Cuvant pastoral la Pasti 2011 - PS Sebastian

Cuvant pastoral la Pasti 2011 - PS Sebastian Mareste imaginea.

IISUS SAU BARABA?

Cuvant pastoral la Pasti – 2011
† S E B A S T I A N,

cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei si Romanatilor,
Iubitului nostru cler si popor har, pace si mila de la Dumnezeu,
Tatal nostru,
iar de la Noi arhieresti binecuvantari!

Preacucernici si Preacuviosi Parinti,
Preacuvioase Maici,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Sfanta Scriptura ne spune ca mai inainte de a-L condamna pe Domnul la moarte, guvernatorul Pontiu Pilat a dat poporului prilejul sa aleaga, atunci cand l-a intrebat: „Pe cine voiti sa vi-l eliberez, pe Baraba sau pe Iisus, care Se zice Hristos? Insa arhiereii si batranii au convins multimile ca sa ceara pe Baraba, iar pe Iisus sa-L piarda. Atunci le-a eliberat pe Baraba, iar pe Iisus L-a biciuit si L-a dat sa fie rastignit” (Mt. 27, 17, 20 si 26).

Cine era Baraba si cum de au preferat iudeii sa-l ceara pe el, iar nu pe Iisus Nazarineanul? Evanghelistul Marcu ne spune ca: „Baraba fusese inchis impreuna cu niste razvratiti, pentru ca in rascoala savarsisera ucidere” (Mc. 15, 7), iar Sfantul Evanghelist Ioan mentioneaza ca acesta „era talhar” (In. 18, 40). Asadar, ori „Regele iudeilor” (In. 18, 39) ori o capetenie de talhari, pentru Pilat era tot una, daca nu cumva dregatorul a incercat sa-L scape pe Domnul de moarte.

Ce importanta mai avea insa, de vreme ce inimile carturarilor si ale fariseilor incremenisera de mult in „litera Legii” (Rom. 2, 27), iar „dupa Legea lor, Hristos trebuia sa moara” (In. 19, 7). De aceea, ei „au convins multimea ca sa ceara sa le elibereze mai degraba pe Baraba, (…) iar pe Iisus, biciuindu-L, sa-L dea ca sa fie rastignit” (Mc. 15, 11 si 15).

Dreptslavitori crestini,
Nu vi se pare ciudat ca, puse sa aleaga, multimile au preferat in locul lui Dumnezeu un ucigas si un talhar? Ca, vazand intentia binevoitoare a lui Pilat, capeteniile poporului au trecut de-a dreptul la amenintari pana si la adresa sa? − „Daca-L vei elibera pe Acesta, nu esti prieten al Cezarului” (In. 19, 12). Si apoi, luati aminte ce s-a ales de optiunea iudeilor!… Caci, desi de Baraba nu a mai auzit nimeni niciodata dupa aceea, in schimb Hristos, „piatra cea din capul unghiului” (Ef. 2, 20) − desi omorat, si inca prin moarte de rusine − A INVIAT si a ajuns in centrul istoriei.

Ei bine, aceasta alegere a iudeilor a urmarit mereu si mai urmareste si astazi pe om. Pus sa opteze intre bine si rau, acesta a continuat sa rateze de multe ori sansa alegerii celei bune, fara a invata nimic de la istorie. Caci, desi Baraba s-a dovedit o alegere neinspirata, s-au gasit destui dispusi ca, peste veacuri, sa il prefere tot pe el. Si astfel, luand adesea locul lui Hristos, acesta a reusit sa se strecoare de multe ori afara din inchisoare, lasand in urma impresia unui Hristos biruit, chiar daca istoria L-a dovedit pe El a fi Adevaratul Biruitor asupra vietii si asupra mortii.

Daca „Pilat” se arata binevoitor, de ce este mai de ales, totusi, „Baraba”? Daca Dumnezeu, Biserica si chiar viata noastra ne sugereaza sa-L alegem pe Domnul, de ce sa mai repetam si noi greseala multimilor de altadata? Nu!… Sa nu ne lasam intimidati de cei ce trec pana si la amenintari viclene!… Nu am invatat nimic de la viata? Pana cand vom confunda binele cu raul? Daca Hristos a inviat, zadarnicind astfel alegerea lui Baraba, noi de ce mai orbecaim in intuneric, prefacandu-ne ca nu stim ce trebuie si pe Cine merita sa alegem?…

Dragii mei,
Aceasta alegere, intre Domnul si talhar, este si provocarea noastra de astazi. Noi ce alegem?… Alegem viata, prin Hristos Cel Inviat si Care „nu mai moare” (Rom. 6, 9), ori alegem pieirea, prin Baraba? Alegem binele sau alegem raul? Caci libertatea de a opta, departe de a fi ispita, este dovada celui mai ales respect si a pretuirii lui Dumnezeu fata de om, fapt care impune, insa, din partea noastra o responsabilitate pe masura. Domnul Si-a dat viata pentru noi! Noi suntem gata sa ne dam viata pentru El, ori alergam bezmetici dupa Baraba? Hristos a inviat pentru noi, daruindu-ne si noua sa traim in veci, noi oare vom alege sa „pierim” odata cu talhar?

Pilatul” zilelor noastre inca pare binevoitor, chiar daca societatea nu inceteaza a ne deruta, ca pe multimile de altadata. Noi, insa, ce alegem?… Dumnezeu, cunoscand mai dinainte ezitarea noastra, ne-a prevenit ca alegerea nu va fi usoara: „viata si moarte ti-am pus inainte, si binecuvantare si blestem. Alege viata ca sa traiesti tu si urmasii tai!” (Deut. 30, 19) Si, realitatea ne arata ca, in pofida prevenirii Domnului, contrar „lectiilor” pe care ni le-a dat istoria si in ciuda experientei pe care am acumulat-o de 2000 de ani, multi dintre noi il mai aleg si astazi pe Baraba. Unii constient, altii din ignoranta! Unii stiu ca gresesc, dar o pun pe seama neputintei ori a „molipsirii” mult prea facile a raului, caruia e mai usor sa-i cedezi decat sa-l infrunti, in timp ce altii nici nu realizeaza ca au ajuns sa spuna binelui „rau” si raului „bine”. Este raul cel mai mare al societatii in care traim, cand raul si binele ne sunt „servite” in mod amestecat si confundat, creandu-ne aceeasi deruta pe care le-au provocat-o iudeilor mai marii poporului altadata.

Noi, insa, INVATATOR avem, Care ne-a invatat cu prisosinta cum putem deosebi binele de rau. MODEL avem, Care ne-a aratat cum trebuie ales intre viata si moarte, si AJUTOR avem, gata a ne calauzi spre BIRUINTA, dupa cum El Insusi a biruit. Invierea Sa s-a aratat biruinta, iar proslavirea Sa nadejde pentru noi toti ca „moartea nu mai stapaneste” (Rom. 6, 9) peste cel ce Il alege pe El. Ca, daca Baraba a disparut, dimpreuna cu toti cei care l-au preferat pe el, cei care Il aleg pe Hristos vor ramane in veci, pentru a imparati impreuna cu Dansul.
Lui fie slava, cinstea si inchinarea noastra, in vecii vecilor, Amin.
Hristos a inviat!

Al vostru intru Domnul povatuitor,
† SEBASTIAN
EPISCOPUL SLATINEI SI ROMANATILOR

 

18 Aprilie 2011

Vizualizari: 985

Voteaza:

Cuvant pastoral la Pasti 2011 - PS Sebastian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE