Intre lumina si intuneric, intre Hristos si diavolul

Intre lumina si intuneric, intre Hristos si diavolul Mareste imaginea.

Chemarea solemna de la inceputul celei mai importante celebrari de peste an este: Veniti de primiti lumina![1], iar slujba se sfarseste cu cantarea: Ziua Invierii! Si sa ne luminam cu praznuirea, si unul pe altul sa ne imbratisam: Sa zicem: fratilor si celor ce ne urasc pe noi: sa iertam toate pentru Inviere. Si asa sa strigam: Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le[2].

Lumina inefabila ce invaluie sarbatoarea Pastilor izvoraste din Hristos Cel inviat din morti.

De aceea, Sfantul Ioan Damaschin ne indeamna sa ne curatim simtirile si sa vedem pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii[3]. Evanghelia din duminica Pastilor, vorbind despre Hristos Cel inviat, ne spune ca El este Lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul, care vine in lume (Ioan 1, 9).

Insusi Mantuitorul Hristos le-a spus fariseilor: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Imi urmeaza Mie nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii (Ioan 8, 12). Iar la Slujba Invierii cantam: Acum toate s-au umplut de lumina: si cerul si pamantul si cele de dedesubt. Deci sa praznuiasca toata faptura Invierea lui Hristos, intru care s-a intarit[4].

Un poet crestin, cu talentu-i primit de la Dumnezeu, ni-L prezinta pe Hristos inviat raspandind lumina: Iar in fata tuturora. ce luceafar glorios/ Umple cerul de lumina si de Har victorios? E Iisus! . purtand pe frunte diadema de lumini/ Cu aceeasi simplitate, cum purtase crengi de spini/. Pana-n bolti un glas rasuna, larg ca bubuitul lavei./ Sus acum, voi, porti eterne! Iata, Imparatul slavei!/ Cine-i Imparatul slavei? Domnul tare si viteaz,/ Care-a biruit in lupta cel mai fioros grumaz![5]

Sfantul Ioan Teologul, fiind rapit in Rai, L-a vazut pe Hristos Cel inviat din morti: El era imbracat in vesmant lung pana la picioare si incins pe sub san cu un brau de aur. Capul Lui si parul Lui erau albe ca lana alba si ca zapada, si ochii Lui, ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse in cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe; In mana Lui cea dreapta avea sapte stele; si din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri, iar fata Lui era ca soarele, cand straluceste in puterea lui (Apocalipsa 1, 13-16).

Domnul Hristos, prin Invierea Lui, nu numai ca a biruit iadul si moartea, daruindu-ne viata vesnica fericita, ci este si un izvor de viata dumnezeiasca pentru noi in viata pamanteasca, un izvor de putere si de curatie[6]. Din trupul Lui iradiaza putere si slava care se revarsa asupra noastra. Caci a inviat Hristos, calcand moartea, ca si pe noi sa ne izbaveasca de stricaciune si, oprind tanguirea din pricina ei, sa ne incredinteze sa strigam plini de bucurie: Ai intors plansul meu in bucurie, ai rupt sacul meu si m-ai imbracat in veselie[7].

Prin Sfintele Taine ne unim in chip minunat cu Hristos. Prin lucrarea Sfintelor Taine Soarele Dreptatii intra, ca printr-o mare deschizatura a firii, in aceasta lume intunecata si omoara tot ce-i pieritor in ea, imprastiind peste tot duh de viata nemuritoare, caci Lumina lumii biruieste lumea[8].

Ne luminam la Botez prin apa si prin Duh, ne imbracam in Hristos: Cati in Hristos v-ati botezat, In Hristos v-ati imbracat (Galateni 3, 27), zice Sfantul Pavel. Aceasta haina luminoasa nu ramane numai la suprafata pielii, ci se imprima in fiinta noastra intreaga. Iar cand ne pregatim pentru Sfanta Impartasanie, ii cerem lui Dumnezeu: ca focul si ca lumina sa-mi fie mie Trupul si Sangele Tau cel scump, Mantuitorul meu, arzand materia pacatului si mistuind spinii patimilor si luminandu-ma tot pe mine ca sa ma inchin Dumnezeirii Tale[9]. In spiritul acestei afirmatii Sfantul Sinod a dedicat anul 2014 Sfintei Spovedanii si Sfintei Impartasanii.

Inca din lumea aceasta, cei ce s-au curatit de pacate vad slava lui Hristos Cel Inviat. Pe Tabor cei trei ucenici L-au vazut imbracat in lumina. Tot asa L-au vazut Apostolii dupa Inviere. Iar Sfantul Grigorie Palama ne spune ca atunci cand vom deveni nestricaciosi si nemuritori si vom ajunge la starea cea preafericita si in chipul lui Hristos, atunci vom fi totdeauna cu Hristos, plini de aratarea Lui prin vederi preacurate: caci aratarea Lui ne va scalda in fulgerari prealuminoase[10].

Citim in Pateric ca a fost un om care se numea avva Pamvo si despre acesta se povesteste ca trei ani a petrecut rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: sa nu ma slavesti pe pamant! Si atat l-a slavit Dumnezeu incat nu putea cineva sa se uite la fata lui, de slava care o avea . Fata lui avva Pamvo ca fulgerul stralucea si era ca un imparat sezand pe tron[11].

In cetatea Noului Ierusalim nu va mai fi trebuinta de soare, nici de luna ca sa o lumineze, caci slava lui Dumnezeu a luminat-o si faclia ei este Mielul. Si neamurile vor umbla in lumina ei, iar imparatii pamantului vor aduce la ea marirea lor (Apocalipsa 21, 23-24). Soarele unic ce o va lumina este Hristos Cel Inviat din morti. Cei ce au o viata curata vor putea ajunge acolo. De aceea Slujba Invierii ne indeamna sa ne curatim simturile si sa vedem pe Hristos stralucind, cu neapropiata lumina a Invierii. Si cantandu-I cantare de biruinta, luminat sa-L auzim zicand: Bucurati-va![12]

Daca Hristos este lumina si izvor de lumina pentru toti, diavolul este intuneric si sursa de tenebre pentru multi. In fruntea diavolilor sta satana. Diavolii erau la inceput ingeri, dar, avand voie libera, cauza caderii lor a fost decizia de a se desparti de Dumnezeu, iar motivul caderii a fost mandria.

Daca dorim sa ne explicam raul, acesta consta in vointa unor spirite create, inferioare lui Dumnezeu, de a se ridica peste aceasta conditie a lor, deci intr-o tendinta a lor de a fi prin esenta mai mult decat sunt[13]. Proorocul Isaia, privind cu tristete prabusirea ingerilor rai, exclama: Cum ai cazut tu din ceruri, stea stralucitoare, fecior al diminetii! Cum ai fost aruncat la pamant tu, biruitor de neamuri, care ziceai in cugetul tau: Ridica-ma-voi in ceruri si mai presus de stelele Dumnezeului celui puternic voi aseza jiltul meu (Isaia 14, 12-13).

Asadar, diavolul este fiinta spirituala pervertita, duh rau si trufas. Termenul grecesc diavolos (διάβολος) se traduce prin calomniator, parator, clevetitor si uneltitor. In ebraica se numeste satan si inseamna potrivnic si vrajmas. Sfantul Ioan Teologul ne spune ca a fost aruncat balaurul cel mare, sarpele cel de demult, care se cheama diavol si satana, cel ce inseala toata lumea, aruncat a fost pe pamant si ingerii lui au fost aruncati cu el (Apocalipsa 12, 9).

Fiind la inceput ingeri luminati au devenit diavoli intunecati. Ei sunt vrajmasi ai lui Dumnezeu si apoi ai oamenilor. Cei ce se lasa ispititi cad in mrejele lor. Diavolul a fost dintru inceput ucigas de oameni si tatal minciunii (Ioan 8, 44). In final, insa, va fi aruncat in iezerul cu foc si pucioasa, cu fiara si proorocul mincinos de care s-a servit (Apocalipsa 20, 10-14).

Din nefericire pentru lumea moderna, cum spune Baudelaire, cea mai faimoasa siretenie a diavolului consta in a ne convinge ca el nu exista[14]. Si, convingandu-ne, poate lucra clandestin. Nu mai credem in rau. De aceea lucrurile merg tot mai prost in lume pentru ca ne este frica sa privim in fata adevaratele cauze ale raului. Credem in nemumarate mici rele, ne e teama de nenumarate primejdii, dar am incetat sa mai credem in rau si sa ne fie frica de adevarata primejdie[15]. Or, Sfantul Petru ne spune: Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita (1 Petru 5, 8).

Diavolul este intunecat, siret si rece. El a fost condamnat sa se tarasca in ganduri si simtamimte exclusiv trupesti si materiale. Incapabil de a se inalta de la pamant, el nu se poate ridica inspre cele duhovnicesti[16]. Sugerandu-ne gandurile rele, impreuna cu ele, intra in noi puterea lui. Sufletul se intuneca si gandurile rele ne chinuie. Simtim atunci pierzania si vedem ca, lipsiti de harul lui Dumnezeu, nu suntem decat pamant si pacat[17]. Si daca ne taram si noi pe pamant, asa cum se taraste el, complacandu-ne in fapte josnice, avem toate sansele sa fim muscati mortal de catre el.

La Pasti praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice[18]. Sfantul Ioan Gura de Aur exclama triumfal: Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si se bucura ingerii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa[19].

Noi, cei ce oscilam intre Lumina si intuneric, intre Hristos si diavolul, trebuie sa ne hotaram pentru Hristos. Pentru ca ontologic am fost facuti sa iubim Lumina si instinctiv ne este teama de intuneric. Si, totusi, de ce preferam uneori intunericul? Ne spune Mantuitorul: Lumina a venit in lume si oamenii au iubit intunericul mai mult decat Lumina, caci faptele lor erau rele. Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca (Ioan 3, 19-20).

Multa lume este indiferenta la cele spirituale si cu preocupari de alta natura. Prefera un mediu tenebros, care nu are exigente de factura duhovniceasca si nu le provoaca nelinisti metafizice. Lumina i-ar stanjeni, scotand in evidenta patimile ce-i subjuga. Intunericul, insa, le prieste pentru ca nu-i tulbura nimeni in preocuparile lor.
Dar aceasta stare de lucruri se sfarseste cu moartea si intunericul devine vesnic. Insa Dumnezeu ne-a creat pentu alta viata. De aceea, la Pasti cantam: Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice; Si saltand, laudam pe Pricinuitorul, Cel unul binecuvantat, Dumnezeul parintilor nostri, si preaslavit[20].
Aceasta viata plina de lumina, care va fi nesfarsita in veacul viitor, o experimenteaza inca de pe pamant oamenii care au o viata curata. Iata cum il descrie Sfantul Isaac Sirul pe un asemenea om: fata se face ca de foc si plina de farmec si trupul lui se incalzeste. Frica si temerea se indeparteaza de la el si intra in extaz… Moartea infricosatoare o socoteste bucurie si niciodata vederea mintii lui nu afla vreo intrerupere in intelegerea tainelor ceresti[21].
Sursa de lumina este Hristos, de care nu trebuie sa ne indepartam, ne spune Sfantul Simeon Noul Teolog: Precum fierul ars de foc se impartaseste de lumina lui si leapada indata negreala sa, dar, departandu-se de foc, se face si se vede iar rece si negru, asa si trupurile sfintilor, impartasindu-se de harul unit cu sufletul lor sau cu focul dumnezeiesc, se sfintesc si arzand se fac si ele stravezii si luminoase[22].

Starea lor sufleteasca, ne spune acelasi sfant, este una deosebita: Mai intai ei sunt umpluti de o bucurie negraita pentru ca au dobandit in ei insisi nu lumea, nici cele din lume, ci pe Facatorul si Domnul si Stapanul a toate. Apoi se imbraca cu tot trupul si in intregime in Lumina Care este Insusi Hristos Dumnezeu, si se vad pe ei insisi impodobiti cu o slava negraita si cu un vesmant dumnezeiesc stralucitor[23].

In aceasta stare de spirit doreste sa ne transpuna Slujba Invierii, iar crestinii extaziati exclama: Cat este de sfanta, cu adevarat, si intru totul praznuita aceasta noapte de mantuire si stralucita, mai inainte vestitoare fiind zilei celei purtatoare de lumina, a Invierii, in care Lumina cea fara de ani din mormant cu trupul tuturor a stralucit[24].

Aceste cuvinte de Inviere vi le vestim si noi, dorind sa Va facem mangaiere, dumneavoastra si la toti cei dragi, rugandu-L pe Dumnezeu sa va daruiasca sarbatori cu pace si spunandu-va din tot sufletul: Hristos a Inviat!

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

[1] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 18.
[2] Ibidem, p. 44.
[3] Ibidem, p. 26.
[4] Ibidem, p. 27.
[5] Costache Ioanid, Taine, Editura Stephanus, Bucuresti, 1994, p. 143.
[6] Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa 2, EIBMBOR, Bucuresti, 1978, p. 169.
[7] Ibidem.
[8] Nicolae Cabasila, Talcuirea Dumnezeiestii Liturghii si Despre viata in Hristos, Bucuresti, 1989, p. 137.
[9] Liturghier, EIBMBOR, Bucuresti, 2012, p. 340.
[10] Despre Sfanta Lumina, Filocalia 7, Bucuresti, 1977, p. 293.
[11] Pateric, Alba Iulia, 1990, p. 190.
[12] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 26.
[13] Pr. Prof. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa 1, EIBMBOR, Bucuresti, 1978, p. 456.
[14] Denis de Rougemont, Partea diavolului, Anastasia, 1994, p. 11.
[15] Ibidem, p. 7.
[16] Ignatie Briancianinov, Faramiturile Ospatului, Alba Iulia, 1996, p. 205.
[17] Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 200.
[18] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 37.
[19] Ibidem, p. 46.
[20] Ibidem, p. 37.
[21] Cuvinte despre sfintele nevointe, Filocalia 10, EIBMBOR, Bucuresti, 1981, p. 137.
[22] Intaia cuvantare morala, Filocalia 6, Bucuresti, 1977, p. 134.
[23] Sfantul Simeon Noul Teolog, Discursuri teologice si etice – Scrieri I, Deisis, Sibiu, 2001, p. 215.
[24] Slujba Invierii, EIBMBOR, Bucuresti, 2010, p. 37.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 497

Voteaza:

Intre lumina si intuneric, intre Hristos si diavolul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE