Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei

Pimen Georgescu, mitropolitul Moldovei, s-a nascut in satul Provita de Sus, in data de 22 octombrie 1853, si a trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 12 noiembrie 1924, la varsta de 81 de ani. La dorinta sa, a fost inmormantat in satul natal, langa biserica.

A avut una dintre cele mai indelungate pastoriri, slujind Sfantului Altar vreme de 57 de ani. 9 ani a fost diacon. 9 ani a fost preot. 39 de ani a fost episcop. 25 de ani a fost mitropolit. Intreaga sa viata si lucrare s-a desfasurat pe doua coordonate, grija pentru Biserica lui Hristos si dragostea pentru Neamul Romanesc.

"Fericiti sunt aceia care, in vremuri grele, cu munca si priceperea lor, au contribuit la realizarea idealului stramosesc. Istoria nepartinitoare ii va aseza in randul marilor eroi ai neamului. Printre acestia se numara si Inaltpreasfintitul Pimen", zicea viitorul episcop Partenie Ciopron, in anul 1934.

Copilaria

Petre, dupa numele sau de botez, s-a nascut in data de 22 octombrie 1853, in localitatea Provita de Sus, judetul Prahova. Tatal sau, Gheorghe Baicu, era oier si cantaret la biserica din sat. Mama sa, Maria, era fiica preotului din sat. Gheorghe si Maria au primit de la Dumnezeu trei copiii: Petre (n.1853), Ion (n.1855) si Stana (n.1862).

Bunicul era preot, tatal era cantaret bisericesc, iar mama era fiica de preot. Intr-o astfel de familie, in mod firesc, viitorul mitropolit a mostenit o iubire curata si puternica fata de Biserica lui Hristos si fata Neamul Romanesc. Despre acest lucru, in anul 1934, arhidiaconul Partenie Ciopron avea sa spuna: "Din familie a mostenit vigoarea fizica si sufleteasca, increderea in popor si iubirea intelegatoare pentru frumusetea portului nostru national, ca un simbol al vietii sufletesti curate."

Tatal sau, Gheorghe, a trecut la cele vesnice in anul 1905, la varsta de 82 de ani, iar mama sa, Maria, in anul 1912, la varsta de 81 de ani. Amandoi s-au intors cu liniste in pamantul din care au fost luati, fiind inmormantati in cimitirul satului.

Studiile, casatoria si calugaria

Scoala primara a inceput-o in satul natal si a completat-o in scolile din Campina si Ploiesti. Se spune ca, atunci cand a vizitat scoala din Provita de Sus, regele Carol I a pus mai multe intrebari elevilor. Fiind impresionat de raspunsurile date de elevul Petre Baicu, regele i-a daruit acestuia o lira de aur. Dupa mai bine de patruzeci de ani, cand mitropolitul Pimen s-a reintalnit cu batranul rege, acesta din urma si-a amintit de intamplarea cu pricina.

Vazand credinta si dorinta lui catre cele ale preotiei, Gheorghe si-a inscris fiul la cocursul privind ocuparea unei burse la Seminarul Central din Bucuresti. Tanarul va urma studiile de seminar intre anii 1869-1874.

In data de 7 septembrie 1874, tanarul teolog Petre Georgescu s-a casatorit cu tanara Paraschiva Popescu, fiica de preot, nascuta in data de 30 noiembrie 1856. In iarna aceluiasi an sau in primavara anului 1875, el a fost hirotonit diacon, pentru Biserica Sfantul Vasile, din Ploiesti, unde a slujit vreme de trei ani. In acest timp, el a predat si la o scoala particulara, care functiona in curtea bisericii.

In data de 27 decembrie 1875, Petre si Paraschiva au primit de la Dumnezeu un fiu, pe care l-au botezat Ioan. La scurt timp dupa nasterea copilului, mama a trecut la cele vesnice. La varsta de numai 22 de ani, dupa ce si-a inmormantat sotia, diaconul Petre Georgescu a imbratisat cu hotarare crucea vaduviei.

In data de 1 septembrie 1877, diaconul Petre Georgescu a fost numit diacon la Catedrala Mitropolitana din Bucuresti, de catre mitropolitului Calinic Miclescu. La indemnul si cu sprijinul material al acestuia, diaconul Petre a urmat cursurile superioare ale Seminarului Central.

In data de 14 septembrie 1880, el a fost trimis cu bursa la Facultatea de Teologie din Cernauti, pe care a absolvit-o in anul 1884. Lucrarea de doctorat, cu titlul "Invatamantul religios in tara noastra", a sustinut-o in anul 1885. In acelasi ani, el a revenit in Bucuresti, unde mitropolitul Calinic l-a numit predicator, pe seama Catedralei Mitropolitane.

Fiul sau, Ioan, a murit in anul 1886, la varsta de numai 11 ani, in urma unei dizenterii. Apoi, in data de 14 august, a murit si mitropolitul primat Calinic Miclescu, cel care l-a sprijinit atat de mult in ultimii ani. In scurt timp, arhidiaconul Petre Georgescu a imbratisat viata monahala, in Manastirea Caldarusani, primind numele Pimen.

La sfarsitul anului 1886, ierodiaconul Pimen a fost hirotonit preot, de catre mitropolitul primat Iosif Gheorghian, in Catedrala Mitropolitana din Bucuresti. Apoi, in anul 1888, el a fost hirotesit arhimandrit.

Ieromonahul Pimen Georgescu a fost printre primii profesori ai Facultatii de Teologie din Bucuresti. A slujit ca profesor de Teologie Dogmatica si Simbolica aproape doua decenii: profesor suplinitor, din decembrie 1886, apoi provizoriu, din anul 1892, si definitiv, intre anii 1895-1902. El a predat si Apologetica. In anul 1898, el a fost ales in Senatul Universitatii din Bucuresti, ca reprezentand al Facultatii de Teologie.

Episcop al Argesului (1895-1902)

In data de 25 ianuarie 1895, Sfantul Sinod, prezidat de mitropolitul primat Ghenadie Petrescu, l-a ales pe arhimandritul Pimen Georgescu in slujirea de arhiereu locotenent al Eparhiei Argesului, cu titlul "Pitesteanu". El a fost hirotonit episcop in data de 2 februarie 1895, in Catedrala Mitropolitana din Bucuresti, de catre mitropolitul Ghenadie Petrescu. In continuare, el a ramas profesor.

Din noiembrie 1898 si pana in februarie 1902, Preasfintitul Pimen Georgescu a fost randuit director al Internatului Teologic din Bucuresti, aflat in incinta Manastirii Radu Voda. El a intocmit o galerie de tablouri cu chipurile celor mai insemnati teologi si ierarhi romani, a impodobit biserica manastirii cu obiecte liturgice luate din Manastirea Vacaresti si a infrumusetat curtea, niveland dealul si plantand copaci de jur-imprejur.

Episcop al Dunarii de Jos (1902-1909)

In data de 11 februarie 1902, la varsta de 48 de ani, Preasfintitul Pimen Georgescu a fost ales episcop al Dunarii de Jos, cu resedinta in Galati. El a urmat episcopului Partenie Clinceni, care a fost numit mitropolit al Moldovei. Preasfintitul Pimen a fost inscaunat in data de 3 martie 1902, in Duminica Ortodoxiei.

Cu aceasta ocazie, el a zis celor care l-au ales: "Imi dau bine seama, domniii mei, de greaua sarcina ce atrage dupa sine demnitatea episcopala. Si, cand gandesc la insemnatatea acestei Eparhii a Dunarii de Jos, sarcina o vad cu atat mai grea. Dar tocmai aceasta va fi pentru mine un indemn si mai mult de a lucra in popor la dezvoltarea si intarirea simtamantului religios-moral, care este si trebuie sa fie strans legat cu simtamantul iubirii de neam si de tara."

Prasfintitul Pimen Georgescu a primit carja episcopala din mana regelui Carol I, cu urmatorul indemn regal: "Iti incredintez carja episcopala pentru a pastori turma Eparhiei Dunarii de Jos." A fost primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane care a primit carja episcopala din mana regelui.

In cei sapte ani cat a slujit in Eparhia Dunarii de Jos, Preasfintitul Pimen Georgescu a savarsit numeroase vizite pastorale. Inca de la inceput, el a initiat un plan de activitate administrativa si pastorala. A organizat conferinte protopopesti, la fiecare doua luni, in resedinta episcopala. A cerut intocmirea unor rapoarte de activitate, de catre toti preotii din eparhie. A cerut in mod staruitor preotilor sa nu se implice in politica, nici in conflictele sociale. S-a straduit foarte mult spre educarea morala si religioasa a credinciosilor si a soldatilor din cuprinsul eparhiei. A pus bazele societații clericale "Solidaritatea", menita a oferi ocrotire mai ales preoteselor vaduve și copiilor orfani din familiile preotesti.

In data de 27 aprilie 1906, Preasfintitul Pimen a pus pietra de temelie a Catedralei Episcopale din Buzau. Sfintirea acesteia a avut loc in ziua de 6 august 1917. Tot el a ctitorit si Scoala de Cantareti, inaugurata la 1 septembrie 1903, si Seminarul Teologic "Sfantul Apostol Andrei", inaugurat la 1 octombrie 1908. La conducerea Scolii a fost randuit arhimandritul Nicodim Munteanu, viitorul patriarh al Romaniei.

Mitropolit al Moldovei si Sucevei (1909-1934)

In data de 31 decembrie 1908, cand Preasfintitul Partenie Clinceni s-a retras din scaunul mitropolitan al Moldovei si Sucevei, locul a ramas vacant. Drept urmare, in data de 5 februarie 1909, cand s-a intrunit Marele Colegiu Electoral, s-a votat noul mitropolit. Colegiul era compus din membrii Sfantului Sinod, membrii Senatului și membrii Adunarii Deputaților. Din cei 219 membri intruniti au votat 199, iar dintre acestia 198 l-au ales pe Preasfintitul Pimen Georgescu.

In calitate de nou mitropolit al Moldovei si Sucevei, Pimen Georgescu a adresat Colegiului urmatoarele cuvinte: "Ca fiu de țaran, pe care Dumnezeu l-a ridicat la acesta inalta treapta ierarhica, imi dau bine seama de sarcina ce mi se incumba. Sunt convins și cunosc deplin nevoile poporului nostru și ca datoria Bisericii este de a-l inalța, ca el sa corespunda tuturor nevoilor noastre. Ridicarea poporului din starea in care se afla imi va fi prima datorie, spre fericirea țarii și a neamului nostru.

Sunt trimis in a doua capitala a țarii, acolo unde s-a cugetat și s-au faptuit cele mai inalte fapte patriotice, din iubirea de Neam și de Biserica; ma duc cu toata increderea ca voi gasi iubire pentru iubire, stima pentru stima și cu gandul de a munci pentru Neamul nostru romanesc.

Voi cauta ca faptele și vorbele mele sa fie pilda tuturor preoților din Eparhia mea. Ma voi cobori cu drag și interes la vatra țaranului, caci avutul, gospodaria lui ma va interesa ca și partea lui sufleteasca, fiind stransa legatura intre ele.

Pildele spre indreptarea pastoriei mele le voi lua din viața preacuvioșilor mitropoliți Dosoftei, Varlaam și Veniamin. Ei vor fi calauzele mele și, spre izbanda faptelor mele, ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea putere și sa-mi lumineze mintea."

Investitura a avut loc duminica, 8 februarie 1909, in Palatul Regal din București. Cu aceasta ocazie, el a rostit urmatoarele cuvinte: "Invațaturile propovaduite de Biserica, prin preoții ei, avand sancțiune dumnezeiasca, trebuie sa strabata, sa lumineze și sa povațuiasca pe oameni in toate imprejurarile vieții, pregatindu-i a fi buni creștini, convinși patrioți și harnici gospodari, ca astfel viața sa le fie tihnita și satul sa fie fericit."

Mitropolitul Pimen a ajuns in Iasi in ziua de 15 februarie 1909, insoțit de Spiru Haret, care era ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. Ajuns in Catedrala Mitropolitana, el a fost imbracat de diaconi cu mantia arhiereasca. Dupa ce s-a inchinat la Sfintele Icoane, mitropolitul s-a asezat in tronul arhieresc, iar ministrul Spiru Haret a citit Decretul regal de investire.

Prima pastorala, adresata clerului din Arhiepiscopia Iașilor, a fost intocmita de noul mitropolit in data de 20 februarie 1909, la doar cinci zile de la venirea sa in oras. Aceasta cuprindea un program pastoral detaliat. Cuvantul sau incepea astfel: "Preotul, prin insasi firea chemarii lui preotesti, are cea mai buna si mai lesnicioasa ocazie de a invata si a indruma pe popor catre toate acele cunostinte care-i fac viata mai fericita."

In cadrul programului pastoral, se urmarea eficientizarea pastoratiei, prin Sfintele Taine, savarsirea slujbei cu evlavia cuvenita, invatarea poporului cu cuvinte pe intelesul lor, ferirea de implicarea in discutii politice si iubirea poporului din toata inima. Inca din anul 1909, el a organizat conferinte pastorale pentru preoti si a infiintat societatea filantropica "Ocrotirea", pentru ajutorarea preoților bolnavi și infirmi, precum și a familiilor preoțești aflate in dificultate.

In data de 30 septembrie 1911, Mitropolitul Pimen a pus piatra de temelie pentru o serie de noi cladiri, in incinta Manastirii Cetatuia, din Iasi. Dupa ce a terminat de restaurat toata manastirea, el a infiintat in incinta acesteia o Scoala monahala, in care se invata carte si diferite meserii. Mai mult, in toate manastirile de maici a infiintat ateliere de tesatorie, croitorie etc. Este celebru atelierul de covoare de la Manastirea Varatec. Inca din aceasta perioada, mitropolitul Pimen Georgescu a incurajat si a sustinut material pregatirea monahilor si a monahiilor in vederea slujirii ca infirmieri-sanitari, pe fronturile tarii.

Mitropolitul Razboiului

In data de 16 mai 1915, in sedinta Sfantului Sinod, mitropolitul Pimen Georgescu a reglementat activitatea preotilor militari care deserveau Armata. Apoi, in vara anului 1915, intre 1 august si 12 septembrie, el a vizitat toate judetele eparhiei sale: Neamt, Suceava, Botosani, Iasi si Dorohoi.

Oamenii erau speriati de faptul ca razboiul putea cuprinde si satele lor. Calatoria a fost consemnata in cartea "Pregatiri sufletesti pentru zile mari". Astfel, calatoria a inceput cu cercetarea marilor manastiri, unde se aflau refugiati mai multi romani bucovineni. Au urmat satele limitrofe ale judetelor, aflate la granita, care nu fusesera vizitate niciodata de un mitropolit de la Iasi.

Mitropolitul Pimen se adresa satenilor in limba lor, cautand sa-i invete mai ales harnicia si cumpatarea. El le zicea: "Sa va curatati sufletele de ganduri rele si trupurile de sudori, ca sa fiti sanatosi. Sa munciti cu harnicie si cu pricepere si castigul de pe munca sa-l chivernisiti. Sa nu cheltuiti tot ce castigati, ci, dupa ce va cumparati ce va e de trebuinta, pentru nevoile gospodariei, ce va prisoseste sa puneti la adapost. Femeile sa lucreze cele ce trebuie pentru podoaba casei, pentru imbracamintea voastra si a copiilor, fara sa mai cumparati de la straini zdrentele aduse din tari straine."

In noaptea zilei de 14-15 august 1916, trupele Armatei Romane au trecut Carpatii, in Transilvania, pentru eliberarea fratilor asupriti de dubla monarhie, austriaca si ungara. La inceperea razboiului, mitropolitul Moldovei s-a adresat preotilor si monahilor cu o aleasa scrisoare pastorala, in care zicea: "Sa mergeti inainte cu crucea in mana, caci ostirea e crestina."

O treime din barbatii Vechiului Regat s-au aratat gata de lupta. In mijlocul lor se aflau peste 250 de preoti. Dupa oprirea ofensivei in Transilvania, au urmat infrangerea de la Turtucaia, luptele din trecatorile Carpatilor, batalia de pe Arges si Neajlov, ocuparea capitalei la 23 noiembrie 1916, retragerea Armatei Romane si stabilizarea frontului pe Siret, la sfarsitul anului. Au urmat, apoi, campaniile din anii 1917, 1918 si 1919.

In actualul sediu al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Iasi, mitropolitul Pimen a organizat Spitalul Brancovenesc, pentru ingrijirea soldatilor. La sosirea primului regiment de soldati raniti de pe front, el a slujit Sfanta Liturghie in mijlocul lor. In cuvantarea de la final, mitropolitul a zis:

"Nici in bisericile mitropolitane, nici in manastirile cele mari, nici in bisericile din orase si din sate nu mi-a fost dat sa simt o mai mare miscare sufleteasca decat la slujba Sfintei Liturghii de azi. Si am convingerea ca foarte putini slujitori bisericesti au avut ocazia ca la slujba Liturghiei sa aiba numai ostasi raniti si de curand sositi de pe campul de lupta, precum sunteti voi. (...) Sa nu socotiti ca sunteti oropsitii soartei; dimpotriva, sa va socotiti ca ostasi desavarsiti, care ati luptat cu vitejie in fata tunului, pentru tara si pentru cinstea ostirii noastre. Un ostas care face militaria numai in cazarma sau scutit de lupta de pe front nu se poate asemana cu acela care isi varsa sangele in razboi. (...) Aflati de la mine ca toti ostasii raniti pe care i-am vazut in spitale sunt nerabdatori sa se intoarca cat mai curand pe front. Si ma bucur ca o asa dorinta vad si la voi. Altfel, dragii mei ostasi, nici nu se poate. (...) Fiti ostasi voinici!"

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost primul episcop care a desemnat preoti pentru insotirea armatei pe front si care a organizat spitale de campanie. El a trimis la cursuri de specializare medicala parinti si maici din toate manastirile Moldovei. In timpul razboiului, sute de calugari si maici au ingrijit de soldatii raniti. Numai in spitalul din Manastirea Varatec se aflau gazduiti aproape o suta de raniti. A scris nenumarate scrisori de incurajare celor de pe front si sotiilor de ofiteri ramase vaduve. A organizat si un orfelinat, pentru orfanii de razboi.

Aceste osteneli si multe altele i-au adus numirea de "Mitropolitul Razboiului". Desi s-a implicat efectiv in evenimentele primului Razboi Mondial, sfatuindu-i cu intelepciune pe toti oamenii politici ai tarii, mitropolitul Pimen Georgescu a ramas toatal neimplicat in politica.

Intr-o rugaciune compusa si rostita in anul 1916, mitropolitul Pimen se ruga lui Dumnezeu astfel: "Inlatura, Doamne, de la noi toata vrajmasia si patima rea, care intuneca sufletele si le departeaza de la lumina Adevarului. Fa ca virtutile stramosesti, credinta cea catre Tine si dragostea de tara si neam, sa incalzeasca inimile noastre. Insufla alesilor tarii noastre, senatorilor si deputatilor, dragostea catre Romania, cea binecuvantata de Tine, si catre poporul roman, ca in adevar sa fie ei organe destoinice, prin care sa se arate voia Ta cea sfanta, slujind tara cu credinta si vrednicie, mai ales in aceste vremuri grele pentru noi si neamul nostru."

In date de 8 iulie 1917, inainte de batalia de la Marasesti, el avea sa spuna: "Din viata noastra pasnica, nevoiti am fost sa iesim la razboi, nu putem a nedreptati pe cineva, ci a ni se recunoaste dreptatea noastra si a ni se indeplini dorinta de veacuri, adica dezrobirea pamantului stramosesc si unirea tuturor romanilor. (...) Suntem intr-un razboi sfant si trebuie sa ne facem datoria pana la jertfirea vietii pentru tara si neam."

In data de 15 august 1917, chiar in timpul luptei, avea sa zica: "Pentru mult-incercatul nostru popor a sosit vremea dreptatii lui Dumnezeu si a Intregirii Neamului intr-un singur stat romanesc, care se va castiga numai prin lupta si prin jertfa din partea tuturor romanilor."

Mitropolitul Intregirii Neamului Romanesc

Regele Ferdinand I, Ionel Bratianu, Alexandru Vaida Voievod, Vasile Goldis, Gheorghe Pop de Basesti si Iuliu Maniu au fost oamenii care au facut posibil marele eveniment de la 1 decembrie 1918, un eveniment ce a schimbat destinul tarii si al poporului roman. Cu toate acestea, nu trebuie uitat ca "inima si sufletul Unirii a fost Mitropolitul de la Moldova, Pimen", precum se putea citi in ziarul "Izbanda", tiparit la 1 decembrie 1920.

Mai mult, precum regele Ferdinand I a condus Armata romana catre biruinta reintregirii neamului, tot asa, mitropolitul Pimen Georgescu a fost cel care a condus Biserica romana catre reintregirea spirituala a poporului. Peste toate, el a fost considerat "Mitropolit al Razboiului si al intregirii Neamului Romanesc". In data de 15 octombrie 1918, Academia Romana il numeste pe Inalt Preasfintitul Pimen Georgescu in calitatea de membru de onoare.

In data de 21 noiembrie 1918, cu ocazia implinirii a 325 de ani de la inceputul domniei lui Mihai Viteazul (1593-1601), domn crestin ortodox, intregitor de Neam si Tara, craniul sau, "relicva sfanta a Neamului Romanesc", pastrat in Sfantul Altar al Catedralei Mitropolitane din Iasi, a fost scos spre cinstire. Cu aceasta ocazie, mitropolitul Pimen a savarsit slujba de pomenire.

Cu aceasta ocazie, dupa ce il numeste "mucenic al Neamului Romanesc", mitropolitul adauga: "Se vede ca Mihai Viteazul e un mare sfant si sufletul lui se afla in cer, in randul sufletelor fericite de eroi ai neamului nostru, ca Stefan cel Mare si Sfant, Constantin Brancoveanu, decapitat pentru apararea legii si a credintei ortodoxe, Neagoe Basarab, ctitorul de la Arges, Mircea cel Batran, stapanitorul Dobrogei si intemeietor de Mitropolie, Alexandru cel Bun, ctitor de manastiri si voievodul Ghica al Moldovei, decapitat pentru protestul ridicat contra dusmanilor care ne-au rapit Bucovina si alti viteji osteni care au murit vitejeste in decursul vremurilor grele prin care a trecut neamul nostru."

In data de 11 noiembrie 1918 se pune capat Primului Razboi Mondial. In data de 28 noiembrie 1918, la Cernauti, Congresul General al Bucovinei a votat unirea acesteia cu Romania. Apoi, in data de 1 decembrie 1918, ultimele trupe germane au trecut Carpatii, spre Ungaria, in retragere. In aceeasi zi, la Alba Iulia, Marea Adunare Nationala a votat unirea Transilvaniei, Banatului, Maramuresului si a Crisanei intr-un singur stat national si unitar.

In pastorala intocmita pentru data de 1 decembrie 1918, mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei si Sucevei va spune: "Traim vremuri mari. Visul stramosilor nostri, al marilor voievozi Mihai Viteazul si Stefan cel Mare, despre unirea tuturor romanilor, s-a indeplinit. Tara noastra Romania a iesit din Marele Razboi marita cu toate tinuturile locuite de romani. (...) aceasta unire s-a facut ca o dreapta rasplata pentru suferintele si jertfele mari pe care le-a facut poporul nostru romanesc, in decursul veacurilor si mai ales in timpul din urma, prin intrarea in razboi."

Pentru ca mitropolitul primat Conon Aramescu Donici s-a aflat bolnav, regele Ferdinand l-a solicitat pe mitropolitul Moldovei spre a se deplasa la Bucuresti, in vederea slujirii la marele eveniment ce consfintea unirea provinciilor. Astfel, duminica, 1 decembrie 1918, dupa Sfanta Liturghie, in Catedrala Mitropolitana din Bucuresti, in prezenta familiei regale, a ambasadorilor tarilor europene si a oamenilor politici, mitropolitul Pimen avea sa-si inceapa cuvantul astfel: "Binecuvantat fie Dumnezeul parintilor nostri, Care ne-a ajutat sa vedem cu ochii nostru ziua cea mare a Unirii tuturor romanilor intr-o Romanie Mare, alcatuind un singur stat, cu o Biserica Ortodoxa Nationala, pentru care au luptat si s-au jertfit stramosii nostri."

In incheiere, el a rostit urmatoarea rugaciune, alcatuita in drum spre Bucuresti: "Ajuta-ne Doamne, ca dreptatea neamului nostru, pentru care au luptat batranii nostri, cu jertfe si suferinte de veacuri, si acum s-a indeplinit prin Unirea desavarsita a tuturor fratilor nostri romani intr-o singura tara - Romania cea Mare, sub domnia preainaltatului nostru rege Ferdinand I, sa fie de veci, caci asa au dorit stramosii nostri, luptand cu vitejie pentru apararea legii si a mosiei, sub conducerea voievozilor Mihai Viteazul si Stefan cel Mare, si asa, toti fratii, intr-un singur stat, sa ne bucuram de darurile Tale si sa proslavim numele Tau in veci. Amin!"

Intors in Iasi, in data de 8 decembrie 1918, avea sa spuna: "Nu voi inceta a multumi lui Dumnezeu pentru dreptatea ce a facut neamului nostru. (...) Sa socotim ca o pedeapsa data de Dumnezeu prabusirea statelor vecine, care ne-au asuprit si ne-au sfasiat tara."

In toamna anului 1922, in Catedrala din Alba Iulia, impreuna cu mitropolitul primat Miron Cristea si alti ierarhi, mitropolitul Pimen Georgescu a participat la incoronarea regelui Ferdinand I, ca rege al tuturor romanilor, si a reginei Maria.

Mausoleul de la Marasesti

In data de 8 iunie 1919, intr-o sedinta a Congresului Societatii Ortodoxe Nationale a Femeilor Romane, mitropolitul Pimen a propus "sa se ia initiativa si, prin subscriptie publica, sa se zideasca o Biserica a Neamului la Marasesti, pe locul unde s-au dat de ostirea noastra cele mai mari lupte, invingand pe dusmani si intemeind Romania Mare; (...) la aceasta Biserica a Neamului se vor aduna si pastra ca Moaste Sfinte osemintele vitejilor nostri ostasi si se vor face slujbe pentru slava numelui lor."

Batalia de la Marasesti a durat 29 de zile (6 august – 3 septembrie 1917), iar 19 dintre acestea au fost zile de lupte crancene. Pentru aceasta, el va spune: "Daca Ierusalimul, cu Biserica Sfantului Mormant de la Golgota, e locul de adoratie si de inchinare a crestinismului, tot asa, Valea Siretului, cu Biserica Neamului de la Marasesti, pentru noi, este locul de adoratie si de inchinare a romanismului. Acolo, la Golgota, prin suferinte si prin moartea pe cruce, s-a realizat mantuirea neamului omenesc. Aici, la Marasesti, prin lupte sangeroase si prin jertfe omenesti, s-a realizat intregirea Neamului Romanesc. Eroii neamului nu se plang, ci se slavesc! Caci felul mortii lor e altul decat la ceilalti muritori."

In data de 8 octombrie 1919, mitropolitul Pimen a sfintit locul special ales pentru zidirea Bisericii Neamului de la Marasesti. In data de 6 iulie au inceput masuratorile, iar la 19 august 1923 s-a pus piatra de temelie. Cu aceasta ocazie, mitropolitul va zice: "Staruinta noastra de azi este o opera de recunostinta catre cei ce au faurit Romania Mare si sta in legatura cu trecutul nostru istoric, cand voievozii si stramosii nostri zideau biserici si manastiri in care sa se pomeneasca faptele marete strabune si in care sa slaveasca pe Dumnezeu cel Atotputernic, cu al carui ajutor s-au castigat razboaiele."

In anul 1924, in criptele Mausoleului de la Marasesti se aflau deja trupurile a peste 5.000 de ostasi romani eroi, din toata Moldova, care s-au jertfit pe campul de lupta, intre anii 1916-1918. Inaugurarea oficiala a criptelor a avut loc in data de 27 septembrie 1924. Biserica din mausoleu a fost inchinata Schimbarii la Fata.

Din lipsa de fonduri, vreme de peste un deceniu, lucrarile la Mausoleu au fost sistate. Mausoleul a fost finalizat si inaugurat abia in data de 18 septembrie 1938, la patru ani dupa trecerea la cele vesnice a Mitropolitului Pimen Georgescu, initiatorul sau.

Presedinte al Sfantului Sinod

Biserica Ortodoxa Romana a devenit autocefaca in anul 1872, stare de fapt confirmata de Patriarhia Ecumenica abia in anul 1885. In data de 4 februarie 1925, Sfantul Sinod a hotarat ridicarea Bisericii Ortodoxe Romane la rangul de Patriarhie. Mitropolitul Pimen Georgescu a avut initiativa crearii Patriarhatului si tot el a compus textul Propunerii facute in Sfantul Sinod pentru acest scop.

In data de 1 noiembrie 1925, mitropolitul Miron Cristea a fost inscaunat ca prim patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane. In Palatul Regal, mitropolitul Pimen i-a inmanat regelui Ferdinand I Carja patriarhala, spre a o da patriarhului Miron. Apoi, in Catedrala Mitropolitana, tot mitropolitul Pimen i-a asezat acestuia pe cap Mitra patriarhala, zicand: "Vrednic este!"

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost presedinte al Sfantului Sinod pe tot parcursul anului 1919. El a initiat toate lucrarile preliminare pentru unificarea bisericeasca in Romania intregita. In data de 24 martie 1925 s-a votat, in Senat, Legea pentru organizarea Bisericii Ortodoxe Romane. Cu aceasta ocazie, mitropolitul va spune:

"Neamul nostru romanesc de la Biserica s-a inspirat, cu ea a trait, cu ea a suferit si tot cu ea si prin ea s-a inaltat. (...) Biserica n-a cautat nicicand sprijin in afara de hotarele tarii. Nici in vremurile cele mai grele si cele mai primejdioase. Ea a suferit si s-a bucurat odata cu tara. Inca o data zic, Biserica noastra Ortodoxa n-a gravitat peste hotarele tarii, caci atunci n-ar putea sa aiba caracterul de Biserica nationala."

"Clerul a pastrat sufletul curat al poporului. Clerul a condus poporul la indeplinirea datoriei de a fi buni romani si buni crestini. Clerul l-a pregatit pentru indeplinrea idealului romanesc; de aceea, poporul a pornit la razboi insufletit de idealul biruintei pentru dosrobirea fratilor si intregirea neamului. Preotii de armata au insotit trupele in razboi si in transee, luptand si murind cu ostasii."

Monumentul Eroilor din Provita de Sus

Duminica, 30 septembrie 1928, la zece ani de la Marea Unire, in localitatea Provita de Sus, judetul Prahova, mitropolitul Pimen Georgescu a inaugurat un impresionant monument al eroilor. Acesta este inchinat celor 600 de ostasi romani din Provita de Sus care au luptat in Razboiul pentru Intregirea Neamului, intre anii 1916-1918. Dintre acestia, 42 de soldati s-au jertfit la Marasesti, pe Valea Siretului.

Monumentul din Provita de Sus, inalt de sapte metri, se inalta pe o baza patrata cu latura de patru metri. Soclul si obeliscul sunt din "piatra de Albesti", iar statuia soldatului roman este din bronz (inalta de 1,80 metri). Pe cele patru fatade ale bazei sunt asezate trei basoreliefuri si o placa votiva, toate din bronz.

In data de 24 ianuarie 1934, in amintirea Unirii petrecute sub Alexandru Ioan Cuza, la 24 ianuarie 1859, mitropolitul Pimen Georgescu a tinut urmatoarea cuvantare: "Sarbatorile nationale sunt pentru un popor momente de reculegere si manifestari de recunostinta. Orice cetatean dator e sa manifeste dragoste catre conducatori si sa aduca prinos de recunostinta pentru inaintasii care au luptat si s-au jertfit pe altarul patriei. Si acest prinos de recunostinta se cuvine a fi adus cu toata curatenia sufleteasca. Un popor care isi uita trecutul sau ori il dispretuieste, slabeste temelia si existenta lui e subreda, iar zarea viitorului lui nu se vede decat in ceata si nesiguranta."

"Daca inaintasii nostri au luptat pentru Unirea tuturor romanilor si cu jertfe sangeroase s-a intemeiat Romania Mare – se cere acum sa conlucram cu toata inima si cu dragoste frateasca la unirea sufleteasca a fratilor nostri, ce se impune azi mai mult ca oricand. Si acest lucru se poate face numai prin iubirea frateasca, care trebuie sa ne uneasca pe toti, inlaturand vrajba dintre noi; sa cautam ca prin munca cinstita, respectarea ordinei si a legilor si prin pace – care sunt temelia oricarei bune randuieli. Respectand ierarhia muncii si a valorilor morale si intelectuale, vom reusi sa ridicam poporul roman, asa cum l-au visat inaintasii nostri, la culmile cele mai inalte de cultura si civilizatie, pe care le-au atins popoarele mari ale lumii."

Grija fata de cultura, in mediile rurale

La inceputul secolului al XX-lea, taranii reprezentau doua treimi din populatia tarii. Pentru aceasta, in cuvantarea tinuta in Senat, in data de 18 iunie 1917, mitropolitul Pimen avea sa spuna: "Sateanul roman are de la Dumnezeu un suflet bun, o intelegere patrunzatoare, o inima calda si e gata a se folosi de o povata buna, cand te bucuri de increderea lui. (...) Se cade, deci, sa ne preocupam sa le dam ceea ce li se cuvine a avea, adica: in afara de pamant de munca pentru hrana si de dreptul de vot la afacerile tarii, sa ne ingrijim si de educatia lor. Lumina deplina si educatie buna sunt caile sigure si sanatoase pe care, condus cu iubire si sinceritate, va ajunge la cele mai bune rezultate care vor folosi tarii si neamului."

Apoi, in anul 1925, cand a infiintat revista bisericeasca "Mitropolia Moldovei", el avea sa intareasca acelasi lucru, zicand: "Dupa razboi, in tara noastra au aparut o multime de idei ratacite, care produc tulburari sufletesti nu numai in doctrina si organizatia noastra bisericeasca, dar chiar si ordinei de stat. (...) Tulburati, deci, in sufletul nostru, in ordinea si linistea noastra ca stat, trebuie sa strangem randurile. Si aceasta nu o putem face decat intretinand in sufletele noastre de romani focul sacru al credintei stramosesti, care intotdeauna ne-a intarit si condus la izbanda."

Trecerea la cele vesnice

In data de 14 februarie 1934, in sedinta Sfantului Sinod, mitropolitul Pimen Georgescu a fost omagiat pentru cei 25 de ani de arhipastorire la Iasi. Sunt memorabile cuvintele rostite de mitropolit cu aceasta ocazie: "Faptul ca am slujit Bisericii si Tarii un timp asa de indelungat nu este un merit al meu, ci e un dar al lui Dumnezeu. (...) Cel mai insemnat timp al pastoririi mele il socot pe acela din Marele Razboi, adica din timpul razboiului pentru Intregirea Neamului, care a adus la Patria Mama provinciile romanesti Basarabia, Bucovina si Transilvania, aflate vreme indelungata sub stapaniri straine, si faurirea Statului National Unitar Roman, la 1 Decembrie 1918, cand mi-a fost dat sa binecuvantez ostirea pe front, sa ingrijim de raniti in spitale, de refugiati si de soarta celor jertfiti pentru idealul national."

In ultimii doi ani ai vietii sale, mitropolitul Pimen a suferit de o boala incurabila, uremie (cresterea cantitatii de acid uric in sange; apare in ultimele stadii de evolutie ale insuficientei renale cronice, cand rinichiul bolnav nu mai poate elimina toxinele). In anul 1933, boala s-a agravat. In data de 22 mai 1933, dupa o luna de grea suferinta, el a venit in Bucuresti. Doctorii au observat o imbunatatire a starii lui de sanatate.

In data de 14 octombrie 1934, cu ocazie praznuirii hramului, Sfanta Cuvioasa Parascheva, mitropolitul Pimen a predicat pentru ultima oara in Catedrala Mitropolitana din Iasi. Dupa aceasta, la plecarea spre Bucuresti, a zis celor din Iasi: "Ma duc doua, trei saptamani sa ma odihnesc la Provita. Imi recomanda medicul curant acest repaos. Am nevoie de aer si liniste, iar acest lucru nu-l pot afla decat in satul meu natal, intre ai mei."

Ajuns in Bucuresti, a mers sa-l viziteze pe unul dintre nepotii sai, unde a si ramas pentru urmatoarele trei zile. Vineri, 9 noiembrie, a avut o hemoragie cerebrala, dar nu si-a pierdut memoria. Apoi, sambata, 10 noiembrie, a fost vizitat de patriarhul Miron Cristea.

Tot sambata a fost vizitat si de Preasfintitul Nicodim, staretul Manastirii Neamt, care a sosit din intamplare, aflandu-se pe atunci in Bucuresti. De multe ori mai inainte isi manifestase mitropolitul Pimen dorinta de a-l avea aproape pe acesta in ultimul ceas al vietii sale. Duminica, 11 noiembrie, mitropolitul Pimen s-a spovedit si s-a impartasit pentru ultima data.

Luni dimineata, 12 noiembrie 1934, a sosit de la Iasi arhimandritul Ilarion Balaita, iconomul Mitropoliei. Prin acesta, mitropolitul Pimen a transmis tuturor urmatorul mesaj: "Eu, ca mitropolit si om al serviciului inalt in care am fost pus, am fost aspru de multe ori cu subalternii, dar, ca om, eu nu i-am putut uri, eu ii binecuvintez si ii dezleg pe toti." Apoi, a cerut Sfanta Cruce si lumanarea, a sarutat mana arhimandritului Ilarion si, indata, a adormit lin pe bratele sale.

Mitropolitul Pimen Georgescu a trecut la cele vesnice in dimineata zilei de 12 noiembrie 1934, la varsta de 81 de ani. Desi traditia Bisericii reclama ca inaltul ierarh sa fi fost inmormantat la Iasi, in eparhia unde a slujit peste un sfert de veac, voia Bunului Dumnezeu a facut ca melagurile prahovene sa-si recheme fiul in satul natal - Provita de Sus - spre odihna vesnica si, astfel, sa le sfinteasca peste veac, cu trupul si amintirea sa.

Hotararea se pare ca a fost luata de patriarhul Miron Cristea, ca urmare a rugamintii facute de mitropolitul Pimen, in timpul vizitei din 10 neoiembrie. Nu s-a tinut doliu national, desi faptul ca mitropolitul Pimen a fost Cavaler al Ordinului "Coroana Romaniei", in grad de Mare Cruce, solicita onoruri militare.

Vineri, 16 noiembrie 1934, in Biserica Sfantul Gheorghe Nou, din Bucuresti, a fost savarsita slujba de inmormantare. Dupa aceea, sicriul a fost dus in Gara de Nord si pus intr-un vagon special, in trenul de Predeal. A fost coborat in gara Campina si transportat, cu carul tras de boi, pana in satul sau natal, Provita de Sus.

Mitropolitul Pimen Georgescu a fost inmormantarea in data de 17 noiembrie 1934, in curtea bisericii, in dreptul pronaosului. In iarna anului 1941, cand a fost savarsit parastasul de sapte ani, tara era iarasi cuprinsa de razboi, iar la slujba s-au adunat decat rudele si satenii, in jurul preotului din sat.

Cuvinte lasate ca mostenire Neamului Romanesc

"Juramantul Ostasesc", publicata la Iasi, in anul 1912 (16 pagini).

"Juramantul si Cuvinte Ostaseseti", publicata la Bucuresti, in anul 1914 (76 pagini).

"Din vremea Marelui Razboi", publicata la Bucuresti, in anul 1919 (63 pagini).

"Amintiri din Marele Razboi", publicata la Manastirea Neamt, in anul 1923 (84 pagini).

"Marasesti - locul biruintei, cu Biserica Neamului", publicata ina nul 1924 (70 pagini).

"Jos betia!", publicata la Bucuresti, in anul 1908 (76 pagini).

"Pregatiri sufletesti pentru zile mari", publicata la Bucuresti, in anul 1916 (213 pagini).

"Trei conferinte", publicata la Valenii de Munte, in anul 1910 (90 pagini).

Indemnuri actuale

"Stiu ca politicianismul, in nazuinta lui de a-si capata iubirea si increderea multimii, nu tine socoteala de aceste patimi, mai ales de patima betiei, si, in loc de a contribui pentru buna stare a poporului, strajuieste pentru castigarea brevetelor de a se infiinta carciumi noi. Aceasta e o crima, nu mai e o politica (in sensul constructiv) si, desigur, ca n-o face un bun roman, ci oameni fara constiinta si fara iubire de neam."

"Criza morala se arata prin aceea ca niciodata nu s-au vazut atatea crime, jafuri si faradelegi ca in timpul de fata. Cu mare durere stim cu totii ca unii copii isi ucid fara remuscare parintii ca, la randul lor, unii din parinti sa schingiuiasca, in modul cel mai barbar, pe copiii lor. Gazetele, care sunt raspandite pana in cele mai indepartate sate, aduc zilnic stiri despre aceste crime. Cand citesti, ramai incremenit. Aceste fapte salbatice ingrozesc lumea si ne fac de rusine neamul, punandu-ne in randul popoarelor cu rele apucaturi. Dar nu merita poporul romanesc o asa rusine, caci strabunii nostri au fost oameni credinciosi, blanzi si iubitori de aproapele. Si, pentru ca sa inceteze aceste grozave fapte, cautati si dati educatie buna copiilor vostri, crescandu-i in frica lui Dumnezeu. Lasati-i sa mearga regulat la scoala, care le deschide mintea, iar in duminici si sarbatori sa mearga la biserica, unde, cantand Sfanta Liturghie, sub conducerea invatatorilor, li se innobileaza sufletul."

"O alta latura a crizei morale este lipsa increderii in munca cinstita, pe care toti romanii sunt datori sa o faca. Multi cauta sa ajunga la un trai mai bun fara sa munceasca. Acest lucru nu se intampla la batranii nostri, care erau oameni harnici, chinzuiti si economi."

"Strainii s-au asezat temeinic in toate orasele si targusoarele Moldovei si au luat comertul si industria din mainile romanilor. Preotii trebuie sa lupte din rasputeri si sa convinga pe satenii nostri de a-si da copiii la scolile de meserie, de comert, de industrie, agricultura si, in fine, la toate meseriile de imbogatire nationala, care astazi sunt in mainile strainilor, nu prin vina lor, ci prin vina noastra, ca am parasit toate aceste izvoare de bogatie nationala, trecute pe mana strainilor, iar romanii au ramas saraci in tara lor."

"Noi, preotii, suntem doctorii sufletesti ai poporului si bolile acestea sufletesti cad in sarcina noastra, iar daca neglijam avem raspundere si inaintea lui Dumnezeu si inaintea Tarii. (...) Se impune, fara intarziere, sa ne apropiem de popor si sa-i castigam dragostea si increderea. Si acestea, adica dragostea si increderea, le vom avea de la popor cand vom fi blanzi cu el si fara prea mari pretentii pentru seviciile ce-i facem. (...) Misiunea noastra preoteasca ne obliga a avea grija de educatia poporului nostru si de linistea tarii. Ceasul rau pare ca a sunat si noi suntem datori de a ne da seama de raspunderea ce o avem inaintea lui Dumnezeu si a Tarii noastre. La lucru, dar, toti preotii nostri, numai in ogorul Bisericii."

Preot Nifon

Datele istorice si pasajele citate sunt luate din cartea "Mitropolitul Pimen Georgescu. Viata si infaptuirile sale (1853-1934). La 150 ani de la nasterea sa", tiparita la Editura Printeuro, din Ploiesti, in anul 2003, sub semnatura istoricilor Aurel Pentelescu si Gavriil Preda. Cu cele 544 de pagini ale ei, cartea este cea mai cuprinzatoare biografie oficiala dedicata Mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei.

• Parintele Ioan Gutu
  Publicat in : Parinti
• Sfaturi duhovnicesti - Arhimandritul Iachint Unciuleac
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Mitropolitul Andrei Saguna
  Publicat in : Parinti
• Parintele John Anthony McGuckin
  Publicat in : Parinti
• PS Varsanufie Prahoveanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor
  Publicat in : Parinti