Fratilor si parintilor, Pastile - ziua bucuriei, ziua marii veselii si fericiri, ziua Invierii lui Hristos care vine pururea prin trecerea periodica [ciclica] a timpului sau, mai degraba, are loc zilnic si vesnic in cei ce cunosc taina ei, care a umplut de negraita bucurie si veselie inimile noastre, dezlegand in acelasi timp osteneala preacinstitului post, sau, mai bine zis, care a desavarsit si mangaiat in acelasi timp sufletele noastre, chemand de aceea la odihna si multumire pe toti credinciosii dimpreuna - Pastile, precum vedeti, au trecut acum. Sa multumim deci Domnulni, Celui Ce ne-a trecut marea postului si ne-a adus cu veselie la limanul Invierii Lui. Sa-I multumim si cei ce am parcurs calea postului frumos si cu ravna, cu hotarare arzatoare si lupte ale virtutii, si cei ce ne-am aratat neputinciosi in acestea pentru putinatatea si slabiciunea sufletului, pentru ca El este si Cel ce da cu prisos celor osarduitori cununile si rasplatile meritate pentru faptele acestea si tot El este Cel ce arata si da, ca un Milostiv si Iubitor de oameni, fagaduinta celor slabi. Fiindca El se uita la dispozitiile interioare si intentiile sufletelor noastre mai mult decat la ostenelile trupului prin care ne exersam pe noi insine spre virtute, fie dand atunci cand prin ravna sufletului intindem mai mult asceza, fie atunci cand din pricina slabiciunii trupului o facem mai putin decat cei osarduitori, si masoara fiecaruia dupa intentia noastra rasplatile si darurile Duhului, fie dand faima si slava unuia din cei osarduitori, fie lasandu-l smerit ca unul care are nevoie de o curatire mai trudnica.

 Invierea lui Hristos se savarseste tainic in noi

Dar sa vedem, daca vreti, si sa infatisam frumos care este taina Invierii lui Hristos Dumnezeul nostru care se petrece pururea in chip tainic in cei ce vrem, si cum se ingroapa Hristos in noi ca intr-un mormant si cum invie unit fiind cu sufletele noastre si inviindu-ne si pe noi impreuna cu El. Acesta este scopul acestui cuvant.

Hristos Dumnezeul nostru, dupa ce a fost spanzurat pe cruce si a pironit pe ea pacatul lumii si a gustat moartea, a pogorat intru cele mai de jos ale iadului. Deci asa, urcandu-se iarasi din iad, a intrat in neprihanitul Lui trup, de care nu s-a despartit nicidecum pogorandu-se acolo, si indata a inviat din morti, si, dupa aceea, S-a inaltat la ceruri cu slava si putere multa, asa si acum, atunci cand iesim din lume si intram prin asemanare cu Patimile Domnului in mormantul pocaintei si al smereniei, El Insusi pogorandu-Se din ceruri intra ca intr-un mormant in trupul nostru, si, unindu-Se cu sufletele noastre, le invie in chip marturisit pe ele, care erau moarte, si da celui ce a inviat astfel impreuna cu Hristos putinta de a vedea de pe acum slava Invierii Lui tainice.

Invierea sufletului e unirea cu viata

Deci Invierea lui Hristos este invierea noastra a celor ce zacem jos, la pamant. Fiindca Acela, necazand vreodata in pacat, precum este scris, si nefiind instrainat nici macar intrucatva de slava Lui, cum va invia sau va fi preamarit candva El, Cel ce pururea este mai mult decat preamarit si, ca atare, ramane mai presus de orice putere si stapanir? Invierea si slava lui Hristos este, dar, precum s-a spus, slava noastra, care are loc, se face aratata si vazuta noua prin Invierea Lui intru noi; caci insusindu-Si o data [prin Intrupare] cele ale noastre, cele pe care le face intru noi Si le atribuie Lui Insusi. Invierea sufletului este deci unirea cu viata;  caci asa cum trupul mort, daca nu primeste intru sine sufletul viu si nu se amesteca in chip neamestecat cu acesta, nu se spune ca este si nu poate sa fie viu, tot asa si sufletul, singur si prin sine insusi, nu poate fi viu daca nu se uneste in chip negrait si neamestecat cu Dumnezeu, Care e cu adevarat viata vesnica. Pentru ca inainte de unirea [cu El] in constiinta, vedere si simtire, el este mort, chiar daca este spiritual [inteligibil] si nemuritor prin fire. Caci nu este cunostinta fara vedere, nici vedere fara simtire. Iar cele spuse sunt asa: vederea, iar in vedere cunostinta si simtirea - aceste sunt asa in cele duhovnicesti, fiindca in cele trupesti simtirea se face si fara vedere. Ce vreau sa spun deci? Orbul cand isi loveste piciorul de piatra simte; mortul, nu. Dar in cele duhovnicesti, daca mintea n-ajunge la vederea celor mai presus de minte, nu simte lucrarea duhovniceasca. Deci cel ce zice ca simte cele duhovnicesti inainte de vederea celor mai presus de minte, de cuvant si de gand, se aseamana celui lipsit de organele vazului, care simte lucrurile bune sau rele pe care le pateste, dar nu stie cele pe care le are in mainile sau la picioarele lui si care-i aduc viata sau moarte, caci nu simte nicidecum lucrurile rele sau bune care vin asupra lui, fiind lipsit de puterea si simtul vazator; de aceea, de multe ori ridica bastonul ca pentru a se apara de un vrajmas si, in loc de acela, il loveste pe prietenul lui, in timp ce dusmanul sta inaintea ochilor lui si-si rade de el.

Cine poate vedea Invierea lui Hristos?

Cei mai multi oameni cred in Invierea lui Hristos, dar foarte putini sunt cei ce o au si o vad in chip curat; cei ce n-au vazut-o insa nici nu se pot inchina lui Iisus Hristos ca unui Sfant si Domn, caci "nimeni, zice, nu poate sa spuna ca Iisus este Domn decat numai in Duhul Sfant" [1 Co 12,3], si altundeva: "Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui trebuie sa I se inchine in Duh si Adevar" [In 4, 24]. Caci nici preasfanta cantare, pe care o avem acum in fiecare zi in gura, nu spune: "Invierea lui Hristos crezand ", ci: "Invierea lui Hristos vazand, sa ne inchinam Sfantului Domnului Iisus, Unuia Celui fara de pacat". Cum deci Duhul Sfant ne indeamna sa zicem acum: "Invierea lui Hristos vazand", ca unii ce am vazut-o, desi n-am vazut-o, de vreme ce Hristos a inviat o data pentru totdeauna acum o mie de ani, si nici atunci nu L-a vazut cineva Inviind? Oare dumnezeiasca Scriptura vrea ca noi sa mintim? Sa nu fie! Dimpotriva, ea ne indeamna mai degraba sa spunem adevarul: si anume ca in fiecare din noi, cei credinciosi, are loc Invierea lui Hristos, si aceasta nu o data, ci in fiecare ceas, atunci cand, precum spuneam, Insusi Stapanul Hristos invie Intru noi, stralucind si scanteind cu scanteierile nestricaciunii si Dumnezeirii. Caci venirea [si prezenta] purtatoare de lumina a Duhului ne arata, ca niste zori, Invierea Domnului, sau mai degraba ne da harul de a-L vedea inviind pe El Insusi. De aceea si zice: "Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua" [Ps 117, 27] si, insemnand a doua Lui venire, adaugand, zicem asa: "Binecuvantat Cel ce vine Intru numele Domnului" [Ps 117,26]. Deci cator li Se arata Hristos inviind, li Se arata in chip cu totul duhovnicesc, fiind vazut cu ochii duhovnicesti. Pentru ca atunci cand vine in noi prin Duhul, ne invie din morti, ne face vii si ne da sa-L, vedem intreg si viu intru noi, pe El, Cel nemuritor si nepieritor; dar nu numai aceasta, ci ne daruieste si harul de a-L cunoaste limpede ca pe Unul ce impreuna-invie si este impreuna-preamarit cu noi [Ef 2, 6; Rm 8, 17], precum marturiseste toata Scriptura.

Credinta e vie prin fapte

Acestea sunt, asadar, tainele duhovnicesti ale crestinilor, aceasta e puterea cea ascunsa a credintei noastre, pe care credinciosii sau rau-credinciosii, sau, mai bine zis, credinciosii pe jumatate nu le vad si nici nu le pot vedea vreodata. Iar necredinciosii, rau-credinciosii si credinciosii pe jumatate sunt cei care nu-si arata credinta lor prin fapte [Iac 2, 18]. Pentru ca fara fapte si demonii cred [Iac 2, 19] si marturisesc ca Hristos e Dumnezeu si Stapan, caci zic: "Te cunoastem pe tine cine esti: Fiul lui Dumnezeu" [Mc 1, 24; Lc 4, 34; Mt 8,29] si altundeva: "Acesti oameni sunt robi ai Dumnezeului Celui Preainalt" [FA 16, 17]. Dar totusi o astfel de credinta nu este de folos nici demonilor, nici oamenilor. Nu este nici un folos al acestei credinte, pentru ca este moarta cum zice dumnezeiescul Apostol: "Credinta rara fapte moarta este" [Iac 2, 26]. Cum sunt de altfel si faptele fara credinta. Dar cum este moarta? Pentru ca nu are in ea pe Dumnezeu Care face viu [1 Tim 6, 13], pentru ca nu L-a castigat in ea pe Cel ce a spus: "Cel ce Ma iubeste pe Mine va pazi poruncile Mele, si Eu si Tatal ne vom face la el salas" [In 14, 21-23], ca prin venirea [prezenta] Lui sa invie din morti pe cel ce a castigat-o, sa-L faca viu si sa-i daruiasca harul de a-L vedea pe Cel ce invie intru el si L-a inviat pe el. Deci din aceasta pricina o astfel de credinta este moarta, sau mai degraba morti sunt cei ce o au fara fapte. Caci credinta in Dumnezeu, pururea face viu, si, vie fiind, face vii pe cei ce se apropie de ea cu buna intentie si o primesc pe ea, care chiar si inainte de lucrarea poruncilor i-a dus pe multi de la moarte la viata si le-a aratat pe Hristos-Dumnezeu. Si, daca ar fi staruit in poruncile Lui si le-ar fi pazit pana la moarte, ar fi fost paziti si ei de catre acestea asa cum au fost numai de credinta singura; dar, dupa ce s-au intors ca un arc sucit [Ps 77, 57] si s-au strapuns cu propriile lor fapte dinainte, pe buna dreptate indata s-au gasit naufragiind si in credinta [1 Tim 1, ] 9] si s-au lipsit pe ei insisi, din pacate, de bogatia cea adevarata, care e Hristos Dumnezeu. Ca sa nu patim si noi aceasta, sa pazim, rogu-va, poruncile lui Dumnezeu pe cat e cu putinta, ca sa ne desfatam de bunurile prezente si viitoare, adica de insasi vederea lui Hristos, pe care fie sa o dobandim noi toti cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia fie slava in veci. Amin.

Sfantul Simeon Noul Teolog

• In Saptamana Luminata raiul este deschis
  Publicat in : Datini, obiceiuri si superstitii
• Sfintele Pasti
  Publicat in : Viata liturgica
• Taina Sfintelor Pasti
  Publicat in : Invierea Domnului
• Moartea trupeasca a lui Iisus Hristos
  Publicat in : Patimile lui Hristos