Pastorala la Nasterea Domnului 2010 – PS Petroniu

Pastorala la Nasterea Domnului 2010 – PS Petroniu Mareste imaginea.

† Petroniu
Prin harul lui Dumnezeu Episcopul Salajului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor
crestini din cuprinsul Episcopiei Salajului:
Har, pace, ajutor si mila de la Dumnezeu,
iar de la Noi, arhieresti binecuvantari!

Iubiti credinciosi,

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu sarbatorim din nou maretul praznic al Craciunului sau nasterea Pruncului Iisus din pantecele preacurat al Maicii Sale. Cand vorbim despre zamislirea lui Dumnezeu Cuvantul in pantecele Sfintei Fecioare Maria si despre nasterea Sa din Maica Sfanta noi spunem ca Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat. Acest termen insa nu acopera in intregime sensul coborarii Fiului lui Dumnezeu in lume, pentru ca El nu si-a asumat numai trup omenesc, ci si suflet, de aceea corect este sa spunem ca Fiul lui Dumnezeu s-a inomenit, de vreme ce El Si-a asumat in persoana Sa cea dumnezeiasca omul intreg, nu doar o parte a acestuia.

Care este insa motivul pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a facut om?

In primul verset din Sfanta Scriptura citim ca „la inceput a facut Dumnezeu cerul si pamantul” (Facere 1,1). Sfintii Parinti ai Bisericii inteleg prin „cer” universul spiritual, adica lumea ingerilor, iar prin „pamant” universul material. Spre deosebire de spirit, care este simplu, materia, creata la inceput netocmita, a fost organizata de Dumnezeu in cele sase zile ale creatiei in diverse forme de existenta si moduri de manifestare, iar in cea de-a sasea zi, „luand Domnul Dumnezeu tarana din pamant, a facut pe om si a suflat in fata lui suflare de viata si s-a facut omul fiinta vie” (Facere 2,7). Intrucat trupul omului a fost plamadit din pamant, iar sufletul i-a venit prin suflare de la Dumnezeu, dintre toate creaturile universului numai omul este compus din materie si spirit, fapt care il face sa apartina ambelor lumi (materiala si spirituala), el fiind prin aceasta inelul de legatura dintre ele sau sinteza lor. Daca nu avea suflet, omul era animal, daca nu avea trup, era inger.

Omul a fost creat compus pentru ca Dumnezeu voia sa se uneasca cu el, iar prin intermediul lui cu intreaga creatura. De aceea l-a creat Dumnezeu pe om ca inel de legatura al lumii spirituale si materiale, ca recapitulare si epilog al tuturor creaturilor, cu scopul ca unindu-Se cu el, sa se uneasca cu toate creaturile si sa recapituleze in Hristos cele ceresti si cele pamantesti. Inainte de a hotari creatia, fie a ingerilor, fie a oamenilor, fie a oricarei altei creaturi, Dumnezeu a prehotarat in sfatul Lui cel vesnic inomenirea Fiului Sau.

Exista oare si vreun alt scop al venirii Fiului lui Dumnezeu in lume?

Prin mancarea din roadele pomului oprit, in gradina cea din Eden, omul cazuse in pacat si pentru ca singur nu se putea elibera sau mantui din robia pacatului si a diavolului, Dumnezeu Insusi il mantuieste, pentru ca „cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18,27). Astfel, cel de-al doilea scop al inomenirii Fiului lui Dumnezeu este mantuirea omului din robia diavolului, a pacatului si a mortii, caci asa cum a afirmat Sfantul Evanghelist Ioan, „pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu in lume: ca sa strice lucrurile diavolului” (I Ioan 3,8).

Ce este de fapt mantuirea sau restaurarea? Mantuirea inseamna revenirea omului, cazut prin pacat, la starea dinaintea caderii, de unde procesul desavarsirii se continua, asa cum il continua Adam daca nu ar fi cazut in pacat.

Omul singur nu se putea mantui, nu se putea elibera de pacat, de aceea a fost necesara interventia lui Dumnezeu in acest sens. Prin pacat insa, omul se pervertise in sine, deci pentru a fi mantuit, el trebuia schimbat launtric, trebuia restaurat din interior, incat doar o interventie exterioara, straina omului, care nu il transforma launtric, nu era eficienta. Tocmai din acest motiv Fiul lui Dumnezeu S-a facut om, pentru a-l mantui pe om din interior.

Foarte multa lume este tentata sa creada ca Fiul lui Dumnezeu S-a inomenit numai din cauza caderii omului. Daca venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu ar fi fost determinata de caderea in pacat, atunci Satana, raul, ar fi conditionat-o. Realitatea insa nu este aceasta. Hristos nu este o intamplare, un accident in istorie. Inomenirea lui Dumnezeu Cuvantul nu constituie o simpla consecinta a biruintei diavolului asupra omului. Hristos nu este efectul unei lucrari a Satanei. Unirea naturii divine si umane s-a facut pentru ca Dumnezeu a hotarat aceasta din veci. Indiferent daca omul cadea in pacat sau nu, datorita iubirii Sale fata de om, Dumnezeu se inomenea, pentru a se uni in acest mod cu creatura. Cu sau fara cadere, Dumnezeu a creat lumea pentru ca aici El sa devina om si pentru ca omul sa devina dumnezeu prin har, participand la conditiile de existenta dumnezeiasca.

Mai mult decat in inomenire nu se poate cobori Dumnezeu la om. Mai mult nu poate fi ridicata umanitatea la Dumnezeu.

Daca singurul motiv al venirii Fiului lui Dumnezeu in lume ar fi fost eliberarea omului din robia pacatului, atunci Dumnezeu Cuvantul trebuia sa se faca si inger, pentru a mantui si pe ingerii cazuti. Dar asa cum a afirmat Apostolul neamurilor, Fiul lui Dumnezeu „nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat” (Evrei 2,16).

Mantuirea omului nu a fost un act de dreptate din partea lui Dumnezeu, in sensul ca omul a meritat prin faptele lui acest lucru, ci unul de iubire, pentru ca „Dumnezeu si-a aratat dragostea Lui fata de noi prin aceea ca, pentru noi, Hristos a murit cand noi eram inca pacatosi, caci Dumnezeu ne-a mantuit, nu dupa faptele noastre, ci dupa a Sa hotarare si dupa harul ce ne-a fost dat in Hristos Iisus, mai inainte de inceputul veacurilor” (Romani 5,8 si II Timotei 1,9).

De ce s-a nascut Fiul lui Dumnezeu dintr-o Fecioara?

Cand l-a asezat in gradina raiului, Dumnezeu i-a zis lui Adam, primul om: „Din toti pomii raiului poti sa mananci, dar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!” (Facere 2,16-17). Mancand din rodul pomului oprit Adam a calcat porunca lui Dumnezeu si a savarsit pacatul stramosesc, care a fost transmis tuturor urmasilor sai, caci „precum printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, tot asa moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el” (Romani 5,12). Despartirea sufletului de trup inseamna moartea trupului, iar despartirea sufletului de Dumnezeu, prin pacat, inseamna moartea acestuia, deci Adam, in urma calcarii poruncii dumnezeiesti, a cazut intai in moarte sufleteasca si abia dupa o viata intreaga traita in afara gradinii raiului a murit si cu trupul.

Daca Fiul lui Dumnezeu S-ar fi nascut la plinirea vremii dintr-o femeie obisnuita, ca orice om, ar fi mostenit si El pacatul stramosesc, iar de vreme ce „plata pacatului este moartea” (Romani 6,23), si El ar fi trebuit sa moara ca orice om, fara sa poata invia din morti si fara sa poata invia oamenii a caror fire a asumat-o. In aceasta situatie crucea Lui n-ar fi fost mantuitoare, pentru ca El nu ar fi acceptat moartea de bunavoie pentru ceilalti oameni, ca sa o poata birui, ci ar fi suportat-o fara voie, pentru vina Lui, ca o lege careia i-ar fi fost si El supus.

Sfanta Fecioara Maria nu a avut pacate personale, iar la bunavestire, odata cu zamislirea Fiului lui Dumnezeu, a fost curatita de pacatul stramosesc, astfel incat Fiul lui Dumnezeu Si-a asumat firea omeneasca curata, neintinata de pacat. Arhanghelul Gavriil i-a spus spus Fecioarei Maria in Nazaret: „Duhul Sfant se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri” (Luca 1,35). Astfel Duhul Sfant pe care Fiul lui Dumnezeu l-a comunicat umanitatii Sale in momentul zamislirii Sfintei Fecioare, a facut ca aceasta umanitate sa fie fara de pacat, asa cum a fost si Adam la crearea lui, si acelasi Duh Sfant i-a fost comunicat si Fecioarei, pe care a curatat-o de pacatul stramosesc, incat sa poata da din trupul si din sangele ei trupul omenesc al Fiului ei dumnezeiesc lipsit de pacatul stramosesc, cat si sa-L poata naste ca Fecioara. Intrucat Domnul Hristos S-a nascut dintr-o Fecioara, fara samanta barbateasca, deci fara pofta, nu a avut pacat stramosesc, si fiind lipsit si de pacate personale, dupa rastignire nu a putut fi retinut de moarte, care este o consecinta a pacatului. Astfel intre nasterea Fiului lui Dumnezeu din pantecele Sfintei Fecioare Maria si biruirea mortii pentru mantuirea oamenilor este o stransa legatura.

Prin faptul ca Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua persoana a Sfintei Treimi, a luat trup si suflet omenesc, nu inseamna ca El s-a transformat din Dumnezeu in om, ci El a ramas Dumnezeu, dar si-a asumat in ipostasul Sau cel unul, alaturi de firea dumnezeiasca, si firea omeneasca, fiind Dumnezeu deplin si om deplin, intr-o singura persoana, dupa cum marturiseste Sfantul Apostol Pavel: „Caci intru El locuieste, trupeste, toata plinatatea dumnezeirii” (Coloseni 2,9).

Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu inomenit, a fost om deplin, asemenea noua, dar fara de pacat. El Insusi a spus despre Sine: „Cine dintre voi Ma vadeste de pacat?” (Ioan 8,46), iar sfantul Petru a afirmat despre Domnul Hristos ca „nu a savarsit nici un pacat” (I Petru 2,22). Mantuitorul nu putea sa pacatuiasca, pentru ca pacatul este o fapta impotriva lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate lucra impotriva Sa, „caci nu poate sa Se tagaduiasca pe Sine Insusi” (II Timotei 2,13).

Daca Domnul Hristos nu a pacatuit, este El om adevarat?

Pe buna dreptate Domnul nostru Iisus Hristos este om deplin, pentru ca pacatul nu tine de firea omului. Pacatul nu a fost creat de Dumnezeu, ci a aparut in lumea ingerilor prin pervertirea launtrica a unora dintre ei, care prin aceasta s-au transformat in diavoli, indepartandu-se prin voia lor de Dumnezeu si de ceilalti ingeri. In rai, pana la ispitirea de catre diavol si caderea in pacat, Adam si Eva erau neintinati de pacat. Pacatul a intrat in lumea noastra prin reaua intrebuintare de catre protoparinti a libertatii cu care i-a inzestrat Dumnezeu. Pacatul nu este propriu firii omenesti, ci el este asemenea unui cariu care roade, strica si denatureaza firea omeneasca creata de Dumnezeu buna. Datorita pacatului au intrat in lume bolile, suferinta si moartea, iar „cel ce savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca diavolul de la inceput pacatuieste” (I Ioan 3,8). Neavand pacate, Mantuitorul este in mod mai deplin om decat cei care pacatuiesc, iar prin aceasta isi altereaza firea creata de Dumnezeu buna.

Iubiti fii duhovnicesti,

Din cele prezentate pana acum am inteles rolul important pe care i l-a harazit Dumnezeu omului in lume, motiv pentru care regele si psalmistul David I se adreseaza admirativ lui Dumnezeu: „Ce este omul, ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului, ca-l cercetezi pe el? Micsoratu-l-ai cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat si l-ai pus peste lucrul mainilor Tale, pe toate le-ai supus sub picioarele lui, oile si boii, da, totul, chiar si fiarele campului, pasarile cerului si pestii marii, cele ce strabat cararile marilor. Doamne, Dumnezeul nostru, cat de minunat este numele Tau in tot pamantul” (Psalmul 8,4-9 ).

De vreme ce Dumnezeu a facut atat de multe pentru noi, oamenii, iar Fiul Lui a venit in lume, facandu-Se om, datori suntem si noi sa conlucram cu Dumnezeu, implinindu-I poruncile, prin savarsirea de fapte bune si ferirea de pacat, pentru ca doar in acest mod ne lucram propria mantuire si ne gatim loc in imparatia cerurilor.
Cu prilejul sfintelor sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei va dorim tuturor sanatate deplina, viata indelungata, realizari spirituale si materiale spre slava lui Dumnezeu si spre mantuirea oamenilor. „La multi ani buni!”.

Al vostru de tot binele doritor si catre Domnul pururea rugator

†Petroniu
Episcopul Salajului
 

21 Decembrie 2010

Vizualizari: 1102

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2010 – PS Petroniu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE