Esti pregatit de Inviere?

Esti pregatit de Inviere? Mareste imaginea.

Acum opt ani, am sărbătorit Învierea la Ocolişel. A fost ceva deosebit cu adevărat. În calitate de preot misionar, mai slujisem în multe parohii vacante (Bolduţ, Ceanu Mic...), dar nicăieri nu am găsit atmosfera de pateric de la Ocolişel. Totul, biserica, satul, oamenii, bucuria, era îmbinat perfect pentru marea celebrare. Tocmai mi se născuse al doilea copil. Împreună cu socrul meu, am înaintat în aventura aceasta duhovnicească. Cu cât este mai izolat de modernism un loc, un spaţiu, cu atât acel topos nu a fost profanat nici de Uniunea roşie, nici de cea albastră. Există un duh al locului, negreşit, imprimat de sutele de generaţii care au îngenuncheat, au lăcrimat şi au sperat. Şi niciodată nu au încetat să creadă. Punţile fragile şi dese dădeau impresia de vămi ale văzduhului. Nu cu mult timp înainte, la un prohod, chiar alunecasem pe o astfel de punte. Eu, preotul de cartier, trezit în inima Apusenilor...

Biserica, modestă ca arhitectură, te smerea de la intrare. Mirosul de tămâie domnea aici de sute de ani. Asta e viaţa ca ofrandă totală, o viaţă simplă, petrecută între candelă şi pădure, un ritm paradisiac. Aici nu te mai gândeşti la facturi, ci doar te bucuri de secunda de har, ştiind deja că vei tânji multă vreme după ea, fiindu-ţi deja dor permanent de ea. O bunicuţă tare de treabă s-a oferit să ne cazeze. Ce mai, pensiune de cinci margarete, chiar dacă neomologată! Cu apă, dosoi, urzici, ou roşu şi bănuţ, inaugurăm zorii zilei a Opta. Nu vrem să rupem tradiţia, cutuma aceasta deocheată nefiind nicidecum un descântec păgân, ci tot o ofrandă, adusă de Abel, de Melchisedec, de bunici.

Suntem în Kis-Aklos (denumirea maghiară). Biserica de la 1852 este zidită pe locul uneia mult mai vechi. Actualul sanctuar este din lemn, în patria lemnului, fiind închinat Sfinţilor Arhangheli, patronii Apusenilor. O mulţime de biserici din zonă au acest hram. Mocăniţa este inactivă, un lucru bun, locul nefiind invadat haotic de blitzuri şi coji de seminţe. Iara, centrul de comună e departe, mai aproape pare Cerul. Acest cadou pare să ne fie dăruit cu dedicaţie. Nimic nu este întâmplător, totul se află sub lucrarea proniatoare a Tatălui Ceresc. Neavând fibră optică, localnicii par să aibă rezerve mici de ipocrizie, spre deosebire de metropolă. Nu sunt nostalgici după castraveţii de altădată (Numeri, capitolul 11).

Paşte luminos. Suntem slujitori în via Domnului, nu ne credem stăpâni. Aflăm din Pastorală că satana e doar un câîne legat: nu ne poate face nimic, câtă vreme păstrăm distanţa faţă de el. Ni se taie respiraţia de uimire, de bucurie, dar şi de frică. Frica că starea aceasta o vom pierde. Nimic nu valorează mai mult ca această linişte, o certitudine a veşnicie, fără argumente sofisticate. Există o simplitate a trăirii credinţei pe care prea adesea o uităm, în goana după conferinţe şi team-buildinguri. Mesajul Învierii e simplu, universal şi clar: ce îl împiedică pe Iisus Domnul să locuiască în noi, decât lipsa smereniei din noi?! Fără ştiri, fără tramvaie, ne amintim că Învierea este o victorie mult mai mare decât eşecul nostru. Această izbândă ne absoarbe, pe tăcute. Începem să ne recuperăm vocaţia euharistică originală.

Ocolişul de pateric ne transmite starea de iertare: suntem scutiţi de pedeapsă, vina noastră este trecută cu vederea! Nu mai suntem consideraţi vinovaţi! Fără bucuria pascală, totul este lipsit de conţinut. Mintea noastră este prea mult preocupată cu altceva, numai cu ce trebuie nu. Avem nevoie de astfel de treziri, de regenerări. Degeaba avem semnal, dacă nu avem baterie... Nu există pericolul ca Tatăl Ceresc să nu ne ierte. Există doar pericolul ca noi să nu mai credem în această iertare. Lumea se degradează, pentru că îi lipseşte bucuria pascală. Ne rugăm prost, aşteptând mereu ca Tatăl să ne dea ceva în schimb, suntem negustori alungaţi din Templu (Matei, capitolul 21).

Cei rătăciţi se îndepărtează şi mai mult, în loc să se apropie. Lecţia izolării de modernism (carantină duhovnicească): bucuria pascală este mai mult o răsplată, decât o poruncă. Porunca pare grea, răsplata e de dorit. Să nu pierdem harul din neglijenţă! Părintele Andrei ştie ce zice: „Doi copii bat mingea zi de zi de un perete. Vor deveni mari fotbalişti. Doi copii cântă zi de zi la vioară... Doi copii se roagă zi de zi. Vor deveni mari rugători”. Vor putea păstra bucuria pascală. Primii creştini se rugau pentru curaj, nu pentru încetarea necazurilor. Ocolişel este o colonie a Cerului. Locul nostru este la picioarele lui Iisus. Are multe să ne spună, doar să fim atenţi, să căutăm liniştea şi să fim făcători de pace. Învierea lui Lazăr a fost o revenire, dar cea a lui Iisus este o devenire. A noastră. Salutul pascal spus de la Ocolişel până la Tokyo este o confirmare a unui fapt real, o mărturisire şi o rugăciune.

Noapte de înviere. Suntem chemaţi la un REFERENDUM al credinţei. Cât de mult pâlpâie lumina din noi? Suntem în aşteptare, plini de răbdare şi de speranţă, dar suntem şi în pregustare. Şapte candele, una s-a stins, nu avea suficient untdelemn. Acum e târziu. Din cauza mulţimii exuberante, nu se mai poate face nimic pentru ea. A ratat misterul luminii din noapte. Nu mai luminează în jurul ei. Se îmbezneşte. Şansa ei e apropierea de geamăna ei. Luminează prin reflexie.

Victoria netă a învierii nu ţine de calcule. Ea este INFINITUL sufletului nostru. Asta declară Balzac şi are dreptate. Eliberarea din întuneric şi spaimă aduce pace, bucurie, binecuvântare. Dialogul cu Eliberatorul este firesc, neforţat. Este pură rugă de mulţumire. Atât, nimic mai mult. Dăruire, împăcare, fericire. Efecte nesperate la un moment dat, sunt roade ale Duhului Vieţii.

Ne îndrăgostim de Iisus cel înviat, iar îndrăgostiţii întotdeauna păstrează SECRETUL, nu trădează Taina iubirii lor.

Aceasta este fidelitatea, logodna, credincioşia. Locul nostru este la picioarele Lui. Aici suntem în siguranţă, departe de lanţul câinelui turbat, de care nu ne mai apropiem, ca să nu ne sfâşie. Învăţătorul blând are enorm de multe să ne spună. Doar să fim atenţi. Să nu fim preocupaţi mereu cu altceva. Singuri, rămânem învinşi în infern. Fără HRANA euharistică, nu este posibilă veşnicia. Primii apostoli au primit Duhul Vieţii, dar abia după ce au participat la Cină. Când Victima a fost încătuşată, mulţimile au părăsit-o. Când Viaţa a învins, mulţimile au rămas indiferente. Este a doua răstignire, mai dureroasă decât prima, repetată la nesfârşit.

O singură dată Rabbi a spus cuvântul RAI şi atunci către un tâlhar, către acel criminal renăscut care a intrat în veşnicie înaintea lui Moise. Acum, suntem nevoiţi să ţinem focul mereu aprins, ca să ne apărăm de prădători. Profetul Baruh (secretarul lui Ieremia) ne arată motivul bucuriei noastre: cătuşele ne sunt scoase!!! Imensa bucurie înnoieşte întregul cosmos. Minunea resurecţiei nimiceşte lumea ca MORMÂNT şi o descoperă ca Euharistie. Eliberatorul i-a omorât omului moartea, pentru ca omul să se întoarcă la El şi să fie în El. Oamenii aşteptau să vină Mesia, dar puţini se aşteptau ca Acesta să şi învie... Prizonierii care nu aşteaptă eliberarea nu mai pot da vina pe alţii. Aliaţii-sfinţii au deschis lagărul, dar unii preferă să rămână. Cei ce se încăpăţânează să fie OSTILI Fiului, nu pot avea bucuria primirii Duhului Vieţii. Rădăcina nemurii noastre nu poate fi alta decât aceea de a şti puterea Lui. Oamenii pleacă spre casele lor, neîmpărtăşiţi, nealinaţi, neeliberaţi. A fost încă un miting de bun gust, dar nu o participare. Au primit o pâinem numită în popor „paşti”, dar nu au cerut Viaţa. S-au dus la Farmacie, dar au uitat să ia Medicamentul.

Un traitor al invierii nu ramane CRISPAT. Nu se cramponeaza de NIMICURI.

Depaseste etichetarile aiuristice. Pentru ca traieste in Hristos. Ramane VOLUNTAR. Pentru ca se imbogateste in lumina. Se roaga cu lacrimi de bucurie zi de zi, pentru ca nu se poate lipsi de dragostea Maicii Domnului. Modelul sfintilor poate fi imitat, nu este un standard utopic. Ne bucuram de evlavia crestinilor de la Dunarea de Jos pentru Sfantul Atanasie Patelarie. Ne bucuram de cinstea acordata Cuviosului Irodion de la Lainici in Oltenia. Acestea sunt reperele invierii noastre. Cautam linistea, pacea, fericirea, dar le cautam in Hristos. Doar Dumnezeu ne poate binecuvanta, doar El ne daruieste invierea, cadou. Propovaduim Adevarul prin viata noastra, atat cat putem, ne straduim. Ne bucuram de 15 ani de Radio Renasterea, o portavoce, dar si un altar, o catedra, cum spune pr. Tofana. Greutati vor mai veni, boli se vor mai nascoci, dar DUMNEZEU NE INVIE DIN ORICE MOARTE, ne vindeca din orice boala, pentru ca a varsat tot sangele pentru noi, pana la ultima picatura. In Liturghie traim deja A Doua Venire. Invierea este timpul liturgic, extinderea bucuriei vesnice in noi.

Facem schimbari in viata noastra de zi cu zi, ne armonizam cu invierea. Suntem mai bucurosi, mai putin agitati, mai dedicati, mai siguri pe Cale. Fiecare psalm este o fereastra spre inviere. Fiecare profetie este o cheie ce deschide Usa. Hristos este Poarta, El intra si nu mai pleaca. Asta e vesnicia: siguranta, certitudinea, fidelitatea. Fara tradari, fara patimi, fara egoism. Am revazut un interviu din 1990 cu Petre Tutea si am ramas profund uimit de naturaletea cu care vorbea despre Revelatie. Dezinvolt, dar nu obraznic. Filosofic, dar nu ocult. Pentru ca traia invierea in inima lui. Zilnic facem EXERCITII DE INVIERE, de inviorare duhovniceasca, psalmi si milostenii anonime, fara numar. Nu este alta cale decat Iisus Hristos. Nu este alta destinatie decat invierea. Nu este alta modalitate de obtinere decat smerenia. Dar nu lipsa de combativitate, ci lipsa de razbunare, lipsa de autopropunere. Un crestin este delicat, nu badaran. Este bland, nu apucat. Pentru ca se antreneaza pentru asta zi de zi.

Prima etapa este DESPATIMIREA. Ne luptam cu patimile din noi, acesta este singurul nostru razboi. Nu ne luptam cu altii, ci cu raul din noi, pentru a putea ulterior sa ajutam pe altii. Vrem sa dobandim pacea inimii si sa eliminam trufia vietii. Pentru asta, trebuie sa credem. Sa ne fie frica de Dumnezeu, ca inceput al intelepciunii. Si nu doar atat: sa ne pocaim, sa ne infranam, sa rabdam si sa nadajduim. Ajung la inviere cei ce indura multe, nu doar cei ce fac multe. Mijloace: rugaciunea, postul, meditatia/lectura duhovniceasca. Sa inviem cu totii, sa ne intalnim in Rai!

Vestea Învierii Domnului Iisus Hristos a redeşteptat întreaga lume

Cine crede în Înviere, are viaţă veşnică şi nu întâmpină moartea cu frică. Hristos este Mesia care a murit pentru noi, dar nu a rămas învins, ci a biruit moartea. Învierea nu poate fi o înşelăciune. Învierea înseamnă dovada credinţei: “Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui”. Nu crezi în Înviere? Atunci, în ce crezi, în neant? Zici că Hristos n-a înviat, ci şi-a revenit din mormânt?! Dar cum ar fi putut ieşi un Iisus muribund, sleit de puteri, stors de sânge prin bandajele strânse cu care era înfăşurat după obiceiul de înmormântare al evreilor? Aceste giulgiuri au rămas curate, nedesfăcute; Mesia nu a fost un super-erou care – printr-o ultimă forţare – s-a eliberat. El este Cel ce ne eliberează pe noi, dacă vrem să fim liberi faţă de păcat şi nu ne complacem, nu ne bălăcărim în el.

Spui că trupul lui Iisus a fost furat de apostoli? Apostolii – în acele zile – nu ştiau unde să fugă ca să nu fie prinşi. N-ar fi mers nici în ruptul capului tocmai în gura lupului. Mormântul a fost păzit de soldaţi romani, iar apostolii erau pescari, nu genişti din Legiunea Străină. Sfântul Petru a avut o tentativă de a-L apăra pe Hristos cu sabia, în grădina Gheţimani, când i-a tăiat urechea lui Malchus, sluga arhiereului, dar Mesia i-a amintit că “cel ce ridică sabia, de sabie va muri”. Cine L-au văzut pentru prima dată pe Iisus înviat? Femeile mironosiţe, numite astfel pentru că duceau mir să ungă trupul lui Iisus. Crezi că au avut halucinaţii? Mă îndoiesc profund. Pentru că nu sunt singurele martore ale Învierii. Sunt peste 1500 de “fraţi” care L-au văzut pe Iisus Înviat. Şi apoi, apostolii, dacă nu erau ei înşişi convinşi de Învierea Învăţătorului, ar fi murit ei pentru o cauză de care nu erau siguri? A, n-a înviat, pentru că – de fapt – n-a murit pe cruce? Dar, dacă n-a murit, de ce a ieşit sânge şi apă din coasta Sa? Dacă te împungi, va ieşi sânge. Doar dintr-un organism mort iese sânge plus apă.

Hristos a înviat şi S-a făcut începătură celor adormiţi. Toţi cei ce cred în El vor învia asemenea Lui. Tristă situaţie: acum doi ani, la salutul “Hristos a înviat!”, un cetăţean a răspuns “Degeaba”. M-am cutremurat când l-am auzit, dar spunea, fără să vrea un mare adevăr: mulţi refuză mesajul Învierii din indiferenţă. Ar vrea să creadă – poate – dar fără să renunţe la plăcerile lumii. Mesia bate la uşa inimilor lor, dar nu este lăsat să intre. Un om care crede cu tărie în Învierea Domnului Hristos va şti să trăiască creştineşte pe acest pământ, pentru că ţinta lui nu este femeia vecinului, slujba bine plătită, vila de la munte, ci Învierea.

“Nu te îndoi de Înviere, fiincă credinţa aceasta îndoielnică este demonică; diavolul te încearcă nu numai să nu crezi în Înviere, ci să te înstrăinezi şi de faptele bune şi să te pierzi” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Nimeni să nu se îndoiască de Înviere. Dacă cineva se îndoieşte, să se gândească la câte a făcut Dumnezeu din cele ce nu erau. Să veşteşti Învierea lui Mesia Hristos, dar mai vârtos strigă mântuirea ta, căci prin Învierea lui Iisus se omoară păcatul. Începând cu Învierea Domnului Iisus Hristos nu vom mai muri ca nişte osândiţi, ci aşteptăm treji Învierea universală. Numai păcătoşii nu se bucură de Înviere, că vor fi trimişi în întuneric. Duminica Învierii este ziua naşterii întregului neam omenesc, că pierduţi eram – ca fii risipitori de talanţi divini – şi azi am fost găsiţi, morţi eram şi am înviat, duşmani eram şi ne-am împăcat. Înviind Hristos din morţi, ne va învia şi pe noi, dacă vom împlini voia Lui, vom iubi ce a iubit El şi ne vom abate de la orice nedreptate, lăcomie, iubire de bani şi bârfă.

Toată credinţa aceasta este: Dumnezeu S-a făcut om, S-a răstignit şi a înviat. Crezi aceasta? Poartă-te creştineşte, imită-L pe Iisus, gândeşte-te în fiecare clipă “Ce ar face Iisus?”. Cu Iisus Hristos Înviat învingem totdeauna toate greutăţile. Ce să faci? Să fii oglinda lui Dumnezeu, astfel încât lumina Lui să lumineze pe cel de lângă tine. În faţa lui Iisus, sutaşul Corneliu a exclamat: “Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu a fost acesta!” Vestea bucuriei Învierii naşte îndoieli şi azi pentru cei ce nu cred că Hristos le dă viaţă veşnică, ci-L consideră un Tâmplar, Îl bat cu pietre, Îi pun cunună de spini pe cap. Istoria nu se aminteşte doar, ci se repetă: în fiecare Liturghie Iisus Se naşte, Se oferă real la Cina cea de Taină, moare şi învie. Suntem, aşadar, martori ai Învierii. Gustând din Viaţa Iisus, nu vom mai fi trişti pentru suferinţă şi moarte.

Creştinismul este religia bucuriei şi a păcii

Nici o persecuţie nu a reuşit să zmulgă zâmbetul şi pacea creştinului. Hristos Înviat face minuni cu fiecare din noi. Numai solzii păcatului ne împiedică să vedem Evidenţa. Noi suntem poporul Învierii, nu avem cetate stătătoare aici, suntem călători spre Neatins. Să ştii că Hristos este Învierea şi Viaţa; El a înviat din morţi, pârgă a celor adormiţi. Popor al Învierii, lumina lui Hristos te luminează spre Viaţă. Zvonul iniţial din Ierusalimul din timpul lui Ponţiu Pilat s-a adeverit: ADEVĂRAT A ÎNVIAT HRISTOS! Curând viaţa ta va fi o amintire pentru cei dragi ţie; nu nădăjdui prea multe de la această viaţă, nu te lipi de plăcerile ei. Pune-ţi nădejdea în Cel Înviat şi toate celelalte se vor adăuga ţie.

Adevărată nesimţire: te gândeşti numai la clipa de acum şi nesocoteşti eternitatea. Chiar crezi că Deus te-a făcut doar ca să “scape” de tine prin moarte? Moartea e abia începutul; depinde de tine dacă este începutul Binelui sau nu. Tot ce faci fă pentru Cel Înviat; gândeşte-te “azi pot mori şi trebuie să fiu judecat”. Voi fi martor la propria mea Înviere; dar – după Resurecţie – unde merg? Ce destinaţie singur mi-am ales? Omul care nu se întreabă nu se mântuieşte, ci rămâne în indiferenţa lui demonică.

“Să dea Dumnezeu ca măcar o singură zi să o trăim cum se cuvine în această lume” (Toma de Kempis).

Cei care ne sunt modele evanghelice de urmat sunt sfinţii, prietenii-casnicii lui Dumnezeu, cei care – încă din timpul vieţii – s-au dedicat total Învierii şi Celui Înviat. Ei au trăit fiecare secundă ca una mai puţin până la întâlnirea cu Hristos şi – tocmai de aceea – moartea martirică nu i-a înfricoşat, ci, dimpotrivă, i-a determinat să-şi mărturisească credinţa în singurul şi adevăratul Dumnezeu. Îl cinstim pe Sfântul Gheorghe (23 aprilie) şi îl numim “purtător de biruinţă”. Cinstim sfânt icoana lui şi ne rugăm lui Dumnezeu prin mijlocirea acatistului sfântului. Vedem un sfânt militar care omoară un balaur. Nu e vorba de un basm vrâncean, ci de un simbol: balaurul reprezintă păgânismul – ne-creştinismul – omorât de sfânt.

Marele om de stat Gheorghe l-a surprins pe împăratul crud Diocleţian cu credinţa lui creştină. Zeci de mii de creştini au fost daţi martiriului în cele mai crude şi inumane moduri. În mijlocul acestor persecuţii, Sfântul Gheorghe şi-a declarat credinţa sa în Hristos, fapt ce i-a adus nu numai moartea faţă de păcatele lumii, ci şi faţă de lumea însăşi. A murit ca un martir, nedorind să se despartă de dragostea divină a lui Hristos cel Înviat. Jertfa sa a determinat mase mari din armată – colegi de arme ai sfântului – să renunţe la zei imaginari şi să se boteze întru mântuire.

Trupul sfântului nu a putrezit după moarte, ca o minune cerească. Noi cinstim sfintele lui moaşte. Minunile nu s-au oprit aici. Amintim un exemplu concludent: prin rugăciunile sfântului Gheorghe, A ÎNVIAT un tânăr al unei văduve, asemenea învierilor făcute direct de Iisus: tânărul văduvei din Nain sau fiica lui Iair. Minunea o face Acelaşi Iisus, sfântul doar intermediază rugăciunea oamenilor. O femeie care avea tot ce dorea, Alexandra, împărăteasa nemilosului Diocleţian, a devenit creştină văzând credinţa sfântului şi a plecat spre Înviere prin moarte martrirică. Concluzia: văzând credinţa noastră şi ducerea Crucii, cei de lângă noi să-L găsească pe Hristos. Abia atunci vom înţelege sensul cuvintelor “HRISTOS A ÎNVIAT!”

Ierusalimul în zilele Învierii...

Oamenii sunt debusolaţi, pentru că au un sentiment de trădare: L-au dat morţii pe Profetul Profeţilor. L-au condamnat pe Cel ce îi inviase pe Lazăr, pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair, pe Cel ce înmulţise pâinile în pustie, prefăcuse apa în vin, vindecase orbi, muţi, şchiopi, leproşi, paralizaţi, vorbise ca nimeni altcineva şi în Care ei îşi puseseră atâtea speranţe. L-au trădat pentru că nu i-a scăpat de romani, nu le-a dat un trai mai bun, cu mai mult circ şi mai multă pâine. Ei vroiau bani şi case, El le dădea iertare şi înviere.

Duminica Învierii a fost o zi haotică pentru ei: cutremurul de vineri, din momentul morţii lui Iisus pe Cruce, a adus frica. În plină zi s-a făcut întuneric. Catapeteasma templului din Ierusalim s-a rupt în două. Simbolul lumii lor era distrus; mii de pelerini erau confuzi, neînţelegând cum s-a ruinat templul. Şi peste toate acestea... morţii (dreptii) din cimitirul din Ierusalim – chiar dacă nu aveau cimitire aşa cum le avem noi azi – s-au arătat familiilor lor.

Închipuiţi-vă o familie de evrei, care află că Rabbi a fost crucificat, soarele s-a întunecat, templul s-a ruinat, cutremurul frică a adus şi – în această atmosferă – dă nas în nas cu bunica, cu soacra, cu fiica, cu unchiul, persoane decedate de un an sau de 50 de ani... Ce să mai înţelegi?

În acest context, pe când răsărea soarele, într-o duminică de la care se aştepta revenirea la “normal”, nişte femei răspândesc în cetatea Ierusalimului vestea că Rabi a înviat. Acest lucru le-a întrecut pe toate... Oamenii au primit – la început – cu necredinţă această veste. Dar Iisus se arată acelor femei bine-vestitoare (numite “mironosiţe” pentru că mergeau să ungă cu miresme trupul lui Iisus), apostolilor şi la peste 500 de fraţi. Convinşi că este Iisus, nu o nălucă, toţi răspund acum cu credinţă: “E adevărat că a înviat”. Hristos le dă apostolilor puterea Sa – primită de la Tatăl – de a ierta păcatele oamenilor în numele Lui. Această putere apostolii o transmit urmaşilor lor – preoţii – pentru a continua lucrarea mesianică.

De atunci şi până acum, creştinii Îl aşteaptă pe Domnul Iisus Hristos să vină a doua oară.

Ceasul şi ziua celei de a doua veniri nu sunt cunoscute nici de îngerii din ceruri. Noi nu calculăm data venirii Celui nesupus calculelor noastre, pentru că, de la Înviere până la Sfârşit trăim o singură Zi, Ziua Învierii. Suntem în această Zi atemporală chemaţi nu să socotim ani sau să contabilizăm păcate, ci “să iertăm toate pentru Înviere, să zicem fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi”. Căutaţi-L pe Iisus cel Viu în Sfânta Euharistie, în cuvântul Evangheliei şi în fiecare om care are nevoie de voi. Îl puteţi găsi pe Dumnezeu în lume, dar nu-L veţi vedea din cauza păcatelor voatre şi a răutăţilor lumii; Îl puteţi găsi în cer, dar nu puteţi urca acolo...

Îl veţi găsi pe Hristos în voi, în inima voastră, unde a fost dintotdeauna, aşteptându-vă.

Trecem cât mai discret prin lume, nedorind să rămânem în memoria istoriei drept genii. Smerenia înseamnă să imiţi delicateţea Maicii Domnului, care s-a strecurat nebăgată în seamă, ajutând enorm, fără să deranjeze pe nimeni. Smerenia înseamnă să recunoşti că singurul eveniment demn de reţinut de către istoria lumii este unicul care a transformat totul din iad în posibilitatea raiului: Învierea lui Iisus. Trăim pentru Înviere, murim pentru Înviere. Merită un efort suportabil pentru cucerirea veşniciei. Adevărul biblic nu poate fi înlocuit de către nici un produs comercial, oricât ar fi de atractiv. Văzui recent un film 3D pentru copii, cu următorul schimb de replici: "Te iubesc, domnule Peabody!". "Şi eu am sentimente calde pentru tine, Sherman!". Cred că intuiţi unde vreau să ajung: umanismul tinde spre autonomie, un majorat plin de orice, numai de religios nu. Credincioşii sunt ironizaţi până şi la orele de curs din facultăţi. Miza este enormă: există sau nu Învierea?!

Este eficientă iubirea creştină, aduce profit? Dacă toţi postim, câţi falimentează?

Învierea nu trebuie comparată cu nimic uman, pentru că este dumnezeiască. Ne putem bucura de Înviere zilnic, nu doar o dată pe an! Putem retrăi starea de har în fiecare Liturghie, în fiecare act de milostenie, în fiecare jertfă, cât de mică. De asta deranjează Iisus: Face (prea multe) minuni! Are (prea mulţi) adepţi! (Ne fură clienţii!) Face curăţenie: alungă pe valutişti (zarafi) din templu, le răstoarnă taraba, pentru că au deturnat destinaţia iniţială a acelui loc sacru. Pentru că sunt indiferenţi în faţa învierii (lui Lazăr). Lucrarea lui Iisus în noi e blocată doar când nu Îl lăsăm să lucreze. Faptul că unii aleg să nu creadă în Înviere nu afectează cu nimic infinitatea iubirii lui Iisus. Perdanţii sunt cei ce se pun de-a curmezişul luminii.

Învierea înseamnă bucurie, dar Iisus e trist, văzând indiferenţa noastră.

Avem nădejde: până şi gândul la Înviere clatină lucrarea celui rău din nou. O dezrădăcinează din inimă. Sufletul se poate mântui, printr-o credinţă de foc. Sfinţii sunt martori ai Învierii: Ioan de Rila înmulţeşte mana adusă de înger... Maxim Gorliţki vorbeşte despre primejdia nepăsării (există riscul să rămânem pe dinafară, deznădăjduiţi). Ioil din Kalamata răspunde la interogaţia Cine mai cinsteşte azi Învierea? Iată cine: înţelepţii (cei care au scăpat de indiferenţă, sunt în etapa fricii, conştienţi că urmează stagiul iubirii). Dar ca să fim împreună cu Iisus la Înviere, e musai să fim cu El şi pe Cruce. Aici, mulţi zicem Pas!. Cel mai mare păcătos, Adam, este scos din iad! Asta este icoana (chipul) Învierii. Ratează doar cei ce se menajează (egoiştii).
Iisus Înviat, aşa trebuie să fie omul!

Două definiţii: Dumnezeu este iubire. Şi Biserica este extinderea Învierii Dumnezeului-iubire în noi. Învierea vindecă singurătatea noastră. Nu mai ducem viaţă de cerşetori. Evenimentul capital este prezenţa lui Iisus în noi. Domnul vine! Degrabă, iute, repede. Iisus Înviat stăpâneşte întregul cosmos! Suntem copleşiţi... Iisuse, Cel ce ai înviat din morţi, înviază şi sufletele noastre! Doar aghiuţă vrea să ne vadă întristaţi. Învierea este sursa majoră de fericire, de zâmbete şi de bucurie. Creştinismul este slab într-un singur punct: neaşezarea permanentă a Învierii pe primul loc.

Iisus a înviat ca să ne replămădească în Duhul Sfânt!

Deşi era lovit continuu, Iisus avea o privire blândă şi calmă. Nu arăta nici un pic de ură sau dorinţă de răzbunare. Oricine şi-ar fi putut da seama că nu era un criminal (deşi era condamnat ca şi cum ar fi fost). Dacă i-am întreba pe oamenii de atunci din popor ce vină are Iisus, cu toţii ar ridica din umeri.

Menţinerea succesiunii tradiţei apostolice despre Jertfă şi Înviere se bazează pe un raport (Noul Testament), care generează o bază de date (actele martirice), care mută centrul de gravitate în jurul unui protocol angelic (frângerea pâinii), care chestionează pedagogic (Spovedania), pentru ca - la final - să menţină fidelitatea faţă de Original.

Sinceritatea ne umple de energie dumnezeiasca, iar minciuna ne tranteste in fundul disperarii. Credinta nu este o ocazie, un ciubuc, ci o revarsare a cascadei harului in inima noastra. Nu vrem afirmare sociala, ci pace edenica. Cel mai bun sfat este cumpatarea, evitarea extremelor. Mesajul de Inviere al parintelui mitropolit Andrei este luminos: "Creştinul refuză să trăiască în mediocritate şi râvneşte să trăiască eroic. Cu puţină vreme înainte de a trece la Domnul Părintele Profesor Ilie Moldovan l-am vizitat la spital. Era slăbit de suferinţă dar faţa-i era transfigurată de lumina şi entuziasmul care l-au însoţit o viaţă întreagă. La despărţire mi-a spus: „să trăim în lumina Sfintei Învieri şi să nu ne pierdem steaua polară”. Această maximă este de mare folos pentru noi pentru toţi cei ce dorim să scăpăm de întristările pe care ni le provoacă necazurile. Cu ochii aţintiţi la Domnul Hristos „Care pentru bucuria pusă înainte-I, a suferit crucea” (Evrei 12,2), întăriţi de Învierea Lui care „celor din morminte viaţă le-a dăruit”, să devenim curajoşi şi să ne izbăvim de întristare. „Când Domnul va trimite istoria şi veşnicia să culeagă viaţa şi sufletul nostru, să nu fim găsiţi pe malurile mlaştinii, ci în înălţimile vieţii eroice, care sunt slava pământului şi împlinirea voinţei cerului”.

Nu ne descurajam, stiind ca vom fi inviati (2 Corinteni 4, 14). Ce ne lipseste pentru a intelege Invierea? Am gasit un raspuns pertinent in cartea "Omul si Dumnezeu-Omul" a pr. Iustin Popovici: O VIATA CURATA!

Daca nu ma simt fiu pe deplin, nu simt deloc caldura Tatalui. Indumnezeirea = singura Cale. Mesia iubirii dovedeste ca este Painea vietii nemuritoare. Cum? Prin Inviere! Imperativul omului Invierii: te schimbi, devii om nou. Si de ai credinta, muti si muntii (Matei 17, 20). Mesia Inviat este preocupat sa intelegem ca El este Painea (Ioan 6, 48). Si mai mult, ca doar El este Calea, Adevarul si Viata. De ne vom curati simtirile, Il vom vedea pe Hristos stralucind, cantam in noaptea sfanta. Nici o inchisoare nu poate intemnita iubirea, nici un mormant nu poate inghiti Viata.

Mironositele TE CAUTAU, Hristoase! Noi ce si pe cine cautam?! La mormantul Tau, au varsat MIRESME CU LACRIMI. Iata efectul: S-AU UMPLUT DE BUCURIE!

Desi ateii se considera pragmatici, ei omit ce se intampla dupa pragul mortii. Toate calculele lor se termina tocmai cand incepe adevarata ecuatie. Pragmatismul inseamna actiune, caritate, dinamism duhovnicesc, neratarea tintei Hristos.
A crede în Înviere nu e o telenovelă bizantină

Suntem chipuri ale dumnezeirii. Termenul "hominid" e o jignire la adresa Creatorului. Nu suntem animale "evoluate", ci coroana creaţiei. Reperul nostru este scripturistic, nu tabloid. Minte Biblia? Păi, dacă Tatăl ne-a creat, noi de ce ne mai căutăm alţi părinţi?! Dacă Mesia ne promite Raiul, de ce ne dorim altceva? Aici e spitalul unde mădularele bolnave se vindecă. Nu căutăm trupul mort al lui Iisus, ci îl lăsăm pe Anania să ne deschidă ochii. Istoria nu o negăm, dar o transcendem prin harul învierii. Nu contestăm arheologia, dar privim cu nădejde spre eshatologie. Mâhniţi de dramele din jurul nostru, ne găsim pacea doar in rugăciune. Doar aici e pace, armonie şi bucurie. Comunicăm cu Tatăl, ne e dor de El, plângem în faţa icoanei de fiecare dată când vedem câte un chip răstignit, batjocorit, torturat, umilit. Risipa bogaţilor ar potoli foamea multor săraci. Dar Biblia ne zice că unii bogaţi sunt nemilostivi...

În lanul de cereale, acolo să Îl căutăm. În spicul de grâu ce se va preface în Trup. Departe de zumzetul tramvaielor şi de cearta mondenilor televizaţi. În codrul copilăriei, în bordeiul săracului, în salonul muribundului: acolo Îl vom găsi.

Printre brutalităţi şi indecenţe ale lumii, să avem răbdarea triumfătorului. Coiful nemuririi dorim să îl recuperăm, nu coiful sumerian din aur. Nu vrem bani, ci vrem nemurire. Nu vrem vile, ci dorim iertare. Nu vrem lux, ci dorim pace. Nu vrem războaie, ci iubire. Nu suferinţă "colaterală", ci credinţă. Interesele "de hartă" cotropesc liniştea inimii. Suferinţa nevinovaţilor strigă după iertarea călăilor. Abuzurile păgâne sunt amnistiate de blândeţea creştinilor. Falsa pretenţie de salvator a comunismului ne-a mâncat inocenţa. Citeam despre profetul Ieremia, într-o carte scrisă de Paul Beauchamp: "A repeta întruna cuvinte mincinoase care zic: Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului, adică a te prevala de templu pentru a-L trăda mai uşor pe Dumnezeu, nu înseamnă a te expune unei pedepse, ci a te priva singur de viaţă. Cel care moare, de fapt, este adevărul.

Întregul demers al profetul Ieremia se concentrează în această afirmaţie: s-a dus adevărul, a fugit din gura lor. Pot, oare, oamenii să trăiască dacă adevărul a murit? Ei cred că pot, dacă îl vor ucide pe care le arată acest adevăr. Pe vremea tinereţii lui Ieremia şi a frumoaselor zile de domnie ale lui Iosia, fusese regăsită Cartea Legii, cea dispărută la Ierusalim. Până la urmă, israeliţii neglijaseră în aşa măsură Legea lui Moise, încât numai nişte lucrări de restaurare a templului făcuseră ca ea să fie redescoperită. Istoricii văd în această exhumare nu numai un prim episod al descoperirilor arheologice referitoare la lumea biblică, ci şi punctul de pornire pentru redactarea finală a Deuteronomului (A doua Lege)". Cartea Legii e pierdută în cotloanele templului inimii. Exhumarea ei este singura soluţie pentru revitalizarea noastră:

Eşti pregătit de Înviere?

Ne folosim talantii doar pentru a nu rata Invierea

Marturisim credinta noastra profunda in Tatal ceresc. Ii multumim pentru talantii incredintati noua, nevrednicii. Dar nu ramanem intr-o stare de uimire platonica, nu stam cu mainile in san si constatam speculativ, ci ne imbucuram de marile daruri primite. Nu vom fi lenesi, pentru a nu fi alungati din rai. Vom munci cu ravna si, cu puterea Lui, vom mosteni Imparatia iubirii. Muncim ca sa ne inmultim talantii, nu ca sa adunam averi. Munca noastra devine rugaciune, cata vreme actiunea filantropica nu e o raritate. Cautam tapi ispasitori peste tot. Nu ne incalzeste cu nimic sa tot aratam cu degetul pe alti pacatosi. Nu putem deveni neprihaniti doar prin comparatie (ceilalti sunt si mai pacatosi decat noi). Vom fi judecati dupa ce am facut noi. Ortodoxia este calea mantuirii; sa nu ne poticnim in ispite. 

Marius MATEI

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
254 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

12 Aprilie 2015

Vizualizari: 1832

Voteaza:

Esti pregatit de Inviere? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE