Pastorala la Invierea Domnului - PS Ambrozie, Episcop al Giurgiului

Pastorala la Invierea Domnului - PS Ambrozie, Episcop al Giurgiului Mareste imaginea.

+ A M B R O Z I E
DIN MILA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL GIURGIULUI
Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har si pace de la Dumnezeu, iar de la Noi arhiereasca binecuvantare!

"Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand, si celor din
morminte viata daruindu-le”.
(Troparul Praznicului)

HRISTOS A INVIAT!

Iubitii mei fii sufletesti,
Traim in aceste preafrumoase zile bucuria praznicului aducator de mantuire, Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, praznic pe care noi, credinciosii, il simtim in fiecare an ca pe un minunat dar ceresc. Iata ca, dupa ce am trait sufleteste impreuna cu Hristos in Saptamana Patimilor Sale, astazi, in luminata zi a Invierii, ne inaltam si ne bucuram cu El, asa cum marturisim intr-o cantare a praznicului: ,,Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase; astazi ma ridic impreuna cu Tine, Cel ce ai inviat”. In fata puterii dumnezeiesti, piatra mormantului si insasi stapanirea mortii au fost biruite a treia zi dupa Scripturi. ,,Unde iti este moarte, biruinta ta? Unde-ti sunt chinurile tale ?” – se intreba proorocul Osea, cu sute de ani mai inainte, vazand cu duhul Invierea lui Hristos si nimicirea puterii mortii (Osea 13, 14). Mantuitorul Hristos ne-a aratat, astfel, calea prin care suferinta poate fi biruita, Golgota poate fi convertita in bucurie si moartea poate fi transfigurata in viata.

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare si frati crestini,
Dumnezeu a creat viata cu scopul ca ea sa creasca, sa se dezvolte, nicidecum sa sfarseasca prin pieire. El a dat nastere vietii nu pentru a se ajunge la distrugeri prin moarte, ci dimpotriva, ca ea sa vadeasca in lumea zidita plinatatea vietii celei dumnezeiesti, dupa cum graieste Scriptura : ,,Caci Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pieirea celor vii. El a zidit toate lucrurile spre viata si fapturile lumii sunt izbavitoare. Intru ele nu este samanta de pieire si moartea n-are stapanire asupra pamantului” (Intel. lui Solomon I, 13-14). Tot in Sfanta Carte ni se spune ca ,,Dumnezeu a zidit pe om spre nestricaciune si l-a facut dupa chipul fiintei Sale. Iar prin prizma diavolului moartea a intrat in lume …” (Intel. lui Solomon II, 23-24). Asadar, intentia temeinica a Creatorului a fost si ramane ca viata sa infloreasca si nicidecum sa se distruga. ,,Dumnezeu l-a zidit pe om spre nestricaciune”. Pe el si toata faptura. Daca vedem ca moartea este, totusi, o realitate si lucreaza in toate cele ce ne inconjoara, aceasta nu se intampla datorita intentiei Ziditorului, ci in urma unui accident, in urma unei rele intamplari, pacatul. Pacatul a patruns in lume pe calea unei libertati omenesti, pe care pizma celui viclean a inselat-o. Ne gandim la intaiul om zidit de Dumnezeu, la Adam si la caderea lui in pacat si in moarte, in acelasi timp.

Omul cel dintai - Adam - a fost zidit de Dumnezeu ca o fiinta inzestrata cu viata naturala datorita sufletului sau. Dar, in urma pacatului neascultarii, viata lui trupeasca a ajuns prada legilor stricaciunii si nimicirii. Viata lui sufleteasca a saracit si a cunoscut durerea si intristarea, pentru sine si pentru toti urmasii lui de-a lungul veacurilor. Al doilea Adam - Iisus Hristos - cu ascultarea Lui desavarsita, vine sa repare neascultarea si sa inlature stricaciunea provocata neamului omenesc prin pacatul adamic: ,,Daca prin pacatul unuia singur a stapanit moartea, datorita acestuia singur, cu atat mai mult datorita lui Iisus Hristos singur vor imparati in viata acei care primesc din plin harul si darul dreptatii” (Romani 5, 17-21).

Prin jertfa de pe Cruce, Hristos ne-a readus la starea dintru inceput, refacand legatura noastra filiala cu Dumnezeu; S-a facut om, ca pe om sa-l indumnezeiasca. Hristos Domnul, prin Inviere, ne-a ridicat impreuna cu Sine la viata, dupa cum ne invata Sfantul Vasile cel Mare (330-379), parintele capadocian caruia ii este consacrat anul 2009, la pomenirea celor 1630 ani de la trecerea in vesnicie: ,,Dandu-se pe Sine mortii, Hristos a dezlegat legaturile acesteia si, inviind a treia zi, a facut cale trupului la invierea cea din morti”[1].

Tot ce a lucrat Hristos, tot ce a invatat, toate prin care a trecut ca Om, au un rost mantuitor pentru noi. Pentru noi a si inviat, ca sa ne invete prin puterea exemplului Sau ca nu moartea este ultimul raspuns si ultima putere, ci invierea, ca si noi vom invia, ca nici impotriva noastra moartea nu poate nimic, ca ea poate fi desfiintata (I Cor. 15, 26). Moartea dispune, la vremea randuita de Dumnezeu, doar de trupul nostru. Sufletul ramane pururea viu, pentru ca el este viata nemuritoare a lui Dumnezeu: ,,Duhul da viata“ (II Cor. 3, 6); iar viata nu vine de la sine, intrucat viata sufletului este de alta natura decat cea a trupului si ea va fi in stare, la invierea de obste, sa refaca si ceea ce s-a desfacut odata cu moartea intru cele din care a fost alcatuit, adica trupul, redandu-ne in fata Dreptului Judecator intr-un chip care scapa intelegerii noastre acum, fiind vorba de integritatea identitatii noastre pamantesti[2].

Trebuie sa ne amintim, cu adanca recunostinta, ca Hristos ne-a eliberat din robia pacatului, dar si a mortii, fiindca, prin Invierea Sa, a biruit moartea ,,ca sa strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3, 8). ,,Trecerea de la robia pacatului - ne spune parintele Dumitru Staniloae - la libertatea desavarsita a Duhului si mantuirea de moartea vesnica s-au facut prin jertfa Mielului intelegator. Mai mult, chiar in El e infaptuita trecerea omenescului la viata dumnezeiasca si de la moarte la viata invierii…. Prin jertfa de pe cruce a lui Hristos si prin inviere se infaptuieste in El si, prin El, pentru toti cei ce se unesc cu El, trecerea de la viata spre moarte sau purtatoare de moarte, la viata vesnica si neingustata a invierii, la viata dumnezeiasca”[3].

Asadar, moartea, prin Invierea Domnului, nemaiavand stapanirea asupra noastra, ramane numai ca un moment de trecere din viata aceasta vremelnica in viata cea vesnica, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel, care spune: ,,Nu avem aici cetate statatoare ci o cautam pe aceea ce va sa fie“ (Evrei 13, 14), cetatea vesniciei intru imparatia lui Dumnezeu. In acest sens, tot Apostolul neamurilor, aratand credinciosilor din Corint ca Invierea Domnului reprezinta nimicirea mortii si chezasia invierii noastre, scrie: ,,Moartea a fost inghitita de biruinta. Unde iti este moarte biruinta ta? Unde iti este moarte, boldul tau?”

(I Cor. 15, 54-55). Daca Hristos a inviat, atunci e logica si invierea mortilor, deci si invierea noastra: ,,Iar daca se propovaduieste ca Hristos a inviat din morti, cum zic unii dintre voi ca nu este inviere a mortilor. Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos n-a inviat. Si daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra” (I Cor. 15, 12-14). Dupa cum, intr-adevar, Hristos a inviat din morti, tot asa, El s-a facut ,,inceput al invierii mortilor” (I Cor. 15, 20) , al invierii noastre. Mormantul gol al Golgotei ne dovedeste, astfel, ca si noi vom invia in ziua cea de apoi, cand Mantuitorul ,,va schimba la infatisare trupul smereniei noastre ca sa fie asemenea Trupului slavei Sale” (Filipeni 3, 21). Dupa invierea Sa si trimiterea Sfantului Duh in lume, Mantuitorul ,,varsa neincetat peste noi harul vietii pentru invierea noastra de acum si pentru invierea noastra cu trupul la sfarsitul veacurilor”[4]. De aceea, suntem incredintati ca prin Invierea Domnului noi nu suntem sortiti mortii, asa cum ne incredinteaza si Sfantul Evanghelist Ioan: ,,Cel ce a inviat pe Iisus Hristos din morti va face vii si trupurile noastre cele muritoare, prin Duhul Sau care locuieste in noi” (Ioan 13, 1).

In momentul biruintei lui Hristos asupra mortii, Invierea a devenit lege universala. Ne-am botezat in moartea lui Hristos, cufundati in apa, pentru a ne ridica iarasi impreuna cu El . Iar pentru sufletul curatit, Invierea nu este numai speranta, ci si o realitate prezenta. Hristos Domnul ne-a aratat prin Invierea Sa puterea credintei prin care suferinta poate fi biruita: ,,Cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, va fi viu” (Ioan 11, 25). Nu este bucurie mai mare decat a sti ca nu suntem sortiti mortii definitive. Dupa cum bobul de grau nu se pierde in pamantul in care a fost semanat, ci se transforma intr-o planta noua, asa si noi ne vom ridica la sfarsitul lumii din morminte cu puterea lui Dumnezeu. Moartea, ne spune Sfantul Atanasie cel Mare, ,,fiind dispretuita si calcata in picioare dupa ce s-a produs aratarea mantuitoare a Domnului in Trup si sfarsitul Sau pe Cruce, e vadit ca El este Mantuitorul Care S-a aratat in Trup, care a golit moartea de putere si a aratat biruinta asupra ei. Caci Hristos, pe Care-l marturisim noi, da fiecaruia biruinta asupra mortii, facand-o neputincioasa in fiecare dintre cei ce au credinta in El si poarta semnul Crucii”[5].

In fata argumentelor celor necredinciosi si a feluritelor pretexte, Invierea Domnului s-a dovedit si s-a impus cu puterea faptului implinit si cunoscut, astfel ca imnul ei triumfal face de atunci, si va face intotdeauna, bucuria noastra si a lumii impotriva tuturor ratiunilor omenesti, impotriva ,,intelepciunii” de jos, a celor care au cazut in robia superstitiilor si a legendelor necrestine. Impotriva a tot ce s-ar putea zice si scrie despre faptul Invierii, sta crestinismul intreg, ca dovedire si incredintare neclintita a Invierii lui Hristos. Cu cat omul si omenirea intreaga vor cunoaste mai multe biruinte, cu atat va fi mai mare intre toate biruinta lui Hristos asupra mortii. Chiar cele mai stralucite victorii omenesti ca cele ale lui Cyrus, Hanibal, Alexandru cel Mare, Cezar, Napoleon nu se pot compara cu marea si indoita biruinta a lui Hristos asupra mortii si a raului6. Invierea Domnului este demonstrarea vesniciei sufletului, a nemuririi lui. E dovada cea mai mare. Si, mai ales, este dovada ca Cel Inviat are putere asupra mortii. Inviind Hristos, El a inlaturat piatra de pe taina mortii, descoperindu-ne ca sufletul nu moare si ca vor invia chiar si trupurile, transfigurate, cum a fost trupul lui Hristos dupa Inviere, intrand si iesind prin usile incuiate, fiind de alta calitate decat materia si traind in alte dimensiuni ale spatiului si ale timpului. Fara Invierea lui Hristos, azi nu ar fi existat crestinism si nici Biserica, fara Invierea Lui am fi trait in intuneric si in pacate, ne-am fi inchinat la idoli. ,,Hristos a inviat si a biruit - ne spune stralucitul profesor de teologie Teodor M. Popescu -pentru El si pentru noi. In perspectiva noua a vietii crestine, credem si biruim prin moartea si Invierea lui Hristos, murim pentru a invia si inviem pentru a trai in veci cu Hristos. Prin suferinta si moarte ne bucuram de inviere; prin inviere ne bucuram si triumfam in triumful lui Hristos ca triumf al nostru. El a murit pentru noi si a triumfat pentru noi. In moartea Lui sta mantuirea noastra, in Invierea Lui sta biruinta noastra!”[7].

Dreptmaritori crestini,
In vremea Sfantului si Marelui Post am incercat sa dovedim ca suntem cu adevarat cinstitori ai Crucii si ai Invierii Domnului, prin faptul ca ne-am straduit sa murim fata de pacat si sa facem fapte de jertfelnicie si de slujire, pentru semenii nostri. Insusi postul, ca infranare de la mancare si bautura, de la ganduri, cuvinte si fapte rele si ca ravna mai mare la rugaciune, milostenie, desavarsire morala este o jertfa prin care ne-am rastignit impreuna cu Hristos, ca sa inviem

impreuna cu El. Dar stapanirea de sine, stradania de a nu ne lasa robiti de ura, de rautate, de egoism si de alte pacate si de a deveni in fiecare clipa, in fiecare zi, tot mai buni, mai jertfelnici, nu trebuie sa se margineasca la vremea Postului Mare, ci trebuie implinita in toate zilele anului, in tot cursul vietii noastre. Invatatura crestina ne arata ca fiecare clipa a vietii este un dar al lui Dumnezeu. Venim - prin sufletul nostru nemuritor - de la Dumnezeu, traim cu ajutorul lui Dumnezeu si ne intoarcem acasa la El, la Parintele nostru ceresc.

Prin Invierea Sa din morti, Hristos ne-a aratat ca moartea nu are ultimul cuvant asupra vietii, ca nu este punctul definitiv cu care se incheie viata, ci doar o virgula care desparte doua parti ale aceleiasi fraze: viata de aici, de viata de dincolo de zare. In lumina invataturii adusa de Hristos se vede lamurit cat de pretioasa este viata noastra inaintea lui Dumnezeu si cat de mari si insemnate sunt indatoririle pe care le avem in lume. Este adevarat ca viata este o calatorie spre noi si noi teluri, spre tinta suprema a mantuirii sufletului. De aceea, omul priveste si alearga mereu spre viitor. Dintre toate fiintele de pe pamant numai omul gandeste si foloseste viitorul, mai bine zis, nu poate trai fara viitor. Dar viitor inseamna credinta, nadejde, iubire, inseamna nazuinta spre desavarsire morala. Nimeni si nimic nu sta pe loc in univers.

Iar daca viata noastra este o calatorie de la leagan pana la mormant, atunci nu este indiferent cum ne purtam, nu sunt indiferente faptele pe care le implinim. De foarte multe ori, prin faptele noastre suntem asemenea candelei care lumineaza doar atunci cand are ulei si cand cineva o aprinde. Oricat de frumoasa si de pretioasa ar fi ea, fara ulei si fara lumina este cucerita de intuneric. Uleiul si lumina candelei sunt credinta cea dreapta mostenita de la strabuni in Biserica si fapta cea buna, care se adauga mereu ca uleiul cel bun. De aceea, in noaptea Sfintelor Pasti purtam lumanari aprinse din lumina lui Hristos de la Sfantul Altar, ca lumina lui Hristos sa lumineze tuturor! Ca lumina lui Hristos sa aprinda si flacara sufletelor noastre, ca pe fetele noastre sa straluceasca chipul Sau. Si cu acest chip luminat de Invierea lui Hristos sa impartasim lumina si semenilor nostri, intr-o lume adanc tulburata astazi de criza spirituala si materiala, cand slabeste unitatea familiei, creste numarul avorturilor, al copiilor orfani sau abandonati, precum si al parintilor uitati si singuri, iar in locul bucuriei se arata intristarea si singuratatea, sentimentul abandonului si al instrainarii, lipsa de iubire, intelegere si pretuire reciproca.

In acest context, atentia noastra trebuie sa se indrepte catre orfelinate, unde suflete triste raman in continuare lipsite de caldura si ocrotirea iubirii familiale, catre caminele de batrani, unde mame si parinti vietuiesc in amaraciune, uitati uneori de fiii lor si de noi, fratii lor; catre penitenciare, unde cei ce se afla acolo, prin venirea noastra impreuna cu Hristos la ei, si-ar schimba viata, spre binele lor, al familiei si al societatii.

Iar criza economica in care, fara voie, am intrat, poate fi depasita cu voia noastra, dar cu o conditie : sa ne ajutam mai mult unii pe altii, sa fim receptivi la cei care sunt mai loviti decat noi de efectele crizei. Ca unii care nu doar ne declaram crestini, ci suntem membri ai Bisericii celei vii a lui Hristos, trebuie sa avem o mare responsabilitate si fata de copiii neamului nostru, fata de familie, fata de felul cum se desfasoara viata ei si fata de cresterea morala a copiilor, a tinerilor, care vor pregati si vor inalta societatea. Absenta lui Hristos, Domnul vietii si ,,Lumina lumii”, pe toata perioada ateismului fortat din trecut isi prelungeste efectele din plin in viata societatii noastre. De aceea, suntem chemati sa punem stavila acelor vatamari de suflet indreptate cu precadere spre tanara generatie: violenta, imoralitatea, cruzimea, pacatul contra firii, pruncuciderea, alcoolismul si alunecarea in ucigatorul infern al drogurilor, prin care se exprima dispretul fata de valorile vitale pe care lumea noastra, crestina in esenta ei, le-a cultivat de secole, stiind ca doar ele ii pot asigura dainuirea.

Astfel, in toata vietuirea noastra sa nu uitam ca trebuie sa ne purtam ca fii ai Invierii, fii ai lui Dumnezeu, savarsind binele si ferindu-ne de tot ceea ce ar putea sa intineze trairea noastra, ca adevarati crestini si purtatori ai chipului lui Hristos. Avand aceasta credinta statornica in Inviere, crestinii de odinioara s-au straduit neincetat sa-si sfinteasca viata printr-o traire aleasa, potrivit invataturilor Sfintei Evanghelii. Pe aceasta cale, ei au cucerit inimile celor din jurul lor. Caci Evanghelia traita inseamna o continua daruire si revarsare a credintei noastre cu cuvantul si fapta. Tineri si varstnici, toti trebuie sa aducem in fiecare zi drept jertfa, marturia dragostei noastre izvorata din inima smerita si plina de har. Sfanta Biserica, maica noastra duhovniceasca, ne cere mai intai sa ne pastram credinta marturisita de parintii si stramosii nostri care, din dragoste pentru Hristos, au zidit minunate locasuri de inchinare pe tot cuprinsul pamantului romanesc. Urmandu-le exemplul, sa zidim, sa restauram si sa infrumusetam si noi astazi sfintele lacasuri, ca marturie a credintei si a dragostei noastre.

Dreptmaritori crestini,
Impartasind impreuna bucuria aleasa a Sfintei Invieri, incununata de fagaduinta dumnezeiescului Biruitor al vietii asupra mortii, ca El va ramane cu noi si in noi pana la sfarsitul veacurilor, Va adresez parintesc indemn de a face din sufletele Voastre locasuri binecuvantate de salasluire a lui Hristos si de vrednica primire a darurilor Sale dumnezeiesti, rugand totodata pe Datatorul de viata sa Va binecuvanteze cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni, iar marea sarbatoare a sarbatorilor sa o petreceti cu sanatate, bucurie si multumire sufleteasca, in iubire si pace cu toti cei dragi, rude si prieteni, dar si cu ceilalti semeni care Va inconjoara.

Al Vostru parinte sufletesc, de tot binele doritor si pururea rugator pentru Voi catre Bunul Dumnezeu, care Va imbratiseaza cu dragoste si Va intampina in aceasta zi de praznic cu salutul crestin, vechi de 2000 de ani:

Hristos a inviat!
AMBROZIE Episcopul Giurgiului
 


1 Sf. Vasile cel Mare, Omilii si cuvantari, EIBMBOR, Bucuresti, 2004, p. 57.
2 IPS. Mitropolit Antonie Plamadeala, Cuvinte la zile mari, Sibiu, 1989, p. 193.
3 Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, Spiritualitate si comuniune in Liturghia Ortodoxa, EIBMBOR,
Bucuresti, 2004, p. 597.
4 Sf. Vasile cel Mare, Omilii... , p. 58.
5 Sf. Atanasie cel Mare, Scrieri. Partea I, Bucuresti, 1987, p. 124.
6 Teodor M. Popescu, ,,Invierea Domnului – triumful vietii”, in GBis 4-8/2002, p. 57.
7 Ibidem, p. 59.
 

15 Aprilie 2009

Vizualizari: 969

Voteaza:

Pastorala la Invierea Domnului - PS Ambrozie, Episcop al Giurgiului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE