Pastorala IPS Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007

Pastorala IPS Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, la sarbatoarea Invierii Domnului -  2007 Mareste imaginea.


Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini:
har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti binecuvantari!
"Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra. Dar acum Hristos a inviat din morti, fiind incepatura invierii celor adormiti" ( I Cor. 15, 14.

20)

Iubitii mei fii sufletesti,

HRISTOS A INVIAT!

Cuvintele inspirate ale Sfantului Apostol Pavel, din Epistola I Corinteni, pe care le-am asezat la inceputul acestei pastorale adeveresc realitatea Invierii Mantuitorului Hristos si exclud orice indoiala asupra acestei minuni dumnezeiesti. Salutul pascal: "Hristos a inviat!", cu raspunsul "Adevarat a inviat!", constituie o marturisire de credinta a fiecarui credincios despre adevarul tainic pe care se fundamenteaza intreaga invatatura mantuitoare, trairea crestina si randuiala liturgica a Bisericii, caci: "Daca Hristos nu a inviat, zadarnica este credinta noastra" (I Cor. 15, 14).

Bucuria pascala, pe care Biserica Ortodoxa o evoca intens si solemn in intreg cultul ei, dar mai ales in aceasta zi a Invierii si in perioada ce urmeaza ei, este bucuria gustarii vietii vesnice, a fericirii viitoare de care ne impartasim acum ca o arvuna. Este starea fericita a raiului, in care Dumnezeu l-a asezat dintru inceput pe om, dar pe care a pierdut-o prin pacat si a redobandit-o prin Jertfa si Invierea Mantuitorului.

Omul a fost creat pentru a gusta vesnic din aceasta fericire, pentru a simti si a raspunde dragostei dumnezeiesti, pentru a tinde spre aceasta iubire a Creatorului, indumnezeindu-se, ajungand astfel de la chip, la asemanare si devenind fiu al lui Dumnezeu, dupa har.

Dar neascultand porunca dumnezeiasca si supunandu-se amagirii sarpelui, omul s-a lipsit de dragostea Creatorului si alipindu-se, prin simturi, de cele create, s-a instrainat de scopul inalt de a ajunge dumnezeu dupa har. S-a facut, astfel, cu voia sa pamant, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul. Dumnezeu insa nu a lepadat faptura Sa, chiar si atunci cand ea se afla in pacat, ci, vrand sa o impace cu Sine, L-a trimis pe Fiul Sau in lume pentru a indrepta firea omeneasca si a o rascumpara din robia diavolului si din tirania mortii. I s-a dat, astfel, omului sansa ca, prin jertfa lui Hristos, sa se intoarca la Dumnezeu, sa-I fie supus si sa guste din nou bucuria si dragostea ascultarii filiale pierdute prin cadere.

Prin pacat, moartea care a intrat in lume se manifesta ca o despartire nefireasca a sufletului de trup, fiind aceasta o urmare a iesirii omului din comuniunea cu Dumnezeu, a departarii de Cel Care, prin harul Sau, tinea sufletul si trupul omului intr-o unitate si armonie deplina. Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si a acceptat moartea, adica aceasta stare nefireasca de despartire a sufletului de trup, tocmai pentru a da ocazie puterii Sale dumnezeiesti de a le uni din nou prin Inviere, spre o unire vesnica si de nedesfacut, dupa cuvantul Sfantului Grigorie de Nyssa.

Mantuitorul a biruit moartea prin moartea Sa intrucat a primit-o de bunavoie, din iubire si din ascultare. Iubirea L-a facut sa moara, iubirea I-a dat biruinta asupra mortii, iubirea a facut din moartea Sa jertfa curata, bine mirositoare adusa pentru intreaga lume, prin care omul a fost readus din nou la bucuria comuniunii cu Dumnezeu. Sfantul Grigorie de Nazianz explica minunat aceasta taina: "Tatal accepta aceasta Jertfa a Fiului nu pentru ca a cerut-o, nici pentru ca a avut nevoie de ea, ci din iconomie, pentru ca s-a cuvenit ca omul sa fie sfintit de umanitatea lui Dumnezeu, pentru ca s-a cuvenit ca El Insusi sa ne elibereze pe noi cei tinuti cu sila de tiran, si spre Sine sa ne readuca prin Fiul, Cel Ce este Mijlocitor si Care a implinit aceasta spre cinstirea Tatalui, Caruia Se arata ascultator in toate… restul sa fie venerat prin tacere… Nimic nu poate egala minunea mantuirii mele: cateva picaturi de sange au rezidit universul intreg…"
,
Invierea este taina lui Dumnezeu care se descopera in si prin credinta. Ea s-a petrecut in istorie, insa a fost si este mai presus de aceasta. Vesnicia s-a aratat pe pamant, in timp si in spatiu, pentru a schimba conditiile ontologice ale existentei umane, aratand ca istoria nu e totul, nu este ultima stare a realitatii, ci viata viitoare este implinirea ei. Adevarul Invierii Mantuitorului s-a impus in istorie cu puterea faptului dumnezeiesc de netagaduit, dar care s-a descoperit si se descopera doar celor credinciosi. Au fost si sunt nenumarati rationalisti si pretinsi intelectuali, toti dusmani ai crestinismului, care pana si in zilele noastre cauta sa nege realitatea Invierii Domnului, tagaduind adevarul si minunea prezentei lui Dumnezeu in istorie. Numai in urma cu cateva saptamani, s-a facut mare caz prin media despre trei sarcofage descoperite la Ierusalim in urma cu treizeci de ani, dar care abia acum au fost mediatizate printr-un film turnat din interese materiale. Despre unul dintre cele trei sarcofage, producatorii americani ai filmului au sustinut ca ar contine osemintele unui oarecare Iisus, ce nu ar fi altul decat intemeietorul religiei crestine. Un astfel de fapt este o tentativa de a ataca fundamentele credintei crestine, fara insa a se fi reusit lucrul acesta. Impotriva acestor atacuri si a altora care vor mai veni, care vor sa denigreze taina credintei crestine, stau marturie Sfintele Evanghelii, ce vorbesc despre mormantul gol si despre aratarile Domnului Cel Inviat.

Despre descoperirea mormantului gol avem mai ales doua relatari evanghelice: cea din Marcu 16, 1-8 si cea din Ioan 20, 1-18. Astfel, din prima pericopa evanghelica aflam ca dis-de-dimineata, in Duminica Invierii, femeile mironosite au venit la mormantul lui Iisus, pe care l-au aflat gol, cu piatra, foarte mare, data la o parte. Un inger le-a vestit ca Iisus a inviat. Ele au alergat si au spus acestea ucenicilor. Evanghelia a patra mentioneaza ca prima care a venit la mormant, aflandu-l gol, a fost Maria Magdalena. Si ea a dus vestea ucenicilor. Doi dintre acestia, Petru si Ioan, au venit si ei la mormant, in care au si intrat, afland acolo numai giulgiurile cu care fusese infasurat trupul Domnului si, deoparte, impaturita, mahrama ce fusese pusa pe capul Lui. Dar adevarul ca Hristos a inviat nu este o simpla concluzie a logicii omenesti, pe care femeile mironosite si mai apoi ucenicii, o trag din faptul ca au aflat mormantul gol. Caci, asa cum ne-o si spune Sfantul Matei, iudeii necredinciosi au putut da o alta explicatie mormantului gol, anume ca trupul lui Iisus ar fi fost furat de ucenici. Invierea lui Iisus din morti este o taina dumnezeiasca, iar adevarata explicatie a mormantului gasit gol si a Invierii Mantuitorului este data de ingerul binevestitor.

Sfintele Evanghelii nu descriu Invierea insasi a lui Iisus. Aceasta se petrecuse deja inainte ca femeile sa vina la mormant. Chiar ostasii, care pazeau mormantul, din porunca sinedristilor, n-au vazut Invierea, ci numai aratarea infricosatoare a ingerului, care a pravalit piatra de pe usa mormantului (Matei 28, 2-4), cu scopul de a face vadit faptul ca, iata, mormantul era gol. Minunea Invierii lui Hristos tine de taina lui Dumnezeu si ea este revelata prin inger, a fost primita prin credinta si a fost vestita lumii prin propovaduirea Apostolilor.

Alaturi de descoperirea mormantului gol si a interpretarii acestuia de catre inger, Sfintele Evanghelii ofera ca temei de neclintit al Invierii Domnului aratarile Sale catre diferite persoane sau grupuri de persoane, incepand cu femeile mironosite, cu Sfantul Petru, si pana la Saul din Tars, prigonitorul Bisericii.

Sfintele Evanghelii(Matei 28; Marcu 16; Luca 24 si Ioan 20-21), Faptele Apostolilor (1, 1-12; 9, 1-7 si loc. par.) si Epistola I Corinteni a Sfantului Apostol Pavel (15, 3-9) ne vorbesc despre mai multe aratari ale Domnului Celui inviat. Mai intai S-a aratat Mariei Magdalena (Ioan 20, 1, 11-18) si tuturor femeilor mironosite (Matei 28, 1-10); apoi, pe drumul spre Emaus, s-a aratat la doi ucenici, dintre care unul era Cleopa (Luca 24, 13-33); candva, in aceeasi zi a Invierii, S-a aratat lui Petru (Luca 24, 34; cf. I Corinteni 15, 5); apoi, in seara aceleiasi zile, s-a aratat, intr-o casa din Ierusalim, ucenicilor, dintre care insa lipsea Toma (Ioan 20, 19-23); urmatoarea aratare, la opt zile dupa prima, il are ca destinatar special pe Apostolul Toma (Ioan 20, 26-29). La acestea se adauga aratarile: catre sapte dintre ucenici "la Marea Tiberiadei" (Ioan 21, 14); apoi Sfantului Iacov cel numit "fratele Domnului" (I Corinteni 15, 7); "celor unsprezece ucenici" in Galileea, pe care i-a trimis la propovaduire (Matei 28, 16-20); "deodata la peste cinci sute de frati" (I Corinteni 15, 6). Domnul Se arata iarasi tuturor ucenicilor cu prilejul Inaltarii, la patruzeci de zile de la Inviere (Luca 24, 50-52; Faptele Apostolilor 1, 3-12). In incheierea listei de aratari, Sfantul Apostol Pavel o situeaza pe aceea de care s-a invrednicit el insusi: "Iar la urma tuturor, ca unui nascut inainte de vreme, mi S-a aratat si mie" (I Corinteni 15, 8). Pentru Sfantul Pavel, legitimarea sa ca apostol o constituie tocmai acea aratare a Domnului Celui inviat, pe drumul Damascului (Faptele Apostolilor 9, 1).

Din toate relatarile mentionate, rezulta clar ca oricare dintre aceste intalniri cu Hristos Cel inviat apare ca fiind o experienta decisiva, care schimba total viata beneficiarului ei. Petru, care s-a lepadat de Domnul de trei ori in timpul Patimilor, a devenit "piatra" de temelie a Bisericii (Matei 16, 18). Iacov, care pare a nu fi fost un ucenic al lui Iisus pe parcursul activitatii Sale publice, va deveni primul episcop al Bisericii-mame si unul din "stalpii" Bisericii (Galateni 2, 9); Saul, prigonitorul, a devenit Pavel, Apostolul neamurilor, cu cea mai rodnica activitate apostolica (cf. I Corinteni 15, 10).

Toti cei care au avut experienta unei aratari a lui Hristos au devenit "martorii" Sai (Faptele Apostolilor 1, 22; 2, 32; 3, 15 etc.) si urmatorii Sai fideli, pana la moarte. Invierea Mantuitorului este pentru cei credinciosi o realitate noua la care sunt facuti partasi toti cei care participa la viata liturgica si sacramentala a Bisericii.

Suntem crestini pentru ca Hristos a inviat. Nasterea noastra din nou, din Dumnezeu, prin care am devenit membri ai Bisericii, are o stransa legatura cu Invierea lui Hristos. Dumnezeu, "prin Invierea lui Iisus Hristos din morti, ne-a nascut din nou" (I Petru 1, 3; cf. 3, 21). Iar nasterea din Dumnezeu este ea insasi o inviere. Invierea noastra in Hristos este - si trebuie sa fie - o realitate profunda a vietii noastre celei noi.

Darul vietii lui Hristos Cel inviat il primim prin Taina Sfantului Botez. Aceasta Sfanta Taina este cu adevarat moarte si inviere in si impreuna cu Hristos. "Oare nu stiti - zice Apostolul - ca toti cati in Hristos Iisus ne-am botezat, intru moartea Lui ne-am botezat? Deci ne-am ingropat cu El, in moarte, prin Botez, pentru ca, precum Hristos a inviat din morti, prin slava Tatalui, asa sa umblam si noi intru innoirea vietii" (Romani 6, 3-4; Efeseni 2, 5-6; Coloseni 2, 12). Aceasta si explica de ce, in Biserica primelor veacuri, botezul catehumenilor se facea mai ales la sarbatoarea Sfintelor Pasti.

In Invierea Mantuitorului sunt concentrate si mereu actuale toate evenimentele vietii Sale pamantesti, iar ele devin - prin venirea Sfantului Duh - mereu prezente si actuale pentru cei ce le amintesc si le sarbatoresc la fiecare Sfanta Liturghie. Prin randuielile liturgice, cugetand la Hristos si intrand in comuniune cu El prin cantari si rugaciuni, devenim contemporani si calatori cu El pe drumul Sau implinit pe pamant pentru noi, sau, mai bine spus, El se face contemporan si calator cu noi pe acest drum strabatut de El. Aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi prin intreg cultul Bisericii este o tainica realitate care aduce in inimile noastre bucuria fiecarui praznic imparatesc si, mai ales, a acestui praznic al praznicelor si sarbatoare a sarbatorilor.

Invierea ne-a introdus in comuniunea de iubire a Sfintei Treimi, realitate pe care o traim la fiecare Sfanta Liturghie, gustand anticipat bucuria pascala a veacului ce va sa fie. Bucuria aceasta a impartasirii, inca de pe acum, din aceasta taina a veacului viitor, o gasim in Canonul Pastilor, unde se spune: "Da-ne noua sa ne impartasim cu Tine, mai adevarat, in ziua cea neinserata a Imparatiei Tale".

"Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intr-insa"(Ps. 117, 24). Este ziua bucuriei noastre, ziua de biruinta a Imparatului a toate, ziua vestitoare a veseliei vesnice. Sa o praznuim duhovniceste, nu in necumpatare si in imbuibare. Sa ne indestulam din ospatul Stapanului, sa-I multumim pentru toate cate ne-a dat noua, sa nu-I aducem doar jertfa de lauda a buzelor, ci sa ne aducem ca roade bineplacute pe noi insine, prin pazirea poruncilor, prin viata sfanta si fara de pacat, prin impartasirea cu Sfantul Trup si Scumpul Sau Sange. "Sa daruim "Chipului" pe "cel dupa Chip", cum ne indeamna Sfantul Grigorie Teologul, iar prin vrednicia noastra sa cinstim Prototipul, sa intelegem puterea tainei Intruparii si care este motivul pentru care a murit Hristos… Sa ne modelam dupa chipul Lui si sa devenim dumnezei dupa har, deoarece si Hristos-Dumnezeu S-a facut Om pentru noi. El a luat ce este de mai putin pret ca sa ne dea ceea ce este cel mai de pret. A saracit de bunavoie, ca sa ne imbogateasca pe noi. S-a coborat la noi, ca sa ne ridice la Sine. A rabdat ispite, ca sa ne invete cum sa le biruim. A fost hulit si batjocorit, ca sa ne umple pe noi de slava. A murit, ca sa ne faca pe noi vii. S-a sculat din mormant, ca sa ne harazeasca noua nemurirea. S-a dat pe Sine ca pret de rascumparare pentru noi, ca sa ne dezlege din legaturile iadului."

Acum, cand cantam cantarea pascala de biruinta: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le", sa ne intarim duhovniceste si sa ne aducem aminte de cuvantul Sau dumnezeiesc prin care ne-a imbarbatat zicand:"In lume necazuri veti avea, dar indrazniti, Eu am biruit lumea". A biruit, intr-adevar, pacatul si moartea si ne-a facut mostenitori ai vietii celei vesnice.

Fie ca lumina Invierii Sale sa se reverse imbelsugat n vietile noastre, sa aduca bucurie in casele si familiile noastre, sa ne intareasca pe toti in credinta, nadejde si iubire sfanta. Reflectand la toate acestea si avandu-va pe fiecare aproape de sufletul meu, va intampin inca o data cu indatinata salutare pascala: "Hristos a inviat!" si "Sarbatori fericite!"

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor si pururea rugator catre Hristos, Biruitorul mortii si Domnul vietii,
+ Dr. LAURENTIU STREZA,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului


 

 

.

01 Februarie 2010

Vizualizari: 2041

Voteaza:

Pastorala IPS Laurentiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE