Pastorala la Invierea Domnului - Capatul caii

Pastorala la Invierea Domnului - Capatul caii Mareste imaginea.

 † ANDREI
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului 
si Mitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului

Cinstitului cler, 
cinului monahal 
si dreptmaritorilor crestini 
din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, 
har si bucurie de la Hristos cel inviat din morti, a carui promisiune viata vesnica este.

Capatul caii
 
Lupta cea buna m-am luptat,
calatoria am savarsit, credinta am pazit 
(2 Timotei 4, 7).
Iubiti credinciosi,

La Craciun, in scrisoarea pastorala, va faceam o propunere duhovniceasca: sa o apucam pe alta cale. Sa alegem un drum bun pentru calatoria vietii noastre, un drum care ne duce la Hristos.

Acum, la Sfintele Pasti, vom medita impreuna la sfarsitul drumului vietii noastre pamantesti, la capatul caii. Pentru ca viata noastra nu-i decat o calatorie pe care dorim s-o savarsim bine. In ectenia cererilor de la Vecernie Ii cerem lui Dumnezeu: Sfarsit crestinesc vietii noastre, fara durere, neinfruntat, in pace si raspuns bun la infricosatoarea judecata a lui Hristos.

Sfantul Pavel subliniaza faptul ca noi suntem pe pamant calatori si ca nu avem aici cetate statatoare, ci o cautam pe aceea ce va sa fie (Evrei 13,14). Iar o cantare de la inmormantarea preotilor zice ca viata noastra este pe pamant ca o jucarie: ceea ce n-am fost ne facem si din ceea ce suntem ne stricam; vis nestatator suntem, suflare care nu are putere, zbor de pasare calatoare, corabie pe mare care nu lasa urma.

Poetul duhovnicesc Traian Dorz, cu darul pe care i l-a dat Dumnezeu, reuseste sa exprime artistic si sugestiv aceasta conditie a noastra de calatori: Un lung tren ne pare viata, ne trezim in el mergand,/ Fara sa ne dam noi seama unde ne-am suit si cand./ Fericirile sunt halte, unde stam cate-un minut;/ Pana cand sa ne dam seama, suna, pleaca, a trecut.../ Iar durerile sunt statii lungi, de nu se mai sfarsesc,/ Si in ciuda noastra, parca, tot mai multe se ivesc./ Arzatori de nerabdare inainte tot privim,/ Sa ajungem mai degraba la vreo tinta ce-o dorim./ Ne trec zilele si ani, clipe scumpe si dureri,/ Noi traim hraniti de visuri si-nsetati dupa placeri./ Multi copii voiosi se urca, cati in drum n-am intalnit!.../ Iar cate-un batran coboara trist si frant, si istovit./ Vine odata insa vremea sa ne coboram si noi;/ Ce n-am da, atunci, o clipa sa ne-ntoarcem inapoi?/ Dar, pe cand, privind in urma, plangem timpul ce-a trecut,/ Suna-n Gara Vesniciei; am trait si n-am stiut!... 

Iubiti frati si surori,

Noi, oamenii, nu ne putem obisnui cu gandul ca vom muri. Vedem ca mor altii. Suferim pentru pierderea lor. Dar e foarte greu sa ne vedem pe noi in postura de oameni plecati din lumea aceasta. Si e si firesc pentru ca ne spune Inteleptul Solomon ca Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pierirea celor vii (Intelepciunea lui Solomon 1, 13). El a facut viata si porunca Lui este viata vesnica (Ioan 12, 50).

Asa stand lucrurile, este firesc sa ne intristam atunci cand este vorba de moarte, dar nu ca cei care nu au nadejde (1 Tesaloniceni 4, 13). Intristarea noastra trebuie sa fie plina de optimism si mobilizatoare inspre fapte bune.

In acest sens, Magda Isanos a scris cateva versuri superbe: E-asa de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,/ Poate chiar maine, pomii de pe-alee/ Acolo unde-i vezi or sa mai steie/ Voiosi in vreme ce vom putrezi./ Atata soare, Doamne, atata soare/ O sa mai fie-n lume dupa noi,/ Cortegii de-anotimpuri si de ploi,/ Cu zori din care siruie racoare.../ Si iarba asta o sa mai rasara,/ Iar luna tot asa o sa se plece,/ Mirata, peste apa care trece,/ Noi singuri n-o sa fim a doua oara./ Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate/ Gasi atata vreme pentru ura,/ Cand viata e de-abia o picatura,/ Intre minutu-acest si celalalt/ Si-mi pare ne-nteles si trist/ Ca nu privim la cer mai des/ Ca nu culegem flori si nu zambim,/ Noi care asa de repede murim.

Dreptul Iov, intr-un moment de tristete, medita astfel: Un copac, de pilda, tot are nadejde, caci daca-l tai, el creste din nou si vlastarii nu-i vor lipsi. Daca radacina lui imbatraneste in pamant si daca trunchiul lui putrezeste, cand da de apa inverzeste din nou si se acopera cu ramuri ca si cum ar fi atunci sadit. Dar omul cand moare ramane nimicit; cand omul isi da sufletul, unde mai este el? (Iov 14, 7-10).

Tristetea lui nu era insa lipsita de nadejde, pentru ca intr-alt moment exclama cu multa convingere: Dar eu stiu ca Rascumparatorul meu este viu si ca El, in ziua cea de pe urma, va ridica iar din pulbere aceasta piele a mea ce se destrama (Iov 19, 25).

Dreptmaritori crestini,

Aceasta este cea mai importanta realitate: Rascumparatorul nostru este viu. S-a sculat din morti. Si invierea Lui are consecinte universale. Zice Sfantul Pavel ca Hristos a inviat din morti, fiind incepatura a invierii celor adormiti. Caci de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia (1 Corinteni 15, 20-22).

Entuziasmat, Sfantul Ioan Gura de Aur zice in Cuvantul de Invatatura de la Pasti: Sculatu-S-a Hristos si au cazut diavolii. Inviat-a Hristos si viata stapaneste. Inviat-a Hristos si nici un mort nu mai este in groapa; ca Hristos, sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti S-a facut . 

Domnul Hristos, vorbind despre Parusie, zice: Nu va mirati de aceasta, ca vine ceasul in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui, si vor iesi cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandirii (Ioan 5, 28-29). Acesta este capatul caii.

Traind intr-o lume pragmatica si sceptica s-ar putea ca unii sa se indoiasca de acest adevar. Si se vor intreba: cine a verificat spusele lui Hristos si cine a experimentat direct existenta lumii de dincolo si veridicitatea sperantelor noastre? Vom da exemplul stralucit al Sfantului Pavel. El a fost pana la al treilea cer... a fost rapit in rai (2 Corinteni 12, 2-4).

Din experienta sa directa a scris a doua Epistola catre Corinteni, subliniind faptul ca, daca acest cort, locuinta noastra pamanteasca, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri (2 Corinteni 5, 1).

Parintele Dumitru Staniloae, de la a carui nastere s-au scurs 110 ani, iar de la mutarea sa la Domnul 20 de ani, fiind cel mai mare teolog al nostru, spunea ca istoria si omul nu pot fi scoase din ordinea lor coruptibila si din planul mortii decat prin invierea lui Hristos: Numai invierea lui Hristos a scos o persoana istorica din acest plan, deschizand perspectiva eliberarii viitoare a istoriei in intregime din acest plan. In acest sens, invierea e singurul eveniment care dovedeste nu numai ca istoria se face cu colaborarea unor puteri mai presus de puterile umane strict «imanente», ci si ca istoria, in generalitatea ei, e destinata sa fie ridicata intr-un plan superior ei, in planul vietii incoruptibile si fara de moarte, pnevmatizat, unde domnesc nu procesele uniforme ale naturii, ci libertatea spiritului uman, prin care Duhul Sfant pnevmatizeaza si face transparent si timpul .

Iubiti credinciosi,

Ca voiajul nostru sa se faca bine avem nevoie de calauza, avem nevoie de un ghid care sa ne povatuiasca pe cale si sa nu ratam tinta. Stim ca Domnul Hristos este Calea, Adevarul si Viata (Ioan 14, 6). Dar cine ne calauzeste pe Cale? Afirmam fara teama de a gresi: pe Cale ne povatuieste duhovnicul nostru, preotul nostru.

Poate va intrebati de ce exista mai multe religii si confesiuni, ca doar Hristos este unul? Pentru ca, pe langa duhovnicul "profesionist”, exista si falsi povatuitori care deruteaza. Ei pot poza ca oameni buni, si poate ca si sunt, dar, din punct de vedere spiritual, sunt orbi. Iar daca orb pe orb va calauzi, amandoi vor cadea in groapa (Matei 15, 14).

Duhovnicul este omul care, datorita mortificarii patimilor si dobandirii nepatimirii, devine cunoscator al lucrurilor dumnezeiesti si are fata de lucrurile omenesti o dreapta judecata, datorita careia, fara nici un pericol, stie sa-i calauzeasca pe altii pe calea lui Dumnezeu.

Arhimandritul Sofronie Saharov, de la a carei trecere in eternitate se implinesc 20 de ani, inainte de a se calugari, a trecut printr-o teribila criza sufleteasca. Intelectual de marca, nu intelegea cum atunci, in primul razboi mondial, au murit in mod absurd sute de mii de tineri. Oare avea un sens capatul caii lor? Totul era inghitit de intuneric.
Marturiseste: Moartea mea inevitabila nu mai era ceva neinsemnat. Nu. In mine, impreuna cu mine, moare tot ceea ce fusese cuprins de constiinta mea: cei apropiati mie, suferintele si dragostea lor, toata desfasurarea istoriei, intregul Pamant, in general, si Soarele, sistemele, si netarmuritele intinderi; pana și insusi Facatorul lumii si Acela moare in mine; si indeobste, intreaga fiinta se inghite in intunericul uitarii. 

Cine l-a scos din aceasta intunecime sufleteasca? Cine i-a aratat capatul caii? Duhovnicul sau, Sfantul Siluan. Acesta, la vremea lui, trecuse printr-o incercare asemanatoare si, in momentul in care era sa se prabuseasca, S-a aratat Hristos cel Inviat din morti: In dreapta usilor imparatesti, in locul Mantuitorului, Il vede pe Hristos cel viu. Intreaga sa fiinta i se umple de lumina harului Sfantului Duh in Care recunoaste pe Domnul. Privirea Sa blanda si infinit de buna, iradiind iertare, pace si bucurie, a atras irezistibil intreaga faptura a lui Siluan . Pentru el aceasta experienta a fost convingatoare, ba mai mult, i-a convins si pe altii. Era clar care-i capatul drumului.

Iubiti frati si surori,

La capatul caii ne asteapta Domnul nostru Iisus Hristos. Sfantul Ioan Teologul, fiind rapit in rai, L-a vazut: Capul Lui si parul Lui erau albe ca lana si ca zapada si ochii Lui ca para focului. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse in cuptor, iar glasul Lui ca un vuiet de ape multe (Apocalipsa 1, 14-15). Ioan s-a temut, dar Domnul i-a zis: Nu te teme! Eu sunt Cel dintai și Cel de pe urma. Si Cel ce sunt viu. Am fost mort, și, iata, sunt viu, in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului (Apocalipsa 1, 17-18).

Anul acesta a fost dedicat de catre Sfantul Sinod Sfintilor Imparati Constantin si Elena, pentru ca se implinesc 1700 de ani de cand Sfantul Constantin a dat libertate crestinilor prin edictul de la Milano. Or, si Sfantul Imparat Constantin a avut o experienta directa cu Domnul Hristos cel inviat din morti.

Ne spune Eusebiu de Cezareea si Lactantiu ca, in ajunul luptei cu Maxentiu la Podul Vulturului, Constantin a vazut pe cer ziua, in amiaza mare, o Cruce luminoasa, deasupra Soarelui, cu inscriptia: in aceasta vei invinge. Noaptea i S-a aratat, in timpul somnului, Iisus Hristos cu semnul Crucii pe care-l vazuse ziua pe cer, cerandu-i sa-l puna pe steagurile soldatilor . Steagul acesta se numeste labarum si avea pe el monograma lui Hristos. Dupa ce a facut acest lucru, a iesit biruitor in lupta.

Despre Avva Arsenie cel Mare citim in Pateric ca atunci cand se apropia de capatul caii l-au vazut pe el fratii plangand si i-au zis lui: intr-adevar si tu te temi, parinte? Si a zis lor: intr-adevar, frica aceasta de acum cu mine estte de cand m-am facut calugar. Si asa a adormit .

Un ultim caz al unui parinte care se apropia de capatul caii pe care vi-l relatez este cel al ieromonahului Nicodim Mandita. Pe langa faptul ca a fost un bun parinte, a fost si un mare misionar. Datorita acestor calitati a fost intemnitat de catre comunisti. Iesit din inchisoare va face misiune prin mai multe sate din Ardeal. Ajunge in cele din urma duhovnic la Manastirea Agapia. Intr-o seara le-a spus maicilor care-l ingrijeau: Maicilor, stati de veghe in noaptea aceasta cu mine, caci dimineata la ora trei plec . Maicile, destul de sceptice, au facut rugaciuni. Cand se apropia ora trei dimineața deodata chilia se umplu de o puternica lumina si au vazut maicile langa parintele un Arhiereu in vesminte... zicand «Parinte, de acum mergi cu noi!» Iar parintele a spus atat «Doamne, cat Te-am asteptat!» . Si a adormit somnul vesniciei. Era Domnul Hristos.

Acesta e capatul caii omului credincios. De aceea zice Mantuitorul in slujba inmormantarii: Cei ce ati umblat pe calea cea stramta si cu chinuri, toti care in viata crucea ca jug ati luat si Mie ati urmat cu credinta; veniti de luati darurile care am gatit voua si cununile ceresti . Important este sa umblam pe calea cea stramta, lasandu-ne povatuiti de cei ce o cunosc.

Marturisirea de credinta a Sfantului Apostol Pavel, cand se apropia de capatul caii, este facuta tot in acest spirit: Lupta cea buna m-am luptat, calatoria am savarsit, credinta am pazit. De acum mi s-a gatit cununa dreptatii, pe care Domnul imi va da-o in ziua aceea (2 Timotei 4, 7-8).

Iar in canonul Invierii spunem triumfal: Praznuim omorarea mortii, sfaramarea iadului si incepatura altei vieti vesnice; si, saltand, laudam pe Pricinuitorul, Cel unul Binecuvantat, Dumnezeul parintilor nostri, si preaslavit .

Dorindu-va Sarbatori pline de lumina si binecuvantate, va imbratisez cu drag si va zic: Hristos a Inviat!

† ANDREI,

Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului 
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

30 Aprilie 2013

Vizualizari: 651

Voteaza:

Pastorala la Invierea Domnului - Capatul caii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE