Invierea Domnului 2013 - PS Vincentiu

Invierea Domnului 2013 - PS Vincentiu Mareste imaginea.

 † VINCENTIU

Prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Sloboziei si Calarasilor
Iubitului meu cler si popor,

Har si pace de la Dumnezeu, Tatal nostru,
Iar din parte-mi, arhieresti binecuvantari!

"Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus". (Marcu 16, 6)

Hristos a inviat!

Dreptmaritori crestini,
Ne-a invrednicit Preabunul Dumnezeu sa savarsim sfintita calatorie a marelui Post si sa ajungem la aceasta mare sarbatoare, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, minunea minunilor, de care beneficiaza nu doar cei cativa alesi, amintiti de Sfintele Evanghelii, cum au fost Sfintii Apostoli si femeile mironosite, ci si fiecare om nascut in lumea aceasta. Moartea si Invierea Mantuitorului Hristos sunt doua momente fundamentale din istoria mantuirii omului, pentru care Dumnezeu a ales sa trimita pe Fiul Sau in lume. Aceste doua evenimente mantuitoare s-au petrecut intr-un loc cunoscut, Ierusalim, si intr-un moment precis al istoriei noastre, anul 30 d. Hr. Pentru crestinii din primele secole si pentru noi cei de astazi, Mormantul gol de la Ierusalim, cinstit de intreaga crestinatate ca Sfantul Mormant, in care a fost asezat trupul Domnului si din care a inviat, este locul cel mai sfant de pe fata pamantului.

Astfel, cand mergem in pelerinaj si intram in Biserica Sfantului Mormant sau Biserica Invierii din Ierusalim, a carei temelie se afla pe locurile Rastignirii si Invierii, noi cinstim, inainte de toate, Sfantul Mormant, numit in cartile noastre de slujba "izvor de viata". Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata, in Cuvantul din noaptea de Pasti, ca "din mormant a iesit iertarea", adica rascumpararea lumii din pacat.

Sfintele Evanghelii ne infatiseaza cum s-au derulat evenimentele dupa Rastignirea si Moartea Domnului, astfel: "Si facandu-se seara, fiindca era vineri, care este inaintea sambetei, a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care astepta si el imparatia lui Dumnezeu, si, indraznind, a intrat la Pilat si a cerut trupul lui Iisus" (Marcu 15, 42-43). In aceasta atmosfera de teama, amplificata de esecul pe care-l reprezenta moartea Invatatorului lor, nu unul dintre Apostoli, ci Iosif din Arimateea, este cel care s-a prezentat la Pilat pentru a-i cere trupul lui Iisus ca sa-l aseze in mormant. Dar, cum deja "se lumina spre sambata" (Luca 23, 54) si fiind Sabatul zi de sarbatoare, care, in anul acela, se suprapunea cu Pastele iudeilor, cu ajutorul femeilor care-L urmasera pe Iisus, au pregatit si curatit in graba trupul lui Iisus, plin de sange si scuipaturi. "Si a venit si Nicodim… aducand ca la o suta de litre de amestec de smirna si aloe. Au luat deci trupul lui Iisus si l-au infasurat in giulgiu cu miresme, precum este obiceiul la iudei" (Ioan 19, 39 - 40).

Iubiti frati si surori in Domnul,
Cele patru Sfinte Evanghelii ne-au transmis traditia orala a Bisericii dintru inceput despre aflarea Mormantului gol (Matei 28, 1-8; Marcu 16, 1-8; Luca 24, 1-8; Ioan 20, 1-9) spunand, in acord, ca "in ziua intai a saptamanii", Maria Magdalena si celelalte femei au fost primele care au ajuns la mormant dis-de-dimineata, descoperind, spre surpriza lor, ca piatra fusese rasturnata. Tulburate si dezorientate, femeile au fost interpelate de un Inger cu aceste cuvinte: "Cautati pe Iisus Nazarineanul, Cel rastignit? A inviat! Nu este aici. Iata locul unde L-au pus" (Marcu 16, 6).

Sfantul Evanghelist Matei relateaza siretlicul mai marilor sinagogii (Matei 28, 11-15) care, descumpaniti de relatarile strajerilor - martori ai interventiei Ingerului care a rasturnat piatra de pe mormant - le-a poruncit, dandu-le o importanta suma de bani, sa raspandeasca vestea ca, venind noaptea, ucenicii au furat trupul in timp ce ei dormeau. Un detaliu esential: Apostolii Petru si Ioan sunt surprinsi vazand "giulgiurile puse jos" (Ioan 20, 5; Luca 24, 12) ca si mahrama care era "infasurata la o parte, intr-un loc" (Ioan 20, 7). Sfantul Ioan Evanghelistul declara simplu ca "a vazut si a crezut" (Ioan 20, 8).

In relatarea invierii lui Lazar (Ioan 11, 1-44), cu ocazia reinsufletirii trupului acestuia, care intrase deja in descompunere, Iisus porunceste martorilor minunii: "Dezlegati-l si lasati-l sa mearga" (Ioan 11, 44). Giulgiurile si mahrama constituie intr-adevar, piedici pe care numai o interventie exterioara le poate invinge. Or, nimic asemanator pentru Iisus: giulgiurile zac pe pamant, iar mahrama e infasurata, la o parte, intr-un loc" (Ioan 20, 5-7).

Dreptmaritori crestini,
Giulgiurile sau bucatile de panza care zaceau pe jos, in locul in care fusese pus trupul Mantuitorului, arata ca El nu putea sa fie tinut de "durerile mortii" (cf. Psalmul 114, 3). Mahrama era o bucata de panza patrata, un fel de val folosit in ritualul funerar pentru a acoperi fata defunctului. Despre mahrama, Sfantul Ioan Evanghelistul ne spune ca era "invaluita sau infasurata", ceea ce indica faptul ca mahrama care acoperea capul lui Iisus pastra forma ovala a capului Sau. Aceasta asezare surprinzatoare a giulgiurilor si a mahramei evidentiaza ca, inviind, trupul lui Iisus a iesit din ele intr-un mod minunat, fara sa le mute. "Giulgiurile nedesfacute, puse de-o parte pe pamant, sunt ca o crisalida din care fluturele a iesit" (cf. Olivier Clement). Ucenicii inteleg ca trupul lui Iisus nu a fost furat, deoarece hotii cu greu ar fi despuiat un cadavru inainte de a-l fura din mormant. S-ar putea gandi cineva in mod serios ca hotii si-ar fi dat osteneala sa desfasoare cu rabdare trupul din aceste legaturi, sa inlature toate fasele de panza, imbibate de uleiuri care se lipisera de trup, si, pe deasupra, sa infasoare mahrama cu atata grija? Nu s-ar fi rupt deloc giulgiurile? Iata cateva din numeroasele intrebari care se ridica.

In cazul lui Lazar, mort deja de patru zile, mormantul lui este deschis, mortul iese cu mainile si picioarele legate de fasele de panza funerare, iar capul era invaluit de mahrama. Cuvantul lui Iisus il elibereaza de ultimele legaturi ale mortii (In 11, 44).

Acesta este semnul slavei lui Dumnezeu. Lazar a fost readus la viata naturala, fiind destinat sa moara din nou. Iisus a lasat aceleasi giulgiuri in mormant, descoperindu-le ucenicilor Sai ca El a inviat intru viata vesnica. "Giulgiurile intacte de la mormantul lui Hristos contrasteaza cu prezentarea lui Lazar, care iese din mormant, "fiind legat la picioare si la maini cu fasii de panza si cu fata infasurata cu mahrama" (In 11, 44), in timp ce Chipul lui Iisus a fost cu grija eliberat de mahrama, iar aceasta, infasurata, a fost pusa de-o parte, in alt loc, aratandu-ne ca Invierea, iesirea din crisalida "acestei lumi", s-a facut, incepand cu Chipul Sau, "icoana" a transparentei Persoanei" (Cf. O. Clement, Mormantul gol, p. 57).

In cazul Invierii Mantuitorului Hristos, semnele de la inmormantarea trupului au ramas intacte in mormant. Ucenicul care vede aceste "semne" incepe sa creada. Este "credinta" absoluta, adica incredintarea si marturisirea ca Iisus este Domnul, Hristosul si Fiul lui Dumnezeu. De aceea, ucenicul care crede este modelul tuturor celor care vor crede fara sa vada realitatea trupului lui Iisus inviat si sa verifice identitatea Sa, dupa cum pretindea Toma (In 20, 29). Credinta sa este exemplara pentru cei care cred in Iisus, Hristosul si Fiul lui Dumnezeu, cu ajutorul semnelor savarsite de Iisus inaintea ucenicilor Sai, semne alese si documentate in Evanghelia scrisa (In 20, 30-31).

Numeroasele incercari de a dovedi ca Hristos nu a inviat si ca trupul Sau ar fi ramas in mormant au fost destinate esecului. Oare Apostolii n-au murit cu acest adevar pe buze, ca Hristos a inviat? Saul din Tars, indarjit in prigonirea crestinilor, nu a fost interpelat pe drumul Damascului cu aceste cuvinte: "De ce Ma prigonesti?" (FA 9, 3). Convertirea sa fulgeratoare l-a transformat intr-un aparator fervent al Invierii lui Hristos, cu pretul suferintelor care l-au insotit pana la moartea martirica pentru Hristos.

La mormant, Ingerul cere femeilor mironosite sa nu-L mai caute acolo pe Hristos, Care este viu. Mormantul gol stimuleaza memoria reinviata de Solul Ceresc: "El a inviat precum a zis" (Matei 28, 6). Scripturile sunt confirmate, iluminate de lumina mormantului, care le proslaveste sensul. Mormantul deschis si gol nu este decat locul unei prezente care sa le aminteasca locul in care Iisus a inviat. El a devenit, astfel, pentru constiinta crestina, un monument comemorativ al unei memorii vii, locul in care femeile mironosite au fost investite sa marturiseasca Invierea lui Hristos. Mormantul gol, dar deschis, devine, mai degraba, un nou punct de plecare, deoarece Iisus le trimite sa vesteasca ucenicilor Invierea.

Iubiti fii duhovnicesti,
Primii crestini care traiau la Ierusalim stiau foarte bine, fapt de altfel confirmat de descoperirile arheologice, ca Golgota, locul Rastignirii, se afla in afara zidurilor cetatii si ca, initial, fusese o veche cariera de piatra, care in vremea Mantuitorului fusese abandonata, devenind un fel de depozit de piatra reciclabila, dar neutilizabila in constructii, din cauza calitatii ei slabe (calcar). Primii crestini din Ierusalim, la origine evrei convertiti, au comemorat jertfa Mantuitorului pe cruce si au cinstit mormantul gol, recitand Psalmul 118, 22: "Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului" (cf. 1 Ptr 2, 7).

Arheologii si savantii de marca din zilele noastre nu se indoiesc de autenticitatea locului rastignirii Mantuitorului si a mormantului Sau pe care ei le considera identificate fara putinta de tagada. Ei sustin ca Biserica apostolica din Ierusalim cunostea in mod exact locul atestat al mormantului Domnului.

De altfel, este evident ca multe particularitati din Evanghelii sunt mai usor de explicat, daca, in momentul in care textele au fost scrise, exista o cunoastere directa a mormantului. Mormantul nou fusese sapat in piatra si era situat intr-o gradina sau livada, in apropierea cetatii; se cunostea proprietarul, care era Iosif din Arimateea, un sfetnic vestit. In mormant, locul unde fusese depus trupul lui Iisus era situat in partea dreapta, iar intrarea, foarte joasa, ii obliga sa se plece pe cei care intrau inauntru ca sa priveasca.

Noile descoperiri ne incurajeaza sa reflectam asupra practicii liturgice a primilor crestini din Ierusalim, dinainte de anul 70 d. Hr, cand Ierusalimul a fost distrus. De aceea, putem afirma ca ucenicii Mantuitorului urmasera practica liturgica de a recita Psalmul 118 in fata mormantului Mantuitorului. Astfel, ei au inceput sa cinsteasca acest loc, punand bazele cultului crestin la Ierusalim, venind in pelerinaje in Cetatea Sfanta, iar, in aceasta perioada, se adunau pentru a cinsti Jertfa pe Cruce si Invierea Mantuitorului. Un astfel de gest era firesc, daca ne gandim la practica obisnuita in iudaism de a merge in pelerinaj la mormintele inteleptilor evrei. Era o practica veche, devenita obisnuinta in iudaismul palestinian anterior anului 70 d. Hr.

Primii ucenici ai Mantuitorului au considerat Psalmul 118 ca fiind potrivit procesiunii liturgice desfasurate in jurul Sfantului Mormant. In acest sens, trebuie amintit, in mod special, versetul 23: "De la Domnul s-a facut aceasta si minunat [lucru] e in ochii nostri". Refrenul "ca in veac este mila Lui" se repeta de mai bine de patru ori in acest psalm. Este vorba, asadar, de o slujba liturgica, savarsita de primii crestini in fata Golgotei si in jurul mormantului Mantuitorului, pentru a cinsti astfel ultimele evenimente din viata Domnului lor.

Pe acest loc, primul Imparat crestin, Sfantul Constantin cel Mare si mama sa Elena, pe care anul acesta ii cinstim in mod deosebit in Biserica noastra Ortodoxa, au construit, intre anii 325-335 d. Hr., un impunator complex de biserici, care sa includa locul Rastignirii si Invierii Domnului, ca "sa laude neamurile si popoarele pe Hristos, Dumnezeu nostru, Care, de bunavoie pentru noi, Cruce a rabdat si in iad pana a treia zi a fost; si sa se inchine Invierii Lui celei din morti, prin care s-au luminat toate marginile lumii". In acest loc sfant, legat de Invierea Mantuitorului Hristos, in fiecare an, de peste douazeci de veacuri, in Sambata Mare, vine Sfanta Lumina in mod suprafiresc la Mormantul Domnului din Ierusalim. Aceasta Sfanta Lumina am primit-o si noi si am impartit-o preotilor si credinciosilor nostri in noaptea de Inviere.

Iubiti frati si surori in Domnul,
Anul mantuirii 2013 este un an aniversar pentru Eparhia noastra. Se implinesc douazeci de ani de cand, cu binecuvantarea Preabunului Dumnezeu, Sfantul Sinod, la propunerea fericitului intru adormire, parintele nostru Patriarhul Teoctist, a intemeiat Episcopia Sloboziei si Calarasilor in judetele Ialomita si Calarasi. "Slujire si Daruire" sunt cuvintele care ne calauzesc pasii in acest an aniversar, cinstind memoria fericitilor nostri inaintasi si inmultind lucrarea jertfelnica pastoral - misionara, culturala, sociala si filantropica, pe care slujitorii Sfintelor Altare o savarsesc in mijlocul poporului dreptcredincios.

Va indemn sa fiti partasi noua la acest binecuvantat moment aniversar, iar acum, la Sarbatoarea Sarbatorilor, ca fii ai Invierii, rog pe Preabunul Dumnezeu "sa va inzestreze cu tot ce este bun spre a-I face voia, lucrand intre voi ceea ce este bineplacut inaintea Lui" (Evrei 13, 20), daruindu-va tuturor sanatate si pace.
Va imbratisez cu parinteasca dragoste si va vestesc:

Adevarat a Inviat Domnul!
Al vostru catre Dumnezeu totdeauna rugator,

† VINCENTIU
Episcopul Sloboziei si Calarasilor

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 692

Voteaza:

Invierea Domnului 2013 - PS Vincentiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE