Nasterea Domnului - Nadejdea mantuirii noastre

Nasterea Domnului - Nadejdea mantuirii noastre Mareste imaginea.

N A STE R E A D OMN U L U I – N Ă D E J D E A
MÂ NTU I R I I N OA STR E

"Si Cuvantul S-a facut trup si S-a salasluit intre noi si am vazut slava Lui, slava ca a Unuia-Nascut din Tatal, plin de har si de adevar” (Ioan 1, 14)

Preacuviosi si Preacucernici Parinti,
Iubiti credinciosi si credincioase,

Seara sfanta a Ajunului Craciunului, cu sfintenia si farmecul ei, este fara seaman de frumoasa. Firea crestinesca se imbraca in straie neprihanite, amintindu-ne de zapezile de altadata. Fulgii de zapada sunt inca asteptati sa se scuture de pe aripile cetelor ingeresti care au cantat deasupra pesterii de la Betleem: "Slava intru cei de sus, lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire” (Luca 2, 14).

Glasurile curate ale copiilor inca mai canta la ferestrele caselor stravechi colinde mostenite de la strabunii nostri, care au pus in ele comori de credinta, de dragoste si de simtire crestineasca.

Din mila Domnului Hristos ne bucuram din nou sufletele la vremea aceasta binecuvantata a colindelor, pe care o vesteste poetul Mihai Eminescu:

"Colinde, colinde,                                        Se bucura copiii,

E vremea colindelor                                   Copiii si fetele

Caci gheata se-ntinde                               De dragul Mariei,

Asemeni oglinzilor                                      Isi pieptana pletele...

Si tremura brazii,                                         De dragul Mariei

Miscand ramurelele,                                  Si-al Mantuitorului,

Caci noaptea de azi-i                                  Luceste, pe ceruri,

Cand scanteie stelele                                 O stea calatorului...”
 

Iubiti fii duhovnicesti,

Caderea in pacat a celor dintai parinti Adam si Eva parea ca a adus o ruptura definitiva intre Dumnezeu si om. Prapastia dintre Creator si om se adancea din ce in ce mai mult odata cu trecerea timpului. Dar tocmai in momentul cand deznadejdea era gata sa cuprinda sufletele oamenilor, iata ca minunea intruparii celei mult asteptate se produce. Cuvantul lui Dumnezeu Cel neincaput se lasa cuprins in trupul plapand al fiului unei fecioare curate din Nazaretul Galileii. Momentul acesta istoric a trecut aproape neobservat, omenirea continuandu-si drumul ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. Singur cerul a tresarit si s-a umplut de lumina si glasurile ostirilor ingeresti au umplut vazduhul cu dumnezeiasca lor cantare: "Marire intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intru oameni buna voire” (Luca 2, 14).

Pamantul Iudeii, cufundat in intuneric, oferea o scena umila, ce parea a fi oglinda sufletului unei lumi prabusite: o pestera transformata in staul folosita drept casa de locuit, o iesle asternuta drept pat de odihna si rasuflarea calda a vitelor menita sa indulceasca frigul din pestera Betleemului. In imprejurarile acestea, "Cuvantul lui Dumnezeu s-a facut trup si s-a salasluit intru noi”(Ioan 1, 14) si intra in dimensiunea lumii noastre. Trupul Sau inomenit, supus ca orice trup omenesc tuturor suferintelor, n-a fost deosebit cu nimic de trupul cu care se naste orice om, afara de pacat, si n-a fost scutit de nicio durere fizica.

Si totusi, acest trup al lui Hristos devine singura punte de legatura intre doua lumi separate de o prapastie imensa: impa ratia lui Dumnzeu si lumea pacatului. El, singurul trup omenesc pe care pacatul n-a putut pune stapanire, avea sa ia asupra Sa povara pacatelor intregii lumi, ca sa le omoare pentru totdeauna prin moartea Sa pe cruce, asa cum spune Sf. Petru: "El a purtat pacatele noastre in trupul sau pe lemn, pentru ca noi, murind fata de pacat, sa vietuim dreptatii. Cu ranile Lui noi toti ne-am vindecat” (I Petru 2 ,24).

Din planul mantuirii oamenilor, trupul personal al Mantuitorului n-a putut lipsi. Dumnezeu, Cel care a venit in lume ca s-o mantuiasca, trebuia sa fie totodata si om deplin,  pentru ca sa poata fi inteles si primit de oameni. Fara trup omenesc, Hristos n-a voit sa intre in istoria mantuirii omenirii si nici sa schimbe soarta ei, deoarece Mantuitorul fagaduit oamenilor trebuia sa fie pentru omul cazut modelul omului nou, restabilit prin har. Folosind cuvintele Sfantului Atanasie, am putea spune ca numai Dumnezeu intrupat putea sa deschida calea spre indumnezeirea omului. In felul acesta Dumnezeu intrupat in persoana lui Hristos a devenit pentru crestini centrul istoriei si al preocuparilor lor. De aceea anii se socotesc pana la Hristos si de la Hristos. Momentul nasterii Sale este inceputul unei lumi noi, restabilita prin har si impacata cu Dumnezeu.

Hristos devine astfel steaua calauzitoare a crestinului in lume, prin ceata deasa a indoielilor ce chinuie sufletul omenesc. Insa, nevoind sa ramana in vesnicie printre noi cu trupul Sau din Betleemul Iudeii, dupa ce a biruit pacatul si moartea, Fiul lui Dumnezeu trebuia sa paraseasca lumea si sa se reaseze intru slava de-a dreapta Tatalui. Din dragostea Sa cea mare pentru fiinta omeneasca, si pentru ca noi sa nu ramanem orfani de Dumnezeu, Iisus Hristos a facut ca trupul Sau sa ramana totusi vesnic in lume, sub o forma noua, aceea a trupului euharistic, adica a Sfintei Impartasanii, instituita atunci cand a spus ucenicilor: "Luati, mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi spre iertarea pacatelor”, si "Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu, al legii celei noi, care pentru voi si pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor”, adaugand apoi: "Aceasta s-o faceti pentru pomenirea mea” (Luca 22, 19-20).

Din acest moment, Trupul euharistic al lui Iisus apare in lume ca sa-i tina locul in chip minunat si desavarsit Trupului Sau, care avea sa se inalte la cer. Pentru aceea, cel ce se exclude de la comuniunea cu Trupul euharistic al Domnului, o face cu riscul pierderii vietii vesnice: "Amin, amin, graiesc voua, de nu veti manca Trupul Fiului Omului, si de nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata intru voi...” (Ioan 6, 53-56).

Chiar daca taina prefacerii painii si vinului in trupul si sangele lui Hristos depaseste puterea de intelegere a mintii omenesti, necesitatea impartasirii cu Trupul euharistic al Domnului este mai presus de orice indoiala! Aceasta a poruncit-o Insusi Hristos, iar Biserica o cere si o practica de aproape doua mii de ani.

Daca trupul personal, istoric si real al Mantuitorului a fost puntea de legatura intre doua lumi vrajmase, Trupul Euharistic al Domnului este o scara asemanatoare cu cea din viziunea lui Iacob, care unea cerul cu pamantul, este scara cea cu infinite trepte, care duce spre desavarsire, spre asemanarea noastra cu Dumnezeu. Este scara pe care omul se reintoarce innoit la sanul lui Dumnezeu. Fiindca orice credincios care primeste cu vrednicie Trupul Euharistic poate sa spuna impreuna cu marele Pavel: "Nu mai sunt eu cel ce traiesc, ci Hristos este cel ce traieste intru mine!” (Galateni 2, 20).

Impreuna cu Sfantul Ignatie Teoforul, toti trebuie sa fim convinsi ca Trupul Euharistic al lui Hristos este "singurul leac al nemuririi noastre”. Acesta este la indemana tuturor, deoarece se gaseste intreg si real pe fiecare sfanta masa si la fiecare Sf. Liturghie pana la sfarsitul lumii. In fiecare particica, Hristos este intreg, intrucat ,,El se sfarama, dar nu se desparte, se mananca pururea si niciodata nu se sfarseste, iar pe cei ce se impartasesc ii sfinteste”. Trupul euharistic al lui Hristos se afla permanent atat de aproape de fiecare din noi, incat nimeni nu se va putea dezvinovati la Judecata cea mare.

Iubitii mei fii intru Hristos,

Iata, s-au implinit mai mult de doua mii de ani de cand Fiul lui Dumnezeu, Cel mai inainte de veci, a strabatut cerurile si a coborat pe pamant, pentru a lua chipul nostru, impartasind astfel conditia umana cea mai smerita. Desi cei doua mii de ani au umplut cerul de martiri si sfinti din toate straturile societatii, in fruntea lor aflandu-se pruncii din Betleem ucisi de sabia lui Irod, carora le-au urmat de-a lungul secolelor miile de marturisitori ai lui Hristos, intre care si cei din neamul nostru, totusi, prezenta raului, degradarea morala si indepartarea de Dumnezeu, aceasta stare pricinuitoare de nedreptati si pacate, starneste ingrijorare si tristete in inimile multora.

Este desigur adevarat ca marea lumii este involburata, cum n-a mai fost parca vreodata pe pamant. Cu mintea si experienta vietii lor induhovnicite, Sfintii Parinti ne invata ca numai Mantuitorul Hristos este Cel ce va potoli aceste valuri. Si nu numai pe acestea, ci si pe cele din inimile noastre ranite uneori de iubirea de argint si desfranare, care desfigureaza fiinta, familia si societatea umana in ansamblul ei. 

Iubiti Parinti slujitori ai sfintelor altare si frati crestini,

Cu intristare constatam ca exista multa desfigurare sufleteasca in lume si indeosebi in viata tinerilor, care isi pierd prea devreme inocenta si nu gasesc puterea sa o redobandeasca si deasemeni foarte multa ucidere in pantecele mamelor. Aceasta este, credem, situatia din societatea romaneasca de astazi, cu foarte multe aspecte contradictorii. Vedem tineri minunati, oameni prezenti in Biserica alaturi de copiii sau nepotii lor, dar vedem, totodata, si foarte multa risipire sufleteasca, in cluburi, baruri sau discoteci.

Parintii au in mana viitorul copiilor lor! Si mai important lucru este ca mantuirea sufletelor depinde de mantuirea copiilor caci acestia sunt pentru ei talantii despre care face vorbire Evanghelia. De aceea rugati-va impreuna cu copiii dimineata, seara si inainte de masa. Seara, dupa rugaciune, faceti-va timp sa le cititi sau sa le povestiti din Sf. Scriptura sau din Vietile Sfintilor. Folositi aceste clipe pentru a-i invata cine este Dumnezeu si ce asteapta El de la noi. Luati copiii la sfintele slujbe de cand sunt mici pentru a intelege ca pentru Dumneavoastra este mai important sa va desprindeti de grijile lumesti spre a fi aproape de Dumnezeu. Incercati sa-i faceti sa guste din atmosfera slujbelor, explicandu-le in mod simplu, pe intelesul lor, ce se intampla acolo. Mai inchideti din cand in cand televizorul si calculatorul ca sa petreceti mai mult timp alaturi de copii, incercand sa-i cunoasteti, sa le ascultati problemele si sa va apropiati de ei. Facand toate acestea, putem nadajdui ca ceea ce noi am sadit si am udat, Dumnezeu va face sa creasca 1.

Rezultatele bacalaureatului din acest an au aratat o pregatire aproape dezastruoasa a tinerilor romani. In mod normal, radiografia obtinuta prin organizarea unor conditii drastice de examen ar fi trebuit sa duca la concluzia ca asistam la rezultatul reformelor neintrerupte la care a fost supusa scoala romaneasca, prin subfinantarea si dispretul cu care sunt tratati dascalii. Dar hotararile celor in drept au fost cu totul altele: reformele trebuie continuate iar scolile sunt prea multe. Mai nou, s-a lansat si o strategie de modernizare a invatamantului romanesc. Este vorba despre transmiterea invataturii prin intermediul noilor tehnologii, adica, transferarea actului educational pe suport electronic si lansarea unei biblioteci virtuale. Este vorba de o abordare care schimba foarte mult actul educational si ceea ce intelegem astazi prin ,,scoala” si "educatie”. Consecintele tentatiilor noilor tehnologii au si aparut deja: saracirea gandirii si a limbajului, stalcirea cuvintelor, imprumuturile inutile din alte limbi etc. Tot aici amintim si tendinta de a citi tot mai putin, generalizata in societatea de astazi, cand televiziunea ne bombardeaza cu o avalansa de programe, mesaje de tot felul, publicitate. Ritmul tot mai alert in care ne desfasuram viata a contribuit semnificativ la pierderea gustului pentru citirea cartilor bune si folositoare. De aceea, suntem direct responsabili pentru a le insufla copiilor nostri dragostea de carte, dragostea de oameni, nu de prieteni si prietenii virtuale, dragostea de Hristos si de invataturile Lui, si nu dependenta de Internet si de nascocirile sale 2.

Cu ajutorul Domnului vom intra in anul 2013, anul Sf. Imparati Constantin si Elena, purtatori ai Crucii, si nu se poate sa nu ne intrebam: "Oare ce ne va mai aduce? Cati vom mai ajunge oare la capatul celalalt al sau? Cati copii se vor naste? Cate nunti se vor savarsi? Dar avorturi si divorturi, depresii si intristari? Cum vom mai castiga banii pentru a ne plati chiriile, ratele, hainele si pentru a manca!? Cata fericire, durere, boala si suferinta ne asteapta? Timpul are taina lui, pe care numai Dumnezeu o cunoaste, insa nimic nu este batut in cuie pentru noi. Atat fericirea, cat si nefericirea, sanatatea sau boala, viata si moartea sunt roadele alegerilor noastre, a relatiei pe care o avem cu Dumnezeu. Nu putem insa sa nu luam in calcul puterile si stapanirile lumii acesteia. Ele nu ne vor binele. Sistemele de urmarire depasesc si filmele de anticipatie de acum cateva decenii; mecanismele financiare ne ingenuncheaza tot mai mult, campaniile de vaccinare si desfranarea generalizata sunt tot mai agresive. Se anunta mai multa saracie. Si de unde bani, cand tara a fost vanduta?... Va creste rata depresiilor si a sinuciderilor, a copiilor ramasi fara parinti pierduti in fata televizoarelor si a internetului... Toate acestea si multe altele, mai mari rautati anunta sa se reverse din gura pandorei deschisa peste lumea intreaga”3.

Dragii mei, 

In fata acestor realitati cotidiene nu trebuie sa stam pasivi, lasand lucrurile doar la nivelul lamentatiilor, ci sa ne unim in rugaciune si in lucrarea binelui, caci, asa cum ne spune Hristos-Domnul: ,,acest soi de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post” (Matei 17, 21). Oare noi, crestinii, n-am avea nevoie de mai multa rugaciune? Nu vedem cate sute de romani au renuntat la lupta si la viata? Sau am incetat sa mai credem ca Histos, Domnul, ne poate ajuta cu purtarea Sa de grija si cu mila Sa cea nemarginita?! Cine oare ar trebui sa ne cheme la rugaciune si post, daca nu clericii si oamenii Bisericii! Este trist faptul ca omul a ajuns astazi sa existe mai mult ca fiinta biologica si ca uita adesea de omul launtric, duhovnicesc. Este vorba de individualismul care ii creeaza iluzia ca a devenit omnipotent, dar fara constiinta morala ca inainteaza la infaptuiri care au, de cele mai multe ori, repercusiuni negative pentru viata lui.

Nu este exclus deloc ca generatiile viitoare, "daca vor trai corect mesajul Evangheliei lui Hristos, sa considere ca pagini negre, nu numai pe acelea ale regimurilor totalitare si ale gulagurilor, nu numai pe cele ale genocidurilor si razboaielor, dar si mortile colective a mii de embrioni, de dragul stiintei si al tehnologiei. Omului ii este data viata intr-un mod concret si natural si el devine partas al lui Dumnezeu in lucrarea creatiei si mantuirii copiilor lui. Aceasta puternica si unica legatura a parintelui cu copilul vine astazi s-o distruga omul egoist, folosind tehnologia. De aceea trebuie sa fim sinceri. Genetica si tehnologia vin sa puna placa de mormant pe legatura lumeasca si indiferenta, dominanta, in multe societati, a parintelui cu copilul” 4 . Omenirea evolueaza stiintific si tehnologic, dar este intristator faptul ca moral si spiritual nu are acelasi progres. Cu mahnire aflam ca astazi unii semeni de-ai nostri au ajuns pana intr-acolo incat, chiar daca isi zic crestini si chiar dreptmaritori, cheama la petrecerea de dupa botez ,,ursitoare” care sa „prezica” copiilor sau arunca bani in cristelnita in locul florilor si busuiocului, am vazut lucrul acesta la un botez pe care l-am savarsit de curand. Dar ce nu face omul pentru a se distra? Si pe urma ne miram de ce sunt permanent bolnavi copiii, de ce sunt nelinistiti, de ce nu ne asculta sau nu invata bine. Oare botezul lor a fost facut cu frica de Dumnezeu si cu luare aminte, cu credinta si cu evlavie? De aceea este nevoie sa cunoastem mai mult si mai bine ce inseamna a fi botezat, adica a fi crestin sau a purta numele lui Hristos, intr-o lume confruntata cu fenomenul secularizarii si cu indiferenta religioasa. Totodata mai observam ca in foarte multe cazuri Cununia ajunge sa fie motiv de betie si dezmat. Astfel Taina Nuntii nu mai este cinstita cu fecioria mirilor si nici macar prin spovedanie. Din lipsa de timp sau din comoditate si noi, clericii, nu-i mai spovedim pe viitorii miri sau daca o facem, evitam intrebarile delicate si cu atat mai mult sfaturile. Nasii sunt alesi mai mult dupa situatie materiala sau relatii familiale, decat pentru credinta si viata lor morala. Slujba, daca se poate, sa fie regizata, savarsita in afara bisericii, prin parcuri sau pe malul apei, dupa modelul occidental, si filmata cat mai profesionist, iar petrecerea - cat mai lunga. Apoi, vin certurile din prima luna ,,a mierii”, urmate de neintelegeri si necazuri. 

Foarte multi nici nu se mai cununa din motiv ca nu au strans banii necesari pentru petrecere, traind in pacatul desfranarii, fara binecuvantarea lui Dumnezeu pentru a naste prunci. Iata cum Botezul si Cununia sunt motive de mare bucurie, dar fiindca nu intelegem ca in Hristos trebuiesc facute acestea si nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine (Romani, 13, 13), toata veselia se transforma in tristete. Si traim, din pacate, urmarile acestui fenomen la nivel national. Aproape optzeci la suta dintre romani sunt botezati. Dar cati dintre noi urmam poruncile Evangheliei lui Hristos? Prin Taina Botezului devenim madulare ale trupului lui Hristos, ne imbisericim, iar acest fapt presupune si obligatii fata de comunitatea ecclesiala, nu numai drepturi de care ne prevalam deseori atunci cand judecam sau cerem socoteala Bisericii si slujitorilor ei. Practic, parohia este formata din toti credinciosii care vin frecvent la o anumita biserica, care formeaza astfel o adevarata familie duhovniceasca si care participa activ la viata liturgica a Bisericii: Sfanta Liturghie, vecernie, utrenie, Sfantul Maslu, etc. Membrii parohiei au urmatoarele indatoriri: sa sustina, sa intareasca si sa raspandeasca credinta Bisericii Ortodoxe; sa lucreze in asa fel incat toti credinciosii sa vietuiasca potrivit invataturilor acestei credinte; sa cerceteze sfanta biserica, sa participe la sfintele slujbe; sa se impartaseasca de Sfintele Taine, sa indeplineasca faptele milei crestine, sa intretina si sa ajute Biserica si pe slujitorii ei.

Enorias este cel care are sentimentul apartenentei la aceasta comunitate parohiala si care prin tot ceea ce face are in vedere si bunul mers al parohiei din care face parte. Idealul este deci ca toti membrii unei parohii sa-si formeze si sa-si insuseasca o constiinta vie si puternica de enoriasi, echivalenta constiintei cetatenesti in plan social. Ei trebuie sa fie patrunsi de sentimentul viu al apartenentei la parohia lor, sa nu se izoleze de viata colectiva a parohiei prin manifestari religioase individuale sau sa absenteze de la ea. Constiinta de enorias se dezvolta prin cultivarea dragostei fata de slujbe, prin respectul fata de lacasul de cult si fata de slujitorii sfantului altar.

Dragostea fata de cultul Bisericii se manifesta concret prin participarea activa a enoriasului la biserica inca din anii copilariei si prin asa numita – inca din vechime – contributie bisericeasca pentru infrumusetarea lacasului de cult si buna desfasurare a intregii activitati pastoral-misionare si social-filantropice. Asadar, cine nu sprijina concret Biserica, nu are dreptul sa o denigreze si nici sa pretinda asistenta ei, prin tot ceea ce presupune aceasta. Parohiile au consilieri si epitropi, au Consiliu parohial, Adunare parohiala si Comitet parohial care trebuie sa fie active si implicate concret in viata comunitatii. Aceste organisme sunt indrumate de catre preotul paroh si sunt indreptatite sa ceara explicatii acestuia, atunci cand situatia o cere, pentru ca Va reprezinta pe Dumneavoastra, adevaratii credinciosi ai bisericii.

Biserica parohiala este ca o familie mare in care toti suntem membri, avem drepturi dar avem si obligatii si nu putem sta nepasatori vazand ca se ruineaza biserica ridicata de binecuvantatii nostri parinti si bunici. Daca vom fi indiferenti, vom cadea sub blestemul lor, pentru ca ei au trudit mult in via Domnului, zidind cu sudoare si multe sacrificii, zidurile bisericii, pentru a ne bucura noi, urmasii lor, de sfinte lacasuri in care se slaveste numele lui Dumnezeu.

Iubitii mei,

Stramosii nostri s-au straduit sa infrunte si sa biruiasca greutatile vietii si sa depaseasca jertfelnic golgotele unei istorii ce nu i-a rasfatat deloc, neputandu-i insa desparti de pe vatra stramoseasca, de credinta parinteasca si de datinile romanesti. Desi despartiti nedrept si nespus de dureros secole de-a randul, prin hotare nefiresti, lumina sfanta a comuniunii de neam, credinta si limba nu s-a stins nici o clipa din sufletul lor, ei au aparat cu pretul vietii pamantul romanesc si nu l-au vandut celor de alt neam. Mergand in pastoratie prin satele din judetul Giurgiu, am vazut masini cu inscrisul "Cumparam terenuri”, de aceea, Va indemn sa nu instrainati pamantul, daca il mai aveti. Dupa 1990, terenurile Romaniei au fost un punct de atractie pentru straini. Ieftine si bune, asa au fost caracterizate sute de mii de loturi care au ajuns in proprietatea unor investitori straini. Tendinta s-a accentuat in ultimii ani, cumparatorii fiind atrasi de preturile mici, dictate de criza. In tara sunt si foarte multe persoane in varsta care nu au putere sa mai munceasca si care, in lipsa orcarui sprijin, au ales sa instraineze pamanturile unor „binevoitori” care leau intocmit si actele de vanzare.

Strainii vor avea din anul 2014, prin asa numita liberalizare a agriculturii, dreptul sa cumpere pamanturile romanesti. Iar ceea ce noi abandonam, pentru altii este mana cereasca. Pamantul romanesc are o calitate excelenta, iar pretul de vanzare este de zece ori mai mic fata de media europeana. Pamantul este bogatia fiecaruia si nu trebuie vandut. Sa nu renuntam la el! Din cauza crizei economice, romanii din strainatate au inceput sa se intoarca acasa si vor fi nevoiti sa lucreze pamantul ca sa poata supravietui. Sa nu ne pierdem speranta ca vor veni si vremuri mai bune si atunci multi vor regreta ca si-au instrainat terenurile. Daca Ion al lui Rebreanu, este obsedat de glasul pamantului care reprezinta pentru el garantia unui anumit statut social, Ilie Moromete al lui Marin Preda, este un om realizat, in sensul ca el are pamant si se lupta sa nu-l instraineze. Cele paisprezece pogoane ii dau sentimentul independentei si demnitatii . De aceea va rabuvni violent atunci cand realizeaza ca fiii sai nu-i impartasesc convingerile: "Am muncit si am trudit si am luat pamantul de la ciocoi ca sa traiti voi mai bine! De ani de zile ma zbat sa nu vand din el, sa platesc fonciirea fara sa vand, sa va ramaie voua intreg...” 5. 

Atractia strainilor pentru terenurile nelucrate este inca o dovada a faptului ca agricultura ii poate scoate din dificultate pe romani, asa cum a facut-o de multe ori in istorie. Problema tine de noi, de mentalitatea noastra si de faptul ca nu reusim sa ne mobilizam fortele pentru a pune la punct planuri de relansare economica. In timp ce noi inca mai stam pe ganduri, strainii ne cumpara avutia. Am trait si noi, la Giurgiu, experienta instrainarii monumentului de arhitectura brancovenesca de la Druganescu, fost muzeu etnografic al Dunarii, retrocedat si apoi vandut, a proprietatilor boierilor Florescu de la Adunatii Copaceni, precum si a miilor de hectare de pe intinsul judetului.

Si parintii slujitori sunt chemati sa aiba grija de sesia parohiala, sa se organizeze si sa se gospodareasca mai bine. Pastratile si eventual dezvoltati si sistemul de ferme, poate adunati pamanturile la un loc in cadrul asociatiilor! Constatam ca multe dintre parohiile noastre sunt foarte sarace neputand sa faca fata cheltuielilor legate de intretinerea lacasurilor de cult si a celorlalte cladiri bisericesti, platii salariilor personalului ingrijitor, impozitelor si contributiilor la asigurarile sociale aferente fiecarui salariat, platii facturilor uriase la utilitati, si nu in ultimul rand sustinerii activitatilor social-filantropice si educationale. In loc sa se intrebe in fiecare zi cine este vinovat pentru situatia in care se afla tara. Biserica noastra a inteles ca trebuie sa se gospodareasca mai bine pentru a continua activitatile incepute inainte de criza financiara. De aceea, la Episcopia noastra s-a creat un Sector Agricol, coordonat de un consilier, in persoana parintelui Marian Ciocanel. Caci, pentru ca Biserica sa fie mai darnica, trebuie sa fie mai harnica si mai mult ajutata, nu denigrata, spunea Parintele Patriarh Daniel. 

Avem preoti harnici si darnici, care, desi pastoresc parohii sarace, cultiva sesia parohiala, ingrijesc stupi, cresc animale si pasari si se intretin din aceste activitati, ajutandu-i si pe cei aflati in nevoi, asemenea vietuitorilor din sfintele noastre manastiri care au organizat adevarate ferme. De aceea pamantul bisericii, trebuie sa fie lucrat de parohie pentru intretinerea bisericii si a familiei preotului, caci asa a fost de cand este lumea si pamantul. Chiar daca este dat la asociatii, el nu trebuie instrainat, indiferent de cat de tentanta ar fi oferta, intrucat cel care rapeste patrimoniul Bisericii cade sub blestemul ctitorilor. Din aceasta pricina maritii si sfintii nostri voievozi cand faceau danii ctitoriilor le intareau cu pecetea lor si, uneori, chiar cu blestemele Sfintilor Parinti.

Iubitii mei,

Nasterea Domnului nu trebuie sa ramana pentru noi doar un simplu eveniment consemnat in istorie, ci ea reprezinta un adevarat program de viata, cu indemn la fapte bune, iar daca lucram cu iubire si bucurie pentru mantuirea altora, lucram, implicit, si pentru propria noastra mantuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneste oamenii laolalta. Desigur, putem rosti predici frumoase despre iubirea de Dumnezeu si de aproapele, dar limbajul faptelor bune savarsite in situatii concrete, fapte izvorate din iubire sincera, smerita si milostiva, este mai convingator decat "intunericul de cuvinte de pe alta limba”.

Cu aceste ganduri si povete duhovnicesti, Va imbratisez in dragostea lui Hristos si Va doresc tuturor sa praznuiti Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei cu pace, sanatate si alese bucurii, potrivit datinilor strabune.

Totodata, aducem multumiri celor care au sprijinit concret activitatile Centrului Eparhial, precum si tuturor clericilor si credinciosilor care au contribuit in fiecare luna la colecta nationala pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, intelegand ca aceasta biserica are valoare de simbol pentru intreg neamul romanesc. De aceea, Va indemnam ca si in anul urmator, sa Va aduceti obolul Dumneavoastra la realizarea acestei lucrari mari si sfinte.

Impartasindu-Va parinteasca binecuvantare, rugam pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vietii si al pacii, sa Va daruiasca toate cele de folos, bucurandu-Va de aceste sarba tori intru multi si fericiti ani.

Al Vostru parinte duhovnicesc, de tot binele doritor si pururea catre Domnul rugator,

†AMBROZIE

Episcopul Giurgiului

Note

1 Vezi cuvintele Sf. Ap. Pavel in I Corinteni, 3, 6 - *** SFANTA SCRIPTURA,

Editie Jubiliara a Sfantului Sinod, diortosita de IPS Bartolomeu Anania, Ed.

IBM al BOR, Bucuresti, 2001. Vezi si Irina Constantinescu, Cum sa transmitem

copiilor nostri dragostea pentru credinta?, in rev. "Familia ortodoxa”, nr. 11 (34),

noiembrie, 2011, p. 13-14.

2 Ioan Bucur, E-learning sau noua ordine educationala, in rev. "Familia

ortodoxa”, nr. 10 (33), octombrie, 2011, p. 37-38.

3 Gheorghe Fecioru, Ganduri la inceput de an, in rev. "Familia ortodoxa”, nr.

1(24), ianuarie, 2011, p. 4-5.

4 Dimitris Rizoulis, Comoara de cuvantari ale Arhiepiscopului Hristodoulos. De

la cuvantarea de la intronizare pana la ultimele sale cuvinte, Editura Omonia,

Bucuresti, 2011, p. 229.

5 Marin Preda, Morometii, vol.I, Editura Cartex Serv, Bucuresti, 2003, p. 302

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 701

Voteaza:

Nasterea Domnului - Nadejdea mantuirii noastre 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE