Patima si moartea lui Hristos

Patima si moartea lui Hristos Mareste imaginea.

Patima si moartea lui Hristos

Dupa aceasta cuvantare, Iisus cu ucenicii Sai au cantat cantari de lauda si apoi au iesit dupa obicei in Muntele Maslinilor. Pe drum le-a spus ucenicilor: "Voi toti va veti sminti de Mine in noaptea aceasta, caci scris este: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei" (Zah. 13, 7; Matei 26, 31). Petru L-a asigurat ca chiar daca toti se vor sminti, el nu se va lepada de Iisus; Iisus insa i-a spus: "Adevarat zic tie ca in noaptea aceasta, inainte de-a canta cocosul, de trei ori te vei lepada de Mine". Petru L-a asigurat din nou ca chiar de ar fi sa moara, nu se va lepada de El. "Si toti ucenicii au zis la fel" (Matei 25, 35). Apoi ducandu-se in gradina numita Getsimani, Iisus a spus ucenicilor sa ramana intr-un anumit loc, iar El luand pe Petru, pe Iacob si pe Ioan, s-a dus mai departe. "Si a inceput a se intrista si a se mahni. Atunci le-a zis: Intristat este sufletul Meu pana la moarte. Ramaneti aici si privegheati impreuna cu Mine. Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: Parintele Meu, de este cu putinta, treci de la Mine paharul acesta! Insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti" (Matei 26, 37-39).

"Si venind la ucenicii Sai si gasindu-i dormind, le-a zis: N-ati putut sa privegheati un ceas cu Mine? Privegheati si va rugati ca sa nu cadeti in ispita". Apoi, departandu-Se de ei, iarasi s-a rugat Tatalui, zicand de asta data: "Parintele Meu, daca nu este cu putinta sa treaca acest pahar, ca sa nu-l beau, faca-se voia Ta". Apoi, venind iarasi la ucenicii Sai si gasindu-i iarasi dormind, dupa acelasi indemn, s-a departat a treia oara, spunand Tatalui aceleasi cuvinte (Matei 26, 40-44). Dupa Evanghelia Sf. Luca, "un inger din cer s-a aratat Lui si-L intarea. Si fiind in zbucium, cu mai mare staruinta se ruga. Iar sudoarea Lui s-a facut ca picaturi mari de sange care picurau pe pamant" (Luca 22, 43-44). Venea mereu la ucenici, doar, doar va gasi in veghea lor o mangaiere.

Iisus a trait frica omeneasca de moarte cu toata intensitatea. Dar, in acelasi timp, vointa i se incorda in hotararea de-a nu se lasa doborat de frica si de-a nu cauta sa scape de moarte. Il intarea in aceasta vointa de-a implini voia Tatalui. El cerea sa treaca acest pahar de la El, numai "de este cu putinta". Desigur ca nu intelegea prin aceasta ca Tatal n-are putere sa-L fereasca de moarte. "De este cu putinta" insemna numai: de vrea Tatal sa renunte la mantuirea oamenilor prin moartea Fiului Sau ca om; sau de vrea sa se foloseasca de vreun alt mijloc pentru mantuirea lor. Lasa totul in voia Tatalui. De voieste Tatal ca sa se foloseasca de moartea Lui pentru mantuirea oamenilor, El primeste moartea cu toata frica de ea. Nu voia sa se foloseasca de puterea lui ca Dumnezeu contrar voii Tatalui. Era hotarat sa-si puna de acord voia Sa cu voia Tatalui. Era o lupta in El intre frica omului, care mergea pana la varsarea unor picaturi de sange amestecate cu sudoarea Lui, si hotararea de a-si pune de acord voia Sa omeneasca cu voia Tatalui ceresc, care era si voia lui dumnezeiasca ce voia aceasta moarte si nu accepta sa fie evitata.

Nu putea sti Iisus ca in starea de pacat in care se gaseau oamenii nu puteau fi ridicati decat dandu-li-se pilda iubirii Sale de Dumnezeu si de oameni cu pretul rabdarii pentru ei chiar si a mortii? Ca nu se putea renunta la o astfel de iubire pentru salvarea vietii lor? Ar fi putut Iisus lasa firea Sa omeneasca sa accepte un astfel de compromis? Nu se putea! Fizic putea scapa, plecand din Getsimani, unde stia ca va veni Iuda cu garda arhiereilor, in Galileea, sau dincolo de hotarele ei. Dar acesta era un compromis, care nu putea mantui nici firea Lui omeneasca, nici pe oameni.

Totusi frica de moarte i-a fost asa de mare, ca a putut ruga pe Tatal de e cu putinta sa-L scape de ea, desi stia ca nu e cu putinta fara sa renunte la mantuirea oamenilor. Dar faptul ca nu fuge din frica de moarte pur si simplu, ci-L roaga pe Tatal sa-L scape de ea, de e cu putinta, arata ca e mai tare decat aceasta frica si nu se lasa dus de puterea ei la fuga de moarte, ci se supune voii lui Dumnezeu, de oare stie ca-I cere sa moara.

Frica ii era atat de mare, ca si-a putut pune intrebarea de e cu putinta sa scape de moarte, cand stia ca nu poate. Dar totusi o stapanea, nesupunandu-se pur si simplu ei, ci intreband pe Tatal de e cu putinta sa scape. Era extrem de mare frica, dar si-a stapanit-o totusi. A invinis frica traind-o pana la capat, nefugind de ea, cum a invins moartea traind-o pana la capat, neocolind-o.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune: "E vadit ca prin negarea: "Nu precum Eu voiesc", care arata impotrivirea inlaturata, prezinta acordul vointei omenesti a Manituitorului cu vointa Lui dumnezeiasca si parinteasca, ca a Cuvantului intreg, care a dat existenta intregii firi (omenesti) si a indumnezeit-o prin faptul ca i-a dat existenta in bine" (Despre cuvintele: "Parinte, de este cu putinta, sa treaca acest pahar ...", V. G. 9(1, 65).

 

Cu toata aceasta mare frica, dar si cu taria de-a nu se lasa stapanit de ea, a pornit Iisus -la intalnirea celor de care stia ca vin cu Iuda sa-L prinda. "Sculati-va sa mergem, iata, s-a apropiat cel ce M-a vandut", spuse ucenicilor (Matei 26, 46). Si indata aparu Iuda cu multimea de slujitori ai arhiereilor, cu faclii, sabii si toiege; cu cei carora el le spusese ca Iisus va fi Cel pe care-L va saruta. De fapt, Iuda L-a sarutat ca sa-L arate calor veniti sa-L prinda. Iisus l-a intrebat cu blandete: "Prietene, pentru ce ai venit?" (Matei 26, 50). Sf. Luca ne da un cuvant de mustrare al lui lisus: "Iuda, cu sarutare vinzi pe Fiul Omului?" (Luca 22, 48).

Apoi adresaindu-Se celor ce veneau asupra Lui, i-a intrebat: "Pe cine cautati? Raspuns-au Lui: Pe Iisus Niazarineanul. El le-a zis: Eu sunt. Atunci cand le-a spus: Eu sunt, aceia s-au dat inapoi si au cazut la pamant". Aceasta arata ca putea scapa si acum prin puterea Lui. Dar nu vroia sa acepte compromisul de-a nu se afirma ca Fiull lui Dumnezeu venit pentru propovaduirea iubirii lui Dumnezeu fata de oameni si a oamenilor intre ei. Nu voia sa foloseasca puterea lui Dumnezeu in defavorul mantuirii oamenilor prin moartea Sa pentru ei.

De aceea, dandu-le curaj, i-a intrebat iarasi: "Pe cine catutati?" Iar ei raspunzand iarasi ca pe Iisus Nizarineanul, le-a raspuns: "V-am spus doar ca Eu sunt". Adica: de ce va speriati? Sunt pentru voi un om. "Deci daca pe Mine Ma cautati, lasati pe acestia sa se duca" (Ioan 18, 4-8). Voia sa-i scape pe ucenicii Sai, prin incurajarea lor de a-L lua pe El.

Unii din ucenici se gandeau sa-L apare cu sabia. Nu intelegeau ca El ar fi putut scapa prin pterea Sa. Dar numai Petru, fire mai iute, a scos sabia si a taiat urechea unuia din slujitori, Malchus. Iisus i-a poruncit lui Petru sa-si bage sabia in teaca, fiindca "cel ce scoate sabia, de sabie va pieiri" (Matei 26, 52) si i-a vindecat urechea lui Malchus (Luca 22, 51), dand pilda de raspuns cu bine la rau, dar si o noua dovada ca ar putea scapa prin puterea Sa de ceea ce i se pregatea. Cine loveste pe altul, chiar din vointa de-a se apara, nu se mantuieste, nu invinge egoismul pacatos. Dar i-a spus si direct lui Petru: "Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita douasprezece legiuni de ingeri?" (Matei 26, 53); sau, dupa Sf. Evanghelist Ioan: "Nu voi bea, oare, paharul pe care Mi L-a dat Taital?" (Ioan 18, 11). E voia Tatalui sa merg in iubirea de oameni pana la moarte. El nu se fereste de cruce, cum afirma sectele. Caci vrea sa le arate ca merge pana la primirea ei, in iubirea fata de oameni. Daca s-ar fi ferit de ea, ar fi aratat ca se iubeste mai mult pe Sine, decat pe oameni. Ar fi justificat si egoismul nostru. Nu l-ar fi socotit pacat. De ce ar mai fi venit, in acest caz, in lume? Un Hristos fara cruce nu ne aduce nimic deosebit.

Apoi adresandu-se multimii de slujitori veniti sa-L prinda, le-a spus: "Ca la un talhar ati venit cu sabii si cu toiege. In toate zilele fiind cu voi in templu, n-ati intins mainile asupra Mea. Dar acesta e ceasul vostru si stapanirea intunericului" (Luca 22, 52-53; Matei 26, 55). Nu indrazneau sa-L prinda in public de frica multimii care tinea la El pentru vindecarea bolnavilor ei si pentru iubirea ce-o arata celor saraci si necajiti. S-au folosit de stapanirea intunericului noptii, dar si de stapanirea intunericului diavolesc ca rau care i-a invins total si de faptul ca se afla singur, avand in preajma-I doar pe Apostolii Sai cu ochii ingreuiati de somn. Si veneau sa-L prinda ca pe talharul cel mai periculos, pe El care nu predica si nu facea decat binele. Dar veneau chiar unii din conducatorii iudeilor, inconjurati de o mare multime inarmata, temandu-se ca nu cumva sa fie impiedicati de vreo multime din popor sa-L prinda. Il tratau ca pe un talhar, dar se temeau de multimea ce tinea la El. Tratau pe Fiul lui Dumnezeu care venise la oameni bland si smerit si propovaduia iubirea si smerenia, ca pe un talhar. Se arata si in aceasta extrema inversare mincinoasa a valorilor de catre capeteniile iudeilor. Dar chiar faptul ca se foloseau de intunericul noptii ca de ceasul potrivit acestei fapte urate, arata pe adevaratii raufacatori.

Apoi "ostasii si comandantul si slujitorii iudeilor L-au prins pe Iisus si L-au legat" (Ioan 18, 12). Si L-au dus intai la Ana, care era socrul lui Caiafa, care era arhiereu al anului aceluia (Ioan 18, 13). Ceilalti ucenici au plecat, iar Petru si Ioan mergeau dupa El. Ioan, "fiind cunoscut arhiereului, a intrat cu Iisus in curtea arhiereului". Iar Petru stand la poarta, Ioan a iesit si a vorbit cu portareasa si l-a bagat si pe Petru in curte, dupa ce portareasa intrebadu-l daca nu cumva e si el dintre ucenicii "omului aceluia", Petru a negat (Ioan 1,8, 15-16).

In casa, arhiereul L-a luat pe Iisus la intrebari "despre ucenicii si invatatura Lui". Iisus n-a cautat sa-si ascunda invatatura despre dumnezeirea Sa, pentru care stia ca va fi condamnat, ci a declarat ca si-a expus in public aceasta invatatura, ba chiar in sinagogi si in templu, unde se aduna toti iudeii.

 

"Iisus i-a raspuns: Eu am vorbit pe fata lumii; Eu am invatat intotdeauna in sinagoga si in templu, unde se aduna toti iudeii si nimic nu am vorbit pe ascuns" (Ioan 18, 20). N-a fost nimic conspirativ in actiunea si in invatatura Sa. Deci nu e nevoie sa fie intrebat El. Sa intrebe pe toti cei de fata, care au auzit ce a vorbit El. El nu va nega ceea ce vor marturisii cu sinceritate aceia. El nu se simtea vinovat pentru aceasta invatatura si nu va renunta la ea ca sa scape de osandirea lor. E gata sa si-o recunoasca si acum in fata arhiereului. Dar nu vrea sa-i raspunda ca unul ce e intrebat ca un vinovat: "De ce Ma intrebi pe Mine? Intreaba pe cei ce au auzit ce le-am vorbit Eu" (Ioan 18, 21). Unul din cei de fata simtind in raspunsul lui Iisus indrazneala de-a nu se simti vinovat pentru ceea ce a invatat, deci ca o infruntare a arhiereului care-L socotea vinovat pentru invatatura Lui, I-a dat lui Iisus, din necredinta in El sau din linguseala fata de arhiereu, o palma, zicand: "Asa raspunzi Tu arhiereului?" (Ioan 18, 22). Iisus in constiinta ca sustinand si aici invatatura Lui, n-a facut un rau, i-a spus celui ce L-a palmuit ca daca considera ca ea e rea, sau mincinoasa, sa o dovedeasca, iar daca e buna si dreapta, sa spuna pentru ce il bate?

Astfel a redus la tacere si pe Ana, si pe cel ce L-a lovit. De aceea L-au dus pe Iisus la Caiafa, sa continue aflarea de dovezi impotriva lui Iisus.

Trecerea lui Iisus de la Ana la Caiafa o reda nutmai Sf. Evanghelist Ioan. Sf. Evanghelist Luca spune ca in cursul noptii Iisus a ramas in paza slujitorilor care-L bateau si batjocoreau si dimineata L-au dus la Sinedriu. Se pare ca aceasta e trimiterea la Caiafa, care era presedintele Sinedriuilui. In cursul noptii, inainte ca Iisus sa fie scos din casa lui Ana si dupa ce a fost lasat pana dimineata sub paza slujitorilor, care-L bateau si batjocoreau, (Luca 22, 83-65), Petru s-a mai lepadat de doua ori de Iisus, pana ce a auzit cocosul cantand. Se arata slabiciunea omului care se lauda cu curajul lui, fata de Iisus, care desi isi marturisise frica de moarte prin sudorile de sange, con-tinua sa si-o stapaneasca, infruntandu-i pe acuzatori prin sus tinerea invataturii de care il acuzau, desi stia ca aceasta le va intari hotararea de a-L osandi la moarte.

Dimineata a fost dus la Sinedriu, unde se adunara toate capeteniile iudeilor. Sf. Evanghelist Ioan ne spune ca Sine-driul era la Caiafa (Ioan 18, 24). Tot Sf. Evanghelist Ioan spune ca L-au dus la Pilat dimineata, dar poate nu foarte de dimineata, ci spre ziua a fost dus la Caiafa, sau poate inca de noapte L-au dus in curte la Caiafa, asteptand acolo pana s-a adunat multimea de batrani si carturari. La Sinedriu voiau sa-i stabileasca in mod oficial osanda.

S-au cautat intai martori care sa spuna niscai lucruri mincinoase despre Iisus. Dar cei adusi cu acest scop n-au mai avut curajul sa spuna niste minciuni din care sa rezulte o vina vrednica de osandirea Lui la moarte, in sfarsit s-au aflat doi care au crezut ca pot prezenta ca o afirmare demna de condamnat, declaratia facuta odata de Iisus, ca poate darama templul si-L poate restaura in trei zile. Luand-o arhiereii in sens literal, "arhiereul L-a intrebat: Nu raspunzi nimic la ceea ce marturisesc acestia impotriva Ta? Dar Iisus tacea" (Matei 26, 61-63). Nu gasea demn de El sa intre in explicatii, care sa dea parerea ca incearca sa scape de condamnarea la moarte, prin parute justificari. El daduse sa se inteleaga sensul acestei declamatii cand o facuse si cei ce o auzisera puteati intelege sensul ei figurat.

Luand tacerea ca o confirmare a recunoasterii lui Iisus ca El facuse aceasta afirmatie in sens literal si ca deci se considera superior templului, arhiereul L-a intrebart direct daca-si sustine aceasta afirmatie. "Te jur pe Tine sa ne spui noua de esti Tu Hristos, Fiul lui Dumnezeu" (Matei 28, 63). Hristos insemna pentru iudei, Fiul lui Dumnezeu. Iisus declarandu-se Hristos, se declara Fiul lui Dumnezeu. Sectele de azi, care nu vor sa-I dea lui Iisus numele de Hristos, nu-L recunosc deci ca Fiul lui Dumnezeu. Cum mai indraznesc deci ei sa daclare ca respecta Evanghelia.

Iisus nu s-a ferit sa sustina si in fata arhiereilor si a tuturor capeteniilor ca este Fiul lui Dumnezeu, desi stia ca aceasta afirmatie a Lui va fi motivuil propriu pentru care-L vor condamna la moarte: "Si le-a zis: Daca va voi spune, nu veti crede... De acum insa Fiul Omului va sedea de-a dreapta puterii lui Dumnezeu" (Luca 22, 67-69); si il "veti vedea venind pe norii cerului" (Matei 26, 64).

"Iar ei au zis toti: Asadar, Tu esti Fiul lui Dumnezeu? Si El a zis catre ei: Voi ziceti ca Eu sunt. Atunci arhiereul si-a rupt hainele, zicand: Ce ne mai trebuie marturii? A hulit! Iata, acum ati auzit hula Lui! Ce vi se pare? Iar ei raspunzand, au zis: Este vinovat de moarte! Si au scuipat in obrazul Lui, batandu-L cu pumnii. Iar unii ii dadeau palme" (Matei 26, 65- 87; Luca 22, 70-71).

Acesta ara capul de acuzare pe care il cautau. Si-l aflau de la Iisus insusi. Caci Fiul lui Dumnezeu voia sa stie toti ca El insusi S-a facut om din iubire de oameni, pentru mantuirea celor ce voiesc sa-L recunoasca si sa se uneasca cu El si prin El cu Tatal insusi.

"Si sculandu-se, toata multimea acestora, L-au dus inaintea lui Pilat" (Luca 23, 1). Dar n-au intrat in pretoriu ca sa nu se spurce, ci sa manance Pastile" (Ioan 18, 28). Pilat iesind la ei, dupa ce s-a interesat de invinuirea ce I-o aduc, le-a spus:

"Luati-L voi si judecati-L dupa legea voastra". Dar ei au raspuns: "Noua nu ne este ingaduit sa omoram pe nimeni" (Ioan 18, 31). Dar ei omorau totusi cu pietre femei adultere si au omorat tot cu pietre pe arhidiaconul Stefan. Ei nu puteau omori pentru o vina politica. Si voiau ca Iisus sa fie omorat pentru o astfel de vina, de autoritiaitea romana, pentru ca se temeau de popor sa-L omoare ei insisi. De aceea au venit sa-i ceara lui Pilat pentru Iisus pedeapsa cu moartea. Pilat cautand in tot felul sa scape de amestecarea lui intr-o chestiune din viata lor interna, arhiereii si carturarii au recurs cu viclenie la o acuza fata de care Pilat nu putea sa ramana indiferent: "Si au inceput sa-L parasca, zicand: Pe Acesta L-am gasit razvratind neamui nostru si impiedicand sa dam dajdie Cezarului si zicand ca El este Hristos, imparat". Intrebandu-L Pilat pe Iisus: "Tu esti regele iudeilor?", si neprimind un raspuns afirmativ la aceasta intrebare de la Iisus, Pilat a spus multimii: "Nu gasiasc nicio vina in omul acesta. Dar ei staruiau zicand ca intarita poporul, invatand (aceasta) in toata Iu-deea, incepand din Galileea pana aici" (Luca 23, 2-5).

Astfel arhiereii si carturarii au deplasat totata judecarea lui Iisus in mod mincinos pe terenul razvratirii politice impo-triva Statului roman, lucru de care era cu totul strain Iisus. Incercasera ei de fapt sa-i gaseasca lui Iisus si o astfel de vina, cand L-au intrebat de se cade sa plateasca iudeii dajdie Cezarului. Dar Iisus refuzase sa se lase atras intr-o actiune de impotrivire politica fata de Statul roman, spunand ispititorilor ca daca admit sa foloseasca banii Statului romam, se cuvine sa si plateasca dajdie acelui Stat. Iisus urmarea nu dezbinari politice intre neamuri, ci ridicarea tuturor pe planul unei credinte comune in Dumnezeul iubirii.

Dar nici conducatorilor iudei nu le ardea de apararea stapanirii romane, caci razvratirea la care au indemnat ei poporul in anii 66-70 a adus interventia armatei romane care a daramat Ierusalimul si templul, imprastiind pe evrei in toata lumea.

Auzind Pilat de Galileea, a cautat iarasi sa iasa din aceasta neplacuta afacere, trimitandu-L pe Iisus la Irod Antipa, care era in acea vreme tetrarh al Galileii si se afla de Pasti la Ierusalim. Dar Irod n-a voit nici el sa se complice, ci, dupa ce L-a luat pe Iisus in ras, L-a trimis inapoi la Pilat (Luca 23, 7-11).

Intrebandu-L deci Pilat in mod direct daca se socoteste regele iudeilor, Iisus dandu-si seama ca nu de la sine stie Pilat de aceasta afirmare a Sa, l-a intrebat: "De la tine insuti zici aceasta, sau altii ti-au spus-o despre Mine?" (Ioan 18, 34). Pilat n-ar fi stiut de la sine de aceasta, decat afland-o de la ostasii romani raspanditi prin localitatile iudaice. Dar Iisus stia ca aceia n-ar fi putut afla de o astfel de afirmare a Sa, odata ce n-a facut-o niciodata.

De fapt, Pilat a fost silit sa-I spuna ca n-o stie de la sine, ci a aflat-o de-abia acum de la capeteniile iudaice, care aveau interes sa o inventeze. Adica a fost silit sa-i spuna sa nu-1 socoteasca intre iudeii care inventau aceasta vina lui Iisus:

"Pilat a raspuns: Nu cumva sunt iudeu eu (ca sa inventez aceasta minciuna)? Poporul Tau si arhiereii Te-au predat mie (cu aceasta acuzare). Ce-ai facut?" (Ioan 18, 35).

Iisus a raspums atunci la aceasta acuza mincinoasa ca se face un rege politic al iudeilor ca sa-i revolte impotriva Statului roman, nu ferindu-se sa spuna ca a venit sa intemeieze o imparatie, dar o imparatie a cerurilor, menita sa cuprinda toate popoarele, o imparatie prin care nu vrea sa desfiinteze statele politice care se ocupa cu chestiunile pamantesti ale oamenilor. Daca ar fi vrut sa-si intemeieze o imparatie pamanteasca, ar fi pregatit multimi de oameni care ii urmau, sa lupte pentru El cu arme pamantesti, sa nu fie prins de capeteniile iudeilor.

"Iisus a raspuns: Imparatia Mea nu este din lumea a-ceasta. Daca imparatia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei ar fi luptat sa nu fiu predat iudeilor. Dar acum imparatia Mea nu este de aici" .(Ioan 18, 36).

Desi stia ca aceasta infurie pe capeteniile iudeilor, Iisus nu cauta sa scape negand ca vrea sa fie imparatul acestei imparatii vesnice, ci gaseste o noua ocazie sa afirme calitatea Lui de imparat al acestei imparatii, adica de Fiu al lui Dumnezeu.

Pilat neintelegand aceasta deosebire intre imparatia cereasca si imparatiile pamantesti, ci retinand doar recunoasterea lui Iisus ca vrea sa aiba o imparatie, a dedus cu simplitate ca El vrea sa fie imparat. Deci dupa ce L-a intrebat: "Asadar esti Tu Imparat?", Iisus a recunoscut ca e imparat. Dar a precizat iarasi ca nu e din lumea aceasta, ci a venit in ea din afara ei ca sa marturisesca adevarul ca are de intemeiat aceasta imparatie si ca El este imparatul ei. Ba mai mult, ca cei ce asculta ce spune El sant in adevar: "Tu zici ca Eu sunt imparat. Eu spre aceasta am venit in lume, ca sa marturisesc adevarul. Oricine este din adevar, asculta glasul Meu" (Ioan 18, 37).

Voia sa spuma ca daca n-ar fi venit El in lume, nu s-ar fi cunoscut adevarul ca Dumnezeu este un Tata care are un Fiu pe care L-a trimis in lume, ca sa faca cunoscut acest adevar; ca in glasul Lui e adevarul, ca El e adevarul, cum o spusese adeseori multimilor.

Dar Pilat mu L-a lasat pe Iisus sa continuie, ci stiind de filosofiile timpului, despre discutiile la mesfarsit in privinta adevarului, a intrebat sceptic: "Ce aste adevarul?" (Ioan 18, 38).

Dar n-a mai asteptat un raspuns, pentru ca nu credea ca poate sti cineva ce este adevarul, ci iesind iarasi la iudei le-a zis: "Eu nu gasesc in El nici o vina" (Ioan 18, 38). "Ati adus la mine pe omul acesta ca pe un razvratitor al poporului, dar iata eu, cercetandu-L, in fata voastra, n-am gasit in acest om nici o vina din cele pentru care L-ati parat. Si nici Irod n-a gasit, caci L-a trimis iarasi la noi. Si iata, El n-a savarsit nimic vrednic de moarte. Deci, pedepsind-L, il voi elibera" (Luca 23, 14-16).

Voia sa le faca amandoua: sa satisfaca pe iudei, dar sa-L si scape pe Iisus. Apoi stiind de obiceiul lor de-a cere sa elibereze de Pasti pe un raufacator condamnat la moarte, i-a intrebat daca nu sunt de acord sa-L elibereze pe Iisus in locul unui talhar pe mume Baraba, "caci stia ca din rautate L-au dat in mana Lui" (Matei 27, 18).

Era o noua tentativa de-a scapa pe Iisus. Caci intre un "talhar vestit" si Cel pe care il numea si el in gluma "regele iiudeiloir", "credea ca se vor invoi si ei pentru eliberarea Lui (Matei 27, 17; Ioan 18, 39). Il indemnase la aceasta noua incercare de-a scapa pe Iisus si vorba trimisa de sotia lui: "Nimic sa nu faci Dreptului Aceluia, ca mult am suferit azi, in vis, pentru El" (Matei 27, 19).

Dar capeteniile iudeilor si slujitorii lor au cerut eliberarea lui Baraba. Pilat cauta iarasi o scapare a lui Iisus, aratand ca pe cand Baraba era un "talhar vestit", care ucisese oaomeni si facuse de fapt rascoala, de Iisus nu s-a lamurit ce rau a facut. De aceea a intrebat iarasi: "Dar ce sa fac cu Iisus, ce se cheama Hristos?" Strigand toti: "Sa se rastigneasca!", a zis iarasi: "Dar ce rau a facut?" (Matei 27, 22-23). Intreba adica ce rau a facut, prin faptul ca se numeste Hristos, sau ca voi il socotiti regele iudeilor, cand de fapt El nu se gandeste la o razvratire politica?

Vazand insistenta lor, Pilat L-a dat pe Iisus pe mana ostasilor sa-L batjocorasca, sa-i puna pe cap o cununa de spini si sa-L imbrace intr-o mantie de purpura. Apoi L-a scos astfel in vazul arhiereilor si carturarilor, aratand pe de o parte ca nu ia in serios acuza de rege al iudeilor ce I-o aduc, pe de alta sa-i induioseze, vazandu-L astfel batut si batjocorit. Si le-a spus iarasi: "Iata, vi-L aduc pe El afara, ca sa stiti ca nu gasesc la El nici o vina" (Ioan 19, 4).

Dar vazandu-L capeteniile iudeilor in starea aceasta, au strigat, neinduiosati: "Rastigneste-L, rastigneste-L!" Pilat a incercat o noua iesire din implicarea Sa in condamnarea la moarte a lui Iisus, pe care nu o vedea intemeiata pe o vina reala. Le-a cerut deci sa-L rastigneasca ei: "Zis-a lor Pilat: Luati-L voi si-L rastigniti, caci eu nu-I gasesc nici o vina" (Ioan 19, 6).

Capeteniile iudeilor strigau: "Daca il eliberezi pe Acesta, nu esti prieten al Cezarului. Oricine se face pe sine imparat, este impotriva Cezarului" (Ioan 19, 12). Aceasta a bagat frica in Pilat. De aceea, oricat de mult ar fi voit sa-L scape pe Iisus (Ioan 19, 12), L-a scos afara, la locul de judecata, si sezand pe scaunul de judecator, evitand sa vorbeasca de vreo razvratire a lui Iisus impotriva Cezarului, ci numai de acuza iudeilor ca se face pe Sine imparatul lor, in sens politic, le-a spus: "Iata imparatul vostru!" Ei iau strigat iarasi: "Rastigneste-L!" Pilat staruind sa retina din vina ce I-o aduceau, ca se face pe Sine imparat al lor contrar Cezarului, numai partea dintai, i-a intrebat iarasi: "Sa rastignesc pe imparatul vostru?" (Ioan 19, 15).

Vrea in aceasta intrebare si o ironie la adresa lor. Capeteniile iudeilor i-au raspuns, afirmandu-si iarasi cu viclenie loialitatea fata de Cezarul si refuzul lor de-a recunoaste alt imparat decat pe Cezarul: "Noi nu avem imparat decat pe Cezarul" (Ioan 19, 15).

Il acuzau mereu pe Pilat ca daca nu-L condamna pe Iisus, se face vinovat de neloialitate fata de Cezarul. A fost un proces in care acuzatorii se gandeau la o alta vina, decat la cea care I-o aduceau; si Pilat, ca judecator, isi dadea seama de aceasta, dar pana la urma, de frica, a cedat, condamnandu-L pentru o vina pe care o stia ca nu e reala.

De aceea, vazand Pilat ca nimic nu foloseste, ci mai mare tulburare se face, luand apa si-a spalat mainile inaintea multimii, zicand: "Nevinovat sunt de sangele Dreptului acestuia. Voi veti vedea" (Matei 27, 24).

Prin aceasta Pilat declara fatis ca a dat o judecata nedreapta asupra lui Iisus, dar isi marturisea si o lasitate cu care a cedat presiunilor conducatorilor iudaici si a acceptat in mod constient, ca temei pentru condamnarea Lui, o minciuna. Dar cel putin a avut curajul sa demaste minciuna lor.

De fapt conducatorii iudaici l-au manevrat pe Pilat cum au vrut, folosindu-se de mana lui pentru uciderea lui Iisus. E o metoda care va fi practicata de ei si in cursul istoriei viitoare. Iar prin cuvantul: "Voi veti vedea", Pilat arata, datorita unei tainice descoperiri de sus, urmarile grave ce le va avea pentru iudei aceasta fapta a lor.

Totusi, capeteniile iudeilor si slujitorii lor, in pornirea lor, dupa ce-au vazut asigurata vointa lor de-a fi ucis Iisus, au spus ca-si iau asupra lor si asupra urmasilor lor toata raspunderea pentru fapta lor. Caci stiau ei pentru ce I-au cerut lui Iisus rastignirea: pentru ca se da drept Fiul lui Dumnezeu, cerandu-le si lor sa renunte la puterea lor si sa se supuna Lui si sa-I urmeze pilda smereniei: "Iar tot poporul (cel de fata, n.in.) a raspuns si a zis: Sangele Lui asupra noastra si asupra copiilor nostri" (Mt. 27, 25). Isi dadeau si ei seama ce fapta grava fac.

Sangele lui Hristos va fi de fapt asupra celor ce nu vor crede in El, in sensul ca nu le va fi spre mantuire, cum le va fi celor ce vor crede in El.

Apoi Pilat L-a predat ostasilor ca sa-L duca la rastignire, ceea ce au facut dupa ce L-au dezbracat de hlamida rosie si L-au imbracat in hainele Lui, punandu-L sa-si duca El singur crucea pe care avea sa fie rastignit. "Iar dupa El venea multime multa de popor si de femei, care se bateau in piept si plangeau" (Lc. 23, 27). Erau multi care fusesera apropiati de El si-I erau recunoscatari pentru vindecarile ce le facuse lor sau rudaniilor lor si pentru invataturile mangaietoare ce le daduse. Dar printre ei erau poate si multi din cei ce asistasera la judecarea Lui si se lasasera influentati de conducatorii lor si strigasera sa-L rastigneasca, dar acum poate, mai ales femeile erau induiosate de suferinta Lui, simtita ca nedreptate. Intorcandu-Se, Iisus le-a spus poate mai mult acestora, chiar in suferinta Lui, un cuvant de mangaiere, care era si un cuvant prin care voia sa le castige la credinta mantuitoare in El, caci altfel vor avea de suferit ele si urmasii lor din pricina necredintei in El:

"Si intorcandu-Se catre ele, Iisus le-a spus: Fiice ale Ierusalimului, nu Ma plangeti pe Mine, ci plangeti-va pe voi si pe copiii vostri. Caci iata vin zile, in care vor zice: Fericite sunt cele sterpe si pantecele care n-au nascut si sanii care n-au alaptat. Atunci vor incepe sa spuna muntilor: Cadeti peste noi; si dealurilor: Acoperiti-ne. Caci daca se fac acestea cu lemnul verde (ce are viata in el, n.n.), cu cel uscat ce va fi?" (Luca 23, 28-31). Cum vor suporta sfarsitul dureros al lumii si judecata din urma cei ce nu vor crede in Mine, cand si cei ce vor crede vor suporta greu acel sfarsit si vor astepta cu teama judecata ce-i va urma?

Si frant de oboseala, nemaiputandu-si duce crucea, ostasii care-L duceau pe drumul ce suia spre locul rastignirii, l-au silit sa i-o duca pe Simon Cirineul, care venea din tarina (Marcu 15, 21).

Ajunsi la Golgota, care se traduce, nu fara o semnificatie, locul Capatanii, apropiat de cetate, L-au rastignit intre doi talhari. Fiul lui Dumnezeu, cel ce din smerenie s-a facut om, a fost socotit ca un talhar, ba chiar ca un talhar mai mare ca cei cu care a fost rastignit. Deasupra capului, Pliat poruncise sa se scrie evreieste, greceste si latineste:Iisus Nazarineanul, imparatul iudeilor, desi conducatorii evreilor ar fi voit sa scrie nu asa, ci: "Acesta a zis: Eu sunt imparatul iudeilor."

Nu voia sa confirme acuza capeteniilor evreiesti ca Iisus este un razvratit impotriva Cezarului, ba sa nu o confirme in mod hotarat nici pe aceea ca El s-a afirmat ca Impanatul iu-deillor, neadmitand sa se scrie ca s-a constatat ca chiar El a spus ca este imparatul iudeilor. A lasat sa planeze echivocul, sau nesiguranta in privinta acestei acuze.

In vreme ce-I bateau piroanele in maini si picioare, Sf. Evanglieiliii nu ne spun ca Iisus sa se fi vaitat, Ci ca se ruga catre Tatal: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce lac" (Luoa 23, 34). Mila fata de ei ii biruia durerea. Si se ruga si Tatalui sa-i ierte, netinand seama de durerea ce-o pnicinuiau Fiului Sau ca om.

Dupa ce L-au rastignit ostasii, i-iau impartit intre ei hainele ce se puteau imparti, iar asupra camasii, care era fara cusatura, au tras sorti, ca sa se implineasca prorocia din Ps. 21, 20 (loan 19, 23). Biserica se va intinde in cele patru parti ale lumii, dar nu se poate imparti.

Vazimdu-L rastignit, unii din trecatorii care nu crezusera in El, ziceau: "Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, maintuieste-Te pe Tine insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce! Asemenea si arhiereii, batandu-si joc de El, cu carturarii si cu batranii, zideau: Pe altii i-a mantuit, iar pe Sine nu poate sa Se mantuiasca. Daca este imparatul lui Israil, sa se coboare de pe cruce si vom crede in El. S-a increzut in Dumnezeu. Sa-L scape acum, daca-L vrea pe El. Caci a zis: "Sunt Fiul lui Dumnezeu" (Matei 27, 40-43; Marcu 15, 29-32). Isi descopereau adevaratul motiv pentru care i-au voit moartea si pe care nu l-au marturisit lui Pilat: ca se declara pe Sine Fiul lui Dumnezeu. De asemenea descopereau cum il intelegeau ei pe Hristosul, sau pe imparatul iudeilor: ca pe uin stapan plin de putere lumeasca.

La fel il hulea unul dintre cei doi talhari: "Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti si pe noi!" (Luca 23, 39). Arata acum care era ideea ce se instapanise in cea mai mare parte din popor despre Mesia, sau despre Hristosul ce va veni, idee crezuta pana azi in poporul iudaic si in sectele care nu vor sa-L numeasca pe Iisus, Hristos.

Dimpotriva, celalalt talhar, rastignit la dreapta lui Hristos, stiind ca n-a facut nici un rau si simtind in El puterea si iubirea dumnezeiasca, asemenea multora dintre cei ce au venit in apropierea Lui, il certa pe talharul necredincios, zicand: "Noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre. Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta". El isi marturisea prin aceasta credinta in Iisus ca Fiul lui Dumnezeu, venit sa intemeieze Imparatia vesnica. Drept raspuns, Iisus si-a marturisit si El aceluia dumnezeirea Sa, care are puterea sa duca cu Sine in rai pe cine crede in El. Totodata isi afirma siguranta ca El nu va muri de tot, sau nu va merge in iad unde au mers toti cei ce au murit inaintea Lui, ci va inaugura viata in rai, ducand cu Sine pe primul om care moare odata cu Sine, sau indata dupa Sine. Toate pacatele talharului sunt sterse de El pentru faptul ca a fost primul cu o credinta mai mare ca a tuturor, caci desi il vedea pe Iisus rastignit langa sine si nu vazuse vindecarile Lui minunate si nu auzise cuvantarile Lui mai presus de toate cuvintele omenesti, si-a marturisit credinta in dumnezeirea Lui, cata vreme chiar cei mai multi dintre Apostoli fugisera cand L-au vazut prins: "Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 40-43).

Dar erau si unii din popor care priveau cu inima indurerata la chinul Lui (Luca 23, 35). Mai de departe priveau femeile care-I urmasera lui Iisus din Galileea, slujindu-I. Intre ele era Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov si la lui Iosif, mama fiilor lui Zevedei si Salomea (Matei 27, 55-56; Marcu 15, 40-41).

Chiar langa cruce statea mama lui Iisus si ucenicul pe care il iubea. Indurerat de mila ei isi nevrand sa o lase lipsita de ajutorul cuiva, Iisus "a zis mamei Sale: Femeie, iata fiul tau! Apoi a zis ucenicului: Iata mama ta. Si din ceasul acela, ucenicul a luat-o la sine" (Ioan 19, 26-27). A scris-o aceasta in Evanghelia sa, la adanci batranete, chiar Sf. Apostoli loan. Iisus si-a lasat mama, ca fiinta cea mai iubita, in grija ucenicului celui mai iubit de Bl si desigur si de Maica Lui si care iubea si el cel mai mult pe Iisus si pe Maica Lui. Si nu o lasa numai pe Maica Lui in grija lui, ci o declara pe ea mama a ucenicului si pe ucenic, fiu al mamei Lui. Era o adevarata identificare prin infiere a ucenicului cu Sine ca fiu al el prin nastere. Ii cere Maicii Lui sa se simta mama a tuturor celor ce-L iubesc pe El si tuturor- celor ce-L iubesc pe El le cere sa se simta ca fii ai ei.

Dar la aceasta lasare a Maicii Lui in grija lui Ioan e si o dovada ca Maica lui Iisus nu avea niciun alt fiu, ba nicio alta sora sau frate, sau nepoti si nepoate, nici din partea ei, nici a lui Iosif. E al treilea Evanghelist, pe langa Matei si Luca, care o spune aceasta.

Rastignirea lui Iisus a avut loc vineri, la ceasul al treilea (Marcu 15, 25), adica la noua dimineata. La ceasul al saselea, sau la douasprezece, cand e ziua mai luminata, "intuneric s-a facut peste tot pamantul, pana la ceasul al noualea" (Matei, 22, 45; Marcu 15, 33), sau pana la ora trei dupa-amiaza. Incepea sa se stinga viata omeneasca de pe pamant a Soarelui dumnezeiesc, care a facut lumina cosmosului pentru om. Incepea sa n-o mai vada Iisus ca om; ce rost mai avea ca ea sa lumineze? Se va arata pentru omul care va invia o alta lumina: lumina Soarelui dumnezeiesc.

Sleit cu totul de puterea omeneasca, si ajuns la culmea durerii, la ceasul al noualea, sau la trei dupa-amiaza, ",a strigat cu glas mare, zicand: Eli, Eli, lama sabahtani!, adica: Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" (Matei 27, 46; Marcu 15, 34). Apoi a soptit: Mi-e sete". Atunci unul din ostasi inmuind un burete intr-un vas cu otet, I 1-a dus in varful unei trestii la gura (Ioan 19, 28-29; Matei 27, 48). Era insetat propriu-zis de iubirea oamenilor, care aratau ca sunt atat de lipsiti de ea, incat, in loc de dulceata ei, ii dadeau otetul acru al dispretului si urii.

 

Apoi, dupa ce a strigat iarasi cu glas mare: "Parinte, in mainile Tale incredintez sufletul Meu" (Luca 23, 46), a spus: "Savarsitu-S-a! Si plecandu-si capul, si-a dat duhul" (Ioan 19, 30).

Prin cuvantul: "Dumnezeule, Dumnezeule, pentru ce M-ai parasit", si-a exprimat marimea durerii si a sleirii ome-nesti, cum si-a exprimat prin cuvantul: "De e cu putinta, treaca de la Mine acest pahar", frica omeneasca extrema. Dar prin cuvantul: "Dumnezeul Meu", ca si prin cel de "Parinte", arata ca continua sa-L simta pe Dumnezeu ca Tata iubitor si-si dadea seama ca parasirea aceasta in suprema durere e necesara pentru ca suportand-o, sa faca firea Sa omeneasca mai tare ca orice durere. Unea simtirea supremei dureri cu taria suprema a suportarii ei, facand-o biruitoare pe cea din urma. Faptul acesta il arata prin cuvintele urmatoare, spuse dupa ce si-a udat buzele cu otetul din buretele ce i s-a intins: "in mainile Tale incredintez sufletul Meu" si "Savarsi-tu-S-a". M-ai parasit, Parinte, in aceasta durere, ca nici ea sa nu-Mi ia siguranta ca prin ea vin la Tine. Si asa "s-a savarsit" -tot ce era necesar pentru intarirea firii umane, pentru renuntarea la vointa de a-Mi darui viata omeneasca prin moarte Tie, ca sa atrag la Tine pe toti cei ce vor primi moartea cu credinta in Tine ca Tatal Meu, cu credinta ca alipindu-se ei de Mine, Fiul Tau, facut om, se vor bucura si ei de iubirea Ta si de venirea da Tine. "Savarsitu-s-a" inseamna savarsirea calei mai mari opere a iubirii lui Dumnezeu fata de oameni si a umanitatii asumate in Fiul lui Dumnezeu si a tuturor celor ce se unesc cu El ca om, fata de Dumnezeu.

"Savarsitu-s-a" inseamna "desavarsitu-s-a" omul in Dum nezeu, "desavarsitu-s-a" opera de adunare a creatiei in Dumnezeu prin umanitatea asumata in Fiul lui Dumnezeu. Moartea Fiului lui Dumnezeu ca om, facandu-se parga mortii tuturor oamenilor care cred in El, ca renuntare la viata legata de lumea aceasta pentru viata in Dumnezeu, a facut sa se cutremure pamantul pe care traim acum, datorita fragilitatii lui, ba chiar pietrele care par un fundament trainic al lui sa se desfaca, sa se despice, precum tot ea a facut sa ni se deschida comuniunea cu Dumnezeu prin ruperea catapetesmei. Se arata ca Dumnezeu sustine acest pamant pentru om. Prin moartea in Hristos a omului pentru viata de pe pamant, acesta se arata ca nu are existenta eterna in forma de acum.

Ne asteapta un pamant nou. Ne asteapta un cer deschis spre Dumnezeu, caci catapeteasma care ne inchide comunicarea cu Dumnezeu s-a rupt de sus pana jos, chiar daca ea ne arata oarecare grija a lui Dumnezeu fata de noi prin templul Legii Vechii. In sensul -acesta, mormintele ce s-au deschis odata cu moartea lui Hristos si iesirea sfintilor adormiti si intrarea lor in cetate "dupa invierea Lui", au fost niste chipuri ale scoaterii sufletelor dreptilor din iad si ale mutarii lor in rai si niste preinchipuiri ale invierii tuturor la invierea cea de obste, pe temeiul invierii lui Hristos. Moartea lui Iisus a fost un eveniment atat de cutremurator, ca insusi ostasul si ostasii care au vazut-o "s-au infricosat foarte, zicand: "Cu adevarat, Fiul lui Dumnezeu era Acesta" (Matei 27, 54). "Si toate multimile care venisera la aceasta priveliste, vazand cele intamplate, se intorceau batandu-si pieptul. Si toti cunoscutii Lui si femeile care il insotisera din Galileea stateau departe, privind acestea" (Luca 23, 48-49). Se arata in aceasta importanta universala a mortii lui Hristos.

 

30 Martie 2012

Vizualizari: 9415

Voteaza:

Patima si moartea lui Hristos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE