† CASIAN,

Cu harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Dunarii de Jos,
preacucernicului cler, cinului monahal si tuturor dreptmaritorilor crestini din eparhia noastra,
Har, pace, sanatate, iar de la Noi arhiereasca binecuvantare.

Preacucernici si Preacuviosi parinti, Iubiti credinciosi si credincioase,
Parintele nostru ceresc arata iubirea Sa fata de oameni si fata de creatie „in multe feluri si‑n multe chipuri, (...) prin proroci“ (Evrei 1,1) si prin diferite persoane alese. In lumea cea veche, insa, nu se gaseste o marturie clara despre o persoana care sa uneasca deodata in sine pe om cu Dumnezeu aici, pe pamant, intre noi si cu noi1, „pentru noi, oamenii, si pentru mantuirea noastra“2.

„ Cele ce ochiul n‑a vazut si urechea n‑a auzit si la inima omului nu s‑au suit“ (I Corinteni 2, 9) a pregatit Dumnezeu pentru noi, din prea marea Sa mila fata de toti, cei cazuti in neascultare si „robi ai pacatului“ (Romani 6, 20) din care s‑a „nascut moartea“ (Romani 6, 23). Nu ne‑a certat cu „naluciri infricosatoare“3, ci „ne‑a cercetat de Sus“4. A venit la noi „Rasaritul rasariturilor“ si celor ce eram „in latura si in umbra mortii, lumina ne‑a rasarit“! (Matei 4, 16). Toate acestea s‑au facut din iubirea Sa fata de noi: „Asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul‑Nascut L‑a dat (lumii – s.n.), ca tot cel ce crede in Dansul sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“ (Ioan 3, 16). Asadar, vine trimisul lui Dumnezeu pentru noi, cei decazuti din demnitatea de fi, din dorinta de a ne face iarasi pe toti fi ai Sai. Parintele nostru ceresc „doreste sa aiba, pe pamant, mai multi fi“5 ascultatori si, de aceea, ni‑L trimite la „plinirea vremii“ (Galateni 4, 4) pe Fiul Sau Cel Unul‑Nascut, pe „Fiul Celui Preainalt“ (Luca 1, 32), pe „Fiul lui Dumnezeu“ (Luca 1, 35). Hristos Domnul, „Care S‑a intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria“6. A devenit si Fiul omului, „Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat“7, dar si om adevarat, pentru a ne ridica la starea dintru inceput.

Dar de ce a fost nevoie sa‑L trimita pe pamant pe Fiul Sau Cel Unul‑Nascut, pe Domnul nostru Iisus Hristos si sa Se nasca Prunc din Sfanta Fecioara Maria? Nu erau destule marturiile profetilor, ale patriarhilor si minunile aratate oamenilor in vechime?

Acestea toate raman valabile si folositoare, insa nu‑l pot ajuta pe om sa revina la starea de fu ascultator de Parintele Ceresc, asa cum a fost chemat la creatie. Prorocii au vestit, au amintit si au pregatit omenirea pentru refacerea acestei legaturi fliale si fresti cu Dumnezeu. Ei nu au putut arata insa un model viu, demn de urmat, necesar pentru a realiza aceasta stare de armonie si de filiatie si fratietate, autentice si adevarate.

De aceea era nevoie de Cineva de Sus, Care sa fe permanent si Acolo, cu Tatal, dar si aici, cu noi, pe pamant. Aceasta lucrare a implinit‑o Dumnezeu prin alegerea celei mai ascultatoare persoane de pe pamant, asupra careia L‑a trimis, din Cer, pe Sfantul Duh sa o sfinteasca. „Duhul Sfant Se va pogori peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri“ (Luca 1, 35). Astfel este pregatita persoana curata si ascultatoare de voia cereasca, dar si iubitoare de semenii sai cazuti in neascultare si in rautate. Sfanta Fecioara Maria, prin consacrarea de la Duhul Sfant, accepta nasterea suprafreasca de la Dumnezeu si devine astfel prima „biserica“ insufetita. Fiul lui Dumnezeu, prin nasterea smerita din Fecioara sfintita, devine si Fiul omului, ca pe omul instrainat sa‑l aduca Tatalui, in starea de fiu adevarat.

Preaiubiti frati si surori in Domnul,
Fara a intelege scopul Nasterii Mantuitorului, care este tocmai restaurarea sau restabilirea noastra ca fii ai lui Dumnezeu, nu ne mai recunoastem pe pamant ca frati intreolalta. De aceea, Intruparea Domnului este sansa noastra cea mai mare, spre implinirea acestei dorinte arzatoare. Cum ne arata Sfntii Parinti, Fiul lui Dumnezeu primeste trup omenesc nestricacios pe care il indumnezeieste, ca noi, oamenii pamanteni, sa primim harul indumnezeitor al Duhului Sfant: „Astfel, cand Fecioara il nastea, El nu suferea (caci nu avea pacat – s.n.), nici nu Se intina de trup, ci mai degraba sfintea si trupul. Si find in toate, nu Se impartaseste de toate (adica, de pacat – s.n.), ci mai degraba tuturor le da viata si le hraneste“8. Astfel, Fiul lui Dumnezeu este si pe pamant, precum in Cer, marele nostru binefacator. El este Emanuel, adica „Dumnezeu cu noi“, pentru ca si noi sa fm impreuna cu El, fi ascultatori si des toinici a‑I raspunde la iubire cu iubire.

Parintele profesor Dumitru Staniloae desluseste, pentru noi toti, aceasta lucrare minunata a „restaurarii omului“ ca pe o autentica recreere a omului din pacat si moarte, la viata virtuoasa si vesnica9. Pentru aceasta lucrare sfanta care ne este adresata noua, oamenilor, s‑a intrupat Fiul lui Dumnezeu. El devine, astfel, cel mai mare Dar din cate pot exista pe pamant. In aceasta realitate, a refacerii demnitatii omului, se adevereste singurul eveniment „nou sub Soare“ (Ecclesiastul 1, 9), nasterea Domnului, in Betleemul Iudeii, pentru renasterea noastra duhovniceasca: „Astazi, cum observa parintele Dumitru Staniloae, Fiul vrea un numar cat mai mare de fi ai Tatalui, de frati ai Sai. El implineste voia Tatalui de la creatie. Dar, intrucat oamenii creati nu se tin si nu se ridica la inaltimea de subiecte (de persoane – s.n.) ale dragostei divine, ci cad intr‑o existenta chinuita, Fiul intervine din nou sa implineasca voia Tatalui, restaurandu‑i (pe oameni – s.n.) in raportul de fi. Fiul se cade sa implineasca opera aceasta prin creatie si prin mantuire, caci el este in rolul de implinitor al voii Tatalui si el trebuie sa se apropie in chip special de cei care se cuvine sa‑i semene“.10

In Pruncul asezat in bratele Maicii Domnului, in saracacioasa pestera a Betleemului se descopera Cel ce din veci sta cu Tatal si cu Duhul pe Tronul ceresc al slavei. De aceea, cand Se naste, ingerii il slavesc si pe pamant, precum in Cer: „Slava intru cei de Sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire“ (Luca 2, 14).
Starea de Prunc dumnezeiesc pe pamant reprezinta real, in chip personal, modelul si icoana de urmat pentru fecare dintre noi, oamenii, pana la sfarsitul veacurilor.

Sfintele Evanghelii nu ne relateaza copilaria Mantuitorului, intrucat El a venit sa ne arate doar nevinovatia si curatia prin care se restabileste firea cea cazuta in pacat. „Tacerea Sfintelor Evanghelii se intrerupe insa pe neasteptate, facand loc istorisirii pe larg a aratarii lui Iisus (prunc – s.n.) ca Fiu al lui Dumnezeu in fata invatatorilor Legii Vechi, in Templul de la Ierusalim. Stand in mijlocul lor (la 12 ani – s.n.), El ii asculta si ii intreba, zice Sfantul Evanghelist Luca «Si toti cei care‑L ascultau pe El se minunau de intelepciunea si de raspunsurile Lui» (Luca 2, 46‑47)“.11

Asa vom intelege si mai bine, de la copii la cei adolescenti, sensul adanc al chemarii noastre de catre Hristos Domnul si cum sa ne insusim roadele reale ale nasterii Sale. El ni se arata intr‑un copil, find in acelasi timp si Dumnezeu adevarat, pentru ca noi sa redevenim oameni autentici, fi ai lui Dumnezeu: „De nu veti fi ca pruncii, nu veti intra in imparatia lui Dumnezeu“ (Luca 18, 16).

Cat de profunde sunt, in acest inteles tainic si dumnezeiesc, colindele noastre, pe care uneori le tratam cu neatentie si cu indiferenta! Ele preiau mesajul dumnezeiesc si adevarurile de credinta in legatura cu Nasterea Domnului si le transmit in formule simple, de inteles pentru copii si de meditat si de gandit pentru noi, cei maturi. Ceea ce inteleg pruncii din frumusetea greu de exprimat prin cuvinte privind prezenta Fiului lui Dumnezeu – copil la Betleem, noi astazi nu mai acceptam cu bucurie, la maturitate, find uneori prea indepartati de comoara sufeteasca a nevinovatiei pruncilor. De aceea, Dumnezeu ne cerceteaza iara si iara, „Mititel si infasetel,/ in scutec de bumbacel.“

El ni Se arata Prunc dumnezeiesc, amintindu‑ne de cele mai frumoase etape ale vietii tihnite de odinioara, cand eram si noi copii, iubiti si doriti de parintii si bunicii nostri cu viata sfanta. El ne invata si ne indeamna, prin aceasta stare de puritate a copilariei, sa ne curatim viata si sa devenim, dupa modelul sau, noi insine, daruri personale catre alte persoane.

Nasterea Domnului este Darul inomenirii lui Dumnezeu pentru indumnezeirea noastra. Sfantul Maxim Marturisitorul vede in aceasta relatie de daruire a noastra unii altora actul iubirii implinit in umanitate. Acesta se realizeaza pe viu din iubirea dumnezeiasca fata de om, la Nasterea Mantuitorului: „Iubirea dumnezeiasca si fericita leaga pe om de Dumnezeu si il arata pe iubitorul de Dumnezeu dumnezeu“12 (dupa har – s.n.).

Asadar, frati si surori in Domnul, acesta este Darul de Craciun pentru fiecare om! Este iisus hristos, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul nostru, in noi si in casa sufetului nostru! La ce ne‑ar f de folos altfel o noua ocazie de bucurii la sarbatorile omenesti, care tin atata timp cat tin darurile materiale? „Dar tie – frate si sora – ce‑ti poate folosi faptul ca Hristos a venit in trup, daca n‑a venit si in sufetul tau? Sa‑L rugam ca in fecare zi sa se implineasca si in noi venirea Lui, ca sa putem spune «Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine» (Galateni 2, 20)“.13

Dreptmaritori si iubiti frati crestini,
Am aratat cateva intelesuri, din cele multe, despre scopul Nasterii Domnului, in primul rand, pentru binele si bucuria omului din ce in ce mai trist, mai sarac si mai singur. Oriunde ne‑am afla, dorim sa avem mai multe bucurii si, daca se poate, sa primim de la oameni cat mai multe daruri tocmai la Nasterea Domnului. Saracia materiala insotita de grijile lumesti ne intristeaza, ne indeparteaza pe unii de altii si contribuie la distantarea noastra, uitand ca suntem, in primul rand, frati crestini.

De aceea, cel mai adesea nu avem timp sa‑L cautam pe Cel ce ne cauta din Cer, aici, pe pamant, pe Dumnezeu cel „mititel si‑nfasetel“, pe „Dumnezeu cu noi in casa“, pe Dumnezeu cu noi la Sfanta Masa, pe Dumnezeu, apoi, cu noi, la masa, acasa! El este atat de aproape in toti cei „osteniti si impovarati“, in cei tristi, bolnavi, straini ori
flamanzi de dreptate si de paine. De cate ori ne apropiem de acesti semeni ai nostri, il gasim pe Hristos in ei, venit „sa Se nasca si sa creasca“ si sa ne ajute sa‑L iubim prin fapta buna! Asa redevenim frati! Asa redevenim oameni pentru oameni si nu oameni contra oamenilor! Asa putem deveni asemenea Fiului lui Dumnezeu, filantropi, caci Dumnezeu este incepatorul adevaratei iubiri de oameni, spre a‑i infrati real „la bine si la greu“! Un colind batranesc rezuma intr‑un mod convingator aceasta realitate:
„...Nu uita, cand esti voios, Romane (crestine) sa fi bun!“

Omul bun este si un filantrop, care devine darul lui Dumnezeu pentru semenii sai, dupa modelul Fiului dumnezeiesc intrupat din Fecioara Maria „pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire“. De aceea, toate faptele bune de Craciun si la Sfintele Sarbatori ar trebui sa fe permanentizate zi de zi, in toate situatiile.

Anul acesta, la Dunarea de Jos am fost incercati cu necazuri personale si comunitare, dupa cum se stie, la revarsarile apelor, in multe localitati din Campia Covurluiului. Dar am gustat, deodata cu durerea si suferintele, din plin, din darurile flantropiei venite din toata Patriarhia Romana si din strainatate, la indemnul Preafericitului Patriarh Daniel, urmat de parintii nostri ierarhi din Sfantul Sinod, de preotime si de multimea credinciosilor jertfelnici si iubitori de semeni. Asadar, se cuvine astazi, in chip deosebit, a le multumi cu recunostinta tuturor binefacatorilor nostri, la toti cei de aproape si la cei de departe!

In acelasi timp, sa nu uitam ca suntem chemati si asteptati sa devenim flantropi toti, adica in orice imprejurare sa ne ajutam aproapele, care este semenul de langa noi! Sa nu fugim departe de el si sa nu il parasim la necaz, caci de Hristos ne separam in astfel de situatii. Unind mai profund si mai concret rugaciunea si nevointa perso‑ nala cu fapta buna, vom face loc Domnului si in „Betleemul“ sufetelor, al trupurilor si al caselor noastre. Asa ne imbogatim spiritual si flantropic! Asa devenim oameni restaurati in dragostea jertfelnica si milostiva. Astfel scade in intensitate si criza economica din lumea contemporana. sa nu saracim, insa, si sufeteste, in situatii de saracie materiala!

De aceea, uniti in cugete si impacati sufleteste, sfintitii slujitori si iubitii nostri frati crestini din toate comunitatile, ca "oaze“ ale iubirii de Dumnezeu si de oameni, sa lasam lumina Nasterii Domnului sa devina si "faclie“ vazuta a faptelor bune, singurele care ne fac si pe noi mai buni.

Sa nu uitam a ne reintalni in rugaciuni la cumpana dintre ani, spre a‑L ruga pe Domnul pentru mai binele nostru sufetesc si comunitar‑social, caci tot in anul 2014 vom primi mari daruri ceresti, intrucat este inchinat de Sfantul Sinod Sfintelor Taine ale Spovedaniei si Impartasaniei, precum si implinirii a trei secole de la muceniceasca iubire de Dumnezeu si de neam a Sfintilor Martiri Brancoveni.

„Si‑acum te las,
Fii sanatos
Si vesel de Craciun.
Dar nu uita, cand esti voios
Romane – crestine – sa fi bun!“.
Asa sa ne ajute Mantuitorul la toti!
La multi ani!
Al vostru de tot binele doritor si catre Hristos Domnul rugator,

+ Casian,
Arhiepiscopul Dunarii de Jos

Note:

1. † Justin Moisescu, Dumnezeu pe pamant a venit si omul la cer s‑a suit, in vol. „Patriarhul Justin. Opera integrala. Omilii arhieresti“, Editura Anastasia, Bucuresti, 2004, p. 395.
2. Crezul ortodox, art. 7.
3. Rugaciune la slujba Aghesmei mici, in Molitfelnic, E.I.B.M.O., Bucuresti, 2013, p. 195.
4. Din slujba Nasterii Domnului, Luminanda „Cercetatu‑ne‑a pe noi...“, in Mine‑ iul pe decembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2005, p. 446.5. Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, Iisus Hristos sau restaurarea omului, ed. a II‑a, Editura Basilica, Bucuresti, 2013, p. 101.
6. Crezul ortodox, art. 8.
7. Ibidem, art. 5.
8. Sfantul Atanasie cel Mare, Tratat despre intruparea Cuvantului si despre arata‑ rea Lui noua, prin trup, cap. IV‑XVII, in col. „Parinti si scriitori bisericesti“, vol. X V, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1987, p. 110‑111.
9. Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, op. cit., p. 101.
10. Ibidem, p. 102.
11. † Justin Moisescu, op. cit., p. 396.
12. Pr. prof. dr. Dumitru Staniloae, op. cit., nota 38, p. 102.
13. Origen, Din Omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXII‑a, in col. „Parinti si scriitori bisericesti“, vol. VII, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1982, p. 112.

• Craciunul - Nasterea Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Craciunul pe rit vechi
  Publicat in : Viata liturgica
• Craciunul branduit
  Publicat in : Craciun
• Cu Craciunul la Gioni Teologul
  Publicat in : Editoriale