Invierea Domnului - nadejdea invierii noastre

Invierea Domnului - nadejdea invierii noastre Mareste imaginea.

† A M B R O Z I E
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
EPISCOP AL GIURGIULUI

Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor
crestini, har si pace de la Dumnezeu, iar de la Noi arhiereasca
binecuvantare!

Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat.
Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci
propovaduirea noastra, zadarnica este si credinta voastra!
(I Corinteni 15, 13-14)

Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Cuvioase Maici,
Iubiti frati si surori in Domnul,

Cu inimile pline de caldura duhovniceasca, intampinam astazi, odata cu venirea primaverii si cu impodobirea minunata a intregii naturi in haine de desfatare, maritul praznic al Invierii Domnului. Glasul voios al clopotelor rasuna cu tarie in sufletele noastre si ne cheama in Casa Domnului pentru a ne impartasi din bucuriile Ierusalimului
ceresc.

Neintrecuta este slava Invierii, cea mai mareata care ni s-a aratat vreodata. Ea ne graieste lamurit despre biruinta Mantuitorului Iisus Hristos asupra mortii.

Pentru aceasta, Sfantul Ioan Gura de Aur intreaba: ,,Unde-ti este, moarte, boldul? Unde iti este, iadule, biruinta? Inviat-a Hristos si tu ai fost nimicit. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut”.

Dupa care, acelasi Sfant Parinte, vorbind despre Invierea Mantuitorului dar si despre invierea noastra ne spune: ,,Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca din mormant iertare a rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului”1. Credinta in inviere este veche cat omenirea, de cand Dumnezeu a dat stramosilor nostri nadejdea rascumpararii, pe care a innoit-o si a intarit-o continuu prin Sfintii Prooroci.

Daca sperantele Vechiului Testament in Inviere apareau oarecum invaluite in taina si erau intelese mai ales de oamenii luminati de Duhul Sfant, Mantuitorul descopera acest adevar intregii lumi, spunand: ,,Eu sunt invierea si viata. Cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va trai. Si tot cel ce traieste si crede in Mine nu va muri in veac” (Ioan 11, 25-26).

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Sfintele Pasti reprezinta pentru noi mai mult decat un mare eveniment al trecutului, caruia in fiecare an ii praznuim amintirea. Ele ne deschid, de fapt, un viitor cu totul nou, acela al vietii celei vesnice.

Fiecare dintre noi este apreciat in timpul de fata dupa intelesul pe care il da vietii sale pe pamant, sens care depinde de convingerea pe care si-o face despre viitorul sau absolut. Existenta noastra ia o infatisare deosebita in functie de convingerea pe care ne-o facem ca viitorul nostru ultim este moartea sau viata.

In toate timpurile, moartea a fost socotita cea mai crunta nenorocire pentru om. Sa te prabusesti pentru totdeauna in intuneric, sa pui capat nazuintelor dupa fericire, sa te desparti de cei dragi fara nadejdea de a-i reintalni vreodata, iata o durere sfasietoare, cum nu se poate inchipui alta! De aceea, cea mai arzatoare nazuinta a omului a fost de a duce ,,hotarele vietii cat mai departe, daca ar fi posibil de a ajunge la o viata fara de moarte”2. Si iata ca la acest slavit praznic, noi, credinciosii, dobandim o mare mangaiere, fiindca setea noastra dupa nemurire si-a gasit alinarea in minunea savarsita la Ierusalim. A inviat Hristos, inlaturand moartea pe vecie si stergand lacrimile de pe fetele oamenilor (Isaia 25,8). De la Invierea Domnului, moartea nu mai este atotstapanitoare pentru ca ea a fost biruita de viata.

Daca fiecare dintre noi am fi intrebati la care din sarbatorile de peste an simtim cea mai mare bucurie, credem ca aproape toti am raspunde: la Invierea Domnului, fiindca evenimentul istoric, extraordinar, petrecut in zilele lui Pontiu Pilat, ne da certitudinea ca viata noastra nu se sfarseste la mormant, ca sufletul nostru este nemuritor. Astfel,
la Sfintele Pasti ,,praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura vietii vesnice”3. Hristos Domnul, fiind pironit pe Cruce, ,,a rupt zapisul cel care era asupra noastra si stapania mortii a stricat”, cum glasuieste o straveche si frumoasa cantare bisericeasca4. Mantuitorul Hristos, ,,inviind a treia zi si cale facand oricarui trup la invierea cea din morti”5, ne incredinteaza ca si noi vom invia la o noua viata, El facandu-Se ,,incepatura a invierii celor adormiti” (I Corinteni 15, 20).

Un filozof si apologet crestin din secolul al II-lea arata ca ,,scopul pentru care a fost creat omul confirma dainuirea lui pentru vesnicie, iar in aceasta dainuire – dupa pacatul stramosesc – e implicata si invierea, fara de care omul n-ar putea supravietui”6, caci ,,atunci cand l-a adus pe om la viata, Creatorul i-a dat suflet nemuritor”7.

Iubiti credinciosi,
Avand in vedere ca in timpurile mai de demult sau mai de aproape, omenirea a avut nevoie de credinta in puterea Sfintei Invieri pentru a vietui in adevar, pentru a-si regasi si trai echilibrul launtric, aceasta are nevoie de martori si marturisitori ai lui Hristos cel mort si Inviat. Si ce inseamna a fi martor si marturisitor al Sfintei Invieri? Inseamna a te minuna cu credinta cum din bobul de griu asezat in pamint, bob putrezit si inghetat in timpul iernii, rasare in faptul primaverii spicul cel datator de paine. Inseamna a te apropia cu credinta de trupurile sfintilor care, atinse de sfintenia Duhului in timpul vietuirii lor pe pamant, au fost prefacute in sfinte moaste binecuvantate. Inseamna a fi patruns de credinta ca viata si trupul omului nu sunt destinate mortii si intunericului mormantului. ,,Vrajmasul cel din urma, care va fi nimicit, spune Sfantul Apostol Pavel, este moartea” (I Corinteni 15, 26). Moartea, pentru cel invesmantat in lumina Invierii lui Hristos – marturie si nadejde a invierii tuturor – nu este decat trecere spre vietuirea in mireasma Liturghiei vesnice impreuna cu Tatal si Fiul si Duhul Sfant, Treimea cea intru tot sfanta.

In legatura cu acest adevar, constatam ca, dintre momentele de rascruce ale vietii omului, niciunul nu este mai bogat in obiceiuri ca acela al mortii. Durerea din sufletele celor ramasi in viata, pierderea unei persoane dragi, teama in fata necunoscutului, toate acestea au contribuit la crearea unui numar impresionant de ritualuri care, de-a
lungul vremii, s-au suprapus, astazi fiindu-ne foarte greu sa le mai putem numara. Amprenta lor a fost atat de puternica, incat nici veacul acesta, atat de strain de tot ceea ce inseamna traditie, nu le-a putut inlatura.

Ele au continuat sa fie practicate in paralel cu randuiala crestina a inmormantarii, ajungand cu timpul sa se asocieze acesteia. Din pacate, insa, toate acestea si-au pastrat fondul superstitios, fara vreo valoare reala pentru mantuirea omului. Nu slujitorii Bisericii au introdus aceste practici folclorice, ci tin de anumite obiceiuri locale, cultivate vreme indelungata, si pe care preotul nou numit la o parohie le gaseste deja impamantenite.

O atitudine practica, destul de des intalnita, am putea spune chiar o superstitie comuna cu ignoranta, este prinderea unei monede gaurite de mana defunctului. Aceasta este o reminiscenta a paganismului, cand grecii antici obisnuiau sa puna o moneda de argint in gura celui decedat.

Referitor la aspectul material, intalnim la unii crestini credinta falsa ca mortul mananca si bea sau ca are nevoie de bani si de bijuterii pe lumea cealalta, de aici provenind practica gresita de a aseza in sicriu valori materiale de orice fel: bani, obiecte personale, mancare sau bautura etc. Dimpotriva, este indicat ca imbracamintea sa fie sobra,
curata, fara stridente si fara podoabe. Este bine ca obiectele de valoare – bijuterii, bani etc. – sa fie utilizate spre fapte de milostenie, nu inmormantate, existand riscul ca, din cauza crizei materiale, in care fara voie am intrat, anumite persoane fara frica de Dumnezeu sa profaneze mormantul, insusindu-si bunurile materiale, asa cum s-a intamplat in unele cimitire parohiale din judetul nostru. Un caz cutremurator este cel din cimitirul Parohiei Vlad Tepes, Protoieria Heresti, unde multe morminte au fost profanate si crucile sfinte de la capataiul celor adormiti au fost distruse.

Cultul mortilor face o adevarata pedagogie crestina a dragostei, atasamentului si respectului dintre membrii aceleiasi familii – a copiilor fata de parintii si fratii lor raposati si invers – si dintre membrii Bisericii, marea familie crestina, adica ceea ce facem noi pentru parintii si rudeniile noastre trecute la cele vesnice, sa faca si urmasii pentru
noi. Nu trebuie sa ramanem departe de implinirea indatoririlor ce ne revin fata de memoria lor, ci sa aratam aceeasi dragoste si recunostinta pentru cei plecati din familiile noastre. Aceasta reprezinta dovada dragostei care nu-i uita pe cei ce nu mai sunt printre noi si care este mai puternica decat moartea, trecand dincolo de pragul mormantului.

Grija pentru cei trecuti in vesnicie sa ne-o aratam si prin ingrijirea mormintelor si a cimitirelor, unde isi dorm somnul de veci stramosii nostri, care trebuie sa fie adevarate colturi de rai, in care sa ne reculegem si sa meditam la realitatea mortii, si nu niste locuri sinistre, devenite gropi de gunoi.

De aceea, pentru o mai buna organizare si intretinere a cimitirelor, monumentelor si serviciilor funerare din cuprinsul Patriarhiei Romane, potrivit Hotararii nr. 943/2012 a Sfantului Sinod al Bisericii noastre, si in Episcopia Giurgiului s-a infiintat, incepand cu data de 20 februarie 2012, Sectorul Cimitire, monumente si servicii funerare.

Ne punem intrebarea: De ce a fost infiintat acest sector? Pentru faptul ca Biserica se ingrijeste de oameni, nu numai in aceasta viata vremelnica, ci si in viata de dincolo, cand, la Judecata universala, si trupurile noastre vor invia pentru a se infatisa, impreuna cu sufletele, inaintea Dreptului Judecator. Or, astazi, cand se duce o campanie de denigrare la adresa Bisericii, avand ca scop infiintarea cimitirelor private, unde locurile de inmormantare nu sunt date pentru folosinta vesnica, existand riscul inevitabil ca cei decedati sa fie deshumati intr-o buna zi, tocmai de aceea este benefica infiintarea acestui sector care se va ocupa in mod special de cimitirele in care trebuie sa-si doarma somnul de veci in liniste mosii si stramosii nostri. Totodata, se va avea in vedere si recuperarea acelor cimitire care au fost ale Bisericii, dar, din rea credinta sau ignoranta, inca se mai afla in cadrul administratiilor locale.

Aceste bunuri sacre au fost ale enoriasilor, care si-au aratat apartenenta prin acea mica suma pentru concesionare, folosita pentru ingrijirea mormintelor.

Frati si surori in Domnul,
A fi martor si marturisitor al Sfintei Invieri inseamna a trai puterea iubirii, singura care trebuie sa depaseasca moartea, caci iubirea limitata in timp, nedeschisa spre taramul vesniciei, nu poate fi iubire adevarata pentru ca in iubire, totul, toti si toate isi gasesc implinirea. Bogatul care iubeste isi pleaca inima la suferinta aproapelui si, alinandu-l pe acesta, se mantuieste si se implineste ca fiinta umana responsabila de binele fratilor sai. Mai marii oraselor, ai satelor, ai tarii si ai lumii, doar prin iubire si credinta pot sa carmuiasca drept pe pamant fiind, cu spirit de jertfa, in slujba oamenilor. Fara iubire si credinta in Dumnezeu si in puterea Lui, actualizate pe fondul marturiei, zbaterea tuturor este zadarnica, cetatea fara buna paza si fara viitor, oamenii fara nadejde.

Toti ne dorim o viata frumoasa, fericire – atat cat se poate – , dar frumusetea este de la Dumnezeu, Incepatorul bunatatii. Un parinte spunea ca a asculta de Dumnezeu inseamna a trai in frumusete. A asculta de Dumnezeu inseamna a lepada voia noastra si a face voia lui Dumnezeu. Care este voia lui Dumnezeu? Mantuitorul Hristos a adus Legea Noua a iubirii. Dumnezeu ne-a iubit primul, iar noi trebuie sa pastram iubirea ca pe cel mai pretios dar, sa impartim iubirea cu semenii, fara teama ca vom ramane fara. Este harul Sfantului Duh faptul ca, daruind din sufletul nostru, ne vom imbogati spiritual. Ar putea spune cineva: Dar eu Il iubesc pe Dumnezeu! Cum putem verifica veridicitatea acestei afirmatii? In primul rand, observam ca suntem madulare ale Trupul lui Hristos. Cea mai buna lectie si cea mai profunda intelepciune in acest sens o gasim la Sfintii Parinti, care ne arata ca fiecare ar trebui sa simta si sa patimeasca impreuna cu aproapele, intru toate sa se bucure impreuna si sa planga impreuna.

Neajunsul cel mare al stiintei lumii acesteia este acela ca asupra ei planeaza, in majoritatea cazurilor, egoismul, mandria, dorinta de a deveni un ,,dumnezeu” mai mare decat Insusi Adevaratul si Bunul Dumnezeu. Este ca o incercare de repetare a istoriei, cu deosebirea ca, de aceasta data, numarul Adami-lor inselati, care musca din fructul interzis, este cu mult mai mare si ca, de fapt, acesti Adami nici macar nu sunt autentici, ci, mai rau, ei de multa vreme nu mai vietuiesc in Lumina cea adevarata, fapt ce explica lacomia cu care este gustat nu doar un singur mar, ci mar dupa mar. Din cauza crizei materiale, in lumea de astazi, din ce in ce mai multe biserici sunt scoase la licitatie, deoarece organizatiile religioase care le detin nu mai pot plati ratele pe proprietatile respective. Lucrul cel mai dureros este acela ca, de multe ori, bisericile vandute sunt cumparate de alte organizatii religioase si astfel criza materiala, in loc sa aduca solidaritate si ajutorare reciproca, imprastie ura si dezbinare intre fiii aceluiasi Parinte.

In fata acestei crize care pe multi oameni ii indeamna sa-si puna capat zilelor, Biserica nu este nepasatoare. Preotii nostri desfasoara un adevarat apostolat in parohiile sarace, unde familiile tinere, in loc sasi sprijine parintii la batranete, traiesc din pensiile mici ale acestora.


In Patriarhia Romana sunt foarte multe centre social-filantropice care, din lipsa mijloacelor materiale, potrivit unor oameni fara Dumnezeu, ar trebui sa se inchida. Insa, nu se poate proceda astfel, nu putem lasa in strada oamenii aflati in suferinta, ci Biserica isi chiverniseste banutul vaduvei, incercand sa depaseasca aceasta situatie fara prea mult ,,zgomot”.

Acelasi lucru se intampla si cu proiectele sociale din Episcopia noastra de la Slobozia si Letca Noua, unde se fac sacrificii deosebite si numai de Dumnezeu stiute pentru gasirea unor modalitati de sustinere a acestor activitati.

Unde este dragostea de aproapele, dorinta de a-i fi de folos acestuia? Dragostea inseamna a intelege ca celalalt exista! Privind pe semenii din jurul nostru, se cuvine sa ne gandim ca noua si tuturor crestinilor ne revine sfanta indatorire de a raspandi aluatul iubirii, generozitatii si nobletei evanghelice, pentru ca lumea aceasta sa nu ajunga o colectivitate in care oamenii sa se vada si sa se priveacsa nepasatori, ca niste straini si concurenti in abuzuri, lacomie si nedreptati, aducatoare de dureri tuturor. Imputinarea iubirii celei sfinte aduce prabusirea omului in cel mai nemilos egoism si in cele mai pustiitoare patimi si distrugeri fara intoarcere, denaturand sensul vietii si primejduind intreaga Creatie.

Iubitii mei fii sufletesti,
Anul 2012 a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane ca Anul omagial al Sfantului Maslu si al ingrijirii bolnavilor in Patriarhia Romana. Acest fapt are pentru noi, asa cum ne spune Preafericitul Parinte Patriarh Daniel, o mare insemnatate pastoralmisionara, deoarece avem in centrul atentiei noastre Taina Sfantului Maslu ca Taina a vindecarii trupului de suferinta si a vindecarii sufletului de boala pacatului, aceasta fiind boala cea mai grea. Suntem chemati sa aprofundam si mai mult invatatura de credinta ortodoxa privitoare la Taina Sfantului Maslu si sa intensificam mai mult cercetarea si ingrijirea bolnavilor, prin iubire milostiva aratata fata de orice om care sufera, atat sufleteste, cat si trupeste8. In acest context, la Editura Institutului Biblic si de Misiune Ortodoxa a aparut, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, cartea intitulata Slujba Sfantului Maslu si rugaciuni pentru bolnavi, care a fost oferita de Noi fiecarui slujitor din cuprinsul eparhiei.

In paginile acesteia, preotii au descoperit texte extrase din ultima editie a Molitfelnicului, cuprinzand slujba completa a Sfantului Maslu, Rugaciuni la felurite neputinte si boli, Rugaciuni la boli molipsitoare si primejdii de obste, precum si Randuiala impartasirii grabnice a celui bolnav.

Astazi, in Romania exista multi oameni bolnavi, atat sufleteste, cat si trupeste. Prin urmare, este nevoie de multa vindecare sufleteasca si trupeasca. Numarul medicilor a scazut, medicamentele au devenit din ce in ce mai scumpe, spitalele mai greu de intretinut, iar multi oameni au devenit saraci si neajutorati. De aceea, Biserica incearca sa ajute pe cei bolnavi, organizand diferite unitati medicale. In acest sens, in Episcopia noastra s-a infiintat, pe langa celelalte centre sociale, si cabinetul medical ,,Sfantul Ioan Rusul”, deservit de monahia Andreea Dragomir, medic specialist-medicina de familie. Acest cabinet functioneaza intr-un spatiu modern, cu o dotare corespunzatoare, oferind servicii medicale gratuite atat persoanelor asigurate, cat si celor neasigurate si fara posibilitati materiale. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom sfinti doua biserici din incinta unor spitale importante din judet.

Aceste lacasuri de cult au fost ridicate prin grija preotilor slujitori, dar si cu stradania si jertfa personalului medical credincios. Intelegand ca actul medical isi are finalitatea in Hristos, Doctorul sufletelor si al trupurilor, acesti medici si-au daruit obolul lor Bisericii, cu toate ca, din neglijenta guvernantilor, foarte multi nu si-au primit salariile la timp, iar unele spitale risca sa fie inchise.

A fi martor si marturisitor al Invierii inseamna a-L face cunoscut, fiecare dupa darul sau, pe Hristos, ,,Calea, Adevarul si Viata” (Ioan 14, 6), fara de care nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Prin cuvant, prin fapta iubirii, prin post si rugaciune, prin jertfa curajului marturisitor, puterea Invierii lui Hristos sa atinga tot mai multe suflete. Biserica cea dreptmaritoare sa se intareasca, Tara sa-si gaseasca linistea si bunastarea, lumea intreaga sa se indrepte catre Dumnezeu.

Suntem unul dintre popoarele Europei, acest continent care, desi a creat o civilizatie crestina, a ajuns la o secularizare ingrijoratoare. Suntem, totodata, popor nascut crestin, de aceeasi varsta cu adevarul Invierii. Pentru noi, Ortodoxia nu este doar o credinta religioasa, separata de alte sfere de activitate umana, ca in Apus, ci reprezinta un mod de viata obstesc, organic. Ortodoxia, pentru noi, a fost si este Totul.

Morala, conduita practica in viata de zi cu zi, conceptia despre lume si viata – toate au fost patrunse si tinute laolalta de credinta, de Biserica. Practic, Ortodoxia reprezinta viata noastra. Filozoful interbelic Nae Ionescu spunea ca un roman nu poate fi decat ortodox, iar noi, cu gandul la aceste cuvinte, am putea adauga ca romanul nu poate fi nici macar om, daca nu este ortodox. Daca in Apus ,,decreptitudinea s-a produs lent, timp de veacuri, iar morala s-a separat de teologie, politica de moralitate, justitia de etica etc, la noi parasirea Ortodoxiei e insotita de o salbaticire si o decadere brutala. A nu fi credincios, in Apus, nu era echivalent, aparent, cu a nu fi moral. Pe cand in Rasarit, toate fiind tinute laolalta de credinta, daca se inlatura credinta, totul se prabuseste: si morala, si sensul, si etica, si dreptatea. Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul este permis, a sintetizat aceasta situatie marele scriitor rus Dostoievski”9.

Iubitii mei,
De doua mii de ani suntem, cum spune Apostolul ,,ucisi de mii de ori pe zi”, dar numai cine a trecut biruitor prin moarte are in aceeasi masura si setea si puterea Invierii. Soapte viclene vin mereu tot mai insistent dinspre civilizatia secularizata, in schimbul unei bunastari materiale, iluzie, ca tot ce tine de ceea ce este trecator. Ni se cere sa
renuntam la valorile ortodoxe nationale, mostenite din generatie in generatie – singura noastra avutie, pentru a ne sterge, astfel, identitatea.

Traim intr-un secol al nesigurantei, cand oamenii par neputinciosi in fata realitatii, iar durabilitatea naturii este amenintata de lacomia oarba a cautatorilor de comori. Consumismul, care este opus durabilitatii, altereaza credinta, distruge bazele vietii spirituale. Corolarul sau este egoismul, urmarirea exclusiva a propriilor interese, care il pune pe om in situatia de a accepta secularizarea accentuata, distrugerea temeliei pusa de Hristos in lume.

Daca-L excludem pe Dumnezeu, nu mai este posibil sa vorbim de durabilitate, ci de consumism grabit, cu pecetea sa malefica. Prin consumism ne alegem alt Dumnezeu! In acest context, putem observa cum dramaticele transformari ale mediului, ca urmare a distrugerii padurilor, au facut ravagii iremediabile. Fenomenele meteorologice au urmari catastrofale, cum ar fi: inundatiile, furtunile, inzapezirile, disparitia apelor subterane, alunecarile de teren, deteriorarea stratului de ozon, degradarea solurilor etc. Efectele devastatoare asupra a ceea ce a mai ramas din fondul forestier originar pot fi vazute chiar si de cei care cred ca padurea poate suporta la nesfarsit agresiunile omului, pentru ca este regenerabila. Ceea ce nu stiu acesti oameni sau ceea ce nu vor sa inteleaga este faptul ca, la fel ca orice organism delicat, padurea nu trebuie neaparat sa nu mai existe fizic. Degradata pana la un anumit punct, ea moare de la sine, indiferent de eforturile ce s-ar face ulterior pentru a o salva.

De asemenea, tot romanul cu dragoste de neam si tara poate constata, cu durere in suflet, ca proiectul de la Rosia Montana este una din actiunile de surpare a rosturilor existentei neamului romanesc, neam care – asa cum observa parintele profesor Ilie Moldovan – ,,a vazut lumina zilei in spatiul acesta si mai ales in munti, spatiu sacru care a fost inzestrat de Dumnezeu cu tot ceea ce exista pe pamant si sub pamant.

Intre mormintele crestine, galeriile romane, vestigiile trecutului, bogatiile locului si istoria unui popor sunt legaturi indestructibile. In momentul in care ai atacat una din ele, le-ai atacat pe toate. La Rosia Montana sunt semnele celor ce au pus bazele unui neam. Acolo e un neam. In momentul in care neamul acesta este privat de zestrea lui, ii ataci fiinta nationala si viitorul. Urmasii nostri nu trebuie sa mai aiba nimic? Ce le dam noi celor care vor veni dupa noi? Sa nu uitam: cand ne-am pierdut radacinile, intr-un fel oarecare ne-am pierdut pe noi insine, pentru ca radacinile acelea au conotatii vesnice. Fata de acest proiect minier ne comportam ca un popor invins. Consecintele acestei calamitati istorice se vor rasfrange in viitor intr-un mod inca nebanuit”10.

Asadar, observam ca sub masca integrarii europene suntem impinsi, de fapt, spre un globalism in care identitatea nationala risca sa dispara intr-o lume cetoasa, precum o picatura de ploaie intr-un ocean. Este adevarat ca nu se poate trai izolat. Fiecare natiune are sadita in fire aspiratia spre universalitate, care trebuie cultivata constant, cu o conditie, totusi: sa nu se sacrifice identitatea proprie.

Daca iubesti intreaga lume si esti dispus sa te jertfesti pentru binele omenirii, trebuie mai intai sa-ti dovedesti iubirea si jertfelnicia in familia ta si in neamul tau. Iar pentru a fi cu adevarat comunitar si universal, trebuie mai intai sa fii patriot, in toata puterea cuvantului. Nimeni nu va intelege europenismul si universalismul autentic, daca nu va sti ce inseamna patria-mama. Iar cuvantul sacru patrie cuprinde deodata: teritoriul geografic si istoric – nemutilat de vecini –, populatia, limba, cultura, religia etc. In trei cuvinte: pamantul, poporul si traditiile.

Patriotismul, asa cum spune poetul Mihai Eminescu, ,,nu este numai iubirea pamantului in care te-ai nascut ci, mai ales, iubirea trecutului, fara de care nu exista iubire de tara. Patria vine de la cuvantul pater, si numai oamenii care tin la institutiile parintilor lor, la petecul lor de pamant sfintit cu sangele parintilor, pot fi patrioti!”11.

Dreptmaritori crestini,
De-a lungul timpului, framantarile oamenilor au fost legate in special de lipsurile materiale, de lipsa libertatii, de lipsa accesului la educatie si sanatate. In vremurile noastre, nelinistea omului cuprinde mai degraba drame launtrice cu impact puternic asupra vietii. Semnul distinctiv al secolului al XXI-lea este alcatuit dintr-un tablou in care domina nelinistea sufletului, disperarea, orgoliile, dorinta de a domina pe celalalt. Se constata o extindere a pustiului launtric, a golului sufletesc, a abisului instrainarii omului de om si de Dumnezeu. De aceea, trebuie sa staruim in rugaciune multa impotriva pacatului, a rautatilor din launtrul nostru, impotriva celor care batjocoresc cu cuvantul si in scris Neamul romanesc, crestin si martor de veacuri. Sa nu dam dormitare ochilor nostri in a pazi si apara cu strasnicie familia noastra de
pacatele care bantuie prin lume, in a apara copiii nostri de influentele negative stricatoare de trup si suflet! Chemam cu fermitate ca, parintii care s-au despartit si au copii, sa nu-i lase nesprijiniti pentru ca vor raspunde in fata lui Dumnezeu, iar mamele care nasc prunci sa nu-i paraseasca, ci sa-i ingrijeasca intru rabdare.

Indemnam pe parintii slujitori si familiile crestine, care nu au prunci sau au putini, sa-si ia osteneala sfanta sa infieze, pe cat este cu putinta, cate un copil orfan sau parasit de parinti. Totodata, in cadrul proiectelor nationale ale Patriarhiei Romane, ,,Hristos impartasit copiilor” si ,,Alege Scoala”, sa avem in vedere incurajarea eforturilor unor tineri cu potential intelectual si uman ridicat, aflati in situatii dificile, de a nu abandona scoala si de a-si continua studiile cu succes.

Capcanele caderii copiilor si tinerilor s-au inmultit intr-un mod alarmant, iar la noi in tara acestea sunt cauzate in mare masura si de conditiile tot mai scazute ale nivelului de trai. Saracia, deruta profesionala, drogurile, alcoolismul, prostitutia, nesiguranta vietii de maine, deprimarea etc. dau o imagine negativa lumii in care traim. Trebuie sa constientizam faptul ca tinerii sunt factori esentiali ai educatiei, parteneri de dialog, suflete capabile sa gandeasca si sa creeze, iar unele insusiri negative pe care le au, nu sunt proprii fiintei lor, ci amprentele mediului negativ.

„Nu exista copil bun si copil rau”, spunea Simion Mehedinti, ,,ci numai copil in care nu ai descoperit inca partea cea buna”12. Unul din obstacolele in calea formarii caracterului religios-moral al tinerilor este chiar pasivitatea acestora; ei nu sunt obisnuiti sa puna intrebari, sa interactioneze, sa lucreze in echipa. Tinerii trebuie sa dobandeasca usurinta de a se exprima, dar si curajul de a-si exprima propria parere.

Astfel, comunitatea parohiala si, mai concret, grupul de tineret, poate sa fie un loc unde tinerii pot simti ca nu sunt lasati singuri pe drumul credintei si al cautarii lor. De aceea, Biserica le ofera acestora, pe langa slujbele tipiconale, si alte modalitati concrete, interactive, nu anacronice, pentru stimularea cresterii personale, crestine si spirituale, precum taberele de vara de la Durau si Miclauseni, dar si alte activitati de creatie si de dezvoltare a abilitatilor practice.

In acest sens, la Centrul Eparhial pentru copii si tineret „Sf. Ioan Valahul”, precum si in alte centre culturale, copiii nostri participa la atelierele de pictura religioasa, lucru manual, dans, muzica, teatru si descopera traditiile si obiceiurile specifice zonei prin intermediul drumetiilor si al pelerinajelor la sfintele manastiri. Tot in acest scop, am infiintat in cadrul Manastirii ,,Sfantul Ioan Rusul” de la Slobozia, un centru de activitati sportive si jocuri recreative, unde tinerii isi pot dezvolta abilitatile personale, creativitatea, spiritul de echipa, capacitatea de comunicare si, mai ales, bucuria de a-si face prieteni noi si de a impartasi cu ei lucrurile frumoase. Iata, asadar, ca Biserica poate, insa, chiar in aceste conditii, sa creasca si sa educe crestineste copiii, cultivandu-le un suflet sanatos, intr-un trup sanatos, deviza pe cat de veche, pe atat de actuala.

In ceea ce priveste educatia religioasa a copilului, consideram ca aceasta trebuie sa inceapa de la o varsta frageda. In acest sens, predarea religiei la clasa pregatitoare, impotriva careia se mai ridica anumite voci neavizate, este o necesitate deoarece dezvoltarea unui caracter bazat pe valori morale incepe la varste mici. Felul cum va arata Romania de maine depinde de modul in care ne crestem si ne educam copiii acum, pentru ca o societate fara repere morale, adica fara Dumnezeu, poate sa se indrepte numai intr-o directie gresita. Predarea religiei intro societate tot mai violenta si tot mai debusolata, nu inseamna indoctrinarea copiilor, ci inarmarea lor cu principiile care stau la baza unui comportament responsabil. Este bine sa venim mai mult in intampinarea acestor tineri minunati, sa le ascultam problemele, sa-i incurajam, sa-i corectam acolo unde este nevoie, pentru ca, astfel, solidarizandune, ora de religie sa nu mai fie atat de usor pusa in discutie si atat de usor relativizata.

Apreciem faptul ca anul acesta la Olimpiada de Religie – faza judeteana – au participat 100 de elevi din scolile si liceele noastre, iar cei care au obtinut punctajul maxim s-au calificat pentru etapa nationala, care va avea loc in luna aprilie la Oradea. Totodata, salutam cu bucurie numirea noului inspector pentru disciplina Religie, in persoana domnului profesor Daniel Necula, un cadru didactic foarte bine pregatit, apropiat de tineri, de la care asteptam o mai mare implicare, precum si dezvoltarea unor proiecte culturale interactive, care sa se desfasoare in centrele culturale din cadrul manastirilor Comana, ,,Buna Vestire” de la Bolintin si ,,Sf. Ioan Rusul” din localitatea Slobozia de Giurgiu.

Iata, asadar, ne stau inainte sfinte responsabilitati pentru cresterea copiilor in credinta dreapta, in Biserica stramosilor nostri sfinti, in pregatirea cu toata seriozitatea pentru lucrarea de maine, in rostuirea viitorului.

Iubiti fii si fiice duhovnicesti,
Fiti martori si marturisitori ai lui Hristos Inviat, asemenea bunilor crestini dinaintea noastra. Aplecati-Va, fiecare dupa puterile sale, la cei ce se zbat in grea suferinta: copii parasiti de parinti si de societate, tineri primejduiti de tot mai multe capcane ale lumii de azi, familii cu multi copii, bolnavi, deznadajduiti, batrani carora nu le mai poarta nimeni de grija. Dupa cum Invierea Domnului a inceput cu Pogorarea Sa la iad, pentru a-i sfarama portile si a aduce si acolo lumina vietii, tot asa si invierea noastra spirituala va trebui sa inceapa cu coborarea in iadul suferintelor de tot felul, in care se poate afla aproapele nostru, pentru a-l smulge de sub tirania lor, prin puterea si dragostea Mantuitorului nostru.

In acest duh al marturisirii Invierii lui Hristos, prin fapta iubirii, rog pe Dumnezeu sa Va daruiasca mila Sa cea bogata si sa ocroteasca fiecare suflet dreptslavitor, fiecare casa, tara si lumea intreaga.

Imbratisandu-Va cu parinteasca dragoste, in aceasta noapte sfanta de Pasti, Va doresc sa traiti cu totii bucuria negraita a biruintei vietii vesnice si Va vestesc tuturor, cu dragoste de parinte iubitor:

HRISTOS A INVIAT!
Al vostru catre Dumnezeu tot timpul rugator,
†AMBROZIE
Episcopul Giurgiului

1 Sf. Ioan Gura de Aur, Cuvant de invatatura la Sfintele Pasti, in Slujba Invierii si
Carte de Tedeum, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1998, p. 46.
2 †Nicolae, Mitropolitul Ardealului, Iisus Hristos, viata noastra, Sibiu, 1973, p.132.
3 Tropar din Cantarea a 7-a de la Utrenia din Duminica Sfintelor Pasti.
4 Stihira in Sfanta si Marea Duminica a Sfintelor Pasti.
5 Liturghia Sfantului Vasile cel Mare, Liturghier, Bucuresti, 2008.
6 Atenagora Atenianul, Apologeti de limba greaca, PSB, vol. 2, Bucuresti, 1980, p. 385.
7 Ibidem.
8 † Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Dumnezeu daruieste lumina
sfintilor si vindecare bolnavilor, http://arhiepiscopiabucurestilor.ro/Cuvantul-
Chiriarhului/dumnezeu-druiete-lumin-sfinilor-i-vindecare-bolnavilor.html
9 Ioan Bucur, De ce suntem bolnavi psihic?, in rev. ,,Familia Ortodoxa”, nr. 2/2012, p. 40.10 Pr. prof. dr. Ilie Moldovan, Daca semnam la Rosia Montana actul de deces al
unui simbol al neamului romanesc, vom suporta consecintele in istorie si-n vesnicie,
http://www.formula-as.ro/2004/624/spiritualitate-39/prof-dr-ilie-moldovan-5189.
11 Mihai Eminescu, Opera politica, ed. 1941, II, p. 327.12 Simion Mehedinti, Scrieri despre educatie si invatamant. Antologie, Editura
Academiei Romane, Bucuresti, 1992, p. 154.

 

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 2015

Voteaza:

Invierea Domnului - nadejdea invierii noastre 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE