Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie

Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie Mareste imaginea.

PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI A IPS LAURENTIU AL ARDEALULUI Bucuria Invierii Domnului in Sfanta Liturghie

«Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie»

†LAURENTIU
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
ARHIEPISCOP
AL SIBIULUI SI MITROPOLIT AL ARDEALULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti binecuvantari!
„Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul
sa se bucure. Si sa praznuiasca toata lumea cea vazuta
si cea nevazuta; ca S-a sculat Hristos, Bucuria cea vesnica.”

(Stihira din Canonul Invierii)

HRISTOS A INVIAT!

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Cuvintele sfinte ale cantarilor liturgice, care ne incalzesc sufletele, ne indeamna ca, in aceasta „noapte de mantuire”, sa ne bucuram de noianul cel negrait si de neinteles pentru mintea omeneasca al iubirii lui Dumnezeu, ce se revarsa iarasi peste noi si ne face partasi tainicului ospat al darurilor deosebitei Sale purtari de grija pentru noi.

Astazi e bucurie in cer si pe pamant, astazi toate s-au umplut de lumina, astazi sedem cu Hristos la Cina Imparatiei vesnice, unde El se face dulcea noastra hrana, scumpa noastra bautura.

In saptamana ce a trecut am trait impreuna cu Hristos Sfintele Patimiri pe care El le-a indurat din dragoste pentru noi, am vazut vanzarea Sa, am simtit durerea batjocoririi si a rastignirii Sale, am fost coplesiti de durere si de vinovatie, stiind ca pentru iertarea pacatelor noastre a fost nevoie de o jertfa atat de sangeroasa si de o moarte atat de nedreapta. Toate aceste evenimente petrecute acum peste 2000 de ani le putem retrai si noi, pentru ca ele sunt mereu vii in Persoana Mantuitorului Hristos, iar noi vorbim cu acest Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel rastignit si inviat, si mentinem legatura cu El prin rugaciuni, imne si cantari. La randul Sau, Hristos comunica si impartaseste fiintei noastre toate starile prin care umanitatea Sa curata a trecut si ne face astfel contemporani cu El, in drumul Sau implinit pe pamant pentru noi sau, mai bine spus, El Se face contemporan cu noi, in acest drum strabatut de El.

Aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi, prin intreg cultul Bisericii, este realitatea tainica a acestei „nopti de mantuire”, care ne-a umplut sufletul de bucurie. Aceasta negraita bucurie o primim de la El, de la Cel rastignit si inviat, devenind partasi si noi la Invierea Sa, la biruinta asupra mortii, asupra diavolului si asupra pacatului. Astazi, prin El, simtim si noi aceeasi fericire pe care Apostolii si ucenicii au gustat-o cand li S-a aratat Mantuitorul. Simtim si noi, in interiorul nostru ca Hristos a inviat, ca El este viu si ca noi nu vom muri niciodata, pentru ca moartea nu mai are stapanire peste noi.

Iata de ce Sfanta Biserica, in aceasta „aleasa si sfanta zi, imparateasa si doamna, praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor”, ne ajuta sa retraim toate aceste evenimente tainice prin intermediul slujbei Invierii si a Sfintei Liturghii. La chemarea ingereasca: „Veniti de luati lumina!”, am venit cu totii si ne-am aprins facliile, din fata sfantului altar, care preinchipuie simbolic mormantul invierii lui Hristos, Mantuitorul lumii. Am alergat apoi, impreuna cu femeile mironosite, cu faclii aprinse in maini, inconjurand biserica, ca sa ducem in lumea intunericului vestea Invierii Domnului, cantand: „Invierea Ta, Hristoase, Mantuitorule, ingerii o lauda in ceruri si pe noi, pe pamant, ne invrednicste cu inima curata sa Te slavim”. Am purtat cu noi: Sfanta Evanghelie, Sfanta Cruce si icoana Invierii, ca marturii ale realitatii celei mai mari minuni savarsite pe pamant.

In afara bisericii, in fata usilor de la intrare, am auzit proclamarea Evangheliei Invierii, „ca un fel de trambitare a vestii minunate a Invierii Domnului in toata lumea”. Cel care „citeste Evanghelia inchipuie acum pe femeile mironosite, care, dupa ce vazusera mormantul gol, au alergat, pline de bucurie, sa spuna ucenicilor ca Domnul a inviat”[1].

A urmat apoi preamarirea Sfintei Treimi, prin binecuvantarea Invierii: „Slava Sfintei si Celei de o fiinta si de viata facatoarei si nedespartitei Treimi.”. Asemenea martorilor Invierii Domnului si noi am fost patrunsi de fiorul bucuriei nespuse, cand am intonat pentru prima data minunatul imn pascal: „Hristos a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le!” Apoi, cadindu-se imprejurul icoanei Sfintei Invieri, se repeta acest imn, impreuna cu versetele psalmistului: „Inviaza Dumnezeu risipindu-se vrajmasii Lui, si fugind de la fata Lui toti cei ce-L urasc pe El! Precum se imprastie fumul si nu mai este, precum se topeste ceara de la fata focului, asa pier pacatosii de la fata lui Dumnezeu, iara dreptii se veselesc. Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea!” (Ps 67, 1-3).

Biruinta asupra mortii si asupra puterii diavolului si zdrobirea portilor iadului, de catre Hristos, sunt reprezentate simbolic prin dialogul din fata usilor de intrare in biserica, imprumutat din randuiala sfintirii noului locas de inchinare. Arhiereul sau preotul, simbolizand pe Hristos Care a zdrobit ferecaturile de arama ale iadului, bate in usa, purtand un dialog cu o persoana din biserica, prin cuvintele psalmistului: „Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. // Cine este Acesta Imparatul slavei? // Domnul Cel tare si puternic, Domnul Cel tare in razboi. // Ridicati, capetenii, portile voastre si va ridicati portile cele vesnice si va intra Imparatul slavei. // Cine este Acesta Imparatul slavei? Domnul puterilor, Acesta este Imparatul slavei” (Ps. 23, 7-10).

Apoi, cu mare bucurie se intra in biserica si se canta troparul pascal, continuandu-se Utrenia Invierii. „Reintrarea clerului si a credinciosilor, din intunericul de afara, in biserica luminata, simbolizeaza lumina Invierii, care a stralucit la mormant”[2].

Slujba Utreniei este plina de fericirea pascala, exprimandu-se prin cantarile liturgice aceasta impreuna traire cu Hristos a bucuriei Invierii, care ne pregateste pentru marea intalnire a noastra cu Fiul lui Dumnezeu, de la Cina euharistica. Sfantul Ioan Gura de Aur ne cheama pe toti la acest ospat al Fiului de imparat, care este pregatit in cer pentru noi si la care suntem invitati sa participam, acum si aici, prin Sfanta Impartasanie: „Masa este bogata, spune Sfantul Ioan, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand. Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia bunatatii. Sa nu se planga nimeni de lipsa, ca s-a aratat imparatia cea de obste. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate ca, din mormant, iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului”[3].

Iubiti frati crestini,
Prin participarea noastra la Sfanta Liturghie simtim cu totii ca „aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea”[4], ca dragostea lui Dumnezeu ne copleseste si ne mangaie. Nimeni nu mai e acum sarac sau bogat, nimeni nu mai este intristat sau suferind, caci toti suntem fiii lui Dumnezeu si frati ai lui Hristos, in Imparatia vesnicei Sale iubiri. Cu aceasta simtire indraznim sa ne apropiem de preacuratele Taine, prin care Fiul lui Dumnezeu ni Se daruieste noua cu Trupul Sau preacurat, in care sunt cuprinse toate simtirile sufletului Lui, iar aceste simtiri curate se imprima in toti cei care se impartasesc cu vrednicie, caci „in Trupul Lui dat mie, spune parintele Dumitru Staniloae, se simte mila Lui…, care este insasi dragostea Lui care mi se impartaseste prin Trupul Lui mereu frant spiritual pentru mine. Trupul viu al cuiva este un mijloc de comunicare al simtirilor lui sufletesti. Cu atat mai mult Trupul Cuvantului dumnezeiesc, in care mereu Isi traieste, cu o simtire ce intrece orice simtire omeneasca, frangerea din mila pentru noi”[5].

Simtirile bucuriei curate ale sufletului Sau indumnezeit, pentru invierea si rascumpararea noastra din tirania pacatului, a diavolului si a mortii ni le daruieste noua la fiecare Sfanta Liturghie, la fiecare impartasire cu scumpul Lui Trup si Sange. Ele devin in noi „izvor de bunatati, viata, nepatimire”, „foc si lumina care arde spinii pacatului si care umple de mireasma dumnezeirii”[6], si aduc in noi pregustarea din fericirea vietii viitoare, „scufundarea existentei noastre in viata infinita a lui Dumnezeu si, prin aceasta, sorbirea unei vieti nemuritoare si plenare”[7].

Iubiti credinciosi,
Sfanta Euharistie, ca mod plenar de impartasire cu Hristos, este un dar care angajeaza, care presupune si asteapta un raspuns din partea noastra, caci in viata liturgica a Bisericii se petrece un schimb necontenit de daruri intre Dumnezeu si om, schimb care este vizibil in Sfanta Liturghie prin aducerea ca ofranda de catre credinciosi a prescurilor, la altar. Painea care devine ofranda este cea care intretine viata noastra si acest gest al aducerii ei la sfantul altar indica, simbolic, daruirea intregii noastre existente lui Dumnezeu. Miridele scoase la proscomidie, prin pomenirea numelui fiecaruia, reprezinta predarea noastra tainica lui Dumnezeu, dupa asemanarea lui Hristos, jertfirea egoismului nostru, daruirea intregii noastre existente lui Dumnezeu, pentru ca El sa ne-o daruiasca inapoi plina de Duhul Sfant si de puterea Invierii Lui.

Jertfa Mantuitorului nostru Iisus Hristos, la care participam la fiecare Sfanta Liturghie, jertfa care a adus in existenta noastra puterea Invierii, ca un suvoi de viata noua care ne preschimba si ne pregateste pentru tainele lumii viitoare, este un dar care insa ne si responsabilizeaza. Jertfa aceasta a lui Hristos asteapta jertfa noastra, ca o rodire a ei in noi, prin puterea Invierii Lui si prin viata noastra de asceza si de practicare a virtutilor, ca moarte a egoismului nostru personal si ca predare cu totul lui Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,
Fata de atatea binefaceri pe care le-am primit noi de la Hristos, Dumnezeul nostru, nimeni nu poate sa ramana nepasator. O astfel de iubire jertfelnica asteapta raspunsul dragostei noastre. Din pacate insa noi ne purtam urat cu Hristos, uitam repede ceea ce a facut El pentru noi, si prinsi in iuresul materiei si al poftelor lumii acestei Il batjocorim, Il hulim, si doar atunci cand avem nevoie alergam la El. Legatura noastra cu Hristos este una de circumstanta. Alergam la biserica doar atunci cand avem nevoie, iar crestinismul nostru formal este cauza a tot raul material si spiritual ce vine asupra noastra. Nu punem in lucrare si nu folosim ceea ce Dumnezeu ne daruieste, nu dorim darurile Sale platite cu scumpul Sange al Fiului Sau, ci ne alipim de bunurile si placerile trecatoare ale acestei lumi, jignind bunatatea Daruitorului nostru. Necinstea, rautatea, invidia, egoismul, neincrederea intoxica societatea noastra. Tinerii nostri sunt acum educati de mass-media, parintii lor sunt plecati sa isi castige existenta in alte tari.

Familia crestina sufera, ca si societatea, de o profunda criza, divortul si adulterul fiind acum moda la care toata lumea se raporteaza. Si cum altfel ar putea sta lucrurile, cand desfranarea a devenit nota generala a televiziunilor care ni se impun, dar si in care ne complacem sa traim. Putem oare sa avem o viata crestina, spurcandu-ne mintea cu imaginile desantate din reviste, ziare si televizor? Mai poate oare supravietui familia, atata vreme cat sotul sau sotia se alipesc cu inima si cu simturile de idolii micului ecran si cumpara televizor separat in camera copiilor? Avem oare dreptul sa mai cerem de la Dumnezeu o soarta mai buna pentru copii, nostri, daca noi insine nu ne straduim sa le fim modele de infranare si de virtute?

Nu trebuie sa ne revoltam pentru viata tot mai grea pe care am ajuns sa o avem. Toate necazurile nu sunt altceva decat roade ale indepartarii noastre de Dumnezeu, ale increderii pe care ne-am pus-o in confortul si placerile trupesti ale lumii acesteia. Bunaoara, i-am inchinat noi oare Domnului primele noastre ganduri ale fiecarei zile si sufletul nostru curatit permanent de intinarea pacatului prin Sfanta Taina a Spovedaniei? Traim noi oare cu dorul impartasirii cu Trupul si Sangele Mantuitorului? Unde sunt frica de Dumnezeu, milostenia, smerenia si dragostea crestineasca?

Sansa noastra nu poate fi alta decat sa ne intoarcem cu toata inima la Hristos. Trebuie multa rabdare in necazuri si pocainta inainte de a nadajdui ceva mai bun. Iar daca vom alege aceasta cale, neintarziat vom primi raspuns de la Dumnezeu, Care asteapta sa-I dam inimile pentru ca El sa ni le umple cu bucuria harului Duhului Sau celui Sfant. Sa ne straduim sa punem in lucrare darurile Invierii si sa nadajduim ca puterea lui Hristos cel rastignit si inviat va revigora si va trezi neamul nostru atat de incercat. Mai mult ca niciodata greutatile ne apasa si stim ca doar mila lui Dumnezeu, pe care trebuie sa o cerem staruitor, cu lacrimi, cu umilinta si cu post, ne poate scoate din toate necazurile, ispitele si incercarile ce ne impresoara. Nu avem alta nadejde decat prezenta vie si lucratoare a lui Hristos cel inviat, in noi! Sa nu o ignoram, sa nu o dispretuim, ci sa omoram in noi pe omul cel vechi, pentru ca omul cel nou sa invieze impreuna cu Hristos, in fiecare dintre noi. Sa cultivam legatura noastra stransa cu Dumnezeu, sa ne ingrijim de frumusetea noastra interioara, sa dam Chipului pe cel dupa chip, sa fim implinitori ai cuvantului lui Dumnezeu, nu doar propovaduitori ai lui, pentru ca toti impreuna sa ne desfatam de bunurile gatite in Imparatia cerurilor celor ce curat L-au iubit pe Dumnezeu.

Hristos a inviat!

Sarbatori fericite! Intru multi si binecuvantati ani!

Al vostru al tuturor,
de tot binele voitor si pururea rugator catre Hristos, Invierea noastra,

† Dr. Laurentiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

________________________________________
[1] Pr. Prof. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti, 1980, p. 117.
[2] Ibidem, p. 118.
[3] Joannes Chrysostomus Scr, Sermo catecheticus in pascha, PG 59, 723A, edit. J.-P. Migne, Paris, 1857-1866.
[4] Penticostar, Bucuresti, 1999, p. 15.
[5] Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in liturghia ortodoxa, Craiova, 1986, p. 5-12, 344.
[6] „Canonul de pregatire pentru impartasanie”, in Ceaslov, Bucuresti, 1979, p. 631.
[7] Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia dogmatica. vol. III, p. 87.
 

.

09 Aprilie 2012

Vizualizari: 1078

Voteaza:

Bucuria Invierii Domnului, in Sfanta Liturghie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE