Pastorala IPS Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007

Pastorala IPS Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007 Mareste imaginea.

    
+ PETRU

Prin mila si Harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Chisinaului,
Mitropolit al Basarabiei
si Exarh al Plaiurilor

PREA CUCERNICULUI CLER, PREA CUVIOSULUI CIN MONAHAL SI PREA IUBITILOR CREDINCIOSI SI CREDINCIOASE DIN SFANTA MITROPOLIE A BASARABIEI:
HAR, MILA SI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI ARHIERESTI BINECUVANTARI!

"Slava puterii Tale Doamne ca ai zdrobit pe cel ce avea stapanirea mortii, innoitu-ne-ai pe noi prin Crucea Ta, daruindu-ne noua viata si nestricaciune ". (Cantare din Duminica Luminata)

Hristos a inviat!

Iubiti credinciosi si credincioase din cadrul Sfintei Mitropolii a Basarabiei,

Cu totii am parcurs urcusul duhovnicesc prilejuit de Postul Mare, rand pe rand, zi dupa zi, treapta dupa treapta am incercat impreuna, dupa putinta fiecaruia, de a inainta spre intalnirea noastra cu Dumnezeu. Intalnire incununata cu Lumina Invierii din morti a iubitului Sau Fiu, a Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest urcus pe care l-am avut in fata, a fost o cale cu incercari si cu ispite, un drum cu efort si cu daruire de sine, un razboi cu potrivnicul mantuirii noastre, o lupta interioara cu noi insine. In aceasta perioada am fost indemnati prin slijitorii sfintelor altare, mai mult ca de obicei, sa constientizam starea noastra de pacat in care ne gasim.

Sa vedem daca viata noastra cotidiana este in acord cu poruncile divine de buna vietuire fata de Dumnezeu si fata de semeni. Postul a fost un indemn de pocainta, de marturisire a pacatelor si de cerere a iertarii, de intensificarea eforturilor noastre pentru lepadarea poftelor si patimilor noastre.

Fiecare duminica a acestui urcus a fost un imbold si un izvor de putere dumnezeiasca de a inainta spre Dumnezeu. A fost un popas unde am invatat de la Sfintii Parinti directia corecta a inaintarii noastre spirituale. Fiind crestini si indeplinitori ai poruncilor dumnezeiesti am avut indemnul Domnului Iisus Hristos prin sfintele Sale invataturi din Sfanta Scriptura, si prin exemplul Sfintilor de a indeplini faptele dreptatii: postul, rugaciunea si milostenia. Multumim Bunului Dumnezeu pentru tot harul pe care l-a revarsat asupra noastra pentru implinirea, dupa masura puterii fiecaruia, a acestor virtuti.

Cu o duminica in urma am trait cu totii sarbatoarea Intrarii triumfatoare a Domnului in cetatea Ierusalimului, moment in care Mantuitorului I s-au strigat: "Osana intru cei de sus, binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului". Aceasta Intrare triumfatoare, iubiti credinciosi, este Intrarea Domnului in cetatea sufletului nostru, iar acest strigat "Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului" de catre vocile cugetului nostru este recunoasterea Domnului Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu si Mantuitor al nostru.

A urmat apoi o saptamana de intristare si de tanguire, timp in care am participat la evenimentele Patimirii Domnului pentru rascumpararea creatiei Sale. Aceste patimiri au culminat cu Rastignirea si Moartea pe cruce a Fiului lui Dumnezeu. In trairea acestor evenimente nu a fost inima care sa nu se intristeze. Ne-am simtit poate si ca ucenicii Domnului la moment de incercare, atunci cand s-au implinit cuvintele care zice: "Bate-voi pastorul si se vor risipi oile turmei".

In Vinerea cea Mare, zi de mare tanguire pentru toti crestinii ortodocsi de pretutindeni, am cantat cu totii Prohodul Domnului. Astazi, iubiti credinciosi, suntem cu totii adunati in sfintele biserici pentru a primi vestea ca Hristos, desi fusese mort pe cruce, depus in mornant, a inviat a treia zi din morti.

Drept maritori crestini si frati,

Cel care are stapanire peste toate n-a putut fi tinut de portile iadului. Viata lumii n-a putut fi tinuta de moarte. Prin Invierea Sa din morti, Domnul nostru, a risipit toata intristarea umanitatii. A scos pe protoparintii nostri din iad si a schimbat durerea intregului neam omenesc in luminata bucurie si a biruintei asupra mortii. "Pastile cele sfintite astazi noua s-au aratat. Pastile care au deschis noua usile raiului. Pastile cele ce sfintesc pe toti credinciosii".

In aceasta binecuvantata zi a mantuirii, ne aflam in fericita stare de a cinta cu totii cantarea de biruinta: "HRISTOS A INVIAT DIN MORTI." Este ziua spre care am nadajduit ca vom ajunge cu mila lui Dumnezeu " Ziua bucuriei". Zi in care efortul nostru in urcusul spre Dumnezeu este incununat cu biruinta. Este acea fericita clipa pentru care ne-am pregatin in mod intensiv timp de sapte saptamani. Acuma se bucura toti si cei mici si cei mari, si cei slabi si cei puternici la virtute, aceasta bucurie este universala. Invierea Domnului este bucurie si fericire pentru toti oamenii care au facut si fac voia lui Dumnezeu. Ne bucuram ca prin Invierea Sa, Domnul indreptateste speranta noastra de mintuire.

Meditand asupra semnificatiei Invierii Domnului nostru Iisus Hristos si asupra mantuirii adusa asupra neamului omenesc prin acest eveniment de prim rang in istoria umanitatii si de o importanta capitala pentru viata noastra, pentru sensul ei si pentru intalnirea noastra cu Dumnezeu, nu putem sa nu spunem ca aceasta zi este un nou inceput in urcusul nostru. Timp de patruzeci de zile vom canta cintarea de biruinta asupra celui mai mare dusman al omului asupra mortii si tot atata timp ne vom saluta cu HRISTOS A INVIAT.

In fiecare Duminica de peste an in cadrul Utreniei noi citim Evanghelia Invierii si cantam cantarea " Invierea lui Hristos vazand." Aceasta nu este doar o reamintire, ci si o comemorare ca Domnul a Inviat din morti. Din cantarile liturgice ale slujbei de Pasti reiese faptul ca Invierea nu s-a consumat numai in acele zile. Lumina invierii a rasarit in trecut, lumineaza in prezent si va lumina in vecii vecilor. In aceasta lumina toate primesc sens si semnificatie.

Asa cum am amintit, Ziua Invierii este incununarea cu biruinta a urcusului nostru din perioada Postului Mare, dar aceasta zi este si inceputul a noului urcus. Invierea Domnului este binecuvantarea harica pentru invierea noastra. Sf. Ap. Pavel ne spune in acest sens: "Iar daca nadajduim in Hristos numai in viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii. Dar acum Hristos a Inviat din morti, fiind incepatura (a invierii) celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, precum in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia." (I Cor. 15, 20)

Sf. Vasile cel Mare in una din rugaciunele Sfintei Liturghii spune: "Si pogorandu-Se, prin Cruce in iad, ca sa plineasca toate ale Sale, a nimicit durerile mortii. Si inviind a treia zi si cale facand oricarui trup la Invierea cea din morti, ca nu are cu putinta a fi tinut sub stricaciune Incepatorul vietii, facutu-S-a incepatura celor adormiti, Intii-Nascut din morti, ca sa fie Insusi Incepatorul tuturor in toate. Si suindu-Se la ceruri a sezut de-a dreapta slavei Tale intru inaltime. Care iarasi va sa vina ca sa rasplateasca fiecaruia dupa faptele sale".

Domnul Iisus Hristos a savarsit rascumpararea omului prin jertfa de pe cruce si a imbogatit firea umana cu puterea invierii. Prin aceasta viata omului capata sens. Moartea nu este ultima realitate. Omul, viata si faptele lui, isi gasesc rostul adevarat in realitatea Invierii lui Hristos. Toata firea, personalitatea si fapta omului este chemata la realitatea Invierii de apoi. Sensul acesta pe care il capata viata omului in Lumina Invierii este acela de a invia pentru viata de veci si pentru imparatia cerurilor, cu alte cuvinte de a invia pentru mantuire.

"Intru lumina Ta, Stapane, vom vedea lumina, Iubitorule de oameni, ca ai Inviat din morti, mantuire neamului omenesc daruind, ca sa Te preaslaveasca toata zidirea pe Tine, Unul cel fara de pacat, miluieste-ne pe noi." Realitatea invierii tuturor oamenilor de la protoparintii nostri Adam si Eva pana la cel din urma om la sfirsitul veacului acesta nu este usor de acceptat de logica si ratiunea umana slabita din cauza pacatelor. De aceea viata adevaratului crestin trebuie sa fie "o imbracare in Hristos", asa cum se canta la Taina Botezului, ca prin aceasta sa tindem spre invierea pentru viata de veci. Acest urcus al intalnirii cu Dumnezeu in imparatia Sa este urcusul Invierii.

Frati crestini,
Bucuria Sfintelor sarbatori de Pasti din anul acesta, iubitii nostri, este imbinata cu implinirea a 15 ani de la reactivarea Sfintei Mitropolii a Basarabiei. Hramul Sfintei Noastre Mitropolii este Invierea Domnului. A fost un urcus al nostru, al tuturor, de regasire si de afirmare a identitatii noastre. A fost o cale plina de incercari si de lupte. Avand in fata indemnul Domnului: "Indrazniti, Eu am biruit lumea", cu ajutorul harului si al milei divine am ajuns ca la implinirea a 15 ani de reactivare, Mitropoliei Basarabiei sa i se reconfirme succesiunea spirituala, canonica si istorica a Bisericii Ortodoxe din Basarabia din perioada interbelica, care a fost Biserica cu roadele cele mai bogate din acest tinut romanesc.

"Veniti, din rodul cel nou al vitei, al dumnezeiesti veselii, in ziua cea vestita a Invierii, Imparatiei lui Hristos sa ne impartasim, laudandu-L pe Dansul ca pe un Dumnezeu in veci" (Din Cantarea a 8-a a Canonului Invierii).

Impartasindu-va aceste ganduri despre Sarbatoarea Sarbatorilor, dorim ca lumina Invierii Domnului Hristos sa fie puterea urcusului nostru, sa fie harul care risipeste orice intristare si cadere. Sa ne aduca adevarata bucurie si speranta: "Aceasta este ziua pe care a facut-o Domnul, sa ne bucuram si sa ne veselim intru ea" (Ps. 117, 24).

Hristos a Inviat!

Al vostru rugator catre Dumnezeu,

+PETRU

Arhiepiscop al Chisinaului,
Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor

 

.

05 Aprilie 2007

Vizualizari: 1723

Voteaza:

Pastorala IPS Petru, Arhiepiscop al Chisinaului, Mitropolit al Basarabiei si Exarh al Plaiurilor, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE