Invierea Mantuitorului - iubire deplina fata de om

Invierea Mantuitorului - iubire deplina fata de om Mareste imaginea.

Pastorala la Invierea Domnului -  2012
Invierea Mantuitorului - iubire deplina fata de om

† Teodosie,
prin Harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Hristos Cel inviat, slavit impreuna cu Tatal si Duhul Sfant, iar de la noi, parinteasca binecuvantare.

Hristos a inviat!
„Daca Hristos n-a inviat,
zadarnica este atunci propovaduirea noastra,
zadarnica este si credinta voastra”
(I Cor. 15, 14)

Iubiti credinciosi,
Intampinam in noaptea cea mai sfanta a anului invierea lui Hristos, Care ne-a daruit tuturor viata vesnica, atat celor care se afla cu trupurile in morminte, cat si noua, celor care traim in aceasta lume. El a inviat, precum vestise in Evanghelie, ca lumea sa aiba viata desavarsita din belsug (Ioan 10, 10).

Fiul lui Dumnezeu intrupat, asemenea noua, iar acum inviat cu Trupul din morti, ne ridica la inalta demnitate de fii ai lui Dumnezeu.

Toate cele pe care Hristos le savarseste sunt manifestarea iubirii dumnezeiesti impartasite noua. El nu infaptuieste nimic pentru Sine, ci toate le face numai pentru noi oamenii, pentru a ne readuce la plinatatea iubirii, in comuniunea cu Dumnezeu. Am fost partasi la momentele de durere de dinaintea mortii Domnului. Dar nici soldatii romani, nici arhiereii sau capeteniile iudeilor, nici poporul rasculat si nici chiar persecutorii care au pus in practica hotararea rastignirii Sale n-au avut puterea suprema in condamnarea lui Hristos. El este Jertfa vie si constienta care Se aduce in mod liber spre Rastignire, dupa cum a binevoit. El este – asa cum marturisim in timpul rugaciunii Heruvicului din timpul Sfintei Liturghii – „Cel ce aduce si Cel ce Se aduce”, Cel care singur Isi da viata si accepta temporar moartea trupeasca pentru a ne da viata cea vesnica.

Sf. Ap. Pavel spune ca Hristos este Mielul Pascal care „S-a jertfit pentru noi” (I Corinteni 5, 7). Acest adevar este marturisit, de fapt, cu mult timp inainte de Jertfa si Invierea Mantuitorului Hristos, inca din perioada Vechiului Testament, de marele prooroc Isaia prin cuvintele: „Ca un miel spre junghiere S-a adus si ca o oaie fara de glas inaintea celor ce o tund, asa nu Si-a deschis gura Sa” (Isaia 53, 7).

La randul sau, Sfantul Evanghelist Luca spune ca Hristos a rostit pe Cruce cuvintele: „Parinte, in mainile Tale incredintez duhul Meu” (Luca 23, 46), de unde reiese, in mod clar, ca Hristos singur, in deplina Sa libertate, Se jertfeste „pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire”, pentru a ne scoate definitiv din robia pacatului si de sub stapanirea mortii (Evrei 2, 14-15).

Moartea pe care Mantuitorul Hristos o primeste prin umanitatea Sa exprima in mod deplin purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi, oamenii, ne spune Sf. Maxim Marturisitorul. Tot el afirma ca Jertfa de pe Cruce, moartea si pogorarea la iad sunt mijloacele prin care Hristos Se pogoara in locuinta mortii pentru a-i surpa puterea pentru totdeauna. Astfel, folosindu-se de o serie de imagini sugestive, Sfintii Parinti ne spun ca Trupul lui Hristos este momeala asezata in undita firii Sale dumnezeiesti care, prin experienta mortii, surpa pe stapanitorul acesteia si trage afara din locasurile intunericului si din adancurile iadului pe toti sfintii si dreptii aflati sub stapanirea mortii.

Prin urmare, temeiul fundamental al Jertfei lui Hristos este iubirea Sa desavarsita pentru intreaga Creatie si, in mod special, pentru om: „Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16). Mai inainte de Patimile si de Rastignirea Sa, Hristos i-a invatat pe ucenicii Sai ca Jertfa este calea cea mai buna prin care se arata iubirea adevarata: „Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. Voi sunteti prietenii Mei, daca faceti ceea ce va poruncesc” (Ioan 15, 13-14). Si tocmai din cauza iubirii Sale desavarsite, Hristos se jertfeste pentru intreaga umanitate (Efeseni 5, 2). Hristos ne descopera in mod coplesitor dragostea dumnezeiasca: „Caci Hristos, inca fiind noi neputinciosi, la timpul hotarat a murit pentru cei necredinciosi. Caci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotaraste cineva sa moara. Dar Dumnezeu Isi arata dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi” (Romani 5, 6-8).

Dreptmaritori crestini,
Hristos isi arata iubirea Sa fata de oameni nu doar prin rastignirea Sa. Ca Domn al Vietii si ca Imparat al celor vii, Hristos Isi pastreaza in mod permanent firea dumnezeiasca unita cu firea omeneasca asumata din Sfanta Fecioara Maria. Astfel, chiar daca in mormant fiind, Trupul Sau este despartit de suflet, El ramane permanent unit cu acestea prin dumnezeirea Sa. Tocmai de aceea, in Trupul lui Hristos cel Rastignit si asezat in mormant noi avem Trupul cel plin de viata al lui Hristos Domnul.

Mantuitorul Hristos se pogoara ca Viata in mormant, dar si in strafundurile iadului pentru a pune capat pacatului odata pentru totdeauna. Asa cum marturisim de fiecare data la Sfanta Liturghie, in timpul celor trei zile in care Hristos a stat in mormant, El S-a aflat cu trupul in mormant, dar, in acelasi timp, cu sufletul in iad, cu talharul in Rai, si cu Tatal si cu Duhul Sfant pe Tronul Sfintei Treimi. Astfel, asezarea dumnezeiescului Trup in mormant devine o prezenta totala a lui Hristos. De aceea, Mantuitorul este si ramane pentru totdeauna – chiar si in moarte – Dumnezeu si Om adevarat.

Pe temeiul acestei invataturi de credinta, Biserica vorbeste despre pogorarea lui Hristos in iad. El nu este dus la iad de catre moarte, ca celelalte suflete peste care aceasta avea stapanire, ci singur Hristos se pogoara ca un Biruitor in casa mortii, pentru a elibera vesnic sufletele tinute acolo. Hristos coboara la iad ca Imparatul Vietii, ca Cel Atotputernic care a pradat iadul si moartea. Prin aceasta, mormantul lui Hristos devine Raiul insusi, dar si izvor al Invierii.

In acest sens, Sfantul Ioan Damaschin ne invata ca Hristos S-a pogorat la iad pentru ca toti cei care au crezut si L-au iubit pe Dumnezeu sa regaseasca comuniunea cu El: „Sufletul indumnezeit se pogoara la iad si astfel a slobozit pe cei legati din veci si iarasi a revenit dintre morti deschizandu-ne calea catre inviere”.

Iubiti fii duhovnicesti si marturisitori ai Invierii Domnului,
Darul vietii primit prin Invierea lui Hristos este pentru toti oamenii. In locul indepartarii de Dumnezeu, provocate de noi prin pacat, Hristos ne-a dus la comuniunea cu Dumnezeu, Viata cea adevarata; in schimbul urii, al razvratirii si al necredintei noastre, El ne-a daruit iubirea Sa dumnezeiasca. In acest sens, Sf. Iustin Popovici spune ca daca noi, prin pacatele noastre, il rastignim pe Hristos, El ne raspunde cu iubirea Sa vesnica: „Oamenii L-au condamnat pe Dumnezeu la moarte; Dumnezeu insa, prin Invierea Lui ii conduce pe oameni la nemurire. In locul loviturilor pe care I le-au dat oamenii, El ii imbratiseaza; in locul ocarilor, El le impartaseste binecuvantari; in locul mortii, El le da nemurirea… Oamenii au vrut sa-L faca pe Dumnezeu muritor, dar Dumnezeu, prin Invierea Lui, i-a facut pe oameni nemuritori”.

Vazand atata iubire a lui Hristos pentru noi ne punem intrebarea: care trebuie sa fie raspunsul nostru fata de Jertfa si Invierea Sa? Dupa cum si Psalmistul David se intreba, cu mult timp inainte: „Ce voi rasplati Domnului pentru toate cate mi-a dat mie?” (Psalm 115, 3). Raspunsul il gasim in Biserica, prin sfinti. Iata, Sf. Nicolae Cabasila ne arata ca trebuie sa ne dam pe noi insine lui Hristos cu toata viata, cu gandurile si cu dorintele noastre, pentru a-L lasa sa invie si sa traiasca in noi: „Sa ne dam asadar lui Dumnezeu pe noi insine! Sau, mai bine zis, sa-i aducem ca pe un rod in chip desavarsit nu numai trupul, ci si sufletul insusi, adica mintea, simtirea, vointa si toata miscarea lor. Fiindca si Mantuitorul S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, ca sa ne rascumpere si sa ne elibereze din sclavie”.

La randul sau, Sf. Ap. Pavel ne indeamna sa nu ne aratam indiferenti fata de Invierea Mantuitorului Hristos, ci sa o perpetuam prin viata si comportamentul nostru de zi cu zi. Astfel, el ne spune ca trebuie sa devenim adevarati fii ai Invierii, in care sa nu mai vieze pacatul: „Asa si voi, socotiti-va ca sunteti morti pacatului, dar vii pentru Dumnezeu, in Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci sa nu imparateasca pacatul in trupul vostru cel muritor, ca sa va supuneti poftelor lui; nici sa nu puneti madularele voastre ca arme ale nedreptatii in slujba pacatului, ci, infatisati-va pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculati din morti, si madularele voastre ca arme ale dreptatii lui Dumnezeu” (Romani 6, 11-13).

Iubiti frati si surori intru Hristos Cel inviat,
Noi, cei ce ne aflam in acest pamant apostolic, cel mai vechi tinut crestin romanesc binecuvantat de sangele multor mucenici si strajuit de pestera Sfantului Apostol Andrei de unde ca din mormantul Domnului, au izvorat razele stralucitoare ale propovaduirii de catre cel Intai chemat la apostolie, se cuvine sa avem fiori de credinta care sa ne cucereasca mintea, inima si toate simtirile noastre.

Astfel, daca Hristos se aseaza intr-un mormant sapat in stanca, asemenea unei pesteri, de unde va invia luminand intreaga lume, si pestera Sfantului Andrei devine mormantul Invierii neamului nostru, prin marturia despre Inviere a celui ce ne ocroteste spiritual.

Cuvantul Invierii a rodit bogat in primele secole crestine incat, pana in secolul V, cetatile Schytiei Minor, ale Dobrogei de azi, erau toate crestine, stralucind credinta impartasita de ierarhii, preotii si diaconii din cele 15 scaune episcopale.

Sa reaprindem asadar si noi, cei de acum, strajuiti din cer de multimea sfintilor de aici, flacara credintei, cum am inceput cu totii prin multe zeci de biserici si manastiri noi, intemeiate in Eparhia noastra.

Sa-L primim pe Hristos Cel Inviat in launtrul nostru spre a zidi si cetatea sufletelor noastre, in care sa arda necontenit candela Invierii Domnului Hristos.

Cu El sa mergem la Tatal, in Imparatia Cerurilor, ca cel Intai nascut din morti si inceputul invierii celor adormiti.

Ne rugam Mantuitorul Iisus Hristos, Dumnezeul nostru Cel jertfit si inviat, sa reverse si in viata noastra a pacatosilor lumina si bucuria Invierii Sale pentru a putea sa ne mentinem si sa inaintam tot timpul pe calea mantuirii si sa implinim cele bineplacute Lui.

Hristos a inviat!
Al vostru Arhipastor,
de tot binele doritor
si catre Hristos Cel inviat rugator,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

 

.

12 Aprilie 2012

Vizualizari: 1056

Voteaza:

Invierea Mantuitorului - iubire deplina fata de om 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE