Pastele in crestinism

Pastele in crestinism Mareste imaginea.

Legatura sarbatorii crestine cu Pascha evreilor si diferenta dintre cele doua sarbatori

Pastile crestine nu erau intr-o legatura cauzala cu Pastile iudaice, care au fost interpretate doar ca prototip al Pastilor crestine. Crestinii serbeaza Pastile in amintirea mantuirii din robia pacatului si a mortii, mantuire realizata prin jertfa Mielului lui Dumnezeu, curat si nevinovat, care a ridicat pacatele lumii. Pascha din Vechiul Testament insemna consumarea mielului pascal, iar Pastile orestine sunt consumarea trupului si sangelui Mielului lui Dumnezeu. Sangele mielului pascal a dat posibilitatea iudeilor sa scape din robie egipteana si sa treaca in tara fagaduintei, iar sangele Mantuitorului scapa pe crestini din robia pacatelor si ii trece in viata vesnica.

Potrivit ritualului legat de Pascha iudaica, fiecare parinte de familie era obligat sa junghie un miel de un an, sa-l friga la foc si sa-i manance acasa, iar mai tarziu la templu. La consumarea mielului pascal evreii foloseau numai azime si ierburi amare, stand incinsi, incaltati si cu toiegele in mana (Ies. XII, 8-20), adica asa cum a fost sarbatoarea stabilita de Moise. De aceea, la evrei se mai cheama sarbatoarea aceasta si "sarbatoarea azimilor" (Ies. XII, 15; Matei XXVI, 17; Marcu XIV, 1; Luca XXII, l).

Mantuitorul respecta acest obicei iudaic pentru rosturile sale de pana acum, dar il inlocuieste si este plina de sensuri coincidenta intre Pastile iudaice si jertfa de pe cruce in aceeasi zi de 14 Nisan. Prin jertfa Sa, Mantuitorul se substituie mielului iudaic, aducand jertfa pentru toti oamenii de pretutindeni si de totdeauna in fata Tatalui. Dupa trei zile, El inviaza din morti, adica la 16 Nisan, la doua zile dupa Pastile iudaice. In amintirea marelui eveniment al invierii si mai ales intru cinstirea si preamarirea operei realizate de Iisus Hristos prin inviere, Apostolii si toti crestinii au inceput sa serbeze acest eveniment atat in fiecare "prima zi din saptamana", adica duminica, cat si in zilele de aniversare anuala, adica primavara. In general, Pastile erau serbate de crestini in duminica din saptamana azimilor evreiesti, deci nu in ziua de pasti a evreilor, ci in prima duminica ce urma dupa 14 Nisan.

Se intalnesc chiar reguli, cum este aceea a canonului pascal alexandrin, repetata in canoanele unora dintre sinoadele locale ulterioare, potrivit carora, Pastile crestine sa nu se serbeze odata cu Pascha evreiasca, ci in caz de coincidenta sa se amane pe duminica urmatoare. Pastile crestine trebuie serbat deci, de regula, in urma celui evreiesc pentru doua motive :

a) unul de ordin istoric si anume pentru ca, in anul rastignirii Mantuitorului, Pastile evreesti s-au serbat inainte de invierea Domnului, care sta la baza Pastilor crestinesti;

b) altul de ordin simbolic si anume pentru ca miedul pascal al evreilor nu este decat simbolul premergator al Mielului-Hristos, cel prezis de prooroci pentru a ridica pacatele lumii (Isaia LIII, 7; Ioan I, 29 s.u.).

Pe de alta parte, data sarbatoririi Pastilor iudaice si aceea a sarbatoririi Pastilor crestine s-au distantat si pe motivul ca cea iudaica a suferit unele schimbari. Dupa daramarea Ierusalimului si risipirea evreilor, in toata lumea (anul 70 d. Hr.), calendarul evreiesc a ajuns in dezordine, mai ales dupa anul 360, cand el a fost reformat de patriarhul Hillel din Tiberiada ; acest calendar nu mai tine seama de isimeria reala, ci de calculele evreilor babilonieni, dupa care echinoctiul este intarziat cu 16 zile. Ignorand sau nerespectand data exacta a echinoctiului de primavara, evreii au ajuns sa serbeze Pascha lor nu numai dupa echinoctiu, ci uneori chiar inainte de echinoctiul de primavara.

In acest caz, crestinii nu se mai puteau orienta dupa obiceiul iudaic si inca din secolul al III-lea - al IV-lea, Biserica ia masuri pentru a se evita neconcordanta. Aceasta atitudine este evidentiata de scrierea Constitutiile apostolice, care dupa ce condamna practica iudeilor care "in toate privintele au cazut in ratacire si s-au abatut de la adevar", recomanda crestinilor sa observe "cu grija echinoctiul de primavara, care cade in ziua de douazeci si doua a lunii a douasprezecea care este Dystru, asteptand pana in ziua a douazecea a sfertului intiai de luna, ca nu cumva ziua a 14-a a lunii (de pe cer) sa cada in alta saptamana, si ratacindu-ne din nestiinta, sa serbam de doua ori Pastele in acelasi an, sau sa serbam ziua invierii Domnului in alta zi, ci numai duminica".

Aceste indicatii sunt in functie de unele obiceiuri din acel timp. Dystru este numirea latineasca a lunii martie, iar anul religios "al iudeilor incepea odata cu echinoctiul de primavara, deci daca se serbau Pastile crestine inainte de 22 martie insemna ca sunt serbate in vechiul an si nu in cel nou, deci de doua ori intr-un an; caci in secolele al II-lea - al III-lea echinoctiul era fixat la data de 22 martie, atat dupa scrierea citata mai sus, cat si dupa alte marturii, cum este aceea a lui Anatolie al Laodiceei, din canonul sau pascal de pe anul 275.

Sa retinem ca, inca de la inceput, crestinii aveau aceasta constiinta a independentei sarbatorii lor fata de Pastile iudaice. Se poate vorbi de o dependenta intamplatoare, in sensul ca, daca evreii respectau prescriptiile biblice asupra vremii la care trebuie serbate Pastile lor, adica momentul aparitiei pe cer a primei lune pline dupa echinoctiul de primavara, iar crestinii se orienteaza dupa acelasi eveniment, cele doua serbari puteau parea ca stau in dependenta una de alta.

Daca s-a putut vorbi despre valoarea de prototip a Pastilor iudaice pentru Pastile crestine, aceasta nu inseamna ca Pastile iudaice au cauzat sau influentat liturgic pe cele crestine. Independenta lor se poate vedea in structura intima a fiecareia, in deosebirea lor de ordin cronologic, ca si in faptul ca, inca de la inceput, crestinii au avut bine formulata aceasta distinctie intre Pascha iudaica si Pastile pe care ei le serbau, asa cum am vazut mai sus.

Vechimea sarbatorii Pastilor in crestinism

Exista o legatura simbolica intre Pascha iudaica si Pastile crestine, dar aceasta paralela poate avea, pe langa sensul dogmatic, si un sens istoric ; ea poate arata vechimea sarbatorii Pastilor crestine, asa cum face Sfantul Grigorie de Nazianz. Aceasta sarbatoare este amintita chiar in epoca apostolica si cum era legata, prin data serbarii, de Pascha iudaica, primii crestini recrutati dintre evrei au facut o usoara apropiere intre cele doua serbari caci "respectul si pietatea lor fata de vechea sarbatoare stramoseasca a trecut, pe nesimtite, asupra sarbatorii celei noi, crestine, care amintea de patimile, de moartea si de invierea Domnului pentru mantuirea noastra. De aceea, Sfantul Apostol Pavel raporteaza Pastile iudaice la Hristos si indeamna pe crestini la sarbatoarea Lui intr-un spirit nou : "Curatiti aluatul cel vechi, ca sa fiti, framantatura noua, precum si sunteti fara aluat; caci Pastile nostru Hristos s-a jertfit pentru noi. De aceea sa praznuim nu cu aluatul cel vechi, nici cu aluatul rautatii si al viclesugului, ci cu azimile curatiei si ale adevarului" (I Cor. V, 7-8)18.

Pentru secolul al II-lea avem suficiente dovezi care ne indreptatesc sa spunem ca serbarea Pastilor era o sarbatoare general respectata la crestinii din acest secol. Intre acestea se impun indicatiile cu privire la modul serbarii Pastilor din Constitutiile Apostolice. Aici se specifica cum ca invierea Domnului a avut loc Duminica si ca in aceasta zi, crestinii trebuie sa aduca jertfa, poruncita de Domnul, spre pomenirea Sa, si ca aceasta duminica este zi de serbare, care se face "in Biserica in vederea invataturii pietatii". Mai pot fi amintite si alte lucrari, ca Didascalia celor 12 Apostoli, ori Canoanele apostolice care dau marturii despre serbarea Pastilor, dar provenienta lor ca venind din secolul al II-lea nu este intru totul sigura.

Din secolul al III-lea marturiile crestine in acest sens sunt mai numeroase decat in secolul precedent. Din acest timp avem fragmente din unele cronici pascale, transmise de Eusebiu al Cezareei, in Istoria sa bisericeasca (VI, 22), de unde vedem ca cel dintai care a facut un calcul pascal a fost papa Ipolit (+ 235). Acelasi mare istoric bisericesc ne spune ca al doilea care a intocmit un calcul pascal a fost Dionisie cel Mare, episcopul Alexandriei (247-264). Eusebiu ne spune ca Dionisie, pe langa alte scrieri ale sale, are si "asupra sarbatorii Pastilor", din care una este indreptata catre Flavius, alta catre Dometius si alta catre Didim. Cu aceste scrieri, el probeaza ca nu trebuie a se celebra aceasta sarbatoare decat dupa echinoctiul de primavara si face in ele o tabela pentru 3 ani. Mai pot fi amintiti Tertulian si Fericitul Ieronim, care vorbesc despre sarbatoarea Pastilor, atestand prin aceasta generalitatea sarbatorii in vremea lor.

Incepand din secolul al IV-lea, si anume dupa Sinodul I Ecumenic din 325, nu mai este necesar sa vorbim despre marturiile care sa dovedeasca prezenta sarbatorii Sfintelor Pasti, pentru ca prin acest sinod este atestata, pe de o parte, generalitatea sarbatorii Pastilor, iar pe de alta parte, faptul ca se discuta acum problema uniformizarii datei ei, inseamna ca era cunoscuta peste tot.

Retinem deci faptul ca, dupa marturiile din primele trei secole, sarbatoarea Pastilor era una dintre cele mai vechi sarbatori crestine, datand din epoca apostolica si ca ea era raspandita la toate comunitatile crestine din acest rastimp, bucurandu-se de multa pretuire.

Parintele Aruppala Gheevarghis

30 Martie 2012

Vizualizari: 10088

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE