa inteleg mai mult din tainele vietii duhovnicesti. Chiar inainte de Teologie incepusem sa fac pelerinaje regulate la Manastirile din Moldova si Oltenia in cautare de duhovnici renumiti. Faceam aceasta la indemnul si cu sprijinul maicutelor Filofteia si Rafaela Potcoava, nepoatele Parintelui Dumitru Staniloae. Asa am ajuns sa cunosc de tanar pe marii duhovnici ai Romaniei, pe Parintii Paisie, Cleopa, Chiril, Ioil, Petroniu, Ioanichie de la Sihastria, Arsenie de al Cheia (mutat apoi la Dintr-un lemn, la Cernica si in cele din urma la Techirghiol), Iachint de la Putna, Dosoftei de la Slatina, Gamaliil de la Cozia, Dometie de la Ramet, Lavrentie de la Frasinei, Visarion de la Clocociov, Ilarion (Argatu) de la Cernica, Sofian si Adrian de la Antim, Dositei de la Sitaru…

Cunoscandu-i indeaproape pe toti acesti mari duhovnici, la care m-am spovedit de multe ori, puteam sa apreciez si mai mult darurile duhovnicesti ale Parintelui Serafim pe care-l numar printre cei mai mari duhovnici ai sec. XX.

Ceea ce am apreciat cel mai mult la Parintele Serafim a fost blandetea sa. Chipul sau senin si zambetul nelipsit de pe buze ca si vorba sa inteleapta si blanda, reflecta ceva din realitatile fiintelor spirituale din lumea nevazuta. Intr-adevar, Parintele Serafim lasa impresia ca este intruparea unei fiinte ingeresti. Desigur, multe din calitatile duhovnicesti ale oamenilor se mostenesc de la parinti. Dar daca ele nu sunt intretinute si cultivate se pot pierde foarte usor. Cine cunoaste indeaproape istoria Manastirii Sambata, care a reinceput cu Parintii Arsenie Boca si Serafim Popescu cu putin inainte de al doilea razboi mondial, stie ca viata de aici n-a fost deloc usoara. La greutatile inceputului se adaugau cele ale razboiului si apoi ale ocupatiei comuniste - in apropiere de manastire, in Muntii Fagarasului, partizanii au luptat pana tarziu prin anii ’60 - ca sa nu mai amintim de framantarile din sanul obstii care au dus la caterisirea unor monahi. Or, pentru ca sa te mentii in vremuri atat de grele - caci era vorba in primul rand de supravietuire - trebuia sa ai o mare rezistenta sufleteasca. Iar aceasta nu putea veni decat dintr-o profunda comuniune cu Dumnezeu prin rugaciune. Or, parintele Serafim a fost omul rugaciunii prin excelenta. Mi-l amintesc slujind cu calm si frumos la Sf Altar. Parca-l aud si acum citind rugaciunile inainte de spovedanie, cu vocea sa blanda si dand indrumari de felul cum trebuie sa ne spovedim. Imi amintesc de vorbele de taina cu care ma inconjura de fiecare data cand il intalneam. De fapt, Parintele inspira curaj si nadejde prin insasi apropierea de el, in orice discutie. Vorba lui cea mai frecventa, ca un fel de salut adresat tuturor care-l intalneau, era "Batu-te-ar binele”. Aceasta era mai mult decat o urare, era o adevarata binecuvantare. Ea exprima dorinta lui arzatoare ca binele sa fie de partea noastra a tuturor, sa ne inconjoare si sa ne calauzeasca pe toate drumurile vietii.

Cred cu toata puterea nu numai ca Parintele Serafim este laolalta cu dreptii in Imparatia lui Dumnezeu, ci si ca el se roaga si mijloceste pentru cei care-l cheama cu credinta in ajutor.

IPS Serafim Joanta

27 Octombrie 2016

Vizualizari: 1580

Voteaza:

Parintele Serafim cel bland 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Radu AlexandruPostat la 2016-10-26 03:31

    "A fost unul dintre ucenicii mitropolitului Nicolae Bălan al Ardealului, care trebuia să revitalizeze Mănăstirea brâncovenească Sâmbăta de la poalele masivului Făgăraş. După plecarea în 1948 a lui Arsenie Boca la Prislop, părintele Serafim a rămas sufletul reînviatului aşezământ brâncovenesc. La mănăstirea voievodală, credincioşii din sudul Ardealului îl cercetau fără încetare pe părintele, care era considerat un adevărat mângâietor de suflete şi un smerit slujitor al altarului. Despre statura duhovnicească a părintelui Serafim există numeroase mărturii, din care spicuim câteva. Părintele Serafim era "omul rugăciunii... Când îl vedeam pe părintele intrând în biserică pentru a sluji la sfintele slujbe şi mai ales la Sfânta Liturghie, îşi aminteşte o monahie, aveam impresia că este "un serafim în trup". Când ieşea la cădit, aveam impresia că el nu calcă pe pământ. Mânuia cădelniţa cu atâta delicateţe, încât simţeai că trăieşte ca în faţa lui Dumnezeu. Mi se tăia respiraţia şi aveam impresia că fac prea mult zgomot respirând, atâta linişte impunea părintele Serafim, când trecea ca să cădească pe credincioşi. Mi-a rămas în suflet imaginea unui om cu multă frică de Dumnezeu, cu grijă de Casa Domnului, cu delicateţea specifică sfinţilor. Avea o blândeţe serafică, asemenea numelui pe care îl purta". O altă fiică duhovnicească spune despre părintele Serafim că, atunci când "slujea, îi plăcea să fie linişte în altar şi în biserică, îi plăcea curăţenia în biserică şi tare se tulbura când slujba era perturbată sau se făceau unele greşeli la strană. Îmi aduc aminte, atunci când predica (şi această remarcă au făcut-o şi alţi credincioşi) se transfigura, adică faţa sfinţiei sale răspândea lumină ca de flăcări, în funcţie de mesajul pe care voia să-l transmită credincioşilor. Odată, venind cineva să se spovedească în Vinerea Patimilor, am fost profund impresionat văzându-l cu ochii în lacrimi, cum a dojenit pe persoana respectivă, spunându-i: "Nici astăzi nu Îl lăsaţi să se odihnească pe Mântuitorul şi azi Îl pălmuiţi". Şi nu a mai spovedit pe nimeni". Într-o altă mărturie se arată că, "la Sfânta Spovedanie, părintele fiind de multe ori asaltat de majoritatea credincioşilor, pentru care se sacrifica, arăta o blândeţe şi o bunătate care te ducea cu gândul la bunătatea lui Dumnezeu şi la dragostea Lui faţă de cel mai mare păcătos... Părintele Serafim era de o modestie rară. Niciodată nu punea preţ pe sfinţia sa. Îmi amintesc cum de multe ori venea seara de la spovedit în jurul orei 22, era obosit şi apăsat de povara păcatelor de la spovedania credincioşilor. La îndemnul nostru de a lăsa pe alţii în scaunul de mărturisire, ne răspundea: "Dragă, preoţii şi călugării înaintea lui Dumnezeu nu sunt pensionari niciodată" (Adrian Nicolae Petcu)

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE