Cuvant la inceputul Postului Mare

Cuvant la inceputul Postului Mare Mareste imaginea.

Noi am venit cu un scop anume la mănăstire şi mulţi din lume gândesc în sensul acesta, ce putem face să câştigăm împărăţia Cerurilor. Acesta a fost gândul intim, simplu, al fiecăruia dintre noi, cei care suntem deja intraţi în viaţa de mănăstire.

Mai întâi este prima etapă: lepădarea de lume. Şi a doua, după cum spune Sfânta Scriptură: trebuie să ne lepădăm şi de eul din noi... Acesta este examenul pe care trebuie sâ-l luăm! S-au alcătuit în sensul acesta, măicuţelor, volume de cărţi, de păreri, în legătura cu această modalitate de ajungere în împărăţia Cerurilor.

Nu trebuie să gândiţi numai: „Cum să ajungem?", ci trebuie să-L cuceriţi mai întâi pe Dumnezeu şi El ne va rândui. Marea greşeală care se face de către aproape oricine este că-L vede străin pe Dumnezeu de propria lui luptă, de propria lui nevoinţă şi crede că numai prin ce face el ajunge la acest scop: dobândirea împărăţiei. Nu. Trebuie să ai acest simţ de fineţe să recunoşti prezenţa harului în fiecare clipă în tine. Dacă reuşeşti să vezi în fiecare clipă împărăţia Cerurilor înlăuntrul tău înseamnă că este o mişcare bună - o insuflare divină.

Aş dori să accentuez mai ales momentele acestea cu totul importante în strategia divină ca să putem să fim împreună cu Dumnezeu, pentru că ne-a creat singuri numai pentru El. Doreşte să ne bucurăm împreună cu El şi spuneam de multe ori că nu trebuie să ne temem numai de dreptatea lui Dumnezeu, care de fapt a trimis atâţia oameni în iad, că n-au respectat dreptatea Lui, ci să ne temem şi de bunătatea Lui.

Cum putem noi înţelege iubirea divină care este dincolo de închipuirea îngerilor şi-a oricărei fiinţe din creaţia Lui Dumnezeu, să ştim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult ne doreşte mântuirea ?

Observăm din punct de vedere strategic atâtea evenimente mari pentru mântuire care erau necesare după căderea lui Adam: întruparea Lui Dumnezeu pe pământ, vă daţi seama ce eveniment!, care este discutat numai aşa, ca o sărbătoare aleasă, în sfârşit, ...cu slujbe şi colinde şi... aşa mai departe.

E, nu-i numai aşa ! Ia să te vezi pe tine alături de El întrupat! Pentru tine a fost făcută această jertfă, chiar dacă numai tu singur ai fi fost pe lume.

Şi vă daţi seama cât se bucură Domnul de un lucru foarte posibil ce s-a consemnat în Evanghelia care s-a citit astăzi, şi care ne pregăteşte pentru post: Iertaţi ca să fiţi iertaţi.

E cuvântul Scripturii, e cuvântul Mântuitorului. Deci condiţia ca să poţi fi iertat este să ştii să ierţi; dar nu numai atât: să şi uiţi! Pentru că Dumnezeu ne-a iertat în acest fel: nu ne mai reproşează nimic din trecutul nostru!

Dar să nu fim în darul acesta al iertării numai pentru ca să avem în cugetul nostru o bucurie sau, în sfârşit, o satisfacţie! Ci pentru ca să ne punem ordine în viaţă.

Citind în scrierile Sfinţilor Părinţi, la marii trăitorii, sfaturi îngereşti, o serie întreagă de descoperiri duhovniceşti pentru mântuire, rămâi uimit de ce departe suntem noi de această mântuire. Dar nu vreau să vă înspăimânt! Ci vreau să vă spun că totuşi, aşa cum suntem, să fim cu orice chip cu această sfântă simţire pe drumul acesta, şi Mila lui Dumnezeu se va arăta asupra noastră.

Deci scopul postului nu este numai trupesc -este necesar să fie trupesc -, ci este să ştim să ne iubim, să ştim să iertăm! Chiar aş vrea foarte mult ca să începem anul acesta, mai mult decât în alţi ani, să încercăm să iubim.

Ştiţi sfinţiile voastre că nu există nici o bucurie la Dumnezeu, nici o cunună mai frumoasă trimisă de El ca aceea pe care o primeşti pentru că-l iubeşti pe cel care te vrăjmăşeşte. Lucrul acesta se ştie: să-i iubeşti pe vrăjmaşi (e scris în literatură), dar să încercăm efectiv să-i iubim pe vrăjmaşi. Lasă că noi aici n-avem alţi vrăjmaşi decât pe demoni... ce alţi vrăjmaşi putem avea?

Tu o vrăjmăşeşti pe sora ta, care a venit ca şi tine, în sfârşit, cu sfaturi ascunse în inimă, să intre într-o lume, să scape de-o altă lume gălăgioasă..., în sfârşit, capricioasă şi a venit aici, în mănăstire.

Un lucru din punct de vedere vizual, material, ca dovadă că suntem una şi gândim la fel, e schima pe care o purtăm: când îl vezi pe unul îi vezi pe toţi...

Postul înseamnă iubire şi iertare. N-ai făcut lucrul acesta şi refuzi să-l faci, conştient că refuzul tău e rău: aici e primejdia cea mare.

Uite, nu aţi fost puse în situaţia de a vă afla în ceasul morţii..., însă puteţi să intuiţi ce se poate întâmpla în acele clipe de sfârşit: acele grozave regrete (atât de binecuvântate momente), în care poţi să te sfinţeşti chiar.

Şi-aceste lucruri le evaluăm cu o nepăsare şi cu o iubire de sine şi, în sfârşit, cu un sfat vrăjmaş împungi pe fratele tău acolo unde trebuie sărutat: în inima lui.

Credeţi că aceste lucruri sunt puse în discuţie numai pentru că au mai fost spuse şi se repetă? Mai întâi nici nu ştiam că trebuie să vorbesc, dar o fac cu mare plăcere şi mi se pare mie, şi mi-e frică cel mai mult, că veţi răspunde de orice cuvânt care-l vorbim aici. Care este cuvântul acela care trebuie să-l lucrăm? Să încercăm cu orice chip să ne rugăm unul pentru altul!

Sensul adevărat al învăţăturii creştine nu este să te gândeşti numai la mântuirea ta, ci să te gândeşti şi la mântuirea altuia cu orice preţ: mântuind, mântuieşte-te! Ne-a creat Dumnezeu nu numai pentru noi, ci pentru întreaga creaţie.

Aici eşti chemat oricine ai fii, sau chiar dacă n-ai fi în mănăstire - cu atât mai mult în mănăstire - să vezi că ai un rol mântuitor pentru creaţia Lui Dumnezeu! Nu spun de la mine - că ar fi o mare îndrăzneală şi este o mare îndrăzneală -că s-a dat omului în grijă creaţia lui Dumnezeu. „Şi atunci vrei tu, omule, care ai plecat şi ai lăsat multe în lume, să te pierzi acum pe drum? Ai plecat cu zestre mare - harul lui Dumnezeu -, şi acum toată zestrea asta ţi-ai împrăştiat-o pentru un sfat vrăjmaş care-ţi spune că nu eşti pe drumul cel mai bun, sau «uite ce mi-a zis...»." In sfârşit, n-ai ştiut să-ţi faci dobândă pe averea ca-re-ai avut-o. Dacă aţi şti cât suntem de hărăziţi şi cât suntem de iubiţi...

Postul este şi trupesc. Il ţinem vrând-nevrând, dar trebuie împlinit cu orice chip şi cel duhovnicesc. Este foarte necesar, că omul e format din trup şi suflet!

Postul Paştelui durează 50 de zile. Postul Crăciunului e de 40 de zile. Vă spuneam de însemnătatea acestui număr hotărât de divinitate: 40 de zile, în vederea unui mare eveniment care va urma, învierea e un eveniment colosal, întrucât confirmă dumnezeirea lui Iisus, divinitatea Lui. La înviere n-a mai putut să zică nimeni că Iisus Hristos nu e Dumnezeu şi cel dintâi care a spus-o a fost diavolul, care a început să,tremure şi să se înspăimânte după înviere. Pentru că la înviere se ajunge prin cruce. Deci noi, având în vedere acest mare eveniment, ne angajăm să postim, să ne pregătim să-L primim pe Iisus în sufletul nostru; şi trebuie să ne pregătim şi trupeşte şi sufleteşte.

Biserica ne poartă de grijă. A dat rânduieli şi la neputinţe - există regula neputinţelor. N-a obligat să se facă postiri aspre şi o serie de alte lucruri; m-am dus într-un loc - în Sfântul Munte - unde un părinte pe care-l cunoşteam postise prima săptămână (care urmează după Duminica Iertării), n-a mâncat nimic şi s-a angajat şi la a doua săptămână. Era cam fixist! Părinţii din mănăstirea unde vieţuia l-au sfătuit să mănânce şi refuza cu încăpăţânare, şi bineînţeles că a murit. Şi ce credeţi că m-au întrebat părinţii? „Părinte, vă întrebăm, nu cumva s-a sinucis? Uite ce a făcut!" Şi-am fost într-o situaţie delicată la răspunsul care trebuia să-l dau, pentru că a ieşit din dreapta judecată, din dreapta socoteală. Biserica nu ne obligă să facem lucrul acesta, să exagerăm. Mâncăm de post să ne procurăm astfel caloriile necesare vitalităţii organismului. Apoi postul mai are un rol din punctul de vedere al eliminării toxinelor, deci suntem într-o stare de pregătire, adică de recrudescenţă, mereu, ca să avem o bună dispoziţie să împlinim idealul: punerea la punct a sufletului nostru pentru mântuire!

In ceea ce priveşte Biserica, am fost întrebat: „să mâncăm sau să nu mâncăm?!"

Păi, n-aţi cunoscut cu adevărat foamea (se referă la anii petrecuţi în temniţă - n.n.) ca să preţuiţi o ciorbă oarecare, aşa, cu puţin zarzavat, ca să nu fie chiar nimic, sau o zeamă goală, fără să ştim ce am fiert acolo. Dar, pentru că nu era culoarea apei, se numea ciorbă. Da! Uite, am trăit în regim de înfometare ani şi ani, m-am folosit enorm şi am văzut că asta de fapt a fost o tactică a torţionarilor pentru exterminarea noastră.

Dacă aţi şti cât de uşor putem să fim înaripaţi, aşa, ca îngerii de sus, prin respectarea acestor lucruri foarte simple! Eu am citit „Rânduielile monahale" ale Sfântului Pahomie cel Mare, care au fost date chiar de îngeri! Şi am observat că sunt foarte îngăduitoare faţă de rânduielile date de Părinţi ca Sfântul Vasile cel Mare şi Sfântul Teodor Studitul. Adică nu cere nimeni nevoinţă peste nevoinţă, care să iasă din dreapta judecată: mănâncă dacă ţi-e foame, zic sfinţii în Pateric, numai stai pe poziţia care trebuie - statornicia !

Suntem urmăriţi clipă de clipă, pas cu pas, nu vorbesc de la mine, zice Hristos! Suntem urmăriţi de Dumnezeu în tot ce facem noi. Şi ce-ar trebui să facem, să-L bucurăm pe Dumnezeul acesta plin de bunătate şi plin de dăruire şi Care nu rămâne niciodată dator, căci este prea plin de bogăţie ca să nu-ţi dea împărăţia întreagă?!

Să iubim niţel pe cel care ne-a făcut un mic necaz! Şi care-i necazul? „Mi-a luat un ac, asta s-a întâmplat, mi-a tăiat un nasture. Aşa, în sfârşit, a vorbit de rău, împotriva mea. A zis un cuvânt în vânt..."

Credeţi că nu ştie Dumnezeu când ţi-a zis o vorbă acela? Dumnezeu a îngăduit să se spună ca să-ţi dea ţie o cunună şi tu o pierzi sau o câştigi!

De fapt acesta este aspectul esenţial al postului: să ştii să rabzi, să taci şi să te rogi pentru altul, chiar dacă acela e duşmanul tău. Pentru că, să vă spun un lucru - dacă nu ştii să răspunzi mântuitor la un duşman n-ai nici un prieten: toţi îţi sunt duşmanii Ceva mai mult vă pot spune: tu te găseşti într-o mare primejdie prin grija ta de citire a pravilei şi de efectuare a canonului (de metanii), pe care le ai în obligaţie să le împlineşti.

N-ai putut să-ţi faci rugăciunile şi canonul, în sfârşit... atâtea discuţii pentru canonul acesta! Canonul este un lucru bun, dar e nimic pe lângă truda de a alunga ura din sufletul tău.

Credeţi că un păcat foarte mic are o mică lucrare? Că vinovăţia aceea nu este un lucru mic în viaţă, adică răul cel mai mic. Orice lucru mic care este din partea diavolului este o mare primejdie pentru toată nevoinţa ta: poate să-ţi oprească toată lucrarea ta. Are o mare repercusiune negativă, fiţi foarte atente! îl punem pe Dumnezeu mereu în situaţia să ne ierte şi ne aşezăm pe poziţia „Dumnezeu mă va ierta!", „Dumnezeu mă va îngădui!"

Sigur că ne iartă, ca un mare iubitor de oameni, ca un Dumnezeu mai mult decât oricine. Dar pe ceva! Că dacă ne-ar ierta la infinit n-ar exista iad - care de fapt există şi e marea durere a lui Dumnezeu! Şi de ce este? Pentru că n-ai respectat dreptatea lui Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu, şi spuneam de atâtea ori, poate să facă orice, dar un lucru nu poate să-l facă: să-Şi calce cuvântul! Şi El a spus un lucru. Dacă El a zis: Aşa va fi!, aşa Te va judeca sau aşa Te va ierta. El va hotărî trecerea ta în iad sau în rai.

Ştiu că sunteţi conştiente! Dar nu vă gândiţi cu destulă tărie că există Judecata de Apoi. Ia să vă gândiţi în fiecare zi la aceasta: că voi răspunde cu siguranţă de orice cuvânt, cu atât mai mult de orice cuvânt mşinos, cum zice Sfântul Grigorie Teologul, şi cu atât mai mult de orice cuvânt ucigător care se produce, şi care se întâmplă atât de des într-o singură zi în viaţa fiecăruia dintre noi.

Deci postul, dragii mei, ca să nu lungesc cuvântul, este, în fond, să intri într-o relaţie cu Dumnezeu iubind pe toată lumea.

Am găsit într-un loc că cineva încerca să-l iubească şi pe dracul pentru ca nu cumva să compromită cuvântul acesta aşa de mare: „iubire".

Nu ne pronunţăm pe tema asta: dacă şi cum e posibil să-l iubeşti pe dracul. Poţi să-l iubeşti, dar îţi pierzi vremea. Pentru că de fapt el asta vrea: să-l iubeşti, ca să-şi facă mendrele cu tine. Nu spunem să-l urăşti, că nu e în firea noastră, nu e în educaţia noastră. Dar să ştiţi că nu i se va ierta cu nici un chip - pentru că* el nu ştie să iubească, de aceea este nesuferit!

Vorbind de iubire, mi-e teamă să zic de ură. Dar... să lăsăm asta! Eu atâta vă spun: că ne urăşte cu mare râvnă, cu orice chip! Şi s-a dovedit lucrul acesta. însă nu ne cunoaşte gândurile. Am să vă spun o istorioară din Pateric:

Erau doi fraţi călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmaşul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe unul de celălalt. Deci a făcut între dânşii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea şi a pus-o la locul ei. Iar diavolul, făcând pacoste, a doborât lumânarea şi s-a stins. Fratele cel mare, scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicând: iartă-mă, că te-am scârbit, ci aşteaptă puţin până o voi aprinde iar. Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capiştea idolească şi se jeluia mai marelui său, spunându-i toată întâmplarea şi ce a făcut acelor călugări şi cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu până la ziuă. Acestea diavolul spunându-le şi jeluindu-se stăpânului său în capiştea idolească, iar templierul, întâmplându-se în acel ceas acolo şi auzind cele ce se jeluia acel drac, se mira de neputinţa lor şi umilindu-se în inimă, a mers la o mănăstire şi s-a făcut călugăr iscusit şi smerit. El spunea fraţilor: smerenia risipeşte puterea vrăjmaşului, căci eu am auzit dracii grăind şi vorbind între dânşii, cum că de vom face oarecare tulburare şi gâlceava între călugări şi se va întoarce unul dintr-înşii şi smerindu-se se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipeşte. Aceasta auzind noi, fraţilor, să ne silim să câştigăm smerenia, care risipeşte puterea diavolului. Şi aşa Dumnezeul păcii va fi cu noi şi ne va feri de toate laţurile vrăjmaşului. A Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.

Vedeţi, templierul s-a făcut călugăr şi poate este în rândul sfinţilor! Pe ce motiv? Pe-o simplă smerenie posibilă pentru mântuirea noastră. Credeţi că nu ştie Dumnezeu? Repet, nu există cunună mai frumoasă ca aceea primită pentru că l-ai suportat pe unul care te-a bârfit sau nu ! ştiu pentru ce motiv nu-l suporţi!

Uite ce vă rog eu - suportaţi pe toată lumea! Pentru că nu vă daţi seama: nu există lume rea, există dracul din tine şi atunci tu o faci rea.

Acesta este cuvântul esenţial despre post: să ştim să iubim. Amin.

Parintele Arsenie Papacioc

Iata duhovnicul: parintele Arsenie Papacioc. Vol. 3, Editura Sophia

Cumpara cartea "Iata duhovnicul: parintele Arsenie Papacioc. Vol. 3"


Acest cuvânt a fost rostit în trapeza unei mănăstirii.
 

15 Februarie 2016

Vizualizari: 1814

Voteaza:

Cuvant la inceputul Postului Mare 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE