Inomenirea lui Dumnezeu si indumnezeirea omului - Pastorala IPS Parinte Mitropolit Laurentiu

Inomenirea lui Dumnezeu si indumnezeirea omului - Pastorala IPS Parinte Mitropolit Laurentiu Mareste imaginea.

Inomenirea lui Dumnezeu si indumnezeirea omului - Pastorala IPS Parinte Mitropolit Laurentiu la Nasterea Domnului 2012

«INOMENIREA LUI DUMNEZEU SI INDUMNEZEIREA OMULUI»

„Cercetatu-ne-ai pe noi de sus, Mantuitorul nostru, Rasaritul rasariturilor; si cei din intuneric si din umbra am aflat adevarul: ca din Fecioara S-a nascut Domnul.”
(Luminanda Craciunului)

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Sarbatoarea Nasterii Domnului este inceput al praznicelor si maica tuturor sarbatorilor, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, caci ea e urmata cronologic de toate celelalte sarbatori imparatesti, adica de Boboteaza, de Schimbarea la Fata, de Sfintele Patimiri, de Invierea Domnului, de Inaltarea la cer si de Pogorarea Sfantului Duh. Aceste sarbatori sunt unite intre ele, caci prin ele noi suntem chemati sa participam tainic la toate actele vietii Mantuitorului nostru Iisus Hristos si sa trecem prin tot ceea ce a trecut umanitatea Lui, pentru a deveni, astfel, si noi frati ai Sai si fii ai Tatalui ceresc. Asadar, toate sarbatorile vorbesc despre una si aceeasi viata a Fiului lui Dumnezeu intrupat, iar noi le serbam separat doar pentru a putea aprofunda fiecare moment al acestei vieti a lui Hristos. Sfanta Liturghie ne ofera sansa si unica bucurie de a trai perpetuu, prin ea, toate aceste evenimente sfinte si sfintitoare ale vietii Mantuitorului. Astfel, in fiecare an, Craciunul, Pastele, Inaltarea si Cincizecimea sunt mereu noi, mereu pline de aceeasi bucurie negraita, care nu vine de la noi, ci de la Cel care S-a intrupat pentru noi, S-a jertfit pentru noi din iubire si Care nu inceteaza a ne cuprinde in iubirea Sa nemarginita, la fiecare Sfanta Liturghie.

Fiecare sarbatoare este o lucrare tainica, fiind o imbinare intre realitatea istorica si viata vesnica a Imparatiei cerurilor, intre pamantesc si ceresc, intre viata oamenilor si viata lui Dumnezeu. Imnografii si Parintii Bisericii au incercat sa redea prin paradox adancimea tainei praznicului Nasterii Domnului, folosind expresii care arata prin contrast lucrarea lui Dumnezeu, necuprinsa cu mintea omeneasca, in intreaga iconomie a Intruparii Sale: „Taina straina si preaslavita vad, spune Sfantul Ioan Damaschin, cer fiind pestera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos-Dumnezeu, pe Care, laudandu-L, Il marim”[1].

In acest irmos, imnograful a vrut sa sublinieze caracterul istoric al evenimentelor, mentionand contextul in care S-a nascut Mantuitorul, si anume: pestera, ieslea, steaua, insa pentru el toate aceste elemente nu exclud taina, ci o cuprind, caci in cele smerite Dumnezeu S-a aratat celor smeriti „pentru ca, fiind vazut, sa ii invete si, invatandu-i, sa ii povatuiasca spre cele nevazute”, spune Sfantul Ioan Gura de Aur[2]. „Astazi Betleemul calca pe urmele cerului, continua acelasi Sfant Parinte, iar in locul soarelui ia loc Soarele dreptatii. Nu te intreba cum, caci unde vrea Dumnezeu se biruieste randuiala firii. A voit, a putut. S-a pogorat, a mantuit.”[3]

Taina Intruparii este mai presus de minte si de cuvant, iar omului nu ii ramane decat sa multumeasca si sa-L preamareasca pe Creatorul a toate pentru negraita Sa iubire de oameni. Cu sufletul plin de mirare si de bucurie in fata acestei taine, Sfantul Ioan Gura de Aurexclama: „Ca a nascut Fecioara astazi, o stiu! Ca a nascut Dumnezeu mai presus de timp, o cred! Dar chipul nasterii am invatat sa-l cinstesc in tacere si am primit ca prin cuvinte sa nu-l iscodesc. Cand e vorba de Dumnezeu, nu trebuie sa cautam la firea lucrurilor, ci sa credem in puterea Celui ce le savarseste. Lege a firii este ca sa nasca femeia maritata, dar lucrul mai presus de fire este ca sa nasca fecioara ce nu stie de nunta si sa ramana fecioara si astfel prin feciorie bucurie sa fie adusa lumii intregi… Sa se cerceteze, dar, cele dupa fire, iar cele mai presus de fire sa se cinsteasca in tacere”[4].

„Dar ce sa spun, ce sa graiesc, spune el in continuare, Minunea ma inspaimanta. Cel Batran in zile S-a facut Prunc. Cel ce sta pe scaun inalt si preainaltat, este asezat in iesle. Cel nepipait, Cel curat, Cel nealcatuit, Cel netrupesc este cuprins de maini omenesti; Cel ce a rupt legaturile pacatului este infasat in scutece, pentru ca vrea asta. Vrea sa prefaca necinstea in cinste, vrea sa imbrace cu slava pe cel neslavit, vrea sa arate chip de virtute pe cel supus ocarii. De aceea ia trupul meu, ca eu sa-I fac loc in mine Cuvantului Lui. Imi ia trupul meu, ca sa imi dea Duhul Lui. Imi da si imi ia, ca sa-mi dea vistierie de viata. Imi ia trupul meu, ca sa ma sfinteasca, imi da Duhul Lui ca sa ma mantuiasca!”[5]

Coborarea negraita si neinteleasa a lui Dumnezeu la om il face pe Sfantul Atanasiesa vorbeasca despre Intrupare tot prin paradox si prin antinomie: „Cine nu se va minuna de pogoramantul Domnului? Sus slobod, si jos scris in condici! Sus Fiu, si jos rob! Sus Imparat, si jos naimit! Sus bogat, si jos sarac! Sus inchinat, si jos numarat intre platitori de biruri! Sus avand scaun dumnezeiesc, si jos odihnindu-Se in pestera simpla! Sus, sanul cel necuprins si parintesc, si jos, un loc hranitor de dobitoace si o pestera!”[6]

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Mantuitorul a primit nastere trupeasca pentru a ne darui noua nastere duhovniceasca. El doreste si acum, stand pe tronul slavei Sale, sa vina la noi, si o face prin Sfintele Taine, saracind continuu si dandu-ne noua Sfantul Trup si Scumpul Sau Sange, sub forma vazuta a painii si a vinului, pentru a ne umple astfel de slava umanitatii Sale indumnezeite. El vine in acest nou Betleem, in aceasta noua „Casa a Painii”,care este Sfanta Liturghie, pentru a ne umple de mila Sa, asa cum a facut-o la Intrupare. A venit in lume din mila pentru omul cazut, care singur nu se putea ridica, si tot asa vine la fiecare Liturghie pentru a ne ridica de sub povara multelor greutati care ne apasa si a ne scapa de tirania patimilor si a diavolilor.

Aceasta mila pe care o invocam liturgic este iubirea milostivaa lui Dumnezeu, prin Fiul Sau cel intrupat, Care Isi asuma suferinta si durerea noastra, cu compasiune si respect fata de omul cazut, respectand libertatea noastra, si asteapta raspunsul nostru si intoarcerea vointei noastre spre El, Izvorul a toata bunatatea si a tot darul.

„Mila Ta, Doamne, e mai buna decat viata”[7],ne spune psalmistul David, iar aceasta mila pe care o cerem si de care avem atat de multa nevoie nu e un gest exterior al lui Dumnezeu, menit sa rezolve problemele noastre, ci e o participare launtricala durerea si suferinta noastra. De aceea S-a intrupat Mantuitorul, caci El nu a vrut sa ne mantuiasca prin cuvantul Sau, fara participarea noastra, ci a venit si Si-a asumat toata suferinta lumii noastre, pentru a ne darui bucuria si fericirea umanitatii Sale indumnezeite. E o adanca taina in aceasta vointa a lui Dumnezeu de a Se cobori la noi, prin chenoza Sa, si de a participa la durerile fapturilor Sale. Iubirea nemarginita a lui Dumnezeu fata de omenire Il face pe El sa Isi continue pogorarea la noi, pentru a ne darui, prin Sfintele Taine, singurul lucru care ne lipseste, adica pe Sine Insusi, Izvorul a toata bunatatea, balsamul care ne vindeca toate ranile, neajunsurile si neimplinirile, care ne tamaduieste toate durerile sufletesti si trupesti de care suferim. Dar aceasta daruire a Lui este totala. El nu ne daruieste „ceva” din Sine, ci Se daruieste pe Sine cu totul, asteptand cu multa dragoste aceeasi daruire din partea noastra.

Iubiti credinciosi,
Taina negraita a acestei sarbatori trebuie sa fie si taina vietii noastre. Daca Fiul lui Dumnezeu a venit la noi intr-un mod atat de smerit, spre a Se jertfi din dragoste desavarsita pentru noi si a noastra mantuire, viata aceasta a noastra, vremelnica, dar pregatitoare pentru cea vesnica, nu trebuie sa fie o continua afundare in placerile egoismului trupesc, in poftele si desfatarile acestei lumi. Ea trebuie sa fie o renuntare totala la desertaciunile amagitoare, pentru a ne bucura de aceasta negraita iubire divina, dand si noi raspuns, tot prin iubire, prin altruism si prin jertfelnicie, singurele care pot da un sens acestei vieti.

Cu multa durere remarcam ca in societatea zilelor noastre aceasta iubire desavarsita a lui Dumnezeu fata de om – Filantropia divina – este din ce in ce mai putin cunoscuta si tot mai putini oameni o traiesc si o implinesc. In locul ei este insa cultivata iubirea trupeasca de sine, egoismul desfranarii si micimea sufleteasca a rautatii, a invidiei si a razbunarii. Societatea moderna a ajuns sa fie indoctrinata si indreptata spre acest tip de viata egocentrica, prin toate mijloacele de comunicare moderne. Rolul benefic al acestor mijloace, pentru epoca noua a informatiilor, este, din pacate, depasit de modele noi de comportament, de libertinism si necuratie, devenite norme, fara nici o obligatie morala, care distrug institutia sacra a familiei crestine. Cei casatoriti, dupa ani buni de convietuire si de lupta comuna cu viata, cu copii si buna randuiala, se despart fara nici o responsabilitate, cautand placeri mult prea trecatoare. Tinerii traiesc impreuna ani buni in faradelegi, inainte de a se casatori, pentru ca apoi sa imparta, prin judecatori, bunurile agonisite impreuna si pe copiii lor, la asteptata lor despartire. Multi dintre cei ce se casatoresc o fac ca pe o convietuire „de proba”, avand alaturi solutia divortului, care este, de fapt, o „disolutie”, o trauma profunda care ucide pe copii, dar si pe soti. Unde este raspunderea fata de urmasii nostri?
Cei mai afectati insa din tot acest razboi al informatiilor sunt copiii. Ne miram ca nu ne mai putem intelege cu ei, dar ii lasam sa petreaca ore in sir in fata acestor mijloace moderne, care tin locul parintilor, ca pedagogi, si le fura tot timpul, devenind dependenti de acestea. In casa unui crestin intra, cu buna stiinta, prin televizor si internet, o lume straina a violentei, a desfraului, a adulterului si a pornografiei, o lume pe care nici noi cei maturi nu o putem controla cum se cuvine sau nici nu dorim acest lucru. Suntem oare atat de neputinciosi incat nu le putem oferi tinerilor alte solutii si alte optiuni de viata?

Sa ne trezim, asadar, iubiti credinciosi, din acest somn si din aceasta amortire si vraja a placerilor lumii acesteia. Sa folosim cu multa luare aminte timpul vietii noastre, in care fiecare clipa este extrem de pretioasa pentru dobandirea mantuirii. Sutele si miile de ore pe care le petrecem noi si copiii nostri in fata televizorului ar putea fi altfel valorificate, imbogatindu-ne prin lectura folositoare, prin viata cat mai aproape de natura, dar, mai ales, prin cautarea celor aflati in boli si suferinte: prin spitale, prin azile, prin orfelinate. Dragostea altruista, si nu cea egoista ne scapa din toate angoasele si neimplinirile vietii noastre, facand din noi fii ai lui Dumnezeu si frati ai lui Hristos, ai Pruncului venit in lume ca sa ne daruiasca nevinovatia si curatia Sa.

Iubitii mei,
Sarbatoarea Nasterii Domnului sa o petrecem nu ca la un praznic omenesc, ci ca la unul dumnezeiesc, nu lumeste, ci mai presus de lume, nu in ospete si necumpatari, ci in bucuria Duhului Sfant, pentru ca Tanarul Pruncul, nascut in ieslea Betleemului, sa Se nasca si sa creasca in inimile noastre, prin impartasirea de Sfintele Taine, prin paza sfintelor porunci, prin vietuire curata si bineplacuta lui Dumnezeu. De aceea, iubiti credinciosi, sa devenim copii, sa ne intoarcem in noi insine, sa descoperim pe Pruncul Iisus din inimile noastre, sa ne curatam de patimi si sa vietuim viata cea sfanta, in Hristos, Domnul. Amin.
Sarbatori fericite!

Un An Nou binecuvantat!
Intru multi si fericiti ani!

Al Vostru arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu,
† Dr. Laurentiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

________________________________________
[1] Irmosul Cantarii a noua a Canonului Utreniei Craciunului.
[2]Sfantul Ioan Gura de Aur, Cuvant la Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos , PG 56, 385-394, trad. rom. de Pr. Prof. Dumitru Fecioru, in Sfantul Ioan Gura de Aur, Predici la Sarbatori imparatesti si cuvantari de lauda la sfinti , Bucuresti, 2002, p. 26.
[3] Ibidem , p. 23.
[4] Ibidem , p. 25.
[5] Ibidem , p. 27.
[6]Sfantul Atanasie cel Mare, Sermo de descriptione deiparae , PG 28, 945B.
[7]Ps. 62, 4.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 601

Voteaza:

Inomenirea lui Dumnezeu si indumnezeirea omului - Pastorala IPS Parinte Mitropolit Laurentiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE