Sa primesti aclamatii... din smerenie!

Sa primesti aclamatii... din smerenie! Mareste imaginea.

Momentul intrarii Domnului in Ierusalim e unul in totala discordanta cu modul in care, anterior, Mantuitorul S-a raportat la admiratia poporului. Il gasim, in Evanghelii, cerand discretie asupra vreunei minuni savarsite, retragandu-Se in locuri pustii pentru a Se ruga, fugind de multimile ce ar fi vrut „sa-L ia cu sila, ca sa-L faca rege“ (Ioan 6, 15), afirmand in mod categoric: „slava de la oameni nu primesc“ (Ioan 5, 41). Chiar si cand Se lasa inconjurat sau „imbulzit“ de multimile de oameni, nu o facea decat spre a le fi de folos, „vindecand toata boala si toata neputinta“, si spre a-i invata pe toti calea catre Imparatie.

Cand insa Se apropie de Ierusalim, in ultima Sa calatorie, nu numai ca nu o face cu discretie, ba chiar Isi pregateste meticulos intrarea in cetatea sfanta, trimitand pe ucenicii Sai sa-I aduca, dintr-un sat de dinainte, un manz de asina pe care n-a mai sezut nimeni. Iar cand, pe traseul pe care-l parcurge, primeste osanalele celor care asterneau, pe cale, stalpari si chiar hainele lor, la reprosul unor farisei („Invatatorule, cearta-ti ucenicii“), nu numai ca nu potoleste multimea, ci le da o replica descumpanitoare acestor nemultumiti: „Zic voua: Daca vor tacea acestia, pietrele vor striga“ (Luca 19, 40).

Asadar, pare ca Domnul primeste exact ceea ce a refuzat sistematic de-a lungul intregii perioade in care si-a desfasurat misiunea Sa publica, anume „slava oamenilor“. Pare ca ar renunta, pentru o clipa, la desavarsita Sa smerenie, acceptand sa fie in centrul unei adevarate „bai de multime“, nerefuzand aclamatiile poporului. Asa sa fie?

Mai intai sa remarcam ca Domnul accepta aceste manifestari numai inainte de a Se lasa prins spre a fi rastignit. El stia ca, dintre cei care-L aclamau acum, se vor gasi destui care sa strige, ulterior, la indemnul capeteniilor lor: „Rastigneste-L! Rastigneste-L!“ Pana si romanii din jurul lui Pilat au fost mirati sa constate cat de repede si-a schimbat opinia acest popor, ce usor a putut trece de la o extrema la alta. Procesul la care a fost supus Domnul, umilintele indurate, batjocura, bataile si scuiparile au culminat cu dureroasa si totodata rusinoasa moarte de pe cruce (cei spanzurati pe lemn erau, de regula, despuiati total). Incat, prin faptul ca a acceptat sa fie proslavit pentru ca, imediat dupa acest moment, sa fie umilit ca ultimul dintre talhari, Mantuitorul nu face decat sa accentueze si mai mult desavarsita Sa smerenie. Una e sa fii umilit in public dupa ce ai trait o viata in discretie, alta sa fii persoana publica, sa primesti onorurile si admiratia multimilor, apoi sa induri un supliciu precum rastignirea. Intrarea triumfala in Ierusalim este menita doar a acentua si mai mult, prin contrastul creat, smerita jertfa de pe Cruce.

Gasim, in reflectiile pe marginea traseului intrare triumfala-rastignire, un reper important pentru modul in care orice crestin, mai ales un slujitor al Bisericii, poate accepta a fi „aclamat“. Daca atunci cand accepti o anume cinste sau un cuvant de lauda, ti-ai si pregatit inima spre a primi, aproape instantaneu, si ocara, atunci poti face dintr-un lucru ce atrage, indeobste, ispita slavei desarte, un exercitiu de smerenie. In Ierusalimul acestei lumi se poate intra, intr-adevar, si triumfal, dar se iese, obligatoriu, cu o cruce in spate. Cruce pe care putem alege daca sa o uram (precum talharul rastignit de-a stanga Domnului) sau sa o iubim. Intotdeauna, iubirea face diferenta!

preot Constantin Sturzu
Sursa: ziarullumina.ro

.

Despre autor

pr. Constantin Sturzu pr. Constantin Sturzu

Senior editor
152 articole postate
Publica din 25 Iunie 2013

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1230

Voteaza:

Sa primesti aclamatii... din smerenie! 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE