Invierea lui Hristos, bucuria cea adevarata

Invierea lui Hristos, bucuria cea adevarata Mareste imaginea.

+ Gurie,
prin harul lui Dumnezeu, Episcop al Devei si Hunedoarei,
Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal si
Dreptmaritorilor crestini: 
Sfanta binecuvantare arhiereasca din stravechea Cetate a Devei!

Hristos a inviat! Iubiti credinciosi,

Valoarea si semnificatia profunda a acestei vestiri, care rasuna in binecuvantata noapte a Sfintelor Pasti, poate fi inteleasa cu adevarat doar de cei care, prin mila (harul) lui Dumnezeu s-au ridicat (desteptat) din moartea pacatului.

Fara Invierea Mantuitorului, viata si conditia pamanteasca a omului sunt o mare zadarnicie si un vis amagitor ce sta permanent sub semnul intrebarii: la ce folosesc alergaturile vietii si la ce buna viata ca atare, daca moartea are ultimul cuvant in rostirea existentei? Invierea Mantuitorului este raspunsul lui Dumnezeu care pune in rost si da sens lumii si vietii!

Mi-am ales ca tema de meditatie in Cuvantul pastoral din acest an ideea ca Dumnezeul nostru este Dumnezeul Invierii, Dumnezeu care-si subordoneaza prezenta si lucrarea Sa in lume lucrarii de inviere a fiecarui om in parte. Cei care nu inteleg faptul ca, in spatele a tot ceea ce ni se intampla in viata sta efortul lui Dumnezeu de a ne recupera pe fiecare in perspectiva invierii, aceia se vor sminti si se vor dezamagi de Dumnezeu. Mediocrii, superficialii, nu inteleg taina Invierii lui Hristos si se smintesc de Dumnezeu pentru ca nu inteleg ca viata pamanteasca trebuie sa fie o permanenta deprindere cu invierea.

Iata cateva situatii in care noi putem deveni superficiali si mediocri, smintindu-ne de lucrarea si prezenta lui Dumnezeu in viata noastra.

Uneori suntem ispititi sa sesizam viata pamanteasca doar sub aspectul ei de trecere si de ducere inspre moarte. Alipiti patimas de ziua ce se scurge, suntem confiscati de perspectiva ca viata s-ar imputina in noi pe masura trecerii anilor. Dumnezeiestii Parinti subliniaza faptul ca: unicul pacat sub soare e acela de a nu cunoaste harul invierii, de-a nu sti ca, desi - dupa spusa Sfantului Apostol Pavel - vasul nostru de lut, cortul acesta pamantesc se sfarama, totusi in el purtam comoara vesniciei, harul Invierii! Uitam ca de la momentul botezului in fata noastra si la capatul vietii pamantesti sta, nu moartea, ci invierea. Mormantul insusi devine o tainica biserica la umbra crucii, o trecere a trupului spre nemurire!

In grai de poezie, Magda Isanos sesiza ca atata vreme cat nu privim spre cer, ca atata vreme cat umbletele noastre nu sunt o calatorie a iubirii (cu ochii atintiti spre Iisus, cum indeamna "Apostolul neamurilor"), perspectiva existentei este redusa la sentimentul ca suntem doar muritori: 

"E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi/Poate chiar maine, pomii de pe-alee, 
Acolo unde-i vezi, or sa mai stee/ Voiosi, in vreme ce vom putrezi 
Atata soare, Doamne, atata soare/O sa mai fie-n lume dupa noi;
Cortegii de-anotimpuri si de ploi/ Cu par din care siruie racoare...
Si iarba asta o sa mai rasara/Iar luna tot asa o sa se plece,
Mirata, peste apa care trece/Noi singuri n-o sa fim a doua oara.
Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate/ Gasi atata vreme pentru ura,
Cand viata e de-abia o picatura/Intre minutu-acesta care bate
Ssi celalalt si-mi pare neinteles/Si trist ca nu privim la cer mai des,
Ca nu culegem flori si nu zambim/Noi, care-asa de repede murim.
(Magda Isanos, Cantare Muntilor, Bucuresti, 1985).

Sa nu uitam, iubiti credinciosi, ca atunci cand rostim Hristos a inviat! afirmam ca nu moartea este sensul si capatul vietii pamantesti, ci, dimpotriva, nemurirea, iar dureroasa despartire a sufletului de trup este taina pe care o exprima troparul invierii "...Cu moartea pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le"

In al doilea rand, noi ne putem dezamagi de Dumnezeu atunci cand suntem ispititi sa-L cautam nu pe Dumnezeul mangaierilor, ci mangaierile pe care Dumnezeu ni le poate darui. Prin caderile noastre in pacat, credinta noastra se imputineaza, iar intelegerea mintii devine superficiala si astfel noi incercam sa-L subordonam pe Dumnezeu, cerandu-I sa ne implineasca voile noastre patimase. Bunaoara, multimea care la praznicul Floriilor a intampinat cu "Osana!" pe Mantuitorul s-a dezamagit de El atunci cand Domnul nu le-a implinit dorinta de a-L vedea ca pe un Mesia politic, eliberator nu de moarte, ci de nedreptatile sociale si istorice. Smintita fiind de o mediocra intelegere a lui Hristos, multimea adunata la Florii va cere cu indarjire in curtea lui Pilat: "Rastigneste-L!" , "Rastigneste-L!" Si noi putem fi vizati de aceasta mediocra atitudine fata Hristos Domnul, atunci cand nu dorim sa ne schimbam dupa chipul lui Dumnezeu, ci sa-L schimbam pe Dumnezeu dupa masura intereselor noastre patimase. Acesta este unul dintre mesajele esentiale ale Zilei Invierii: nu Dumnezeu trebuie sa faca ceea ce noi dorim, ci noi trebuie sa invatam sa facem ceea ce Dumnezeu doreste. Doar asa vom putea iesi din masurile intelegerii noastre mediocre despre lucrarea lui Dumnezeu in lume. Sa ne deprindem a ne lasa pana la abandon in mainile lui Dumnezeu, pentru ca doar asa vom dobandi invierea vietii noastre. In neintrecute stihuri de ruga, poetul crestin al romanilor, Traian Dorz, scria in acest sens:

"O, iarta-mi, te rog, Doamne, atatea rugaciuni,
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni!
Caci am facut din Tine, adesea, robul meu:
Nu eu s-ascult de Tine, ci Tu de ce spun eu!
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta,
Iti cer si-Ti cer intr-una, sa faci Tu voia mea;
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei,
Ci sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai, sa-mi dai, sa-mi dai.
Gandindu-ma ca daca, Iti cant si Te slavesc,
Am dreptul de a-Ti cere sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felul acesta nebun de-a ma ruga,
Si-nvata-ma ca, altfel, sa stau in fata Ta.
Nu tot cerandu-ti tie, sa fii Tu robul meu,
Ci Tu cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu.
Sa inteleg ca felul cel bun de-a ma ruga
E sa dorise ca-n toate, sa fie voia Ta!''

Asadar, adevarata rugaciune este "Doamne, fie voia Ta!”. Cand nu ne rugam astfel, cand nu suntem in stare sa ne abandonam in bratele Lui dumnezeiesti, obligam iubirea covarsitoare a lui Dumnezeu sa ne judece si sa ne poarte prin incercari, pentru a ne desprinde din amagirile in care traim. Atunci cand Dumnezeu pare a ne dezamagi asteptarile, sa ne aducem aminte ca El stie care este adevaratul bine ce ni se cuvine. In acest sens Mantuitorul, a dezamagit cererea talharului de pe Cruce care I-a cerut Domnului sa Se coboare de pe lemnul rastignirii si sa Se izbaveasca si pe El si pe ei. Talharul avea o gandire rezumata la viata imediata. El voia o minune de care sa profite, neintuind ca avea negandita sansa de a sta alaturi de Dumnezeu pe Cruce, pentru a se
cobori prin ea (nu de pe ea) intr-o viata ce nu mai putea fi pusa sub semnul intrebarii legate de tragedia mortii.

Mantuitorul a preferat sa-i dezamageasca asteptarile pentru a nu ne amagi pe noi pe toti. Prin Crucea Invierii Sale, El ne-a dat puterea de a cobori si noi, prin crucile pe care suntem tintuiti, intr-un fel sau altul, intr-o viata inviata din orice suferinta si din orice iad.

Iubiti frati si surori

De Dumnezeu se mai smintesc si cei cu viata stricata si pervertita pana la masurile diavolesti. Acestia cer lui Dumnezeu sa se faca slujitor al patimilor lor. Se spune ca, odata, au mers la un mare imparat cel mai mare zgarcit si cel mai mare invidios de pe pamant. Zgarcitul si invidiosul in fata imparatului! Iar imparatul le-a facut urmatoarea propunere: "Unul dintre voi, sa-mi ceara orice va voi, dar sa stie ca imediat, celuilalt, care n-a cerut, ii voi da dublu!" Cei doi s-au framantat mult. Zgarcitul nu putea suporta gandul ca celalalt va primi dublu fata de el. Invidiosul, la randul lui, se zbuciuma in sinea lui zicand: "Cum voi putea suporta sa stiu ca el va avea dublu fata de mine?". Asa ca nu se puteau nicicum hotari. Pana la urma invidiosului i-a venit o idee ce i s-a parut salvatoare: "Slavite imparate! M-am hotarat eu sa cer ceva!". "Prietenul tau va primi dublu fata de tine" il avertiza imparatul!. "Da, Doamne! Iti cer ca mie sa-mi scoti un ochi, iar lui sa ii scoti pe amandoi". Sfantul Grigorie de Nyssa sublinia in acest sens: "Cel ce se foloseste de rugaciune ca un lipsit de minte nu se ridica la inaltimea Celui ce Se daruieste pe Sine, ci doreste ca Acela sa Se coboare la treapta joasa si pamanteasca a poftei sale; si, din acest motiv, ii infatiseaza, Celui Ce vede in inimi, pornirile sale patimase, nu ca sa i se tamaduiasca miscarile necuvenite ale mintii, ci ca sa se faca si mai rele, ducand la implinire pornirea cea rea prin primirea ajutorului lui Dumnezeu. Fiindca acela este necajit, iar inima mea e rauvoitoare, loveste-l, ii spune el lui Dumnezeu. Numai ca nu striga: insuseste-Ti patima mea sau sa treaca rautatea mea la Tine. Il roaga sa Se faca partas al furiei sale". Toti acestia nu inalta lui Dumnezeu rugaciuni ca sa scape de boala ce-i stapaneste, ci ca boala lor sa se desavarseasca in fapte. Iar cand Dumnezeu nu le asculta cererea, se smintesc si se dezamagesc, nestiind ca nu Dumnezeu este pricina nefericirii lor, ci viata lor patimasa!

Dreptmaritori crestini!

Unul dintre sfintii iubitori de Dumnezeu exclama privind inspre taina Invieni: "O, Hristoase, care iubesti pe cei care Te rastingnesc si ii rastignesti pe cei ce Te iubesc!”

Iata un aparent paradox, dar de fapt o profunda lucrare a proniei dumnezeiesti! Hristos Se rastigneste dintr-o sfasietoare iubire pentru cei care-L pironesc pe lemnul Crucii. Pe Golgota este omorata moartea rastignitorilor! Mielul Jertfit ridica pacatele celor care-L jertfesc! "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica» (Ioan 3,16). Atata vreme cat ramanem in pacate/ Hristos va ramane pe Cruce. Iubirea lui Dumnezeu nu poate cobori de pe Altarul Crucii pentru ca nu cumva vreunul din pacatele noastre sa ramana nepironit si nespulberat de biruitoarea Inviere! Acesta este inca unul dintre mesajele fundamentale ale Zilei Pascale: "trecerea de la moarte la Viata”.

O, Hristoase, care rastignesti pe cei ce Te iubesc! Covarsitoare taina: Dumnezeu, pe cei care-i gaseste vrednici ii pune alaturi de El pe Cruce spre izbavirea multora!

Dumnezeu isi asociaza pe omul sfant si-l face lucrator al invierii rastignitorilor. Intelegem, astfel, de ce Dumnezeu i-a rastignit pe atatia in temmiele si gulagurile istoriei: pentru ca i-a trimis in cautarea si spre invierea oii celei pierdute prin hatisurile atator ideologii totalitanste.

Iata, asadar, inca unul dintre darurile fundamentale ale Zilei Invierii: cel ce cunoaste harul Invierii nu va vedea moartea in veac. Un mare mistic spunea: Iisus este o rana de care nu te mai vindeci! Cine cunoaste harul Invierii, cine se face una cu dragostea Crucii lui Hristos nu mai poate sa traiasca indiferent si detasat fata de tragedia lumii ce s-a smintit din Dumnezeu.

Va chem pe toti, iubiti credinciosi, sa fiti adevarati fii ai Invierii. Raniti de harul Invierii sa ne ostenim a cuprinde in rugaciunile noastre caderile celor ce in mediocra nepricepere isi traiesc viata pamanteasca deprinzandu-se cu o existenta inspre moarte. Sa ne rugam Domnului Inviat sa ne pironeasca pe Crucea daruirii pana la jertfa pentru viata si Invierea lumii!

Hristos a inviat!

+ Gurie,
Episcopul Devei si al Hunedoarei

09 Aprilie 2012

Vizualizari: 1118

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE