Nasterea Domnului - Pastorala IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului

Nasterea Domnului - Pastorala IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului Mareste imaginea.


Pastorala la Nasterea Domnului: Taina Intruparii, inceputul mantuirii

+ LAURENTIU

din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti binecuvantari!

"Cu adevarat mare este taina crestinatatii, Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, S-a crezut in lume." (I Tim. 3, 16).

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Din iubirea Sa nemarginita Dumnezeu a creat lumea si pe om, dorind sa il faca partas slavei Sale. Pe acesta l-a asezat pe pamant ca o coroana a creatiei Sale, dupa cum ne invata Sfantul Grigorie Teologul, cinstindu-l cu vointa libera, dandu-i si o porunca pentru a se intari in libertatea sa. Prin amagirea sarpelui, omul a nesocotit porunca primita, fiind izgonit de la pomul vietii si din rai, pierzand comuniunea cu Ziditorul sau.

Dumnezeu, insa, nu S-a intors de la faptura Sa, nici nu a uitat lucrul mainilor Sale, ci a cercetat-o in multe chipuri: a trimis prooroci, a facut minuni prin sfintii Sai, a pus Lege spre ajutor si pe ingeri pazitori.

Inmultindu-se rautatea, se simtea nevoia unui ajutor mai mare, care sa il izbaveasca pe om din stricaciunea in care se afunda. Si ajutor S-a facut Insusi Cuvantul lui Dumnezeu, Cel mai inainte de veci, Cel prin Care toate s-au facut, Izvorul vietii si al nemuririi, Frumusetea dintai a chipului omenesc, precum marturiseste Sfantul Grigorie Teologul: "Cuvantul Tatalui vine la propriul Sau chip si poarta trup din pricina carnii si se amesteca cu sufletul cel cugetator din pricina sufletului meu,. Si se face om intru toate, afara de pacat, zamislit din Fecioara mai dinainte curatita de Duhul si la suflet si la trup (.) O, ce mai neauzita impreunare! O, ce minunata amestecare! (.) Cel Care imbogateste se saraceste, caci se saraceste cu trupul meu, ca sa ma imbogatesc eu cu Dumnezeirea Lui; si Cel plin se goleste, caci se goleste de slava Sa pentru putin timp, ca sa ma umple pe mine de plinatatea Sa . Ce taina este aceasta ce s-a facut cu mine?"

Mijlocul ales pentru mantuirea neamului omenesc corespundea atat fiintei lui Dumnezeu, cat si naturii omului cazut, fapt argumentat atat de minunat de Sfantul Ioan Damaschin, care spune: "Dumnezeu arata noianul cel mare al dragostei Sale pentru om, caci insusi Creatorul si Domnul primeste sa lupte pentru creatura Lui si se face invatator cu fapta. Si pentru ca dusmanul a amagit pe om cu nadejdea Dumnezeirii, acum este amagit, caci Domnul S-a imbracat cu haina trupului si a aratat in acelasi timp bunatatea, intelepciunea, dreptatea si puterea lui Dumnezeu" (Dogmatica, III).

Si cat de frumos intareste aceasta Sfantul Nicolae Cabasila, atunci cand spune ca dupa caderea omului in pacat existau trei piedici mari intre Dumnezeu si om: firea marginita, pacatul si moartea. Din aceste piedici doar Dumnezeu il putea elibera pe om: de firea cea cazuta prin Intrupare, de pacat prin moartea pe cruce, iar de moarte prin Inviere. El a desfiintat peretele cel din mijloc al vrajbei, si nu a lasat nimic care sa il desparta pe om de Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,

Coborarea lui Dumnezeu la om este marea taina a credintei crestine. "Cu adevarat mare este taina crestinatatii: Dumnezeu S-a aratat in trup" (I Tim 3, 16), ramanand Ceea Ce era, adica Dumnezeu prin fire si luand in acelasi timp Ceea ce nu era, adica Om prin fire si S-a facut ca unul dintre noi pentru a intra in comuniune cu noi. Prin pogorarea Lui la noi ne-a restaurat fiinta noastra si ne-a imbogatit cu smerenia Lui. S-a saracit pe Sine pentru ca sa ne imbogateasca pe noi. Asadar, intruparea Fiului lui Dumnezeu este o "desertare de slava", o "chenoza", un act de smerenie divina, dovada a iubirii, a libertatii si atotputerniciei lui Dumnezeu, caci luand chip de rob ne indumnezeieste prin smerirea Sa.

Sfanta Scriptura descrie viata Mantuitorului ca fiind desavarsita in smerenie: atat venirea Lui in lume, cat si viata Lui pamanteasca s-au petrecut in conditii umile si simple, caci asa cum spune Sfantul Apostol Pavel, Hristos "a saracit pentru voi bogat fiind, ca voi sa va imbogatiti cu saracia Lui" (II Cor 8, 9). Aceasta aratare a lui Dumnezeu in istorie, sub chipul trupului smerit omenesc, este manifestarea puterii Lui prin iubire, asa cum o afirma acelasi mare Apostol al neamurilor: "Cugetati in voi la fel ca si Hristos Iisus, Care in chipul lui Dumnezeu fiind nu rapire a socotit a fi intocmai ca Dumnezeu, ci S-a golit pe Sine, chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor. Si la infatisare aflandu-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte si inca moarte pe cruce" (Filipeni 2, 6-8).

Sfantul Apostol Pavel arata in acest frumos imn ca Fiul lui Dumnezeu, din dragoste pentru om, S-a golit de slava, venind in maxima apropiere de om. O coborare a lui Dumnezeu in toata stralucirea Lui ar fi orbit pe oameni, i-ar fi stramtorat in miscarile lor libere. Dumnezeu a vrut insa sa ii castige prin libertatea lor, prin decizie libera, prin credinta. El nu a vrut sa il sileasca pe om printr-o aratare violenta a atotputerniciei Sale, caci in acest mod nu ar fi putut realiza o comuniune cu aceasta fiinta cazuta in pacat, ci S-a aratat prin dragoste si S-a manifestat intre noi in acest chip de atotputernicie, in acord cu fiinta Sa dumnezeiasca.

Dragostea aceasta, ca orice dragoste, nu a putut fi traita din afara, ci doar prin intrarea in comuniune cu Hristos Domnul, prin credinta. Contemporanii Mantuitorului au refuzat aceasta comuniune si deschidere pentru ca ei isi inchipuiau ca afirmarea dumnezeirii ar trebui sa fie o manifestare orgolioasa de putere, peste toti si toate, o reducere a tuturor la nivel de obiect. Aceasta gandire vanitoasa a dus si la omorarea Mantuitorului. Aceasta o afirma atat de frumos Sfantul Chiril al Alexandriei, care spune ca: "Dumnezeu S-a coborat, a luat chip de rob, desi este Stapan prin fire (.) S-a facut om, ca sa ne facem ca El, dumnezei si fii, El a primit toate ale noastre ca sa ne dea in schimb cele ale Lui. Sa nu-L dispretuiesti, pentru aceasta coborare la tine, caci daca a dispretuit rusinea pe care a acceptat-o, vina umilintei este a ta, iar Cel Care a ales sa patimeasca pentru tine a facut o mare minune, caci vazand chenoza Lui, vezi slava Tatalui…"

Iubitii mei fii sufletesti,

De dragul acestei comuniuni pierdute de om prin caderea in pacat, Dumnezeu S-a coborat la om in chip smerit, caci, spune Sfantul Isaac Sirul: "Smerenia este haina lui Dumnezeu… El nu a coborat in cutremur, nu in foc, nu in glas infricosator si puternic, ci ca ploaie lina si ca picatura ce picura lin pe pamant. Si S-a aratat vorbindu-ne noua in alt chip. Aceasta s-a petrecut cand a acoperit ca pe o comoara marirea Lui sub acoperamantul trupului si a vorbit intre noi si cu noi prin acoperamantul pe care si L-a intocmit cu voia din sanul Fecioarei si Nascatoarei de Dumnezeu Maria, pentru ca vazandu-L pe El ca fiind din neamul nostru si vorbind cu noi, sa nu ne spaimantam de vederea Lui. " (Filocalia X, p. 105-106)

Chenoza Fiului lui Dumnezeu este marea minune si taina a crestinatatii. Rostul acestei coborari la noi este infierea noastra, vindecarea neascultarii noastre prin ascultarea Lui, facandu-Se astfel pentru noi pilda de ascultare, fara de care nu este cu putinta mantuirea. Ea nu este doar modelul dupa care Dumnezeu a implinit iconomia mantuirii, ci si modelul de insusire a roadelor acesteia. Prin ascultare si smerenie omul ramane in comuniunea pe care Hristos Insusi a realizat-o prin coborarea Sa. De aceea, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, voind Domnul nostru sa indrepteze aceasta stricaciune si alterare a firii umane a intrat in maxima comuniune cu noi, a luat toata firea noastra si a indreptat-o prin nestricaciunea voii Sale libere. A fost ascultator pana la moarte si a restaurat astfel firea noastra cea cazuta si ne-a facut pe toti fii ai Tatalui. Puterea biruintei Lui impotriva pacatului, a diavolului si a mortii ne-o daruieste noua tuturor astazi prin toate tainele Bisericii. Ramane doar imperativul punerii in lucrare a darurilor pe care le primim de la El. Implinirea sfintelor Sale porunci, intregul efort ascetic al curatirii de patimi, sunt elementele care definesc innoirea spirituala a omului aflat in comuniune cu Dumnezeu.

In Sfanta Biserica bucuria acestei comuniuni este perpetua si mereu noua. Astazi noi nu ne mai putem atinge trupeste de Hristos, ci Hristos Cel viu, aflat de-a dreapta Tatalui ni se daruieste noua intreg prin harul Sfantului Duh, mentinandu-ne astfel in aceasta comuniune si bucurie. In Persoana Mantuitorului sunt concentrate toate evenimentele iconomiei mantuirii, iar prin amintirea lor in cadrul cultului, ele sunt actualizate prin harul Sfantului Duh pentru cei ce le amintesc. Noi, acum, cugetand la Hristos si intrand in legatura cu El prin cantari si rugaciuni, ne impartasim de dragostea Lui aratata noua prin toate actele iconomiei Lui mantuitoare si totodata suntem contemporani cu El in drumul Sau implinit pe pamant pentru noi, sau, mai bine spus, El se face contemporan cu noi in acest drum strabatut de El. Aceasta impreuna calatorie a lui Hristos cu noi prin intreg cultul Bisericii este o tainica realitate care aduce in inimile noastre bucuria fiecarui praznic imparatesc. Bucuria aceasta a prezentului continuu al comuniunii cu Hristos o exprima in cuvinte alese Sfantul Grigorie Teologul: "Aceasta este sarbatoarea noastra, acest fapt praznuim astazi si anume venirea lui Dumnezeu la oameni, pentru ca sa ne reintoarcem la Dumnezeu., pentru ca lepadand pe omul cel vechi, in cel nou sa ne imbracam; si precum in Adam am murit, tot asa in Hristos sa traim, cu Hristos fiind si uniti si impreuna rastigniti si impreuna ingropati si impreuna inviati" (Cuvantarea la Nasterea Domnului).

Iubitii mei,

Dumnezeu nu S-a coborat din cer pentru Sine, ci pentru noi si pentru a noastra mantuire, pentru ca sa ne traga pe toti la Sine, pentru ca sa fie de acum inainte si pentru noi "precum in cer, asa si pe pamant", pentru ca si noi sa traim de acum viata cereasca, viata noua, renascuta de sus, din apa si din Duh, prin Botez si Euharistie, prin pocainta si paza sfintelor Sale porunci. A trai aceasta viata noua in Hristos inseamna a renunta la patimile egoiste, omorandu-ne, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel: "madularele cele pamantesti: desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea si lacomia, care este inchinare la idoli (.), lepadand mania, defaimarea, cuvintele de rusine" (Col 3, 5.8), "pentru care vine mania lui Dumnezeu peste fiii neascultarii" (Col 3, 6).

Cunoastem inaltimea si exigentele vietii celei noi la care suntem chemati, insa uitarea si nepasarea ne impiedica sa punem in lucrare poruncile dumnezeiesti. Aceasta este si cauza pentru care mereu primim semne ca prin modul nostru de viata maniem bunatatea lui Dumnezeu. Ce altceva sunt bolile incurabile, epidemiile, inundatiile si incercarile de tot felul care se abat asupra noastra? Prin pacate noi intoarcem purtarea de grija a Stapanului vietii noastre in mustrare, pentru ca ne facem de bunavoie robi ai pacatelor. Pana cand vom amana pocainta? Oare cand ne vom ridica din aceasta orbire a pacatelor? Vedem limpede cum prin toate mijloacele posibile sunt promovate in societate imaginile desfraului, adulterului si pornografiei, expuse pretutindeni, la televizor si in vitrine, in vorbe si imbracaminte! Oare nu vedem cum prin toate acestea ne departam de Dumnezeu si maniem bunatatea Lui?

Si, ca si cand emisiunile televizate, jocurile pe calculator, imaginile din presa sau de pe internet n-ar fi destule pentru distrugerea mintii si a sufletului copiilor, acum puterile vrajmasului se ridica si impotriva icoanelor pentru a le indeparta din scoli si din viata copiilor nostri. Nu sunt deranjati de imaginile pornografice care inunda spatiul public al societatii noastre, dar ii tulbura vederea icoanelor? Sa nu acceptam o astfel de nedreptate si rusine, si sa nu uitam ca libertatea dobandita la revolutie este pret de sange, daruit neamului prin jertfa tinerilor nostri.

Sfintele icoane, ferestre deschise spre divinitate si ochi ai lui Dumnezeu indreptati spre noi, ne sfintesc, nu ne agreseaza! Sa luptam pentru a le pastra, stiind ca, prin cinstirea lor, cerem si primim ajutorul lui Dumnezeu si mijlocirea sfintilor, pentru a deveni la randul nostru icoane vii ale lucrarii dumnezeiesti in lume.

Iubiti credinciosi,

Sa sarbatorim praznicul de astazi cu bucurie, asa cum ne indeamna Sfantul Grigorie Teologul, nu ca pe un praznic omenesc, ci ca pe unul dumnezeiesc, nu lumeste, ci mai presus de lume, nu cu cele ale noastre, ci cu cele ale Stapanului, nu cu cele ale slabiciunii, ci cu cele ale tamaduirii, nu in ospete si necumpatari, ci in bucuria Duhului Sfant.

Va indemnam, cu smerita dragoste, ca pe unii ce-mi sunteti bucurie de la Hristos: sa fiti tari in credinta, puternici in nadejde, implinitori ai iubirii crestine.

Al Vostru arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu, Tatal, Fiul si Sfantul Duh,

+ Dr. Laurentiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

 

 

.

26 Noiembrie 2007

Vizualizari: 1545

Voteaza:

Nasterea Domnului - Pastorala IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE