Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Ambrozie

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Ambrozie Mareste imaginea.

 †AMBROZIE EPISCOPUL GIURGIULUI
SFANTA FAMILIE, MODEL PENTRU FAMILIILE DE ASTAZI

PASTORALA LA NASTEREA DOMNULUI

†AMBROZIE
DIN MILA LUI DUMNEZEU,
EPISCOP AL GIURGIULUI
Iubitului nostru cler,
cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini,
har si pace de la Dumnezeu,
iar de la Noi arhiereasca binecuvantare!

,,Si Cuvantul s‑a facut trup si s‑a salasluit intre noi si am vazut slava Lui” (Ioan 1, 14).

Preacuviosi si Preacucernici Parinti, Cuvioase Maici, Iubiti frati si surori in Domnul,

Cu negraita bucurie sufeteasca toata crestinatatea, de la un capat la altul al pamantului, sarbatoreste astazi praznicul cel mare si luminat al Nasterii Domnului, iar sfanta noastra Biserica, in armonioasele ei cantari, ne indeamna, asa cum i‑a indemnat veacuri de‑a randul pe mosii si stramosii nostri: ,,Hristos se naste, slaviti‑L! Hristos din ceruri, intampinati‑L!”.

Cu doua mii de ani in urma, dand ascultare poruncii stapanirii, ca toata sufarea imparatiei sa se inscrie in cetatea de obarsie, batranul Iosif si Fecioara Maria au pogorat in Betleemul Iudeii. La capatul unui drum lung si ostenitor, au afat orasul plin de lume si nu si‑au putut gasi adapost decat intr‑un staul umil, incalzit doar de suflrea dobitoacelor. Dar Maria trebuia sa nasca, daruind trup fagaduintei ceresti si implinind, astfel, asteptarea de veacuri a oamenilor.

Prin voia Celui de Sus, tocmai noaptea aceea a fost aleasa pentru venirea Pruncului sfant pe pamant.

Stelele ardeau mai mult ca oricand pe intinderea boltii albastre si o neasemuita inforare stapanea in vazduh. O vraja de taina invaluia intreaga fire. Dintr‑o zare in alta, adiau miresmele harului dumnezeiesc. Un inger s‑a aratat pastorilor ce‑si strajuiau turmele prin partea locului si le‑a risipit spaima zicand: ,,Nu va temeti! Caci iata va vestesc bucurie mare, care va f pentru tot poporul” ( Luca 2, 10).

Calauziti de stralucirea unei stele, pe cat de minunate, pe atat de tainice, trei magi pornisera din departatele meleaguri unde vietuiau, dornici sa se inchine noului imparat nascut. Aduceau cu ei daruri bogate, ‑ aur, smirna si tamaie – si iata ca vazura steaua revarsandu‑si raza de aur asupra Betleemului. Si s‑au lamurit indata ca aceasta era tinta calatoriei lor si ca acolo, in staulul luminat de stralucirea slavei, se afa Cel in fata caruia voiau sa se inchine.

Staulul umil, cu fan si cateva dobitoace, gazduind pe Iosif si Maria, fecioara harazita sa fe Maica Domnului, s‑a preschimbat dintr‑o data in maret salas fara de pereche pe lume. Ingeri sunau in trambite de argint vestea cea mare, cete de ceresti fapturi slavosloveau in vazduh si slava toata inconjura pe Pruncul Iisus.

Astfel istoriseste slova Sfintelor Scripturi intamplarile noptii sfnte a nasterii Domnului Hristos. Si cu adevarat asa s‑au petrecut lucrurile. Bogat si fara de pret dar a facut Parintele Ceresc in acea noapte urmasilor intru pacat ai oamenilor dintai, stapanitorii gradinii Edenului. El le‑a daruit pe Pruncul Iisus, Fiul Sau, trimis pe pamant sa ia chip si trup omenesc, si sa osteneasca prin fapta unei intregi vieti, pentru mantuirea neamului zamislit din Adam si Eva.

In ceasul nasterii Domnului, fagaduinta Atotputernicului a devenit realitate: ,,Si Cuvantul trup s‑a facut si s‑a salasluit intre noi…” (Ioan 1, 11‑15).

Iubiti frati si surori in Domnul,
Venirea pe pamant a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel adevarat, s‑a facut nu „cu naluciri, infricosandu‑ne pe noi”, ci pe o cale pe cat de simpla, pe atat de umila. Oare, nu ar f putut El sa vina cu slava, pe norii cerului in sunet infricosator de tunete si de traznete, avand in jurul Sau osti de ingeri si de arhangheli si cete de heruvimi si serafmi care sa‑L poarte pe umeri? Pentru dragostea noastra si pentru a ne sluji inca de la inceput ca exemplu in viata, El se lipseste cu desavarsire de toate acestea, de toata slava Lui cereasca de care se bucura din veci in sanurile Parintelui ceresc, se leapada de ea si, intrupandu‑se de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria, ia asupra Sa toate neputintele si toate slabiciunile frii noastre, afara de pacat, si se naste umil, ca un prunc, intr‑un staul saracacios de vite, intr‑o pestera, din marginea cetatii Betleem, in Iudeea. Clipa aceasta a Nasterii Domnului, cand Fiul lui Dumnezeu devine Fiu al Preasfntei si Preacuratei Fecioare, este clipa in care cerul se uneste pentru totdeauna cu pamantul. Clipa in care frea omeneasca, prin zamislirea laolalta cu Dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu, in pantecele cel fecioresc al Maicii Preacurate, se curateste in chip desavarsit de pacatul stramosesc si este readusa la curatia cea dintai, pe care Adam, parintele neamului omenesc, a avut‑o cand a iesit din mainile Ziditorului sau si pe care a pastrat‑o pana la savarsirea celui dintai pacat, celei dintai fapte de neascultare fata de Dumnezeu.

In minunata asemanare pe care Sfantul Apostol Pavel o face intre Adam cel dintai si Hristos Domnul, Îl arata pe Fiul lui Dumnezeu cel intrupat ca pe un nou Adam, in care se infaptuieste o fre omeneasca noua tot atat de curata, tot atat de sfanta si tot atat de stralucitoare, ca aceea pe care a avut‑o vechiul Adam, inainte de cadere, dar care, datorita prezentei in ea a Fiului lui Dumnezeu, este si ramane de‑a pururi izvoratoare de har pentru toti. Caci zice Sfantul Apostol Pavel: ,,asa cum printr‑un om a intrat pacatul in lume si prin pacat moartea, iar moartea a trecut la toti oamenii, prin aceea ca toti au pacatuit … cu mult mai mult harul lui Dumnezeu si darul Lui au prisosit asupra celor multi, prin harul unui singur Om, Iisus Hristos” (Romani 5, 12‑15). Si tot Sfantul Apostol Pavel spune ca: ,,Daca prin greseala unuia moartea a imparatit printr‑unul, cu mult mai mult, cei ce primesc prisosinta harului si a darului dreptatii, vor imparati in viata prin unul Iisus Hristos” (Romani 5, 17).

Staruind asupra venirii in lume a Fiului Lui Dumnezeu intrupat, Sfntii Parinti ai Bisericii noastre vad cu totii in intruparea Domnului faptul cel mai de seama al lucrarii Sale mantuitoare. Astfel, Sfantul Atanasie cel Mare ne spune ca Domnul si Mantuitorul Iisus Hristos, prin intruparea Sa, a coborat cerul pe pamant, pentru a ne da putinta ca si noi sa ne ridicam la cer. Fiul lui Dumnezeu, cel vesnic, s‑a facut om, pentru a ne da putinta ca si noi, la randul nostru, sa devenim dumnezei dupa har. Iar Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul si Sfantul Grigorie de Nyssa vad in intruparea Domnului innoirea frii omenesti si ridicarea ei din adancurile intunecate ale pacatului pe inaltimile cele mai insorite ale curatiei si ale sfnteniei.

Iubitii mei fi duhovnicesti,
Intre cantarile care impodobesc cu graiul lor sarbatoresc Nasterea Domnului, parca rasuna inca frumoasa stihira, ce se indreapta catre fecare dintre noi, intrebandu‑ne: ,,Ce vom aduce Tie, Hristoase? Ca Te‑ai aratat pe pamant ca un om pentru noi; ca fecare dintre fapturile cele facute de Tine, multumita aduce Tie, ingerii lauda, cerurile steaua, magii daruri, pastorii minunea, pamantul pestera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara” (Vecernia Sarbatorii).

S‑a nascut Hristos Domnul. Sa ne bucuram! Dar pentru ca bucuria noastra sa fe deplina, trebuie sa ne intrebam „ce vom aduce Tie, Hristoase?”. Si trebuie sa si raspundem! Cu fapte, nu numai cu vorbe! Altfel, bucuria noastra va ramane umbrita de semnul de intrebare, ce, cu voia sau fara voia noastra, se va aseza in fata vietii noastre. Atunci, la ieslea de langa Betleem fecare dintre fapturi, dupa cum am auzit, si‑a adus prinosul ei. In cele mai bine de douazeci de veacuri ce s‑au scurs, an de an, crestinii de pretutindeni si‑au adus cinstirea lor de viata si amintire duhovniceasca la praznuirea Nasterii Fiului lui Dumnezeu, dupa puterea lor.

Inaintasii nostri ne‑au lasat din viata lor frumoase obiceiuri care strabat in viata si finta noastra la vremea acestei sarbatori: an de an rasuna la ferestre colindele de Mos‑Ajun. Ne‑au daruit strabunii cu datini si colinde si, din indepartati parinti, ni s‑au incredintat ‑ odor de mare pret ‑ datini crestinesti, pe care noi le indeplinim cu drag, „din an in an”. Ei au raspuns, astfel, la marea intrebare, s‑au bucurat si ne‑au lasat indemnul sa‑i urmam. Aceasta au facut stramosii, iar noi le respectam porunca.

Dar si noi, crestinii de astazi, suntem datori sa ne punem intrebarea „ce vom aduce Tie, Hristoase?” si sa raspundem la ea. Nu este de ajuns numai sa ne inforam de intruparea Cuvantului, sa ne bucuram la ieslea din Betleem a Stapanului, sa silabisim cantarea ingereasca sau sa lacrimam intru strabuna amintire.

Nu putem trece cu vederea faptul ca, prin ieslea de la Betleem, orice crestin a devenit fiu al lui Dumnezeu si este chemat sa indeplineasca doxologia noptii sfinte.

Este multa durere in lume la ora aceasta, mai multa decat a fost vreodata: de la strigatul mut al copiilor ucisi in pantecele maicilor lor pana la mustrarile nelinistitoare traite de acestea; de la suferinta copiilor lipsiti de dragostea parintilor lor pana la aceea adusa de divorturi si insingurare, de lipsa de sens ascunsa in bautura, drog sau desfranare.

Intalnim foarte multi oameni in neputinta. Oameni care au boli grave si oameni care nu au ce pune pe masa. Oameni pe care ceilalti semeni ,,super realizati” nu ii mai iau in seama si ii trateaza ca find inferiori din toate punctele de vedere. Oameni ai caror ochi nu mai pot plange, caci acel izvor de lacrimi a secat. Din cauza zgomotului asurzitor al mass‑media si a ideologiilor care pretind ca se ingrijesc de om si de drepturile lui, nu mai auzim cumplitul strigat ce se ridica din inimile a tot mai multi, a intregii umanitati. In mod paradoxal, ceea ce vedem la televizor nu este, cu adevarat, decat visul unei lumi si a unor minti umane, de cele mai multe ori bolnave. Ce preferam, asadar: sa visam ca traim, in minciuna vietuind si in mare durere si suferinta murind sau sa traim cu adevarat in Hristos, vazandu‑le pe cele trecatoare ale lumii acesteia ca pe un vis?

Oare, stand intre cele ale noastre, pe care le‑am realizat poate la superlativ, se cuvine sa‑i dam uitarii pe ceilalti care nu au? Oare este bine, ca functionar public find, sa‑ti executi meseria si sa nu‑ti pese de cel sarman? Cred ca nu! Suntem capitalisti si deci banul e ban, ,,job”‑ul e ,,job”! In crestinism, cunoastem un lucru: lui Hristos ii pasa de toti oamenii1.

La o privire generala asupra istoriei Romaniei de dupa 1990, avem tendinta sa credem ca s‑a instalat un fel de ,,credinta”‑ de a prelua tot ce vine din Occident cu o mare acrivie, ca pe niste lucruri ,,sfnte”, al caror adevar nu poate si nu trebuie pus la indoiala. Dar lucrurile nu stau chiar asa. Observam, cu tristete, ca acest lucru functioneaza numai in ceea ce priveste raul. Cele mai demonice modele sunt copiate hipnotic, in timp ce binele este pus intotdeauna la indoiala atunci cand nu este cu desavarsire neglijat. Aceasta pentru ca mass‑media functioneaza selectiv: promoveaza intotdeauna raul ca pe ceva extraordinar – se vinde bine ‑ , dar ignora sau de‑a dreptul cenzureaza tot ceea ce ar putea constitui un model bun in lumea occidentala. Spre exemplu, de ani de zile in Occident se desfasoara manifestatii si marsuri in sprijinul vietii, la care participa de la cateva zeci de mii de oameni pana la sute de mii. Insa, la noi, acestora nu li se acorda aproape niciodata atentie, ca si cum nu ar exista. În schimb, sunt promovate cu multa minutiozitate marsurile homosexualilor si a tot felul de alti rataciti. Astazi nu ti se mai spune: ,,Ai grija sa nu privesti cu pofta la femeie straina!”, ,,Sa nu minti!”, ,,Sa nu judeci sau sa mahnesti pe aproapele!”; nici macar ,,Sa nu desfranezi!”, ,,Sa nu furi!” si ,,Sa nu ucizi!” nu ti se mai spune. Dimpotriva: ,,Baga de seama sa nu fi extremist!”. Ai dreptul ,,sa iubesti” si ,,sa‑ti refaci viata” (ori de cate ori se intampla), ai ,,dreptul asupra propriului corp”, adica esti libera sa faci avort, ba chiar ti se recomanda pentru o multime de motive. La fel, ti se cere sa cunosti cat mai multe religii si sa fi deschis la inchinarea la cat mai multi dumnezei, ca doar ,,Dumnezeu e acelasi”. Mai mult, se naste un fel de crestinism relativist, al jumatatilor de masura, al sferturilor si zecimilor de masura2.

Lumea a inceput sa fe bolnava si, dupa cum anticipa Dostoievski, oamenii parca nu mai stiu sa judece ce este bine si ce este rau, condamna pe cei nevinovati si proslavesc pe criminali, se pornesc unii impotriva celorlalti, se invinuiesc reciproc si sunt mai dezbinati ca niciodata. Acest lucru se intampla intr‑un grad mai mic sau mai mare cu toata lumea. Mai ales cu cei care habar nu au ce este postmodernismul, nihilismul sau duhul lumii, dar care stapanesc la perfectiune o retorica simpla, formata din cateva propozitii furnizate de aceeasi mass‑media, care le odihneste constiinta si le da posibilitatea sa moara mioritic, fara sa inteleaga prea bine de ce si pentru ce au trait. Ceva de genul: ,,Lasa ca stiu eu!”, ,,Eu asa simt!”, ,,Atata merit si eu!”, ,,Eu il am pe Dumnezeu in mine!”, ,,Nu am nevoie de Biserica si preoti!”, ,,Suntem diferiti. Acum nu mai e ca altadata. Lasa‑i sa faca ce vor, daca asa sunt ei!. Se iubesc, de ce sa nu li dea si lor dreptul sa se casatoreasca?”. ,,Ne iubim, dar mai stam asa, impreuna, ca sa vedem daca merge (casatoria de proba). M‑am hotarat sa‑mi refac viata (divortul)”. Si lista poate continua la nesfarsit, existand o scuza si o explcatie pentru aproape orice.

Capcana ne‑am intins‑o partial noi insine, cand voit am interpretat cuvintele si invataturile Bisericii potrivit dorintelor sau simturilor noastre atatate de patimi. Ortodoxia nu este exclusivista, ne‑am spus noi, uitand ca acest lucru este valabil numai cand vorbim despre om si nu cand este vorba despre pacat. Ortodoxia e deschisa, imbratiseaza si asuma totul, ne repetam adeseori, fara sa realizam ca, iarasi, este vorba de tot lucrul ce poarta in el insasi ratiunile puse de Dumnezeu in creatie, iar nu miscarile irationale ale razvratirii impotriva lui Hristos.

Si astfel, putin cate putin, fe cu televizorul, fe prin muzica sau prin curentele la moda, ne‑am indepartat tot mai mult de ceea ce ar trebui sa insemne cu adevarat viata in Hristos. Viata ascetica sau minunile, ca fapt cotidian, au ajuns sa fe privite ca naratiuni ale unui trecut aproape mitologizat. Atat de mult s‑a indepartat crestinismul postmodern de adevar, incat a inceput sa‑si justifce pacate si chiar patimi dintre cele mai mari si mai diverse! S‑a ajuns, astfel, ca unii sa‑si scuze nu numai furtul si adulterul, ci chiar si sodomia si blasfemia3.

Dar oare crestinismul inteles si trait astfel ne mai poate mangaia si odihni sufeteste? Ne mai poate lumina mintea cu intelesuri dumnezeiesti? Acest fel de crestinism ne mai poate oare mantui?

Mantuitorul Iisus Hristos, incepand de la ispita de pe Muntele Qarantaniei si pana la rastignirea pe Cruce, nu este deloc preocupat sa nu scandalizeze prin marturisirea adevarului, sa nu creeze impotriviri prin incalcarea traditiilor omenesti. Oare prin teologia jumatatilor de masura ‑ si cu lumea, si cu Dumnezeu ‑ ne vom putea mantui? Nu ni se pare ca acest ,,si cu lumea, si cu Dumnezeu” a ajuns in zilele noastre sa fe mai mult cu lumea si mai deloc cu Dumnezeu?

In intreaga istorie a crestinismului, de la martirii primelor secole si pana la cei din inchisorile comuniste, de la ascetii pustiei Egiptului si pana la cuviosii parinti ai zilelor noastre, crestinii au marturisit cu putere in mijlocul lumii in care au trait credinta in Hristos. S‑au nevoit, au rabdat, au suferit si si‑au dat viata pentru Evanghelie, pentru a dobandi harul Duhului Sfant aici, pe pamant, si pentru a castiga, astfel, Împaratia Cerurilor, asa cum observam ca se intampla si astazi cu frati de‑ai nostri din diferite tari ale lumii.

Asadar, ce ne dorim? Spre ce tindem? Spre o viata crestina sau spre o etica occidentala secularizata? Nu cumva omul s‑a indepartat atat de mult de Dumnezeu, incat ar f mai necesara pentru el o etica occidentala secularizata decat o morala crestina?

Multi cred ca aceasta etica occidentala da mai multe roade decat morala crestina. In acest caz, folosind o astfel de judecata, intelegerea este gresita. Ceea ce pleaca de la om ramane doar la nivel uman. Ceea ce pleaca de la Dumnezeu trebuie sa ajunga la Dumnezeu. Aici, avem insa de‑a face cu ceva care ridica mari semne de intrebare. De ce in tarile ortodoxe modul de viata nu este unul la nivel ridicat ca standard, ca sa nu mai vorbim de siguranta si de grija zilei de maine?

Nu dorim sa credem ca etica lumii ar fi mai mare decat morala crestina. In schimb, credem un lucru: nu crestinismul este invechit si perimat, asa cum sustin unii, ci trairea religioasa si aplecarea spre valorile crestine este falsa. Intratul in biserica duminica trebuie sa coincida cu timpul innoirii noastre, al renasterii permanente in Hristos4.

Totusi, in Romania mai sunt Parinti care se roaga in munti pentru lume, mai sunt familii care rabda necazurile pentru Hristos si se bucura de belsugul harului, mai sunt oameni simpli care prefera sa faca binele, ascunsi de lumina refectoarelor. Daca ne vom intoarce privirile mai mult catre interior, daca ne vom prinde radacini mai cu sete in adancul inimii noastre, in viata propriului sufet, in familie, in tot ce avem mai bun in noi si in lumea in care traim, avem mari sanse sa devenim pentru Occident un adevarat liman, iar pentru noi insine pamantul fertil al intelegerii ca pentru un alt fel de viata am fost creati de Dumnezeu.

Iubiti credinciosi,
Pana la urma, care este sensul vietii noastre? Se pune, deci, problema unui stil de viata, factorul patogen cel mai raspandit in zilele noastre. Pentru ca, altfel, nu ne putem explica de ce acum, cand medicina a ajuns la un apogeu greu de imaginat, totusi starea de sanatate a oamenilor este cu mult mai rea decat acum douazeci de ani ‑ atat la tineri, cat si la
batrani. Aproape ca nu exista om peste 60 de ani care sa nu aiba trei, patru sau cinci boli.

Daca o ducem mai bine, de ce suntem mai bolnavi? Pentru ca stilul de viata este foarte defectuos! Chiar daca avem posibilitatea sa mancam mai bine, nu mancam mai bine; chiar daca avem posibilitatea sa facem miscare, nu facem miscare. Totul depinde de stilul de viata: sportul, gandirea, miscarea, aerul.

Televiziunea ne ofera o lume a iluziilor, cu care ne putem identifca atunci cand universul nostru este monoton si apasator. Devenind dependenti de aceasta forma de evadare, oamenii de la televizor devin pentru noi mai reali decat cei pe care‑i cunoastem in realitate5. Un copil intrebat find ce ar alege intre calculator si o discutie cu tatal sau, acesta a raspuns: ,,Calculatorul”. Sa stai toata ziua la televizor sau pe internet etc. Unde poate sa duca acest stil de viata, decat la ceea ce duce? Trebuie, deci, ca tanarul, copilul sa fe obisnuit sa iasa in natura, sa se bucure de lume pentru ca, totusi, viata este o bucurie, nu este o tristete, ca sa incepem sa plangem toata ziua. Noi trebuie sa ne bucuram de viata intr‑un mod frumos, crestinesc, optimist. Degeaba avem creier, daca nu‑l folosim6.

Ne strecuram prin multime ca sa ajungem la scoala sau la serviciu. Discutam, vorbim la telefon cat ne permite timpul si ne uitam la televizor. Niciodata in istorie oamenii nu au comunicat atat de mult ca astazi si, totusi, omul modern, mai mult decat oricand, sufera de singuratate. E o afectiune pe care unii nici macar nu o constientizeaza ‑ ca bolnavul care nu stie de ce ii este rau. Cu toate acestea, singuratatea este dovedita ca una din cauzele importante ale bolilor mentale (in special depresia), dar si ale scaderii imunitatii si ale mortalitatii in cazul bolnavilor de cancer.

Poate ca din cauza acestui simtamant, a acestei temeri ‑ frica de singuratate ‑ apare si inclinarea patologica a tinerilor catre anturaje, discoteci, baruri sau explozia retelelor de (re)socializare pe internet. Ei simt nevoia sa se dea in spectacol, lucru care ajunge uneori pana la tentativele de sinucidere. Totul numai pentru a fi luati in seama, pentru a simti ca nu sunt singuri. Ridiculizat sau pierdut in zgomotul media, strigatul acetor sufete disperate nu mai poate fi auzit. Nu mai are cine, caci toti sunt preocupati de propria singuratate. Dramele se consuma interior, mascate de distractiile protocolare sau de refugiul in lumea virtuala. Sa nu credem ca singuratatea inseamna neaparat lipsa atentiei celorlalti fata de noi! E mai degraba produsul incapacitatii noastre de a iubi si a ne darui. Omul care iubeste isi gaseste intotdeauna sensul. Pentru el, viata este bogata, este frumoasa. Aceasta nu numai pentru ca, psihologic, prin dragoste te simti aproape de ceilalti, ci, in primul rand, pentru ca intr‑o astfel de dragoste este prezent intotdeauna Dumnezeu.

Singura credinta ce ne poate asigura sentimentul cald al unei vieti de familie si ne poate scapa astazi de singuratate este viata in Hristos. Toti aceia care purtam numele de crestini ne inrudim unii cu altii, ca fi dupa har ai lui Dumnezeu7. Doar credinta crestineasca si viata bisericeasca pot reanima, renaste sufetul omenesc, pot insufa in el dragoste. Cand omul va intelege ca are nevoie de caldura omeneasca, pe care nu o inlocuieste niciun confort si nicio masina, atunci va cauta in celalalt nu un partener, ci un prieten pentru viata, atunci familia va deveni pentru toti membrii sai un izvor de bucurie, o scoala a dragostei si un focar aprins in aceasta lume rece8.

Contrar unei pareri destul de raspandite, familia ,,moderna” de astazi nu este acelasi lucru cu familia traditionala. Este o familie in care cei doi soti parasesc casele parintesti pentru a se stabili impreuna intr‑un alt domiciliu, unde vor avea copii si‑si vor asigura traiul din ceea ce numim azi ,,job”‑ uri. Intr‑o astfel de familie, cel mai adesea, ambii soti lucreaza, pentru ca rolurile sociale sunt altele in modernitate. A devenit ,,rusinos” pentru femeie sa fe considerata casnica, adica sa ramana acasa pentru a‑si creste copiii si a intretine gospodaria. Noul rol al femeii, defnit mai ales in urma ideologiei agresive a feminismului, a dus aceasta tendinta la extrema, pentru femeia de astazi punandu‑se cu adevarat problema unei alegeri ,,de viata si de moarte”: intre cariera si familie. Nu putine sunt cele care aleg cariera, desi, poate, in inima lor, simt ca au gresit. Trebuie retinut ca acest model este intemeiat pe iluzia autonomiei micii familii. Se presupune ca sotul si sotia isi sunt indeajuns pentru a‑si mentine ,,casa”. In realitate, aceasta autonomie este scump platita: presupune un efort constant depus de ambii soti pentru a‑si obtine banii necesari de cheltuiala, intretinere, cresterea copiilor etc. In cadrul conferintei „Familia in fata provocarilor lumii moderne ‑ Manual pentru buna convietuire si stabilitate maritala”, sustinuta la Giurgiu, biofzicianul Virgiliu Gheorghe arata, pe buna dreptate, faptul ca membrii unei asemenea familii, plecati in viata cu ideea de a fi stapanii propriului ,,destin”, adeseori sfarsesc intr‑o robie multipla: ratele la banca pentru casa si masina, dependenta de ,,job”‑uri pentru intretinerea unui anumit standard de viata impus nu de nevoile reale, ci de publicitate.

Familia traditionala avea alte coordonate, mai ales pe melegurile noastre. In satul vechi romanesc, gospodaria cuprindea si bunicii, alaturi de tinerii soti. Daca parintii trebuiau sa cultive pamantul, bunicii erau cei care aveau grija de copii. Chiar si asa, copiii puteau f luati si ei pe camp, fara sa munceasca pana la o anumita varsta, doar pentru a fi alaturi de parinti. In acest mod se pastra unitatea familiei, parintii find mai tot timpul cu copiii lor. Mai mult, familia traditionala era puternic integrata in viata satului care, la randul lui, era o familie extinsa, afata sub ocrotirea chipului patern al preotului.

Chiar si fara a idealiza aceasta imagine, acceptand ca viata in sat presupunea adesea multa saracie, totusi trebuie remarcat ca o asemenea familie traia intr‑un mediu care incuraja unitatea, apropierea de copii, integrarea in comunitate. Spre exemplu, cand doi tineri trebuiau sa se mute la casa lor, participa tot satul, sau macar vecinii, pentru a le ridica tinerilor casatoriti noua casa, toti laolalta. Ce diferenta imensa intre acest efort de comuniune la cladirea ,,casei de piatra” si izolarea rece in care se gasesc astazi cele mai multe dintre tinerele familii! Aproape ca asistam la o singuratate impreuna si nu este de mirare ca la primele lovituri mai puternice din partea societatii, aceasta familie se va afa in pericol mare de destramare.

Frati si surori in Domnul,
Orizontul vietii sociale find de acum dictat de televiziune si de ,,lume”, tanara familie se vede deseori pusa intr‑o situatie aproape imposibila. Pentru a castiga indeajuns de mult ca sa duca un nivel ,,standard” de trai, tinerii soti sunt nevoiti ori sa‑si ia servicii extenuante, cu programe prelungite mult peste orele decente, ori sa plece peste hotare. Ambele optiuni afecteaza copiii intr‑un mod extrem de dureros, lipsindu‑i de apropierea sufeteasca si de dragostea de care au nevoie pentru a creste sanatosi si echilibrati din punct de vedere psihologic si duhovnicesc. Ce sa mai spunem despre tragediile care marcheaza familiile afectate de migratie in care copiii, lipsiti de sprijinul mamei, ajung pana la sinucidere! Cati tati si cate mame pleaca in tari straine, muncind din toate puterile? Si tot efortul, pentru niste amarati de bani, care ameninta viitorul. Cati copilasi raman singuri in tara, acasa, la rude care raspund de ei? Ei, sarmanii copii, tin strans la piept ultima imbratisare, ultima sarutare si ultimul cuvant spus de glasul familiar, rugandu‑se ferbinte pentru binele lor, al parintilor. Iata marturia unui tanar afectat de grija lumeasca exagerata a parintilor: ,,Chiar daca au muncit pentru mine si au tinut sa nu‑mi lipseasca nimic, niciodata, am avut banii mei de buzunar inca din generala. le‑am spus ca mai important era sa‑mi fe aproape cand mi‑a fost greu, nu de banii lor aveam eu nevoie, de ei aveam nevoie. Degeaba am avut de toate, daca mi‑a lipsit dragostea lor. Degeaba s‑au chinuit sa‑mi asigure material fericirea. As f fost mai fericit sa‑i vad ca nu se mai cearta cand vin acasa, as f fost fericit sa‑i vad acasa, de fapt, sa nu mai stea pana seara la serviciu, voiam sa petrecem mai mult timp impreuna, sa aud de la ei un cuvant bun, nu doar nemultumiri si acuze. Nici nu stiu cand am inceput sa ma indepartez cu sufetul de familie, cautand dragostea si intelegerea pe care nu le gaseam acasa!”9.

In satul romanesc din vechime oamenii se ajutau intre ei, avand o randuiala de viata proprie la care tineau. Acest principiu al unitatii si al comuniunii era cel care furniza, pana la urma, aluatul pentru o familie crestina. Unitatea si viitorul familiilor noastre depinde de masura in care ne vom putea aduna in mici comunitati stranse in jurul bisericilor, pentru a iesi din individualism si a incerca sa cream acea solidaritate fara de care oamenii, chiar atunci cand traiesc in familii, se simt tot mai singuri si mai slabi in fata tavalugului acestei lumi. Nu trebuie sa facem o statistica pentru a ne convinge ca tinerii care formeaza astfel de comunitati au mai multi copii, chiar daca parintii lor sau cunoscutii se scandalizeaza adesea. Aceste sotii isi asuma cu marinimie de sufet noua profesie de mama, atat de bogata in satisfactii sufetesti. În cadrul acestor familii, divortul este un caz exceptional, caci pentru impacarea dintre soti se roaga si se lupta intreaga comunitate din care fac parte10.

Iubitii mei,
Se intampla de foarte multe ori sa intalnim si oameni care sunt tristi pentru ca nu pot avea rod al pantecelui. Tineri casatoriti in urma cu unu, doi sau trei ani cauta si deschid usile spitalelor, usile laboratoarelor pentru analize, usile bisericilor pentru rugaciuni, poate, incercand sa afe o cale care sa‑i izbaveasca de neputinta ivita in viata lor. Disperati din cauza unei asemenea probleme, alearga spre a gasi o rezolvare a situatiei date. Timpul se scurge, iar deznadejdea creste odata cu dorinta lor care se tot amana a fi implinita.

Afrmatia preotului ca ,,pentru pacatele noastre se intampla acestea” ne sugereaza o mica explicatie. Prin frea noastra cazuta si prin neputintele noastre se intampla sa fim si slujitori ai pacatului. Cu toate acestea, omul contemporan nu e doar implinitorul pacatului, pe care poate sa‑l biruie prin pocainta, ci chiar isi traieste viata intr‑o adanca nepasare fata de Dumnezeu. Indiferenta nu numai ca il ,,imbata” pe om de pacat, ci mai mult, il asaza in centrul existentei, incat crede ca, daca totul se invarte in jurul lui, a devenit stapanul vietii si al lumii. Fals! Anomaliile, pervertirea normalului, ,,infintarea” altor repere pentru determinarea valorilor, tragicul de zi cu zi, toate sunt date de om si de tot ceea ce inseamna transformarea vietii si a mediului in care traim.

Din pacate, Romania se afa pe unul din primele locuri in lume in aceasta privinta. Din 1959, anul din care exista primele statistici ofciale, si pana in prezent, numarul de copii avortati este de 22.178.906. Acest numar inspaimantator nu cuprinde avorturile ilegale din perioada 1966‑1989, avorturile din clinicile particulare din 1989 pana in prezent, avorturile medicamentoase, avorturile cauzate de efectul avortiv al majoritatii mijloacelor de contraceptie si al caror numar este necunoscut chiar si mamelor respective si nici pe cel al copiilor cazuti victime selectiei in cazul celor care practica fecundarea artifciala.

De asemenea, acest numar nu cuprinde pe cele realizate de romanii din afara granitelor tarii, dupa 1989, desi milioanele de romani migranti temporar ori defnitiv in ultimii douazeci si trei de ani sunt tocmai cei afati la varsta fertilitatii si sunt cei afati in situatii de mare vulnerabilitate. Daca se va realiza o astfel de statistica vom constata ca numai dupa 1989 ne‑am ucis un numar de romani mai mare decat are acum tara noastra.

Aceasta se intampla si pentru ca nu constientizam adevarul despre avort, nici macar cei care merg duminica de duminica la biserica. Avortul nu este un pacat oarecare, un pacat dintr‑o lista, ci este o razvratire impotriva lui Dumnezeu, Cel care da viata, si a aproapelui, a pruncului caruia i‑o luam, fara a ne f gresit cu ceva. Un copil, care trebuia sa se nasca, sa traiasca, oare nu are acest drept? Dreptul la viata!? Nu se poate explica ce indura copilul acela pentru fapta ta lipsita de dragoste si plina de ura. De ce sa ucizi o viata? Parintii tai au facut asta? Te‑au ucis pe tine? Atunci, tu de ce vrei sa faci asta? Merita? Pacatul acesta infricosator nu ramane fara urmari asupra sanatatii celor ce‑l savarsesc, asupra familiei si asupra societatii umane. Fericirea intemeiata pe crima nu poate f binecuvantata de Dumnezeu, deoarece, prin crima asupra omului, este ucisa iubirea de oameni. Iar in ceea ce priveste infuenta intreruperii sarcinii asupra psihicului femeii, de foarte multe ori, aceasta consta in pierderea respectului de sine, a demnitatii, a valorilor morale din sufetul ei si, de aceea, apar depresiile periodice, autoacuzarile si complexele care se refera la infertilitate si la relatiile ulterioare cu sotul. Sentimentul de vinovatie te roade, ai cosmaruri, devii irascibil si agresiv. Starea se acutizeaza atunci cand femeia isi aminteste ceea ce a facut sau cand altcineva face acest lucru. Chiar si o amintire tangentiala a avortului renaste in ea sentimentele care pareau demult apuse11.

Frati crestini,
O noua te(a)ma bantuie imaginarul mass‑media si, implicit, al romanilor: fetitele care, in urma inceperii precoce a vietii sexuale, nasc copii la varste fragede: de 16, 15 sau chiar 12 ani. Avem doua astfel de cazuri la Asezamantul „Gradina Maicii Domnului” de la Letca Noua. S‑au realizat emisiuni speciale dedicate acestei teme difuzate la ore de maxima audienta, s‑au mediatizat in mod excesiv cazurile de fetite devenite mame prea devreme si, evident, s‑a venit si cu solutia! Caci nimic nu este gratuit si focalizarea pe o asemenea tema nu este lipsita de un interes eugenic.

Evident cazurile tot mai numeroase de fetite – mama denota, cu adevarat, un fagel: acela al pierderii aproape totale a controlului parental si comunitar asupra vietii adolescentilor. Asediati de o cultura a pornografei si a dezmatului total, ,,dezinhibat”, difuzat prin TV, publicatii scrise si internet, intr‑un context social de disolutie si contestare a oricarei autoritati, adolescentii incep sa semene tot mai mult cu . cei din Marea Britanie, de exemplu. Într‑adevar, Marea Britanie se confrunta cu o adevarata problema sociala generata de cazurile adolescentelor gravide, dupa ce timp de ani de zile s‑a facut o intensa ,,educatie sexuala” in scoli si s‑a promovat intr‑atat de mult avortul incat s‑a ajuns ca in mentalul colectiv al tinerilor acesta sa fe echivalent cu o oarecare metoda contraceptiva.

Tocmai de aceea felul in care mass‑media autohtona prezinta tema fetitelor‑mama este unul infam, deoarece nimeni nu se gandeste sa inceteze deversarea obscenitatilor si distrugerea copiilor prin expunerea lor la mesaje cu continut sexual explicite, intr‑un mod deja obsedant. În schimb, se incearca a se da ca solutie a acestei probleme promovarea ,,educatiei sexuale” si a avortului, pentru a ,,salva” adolescenta fetitelor (in realitate, pentru a o ucide defnitiv!). Prin aceasta se cere aplicarea tocmai a acelor metode care nu vor duce decat la proliferarea fagelului, nicidecum la combaterea sa. Nu de educatie sexuala au nevoie copiii, ci de recapatarea acelei curatii care caracterizeaza prin defnitie copilaria. Iar daca aceasta a fost pierduta, macar sa fe ajutati acesti copii ajunsi parinti sa isi poata asuma consecintele acestor fapte, sa devina parinti cu adevarat, iar nu sa devina ucigasi fara de voie12.

Dreptmaritori crestini,
Noi suntem cei ce trebuie sa decidem astazi pentru viitorul copiilor nostri. S‑ar putea ca, mai tarziu, in viata, sa fe prea tarziu pentru a mai face ceva. Atunci ne vom gandi doar cum sa strangem cat mai multi bani pentru a incerca sa rezolvam problemele de sanatate fzica si mentala sau de socializare ale copilului nostru. Esecul copiilor de astazi este cauzat nu numai de un sistem de invatamant defectuos, ci si de mediul familial si social in care trebuie sa traiasca. Lipsa de afectivitate si de ingrijire atenta il determina pe copil sa se retraga in sine, sa devina tot mai agitat, nervos si chiar deprimat.

Pe de alta parte, constatam cu durere ca lipsesc cartile pentru copii, cartile adevarate pentru copii. Sunt eforturi facute de mari edituri ale tarii de a pune la indemana traduceri din marii clasici ai literaturii pentru copii. Din literatura romaneasca foarte greu sunt puse la indemana copiilor cartile de povesti crestine, cu morala sanatoasa. Pentru ca in general avem tendinta de a publica foarte bine cartile straine, iar ale noastre le lasam deoparte. Am constatat acest lucru la targul Gaudeamus de anul acesta! Un popor care inca mai are copii care cauta cartea buna si care cauta cartea crestina buna mai are sanse de scapare. O moralitate buna se face si cu o lectura pe masura, provocata de bucuria cititului. De asemenea, o cultura reala nu se poate crea decat daca in jurul tau este un mediu pentru carte, in ideea ca acasa trebuie sa ai veioza ta si linistea ta pentru a patrunde cu bucurie intr‑un astfel de spatiu cum este cartea13.

O alta problema de care ar trebui sa se tina seama intr‑o analiza a incapacitatii de invatare a multora dintre tinerii de astazi este ratacirea acestora in jungla lumii televizorului, a jocurilor pe calculator, a internetului in general. Miile de ore petrecute de copii in compania personajelor virtuale au contribuit la haosul si confuzia care‑i stapaneste pe tinerii de astazi. Adevaratii lor educatori sunt eroii de telenovela, VIP‑urile a caror viata li se ofera drept model sau strategiile de lupta si supravietuire din tot felul de jocuri video. Comunicarea pe internet le afecteaza capacitatea de a scrie si de a citi, dar si de a comunica fresc cu alti tineri de varsta lor. Duhul lumii virtuale nu are nimic in comun cu niciun fel de etica a unei societati normale. Munca e privita ca o corvoada, iar distractia ca singurul mod acceptabil de a‑ti petrece viata. Nu mai vorbim de invazia pornografei care cucereste tot mai mult teren in mintea si sufetul tinerilor de pretutindeni. Exista deja o multime de studii care demonstreaza ca scaderea vizibila a performantelor scolare ale baietilor fata de cele ale fetelor isi are una dintre cauze in consumul de pornografe, care la baieti este in cantitate mai mare.

De ce pornografia este un rau? Din doua motive: o data, pentru ca aduce dupa sine o intreaga patologie medicala, sociala, psihologica si spirituala; creste incidenta bolilor cu transmisiune sexuala, rata divorturilor, scade stima de sine, creste incidenta starilor depresive. Dar, mai mult decat o patologie medicala si psihologica, pornografa este un mare pacat si incita la alte pacate, la violenta, la perversiuni, la deznadejde, la abandon14.

Totusi, exista inca multi copii care castiga premii internationale, care ocupa un loc de frunte in marile universitati ale lumii si posturi dintre cele mai bine platite. Oare cum au crescut acesti copii? Majoritatea face parte din familii in care educatia copilului nu a fost lasata la intamplare, pe mana unor sisteme impersonale si corupte. Parintii lor nu s‑au ingrijit sa le cumpere ultimul tip de iPhone, laptop si haine ,,de frma”, ci sa le citeasca mai mult inca din primii ani de viata. Au reusit sa‑i tina departe de anti‑modelele de la televizor, sa‑i indrume sa studieze un instrument muzical, nu sa asculte manele sau alte genuri muzicale cu efecte negative asupra mintii lor, sa‑i invete o limba straina, nu sa‑i lase sa repete cuvinte murdare din limba engleza, sa‑i ajute sa aiba un contact cat mai strans cu natura, sa‑i inscrie la un sport, nu sa vada meciuri la televizor. Cu siguranta ca si dumneavoastra Va doriti astfel de copii!

Dar trebuie sa stiti ca educatia acestor copii a inceput de foarte devreme, urmand preceptele unei educatii traditionale, sub autoritatea parintilor, primind afectivitate din belsug si libertate pe masura discernamantului. Desigur, acesti parinti si‑au petrecut ei insisi mai putin timp in fata televizorului, luandu‑si foarte in serios rolul de parinti si educatori. Ei au inteles ca petrecerea a mai mult timp impreuna cu copiii, atragandu‑i in diverse activitati, ii va ajuta pe cei mici sa nu‑si petreaca viata hipnotizati in fata televizorului si a calculatorului, sa fe mai stapani pe deciziile si motivatiile personale si mai putin atrasi de anturajele bolnave, erotism, bautura si drog15.

Iubitii mei,
Din caierul vremii s‑a scurs pe apa cea trecatoare a timpului inca un an. Un altul nou isi incepe desfasurarea potrivit randuielii celei vesnice a Ziditorului a toate. Crestini find, avem datoria de a zabovi fara ragaz asupra celor infaptuite de noi in anul ce in curand se va incheia, atat pentru cele trupesti, cat si pentru cele sufetesti. Din putinul celor implinite pana acum se cade sa izvorasca in sufetele noastre hotarare neclintita de mai multe stradanii in zilele anului urmator, veghe neadormita pentru o viata curata si bineplacuta lui Dumnezeu, munca fara preget pentru indepartarea lipsurilor si pentru bunastarea tuturor semenilor nostri.

Ascultand cuvantul vesnic al Evangheliei Mantuitorului Hristos, lucrand cele placute si randuite de sfntele predanii, rugandu‑ne mai mult si mai staruitor, inmultind dragostea jertfelnica si faptele cele bune, vom arata ca suntem cu adevarat fi ai Bisericii strabune si ai neamului nostru romanesc.

Nu intamplator, anul 2014 a fost proclamat ca An omagial euharistic (al Sfntei Spovedanii si al Sfntei Impartasanii) si Anul comemorativ al Sfntilor Martiri Brancoveni in Patriarhia Romana. Noi, cei de astazi, primim oare un mesaj de la viata maritului Voievod Constantin? Consideram ca trei lucruri ar trebui sa constituie bogatia cu care ar trebui sa ne intoarcem la casele noastre: Voievodul Constantin a avut o familie cu multi copii. Mai avem noi curajul sa nastem prunci, pentru ca tara, Biserica si neamul sa dainuie? In al doilea rand: suntem noi precum Voievodul Constantin, ctitori de biserici, de manastiri si de cultura crestina? În al treilea rand: avem noi curajul marturisirii in fata atator ,,pagani” de astazi, in fata atator valuri si vanturi care se abat asupra fdelitatii noastre in credinta pe care am mostenit‑o si pentru care Voievodul Constantin Brancoveanu si‑a dat viata?

Sa‑l privim pe Binecredinciosul Domnitor cu ochii adevarului si ai dragostei, nu cu ochii patimilor. Inaintasii nostri l‑au iubit si l‑au luat ca model. Un model viu, datator de putere, caci sfntii nu mor, ci, trecand prin moarte, lucrarea lor devine mai puternica, iar reusita lor a devenit un model pentru tinerii altor generatii care au urmat. În acest sens, consideram ca, in anul in care vom intra in curand, avem o datorie sfanta fata de Martirii Brancoveni, aceea de a depune toate eforturile pentru a fnaliza restaurarea monumentului arhitectural brancovenesc de la Druganescu, ridicat intre anii 1710‑1715 de ctitorul sau principal, ,,jupan Gavriil Druganescul, vel vornic da Targoviste”, asa cum mentioneaza pisania din pronaosul bisericii cu hramul ,,Buna Vestire”.

Mircea cel Batran, Sfantul Voievod Stefan cel Mare, Mihai Viteazul, Sfntii Martiri Brancoveni, Eminescu si alti barbati de seama ai neamului nostru romanesc sunt inactuali pentru cei ignoranti, pentru cei care jinduiesc la binele, la frumosul, la bunul nostru, pentru cei fricosi, pentru cei care nu iubesc adevarul si dreptatea, pentru cei care nu se jertfesc pentru altii, ci ii jertfesc pe altii pentru interesele lor.

Suntem romani! Sa nu va fe rusine de aceasta, oriunde veti merge, sa spuneti tuturor ca sunteti romani, sa purtati cu demnitate si sa slujiti cu toata finta aceasta calitate, caci identitatea este si ea un dar de la Dumnezeu. Avem ce sa daruim Europei si oricarei tari, sa stim doar sa ne pretuim cultura, istoria si spiritualitatea noastra. Haideti sa ne unim inimile si puterile, sa aducem fecare darul pe care ni l‑a dat Dumnezeu, pe care l‑am dezvoltat prin educatie, si sa‑l punem in slujba binelui comun, a aproapelui nostru, a tarii si a neamului.

Iubitii mei fi si fice duhovnicesti,
Sa marturisim adevarul despre Intruparea lui Hristos in aceasta lume a minciunii si a falsitatii! Sa‑L marturisim, in primul rand, copiilor, care sunt derutati si indepartati sistematic de la Hristos. Sa facem cu ei lectii despre adevar, in primul rand acasa, apoi la scoala, la cursuri, sa tinem conferinte, sa scriem articole in ziare si pe internet. Sa nu tacem sub niciun motiv atunci cand este vorba despre adevar cu privire la subiecte ce tin de identitate, radacini, modele, jertfe si idealuri, forta spirituala si sfdare a mortii.

Apologia noastra, a crestinilor, daca se poate spune asa, este una a jertfei de sine, a rostirii Adevarului cu orice pret, iar arma noastra este rostirea Adevarului cu durere si lacrimi in ochi, acolo unde se spun doar neadevaruri din rea‑vointa sau ignoranta.

Se cuvine sa nu mai pierdem timpul fara ocupații serioase si responsabile, pentru a nu pierde vremea luminii, pentru ca asa ne invața Sfantul Apostol Pavel, ca e necesar ,,sa umblam cuviincios, ca ziua: nu in ospete si in betii, nu in desfranari si in fapte de rusine, nu in cearta si in pizma”. Sa mergem la biserica de Craciun și la toate slujbele Bisericii pentru ca e pacat strigator la cer ca supermarketurile sa fie pline, iar minunatele noastre biserici sa fe goale. Craciunul nu inseamna doar brad impodobit, globulețe multicolore sau masa imbelsugata. Experienta trecutului ne arata ca foarte multi crestini nu stiu sa gestioneze intelept entuziasmul care‑i cuprinde in aceste zile de sarbatoare, exagerand cu consumul de alcool sau de alimente, dupa o perioada prelungita de post sau abstinenta. De aceea, ambulantele alearga pe strazile oraselor pentru a‑i salva pe aceia care n‑au inteles ca bucuria Craciunului inseamna nu doar consum pentru propria persoana, ci mai mult jertfa, dragoste sau daruire.

Cu aceste ganduri si povete, Va imbratisez in dragostea lui Hristos si Va doresc tuturor sa praznuiti Sfntele Sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou si Bobotezei cu pace, sanatate si alese bucurii, potrivit datinii strabune. Totodata, aducem multumiri celor care au sprijinit concret activitatile Centrului Eparhial, precum si tuturor clericilor si credinciosilor care au contribuit in fecare luna cu banul lor la colecta nationala pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului, intelegand ca aceasta biserica are valoare de simbol pentru intreg neamul romanesc. De aceea, Va indemn ca si in anul urmator sa Va aduceti obolul Dumneavoastra la realizarea acestei lucrari mari si sfnte. La cumpana dintre ani, adica in noaptea de 31 decembrie 2013 spre 1 ianuarie 2014, suntem chemati sa ne rugam lui Dumnezeu, Domnul timpului si al istoriei, pentru sanatate si mantuire, pentru toti romanii din tara si din strainatate.

Impartasindu‑Va parinteasca binecuvantare, rog pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Domnul vietii si al pacii, sa Va daruiasca toate cele de folos, bucurandu‑Va de aceste sarbatori intru multi ani.

Al Vostru parinte duhovnicesc, de tot binele voitor si pururea catre Domnul ferbinte rugator,
+AMBROZIE
EPISCOPUL GIURGIULUI

Note:

1. Pr. Ion Petrica, Cuvinte vechi talcuite in timpuri noi, Editura ,,Agnos”, Sibiu, 2009, p. 143.
2. Gheorghe Fecioru, De teama sa nu fm numiti extremisti, renuntam sa mai fm crestini, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 4/2011, p. 4.
3. Idem, Intre imparatia omului si Imparatia lui Dumnezeu, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 8/2013, p. 4.
4. Pr. Ion Petrica, Cuvinte vechi., p. 132.
5. Pr. prof. Filoteu Faros, Criza varstei de mijloc. Provocari si perspective, Editura ,,Sophia”, Bucuresti, 2013, p. 43.
6. Ing. Dr. Iulian Iancu, Pornografia ‑ o primejdie adevarata pentru Romania de azi si de maine, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 3/2011, p. 66.
7. Gheorghe Fecioru, Ne imbolnavim de singuratate cand ne indepartam de
Dumnezeu, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 5/2011, p. 3. 8. Arhim. Rafail Karelin, Invataturi despre taina casatoriei, Editura ,,Sophia”, Bucuresti, 2013, p. 11.
9. C. D., Daca Biserica nu vine catre noi, suntem o generatie care moare inainte de a se naste, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 12/2011, p. 65.
10. Ioan Bucur, Familia de astazi: singuratate impreuna, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 12/2011, p. 37‑38.
11. Konstantin V. Zorin, Ce li se ascunde tinerilor. Ispitele si bolile acestui veac, Editura ,,Sophia”, Bucuresti, 2012, p. 81.
12. Propaganda infama despre fagelul ,,copiilor cu copii”, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 7/2012, p. 61.
13. Pr. conf. dr. Constantin Necula, Indumnezeirea maidanului, Editura ,,Agnos”, Sibiu, 2008, p. 71.
14. Prof. dr. Pavel Chirila, Pornografia ‑ o primejdie adevarata pentru Romania de azi si de maine, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 3/2011, p. 69.
15. Virgiliu Gheorghe, Unde sunt scolile de altadata?, in rev. ,,Familia ortodoxa”, nr. 10/2011, p. 5.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 607

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - PS Ambrozie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE