Aratarea Mantuitorului Apostolilor Sai, in prima zi a Invierii

Aratarea Mantuitorului Apostolilor Sai, in prima zi a Invierii Mareste imaginea.


Aratarea Mantuitorului Apostolilor Sai, in prima zi a Invierii

Marcu XVI, 14
Luca XXIV, 36-43
Ioan XX, 19-23

Prima aratare a Mantuitorului tuturor Apostolilor este relatata de Marcu incidental, de Luca si Ioan foarte detailat. Este una si aceeasi aratare, caci ambii o arata ca efectuata in acelasi timp - Duminica seara - si in acelasi loc, sediul colegiului apostolic temporar, din Ierusalim. Ea este incoronarea aratarilor individuale din acea zi. Aratarea avea ca scop sa le intareasca credinta in El si de asemenea sa-i pregateasca in misiunea lor apostolica.

Luca XXIV, 36; Ioan XX, 19. "Si acestea graind (Luca) fiind seara in ziua aceea, intaia a saptamanii, si usile fiind incuiate, unde erau adunati ucenicii de frica iudeilor a venit Iisus si a stat in mijlocul lor si le-a zis : Pace voua".

Si la Evanghelistul Marcu relatarea o situeaza ca si Luca dupa convorbirea Apostolilor cu cei doi, adaugind ca : "ei sedeau la masa" (XVI, 14).

Deci, dupa ce Apostolii erau toti adunati in camera, fiind seara avansata, in ziua intai a invierii, pe cand sedeau la masa si discutau inca cu cei intorsi de la Emaus, prin usile incuiate de frica iudeilor, Iisus apare deodata in mijlocul lor. Usile erau incuiate "de frica iudeilor", caci Apostolii banuiau ca arhiereii se vor deda si la persecutia adeptilor lui Iisus cu aceeasi inversunare ca si asupra Lui, mai ales ca, zvonul invierii incepuse a se extinde.

Mantuitorul intra in mod supranatural prin usi, caci corpul sau era slavit, subtilizat si spiritualizat, transformat prin inviere (I Cor. XV, 42-44). Usile si corpurile cele mai compacte nu-l impiedicau sa treaca prin ele, sa le patrunda. Nu ne mai trebuie exemple din natura, atotputernicia sa divina este o demonstratie suficienta.

"A stat" inseamna aparitia mareata a Domnului Hristos "in mijlocul lor", spre a putea constata realitatea corpului sau si a se convinge ca aratarea nu avea nimic fantastic. "Ucenicii erau zece, cand a venit Iisus, caci Toma lipsea (Ioan XX, 24), iar dupa Luca (XXIV, 33) mai erau si alti discipoli cu ei. Spre a-si intari si afirma prezenta Sa reala, Domnul Hristos ii saluta cu obisnuita salutare iudaica : Pace voua ! Ea avea insa de data aceasta o deosebita forta morala si era sortita a calma pe ucenicii infricosati fie din cauza iudeilor, fie din cauza aparitiei sale neasteptate, fie spre a-i consola de durerile lor proaspete si vii.

"Iar ei spaimantandu-se si infricosandu-se, crezand ca vad duh. Si Iisus le-a zis : De ce sunteti tulburati si pentru ce se ridica astfel de ganduri in inima voastra ? Vedeti mainile Mele ca Eu insumi sunt ; pipaiti-Ma si vedeti, ca duhul nu are carne si oase, precum Ma vedeti pe Mine ca am".

Iisus prezentandu-se in mijlocul ucenicilor in chip miraculos a trezit in spiritul lor surpriza si ei au crezut ca nu este Iisus in realitate, ci spiritul Lui, luat in sens popular, adica duhul, sufletul lui Iisus mort. Sau un duh bun sau rau care putea sa-i insele, caci ei nu se indoiau ca exista spirite, cum le-o spusese Iisus (Mat. XVII, 3-4 ; Marcu VI, 49). Ei nu puteau sa inteleaga cum a intrat fara zgomot si prin usile incuiate. Domnul Hristos intelegand starea lor si pricepand ca ei banuiesc despre El a fi o haina aparenta a trupului Sau, umbra Lui iesita din Seol, vrea sa-i asigure ca El este cel inviat cu adevarat si este real si identic cu cel ce a murit si a fost inmormantat.

Este El insusi, iar nu un duh fara trup sau vreo naluca ireala. De aceea, El le propune "a-i privi mainile si picioarele". Caci El pastrase plagile si cicatricele spre a arata adevarul Patimilor. Si stiind ca vederea nu este suficienta sa distingi un corp de imaginea altui corp si ca pipaitul este semnul decisiv al realitatii corpului, ca certitudinea pipaitului este mai puternica decat cea pe care o procura ochii, Mantuitorul ii invita sa-L pipaie, caci "Duhul carne si oase nu are".

Insa si duhurile bune sau rele, ingerii si demonii luau anumite infatisari, imbracau anumite corpuri, dar acestea erau straine lor, nu erau ale lor proprii ca al lui Hristos. Iar demonii se crede ca nu se lasau a fi pipaiti, caci nu aveau corpuri. "Si zicand acestea le-a aratat mainile si picioarele Sale" (Luca XXIV, 40 ; Ioan XX, 20).

Si pentru a-i convinge ca este cu adevarat Mantuitorul ii invita sa atinga "mainile si picioarele" Sale (Luca 40), iar Ioan (XX, 20), adauga "si coasta sa" cu cicatricele Sale, special pastrate spre a-i convinge. Au atins oare Apostolii cicatricile ? Unii exegeti afirma ca din respect pentru Mantuitorul, cu toate ca El le-a oferit, ei nu le-au atins.

Altii spun ca ei le-au atins, dovada afirmatiile Sfantului Ioan Evanghelistul. "Ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si cu mainile noastre am pipait, despre Cuvantul vietii (vestim voua)" (I Ioan I, 1) 79. Deci, mai sigur este ca l-au pipait, dupa care momente s-au umplut de bucurie.

Luca XXIV, 41-43. "Iar ei inca necrezand de bucurie si minunan-du-se, El le-a zis : Aveti ceva de mancare ? Iar ei I-au dat o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere. Si El luand, a mancat inaintea lor".

In sufletele Apostolilor mai subzista totusi o oarecare necredinta. Nu o neincredere in ceea ce era si vedeau, ci o necredinta provenita din bucurie, din fericirea ce ti-o da o bucurie implinita. Asa precum lui Iacov nu-i venea sa creada ca Iosif, fiul sau traieste (Facerea XLV, 26), la fel Petru eliberat din inchisoare de inger nu putea crede despre faptul ce se petrecea cu el (Fapte XII, 9). Bucuria face cateodata sceptici.

Totusi, aceasta bucurie, spune Sfantul Leon cel Mare avea un scop providential sa inmulteasca pentru noi probele invierii. Atunci Mantuitorul voind sa inlature si aceasta ultima reticenta a credintei lor, le da un semn de pogoramant, fara a-i micsora slava, un semn real si mai palpabil, pentru ca "sedeau la masa" (Marcu XVI, 14), le cere ceva de mancare. Si din pranzul frugal pe care-l aveau, ucenicii i-au oferit "o bucata de peste fript si dintr-un fagure de miere".

Pestele nu trebuie sa ne faca a ne gandi, ca pe Renan, la lacul Ghenizaret, unde s-ar fi intamplat faptul, caci era destul peste si in Ierusalim, si era foarte potrivit pentru pranzul de seara al Apostolilor, iar mierea se gasea din belsug. Exegetul Lagrange adauga ca fagurele de miere este un fapt adaugat din intentie simbolica caci mierea avea locul sau in vechea liturghie a botezului. Totusi nu avem motive serioase a ne indoi de autenticitatea acestei expresii.

Deci, Domnul Hristos nu din necesitate, ci pentru a arata puterea si realitatea prezentei sale, "a mancat in fata lor", in modul corpurilor slavite si inviate. A mancat nu pentru ca-i era foame, ci pentru a arata ca corpul Sau inviat nu-si schimbase natura. Insa Domnul Hristos a mancat in mod real, gustarea Sa nu a fost aparenta ca a ingerilor (Facerea XVIII, 8).

In Faptele Apostolilor se spune ca Apostolii au mancat si au baut dupa invierea Lui din morti (Fapte X, 41). Deci, Domnul Hristos si de data aceasta a mancat in mod real. Fapt care i-a facut pe Apostoli sa creada cu certitudine in identitatea Sa reala, in invierea Sa din morti.

Marcu XVI, 14. "La urma, pe cand cei unsprezece sedeau la masa, li s-a aratat si i-a mustrat pentru necredinta si impietrirea inimii lor, caci n-au crezut pe cei ce-L vazusera inviat".

Deci de acord cu Luca si Ioan, Marcu afirma ca s-a aratat celor unsprezece la Ierusalim, "la urma", adica dupa convorbirea celor unsprezece, cu cei doi ucenici de la Emaus. El semnaleaza ca ucenicii erau la masa si reprosul adresat lor de Mantuitorul, odata cu incercarea de a le explica realitatea si identitatea Sa. El ii mustra ca n-au crezut cu toate aratarile savarsite in fata Mariei Magdalena, femeilor mironosite si lui Petru, cu toate spusele ingerilor si aflarea mormantului gol si cu toate anunturile facute de El insusi inainte de patimile sale.

Ioan XX, 21-23 "Si Iisus le-a zis iarasi : Pace voua! precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si Le-a zis : Luati Duh Sfant. Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute".

Dupa mustrarea facuta Apostolilor din cauza necredintei lor initiale si dupa multe dovezi, Domnul Hristos revine la atmosfera parinteasca obisnuita si le ureaza din nou pace. Nu ca o salutare de adio, ci ca un gand de a face o tranzitie solemna la o misiune pe care trebuia sa le-o dea. Mai mult, El le da pacea ca o consolare in luptele pe care le vor avea de repurtat. Este ceea ce Pavel o face mai tarziu in epistolele sale pentru crestini: "Dumnezeu Tatal si Domnul nostru Iisus Hristos sa va dea har si pace".

El le da pacea si ca un fundament al apostolatului, un mesaj al reconcilierii pe care Iisus il aduce si ei vor avea sarcina sa-l predice in lume (II Cor. V, 20). Apoi Mantuitorul le transmite Apostolilor marea misiune de a continua opera Sa, de a-i fi urmasi si de a indeplini opera mantuitoare a Sa, de a-i asculta poruncile, precum si Iisus indeplinise vointa Tatalui. Eu am executat vointa si scopul Tatalui, spune El, am indeplinit misiunea Mea.

Voi trebuie, de acum, sa predicati Evanghelia in toata lumea, sa indepliniti ceea ce Tatal cere de la voi, de la credinta si zelul vostru. Eu va trimit, precum Tatal M-a trimis pe Mine, cu aceeasi putere de a vindeca bolnavii, de a face minuni, va trimit spre a chema popoarele la credinta si cunostinta adevarului, va dau aceeasi autoritate si putere . "Si (Iisus) a suflat asupra lor zicand : Luati Duh Sfant".

Aceasta putere a Duhului Sfant este pentru Apostoli ca o adevarata creatie din nou, o adevarata inviere (Romani IV, 17). Este puterea mantuitoare pe care ucenicii o vor arata in unirea cu Hristos, precum inainte de inviere spunea El insusi : "Pentru ei Eu ma sfintesc pe Mine insumi, ca si ei sa fie sfintiti intru adevar" (Ioan XVII, 19).

Daca au primit Duhul Sfant sau numai o promisiune, adica ceva simbolic, ce trebuia completat la Cincizecime, iata o intrebare la care exegetii au raspuns diferit. Insa din moment ce ei au primit insarcinarea speciala de a "ierta pacate sau de a tine" (vers 23), adica a indeplini taina marturisirii, este evident ca au primit complet harul Duhului Sfant.

Vechii Parinti bisericesti confirma acest fapt: Hrisostom, Teofilact, Augustin. La Cincizecime li s-au mai dat si alte harisme, afara de iertarea pacatelor caci sunt mai multe haruri ale Duhului Sfant (I Cor. XII, 4) si nu toata lumea primeste in mod egal aceste daruri ca perfectie si abundenta.

Prin taina pocaintei, Apostolii si urmasii lor au puterea - data de Iisus - de a ierta pacatele celor ce se marturisesc si de a le retine celor ce nu marturisesc acest fapt. Deci opera noua incredintata Apostolilor este aratata in toata maretia ei: de a da sau a refuza mantuirea oricarei fiinte umane. A deschide si a inchide cerul.

Protestantii afirma ca aici este vorba de vindecarea bolnavilor si pedeapsa Bisericii prin excomunicare si impacare. Biserica a avut acest drept, dar nu despre acest fapt este vorba aici, ci de iertarea pacatelor, care sta la radacina tuturor bolilor.

Faptul ca Apostolii s-au lasat convinsi cu atata greutate de invierea Mantuitorului si a fost nevoie pentru aceasta de atatea probe si argumente spulbera afirmatiile acelora care spun ca ei pe baza ideilor preconcepute si a fanteziei lor au dat crezare unor nascociri proprii si unor viziuni subiective sau halucinatii ca Hristos a inviat.

Astfel Renan spune ca in urma discutiei Apostolilor cu cei doi ucenici veniti de la Emaus - pe care i-a impresionat un oarecare intelept in Scripturi, ce a frant painea - li s-a creat convingerea ca Iisus a inviat. Asteptarea le-a creat obiectul. Si cand un zgomot de fereastra sau de usa s-a intamplat, vedenia cu aparitia lui Iisus duminica seara s-a indeplinit si astfel acel incident a fixat credinta in inviere, a fixat soarta omenirii.

Numai ca la aparitia Domnului Hristos de duminica seara s-au intamplat si alte fapte decat un zgomot de fereastra sau de usa. Apostolii au verificat si experimentat si alte fapte propuse de Iisus, care a vorbit si a mancat cu ei si deci n-a fost o vedenie.

30 Martie 2012

Vizualizari: 3621

Voteaza:

Aratarea Mantuitorului Apostolilor Sai, in prima zi a Invierii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE