Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Andrei Andreicut

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Andrei Andreicut Mareste imaginea.

†ANDREI
din mila lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

Cinstitului cler, cuviosului cin monahal si dreptmaritorilor crestini din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului si Clujului, har si bucurie de la Hristos care ne face mostenitori ai lui Dumnezeu, iar de la noi arhieresti binecuvantari.

Nu mai suntem dezmosteniti!

Astfel, dar, nu mai esti rob, ci fiu; iar de esti fiu,
esti si mostenitor al lui Dumnezeu,
prin Iisus Hristos(Galateni 4,7)

Iubiti credinciosi,
Asistam tristi si cu sufletul frant de durere la izgonirea lui Adam din Rai. Dumnezeu il facuse tanar, sanatos, frumos si nemuritor, si-l asezase in splendoarea Raiului. Dar, datorita pacatului, toate se prabusesc. Omul ajunge batran, bolnav, urat si muritor.

Iar bunul Dumnezeu il dezmosteneste si-l alunga din Rai. Ne spune Scriptura ca de aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din gradina cea din Eden ca sa lucreze pamantul din care fusese luat (Facere 3,23).

Adam a ales raul, pacatul, si ne spune Sfantul Maxim Marturisitorul ca raul este abaterea lucrarii puterilor sadite in fire de la scopul lor si ca primul om, neducandu-si miscarea lucrarii puterilor naturale spre scop, s-a imbolnavit de necunostinta cauzei sale, socotind, prin sfatul sarpelui, ca acela este Dumnezeu. Finalul il subliniaza acelasi Sfant Parinte: orice placere are ca urmasa, in chip sigur, durerea[1]. Bietul Adam, datorita placerii de a gusta din pom, neascultand de Dumnezeu, s-a expus durerii.

Dezmostenit, orfan, indurand necazurile, plangea de dorul Raiului. Ne spune Sfantul Siluan Athonitul ca Adam, parintele intregului neam omenesc, a cunoscut in Rai dulceata iubirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta a suferit amarnic atunci cand, din pricina pacatului lui, a fost izgonit din gradina Edenului si a pierdut iubirea lui Dumnezeu. Se tanguia cu geamat mare si suspinurile lui umpleau toata pustia[2].

Si nu numai Adam, ci si toti urmasii lui am mostenit aceeasi soarta. Ne spune Sfantul Pavel ca printr-un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, asa si moartea a trecut la toti oamenii, pentru ca toti au pacatuit in el (Romani 5,12). Iar moartea este precedata de un cortegiu intreg de boli si suferinte, de nedreptati si neintelegeri.
Dumnezeu le facuse pe toate bune foarte (Facere 1,31), dar ele nu au ramas asa. Armonia si echitatea lasate de Creator au fost date peste cap. Privind in ce hal a ajuns lumea, vezi neghiobi impodobiti cu hlamida inteleptilor si filosofi zgribulind in zdrente. Vezi escroci imbuibati cu bunuri pamantesti si profeti infometati, netrebnici inconjurati de admiratori si creatori osanditi la nelucrare, risipitori sarbatoriti si muncitori dispretuiti. Vezi cum cel tare loveste in cel slab, cum cel siret il pacaleste pe cel bland si cum asupra dreptilor triumfa rautatea[3].

In lume se savarsesc crime, ucideri, furturi si nedreptati. Se uraste, se inseala, se minte, se calomniaza, se jura stramb, se doreste bunul altuia. Unii se imbata, altii se invrajbesc, se cearta, se bat, se dusmanesc, sotii se despart, copiii si tinerii se strica. Se pacatuieste si se sufera intre noi si in jurul nostru, sunt multe lipsuri, boli si moarte. Se injoseste chipul lui Dumnezeu din om.

Oamenii au ajuns ca niste oi care nu au pastor. Dumnezeu constata acest lucru si prin graiul proorocului Iezechiel: Oile Mele ratacesc prin toti muntii si pe tot dealul inalt; imprastiatu-s-au oile Mele peste toata fata pamantului si nimeni nu ingrijeste de ele si nimeni nu le cauta (Iezechiel 34, 6). Oamenii erau niste dezmosteniti.

Iubiti frati si surori,
Pentru aceasta lume prabusita, pentru omul dezmostenit, se intrupeaza Domnul Hristos. Apostolul Craciunului este limpede: Iar cand a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Sau, nascut din femeie, nascut sub Lege, ca pe cei de sub Lege sa-i rascumpere, ca sa dobandim infierea (Galateni 4,4). De cate ori rostim Crezul afirmam acest lucru: Care, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din Ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria si S-a facut om[4].
Sfantul Pavel ne spune ca daca, prin Adam cel vechi, toti ne-am prabusit, prin Adam cel nou toti suntem restaurati: Asadar, precum prin greseala unuia a venit osanda pentru toti oamenii, asa si, prin indreptarea adusa de Unul, a venit, pentru toti oamenii, indreptarea care da viata (Romani 5,18). Consecinta directa este aceea ca redevenim fii ai lui Dumnezeu si mostenitori ai Raiului. Nu mai suntem dezmosteniti:Astfel, dar, nu mai esti rob, ci fiu; iar de esti fiu, esti si mostenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos (Galateni 4,7).

Fiul lui Dumnezeu se face Om, isi asuma firea omeneasca, se face frate cu noi ca pe noi sa ne faca fii ai lui Dumnezeu, sa ne indumnezeiasca. Parintele Dumitru Staniloae, de la a carui plecare la Domnul se implinesc doua decenii, afirma: prima concluzie ce rezulta de aici este aceea ca Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a unit la maximum cu umanitatea sau a venit in maxima apropiere de noi[5].

Dumnezeu nu mai este undeva departe, ci este foarte aproape de noi, este cu noi, ne scapa de angoasa singuratatii si a abandonarii. Nu mai suntem orfani. Parintele Dumitru Staniloae isi continua argumentul si zice ca acum Persoana divina a Fiului lui Dumnezeu sau a Cuvantului intra in planul experientei comune a celor ce cred in El ca o persoana din randul persoanelor umane, care, insa, in acelasi timp, le da putinta de a o sesiza ca persoana dumnezeiasca[6].

Oamenii cu o viata duhovniceasca deosebita nu numai ca sunt convinsi teoretic de prezenta lui Hristos, ci au parte si de o experienta directa a Lui. Sorin Dumitrescu a scris o carte intitulata 7 dimineti cu Parintele Staniloae. In acest volum autorul consemneaza o experienta de o gingasie rara pe care i-o impartaseste Parintele Staniloae: Alaltaieri seara, in ultima repriza a somnului, am avut un vis nemaipomenit. Parca era Iisus; tanar, bland, dulce, placut… Era un tanar de o frumusete nemaipomenita si de o apropiere sufleteasca cum nu am mai vazut. Mi-a facut atata bucurie intalnirea aceasta incat m-am sculat asa de fericit…[7]

Sfantul Siluan Athonitul a avut o experienta directa cu Domnul Hristos. In clipa in care era cel mai deznadajduit, pe pragul disperarii, se duce la vecernie, in Paraclisul Sfantului Ilie, si de abia rosteste rugaciunea „Doamne Iisuse Hristoase miluieste-ma!” ca, in dreapta usilor imparatesti, in locul icoanei Mantuitorului, Il vede pe Hristos Cel viu. Intreaga sa fiinta i se umple de lumina harului Sfantului Duh in care recunoaste pe Domnul. Privirea Sa blanda si infinit de buna, iradiind iertare, pace si bucurie, atrage irezistibil intreaga sa faptura[8].

De la Nasterea Domnului Hristos,Dumnezeu este cu noi. Sfantul Evanghelist Matei, relatand acest eveniment, ne arata ca s-a implinit proorocia lui Isaia: Iata, Fecioara, va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele lui Emanuel, care se talcuieste: cu noi este Dumnezeu (Matei 1,23). Iar Sfantul Apostol Pavel este coplesit de aceasta taina: cu adevarat, mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava (1 Timotei 3,16).

Marele nostru teolog, pe care l-am mai amintit, ne spune ca acum stim sigur ca Dumnezeu-Cuvantul e Persoana sau o existenta asemanatoare existentei noastre personale, prin faptul ca se face si Persoana firii omenesti, fara sa inceteze a fi Persoana firii dumnezeiesti. Prin aceasta garanteaza valoarea maxima a persoanelor omenesti si eternitatea lor[9].

Dreptmaritori crestini,
Faptul ca raiul s-a redeschis prin nasterea Mantuitorului, ca nu mai suntem orfani si dezmosteniti, il marturisesc si celebrarile liturgice de la Craciun si colindele noastre. Cantam la vecernia Craciunului stihira urmatoare: Veniti sa ne bucuram intru Domnul, povestind taina ce este de fata. Zidul cel despartitor cade acum; sabia cea de foc se indeparteaza; heruvimul nu mai pazeste pomul vietii; iar eu ma impartasesc de dulceata din rai, de la care m-am indepartat prin neascultare[10].

Adevarul de credinta ca Dumnezeu se coboara pe pamant ca sa-l suie pe om la cer este subliniat in alta cantare: Cerul si pamantul astazi s-au impreunat, nascandu-Se Hristos. Astazi Dumnezeu pe pamant a venit si omul la ceruri s-a suit. Astazi este vazut cu trup, pentru om, Cel din fire nevazut. Pentru aceasta si noi, laudandu-L, sa-I strigam: slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pacea care ne-a daruit-o noua venirea Ta, Mantuitorul nostru, slava Tie![11]

Folclorul nostru de inspiratie crestina se opreste atat la greseala lui Adam, la alungarea lui din Rai, cat si la izbavirea lui prin nasterea Domnului Hristos. Un vechi colind din Apuseni reda dialogul Domnului Hristos cu Adam: Ie-ti, Adame, ce mai ai/ Si din Rai afara-mi hai,/ Sa-ti cumperi un plug sa ari./ Si sa-ti ari si sa trudesti,/ De-acolo sa te hranesti[12]. Tanguirea lui Adam la aflarea sentintei este plina de nostalgie: Raiule, gradina dulce,/ Eu din tine nu m-as duce,/ De dulceata poamelor,/ De mirosul florilor,/ De fumul tamailor,/ De zborul albinelor,/ De dragul ingerilor[13].

Colindul Praznic luminos, armonizat de Timotei Popovici, ne spune ca, la Craciun, s-a deschis din nou Raiul si ca stramosii au fost mantuiti: Raiul cel inchis/ Azi iar s-a deschis,/ Sarpelui cumplit/ Capul i-a zdrobit./ Si stramosii iara,/ Prin Sfanta Fecioara,/ Iar s-au innoit[14].

Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca in Rai erau doi pomi cu semnificatie speciala – pomul vietii si pomul cunostintei binelui si a raului. Pomul vietii este, desigur, facator de viata; iar pomul care nu-i al vietii e vadit ca e facator de moarte[15]. Prin nasterea Domnului Hristos se redeschide Raiul si noi avem acces la pomul vietii.
De fapt, pomul vietii este Domnul Hristos. Asa glasuieste troparul Inaintepraznuirii: Gateste-te, Betleeme, ca s-a deschis tuturor Edenul! Impodobeste-te, Efrata, ca pomul vietii a inflorit in pestera din Fecioara! Pentru ca pantecele aceleia rai intelegator s-a aratat, intru care este dumnezeiescul pom, din care mancand vom fi vii si nu vom muri ca Adam. Hristos se naste ca sa ridice chipul cel cazut mai inainte[16].

Iubiti credinciosi,
Ni s-ar putea parea ca, pentru a manca din dumnezeiescul pom, trebuie sa fim mari nevoitori si asceti. Este adevarat ca de Hristos nu te poti apropia oricum si ca marii nevoitori au avut acces la pomul vietii. Dar si noua, credinciosilor obisnuiti, care ne pocaim de toate rautatile noastre, Dumnezeu ne ingaduie prin Sfintele Taine accesul la pomul vietii. Sfantul Nicolae Cabasila ne spune ca, alaturi de aceasta cale, mai putin batatorita si rezervata personalitatilor cu o exceptionala traire si experienta duhovniceasca, si, mai ales, a marilor pustnici, viata spirituala a Ortodoxiei mai cunoaste si o a doua cale, mult mai usoara si la indemana marii multimi, realizabila nu numai in izolarea si in linistea pustiei, ci in mijlocul lumii, in nemijlocita apropiere de semenii nostri si in stransa comuniune cu ei: este calea trairii spirituale liturgice, care urmareste unirea cu Dumnezeu prin mijloacele formelor sensibile ale cultului sau ale slujbelor divine[17].

De aceea, la propunerea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a aprobat ca anul 2014 sa fie dedicat Sfintei Spovedanii si Sfintei Impartasanii, sa fie un an Euharistic, stiind bine ca savarsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor in dumnezeiescul Trup si Sange, iar ca scop sfintirea credinciosilor[18].

Sigur ca pentru a intra in Rai si a gusta din pomul vietii, pentru a te impartasi si cu Sfintele Taine, este nevoie de o anume pregatire. Postul Craciunului ne-a dat aceasta posibilitate. Abtinerea de la mancarea de dulce, lecturarea Sfintelor Scripturi, actele de caritate si, mai ales, o buna Spovedanie ne-au ajutat sa ne primenim sufletul. Sfantul Simeon Noul Teolog, referindu-se la pocainta si la nevointa sincera, determinate de o credinta puternica, zice: Asadar, crezand din tot sufletul si caindu-ne cu caldura, zamislim pe Cuvantul lui Dumnezeu in inimile noastre, ca Fecioara, daca avem sufletele noastre fecioare curate[19].

Sfantul Macarie Egipteanul ne spune ca pocainta este singura noastra salvare! Nici cultura, nici inteligenta, nici nobletea, nici frumusetea nu-l reinnoiesc pe om, ci numai pocainta adevarata, rusinea si regretul pentru tot pacatul savarsit in trecut. Si, bineinteles, schimbarea totala a felului de vietuire, de gandire[20]. Pocainta adevarata se finalizeaza intotdeauna printr-o buna spovedanie, urmand apoi impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

Vasile Voiculescu, in cunoscutu-i „Colind” cu profund continut euharistic, spune: In coliba-ntunecata/ Din carne si os lucrata,/ A intrat Hristos deodata./ Nu faclie ce se stinge,/ Nu icoana ce se frange,/ Ci El Insusi, trup si sange,/ Preschimbat pentru faptura/ Intr-o scumpa picatura,/ Dulcea Cuminecatura[21]. Sarbatoarea Craciunului are in centrul ei de foc acest Ospat euharistic al credintei – Sfanta Liturghie. In coliba sufletului nostru, curatita in timpul postului, intra Hristos Cel nascut in ieslea Betleemului. Sufletul nostru, devenit iesle curata, trebuie sa-i ofere salas Mantuitorului. Fara Liturghie, fara o serioasa preocupare spirituala, Craciunul ramane o sarbatoare folclorica si comerciala.

Dorinta noastra puternica de a ne curati si a deveni salas al lui Hristos o exprima si cantarile din preajma Craciunului: Pe mine, cel ce am ajuns pestera de talhari, arata-ma, Doamne, Cel ce in pestera Te-ai nascut, locas al Tau si al Tatalui si al dumnezeiescului Tau Duh, ca sa te slavesc intru toti vecii.

Prin nasterea Domnului Hristos suntem reinfiati. Sfantul Pavel ne spune: pentru ca sunteti fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Sau in inimile noastre, care striga: Avva, Parinte! (Galateni 4,6)

Dorim ca acest Ospat al credintei sa fie deplin pentru dumneavoastra, pentru toti, iar sarbatorile Craciunului, Anului Nou si Bobotezei sa le petreceti cu multa bucurie, impreuna cu cei dragi!

Al dumneavoastra arhipastor, care va poarta in inima,


†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului


[1]Sfantul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, „Filocalia 3”,Sibiu, 1948, p. 8.
[2]Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Deisis, Alba Iulia, 1994, p. 206.
[3]Drumul Crucii, Alba Iulia, 1994, p. 88.
[4]Liturghier, EIBMBOR, Bucuresti, 2012, p. 170.
[5]Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa 2, EIBMBOR, Bucuresti, 1974, p. 36.
[6]Ibidem.
[7]Sorin Dumitrescu, 7 Dimineti cu Parintele Staniloae, Anastasia, Bucuresti, 1992, p. 7.
[8]Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, p. 15.
[9]Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa 2, p. 37.
[10]Mineiul pe Decembrie, EIBMBOR, Bucuresti, 2005, p. 426.
[11]Ibidem, p. 434.
[12]Conf. Univ. Dr. Ioan Bocsa, Colinde Romanesti, Fundatia Culturala Terr Armonia, Cluj-Napoca, 2003, p. 621.
[13]Ibidem, p. 624.
[14]Pr. Prof. Ioan Brie, 73 de Colinde, Cluj-Napoca, p. 27.
[15]Sfantul Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, p. 150.
[16]Mineiul pe Decembrie, p. 312.
[17]Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii si Despre viata in Hristos, Bucuresti, 1989, p. 15.
[18]Ibidem, p. 27.
[19]Filocalia 6, EIBMBOR, Bucuresti, 1977, p. 157.
[20]Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina, Bucuresti, 2001, p. 42.
[21]Vasile Voiculescu, Integrala Operei Poetice, Editura Anastasia, Bucuresti, 1999, p. 575.
 

.

24 Decembrie 2013

Vizualizari: 879

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Andrei Andreicut 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE