Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului

Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului Mareste imaginea.


"HRISTOS SE NASTE, SLAVITI-L
HRISTOS DIN CERURI, INTAMPINATI-L
HRISTOS PE PAMANT, INALTATI-VA
CANTATI DOMNULUI TOT PAMANTUL
SI CU BUCURIE POPOARE, LAUDATI-L
CACI S-A PREASLAVIT!"

+ AMBROZIE,
CU MILOSTIVIREA LUI DUMNEZEU, EPISCOP AL EPARHIEI GIURGIULUI,
IUBITULUI NOSTRU CLER, CINULUI MONAHAL Sl DREPTCREDINCIOSILOR
CRESTINI, HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU, IAR DE LA NOI ARHIEREASCA
BINECUVANTARE.

Iubiti slujitori ai sfintelor noastre biserici si manastiri, si binecuvantati frati crestini si surori in Domnul Hristos!

Cu bucurie si cu emotie sfanta, ma adresez dumneavoastra in aceste zile sfinte ale Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mantuitorul lumii si al sufletelor noastre. Iata ca am ajuns cu ajutorul lui Dumnezeu, la capatul fericit al postului Craciunului, postul bucuriei si al sperantei. Desi toate cele patru posturi de peste an sunt menite nu intristarii ci bucuriei, curatirii si iluminarii sufletesti, postul Craciunului este o experienta inconfundabila. Perioada aceasta are caldura bucuriei simple de a fi om, de a te fi nascut, de a deschide ochii dimineata si a simti lumina discreta a soarelui de iarna, de a sesiza frumusetea, poate chiar stangace, a lucrurilor marunte, simple si a oamenilor.



Daca pentru credinciosi, praznicul Nasterii Domnului este un dar, caci prin nasterea lui Iisus Hristos, Imparatia lui Dumnezeu coboara si intra in casele noastre, aceasta sarbatoare este iubita si de cei care cred mai putin, dar ale caror suflete sunt mangaiate de Dumnezeu prin darurile pe care le-a dat omului si pentru care iubirea dumnezeiasca vegheaza sa nu se ia de la el. Cel dintai dar este acela de a fi intre fapturile create, singura cu chipul lui Dumnezeu, care copleseste creatia cu frumusetea, dar o poate si descoperi si contempla in lume.

"Dumnezeu coboara catre faptura Sa, se intrupeaza, se face om, ca pe om sa il indumnezeiasca". (Sfantul Atanasie cel Mare) De aceea ne bucuram cu totii de Craciun, indiferent daca ne simtim sau nu pregatiti sufleteste, fie ca in noi credinta este aprinsa sau amortita, fie ca stim sau nu incotro se indreapta viata noastra. Ne bucuram fiecare la masura noastra, pentru ca asa ingaduie Dumnezeu, cel care a venit "fara sa-i auzim glasul pe ulita, fara sa zdrobeasca trestia franta si sa stinga festila ce fumega" (Isaia 42,2-3).

Bucuria noastra vine si din faptul ca firii omenesti i s-a adus o veste buna; a fi om este mai mult decat stiam pana acum! Oricat de potrivnice ar fi conditiile din afara, dandu-ne uneori impresia ca suntem neinsemnati, oricat de josnice ar fi pornirile dinauntru, facandu-ne adesea sa nu ne recunoastem sii sa ne dispretuim pe noi insine, cu toate acestea viata noastra valoreaza enorm. Cat o casa? Cat o tara? Cat lumea intreaga? Cat universul? Nu! Ar fi mult prea putin. Cat Dumnezeu! El este adevaratul pret al vietii noastre, de vreme ce Fiul Sau a
luat acest trup si l-a facut al Sau, l-a purtat dumnezeieste, a indurat toate suferintele, de la sete si foame, pana la durere si moarte, dar L-a Inviat si L-a Inaltat pe tronul dumnezeirii. Cei ce stim acest lucru, este de inteles sa nu-l mai uitam pe vreun semen al nostru.

Numele judetului nostru, Giurgiu, ne aduce aminte de giulgiul in care a fost infasurat Domnul Hristos si, mai ales, camasa Sa despre care se stie ca era "fara cusatura, de sus tesuta in intregime." (Ioan 19,23) Aceasta camasa fara cusatura, nu este altceva decat unitatea scopurilor noastre. Dar scopul nostru este , asa cum ne arata ingerii din cer, sa vietuim pe pamant in pace si in bunavoie(Luca. 2,14), ajutandu-ne si slujind unii altora, ca astfel, impacati, sa mergem impreuna in imparatia cerurilor!

Aceasta camasa "fara cusatura" ne reaminteste ca trebuie sa o pastram si sa o daruim Domnului ca pe un vesmant curat, nesfasiat; nesfasiat de interesele egoiste ale fiecaruia, care pot.distruge armonia, increderea si bunavoirea dintre noi. Sa nu fim ca acei ostasi, care dupa ce au rastignit pe Hristos, au inceput sa se certe pe hainele Sale, acesta fiind un semn al neomeniei si al salbaticiei lor.(Sfantul Chiril al Alexendriei). Care apoi au aruncat sorti ca sa afle cine va lua acea camasa, fiecare gandindu-se la interesul lui.

Hristos intrupat a venit sa ne invete ce este dragostea, care "nu cauta ale sale"(I Corinteni 13,5). Sa privim toti la problemele tuturor, pe cat se poate ale intregului judet si sa pastram impreuna camasa Domnului Iisus Hristos intreaga.

Numai astfel putem indeplini dorinta Mantuitorului, care se roaga ca ucenicii Sai "sa fie una" (Ioan 17,11), precum si persoanele Sfintei Treimi una sunt, in vointa si in cugetare. Dar voieste sa fie paziti ucenicii in unitatea aceleiasi gandiri si vointa, oarecum uniti in cuget si duh si in legea iubirii fratesti, ca sa fie stransa legatura indisolubila a iubirii, ca unitatea lor sa fie atat de desavarsita, incat sa semene unirii fiintiale care exista intre Tatal si Fiul.

Ramanand neclintiti si de neinvins, nu vom fi zdruncinati de niciunul din lucrurile din lume, sau de placerile trupului, ci vom pazi mai degraba puterea nemicsorata a iubirii in unitatea dreptei credinte si a sfinteniei. (Talcuire la Ioan, Sfantul Chiril al Alexandriei). Aceasta o spune si Sfantul Apostol Pavel, zicand "este un trup si un duh" (Efeseni 4,4), pentru ca cei multi sunt un trup in Hristos, fiindca toti ne impartasim de o paine si toti am fost unsi intr-un singur Duh, cel al lui Hristos. Si cum sa fim despartiti cand toti, cleric si credinciosi, ne impartasim cu acelasi trup al lui Hristos? Cum sa uram, cand toti suntem un singur trup al carui cap este Domnul Iisus Hristos? Cum sa nu lucram cu responsabilitate si smerenie, cand stim ca deasupra noastra exista Cineva - Dumnezeu, asezat intr-un scaun mai mare decat al nostru si care ne poate povatui, cum sa facem binele, dar care ne va pedepsi daca nu-l facem?

Poate cineva sa-si urasca trupul sau, sufletul sau? Poate preotul sa nu-si iubeasca enoriasii, care i-au fost incredintati spre pastorire si sa nu poarte grija de sufletele lor? Poate episcopul sa nu-si iubeasca preotii sai? Oare nu prin ei lucreaza Hristos la mantuirea oamenilor? Poate primarul sa nu-si iubeasca cetatenii orasului sau ai satului? Oare nu ei l-au ales?

Nimeni nu este lipsit de dar de la Dumnezeu. Fiecare avem darurile noastre, cu care ne-a inzestrat Dumnezeu si fiecare vom raspunde inaintea judecatii Sale, de modul cum le-am folosit. Preotul ocupandu-se cu pastorirea sufletelor, are o responsabilitate covarsitoare intr-o societate. Caci de unde vin relele intr-o societate, daca nu de la pacatele oamenilor? De unde saracia, coruptia, furturile, drogurile daca nu din iubirea nesaturata de bani si functii a unora si din lenevia altora? De unde certurile, violentele, si crimele, daca nu din patima maniei necontrolata? De unde divorturile, abandonurile, desfraul, avorturile, daca nu din pacatul desfranarii?

Asadar izgonirea patimilor si dobandirea virtutilor a fost dintotdeauna lucrarea sfanta a Bisericii! Numai pe temelia unui comportament crestin, se poate cladi o societate care sa dainuie; o societate in care fiecare sa-ti cunoasca locul si responsabilitatea sa, fiindu-i calauza dreapta credinta.

Darul dreptei credinte este cel mai mare dar pe care l-a incredintat Domnul Iisus Hristos poporului nostru, prin Sfantul Apostol Andrei. Si noi, aflandu-ne in fata acestei globalizari, in care fiecare popor aduce celorlalte ce are mai bun, putem spune cu deplina hotarare ca ceea ce avem noi mai bun, este credinta noastra. Credinta noastra este cea care i-a pazit pe stramosii nostri doua mii de ani ca sa nu piara, credinta noastra ne-a facut sa dainuim pe meleagurile vlascene, in ciuda incercarilor istoriei la care am fost supusi si tot ea, credinta,
este cea care ne va pazi intr-o Europa care a inceput sa se trezeasca din adorarea materialismului si acum cauta cu o sete neostoita, sa umple golul spiritual pe care i l-a lasat secularizarea si decrestinarea in suflet.

Iata iubitilor, cu aceste cuvinte ma adresez Voua, la acest praznic dumnezeiesc, ca parinte duhovnicesc al dragostei voastre si ca arhipastor, al acestei de Dumnezeu pazite Eparhii.

Sarcina noastra este mai dificila decat a celor care vor veni dupa noi, asa incat este nevoie de cat mai mult ajutor, disponibilitate si impreuna lucrare din partea tuturor credinciosilor Eparhiei noastre, fie ei preoti, cei din diverse functii de raspundere sau credinciosii care ne sustin cu atata caldura, prin rugaciunile si jertfele lor.

Dar fara ajutorul lui Dumnezeu, nimic nu putem izbandi si de aceea ne punem, mai intai nadejdea in ocrotirea pruncului Dumnezeiesc, care ne invata sa privim lumea prin ochi de copil si apoi in Prea Cucerniciile si Cuviosiile Voastre, parintii slujitori ai sfintelor altare si in credinciosii pe care ii pastoriti, dorindu-Va ca sarbatorile sfinte, sa Va gaseasca pe toti cu pace, cu nadejde si cu bucurie in suflete.

Asadar, cu prilejul Sfintelor Sarbatori Va indemn sa primiti mesajul pe care il adresa Sfantul Apostol Pavel credinciosilor din Corint: "Bucurati-va, cautati desavarsirea, fiti uniti in cuget, traiti in pace si Dumnezeul dragostei si al pacii va fi cu voi." (II Corinteni 13;11) Cu aceste sincere ganduri crestinesti, rog pe Bunul Dumnezeu sa va ajute sa sarbatoriti Nasterea Domnului, Anul Nou si Boboteaza cu alese bucurii sufletesti, cu pace si spor duhovnicesc.

La multi ani!
Al tuturor de tot bine voitor si staruitor rugator la Dumnezeu,

+ Dr. AMBROZIE
Episcopul Giurgiului
La multi ani!
 

 


 

.

26 Noiembrie 2007

Vizualizari: 1694

Voteaza:

Nasterea Domnului - Pastorala PS Ambrozie, Episcopul Giurgiului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE