Saptamana Sfintelor si Mantuitoarelor Patimiri ale Domnului

Saptamana Sfintelor si Mantuitoarelor Patimiri ale Domnului Mareste imaginea.

Câteva cuvinte duhovniceşti cu privire la Săptămâna Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos…

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștilor.

Aşadar, Săptămâna Patimilor sau Săptămâna Mare este perioada liturgică care începe cu Denia din Sfânta și Marea Luni și se încheie cu Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Sâmbătă și este ultima săptămână din perioada Triodului. Sinaxarul din Sfânta și Marea Sâmbătă care se citește la Denia în care se cântă Prohodul Domnului, referindu-se la semnificațiile duhovnicești ale Săptămânii Patimilor ne spune: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; și iarăși Săptămâna Mare culminează cu Sfânta și Marea Sâmbătă. Se numește Săptămâna Mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că de-a lungul ei s-au săvârșit, și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Această perioadă este unică în Biserică, atât din punct de vedere liturgic cât și duhovnicesc. Cu privire la semnificațiile acestei săptămâni Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Săptămâna care urmează este diferită de cele 40 de zile de post care au trecut. Este cea mai veche perioadă de post din istoria Bisericii. Săptămâna Sfintelor Patimi a fost săptămână de post aspru încă din timpul Sfinților Apostoli și în Sfânta și Marea Vineri nu se săvârșește Sfânta Liturghie și nici nu se mănâncă absolut nimic pentru a se împlini cuvântul Mântuitorului că atunci când Mirele, adică El, Hristos, nu va mai fi cu ucenicii, aceștia vor posti cu post negru. Ultima șansă, ultimul timp care a mai rămas pentru spovedanie, pentru pocăință, pentru înnoirea sufletului nostru este Sfânta și Marea Săptămână a Sfintelor Patimi sau Pătimiri ale Mântuitorului Iisus Hristos.

Fiecare zi din Săptămâna Patimilor are o semnificație anume, aparte

Astfel, conform Sinaxarului zilei din Triod, în Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului. A doua zi, în Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Săptămâna Mare se continuă cu Sfânta și Marea Miercuri în care dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. În Sfânta și Marea Joi, dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor,

Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Urmează Sfânta și Marea Vineri cândse prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița, și înainte de toate, crucea, și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El. În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viața veșnică. Săptămâna Patimilor are, prin Sfintele Evanghelii care se citesc în cadrul slujbelor care se săvârșesc, un pronunțat caracter eshatologic și invită credinciosul la mai multă grijă față de propria viață spirituală.

Despre Sfânta și Marea Luni

În Sfânta și Marea Luni se face pomenire de fericitul Iosif cel preafrumos și de smochinul care s-a uscat prin blestemul Domnului nostru Iisus Hristos. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, duminică seara cu slujba Vecerniei, urmată de Pavecerniță, după care se săvârșește rânduiala specifică Săptămânii Patimilor și anume, Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Luni, care spre deosebire de celelalte din cursul anului se săvârșește seara și poartă numele de Denie. În cadrul ei se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXI, versetele 18-44 care este o continuare a Evangheliei ce s-a citit la Utrenia din Duminica Floriilor (Matei XXI, 1-11; 15-17).

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Luni prin lectura Sinaxarului din care aflăm: De astăzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Înainte de altele, este luat ca preînchipuire a Domnului, Iosif cel preafrumos. Iosif a fost un fiu mai mic al Patriarhului Iacov, născut din Rahila. Invidiat de frații săi din pricina unor visuri, a fost ascuns mai întâi într-o groapă.

Tatăl lui este înșelat de fiii lui printr-o haină muiată în sânge, spunându-i-se că a fost răpit și a fost mâncat de fiare sălbatice. În urmă a fost vândut ismailiților cu treizeci de arginți, iar aceștia la rândul lor îl vând lui Putifar, mai-marele eunucilor faraonului Egiptului. Pentru că stăpâna lui s-a mâniat pe el din pricina curățeniei tânărului, că n-a voit să săvârșească nelegiuirea, a fugit lăsând în mâna ei haina sa. Ea l-a vorbit de rău stăpânului său, așa că Iosif a căpătat temniță grea și lanțuri. Apoi, în urma tălmăcirii unor visuri, a fost scos din închisoare, înfățișat faraonului și a fost pus domn peste tot Egiptul. Cu prilejul împărțirii grâului a fost cunoscut iarăși de frații săi. Trăind într-un chip minunat toată viața lui, a murit în Egipt și s-a arătat un om mare prin înțelepciune, pe lângă alte fapte bune ale sale.

Iosif este preînchipuirea lui Iisus Hristos. Și Iisus Hristos a fost invidiat de iudeii cei de același neam cu el, a fost vândut de ucenicul lui cu treizeci de arginți, a fost închis într-o groapă întunecoasă, în mormânt. Sculându-se de acolo prin El Însuși împărățește peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere, conduce toată lumea și ca un iubitor de oameni ne răscumpără prin darea hranei celei de Taină, dându-se pe El Însuși pentru noi și ne hrănește cu pâinea cerească, cu Trupul Lui cel purtător de viață. Pentru aceasta facem astăzi pomenire preafrumosului Iosif.

În aceeași zi mai facem pomenire și de smochinul cel care s-a uscat, pentru că dumnezeieștii evangheliști Matei și Marcu adaugă după întâmpinarea Domnului cu stâlpări în Ierusalim această minune. Marcu spune: Iar a două zi ieșind ei din Betania, Domnul a flămânzit. Și văzând un smochin de departe, având frunze, a mers să vadă de va găsi ceva în el. Venind la el, n-a găsit nimic decât frunze, că nu era încă vremea smochinelor. Și a zis Iisus smochinului: Nimeni să nu mai mănânce rod din tine în veac. Iar Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei spune: Iar a doua zi, întorcându-Se în cetate a flămânzit. Și văzând un smochin lângă cale, a venit la el și n-a găsit nimic în el decât numai frunze. Și i-a zis lui: În veci să nu se mai facă rod în tine. Și îndată s-a uscat smochinul.

Sinagoga iudeilor este un smochin, în care Mântuitorul n-a găsit rod potrivit, ci numai umbra legii; de aceea a luat și legea de la ei și i-a făcut cu totul netrebnici. Dar dacă cineva ar întreba: Pentru ce oare un pom neînsuflețit s-a uscat prin blestem dacă n-a greșit cu nimic?. Unul ca acesta să afle că iudeii care-L vedeau pe Iisus Hristos că făcea tuturor totdeauna bine și că n-a făcut nimănui nici cel mai mic rău, socoteau că are numai puterea de a face bine și nicidecum puterea de a face rău. Dar Stăpânul, fiind iubitor de oameni, n-a vrut să arate asupra oamenilor că poate face rău. Ca să convingă deci poporul cel nerecunoscător că are putere îndestulătoare și spre a pedepsi, ca un bun nu vrea să-Și arate puterea Sa de a pedepsi vreun om, ci cu ceva care are o fire neînsuflețită și nesimțitoare.

Mai este însă și o pricină tainică a uscării smochinului ajunsă până la noi din bătrâni înțelepți, după cum zice Isidor Pelusiotul. Pomul călcării poruncii a fost smochinul. Din frunzele lui și-au făcut acoperământ strămoșii noștri călcători de poruncă. Din pricină că n-a fost blestemat atunci, a fost blestemat acum de Iisus Hristos, ca un iubitor de oameni, ca să nu mai facă rod, care este pricina păcatului. Iar că păcatul se aseamănă cu smochina este lucru destul de limpede: are dulceața plăcerii, lipiciunea păcatului, iar în urmă usturimea și iuțimea conștiinței. Istoria smochinului a fost așezată aici pentru a ne îndemna la umilință, după cum istoria lui Iosif a fost așezată pentru a ne înfățișa pe Iisus Hristos.

Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găsește în el odihnă, a doua zi, adică după viața aceasta de acum, îl usucă prin blestem și-l trimite în focul veșnic. Smochinul uscat din Sfânta Evanghelie este ca un stâlp cu totul uscat, care îngrozește pe cei care nu fac rod potrivit de virtute. Pentru rugăciunile preafrumosului Iosif, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, 1999).

Luni se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul I, versetele 1 la 20 și cartea Iov capitolul I, versetele 1 la 12. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 3 la 35. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Cuvânt duhovnicesc pentru Sfânta și Marea Zi de Marți

În Sfânta și Marea Marți se face pomenire de cele zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, luni seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Marți. În cadrul acestei slujbe s-au citit pericopele evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei capitolul XXII, versetele 15 la 46 și capitolul XXIII, versetele de la 1 la 39.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Marți prin lectura Sinaxarului din care aflăm: Pe când Domnul nostru Iisus Hristos Se suia la Ierusalim și Se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi mai multe pilde. Unele din ele sunt îndreptate către iudei. Pilda celor zece fecioare însă a spus-o pentru a ne îndemna spre milostenie și în același timp spre a ne învăța să fim cu toții gata înainte de sfârșitul vieții. Domnul a vorbit mult despre fecioare și despre femei - și fecioria are mult merit și este într-adevăr mare - dar pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească și de celelalte virtuți și mai cu seamă de milostenie, prin care se vădește strălucirea fecioriei, Domnul nostru Iisus Hristos spune pilda aceasta. Pe cinci din ele le numește înțelepte, căci împreună cu fecioria au avut și multul și îmbelșugatul untdelemn al milosteniei. Pe celelalte cinci le numește nebune, căci deși ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeași măsură și milostenia.

Deci sunt numite nebune, pentru că au săvârșit cea mai mare virtute, dar nu s-au îngrijit de cea mai mică, așa că în nimic nu se deosebesc de desfrânate. Desfrânatele sunt biruite de trup, iar ele au fost biruite de bani. Pe când se scurgea noaptea acestei vieți, au adormit toate fecioarele, adică au murit. În adevăr, moartea se numește somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopții; cele care aveau untdelemn din belșug au intrat cu mirele la deschiderea ușilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau untdelemn din belșug, îl căutau după ce s-au sculat din somn. Cele înțelepte, deși voiau, n-au putut să le dea untdelemn în clipa intrării, așa că le-au răspuns, zicând: Nu cumva să nu ne ajungă nici nouă, nici vouă; duceți-vă la cei ce vând, adică la săraci, și cumpărați. Dar nu era ușor lucru, căci după moarte, asta nu mai este cu putință.

Același lucru îl arăta învederat și Iisus în parabola despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr. Fecioarele nebune se apropie fără lumină și bătând în ușă strigă așa: Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!. Iar Însuși Domnul le dă acea hotărâre înfricoșătoare, zicându-le: Duceți-vă, nu vă cunosc pe voi! Căci cum veți putea vedea pe Mire, dacă nu aveți ca zestre milostenia.

Pentru aceasta deci au rânduit purtătorii de Dumnezeu Părinți să se așeze în această zi pilda celor zece fecioare, ca să ne îndemne să veghem necontenit și să fim gata să ieșim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seamă prin milostenie, pentru că neștiută este ziua și ceasul sfârșitului vieții. Tot astfel prin istoria vieții lui Iosif să trăim în curăție, iar prin minunea uscării smochinului să aducem rod duhovnicesc. Dacă vom săvârși o singură virtute, cea mai mare chiar, și nu ne vom griji de celelalte și mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Iisus Hristos în odihna veșnică, ci vom fi întorși, rușinați. Și într-adevăr nu-i lucru mai lipsit de sfințenie și mai plin de rușine decât ca fecioria să fie biruită de bani.

Dar, o Hristoase, numără-ne pe noi împreună cu fecioarele cele înțelepte, rânduiește-ne în aleasa Ta turmă și ne mântuiește pe noi. Amin. (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Marți se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 5 la 10 și cartea Iov capitolul I, versetele 13 la 22. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXIV, versetele 36 la 51, capitolul XXV, versetele de la 1 la 46, capitolul XXVI, versetele de la 1 la 2. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Despre Sfânta și Marea Miercuri

În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă pomenire de femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, marți seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Miercuri. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan capitolul 12, vs. 17-50.

În cadrul aceleași Denii aflăm și semnificațiile din Sfânta și Marea Miercuri prin lectura Sinaxarului din care aflăm: Când Iisus S-a suit în Ierusalim în casa lui Simon leprosul, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El și a turnat pe capul Lui acel mir de mare preț, în valoare cam de trei sute de dinari. Ucenicii, dar mai ales Iuda, au certat-o. Iisus Hristos însă i-a luat apărarea ca să nu îndepărteze gândul ei cel bun. Pe urmă Iisus Hristos face pomenire de îngroparea Sa spre a întoarce pe Iuda de la vânzare și a învrednici pe femeie de marea cinste de a se propovădui pretutindeni, în toată lumea, fapta ei bună. Femeia aceasta nu este una și aceeași la toți Evangheliștii. După cum spune Sfântul Ioan Hrisostom, la cei dintâi trei Evangheliști este vorba de una și aceeași femeie, numită îndeosebi femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de această femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr, care, cu șase zile înainte de Paști, pe când Domnul ședea la masă în casa ei din Betania, a întrebuințat mir și l-a turnat pe frumoasele Lui picioare și I le-a șters cu părul capului ei, arătând față de Iisus Hristos un respect nespus de mare, oferindu-I mirul ca lui Dumnezeu. Ea știa bine că la jertfe se aducea untdelemn lui Dumnezeu, preoții se sfințeau cu mir, iar Iacov altădată a uns cu untdelemn stâlpul înălțat lui Dumnezeu. I-a adus Lui acest mir și l-a dăruit Învățătorului ca lui Dumnezeu, pentru că l-a sculat din morți pe fratele ei. Din pricina asta nici Domnul nu-i făgăduiește vreo răsplată. Într-adevăr, cu acest prilej numai Iuda murmura, din pricina iubirii sale de argint.

Cealaltă femeie, adică cea păcătoasă, după cum au istorisit Sfinții Evangheliști Matei și Marcu, a turnat acel mir de preț pe capul lui Iisus cu două zile înainte de Paști, pe când Iisus era tot în Ierusalim și tot pe când stătea la masă, dar în casa lui Simon leprosul. Pe această femeie păcătoasă și ucenicii s-au supărat, pentru că se gândeau bine la dorința lui Iisus Hristos de a face milostenie. Mai mult, acestei femei păcătoase i s-a dat și răsplata de a se duce vestea despre fapta ei bună în toată lumea.

Dumnezeiescul Ioan Teologul, împreună cu Marcu, dumnezeieștii Evangheliști, au arătat și cum era mirul. L-au numit curat și de mare preț. Prin curat, este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat. Poate că acest cuvânt era numele celui mai bun mir, care curge întâi. Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu adaugă că femeia în grabă a spart vasul, care era strâmt la gură; un astfel de vas se numește alabastru. Acest vas, spune Sfântul Epifaniu, este de sticlă și este făcut fără toartă; un astfel de vas se numește amforă. Mirul acela era făcut din mai multe materii: flori de smirnă, scorțișoară bine mirositoare, stânjenel, trestie aromată și untdelemn. (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Miercuri se săvârșește Liturghia darurilor înainte sfințite unită cu Vecernia din Sfânta și Marea Marți în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul II, versetele 11 la 22 și cartea Iov capitolul II, versetele 1 la 10. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul XXVI, versetele 6 la 16. Lecturarea textelor evanghelice este specifică Liturghiilor darurilor înainte sfințite din Săptămâna Patimilor care se săvârșesc în zilele de luni, marți și miercuri unite cu Vecernia zilei următoare.

Cuvânt ziditor pentru Sfânta și Marea Joi

În Sfânta și Marea Joi dumnezeieștii Părinți, care au rânduit pe toate bine, urmând predaniilor dumnezeieștilor Apostoli și Sfintelor Evanghelii, ne-au predat să prăznuim patru lucruri: sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taină, adică predarea înfricoșatelor Taine, rugăciunea mai presus de fire și vânzarea Domnului. Ziua liturgică începe, după cum aflăm din Triod, miercuri seara cu Denia, adică Utrenia din Sfânta și Marea Joi. În cadrul acestei slujbe a fost citită Pericopa Evanghelică de la Sfântul Evanghelist Luca capitolul 22, vs. 1-39.

Despre acestea patru momente sinaxarul Deniei din Sfânta și Marea Joi ne spune: Paștile evreiesc avea să se serbeze Vineri; era deci potrivit ca adevărul să urmeze preînchipuirii, adică atunci să Se jertfească și Paștile nostru, Iisus Hristos. După cum spun dumnezeieștii Părinți, Domnul a luat-o înainte și a sărbătorit Paștile iudaic împreună cu ucenicii Săi Joi seara. În adevăr, la evrei se socotește o singură zi și seara de Joi și toată Vinerea. După cum au spus unii, Domnul a sărbătorit atunci împreună cu ucenicii Lui Paștile Legii Vechi. Unul din cei care susțin aceasta este și dumnezeiescul Hrisostom. Au stat mai întâi cu toți în picioare încinși la brâu, încălțați, cu toiegele în mână, gata de drum; și au îndeplinit și toate celelalte porunci ale Legii, pentru ca nu cumva Domnul să pară că este un călcător de lege. Zevedeu a pregătit tot ce trebuia pentru sărbătorirea Paștelui.

Marele Atanasie spune, deși alții sunt de altă părere, că Zevedeu era acela care ducea ulciorul cu apă. În urmă, arătând ucenicilor Săi cele mai înalte porunci, a predat în foișor, pe când se lăsa noaptea, taina Paștelui nostru. Iar dacă s-a făcut seară, Iisus S-a așezat la masă cu cei doisprezece ucenici. Vedeți deci că acesta nu era Paștile iudaic, căci era cină, pâine, băutură și stă jos la masă și toate mâncărurile erau pregătite la foc? Înainte de a începe cina - așa spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom - S-a sculat de la cină, Și-a dezbrăcat haina cea de deasupra și a turnat apă în vasul de spălat. Și El singur a spălat picioarele tuturor.

Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se rușineze, iar celorlalți să le aducă aminte să nu umble după întâietăți. După ce le-a spălat picioarele îi îndemnă la aceasta zicând: Cel care vrea să fie întâiul să fie în urma tuturor, dându-se El Însuși pildă. Se pare că Iisus Hristos a spălat picioarele lui Iuda înaintea celorlalți Apostoli. În urma tuturor a venit și la Petru. Acesta, având mai multă dragoste de Iisus Hristos, nu L-a lăsat să-i spele picioarele; dar pe urmă Îi îngăduie să-i spele nu numai picioarele, ci și mâinile și capul. Așadar, după ce le-a spălat picioarele, arătând prin smerenia Sa o înălțime sufletească neobișnuită, S-a îmbrăcat din nou cu haina Sa. S-a așezat la masă și-i sfătuiește pe ucenici să se iubească unii pe alții și să nu umble după întâietăți. La sfârșitul mesei aduce vorba și despre vânzare. Iisus îi spune încet numai lui Ioan: Acela este căruia Eu întingând pâinea i-o voi da.

Mântuitorul i-a spus în șoaptă lui Ioan, căci dacă ar fi aflat Petru, ca unul ce era mai înflăcărat decât toți ceilalți, ar fi ucis pe Iuda. Iar Matei spune: Cel ce a întins mâna odată cu Mine în blid. Și s-a întâmplat și una și alta. După puțin timp, luând pâinea, a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu; la fel și paharul, zicând: Beți din acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei Noi. Aceasta s-o faceți întru pomenirea Mea. Cu toate că a făcut acestea, totuși a mâncat și a băut cu ei. Vezi că Domnul numește Trupul Lui pâine și nu azimă. Să se rușineze cei care aduc azimă la sfânta jertfă. După Cină a intrat satana în Iuda; mai înainte îl încercase numai, dar acum s-a sălășluit de tot în el. Și dumnezeiasca Scriptură spune că a plecat și s-a tocmit cu arhiereii să-L vândă pe treizeci de arginți.

La sfârșitul Cinei S-a dus cu ucenicii în Muntele Măslinilor, într-un loc numit Ghetsimani. Printre multe altele Iisus le-a spus: Voi cu toți vă veți sminti în noaptea aceasta. Petru a zis: Dacă se vor sminti cu toții, eu nu mă voi lepăda de Tine!. Era întuneric, adică în puterea nopții. Și Iisus Hristos i-a răspuns lui Petru: Înainte de a cânta cocoșul a doua oară, te vei lepăda de Mine de trei ori!. Într-adevăr, cocoșul, ca să dea de știre nu cântă numai o dată, ci de două și de trei ori. S-a și întâmplat asta, căci Dumnezeu vădind slăbiciunea firii omenești, Petru a fost cuprins de o frică nemăsurată.

Pentru aceasta Domnul i-a încredințat lui Petru lumea, ca să fie iertător cu cei păcătoși o dată ce el, prin el însuși a cunoscut cât de ușor este plecată firea omenească spre păcat. Întreita lepădare a lui Petru închipuiește păcatul tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu. Prima lepădare înfățișează porunca pe care a călcat-o Adam; a doua, călcarea Legii scrise; și a treia, însăși întruparea Cuvântului. Mântuitorul a tămăduit lepădările lui Petru, mai târziu, prin întreita lui pocăință, prin cele trei întrebări ce i le-a pus: Petre, Mă iubești?. În urmă, arătându-Se om, spune ucenicilor: Întristat este sufletul Meu până la moarte! S-a depărtat apoi ca la o aruncătură de piatră și S-a rugat, zicând de trei ori: Părinte, dacă este cu putință, să treacă paharul acesta de la Mine; dar nu cum vreau Eu, ci cum vrei Tu. Facă-se voia Ta!.

A spus aceste cuvinte ca om, iar pe de altă parte ca să înșele pe diavol, pentru ca diavolul să-L socotească numai om, temându-se ca nu cumva prin moartea pe Cruce să zădărnicească taina. Când S-a întors la ucenicii Săi, i-a găsit cufundați în somn. Îndreptându-se către Petru, i-a spus așa: Nici un ceas n-ați putut să privegheați împreună cu Mine? ca și cum i-ar fi spus: Dormi și tu împreună cu ceilalți, tu, care ai spus că ai să lupți pentru Mine până la moarte?. Trecând apoi dincolo de pârâul Cedrilor, unde era o grădină, S-a așezat acolo împreună cu ucenicii Lui. Domnul obișnuia să vină adeseori aici. De aceea Iuda cunoștea locul. Iuda, luând câțiva soldați din cohortă, urmat de mulțime, a venit la Iisus. Ca semn de recunoaștere le-a dat sărutarea. Iuda a dat acest semn pentru că de multe ori când au pus iudeii mâna pe El, El a plecat nevăzut din mijlocul lor.

Dar acum Iisus mai întâi a mers la ei și le-a spus: Pe cine căutați?. Și nu-L recunoșteau, deși nu-i împiedica noaptea, pentru că Scriptura spune că erau luminați și aveau făclii aprinse. De frică au căzut la pământ și s-au dat înapoi. Ei s-au apropiat din nou și Iisus Hristos iar i-a întrebat. Iuda L-a sărutat, dar Iisus i-a zis: Prietene, pentru ce ai venit? Cu alte cuvinte, i-a zis: Potrivită vreme este pentru ceea ce ai venit. Apoi spune din nou: Ca la un tâlhar ați venit să Mă prindeți cu săbii și cu bețe.

Toate acestea s-au petrecut noaptea, ca să nu se facă răscoală în popor. Atunci înflăcăratul Petru și-a scos cuțitul - că aveau la ei cuțite fiindcă erau după Cină - a lovit pe Malhus, sluga arhiereului, și i-a tăiat urechea dreaptă. Tăierea urechii drepte a slugii arhiereului lasă să se înțeleagă că arhiereul nu asculta de lege și nici nu învăța bine legea. Iisus Hristos îl rușinează pe Petru, spunându-i că nu-i frumos ca un bărbat duhovnicesc să facă uz de cuțit, și vindecă urechea lui Malhus.

Prinzându-L deci pe Iisus L-au dus legat la curtea arhiereului Ana, care era socrul lui Caiafa. Acolo erau adunați toți cei care cugetau împotriva lui Iisus Hristos, farisei și cărturari. Aici a avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru. Între timp, trecând noaptea, cocoșul a cântat a treia oară. Petru și-a adus aminte și a plâns cu amar. La ivirea zorilor L-au dus pe Iisus Hristos de la Ana la arhiereul Caiafa; aici a fost scuipat în față și au fost trimiși martori mincinoși.

Când s-a luminat bine de ziuă, Caiafa L-a trimis la Pilat. Iar cei care L-au adus, spune Scriptura, n-au intrat în pretoriu ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Rezultă deci că arhiereii și fariseii au săvârșit atunci poate o călcare de Lege, după cum spune dumnezeiescul Ioan Hrisostom, mutând Paștile, căci ei trebuiau să mănânce Paștile în noaptea aceea; l-au amânat însă pentru a ucide pe Iisus Hristos. Iisus Hristos a arătat înainte de Cina cea de Taină că atunci trebuia să mănânce Paștile.

El a mâncat Paștile Legii noaptea, și apoi a făcut cunoscut Paștile cel desăvârșit. Și într-adevăr, după cum s-a spus, trebuia ca adevărul să vină după preînchipuirea Legii. Ioan spune că toate acestea s-au întâmplat Joi și Joi noaptea înainte ca ei să prăznuiască Paștile. Pentru aceasta și noi tot Joi prăznuim și facem pomenire de acele fapte înfricoșătoare și cu neputință de rostit prin cuvinte. Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. Amin. (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Joi se săvârșește Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia în cadrul căreia la Paremii se citesc textele din cartea Ieșirea capitolul XIX, versetele 10 la 19 și cartea Iov capitolul XVIII, 1-23 și XLII, 1-5. În cadrul acestei Liturghii se citește pericopa evanghelică de la Sfântul Evanghelist Ioan, capitolul XXVI, 2-20; Ioan XIII, 3-17; Matei XXVI, 21-39; Luca XXII, 43-44; Matei XXVI, 40-75; XXVII, 1-2.

Cuvânt duhovnicesc şi de suflet ziditor pentru Sfânta și Marea Zi de Vineri

Conform Sinaxarului în Sfânta și Marea Vineri se prăznuiesc sfintele și mântuitoarele și înfricoșătoarele Patimi ale Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos: scuipările, lovirile peste față, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oțetul, piroanele, sulița și înainte de toate Crucea și moartea, pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător, care a fost răstignit împreună cu El.

Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul celor 12 Evanghelii: După ce Domnul a fost vândut de prietenul și ucenicul Lui cu treizeci de arginți, a fost dus mai întâi la Ana arhiereul. Acesta L-a trimis la Caiafa, care L-a scuipat și L-a lovit peste față; și pe când își bătea joc și râdea de El, a auzit spunându-I-se: Profețește-ne, cine Te-a lovit .

Acolo au venit și doi martori mincinoși care au mărturisit că Iisus Hristos a spus: Stricați Templul acesta și în trei zile îl voi ridica, și că a spus că este Fiul lui Dumnezeu. Arhiereul și-a rupt hainele neputând suferi așa-numita de el hulă. Când s-a făcut ziuă L-au dus în pretoriu la Pilat, și ei n-au intrat, spune Scriptura, ca să nu se spurce, ci să poată mânca Paștile. Pilat a ieșit afară și i-a întrebat: Care este vina Lui? Și pentru că n-a găsit nici o vină în El, L-a trimis la Caiafa; iar acesta L-a trimis din nou la Pilat, căci și Pilat se pornise spre uciderea Lui. Pilat a spus: Luați-L voi și răstigniți-L și după legea voastră judecați-L. Ei au spus iarăși: Nouă nu ne este îngăduit să omorâm pe nimeni. Prin aceste cuvinte au ațâțat pe Pilat ca să-L răstignească. Pilat L-a întrebat pe Iisus Hristos dacă este Împăratul iudeilor. El a mărturisit că este, dar este Împărat veșnic: Împărăția Mea, a spus El, nu este din lumea aceasta.

Pilat, voind să-L elibereze le-a spus mai întâi că nu găsește nici o vină deosebită în El, apoi le-a propus să elibereze pe unul din cei închiși. Iudeilor însă le-a fost mai drag Varava decât Iisus. În sfârșit Pilat L-a dat iudeilor după ce mai întâi L-a biciuit pe Iisus. Este apoi dus de soldați, îmbrăcat cu o hlamidă roșie, încununat cu o cunună de spini și în mâini I-au pus trestie. A fost batjocorit de soldații care-I spuneau: Bucură-Te împăratul iudeilor. După ce L-au batjocorit așa, Pilat a spus din nou: Nu găsesc în El nici o vină de moarte. Ei însă au spus: Noi Îl osândim pentru că S-a numit pe Sine Fiul lui Dumnezeu. Pe când spuneau acestea, Iisus tăcea. Mulțimea a strigat lui Pilat: Răstignește-L, răstignește-L.

Ei voiau să-L dea unei morți necinstite, ca să îndepărteze din mijlocul lor amintirea Lui cea bună. Pilat își bătea joc oarecum de ei zicându-le: Pe împăratul vostru să-L răstignesc?. Ei au răspuns: N-avem alt împărat decât pe Cezarul. Iudeii, pentru că n-au reușit nimic cu hulele lor, aduc în discuție pe Cezarul, ca cel puțin așa să-și sature furia lor. Într-adevăr au spus: Tot cel care se face pe sine împărat se împotrivește Cezarului. În timpul acesta femeia lui Pilat, înfricoșată de visuri, a trimis la Pilat să-i spună: Să nu faci nimic dreptului acestuia. Căci ea, din pricina lui Iisus, suferise mult în timpul nopții. Pilat s-a spălat pe mâini, lepădându-se prin asta de vina sângelui. Iudeii însă au strigat: Sângele Lui peste noi și peste copiii noștri! Dar dacă-L eliberezipe El nu ești prieten al Cezarului!.

Așadar Pilat L-a legat, deși știa bine că este nevinovat, L-a osândit la moarte pe cruce, și le-a slobozit pe Baraba. Când a văzut Iuda aceasta, aruncând arginții a plecat și ducându-se a luat o frânghie și s-a spânzurat; pe urmă s-a umflat mult și a crăpat. Ostașii L-au bătut peste față cu trestia și I-au pus în spate Crucea. Apoi au silit pe Simon Cirineanul să-I ducă crucea. Au ajuns pe la ceasul al treilea la locul Căpățânei și acolo L-au răstignit. A fost răstignit împreună cu doi tâlhari ca să fie și El socotit un făcător de rele. Pentru a-L înjosi, soldații au împărțit hainele Lui, iar pentru cămașa Sa, care era făcută dintr-o bucată și nu avea nici o cusătură, au aruncat sorți, săvârșind cea mai mare nelegiuire. Dar nu numai acestea, ci și pe când era pe Cruce își băteau joc de El, zicând: Tu, Cel ce strici Templul și în trei zile îl zidești, mântuiește-te pe Tine!. Și iarăși: Pe alții a mântuit, dar pe Sine nu poate să se mântuiască. Și iarăși: Dacă ești împăratul lui Israel, coboară-Te acum de pe Cruce și vom crede în Tine!.

Iudeii, dacă ar fi crezut în cele ce spuneau, ar fi trebuit să se apropie de El fără nici o îndoială, căci într-adevăr Iisus Hristos era recunoscut de întreaga fire nu numai ca împărat al lui Israel, ci și al întregii lumi. Ce însemna, oare, întunecarea soarelui în ceasul al treilea și în miezul zilei? Ce însemna cutremurarea pământului? Ce însemna despicarea pietrelor, care au mustrat învârtoșarea inimii iudeilor? Ce însemna învierea multor trupuri, care ne-a învederat credința în învierea obștească și puterea Celui ce-a pătimit? Ce însemna sfâșierea în două a catapetesmei Templului, ca și cum și ea ar fi fost supărată din pricina Celui care a fost slăvit în ea și pătimește acum? Ce însemnau apoi celelalte lucruri descoperite, dar care n-au putut fi văzute?

Așadar în ceasul al treilea, după cum spune dumnezeiescul Marcu, a fost răstignit. Din ceasul al șaselea până în ceasul al nouălea s-a făcut întuneric. Longhin sutașul, când a văzut aceste lucruri minunate și mai cu seamă întunecarea soarelui, a strigat cu voce mare: Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta. Unul dintre tâlhari Îl insulta pe Iisus; celălalt însă, mustrându-l cu asprime pe acesta, a mărturisit pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu.

Mântuitorul i-a răsplătit credința lui și i-a făgăduit petrecerea în rai împreună cu El. În sfârșit, după ce a fost insultat din destul, Pilat a scris pe Cruce și cuvintele: Împăratul iudeilor. Deși iudeii s-au împotrivit să scrie așa, zicând că El S-a numit împărat al iudeilor, totuși Pilat a spus împotriva lor din nou: Ce-am scris, am scris!. Apoi Mântuitorul a strigat: Mi-e sete!. Ei au amestecat oțet cu fiere și I l-au dat să bea. Și spunând: Săvârșitu-s-a!. Înclinând capul Și-a dat duhul. Toți s-au îndepărtat de acolo.

Lângă Crucea Lui stătea numai Mama Lui și sora ei, Maria lui Cleopa, pe care Ioachim i-o născuse lui Cleopa ce murise fără copil. Mai era încă și Ioan, iubitul Lui ucenic. Nerecunoscătorii iudei, pentru că nu voiau să vadă trupurile pe Cruce au cerut lui Pilat (pentru că era marea zi a Paștelui și era Vineri) ca să sfărâme fluierele picioarelor osândiților spre a muri mai repede. Și au sfărâmat fluierele picioarelor celor doi tâlhari, căci mai trăiau încă; dar când au venit la Iisus și L-au văzut că murise, s-au oprit de a le mai sfărâma. Unul dintre ostași, ca să facă plăcere iudeilor nerecunoscători, a întins sulița și L-a împuns pe Iisus Hristos în coasta dreaptă și îndată a ieșit sânge și apă; apă, pentru ca să se vadă că era om, sânge, pentru ca să se vadă că era mai presus de om. Sau altă explicație: sânge din pricina împărtășirii cu dumnezeieștile sfințenii, iar apa din pricina botezului.

Aceasta a văzut-o Ioan și a mărturisit-o și adevărată este mărturia lui. El a fost de față la toate acestea și le-a văzut și ceea ce a văzut a scris. Căci dacă ar fi mințit, n-ar fi scris și cele care par că sunt spre necinstirea Învățătorului. Se spune că Ioan fiind de față atunci a strâns din coasta curgătoare de viață într-un vas preasfântul și dumnezeiescul Sânge. După ce s-au săvârșit aceste fapte mai presus de fire, pe înserate, Iosif din Arimateea, ucenic al Lui la început, care se ascunsese ca și ceilalți, s-a dus cu îndrăzneală la Pilat, pe care-l cunoștea, și i-a cerut trupul lui Iisus. Pilat i-a îngăduit să-L ia, iar Iosif, pogorându-L de pe Cruce, L-a dat jos cu multă evlavie.

Pe când se lăsa noaptea, a venit Nicodim, aducând un amestec preparat de multă vreme din smirnă și aloe. L-a înfășurat în giulgiuri, după cum obișnuiau să facă iudeii și L-au îngropat în apropiere în mormântul tăiat în piatră a lui Iosif, unde nu mai fusese îngropat nimeni înainte. S-a făcut așa ca nu cumva să se spună că altul a înviat, atunci când a înviat Iisus Hristos. Evanghelistul a amintit de amestecul de aloe și smirnă; aceste mirodenii aveau însușirea de a lipi; și s-a întrebuințat amestecul de smirnă și aloe ca să nu se creadă că a fost furat atunci când vor vedea giulgiurile și mahrama lăsate în mormânt. Într-adevăr, cum ar fi fost cu putință furtul, odată ce smirna și aloea nu mai lăsau să se dezlipească giulgiurile de trup, deoarece se făceau una cu trupul, ca și cum s-ar fi născut odată cu el? Toate aceste fapte minunate s-au întâmplat Vineri.

Pentru aceasta purtătorii de Dumnezeu părinți au rânduit ca Vineri să se facă pomenire de toate acestea cu zdrobire de inimă și cu umilință. Trebuie să se știe că Domnul a fost răstignit în ziua a șasea a săptămânii, adică Vineri, pentru motivul că la început omul a fost făcut în ziua a șasea. A fost răstignit în ceasul al șaselea din zi, pentru că în acest ceas, după cum se spune, și Adam și-a întins mâinile și s-a atins de pomul oprit și a murit.

Pentru aceasta trebuia să fie creat din nou omul în același ceas în care a fost zdrobit. A fost răstignit în grădină, pentru că și Adam a călcat porunca în grădina raiului. Băutura amară pe care a gustat-o Iisus Hristos preînchipuia gustarea lui Adam. Loviturile cu palmele arătau slobozirea noastră. Scuiparea și purtarea necinstită cu El arătau cinstirea noastră. Cununa cu spini, îndepărtarea blestemului, hlamida de purpură, îmbrăcămintea împărătească în locul hainelor de piele. Piroanele, desăvârșita nemișcare a păcatului nostru. Crucea, pomul cel din rai. Coasta împunsă preînchipuia coasta lui Adam din care a fost făcută Eva, prin care a venit călcarea poruncii. Sulița arată că îndepărtează de la mine sabia cea de foc. Apa din coastă este icoana botezului. Sângele și trestia ne arată că Iisus Hristos ne-a dăruit, scriind cu litere roșii, vechea patrie. Se spune că în locul în care a fost răstignit Iisus Hristos, capul tuturor, se află căpățâna lui Adam.

Pricina pentru care locul în care a fost răstignit Domnul se numește Locul Căpățânii este aceasta: pe vremea potopului, căpățâna lui Adam a fost scoasă afară din pământ și colinda de colo-colo despuiată de carne și stingheră; era o vedenie îngrozitoare pentru cei care o vedeau. Solomon, din respect pentru strămoș, împreună cu toată oastea, a acoperit-o cu foarte multe pietre. De asta a și fost numit de atunci locul acela: Pardosit cu pietre. Unii sfinți aleși spun, pe temeiul predaniei, că și Adam a fost îngropat acolo de un înger. Așadar, acolo unde era stârvul, acolo s-a așezat vulturul Iisus Hristos, veșnicul Împărat. Noul Adam a tămăduit prin lemn pe vechiul Adam, ce căzuse prin lemn. Prin milostivirea Ta cea mai presus de fire, Hristoase Dumnezeule, miluiește-ne pe noi. (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, Iaşi, 1999).

Cuvânt pentru Sfânta și Marea Sâmbătă

În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică. Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare: Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare; și iarăși mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă. Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.

Căci după cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul stricat și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.

Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui. Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu?

Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai; a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit. Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni; Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce.

Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor. Iar Iosif, coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului, l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului.

Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula. Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași. Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia? Dar când a spus Iisus Hristos: Mă voi scula?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona.

Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor! Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea.

Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Iisus Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului, și pe cei ce-i mâncase și-i ținea din veac în pântece. Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin! (Deniile din Postul Mare, Editura TRINITAS, Iaşi, 1999). (Cf. http://basilica.ro/saptamana-sfintelor-si-mantuitoarelor-patimiri-ale-domnului-si-mantuitorului-nostru-iisus-hristos-105741.html - 07.04.2015).

În altă ordine de idei, acum în concluzia şi încheirea acestui material vom afirma şi susţine că iubirea îndelung răbdătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru noi oamenii, se vede faţă de Dumnezeu-Tatăl, în cuvintele de pe Cruce, înaintea Morţii Sale, când a zis: „Părinte, în mâinile Tale încredinţez duhul Meu“, iar pentru cei care L-au răstignit, Mântuitorul Se roagă zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac“.

Cu alte cuvinte, această taină a iubirii până la capăt, a iubirii mai tare decât păcatul, a iubirii lui Iisus Hristos mai tare decât trădarea, mai tare decât lepădarea, mai tare decât orice părăsire şi orice singurătate impusă Lui, precizează Patriarhul Daniel, este taina Crucii şi în ea se găseşte sămânţa Învierii. Pentru că la această iubire îndelung răbdătoare a umanităţii lui Iisus Hristos răspunde iubirea lui Dumnezeu care-L înviază din morţi, pentru că El a murit pe nedrept. El este Dreptul Ce va fi înviat de puterea dumnezeiască, pentru că a iubit mai mult decât cineva poate cuprinde taina aceasta.

Iubirea lui Iisus Hristos, pentru că este mai tare decât moartea, trece prin moarte şi biruieşte moartea. Legătura aceasta dintre taina Crucii şi taina Învierii, prin iubirea mai tare decât moartea, este meditată, este preamărită în aceste cântări ale Deniilor. Iar slava acestei iubiri smerite şi îndelung răbdătoare se vede în taina Învierii sau în taina Sfintelor Paşti. (Cf. Alexandru Briciu - http://ziarullumina.ro/saptamana-patimilor/iubirea-lui-hristos-biruieste-moartea - 16.04.2009).

De asemea, vom mai sublinia şi remarca faptul că în spaţiul Bisericii Ortodoxe s-a evitat, datorită înţelesului duhovnicesc al lucrurilor, reprezentarea Crucii, Morţii şi Îngropării Domnului, prin mijloace lumeşti ordinare şi secularizante ca filme, tablouri şi piese de teatru. Icoana, cântarea şi gestul liturgic sunt cele mai potrivite căi de a exprima aceste evenimente.

De aceea, Cântarea Prohodului Domnului este consecventă cu teologia regăsită în sfintele icoane şi demonstrează că realităţilor dumnezeieşti sunt prezentate şi interpretate în lumina eshatologică a Învierii, a Împărăţiei cerurilor, şi nu a morţii. Mântuitorul în mormânt nu este reprezentat ca un cadavru, ci Trupul Domnului este într-un somn învietor, plin de viaţă şi de putere dumnezeiască. Icoana cu Mântuitorul aşezat în mormânt, înfăşurat în giulgiuri, ca un nou-născut, ca într-un cocon, din care va ieşi Înviat, este fidelă perspectivei ortodoxe asupra Patimilor şi Învierii Domnului.

Sfântul Epitaf bunăoară, este o bucată de pânză pe care este pictat sau brodat Trupul Domnului Iisus Hristos, iar pe margine este scris troparul: Iosif cel cu bun chip, de pe lemn luând preacurat trupul Tău, cu giulgi curat înfăşurându-l şi cu miresme, în mormânt nou, îngropându-l, L-a pus. La slujba de prohodire nu se face numai pomenirea îngropării Domnului Hristos de Iosif din Arimateea, ci preoţii şi credincioşii devin părtaşi acestui eveniment şi se asociază lui Iosif, în chip tainic, prin procesiunea din jurul Bisericii. (Cf. Marius Nedelcu - http://ziarullumina.ro/saptamana-patimilor/cantare-de-ingropare-si-de-biruinta - 22.04.2011).

 

 

Material documentar întocmit de Stelian Gomboş

Despre autor

Stelian Gombos Stelian Gombos

Senior editor
287 articole postate
Publica din 28 Iulie 2009

07 Aprilie 2015

Vizualizari: 1652

Voteaza:

Saptamana Sfintelor si Mantuitoarelor Patimiri ale Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE