Inca din copilarie, noaptea Sfintelor Pasti mi s-a infatisat ca una fara egal. Gandeam ca nu exista o alta noapte din an in care, la aceeasi ora, multimi nesfarsite de oameni, la sate si in orase, sa urmeze simultan calea spre biserica. O noapte in care, chiar si pentru putin timp, biserica si sufletul, devin centrul preocuparilor a cator mai multe persoane.

Cu timpul, aceste palcuri de oameni mai mult sau mai putin tacuti, care se indreptau spre locasul de cult, au format in imaginatia mea o icoana a Judecatii de Apoi. Asa imi inchipuiam ca se vor indrepta viii si mortii (cei inviati) spre a-L intampina pe Hristos la a Doua Venire.

A venit o vreme insa cand toata aceasta forfota pascala pe care o percepeam ca fiind sfanta mi s-a dezvaluit deodata in nefirescul ei. Chipul Judecatii de Apoi mi-a disparut din minte, eu insumi incepand sa judec in mod rautacios daca cineva este vrednic sau nu sa vina in aceasta noapte la biserica, de ce vine numai pentru a lua lumina si paste (paine binecuvantata) si nu ramane si la Sfanta Liturghie, de ce nu se impartasesc toti cei ramasi, catre ce loc isi indreapta pasii dupa ce pleaca de aici.

Nimic altceva decat ganduri menite sa-mi umbreasca aceasta zi plina de bucurie si lumina la care Hristos pe toti ne cheama. Ganduri prin care, fara a-mi da seama, am incetat a mai praznui "Pastile nerautatii”.

Rautatea din propriul suflet m-a impiedicat sa mai vad ca atat de mare este darul iertarii in noaptea Invierii incat Dumnezeu cheama si primeste pe toti oamenii, fara deosebire, la bucurie si la praznuire.

Asa se face ca ne comportam adesea, de parca, odata cu venirea Sfintelor Pasti, ar trebui sa uitam de rugaciunea Sfantului Efrem Sirul, ("...daruieste-mi sa-mi vad greselile mele si sa nu osandesc pe fratele meu”). Ori nu este asa, rostim aceasta rugaciune cu precadere in Postul Mare tocmai pentru a putea intampina oricare alta zi si, cu atat mai mult, Ziua Invierii Domnului, fara a judeca pe aproapele, cu nerautate, iertare si iubire.

Sfantul Ioan Gura de Aur ne arata in cuvantul sau la acest praznic, ca Invierea ni s-a facut tuturor izvor al iertarii dumnezeiesti:

"Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac,
pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita!
Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale;
pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului.
Sa nu fie nimeni infricosat de moarte,
pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi!
El a calcat pe moarte si a invins-o.”

Daca in rugaciunea "Tatal nostru”, avem indraznire la Dumnezeu pentru a-I cere "si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri”, prin Invierea lui Hristos, Dumnezeu ne cere "iertati-va unii pe altii precum Eu va iert pe voi”.

Cu alte cuvinte, suntem chemati sa ne asemanam Domnului in iertare, in iubire, in jertfa si, prin acestea, in bucurie, lumina si biruinta. Suntem chemati nu doar sa ne asumam liber si constient acest dar al iertarii, ci sa-l impartasim si altora. Lumina din lumina devine astfel si iertare din iertare.

Daca privim cu atentie, constatam ca iertarea si nerautatea sunt singurele care ne aduc impacarea reala cu noi insine, cu semenii nostri si cu Dumnezeu. Sunt singurele cai prin care putem iesi din starea inconfortabila si apasatoare de conflict cu propria constiinta, cu semenii si cu Dumnezeu.  De aceea, perioada de post premergatoare Sfintelor Pasti se cere a fi o vreme de pocainta sincera, o vreme in care cerem si primim iertarea lui Dumnezeu prin Taina Sfintei Spovedanii, o vreme in care cerem iertare semenilor fata de care am gresit si oferim iertare celor care ne-au gresit. Altfel, pastrand pacatul si rautatea intru noi, nu facem decat sa ne excludem pe noi insine din Imparatia iubirii si a iertarii ale carei porti ni le-a deschis Hristos prin Moartea si Invierea Sa. Dar pentru a intra in ea este nevoie sa redevenim asemenea pruncilor in ceea ce priveste nerautatea.

In viata Bisericii, atmosfera praznicului Invierii - reflectata in slujbele bisericesti si in imnele liturgice - pastreaza si transmite aceasta iradiere irezistibila a darului iertarii lui Dumnezeu spre toti si spre toate.

Aceasta se constituie pentru noi intr-o chemare neincetata la a praznui cum se cuvine, luand aminte la iertarea Domnului si la pornirile inimii noastre, Pastile iertarii, Pastile nerautatii:  "Ziua Invierii, si sa ne luminam cu praznuirea si unii pe altii sa ne imbratisam; sa zicem: Fratilor, si celor ce ne urasc pe noi, sa iertam toate pentru Inviere...”

Radu Alexandru