Pastorala PS Lucian, episcopul Caransebesului, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007

Pastorala PS Lucian, episcopul Caransebesului, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007 Mareste imaginea.


+LUCIAN
DIN MILA LUI DUMNEZEU
EPISCOP AL CARANSEBESULUI

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har, binecuvantare si pace de la Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos.

Hristos a inviat!

Iubiti credinciosi si credincioase,

Praznuim astazi Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos, sarbatoarea cea mai mare a crestinatatii. Dupa un post de 40 de zile, la care s-a mai adaugat si Saptamana speciala a patimilor Domnului, dupa ce am parcurs aceasta perioada de purificare, curatire, iertare, dezlegare si binecuvantare, dupa ce am urcat pe scara virtutilor, iata astazi ne bucuram si ne veselim duhovniceste.
Postul Mare nu este pentru cel care crede si marturiseste dreapta credinta, decat un "urcus spre Inviere", o scara a valorilor spirituale in capatul careia ne asteapta Iisus Hristos Biruitorul mortii si al pacatului, Cel ce a sfaramat iadul cu Puterea Crucii.

Dreptmaritori crestini si crestine,

In cele sapte saptamani de osteneala, nevointa, asceza, post si rugaciune intensa, am incercat fiecare dintre noi sa dezradacinam patimile, faradelegile, toate rautatile din launtrul nostru, sa murim pacatului si sa viem impreuna cu Domnul si Stapanul vietii noastre la o noua viata care in traditia Bisericii noastre de Rasarit se numeste viata in Hristos: "Ieri m-am ingropat impreuna cu Tine, Hristoase; astazi ma ridic impreuna cu Tine, Cel ce ai inviat.

Rastignitu-m-am ieri impreuna cu Tine; Insuti impreuna ma preamareste, Mantuitorule, intru Imparatia Ta".  Aceasta cantare din Canonul Invierii arata noua credinciosilor ca trebuie sa avem indrazneala catre Dumnezeu, numai daca in prealabil acceptam ingroparea si rastignirea impreuna cu Fiul lui Dumnezeu, care de buna voie pentru noi a fost rastignit si ingropat, iar mai pe urma s-a preamarit, inviind ca un Biruitor si deschizand raiul pentru toti cei care urmeaza pocaintei si marturisirii talharului care a zis: "Pomeneste-ma Doamne cand vei veni intru Imparatia Ta".

Astazi raiul s-a deschis! Paradisul care s-a inchis o data cu izgonirea lui Adam cel Vechi, se deschide prin Invierea lui Adam cel Nou, pentru ca "de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Caci, in Adam toti mor, asa si in Hristos toti vor invia."  Ne-am adus aminte in Duminica lasatului sec de branza de "izgonirea lui Adam din rai", de esecul existentei umane, de pacatul primordial care a tras dupa sine intreg neamul omenesc. Omenirea pana la asa numita "plinire a vremii" traia cu speranta venirii lui Mesia, traia cu nadejdea ca Dumnezeu se va face Om asemenea noua, afara de pacat si numai acest "Dumnezeu adevarat si Om adevarat" - acest Nou Adam, va putea spulbera si zdrobi capul sarpelui care odinioara i-a ispitit pe protoparintii nostri si au pierdut fericirea paradisului si posibilitatea de a nu muri. Dar a venit si binecuvantata "plinire a vremii” cand Fiul lui Dumnezeu - Iisus Hristos, Noul Adam, deschide Raiul si toti cei care au adormit in nadejdea Invierii si vietii celei vesnice, avand in adancul sufletului nostalgia Paradisului pierdut oarecand, au fost ridicati si chemati ca sa intre in "Imparatia cea pregatita de la intemeierea lumii". Aceasta s-a deschis odata cu pogorarea lui Hristos la iad, Singurul care putea fi "in mormant cu trupul, in iad cu sufletul ca un Dumnezeu, in rai cu talharul si pe scaun. cu Tatal si cu Duhul, toate umplandu-le ."

Asadar, in urma cu sapte saptamani ne-am adus aminte de izgonirea lui Adam din rai, iar astazi ne aducem aminte si praznuim pogorarea la iad si deschiderea paradisului de catre noul Adam, Cel care cu puterea Sa dumnezeiasca a ridicat pe cei cazuti si a dezlegat pe cei legati din veac, dupa cum ne invata o alta cantare din Canonul Invierii: "Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos ale pamantului si ai sfaramat incuietorile cele vesnice, care tineau pe cei legati, Hristoase; iar a treia zi, ca si Iona din chit ai inviat din mormant".

Iubiti frati si surori in Hristos Domnul,

Anul acesta se implinesc 1600 de ani de la trecerea in vesnicie a celui intre sfinti parintelui nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, care ne-a lasat, in primul rand, o dumnezeiasca liturghie pe care o savarsim aproape in toate zilele din cursul anului bisericesc. Dar Sfantul Ioan ne-a mai lasat si o multime de cuvinte, invataturi si predici, toate rostite si scrise cu ravna, evlavie si dragoste pentru Hristos Cel Inviat, dragoste dumnezeiasca pe care datori suntem sa o avem si noi cei care traim in acest secol care este al informatiilor, dar si al blasfemiilor indreptate in ultima vreme in mod special asupra persoanei divino-umane a Fiului lui Dumnezeu.

Dintre cuvintele nepieritoare ale Sfantului Ioan Gura de Aur nu putem uita frumusetea si maretia Cuvantului de invatatura din noaptea Invierii, cuvant cu putere multa si aducator de nadejde. Dar la sfarsitul acestei scrisori pastorale trimisa cu multa dragoste iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, Va rog sa-mi ingaduiti impartasirea dintr-o alta Predica rostita de Sfantul Ioan Hrisostom la praznicul luminat si sfant al Invierii lui Hristos Mantuitorul sufletelor noastre:

"Cine sunt acei ce iubesc pe Dumnezeu din tot sufletul?
Fie ca ei sa se bucure de aceasta mareata sarbatoare!
Cine sunt acei ce slujesc Domnului cu credinta?
Fie ca ei sa se veseleasca intru Domnul!
Cine sunt aceia ce sunt vlaguiti de atata post?
Acum isi vor primi rasplata mult dorita!
Cei ce au muncit cu ravna inca din cel dintai ceas,
Sa-si primeasca rasplata ce li se cuvine;
Cel care a venit dupa al treilea ceas,
Sa se bucure si acela de marea Sarbatoare!
Si cel ce a venit dupa al saselea ceas,
Sa nu se indoiasca; pentru ca nu va ramane pe dinafara!
Iar cel ce a sosit in cel din urma ceas,
Sa nu-i fie frica de intarzierea sa!
Pentru ca Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit
El da pace celui ce vine in ultima clipa
asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas.
Unuia ii da, iar pe celalalt il indestuleaza.
El pretuieste truda si saluta curajul.
El onoreaza atat faptele cat si gandurile bune.
Sa ne bucuram cu totii de bunavointa Domnului!
Cel dintai si cel de pe urma sosit sa primeasca aceeasi rasplata;
cel bogat si cel sarac sa se bucure deopotriva!
Cel harnic dar si cel molcom sa sarbatoreasca aceasta sfanta zi!
Cel ce a postit cat si cel ce nu a postit
sa se bucure azi de Masa cea plina de bunatati!
Mancati cu totii din vitelul cel gras!
Sa nu ramana nimeni flamand. Sorbiti cu totii din paharul credintei.
Bucurati-va de maretia bunatatii Sale!
Nimeni sa nu fie trist pentru ca este sarac,
pentru ca imparatia lui Dumnezeu ne-a fost dezvaluita!
Sa nu fie nimeni abatut din cauza pacatelor sale;
pentru ca iertarea ne-a venit din mormantul Domnului.
Sa nu fie nimeni infricosat de moarte,
pentru ca moartea Mantuitorului ne-a eliberat pe noi!
El a calcat pe moarte si a invins-o.
El a distrus taramul mortii cand a coborat in el;
l-a bagat in spaima cand acela a incercat sa muste din carnea Sa.
Asa a proorocit Isaia: "Tu iadule te-ai infricosat cand L-ai intalnit pe El".
Iadul s-a infricosat pentru ca a fost invins.
S-a infricosat pentru ca a fost facut de rusine.
S-a inspaimantat pentru ca a fost distrus.
S-a inspaimantat pentru ca i s-a luat puterea.
S-a inspaimantat pentru ca este acum neputincios.
Iadul a luat un trup si a descoperit pe Dumnezeu.
A luat pamant si a descoperit Cer.
A luat ce a vazut si a fost coplesit de ceea ce nu vazuse.
O moarte, unde-ti mai este coasa?
O iadule, unde iti mai sunt izbanzile?
Hristos a inviat si tu moarte ti-ai pierdut puterea!
Hristos a inviat si cei rai s-au prabusit!
Hristos a inviat si ingerii se veselesc!
Hristos a inviat si viata a invins moartea!
Hristos a inviat cu moartea pre moarte calcand
Si celor din morminte viata le-a daruit!"
Amin!

Hristos a inviat!

Al vostru al tuturor de tot binele voitor
si catre Domnul pururea rugator,

+Lucian
Episcopul Caransebesului

 

 


 

.

05 Aprilie 2007

Vizualizari: 1347

Voteaza:

Pastorala PS Lucian, episcopul Caransebesului, la sarbatoarea Invierii Domnului - 2007 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE