Pastorala Inaltpreasfintitului Andrei al Alba Iuliei la Praznicul Nasterii Domnului 2010

Pastorala Inaltpreasfintitului Andrei al Alba Iuliei la Praznicul Nasterii Domnului 2010 Mareste imaginea.

„Cum boul peste El sufla,
Caldura ca sa-I faca”

 

A N D R E I ,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Preacucernicului cler, Preacuviosului cin monahal si
Dreptmaritorilor crestini:
Har si caldura duhovniceasca de la Hristos,
Cel culcat in iesle si incalzit de suflarea boului

 

Iubiti credinciosi,

Din adanc de dalbe datini ne-a sosit sarbatoarea Craciunului. Sfantul Evanghelist Luca ne spune ca, atunci cand Maica Domnului L-a nascut pe Domnul Hristos, „L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei” (Luca 2,7). Maica Domnului, dimpreuna cu dreptul Iosif, cand a venit ceasul intruparii Cuvantului, erau in calatorie la Betleem pentru a se inscrie in cetatea lor de obarsie, pentru ca Cezarul August poruncise sa se faca recensamant in tot Imperiul.

Toate hanurile orasului fiind pline, obositii calatori care veneau tocmai de la Nazaret s-au adapostit intr-o pestera ce servea drept grajd animalelor. Acolo L-a nascut pe Mantuitorul lumii si L-a culcat in iesle, pe nutretul vitelor. Era frig si Pruncul Dumnezeiesc a fost incalzit de aburul boului.

Fie ca suntem de la tara, fie ca suntem oraseni, cu parinti si bunici la tara, in noaptea sfanta de Craciun avem sufletul inundat de duioasele amintiri care ni le transmite traditia crestina. In aceeasi situatie era si George Cosbuc, locuitor al Bucurestilor, aducandu-si aminte de serile minunate de Craciun din anii copilariei, cand in satul lui transilvanean, in jurul vetrei calde, maicuta sa le relata minunea Nasterii.

Afara ningea linistit, in casa ardea focul, dar copiii nu se indurau sa se culce cand mama le povestea „cu glasul rar si dulce”: „Cum S-a nascut Hristos in frig, / In ieslea cea saraca,/ Cum boul peste El sufla / Caldura ca sa-I faca”.(1)

Obisnuiti cu o lume informatizata, cu automobile, cu calculatoare, cu laptopuri, cu case impodobite modern si cu petreceri zgomotoase, riscam sa trecem pe planul doi ceea ce este mai important: mesajul fermecator al Nasterii, pe care ni-l transmit colindele si traditiile de Craciun.

Iar prin faptul ca mediul rural ne devine tot mai strain, riscam sa nu surprindem lucruri esentiale din atmosfera mirifica a Craciunului. De pilda, cine se mai gandeste la bietele animale care, in noaptea Craciunului, I-au tinut companie Domnului Hristos? Cine isi mai aminteste de turmele de oi din staulele de la Betleem, de asinul si de boul care L-au incalzit cu aburul lor?

Erminia picturii bizantine, dandu-le sfaturi zugravilor cum sa picteze icoana Nasterii Domnului, zice lucrul urmator: „pestera si intr-insa, la partea cea dreapta, Nascatoarea de Dumnezeu ingenunchiata, punand in iesle pe Hristos infasat ca un prunc; si Iosif ingenuncheat de-a stanga, avandu-si mainile incrucisate la piept. Si dinapoia ieslei un bou si un asin, uitandu-se la Hristos. Si dinapoia Preasfintei Fecioare si a lui Iosif, pastorii tinand toiege si uitandu-se cu mirare la Hristos; si din afara de pestera, oi si pastori, unul zicand cu fluierul si altii uitandu-se cu frica in sus; si deasupra lor un inger ii binecuvanteaza. Si deasupra pesterii, prin nori, multime de ingeri, zicand: «Slava intru cei de sus lui Dumnezeu, si pe pamant pace, intre oameni buna-voire»”.(2) Aceasta este ambianta de taina sfanta a Craciunului. In icoanele Nasterii Domnului oile au o blana stralucitoare, ducandu-ne cu mintea la lumina cea necreata.

O Evanghelie apocrifa ne spune ca in momentul in care Maica Domnului a asezat Pruncul in iesle „un bou si un asin I s-au inchinat. Si toate celelalte animale din jurul Sau I se inchinau fara incetare”.(3)

Colindele noastre romanesti, inspirate din propovaduirea Bisericii, prezinta gingasia si blandetea boilor in contextul peregrinarii Maicii Domnului: „La un grajd cu boi s-opreste, / Si acolo hodineste. / Boii-s blanzi, la ea privesc, / Sufla si o incalzesc. / – Bovilenilor, iubiti! / Binecuvantati sa fiti, / De Dumnezeu si de mine, / Si de Pruncul care vine”.(4)

O alta varianta ne spune: „Si cand fu de catre seara, / Intr-o iesle s-asezara, / In iesle calda de boi, / Langa stana cea de oi. / Si cand Prunc Sfant se nastea, / Boii veseli hodinea, / Maica Sfanta-i alduia: / – Fire-ati voi, boi, alduiti, / Caci bine mi-L incalziti, / De mine, de Dumnezeu, / Si de drag Fiutul meu”.(5)

Oricat am fi de citadini, nu se poate sa nu ne induioseze imaginatia creatorilor nostri populari care plasau Nasterea Domnului in aceasta atmosfera de gingasie, de saracie si de taina.

 


Iubiti frati si surori,

Nu numai la Nastere animalele I-au tinut companie Domnului Iisus Hristos, ci si mai tarziu. Ne spune Sfantul Evanghelist Marcu ca, dupa Botez, Domnul a fost manat de Duhul in pustie „si era impreuna cu fiarele si ingerii Ii slujeau” (Marcu 1,13). Atunci cand se pregatea pentru marea opera de mantuire a omenirii, postind patruzeci de zile, Ii tineau companie animalele si ingerii.

Animalele au fost create de Dumnezeu cu o anumita sociabilitate.(6) Ele sunt in stare sa-si manifeste atasamentul si credinciosia fata de stapanul lor. Referitor la credinciosia cainelui, Vasile Militaru este atat de convingator: „Cainelui ce-mi sta-n ograda, ii arunc, de azi pe maine, / Pentru paza lui cinstita, cate-un colt uscat de paine, / Si, de cate ori ma vede prin ograda sau in prag, / Cainele, cu-a lui privire, imi arata-atata drag, / Incat, grai de om sa aiba, si iubirea lui fierbinte / Mai duios el n-ar fin-n stare sa mi-o spuna in cuvinte!”(7)

De fapt, cuvantul „animal” vine de la latinescul „anima”, adica suflet. Cultura iudeo-crestina afirma ca animalele au un suflet vegetativ, nutritiv, senzitiv, desigur nu un suflet rational ca al omului.

Literatura pioasa ne relateaza ca atunci cand, de tema ca Irod sa nu-L omoare pe Prunc, Maria cu Iosif L-au luat ca sa-L duca in Egipt „Copilasul Iisus mergea inaintea balaurilor si le poruncea sa nu faca rau nimanui. Dar Maria cu Iosif se temeau foarte tare ca nu cumva balaurii sa-L loveasca pe Iisus. Atunci Iisus le-a zis: «Nu va temeti si nu va ganditi ca sunt un copilas; Eu dintotdeauna am fost si sunt un barbat desavarsit si toate fiarele padurii trebuie sa se faca blande inaintea Mea…». Leii mergeau impreuna cu ei, cu boii, cu asinii si cu celelalte animale de povara. Si nu faceau rau nimanui, ci erau blanzi intre oile si berbecii pe care ii adusesera tocmai din Iudeea”.(8) Ni se par ca de basm aceste povestiri, dar ele ne spun un mare adevar: toate dobitoacele recunosteau in Domnul Hristos pe Creatorul lor, si-L ascultau.

Ne este foarte cunoscuta afirmatia Proorocului Isaia care-l pune pe omul neascultator in antiteza cu animalele: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe” (Isaia 1,3).

Omul sfant este ascultat si slujit si el de catre animalele cele mai fioroase pentru ca ele vad in omul sfant asemanarea cu Hristos. Aflam din viata Sfantului Gherasim de la Iordan ca acesta a tamaduit piciorul unui leu bolnav, iar leul i-a ramas credincios toata viata. Cand a murit Sfantul, si leul s-a culcat pe mormantul lui, si a murit si el.

 

Dreptmaritori crestini,

Am afirmat ca animalele I-au tinut companie Domnului Hristos atunci cand El S-a nascut in ieslea din Betleem. Si nu numai atunci, ci si mai tarziu. Si pe buna dreptate ne vom pune intrebarea daca in iconomia mantuirii sunt prezente si animalele?

Psalmistul David I se adreseaza lui Dumnezeu si-I zice: „Oameni si dobitoace vei izbavi, Doamne” (Psalmul 35,6). Iar Parintele Dumitru Staniloae subliniaza faptul ca „imposibilitatea separarii persoanei umane de natura cosmica face ca mantuirea si desavarsirea persoanei sa se proiecteze asupra intregii naturi si sa depinda de ea… Natura intreaga e destinata slavei de care se vor impartasi oamenii in Imparatia Cerurilor”.(9)

Pentru Parintii Bisericii, comentatori minutiosi ai Sfintei Scripturi, intrarea lui Hristos in istorie a facut posibila restabilirea ordinii si armoniei edenice si, prin urmare, mantuirea pentru cosmosul intreg. Iar, in ceea ce le priveste pe bietele animale, s-ar putea pune o intrebare scolastica si mecanicista: au ele suflet?

Sfantul Antonie cel Mare spune ca „deosebirile vietuitoarelor sunt patru: unele sunt nemuritoare si insufletite, ca ingerii, altele au minte si duh, ca oamenii, altele au numai duh si suflet, ca dobitoacele, iar altele numai viata, ca ierburile”.(10) Asadar dobitoacele au „suflet”, insa n-au ratiune, conform afirmatiei Sfantului Antonie.

Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste de trei puteri ale sufletului. Omul le are pe toate trei, pe cand fiintele nerationale (animalele) le au doar pe doua. Iata cuvantul Sfantului Maxim: „Dintre puterile sufletesti, una hraneste si sustine cresterea, iar alta este imaginativa si impulsiva, iar alta este rationala si intelectuala. De cea dintai se impartasesc plantele. Fiintele nerationale (animalele), pe langa aceasta se mai impartasesc si de a doua. Iar oamenii, pe langa acestea doua, si de a treia. Primele doua puteri sunt supuse stricaciunii, a treia se dovedeste nestricacioasa si nemuritoare”.(11)

Am trage, din aceasta afirmatie, concluzia ca numai sufletul omului e nemuritor, avand puterea rationala si intelectuala. Dar aceasta nu inseamna ca Domnul Hristos, care a venit sa restaureze toata zidirea, nu va restaura si regnul animal care, conform celor spuse de Parintele Staniloae, nu poate fi separat de persoana umana. Sfantul Pavel ne spune „ca si faptura insasi se va izbavi din robia stricaciunii, ca sa fie partasa la libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8,21).

Pentru taranul lui Ion Agarbiceanu intrebarea nelinistitoare era: „De ce sa n-aiba suflet boii lui, buni, munciti, si care-l priveau cu atata dragoste si blandete; si de ce sa nu mearga si ei in rai?”.


Iubiti credinciosi,

Din peisajul duhovnicesc al Nasterii Domnului fac parte, asadar: pestera cu ieslea; boul si asinul; campul cu oile; pastorii si magii; ceata cereasca si cantecul de slava; iar in centru, Pruncul Dumnezeiesc cu Preasfanta lui Mama. Din Pruncul Dumnezeiesc se revarsa har si lumina peste tot acest areal, si-l sfinteste.

Concluzia pe care o tragem este ca fata de intreaga creatie a lui Dumnezeu, oameni, animale si lucruri, straluminata de har, trebuie sa avem cinstirea cuvenita si respect. Mai ales in anul acesta cand am aniversat 1685 ani de la alcatuirea Crezului, Crez in care marturisim ca Dumnezeu e facatorul „vazutelor tuturor si nevazutelor”.

„Natura se dovedeste, spune Parintele Staniloae, ca un mijloc prin care omul creste spiritual si isi fructifica intentiile bune fata de sine si fata de semeni, cand este mentinuta si folosita conform cu ea insasi; dar cand omul o sterilizeaza, o otraveste si abuzeaza de ea in proportii uriase, el isi impiedica cresterea spirituala, a sa si a altora”.(12)

Incepand cu lucrurile mici, pastrand curate drumurile si apele, protejand padurile, nechinuind animalele, dam dovada ca aven respect fata de creatia lui Dumnezeu.

Dar atunci cand imprastiem gunoaie peste tot, atunci cand nu protejam natura, dam dovada de lipsa de educatie si, in acelasi timp, n-avem cinstirea cuvenita fata de creatie.

Nadajduind ca atmosfera sfanta a Craciunului ne va face mai sensibili si mai buni cu semenii, cu animalele si cu natura, va uram: „Sarbatori fericite si un an plin de realizari!”.

Cu sfanta dragoste intru Hristos,


† AN D R E I ,

Arhiepiscopul Alba-Iuliei


Note:

(1) George Cosbuc, In seara de Craciun, Antologie de poezie religioasa alcatuita de Prof. Zoe Duna, Editura Reintregirea, Alba Iulia, 1995, p. 98
(2) Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Σοφία, Bucuresti, 2000, p. 101
(3) Andrei Plesu, Evanghelii Apocrife, Humanitas, Bucuresti, 1996, p. 164
(4) Pamfil Biltiu, „Sculati, sculati, boieri mari”, Dacia, Cluj-Napoca, 1996, p. 247
(5) Conf. univ. dr. Ioan Bocsa, Colinde Romanesti, Fundatia Culturala Terr Armonia, Cluj-Napoca, 2003, p. 503
(6) Georgios Mantzaridis, Morala Crestina, Editura Bizantina, Bucuresti, 2006
(7) Vasile Militaru, Soaptele ingerilor si Poemele nemuririi, Bucuresti, 1995, p. 16
(8) Andrei Pelsu, op. cit., pp. 166-167
(9) Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, I, Institutul Biblic, Bucuresti, 1978, p. 324
(10) Despre viata morala a oamenilor, 166, Filocalia 1, Sibiu, 1947, p. 33
(11) Suta a treia a capetelor despre dragoste, 32, Filocalia 2, Editura Harisma, Bucuresti, 1993, p. 109
(12) Op. cit., p. 325

 

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1217

Voteaza:

Pastorala Inaltpreasfintitului Andrei al Alba Iuliei la Praznicul Nasterii Domnului 2010 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE