Pastorala IPS Laurentiu Streza la Nasterea Domnului - 2008

Pastorala IPS Laurentiu Streza la Nasterea Domnului - 2008 Mareste imaginea.


Pastorala IPS Laurentiu Streza

Laurentiu,

Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu, iar de la noi arhieresti binecuvantari!

"Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie" (Troparul Nasterii Domnului).

Iubitii mei fii duhovnicesti,

Cu harul lui Dumnezeu Cel in Treime, iata-ne din nou in fata marelui praznic plin de lumina al Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Bucuriei noastre ii dam glas cu totii in aceste slavite zile atat in graiurile minunate ale colindelor noastre stramosesti, cat si in cuvintele de lauda ale imnelor si cantarilor bisericesti, intonate cu emotia minunii si cu fiorul tainei vechii noastre credinte crestinesti:

"Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru - spunem - rasarit-a lumii lumina cunostintei!"

Praznicul care incepe astazi si dureaza pana la praznicul Aratarii Domnului Nostru Iisus Hristos la Iordan, este praznicul luminii si al darului facut lumii prin trimiterea in ea a Pruncului Iisus, Fiul lui Dumnezeu si Fiul Fecioarei Maria. Asa cum vazuse profetul Isaia cu opt sute de ani inainte: "Domnul ne-a dat un semn: Iata o Fecioara va lua in pantece si va naste fiu", a carui venire pe lume inseamna ca: "Dumnezeu e cu noi" (Isaia 7, 14); "Un Prunc s-a nascut noua; un Fiu s-a dat noua" (Isaia 9, 5). Si tot el mai spune ca prin venirea Pruncului nascut din Fecioara, a lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, "poporul care sedea in intuneric a vazut lumina mare, si celor ce sedeau in laturea si umbra mortii lumina le-a rasarit" (Isaia 9, 1; cf.

Matei 4, 16; Luca 1, 79).

Crestinismul, asa cum il intelege si il traieste Biserica Ortodoxa, este religia luminii: "Dumnezeu este lumina" (1 Ioan 1, 5) si "Dumnezeu este iubire" (1 Ioan 5, 8), adica daruire nesfarsita. Este lumina pentru ca este iubire si pentru ca este iubire lumineaza. Dumnezeu L-a descoperit ca iubire si ca lumina pe Hristos, Care a si spus despre Sine Insusi: "Eu sunt Lumina lumii. Cel ce Imi urmeaza nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii" (Ioan 8, 12). De doua mii de ani Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. A luminat lumii intregi si a luminat si poporului roman. "Lumina " ne spune evanghelistul " lumineaza in intuneric si intunericul n-a cuprins-o" (Ioan 1, 5), " nici nu o va cuprinde vreodata.

Iubiti credinciosi,

V-am amintit toate acestea fiindca dorim sa ne folosim de acest fericit prilej ca sa va punem la suflet doua lucruri de mare insemnatate si doua initiative ale smereniei noastre si ale Mitropoliei Ardealului. Cel dintai este acesta:

V-am chemat, cum stiti, la inceputul binecuvantatului Post al praznicului in care ne aflam ca sa petrecem acest mare eveniment al crestinatatii intr-un chip mai adevarat si mai apropiat de cel in care praznuiau vechii crestini taina lui minunata. V-am chemat pe toti, preoti si credinciosi, ca incepand din anul acesta sa savarsim dumnezeiasca Liturghie de cu noapte, mai aproape de timpul in care s-a petrecut minunea dumnezeiasca a venirii pe lume a Domnului, insotita de privegherea de noapte a pastorilor si a ingerilor.

Am considerat important acest lucru nu doar de dragul unei vechi si venerabile traditii liturgice crestine. Nu uitandu-ma la trecut, ci gandindu-ma la prezent si mai ales la caracterul ceresc si nepamantesc al credintei noastre, v-am chemat sa restauram cu ocazia praznicelor mari aceasta practica a vechilor crestini.

Mantuitorul insusi inaintea momentelor celor mai importante ale vietii Sale a petrecut intreaga noapte in rugaciune, sadind in firea noastra deprinderea privegherii si dandu-ne astfel aceste unice momente de vorbire cu Dumnezeu si prilejuri fericite de crestere in comuniunea cu El.

Primii crestini, imitand pilda Mantuitorului, obisnuiau sa anticipeze si sa astepte fiecare sarbatoare si fiecare duminica prin priveghere de toata noaptea, care era implinita prin savarsirea dumnezeiestii Liturghii. In felul acesta, ei dadeau expresie vie credintei lor " care nu poate sa nu fie si a noastra " ca toata viata crestinului este o jertfa, o imitare a vietii Mantuitorului, un drum, o neincetata trecere dinspre noapte spre zi, dinspre intuneric spre lumina, de la pacat spre sfintenie, de la intristare la bucurie, de la foame si post, la ospat si indestulare duhovniceasca, de la lume la Imparatie, de la vremelnicie la vesnicie. In timp ce paganii si necredinciosii isi petreceau " atunci ca si acum " zilele si noptile in excese, desfrau si veselii fara de cuviinta, crestinii au privegheat si privegheaza in post si rugaciune noptile sfinte care preced intalnirea la sfintele Liturghii cu Hristos Domnul, prin Cuvantul, Trupul si Sangele Sau dumnezeiesc.

In acest fel, noi crestinii priveghind dam marturie ca nu traim doar viata lumii, ci avem in noi de la Sfantul Botez viata lui Dumnezeu, care nu e ca viata lumii. Asa cum nici pacea, bucuria, iubirea si fericirea lui Dumnezeu daruite noua in Hristos si in Biserica Lui nu sunt ca pacea, bucuriile, iubirile sau fericirile trecatoare, marginite si egoiste ale acestei lumi.

Iar acest lucru nu trebuie sa-l uitam mai ales in lumea noastra tot mai secularizata, in care sensul si trairea crestineasca a sarbatorilor se uita parca tot mai mult in favoarea sarbatorilor mincinoase ale consumului, distractiilor si placerilor egoiste. La acestea suntem indemnati zi de zi prin mass-media si reclame de tot felul, care ne tin legati in sclavia simturilor, iar in preajma marilor praznice ale crestinatatii ele ne propun o intensificare nebuneasca a dezmatului si desfraului.

Sa ne aducem aminte ca Dumnezeu S-a nascut in noaptea istoriei, intr-o pestera si in loc de leagan a fost asezat intr-o iesle saracacioasa. Uitat de cei bogati si puternici ai poporului lui Israel, Pruncul Iisus este insa recunoscut de pastorii umili de langa Betleem si de regii magi veniti dupa stea. Acestia au gasit Lumina fiindca au privegheat noptile, asteptand sau calatorind la lumina stelelor spre Lumina lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu le-a rasplatit osteneala privegherii si le-a aratat lor celor dintai Darul Sau cel mai de pret pe care ni l-a facut si ni-l face mereu in Fiul Sau nascut Prunc din Fecioara in staulul de langa Betleemul Iudeii.

Sa nu uitam deci ca viata lui Hristos este viata noastra, ca El ne umple de toate bucuriile umanitatii Sale indumnezeite, daca si noi pasim pe calea sfintelor Sale porunci si daca ne straduim sa trecem sacramental, dar si ascetic, prin toate cate a trecut El in timpul vietii Sale pamantesti.

Cel de-al doilea lucru pe care dorim sa vi-l punem la inima astazi priveste tot o bucurie.

Este bucuria praznuirii jubileului implinirii a doua sute de ani de la nasterea marelui nostru inaintas, Mitropolitul Andrei Saguna (1808-1873), parintele nostru, al tuturor ardelenilor ortodocsi. Acest jubileu a fost aniversat cum se cuvine in zilele care au precedat nemijlocit praznicul sfantului Apostol Andrei. Mai intai printr-o sesiune solemna a Academiei Romane si apoi printr-un simpozion tinut la Facultatea de Teologie "Andrei Saguna" din Sibiu, ale carui lucrari au fost binecuvantate de prezenta Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, caruia i s-a decernat cu acest prilej titlul de Doctor Honoris Causa al Universitatii din Sibiu. Pentru ca aceasta bucurie sa fie deplina, dorim sa o impartasim cu toti fiii nostri sufletesti.

Meritele exceptionale ale marelui Andrei Saguna in istoria Bisericii Ortodoxe a romanilor din Ardeal sunt bine cunoscute. Ele pot fi usor rezumate intr-un singur cuvant: INVIEREA bisericeasca si nationala a romanilor ortodocsi dupa secole lungi de oprimare si marginalizare. Sub lunga sa arhipastorire de 27 de ani, Ortodoxia si romanii din Transilvania au iesit din intuneric la lumina, din sclavie la libertate, din moarte la viata. Asa cum stiau deja contemporanii sai, marele Saguna a fost un "barbat providential, trimis de Dumnezeu pentru fericirea poporului sau" (Nicolae Popea). Si intr-adevar, el a fost un adevarat "Moise al romanilor", un nou apostol al transilvanenilor. Marele scriitor Ioan Slavici scria inca in 1880 despre Saguna ca "le-a venit ardelenilor ca un om trimis de Dumnezeu", iar ardelenii de atunci " stramosii nostri " "au cunoscut ca s-a ivit un Mesia in mijlocul lor". De aceea "astazi chiar " scria tot Slavici " la doar cativa ani de la mutarea la Domnul a mitropolitului Andrei " crestinii ortodocsi din Ardeal il socotesc intre sfinti".

Este o bucurie nespusa pentru noi " o bucurie unica intr-o viata de pastor " sa va dam vestea cea buna ca Sinodul ierarhilor ortodocsi din Transilvania socoteste ca de acum putem vorbi despre Saguna nu numai ca despre mitropolitul "Andrei cel Mare" al Ardealului, ci si ca despre "Andrei cel Sfant" al ortodocsilor de pretutindeni. Pregatirile pentru trecerea Mitropolitului Andrei Saguna in randul sfintilor Ortodoxiei sunt in plina desfasurare. Sa ne bucuram cu totii!

Dar fiindca sarbatorim 200 de ani de la nasterea marelui Mitropolit, nu putem sa o uitam nici pe minunata lui mama. Acum doua sute de ani, cu cinci zile inainte de Nasterea Domnului, pe 20 decembrie 1808, Anastasia Saguna (1785 " 1833) aducea pe lume intr-o familie de aromani din orasul Miscolt (in nordul Ungariei de azi), un baiat caruia la botez i s-a dat numele Anastasiu. Dupa 25 de ani, prin intrarea in monahism a tanarului Anastasiu Saguna, acest nume i s-a schimbat in Andrei, numele Apostolului romanilor. Acestei mame darze si aparatoare eroica prin educatia ortodoxa a copiilor ei " care i-au fost luati la moartea sotului pentru a fi crescuti la scoli unguresti si catolice " i-l datoram romanii ortodocsi pe viitorul Mitropolit al Ardealului. Fara veghea ei neadormita, de inger pazitor, copilul Saguna putea fi pierdut pentru totdeauna pentru ortodoxie si pentru romanism. Si fara Saguna unde am fi fost astazi noi, ortodocsii romani din Transilvania? De aceea, asa cum bine s-a spus, "amintirea Anastasiei Saguna trebuie pastrata si cinstita cu sfintenie" (Ioan Lupas). Fiindca ea l-a nascut de doua ori " atat dupa trup, cat si dupa duh pentru credinta ortodoxa - pe cel ce avea sa aduca invierea noastra in veacul acesta.

Iata, iubitii mei, v-am pus acum la inima minunatele daruri pe care ni le aduce acum taina Nasterii lui Dumnezeu ca Prunc in noaptea istoriei si in saracia pesterii si a ieslei!

Pe de-o parte, privegherea in noaptea sfanta pentru a trai cu adevarat cu emotie si schimbare a vietii bucuria intalnirii cu Domnul intrupat. El se naste la fiecare dumnezeiasca Liturghie in pestera de taina care e altarul sfintelor noastre biserici si vrea sa fie primit in ieslea inimilor noastre curatite si sfintite prin post si priveghere.

Pe de alta parte, Mitropolitul Andrei cel Mare si Sfant, intocmai cu Apostolii, si vrednica sa mama, Anastasia cea sfanta " luptatori pentru ortodoxie! Ce minunate pilde de crestinism autentic si pentru noi romanii secolului XXI! Cu nimic mai prejos decat sfintii Imparati Constantin cel Mare si Mama sa Elena, sau decat sfintii frati din Capadocia si Parinti ai Bisericii, Vasile cel Mare si Grigorie al Nyssei si sora lor mai mare Macrina!

Iata cuvintele pline de dragoste cu care se adresa marele si sfantul Mitropolit Andrei Saguna ortodocsilor romani din Ardeal, stramosii nostri, la Nasterea Domnului din anul 1852:

"Cantarea ingerilor din cer la Nasterea Unuia Nascut Fiul Sau este temeiul bucuriei celei mari pe care o simte astazi tot sufletul crestinesc.

O simtire de mare bucurie se desteapta astazi in sufletul meu, caci simt si cunosc marimea si sfintenia Craciunului. Tot ea ma indeamna la intocmirea acestei epistolii. Ca facand aceasta sa fiu astazi duhovniceste intre voi si plin de bucurie sufleteasca sa praznuiesc cu voi ziua cea mare si minunata a Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos. Si ca sa va trimit si hrana sufleteasca, care sa indulceasca zilele voastre pe pamant si sa va pregateasca cale sigura catre Imparatia lui Dumnezeu."

Drept-maritori crestini,

Noi astazi ne impartasim de darurile ceresti ale bucuriei vesnicei Imparatii aduse in lume prin intruparea, jertfa si invierea Fiului lui Dumnezeu. Bucuria noastra a Craciunului este darul lui Dumnezeu, dar este in acelasi timp si darul sfintilor neamului nostru. Nu putem uita insa ca bucuria noastra a fost pretuita cu sange, cu scumpul sange al Mantuitorului, dar si al mucenicilor Lui. Nu trebuie sa uitam pentru ce si-au dat viata atatia si atatia oameni alesi ai poporului nostru. Oare putem ramane indiferenti la scaderea demografica dramatica a populatiei romanesti? Oare putem ignora distrugerea si pustiirea satelor noastre, decaderea morala a societatii? Oare putem trece cu vederea criza morala profunda prin care trecem, delasarea si laxismul si indiferenta noastra? Pentru ca toti suntem coplesiti de atatea greutati materiale si spirituale si toti cautam solutia care sa ne scoata din starea in care ne aflam, iata, in aceste zile de sarbatoare, prin pilda vietii marelui mitropolit Andrei Saguna, Biserica vrea sa ne indemne sa ne aducem aminte ca noi, romanii, intotdeauna am avut necazuri mari in decursul zbuciumatei noastre istorii, dar le-am biruit pe toate pentru ca am avut resorturile, parghiile unei vieti interioare bogate, castigate prin apropierea de Dumnezeu, prin impartasirea de Sfintele Taine, prin viata de asceza, prin paza sfintelor Sale porunci. Strabunii nostri au trecut peste toate fiindca au stiut sa traiasca simplu, smerit si curat ca si inaintasii lor in comunitati, uniti jurul preotului si al ierarhului, participand la Sfanta Liturghie, pazind poruncile lui Dumnezeu si ascultand sfaturile duhovnicilor. Dar noi ne-am departat de simplitatea si curatia originara a poporului nostru. Cultura mass-media la care toti suntem conectati ne invata cum sa traim, cum sa ne imbracam, cum sa mancam, cum sa ne vaccinam, ca sa nu ne mai imbolnavim, cum sa ne imprumutam, ca sa dobandim si sa dorim mereu bunuri materiale, facand din noi niste oameni insingurati, niste consumatori, niste robi ai propriilor noastre placeri, dar si ai unor interese atat de straine de neamul nostru romanesc. Aceasta este principala cauza a suferintei noastre: departarea de Dumnezeu.

Sa ne trezim asadar cu totii din aceasta amortire, sa alergam cu tot sufletul la Biserica, sa urmam sfintilor neamului romanesc, sa ne aratam toti copii ai lui Dumnezeu, frati ai lui Hristos, prin gustarea din viata Lui prin Sfintele Taine. Sa ne intoarcem la frumusetea si curatia vietuirii stramosilor nostri, sa renuntam la patimile egoiste, omorandu-ne "madularele. cele pamantesti adica: desfranarea, necuratia, patima, pofta cea rea si lacomia, care este inchinare la idoli." (Col. 3, 5-8), lepadand mania, defaimarea, cuvintele de rusine, judecarea aproapelui, pizma si invidia pentru ca astfel dumnezeiescul Prunc din ieslea Betleemului sa se nasca pururi si sa creasca in inimile noastre.

Sarbatori fericite!
An Nou binecuvantat!
Intru multi si fericiti ani!

Al Vostru Arhipastor si rugator fierbinte catre Dumnezeu,

Dr. Laurentiu Streza,

Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 923

Voteaza:

Pastorala IPS Laurentiu Streza la Nasterea Domnului - 2008 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE