Marea cuvantare rostita de Domnul la Cina cea de Taina

Marea cuvantare rostita de Domnul la Cina cea de Taina Mareste imaginea.

Marea cuvantare rostita de Domnul la Cina cea de Taina

Sf. Ioan Evanghelistul, completand pe sinoptici, ne informeaza ca Mantuitorul, dupa instituirea Sfintei Euharistii si dupa impartasirea celor unsprezece ucenici cu Trupul si Sangele Sau, a rostit o lunga si substantiala cuvantare care cuprinde ultimele Sale sfaturi, fagaduinte si indemnuri si care se incheia cu o rugaciune fierbinte pentru Sine, pentru Apostoli si pentru intreaga crestinatate (Ioan XIII,31-XVII, 26).

Aceasta cuvantare reprezinta, in Evanghelia a patra, ceea ce reprezinta Predica de pe Munte in Evanghelia dupa Matei: rezumatul intregii invataturi a Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul se adreseaza, cand o rosteste, numai celor unsprezece ucenici - cuvintele Sale depasesc insa acest cerc restrans de ascultatori, adresandu-se intregii lumi crestine, de la Cincizecime pana la sfarsitul veacurilor.

Substanta acestei dumnezeesti cuvantari e greu de rezumat. Trei idei centrale o strabat de la inceput pana la sfarsit:
     a) Iisus Hristos, viata, lumina si iubirea cea desavarsita si mai presus de fire, s-a intrupat pentru mantuirea lumii.
     b) Iisus Hristos se desparte acum de Biserica pe care a intemeiat-o in lume, dar n-o lasa singura, ci-i fagaduieste trimiterea Sfantului Duh – Mangaietorul.
     c) semnul caracteristic al ucenicilor lui Hristos in lume este iubirea de aproapele, virtutea care sintetizeaza toata morala crestina.

Cu toate acestea, cuvantarea rostita de Domnul la Cina e greu de sistematizat - ea are mai degraba caracterul unei convorbiri, in care ideile si expresiile se repeta, ascultatorii intervin cu diferite intrebari, iar sentimentele de dragoste, intimitate si emotie stau mai presus de orice preocupare stilistica sau literara. De aceea, aceasta parte din Evanghelia a patra trebuie citita si meditata intruna, spre a-i putea patrunde intelesul, spre a-i gusta farmecul inegalabil si spre a cunoaste sublima iubire de oameni ce radiaza din fiecare cuvant al Domnului nostru Iisus Hristos.

De fapt, ceasul in care Iuda Iscarioteanul, paraseste sala Cinei marrcheaza inceputul propriu zis al Patimilor Domnului. De acum, clipa despartiri trupesti de ucenici este foarte apropiata. Din aceasta cauza, cuvantarea Mantuitorului se incepe cu sublinierea caracterului soteriologic al Mortii, Invierii si Inaltarii Sale (Ioan XIII, 31-32), cu anuntarea apropierii despartirii de ucenici si cu enuntarea celei mai de seama dorinte ale Sale: "Fiilor, inca putin sunt cu voi. Ma veti cauta si, precum am zis iudeilor, ca unde merg Eu, voi nu puteti veni, va zic voua acum. Porunca noua va dau: Sa va iubiti unii pe altii! Precum v-am iubit Eu, asa sa va iubiti si voi unul pe altul! Dupa aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste intre voi" (Ioan XIII, 33-35). Aceste cateva cuvinte oglindesc, pe scurt, tot continutul cuvantarii. Totodata, ele servesc ca introducere pentru ideile urmatoare.

Micii Sale turme - cenaclul apostolic, care contine in germene toata Biserica - Iisus Hristos ii incredinteaza, acum, la despartire, supremul Sau testament: Porunca cea noua a iubirii crestine. Porunca noua, pentru trei motive mai de seama:
     a) ea stabileste relatii noi intre oameni.
     b) ea propune omenirii un ideal moral nou.
     c) ea constituie caracterul cel nou dupa care pot fi identificati crestinii intre ceilalti oameni.

Criteriul acestei iubiri este insasi masura iubirii lui Iisus Hristos pentru noi oamenii - plinirea ei echivaleaza asadar eu jertfa de sine pentru binele aproapelui. Dimpotriva, lipsa acestei fundamentale virtuti evanghelice tradeaza lipsa unei convingeri crestine sincere, profunda si trainice, dupa cum prezenta ei certifica in chip neindoios adevarata credinta si evlavie crestina, in mijlocul celorlalti oameni de pe pamant.

Remarcam totodata ca cuvantarea Mantuitorului incepe, in Ioan XIII, 31, cu expresia "Fiu! Omuiui". Aceasta expresie are caracter mesianic. In sinoptici, ea este folosita de Mantuitorul mai ales cand vorbeste despre sfintele Sale Patimi. La Sf. Ioan, ea cuprinde, ori de cate ori e folosita, o aluzie la slava cuvenita Logosului intrupat, in schimbul consimtamantului Sau de a se cobora din cer pentru a se face om si de a primi Moartea pe Cruce pentru izbavirea noastra.

Si in sinoptici, si in Ioan, expresia "Fiul Omului" infatiseaza insa mai mult umanitatea, decat dumnezeirea Mantuitorului. In pericopa de care ne ocupam (Ioan XIII, 31-XVII, 26), vorbeste deci mai mult omul in Dumnezeu, decat Dumnezeu in om. De aceea cuvantarea Mantuitorului este atat de intima, de calda si de duioasa si de aceea cuprinde in ea atatea expresii de umilinta si atatea marturisiri de ascultare fata de Tatal.

Evanghelia a patra a aratat indestul ca Iisus Hristos este Dumnezeu: adevarat, coexistand din veci in sanul Tatalui si participand cu El la crearea lumii vazute si nevazute. Acum, Evanghelia ne arata, prin insesi cuvintele Mantuitorului, ca Logosul, care n-a incetat niciodata a se bucura de slava Tatalui, va participa in curand la aceasta slava si cu firea Sa omeneasca, adica si ca om.

Iisus Hristos este Dumnezeu adevarat, dar El a luat chip de om, primind asupra Sa firea omeneasca, cu toate infirmitatile ei, afara de pacat. El a fost unul ca noi, dupa firea omeneasca, dar in El s'a aflat a doua persoana a Sfintei Treimi. Prin Patimi, Moarte si Inviere, natura Sa umana se invaluie cu totul in slava dumnezeirii. De aceea, indata ce Iuda merge sa aduca ostasi ca sa-L aresteze si sa-L conduca spre Golgota, Mantuitorul anunta pe Ucenici ca prin Cruce se proslaveste Fiul Omului, primind adica slava pe care totdeauna Fiul lui Dumnezeu a avut-o la Tatal (Ioan XIII, 31-32).

Aceasta ideie este exprimata si mai clar in rugaciunea Mantuitorului de la sfarsitul cuvantarii, unde citim: "Parinte, a sosit ceasul. Proslaveste pe Fiul Tau, ca si FniT iau sa Te proslaveasca, precum I-ai dat stapanire peste tot trupul, ca sa dea viata vesnica la tot ce I-ai dat. Eu Te-am proslavit pe Tine pe pamant.; lucrul pe care mi l-ai dat sa-l fac l-am savarsit; si acum proslaveste-Ma Parinte, la Tine insuti, cu slava pe care am avut-o la Tine mai inainte de a fi lumea" (Ioan XVII, 1-5).

30 Martie 2012

Vizualizari: 4148

Voteaza:

Marea cuvantare rostita de Domnul la Cina cea de Taina 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE