Inaltarea la cer

Inaltarea la cer Mareste imaginea.


Inaltarea la cer

Luca XXIV, 50-53
Marcu XVI, 19-20

Luca XXIV, 50. "Si i-a dus afara pana spre Betania si ridicandu-Si mainile i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer".

Dupa cina ultima de la Ierusalim Mantuitorul: "I-a dus afara (pe Apostoli) pana spre Betania". Adica i-a scos din cetatea sfanta indreptandu-se spre Betania, cam la 15 stadii de oras, adica doua mile. La jumatatea drumului era muntele Maslinilor, unde Domnul Hristos s-a oprit si "ridicandu-si mainile i-a binecuvantat".

Si-a intins mainile si i-a binecuvantat, cum era obiceiul la iudei (Levitic IX, 22), parasind obiceiul binecuvantarii prin punerea mainilor (Facere XXVIII, 27, 30 ; XLVII, 14). Si dupa binecuvantare S-a despartit de ei si "S-a inaltat la cer", in prezenta Apostolilor. El S-a ridicat prin propria Lui putere, ridicandu-Se in mod lin si luandu-l un nor, de la ochii lor (Fapte I, 9). El nu disparu indata, ci cu o incetineala mareata si ochii lor il urmarira inca mult timp.

In momentul inaltarii, adauga acelasi Evanghelist in Faptele Apostolilor, din nori au aparut doi ingeri care erau imbracati in haine albe si au spus ucenicilor ca Iisus asa precum S-a inaltat intru slava, tot asa va veni (Fapte I, 11), evident coborand intru slava din cer, la sfarsitul veacului.

Evanghelistul Marcu descrie succint acest mare eveniment cu un mic adaos:
Marcu XVI, 19. "Deci Domnul Iisus, dupa ce a vorbit cu ei, S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu".

"A sta de-a dreapta lui Dumnezeu", specific lui Marcu, este evident o metafora caci Dumnezeu este spirit si nu are nici dreapta nici stanga. Dar Scriptura are asemenea expresii spre a se acomoda limbajului popular care socotea pe Dumnezeu ca un monarh asezat pe un tron, inconjurat de ministrii si prietenii sai. Pentru a se arata egalitatea Lui cu Tatal si slava Sa nu se poate o expresie mai nobila (Fapte VII, 55-56). Scriptura il arata pe Dumnezeu in starea Sa slavita (Ps. CIX, 1).

Luca XXIV, 52-53. "Iar ei inchinandu-se Lui s-au intors la Ierusalim cu bucurie mare. Si erau in toata vremea in templu, laudand si binecuvantand pe Dumnezeu, Amin".

In urma acestei minuni ucenicii au cazut la pamant si I s-au inchinat, ca unui adevarat Dumnezeu. Niciodata Iisus nu stralucise cu o mai mare slava inaintea intregului cerc de ucenici. Pana acum ei L-au cunoscut pe Iisus in trup, de acum, dupa inaltarea slavita nu-L vor mai cunoaste decat dupa spirit (II Cor. V, 16).

"S-au intors acasa cu bucurie mare". Ei stiau ca de acum vor fi lipsiti de dulcea Sa prezenta si totusi erau bucurosi si fericiti stiind ca merge alaturi de Parintele Sau iubit, ei vad triumful Sau si asteapta adevarul Sau.

Dupa ce s-au intors la Ierusalim, pe care nu l-au mai parasit pana dupa Cincizecime, ei stateau aproape tot timpul in templu, in rugaciuni si laude catre Dumnezeu. in Faptele Apostolilor (I, 13) se spune ca ei locuiau intr-o casa stand in genunchi. Nu este o contradictie, caci rugaciuni in templu erau numai in anumite ore fixe pe care Apostolii le petreceau acolo, iar in orele celelalte ei petreceau intr-o casa din Ierusalim pe care o inchiriasera - o camera ceva mai mare - in laude, cantari si rugaciuni. De altfel, cuvantul "intotdeauna" este o hiperbola, care inseamna cea mai mare parte din timpul disponibil.

Unii exegeti spun ca casa unde se adunau Apostolii era una din camerele mari de la templu, facute pentru educatia copiilor, de unde ei au iesit in ziua Cincizecimii in curtea templului, anuntand Pogorarea Duhului Sfant (Fapte II, 4-6). Dar nu este posibil ca sa locuiasca asa de multa lume intr-o casa a templului, unde nici preotii nu locuiau. In acest ultim verset Evanghelistul ne istoriseste ocupatia Apostolilor in cele zece zile pana la Cincizecime, dar si viata primilor crestini dupa Pogorarea Duhului Sfant.

Marcu XVI, 20. "Iar ei plecand au propovaduit pretutindeni si Domnul lucra cu ei si intarea cuvantul prin semnele care urmau. Amin".

Marcu pune accentul la terminarea Evangheliei sale pe un alt aspect al indeplinirii poruncii Sale, acela al predicii si raspandirii invataturii lui Dumnezeu in lume. Ei nu uita instructiunile Sale referitoare la misiunea lor si nici promisiunea Sa ca El va fi totdeauna cu ei (Matei XXVIII, 20) si devin ferventi misionari ai crestinismului. De altfel si Mantuitorul devine colaboratorul Apostolilor Sai, ajutandu-i prin puterea de a face minuni, care devin adevarate certificate ale divinitatii invataturii predicate.

Ei n-au plecat din Palestina, decat dupa catva timp dupa Cincizecime, dupa convertirea multor evrei. Dar vazand ca in majoritatea lor resping credinta crestina si Dumnezeu deschidea usa multor pagani prin diferite semne (Fapte X), ei au anuntat acestora Evanghelia si apoi s-au indreptat la alti pagani din afara Palestinei. in toata lumea predicile lor, precum s-a amintit, au fost insotite de multe semne si minuni.

Astfel, ultima aratare a Domnului Hristos catre Apostolii Sai, strans unita de inaltarea Sa la cer sunt reale si in afara de orice discutie. La ea au fost de fata cei unsprezece Apostoli, iar faptul ca la ea s-au mai intamplat unele discutii gresite referitoare la imparatia cerurilor, releva realitatea acestui fapt. Inaltarea Mantuitorului la cer arata divinitatea Sa si deplina incoronare a operei sale mantuitoare indeplinita pe pamant. Ea raspunde si intrebarii referitoare la viata Domnului Hristos dupa invierea Sa.

Daca nu vom recunoaste realitatea inaltarii Domnului, nu putem intelege unde si din ce cauza a disparut pana in prezent Domnul Hristos, care, dupa 40 de zile, dupa inviere nu s-a mai aratat ucenicilor sai.

30 Martie 2012

Vizualizari: 5631

Voteaza:

Inaltarea la cer 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE