Pastorala la Nasterea Domnului 2012 - PS Siluan

Pastorala la Nasterea Domnului 2012 - PS Siluan Mareste imaginea.

 SCRISOARE PASTORALA LA PRAZNICUL NASTERII DUPA TRUP A DOMNULUI SI MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS
LA ANUL MANTUIRII 2012
 
”Darurile cele mantuitoare ale Intruparii Domnului Hristos”

† SILUAN
Din mila lui Dumnezeu, Episcopul de-Dumnezeu-pazitei
Episcopii Ortodoxe Romane a Italiei
 
Preacuviosului cin monahal,
Preacucernicului cler si
Binecredinciosului popor crestin din cuprinsul Episcopiei noastre,
 
Har, pace si bunavoire de la Dumnezeu, iar de la noi, arhieresti si parintesti binecuvantari!
 
Iubiti frati si surori intru Domnul,
 
Praznuirea venirii in trup a lui Dumnezeu si petrecerea Lui in lumea aceasta, constituie pentru noi, dincolo de bucuria si pacea pe care ne-o aduce, de darurile pe care le primim si de bunatatile cu care ne infruptam, un binecuvantat prilej de a ne aprofunda credinta, ca unii care marturisim in Crez, cu privire la unul Domnul Iisus Hristos, ca S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat, de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si S-a facut om. De masura in care patrundem si ne patrundem de Taina Intruparii lui Dumnezeu, depinde folosul cel mantuitor pe care il tragem din darurile pe care aceasta ni le-a adus si pe care suntem chemati sa ni le insusim, in vederea mantuirii.

Evanghelia dupa Ioan ne spune: Cuvantul (adica Fiul cel unul-nascut din vesnicie, din Dumnezeu Tatal)trup S-a facut si S-a salasluit intre(u) noi…, plin de har si de adevar(cf. Ioan 1,14).

Si din plinatatea Lui noi toti am luat, si har peste har (Ioan 1, 16).
 
Iata ca Fiul lui Dumnezeu se intrupeaza pentru mult mai mult decat pentru a ne da prilejul, an de an, de a praznui si de a manca bine sau de a darui sau primi cadouri. Asa cum ne spune Evanghelia, El vine sa ne aduca Harul cel dumnezeiesc si, mai mult decat atat, har peste har. Si tot Evanghelia dupa Ioan completeaza, zicand:legea s-a dat prin Moise, dar Harul si Adevarul au venit prin Iisus Hristos (Ioan 1, 17).

Deci iata darurile cele mai pretioase pe care ni le aduce intruparea lui Dumnezeu: Harul si Adevarul.

Sa ne oprim putin asupra Harului. Ce este Harul si ce nevoie avem de el? Daca cercetam Cartea Facerii (lumii), prima carte a Bibliei si prima dintre cele 5 carti ale lui Moise, in care Dumnezeu ne descopera felul in care s-a facut lumea si in care Omul a fost creat, vedem ca Dumnezeu nu l-a facut pe Om la fel cum a facut intreaga lume, adica prin Cuvant (zicand "sa fie om"), ci a luat pamant (care in ebraica se zicehadamah - de unde vine numele primului Om - Adam), a luat inseamna si ca avenit in atingere cu el, si adaugand suflare de viata in fata lui (cf. Facere 2,7),l-a facutdupa chipul Lui si dupa asemanare (cf. Fac. 1, 26). Adica Dumnezeu l-a facut pe om dupa propria Sa icoana (ca in greceste "chip" se spune eikona). Acea suflare de viata nu inseamna altceva decat Harul lui Dumnezeu, Harul Duhului Sfant de viata Facatorul. Harul lui Dumnezeu care izvoraste din Insusi Dumnezeu, precum raza soarelui izvoraste din soare, are menirea sa ne impartaseasca din ceea ce este Dumnezeu cel neajuns: viata, iubire, adevar, precum raza soarelui ne impartaseste din lumina si caldura soarelui, cu toate binefacerile lor.

Despartirea Omului de Dumnezeu a avut ca principala consecinta retragerea din simtirea si din lucrarea lui a sprijinului Harului, avand ca urmare intunecarea si slabirea capacitatii Omului de a creste spre asemanarea cu Dumnezeu, ba mai mult, schimonosirea chipului lui Dumnezeu din el. Daca, in puterea Harului, toata gandirea, voirea si fapta cea buna ii erau usoare omului si firesti, de acum, toate acestea ii devin grele si cu anevoie de implinit… Dar cel mai dureros a fost faptul ca Raiul s-a inchis Omului si ca legatura de vedere si de auzire a lui Dumnezeu s-au intrerupt treptat, pana la ne-vedere si ne-auzire totale… Omul cazut a ajuns prada inselarii vrajmasului diavol si lucrarii minciunii, fara a mai avea capacitatea de a deosebi adevarul de minciuna, lumina de intuneric, ajungand rob gandurilor si inclinatiilor datatoare de moarte…

De aceea, Dumnezeu, in marea Sa milostivire, a intretinut in constiinta Omului, prin dreptii si prin proorocii Sai, generatie dupa generatie, speranta si fagaduinta unuiMantuitor care sa redea omului ceea ce a pierdut prin caderea din Rai.

Dupa doua mii de ani de la intruparea Domnului, atmosfera duhovniceasca si de constiinta a prezentei si chiar a existentei lui Dumnezeu Cel viu, este izbitor de asemanatoare cu cea dinaintea intruparii Mantuitorului. Orbirea duhovniceasca si surzenia fata de Cuvantul Adevarului sunt la fel de mari; indiferenta fata de cele ceresti si preocuparea exclusiva pentru cele pamantesti si care se pot gusta imediat, acum si aici, caracterizeaza pe majoritatea crestinilor si, cu atat mai mult, pe toti ceilalti locuitori ai pamantului. Omuciderea si, mai rau, pruncuciderea, au devenit simple ”stiri” de jurnal care nu se percep mai adanc si mai real decat cele prezentate de filme si care sunt doar scenarizate, fara a fi cu adevarat reale. Destrabalarea si vulgaritatea au devenit moneda curenta, pe care crestinul botezat si-o insuseste, odata cu cresterea si cu ”maturizarea” lui, ca pe ceva care face din el un ”om adevarat” si integrat in societate; ceea ce parea odinioara de neexprimat nici in soapta, acum se etaleaza public, ca fiind firescul, in fata caruia ceea ce este dupa randuiala lui Dumnezeu este facut sa para ca ceva invechit, inapoiat…

Aceasta este realitatea prezenta, cruda, descrestinata, in care suntem chemati sa intampinam Nasterea Domnului. Si tocmai de aceea este atat de important, adica ESENTIAL, sa intelegem in ce fel Fiul lui Dumnezeu se face Fiul Omului,  pentru noi– TOTI - si pentru a noastra mantuire, si in ce fel isi insuseste si asuma firea Omului (Adamului) cazuta pana in punctul in care am descris-o mai sus si in care suntem capabili sa ajungem fiecare dintre noi­. Este asadar esential sa cunoastem Adevarul, al doilea dar pe care ni-l aduce nasterea Domnului, ca ne spune Domnul: veti cunoaste adevarul si adevarul va va elibera (in sensul de: va va dezrobi). … ca oricine savarseste pacatul, rob este pacatului. (cf. Ioan, 8, 32; 34). Si ce sta la temelia pacatului decat necunoasterea temeinica a Adevarului care ne face disponibili lasfatul sarpelui care ne stramba perspectiva vietii… Si de aceea, Adevarul Insusi – Fiul lui Dumnezeu - ia asupra-si firea omeneasca, pentru a o vindeca si o elibera de simtirile, trairile si intelegerile mincinoase care o duc la pieire.

Pentru Fiul lui Dumnezeu, intruparea inseamna, asadar, insusirea si asumarea totala a firii omenesti, cu toate trasaturile ei, cu limitele, alunecarile si scalcierile care o caracterizeaza,  asumare care se aplica la fiecare dintre noi, la fiecare subiect sau (teologic spus) ipostas al firii sau naturii umane.

Ce inseamna aceasta, mai concret? Inseamna ca, Fiul lui Dumnezeu nu ia asupra lui o umanitate impersonala, adica la modul general, ci isi insuseste, prin asumarea firii omenesti, pe fiecare purtator al acesteia, adica pe fiecare individ (in grecesteatomos), pentru a-i darui statut de persoana (ipostas al firii omenesti asumate de El). Aceasta ma priveste, asadar, si pe mine si pe fiecare mine dintre noi. Aceasta ne priveste pe toti fiii omului impreuna, redandu-ne, nu doar impacarea si unitatea dinlauntrul nostru, ci si unitatea si impacarea dintre noi, unii cu ceilalti. De fapt, praznicul Nasterii Domnului devine pentru fiecare dintre noi sarbatorirea propriei noastre incorporari in trupul Noului Adam care, contrar Adamului cel vechi care ne-a contaminat de caderea lui si de toate nefastele ei consecinte, ne face partasi, precum mladita altoita care se impartaseste din seva trunchiului pe care s-a altoit, de insasi Viata Sa, de Trupul si de Sangele Sau cele curatate de pacat si de moarte si care, de acum, sunt molipsitoare de sfintenie si de viata vesnica (cf. 1 Corinteni, 15, 45). Aceasta MINUNE s-a petrecut cu fiecare dintre noi prin Botez, atunci cand ne-am dezbracat de omul cel vechi si ne-am imbracat in cel nou (cf. Coloseni, 3, 9; Efeseni, 4, 22; Romani, 6, 6), devenind nu doar un trup cu Hristos, ci si fii, prin Har, ai Tatalui celui Ceresc si, prin urmare, mostenitori ai Imparatiei Sale pe care ne asteapta, la sfarsitul petrecerii noastre pe pamant, sa o luam in primire.

Intrebarea care se isca in inima noastra, la evocarea acestor minuni lucrate cu noi, este urmatoarea: cum se face ca, in ciuda acestor minunate adevaruri care s-au implinit si pecetluit in noi, cu pecetea darului Sfantului Duh, intru devenire si concretizare pana la sfintenie si vesnicie, cum se face deci ca, pe masura ce crestem si ne maturizam omeneste, descoperim in noi atatea miscari si tendinte contrare acestei binecuvantate asezari infaptuite prin darurile Botezului, incat, uneori, acestea din urma nici nu se mai percep, in ciuda bunei noastre voiri si a tuturor eforturilor si nevointelor noastre omenesti?!. Raspunsul este ca, asa cum intruparea lui Dumnezeu nu a lucrat in mod automat acceptarea Lui de catre toata lumea si schimbarea si innoirea tuturor oamenilor, tot asa, ea nu lucreaza in mod automat nici in fiecare dintre noi, fara participarea noastra constanta si continua, cu nevointa si perseverenta, la Harul si la viata lui Dumnezeu care ni se impartasesc prin lucrarea sfintitoare a Bisericii, avand ca izvor Dumnezeiasca Liturghie, de unde isi trag seva toate Sfintele Taine. Intreaga noastra viata, cea de toata vremea, are nevoia vitala sa se alimenteze cu putere de sus, pentru a putea rabda zaduful zilei (cf. Ev lucratorilor in vie – Matei 20, 12); pentru a-si lua propria Cruce, in fiecare zi si a urma lui Hristos (cf. Luca 9,23) si la tot ce El ne-a descoperit ca fiindu-ne firesc, prin poruncile Lui; pentru a ne purta sarcinile unii altora, ca sa implinim legea lui Hristos(cf. Galateni, 6, 2); pentru a pastra vie si neclintita fagaduinta mantuitoare a Domnului care zice ca toti cei ce vor rabda pana la sfarsit se vor mantui (Matei 10, 22; 24,13).

Marea noastra mangaiere, atunci cand in viata si in trairile noastre nu se mai intrevede nici o speranta de mai bine si nu se mai pastreaza nici o urma si nici o amintire a dulcetei si a obladuirii simtite a Harului, este ca Fiul lui Dumnezeu, prin intruparea Sa, neputintele noastre a luat – asupra-si -si bolile noastre le-a purtat (cf. Matei 8, 17), cu mangaietoare compatimire. Inainte ca El sa ne ceara sa rabdam necazurile, sa ne luam Crucea si sa-i urmam, El Insusi a luat de fapt asupra-si, prin intrupare, TOATA greutatea pacatoseniei Adamului celui dintai, cu toate consecintele ei, prefacand-o, prin Ghetsimani, prin Cruce, moarte si Inviere, in Viata noua, pentru toti cei care, de la Adam si pana la El, au crezut fagaduintei mantuirii, si pentru toti cei care, de la El si pana la sfarsitul lumii, vor fiiubit aratarea Lui (cf. II Timotei 4, 8) si vor fi spus Amin mantuitoarelor urmari ale acesteia.

De aceea, intelegand mai deplin care este partea lui Dumnezeu in lucrarea mantuirii noastre, sa ne bucuram de Domnul Cel ce vine la noi, nu cu naluciri infricosandu-ne pre noi, ci ca un prunc mic, cu manute gingase intinse spre noi, asteptand sa-l primim, fara teama, in bratele inimii noastre, increzatori fiind in puterea Sa mantuitoare caci, atunci cand a luat chip de rob si s-a facut intru toate asemenea noua (cf. Filipeni 2,7), a asumat firea noastra, INCLUSIV cu neputintele, cu lipsurile, cu temerile, cu tendintele si cu inclinatiile ei de a aluneca spre cele vatamatoare sau spre cele pierzatoare si osanditoare ei, stiind ca a le depasi si vindeca este cu neputinta pentru noi singuri, partea noastra ramanand doar de a le asuma si a le pocai curajos si a I le aduce, spre vindecare, nelasandu-ne tentati nici de a le ascunde in tufisurile Adamului cazut, nici de a le lasa sa se impuna ca fiind  normale,  pe motivul ca asa face toata lumea…

Aceasta facand, si in inimile noastre va rasuna cantarea ingerilor vestitori ai Nasterii Domnului, umplandu-ne de o pace si obunavoire care se vor revarsa peste cei din jurul nostru, peste aproapele nostru (parinti, sot, sotie, copii, frati si surori) pe care avem cel mai adesea tendinta sa-l ignoram, sa-l expediem sau sa-l ranim, aducand in casele noastre bucurie mare… Si astfel, prin insusirea Harului intruparii Domnului, se reface faramitarea pe care individualismul si egoismul, roadele ruperii de Dumnezeu, le aduc intru noi si intre noi.

Avand, astfel, mai limpede in constiinta noastra crestina maretia darurilor pe care ni le aduce intruparea Fiului lui Dumnezeu, sa cantam si noi, impreuna cu sfantul si marele Ierarh Grigorie de-Dumnezeu-cuvantatorul:

Hristos se naste! Slaviti-L!
Hristos din ceruri! Intampinati-L!
Hristos pe pamant! Inaltati-va!
Cantati Domnului tot pamantul!
Si cu veselie, laudati-L popoare, ca S-a proslavit!
 
Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos sa va fie tuturor spre bucurie si folos!

Iar Anul Nou calendaristic ce vine, sa va fie tuturor prilej de nou inceput pe calea urmarii mantuitoare a Celui Care S-a facut asemenea noua ca sa ne redea asemanarea pierduta cu El!

Al vostru parinte si indrumator pe calea mantuirii, in aceste vremuri de incercare si stramtorare, cu neclintita nadejde in mila si ajutorul de la iubitorul de oameni Dumnezeu,
 
† Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Romane a Italiei

.

24 Decembrie 2012

Vizualizari: 1251

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2012 - PS Siluan 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE