Invierea Domnului 2012 - PS Siluan

Invierea Domnului 2012 - PS Siluan Mareste imaginea.

Scrisoare Pastorala la Invierea Domnului 2012
† Siluan
din mila lui Dumnezeu
Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmaritorilor crestini si crestine din de Dumnezeu pazita Episcopie Ortodoxa Romana din Ungaria, har, mila si pace, de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi parinteasca imbratisare!

Iubiti frati si surori in Hristos Domnul,

Hristos a inviat!
Sarbatoarea Sfintelor Pasti are in centrul ei un eveniment fundamental pentru noi toti, poate ca cel mai important din toate timpurile, care se constituie intr-o minune ce depaseste puterea obisnuita de intelegere a omului, o minune mai presus decat toate minunile, si anume Invierea din morti a Domnului Iisus Hristos, despre care noi, crestinii ortodocsi, marturisim cu toata incredintarea ca este Mantuitorul nostru si al lumii intregi. Nu fara de rost vestim tuturor, in „aceasta aleasa si Sfanta Zi, cea dintai a saptamanii, Imparateasa si Doamna, Praznic al Praznicelor si Sarbatoare a Sarbatorilor”[1], adica in cea mai aleasa dintre toate zilele de sarbatoare din timpul anului bisericesc si in toata perioada Penticostarului, pana la Inaltarea Domnului, ca „Hristos a inviat” si bucuria cuprinde sufletele noastre. Bucuria nadejdii in puterea lui Dumnezeu, care nu L-a lasat in groapa pe Fiul Sau Cel iubit, pe Cel Care a binevoit a se smeri pe Sine si a se face Om, „chip de rob luand” (Filip. 2,7), ci a treia zi, precum a zis mai inainte (Matei 17, 23; Luca 18, 33), L-a inviat din mormant, biruind intru El puterea mortii si daruind tuturor viata.

Taina mortii este o realitate prezenta de la inceputuri in istoria neamului omenesc, dupa cum ne arata cuvantul Vechiului Testament, fie in chip violent, cum este cazul omorarii lui Abel de catre fratele sau Cain (Facere 4, 8), fie ca o consecinta a neascultarii de catre om a poruncii lui Dumnezeu, Care l-a oprit sa manance, sau sa se atinga din rodul pomului din mijlocul raiului, pentru a nu muri (Facere 3, 3).

Dar pentru ca omul nu a fost in stare sa pazeasca porunca incredintata, viata sa pe acest pamant s-a sfarsit prin moarte, dupa cum se intampla si Protoparintelui nostru Adam, care dupa noua sute si treizeci de ani a murit (Facere 5, 5). Urmarea acestei neascultari a fost cutremuratoare pentru faptura minunata a lui Dumnezeu care este omul: „Pentru ca ai ascultat vorba femeii tale si ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine! Cu osteneala sa te hranesti din el in toate zilele vietii tale.

In sudoarea fetei tale iti vei manca painea ta, pana te vei intoarce in pamantul din care esti luat; caci pamant esti si in pamant te vei intoarce” (Facere 3, 17, 19).

Desi cartile Sfintei Scripturi, pline de intelepciune si purtand pecetea inspiratiei divine, ne vorbesc de mari realizari in viata lumii si a oamenilor, mai ales a celor care s-au lasat purtati de harul lui Dumnezeu, totusi aceasta realitate tragica a pacatului, finalizata prin moarte, pe care o consemneaza, la randul ei, Scriptura, in cazul tuturor oamenilor, chiar si a dreptilor, arata la adevarata ei masura gravitatea mortii.

Iubiti fii ai luminatei Invieri a Domnului,

In aceasta consta maretia Sarbatorii la care, cu ajutorul lui Dumnezeu, din nou suntem partasi astazi si anume a Praznicului Invierii Domnului: in biruinta acestui mare vrajmas al neamului omenesc, cel din urma de fapt, numit moartea, care va fi de tot nimicit prin Iisus Hristos (1 Corinteni 15, 26), dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel.

Fiind asemenea noua, nascandu-Se si vietuind in aceasta lume in chip atat de firesc si de smerit, incat de multi din vremea aceea a fost crezut a fi un simplu Om, ca si ei, Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu doar ca a trait in mijlocul poporului Sau, pe care l-a invatat si l-a tamaduit, purtandu-i neincetat de grija, ci la sfarsitul activitatii Sale pamantesti a dat si lupta aceasta infricosatoare despre care ne vorbesc in chip lamurit Sfintele Evanghelii si slujbele din timpul Saptamanii Patimilor. Lupta cu puterea omeneasca potrivnica a mai marilor poporului, care cuprinsi de invidie nu au mai rabdat alaturi de ei prezenta lui Hristos, cea insotita de multe semne si faceri de minuni si mai ales razboiul cu limitele firii omenesti, cu diavolul care de-a pururi s-a luptat contra neamului omenesc si a fost in spatele a tot raul si lupta cu moartea. Poate ca nu vom intelege niciodata in totalitate cat de greu I-a fost Domnului Hristos in Gradina Ghetismani, cand rugaciunea Sa unita cu greutatea pacatelor tuturor oamenilor s-a transformat in picaturi de sange amestecate cu sudoarea, izvorata nu din osteneala, ci din rugaciunea Sa pentru lume (Luca 22, 44), sau suferinta de pe Crucea Golgotei, cand Cel fara prihana S-a lasat batjocorit si ucis asemenea unui facator de rele (Luca 23, 32-33).

Dar tocmai aceasta Patimire a lui Hristos primita de buna voie si trecuta cu putere dumnezeiasca a fost pricina inceputului mantuirii si a bucuriei noastre. Si ceea ce nici Sfintii Apostoli nu au fost in stare sa inteleaga la inceput, in vremea Patimirilor, ca rostul cel din urma al venirii in aceasta lume a Domnului Hristos a fost biruinta asupra mortii si impacarea din nou a oamenilor cu Dumnezeu, s-a descoperit Acestora si prin ei tuturor crestinilor in primul rand prin minunea Invierii lui Hristos.

Adunati cu totii, intr-o incapere, din pricina temerii fata de iudei, Sfintii Apostoli au avut privilegiul de a-L vedea atunci pe Domnul Cel Inviat intrand la ei prin usile incuiate si aratandu-le mainile si coasta Sa, care desi erau patrunse de lumina cea neinserata si mai presus de fire a Invierii, pastrasera semnele cuielor si a sulitei (Ioan 20, 19-20). Intalnirea cu Hristos cel Inviat, Care ii linisteste prin cuvintele: „Pace Voua!” (Luca 24, 36), iar mai apoi, sufland asupra lor, ii face si partasi ai harului Duhului Sfant (Ioan 20, 22), reprezinta momentul de cumpana care schimba viata Apostolilor, le alunga teama din suflete si le intareste in credinta Invierii, pe care sunt in stare mai apoi sa o vesteasca „pana la marginile pamantului” (Faptele Apostolilor 1, 8).

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,

Daca astazi, la mai bine de doua mii de ani de la desfasurarea intamplarilor mentionate mai sus se mai vorbeste inca de Invierea Domnului, iar oamenii pastreaza in sufletelor lor credinta in Hristos si in Invierea Sa, ca pe o comoara de mare pret si ca pe o arvuna a credintei in propria lor inviere, prin harul lui Hristos, aceasta se datoreaza in primul rand darului covarsitor al Tatalui Ceresc, Care a hotarat sa fie asa si Fiului Sau celui Preaiubit, Care a primit de buna voie aceasta lucrare de mantuire a intreg neamului omenesc, dar si tuturor celor care au fost implicati, la randul lor, in aceasta misiune, devenind fii si fiice duhovnicesti ai Sfintei noastre Biserici Dreptmaritoare.

Este de mare trebuinta, poate azi mai mult ca oricand, ca noi, crestinii ortodocsi sa ne pastram in suflete aceasta credinta sau mai degraba sa facem ca ea sa creasca inauntrul nostru, asemenea grauntelui de mustar, dupa cuvantul Domnului Hristos (Marcu 4, 30-32). Fara credinta in suflete si o legatura personala vie cu Mantuitorul Hristos, nici unul dintre noi nu va putea sa treaca cu prea mare usurinta peste toate incercarile vietii care ne stau inainte. Dar nu este vorba aici numai despre noi, cei mai mari, care avem o oarecare varsta, desi inaintea lui Dumnezeu si omul cu varsta cea mai inaintata poate sa se considere ca un mic copil al Sau, ci trebuie sa ii avem in vedere mai ales pe copiii si nepotii nostri, vlastarele cele mai tinere ale Neamului Romanesc care traieste in aceasta tara si parte a Europei si care reprezinta mai presus de orice viitorul si speranta noastra pentru ziua de maine.

Chiar daca lumea in care traim se simte de multe ori stanjenita de prezenta lui Hristos si a valorilor crestine, nu trebuie sa ne lasam purtati de acest val secularizat si necredincios, ci sa ne aducem aminte in primul rand de cuvantul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care zice: „Fara Mine nu puteti face nimic!” (Ioan 15, 5). Nici Sfintii Sai Apostoli nu au fost in stare de prea mari ispravi atunci cand nu L-au mai avut pe Domnul Hristos aproape: Petru era sa se afunde in marea involburata (Matei 14, 30), tot el s-a lepadat de trei ori de Domnul, in vremea Patimirilor Sale (Matei 26, 75), desi era incredintat ca Il va marturisi chiar si cu pretul vietii (Matei 26, 35), iar Apostolii toti stateau ascunsi, cuprinsi de teama evreilor (Ioan 20, 19), care ii puteau trimite si pe ei la moarte, asemenea Invatatorului lor iubit. Dar constientizarea si refacerea legaturii sufletesti interioare cu Mantuitorul Hristos i-a ajutat mai presus de orice sa treaca peste toate greutatile si sa devina si ei martori ai Invierii lui Hristos, in toata lumea.

De acest mare dar, al credintei in Hristos si in Invierea Sa si al ajutorului neintrerupt primit din partea Domnului Celui Inviat, sa ne faca pe toti partasi, cu mic, cu mare, Preabunul si Milostivul Dumnezeu, pentru a putea duce si noi mai departe, comoara ce ni s-a incredintat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor si catre Domnul cel Inviat rugator,

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Romane din Ungaria

Data in Resedinta noastra Episcopala din Giula, la Praznicul Invierii Domnului, in Anul Mantuirii 2012.


________________________________________
[1] Cantarea a 8-a din Canonul Invierii.

 

.

12 Aprilie 2012

Vizualizari: 1037

Voteaza:

Invierea Domnului 2012 - PS Siluan 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE