Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Andrei Andreicut 2012

Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Andrei Andreicut 2012 Mareste imaginea.

† Andrei
Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului,
Mitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului

Pe alta cale...
Dar luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor. (Matei 2, 12) 
Iubiti credinciosi,

In acest mare praznic imparatesc al sarbatorii Nasterii Domnului suntem prezenti cu totii la Sfanta Liturghie. Dragostea fata de Mantuitorul intrupat ne determina si pe noi, ca pe magi, sa venim in fata Lui si sa-I aducem cel mai pretios dar pe care I l-am putea oferi: inima noastra. Asa spune si colindul "Floricica": Si eu mica floricea/ Ii aduc inima mea.

Este adevarat ca inima noastra nu-i de-o puritate absoluta. Dar Domnul Hristos o primeste asa cum este. Oamenii cu viata curata adeseori au observat ca, la Liturghie, dupa ce Duhul Sfant preface prescura si vinul in Trupul si Sangele lui Hristos, in potir se afla un Prunc minunat injunghiat. Noi cei prezenti la Liturghie ne prosternem in fata Lui si-I aducem inima noastra asa cum este ea, apoi ne nutrim cu Trupul si Sangele Lui. Pe cat am putut, am albit-o prin post si fapte bune dar, mai ales, prin spovedanie.

Aflam din relatarile pioase ca Fericitul Ieronim, pe cand traducea Biblia din greaca in latina, pustnicea in pestera din Betleem. Odata, fiind in extaz, l-a vazut pe Pruncul Mantuitor in iesle, a vazut-o pe Preasfanta Lui Maica, pe pastori si pe magi aducandu-I daruri, i-a auzit pe ingeri cantandu-I imne de preaslavire si a exclamat: Doamne, toti Te preamaresc si-Ti aduc daruri! Dar eu, pacatosul Ieronim, ce sa-Ti dau, ca n-am nimic? Iar Pruncul Mantuitor i-a raspuns: Tu, Ieronime, da-mi pacatele tale!

Asa si noi, pacatosii, ii daruim inima noastra cu pacatele ce au pangarit-o. Si El o curateste si o primeste. Dupa ce ne-am impartasit, multumindu-I Ii cerem: Indrepteaza calea noastra, intareste-ne pe toti in frica Ta; pazeste viata noastra, intareste pasii nostri, pentru rugaciunile si mijlocirile slavitei Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria si pentru ale tuturor sfintilor Tai.
 
Iubiti frati si surori,

De fapt, si magii, dupa ce L-au intalnit pe Pruncul Mantuitor si I s-au inchinat aducandu-I daruri, au luat instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, si pe alta cale s-au dus in tara lor (Matei 2, 12). Chiar daca Irod le poruncise, atunci cand au ajuns la Ierusalim si i-a trimis la Betleem, zicandu-le:  Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si daca Il veti afla, vestiti-mi si mie(Matei 2, 8), aflandu-L, nu s-au mai intors. S-au dus acasa pe alta cale.

Din perspectiva pamanteasca, intoarcerea la Irod, la anturajul lui, la modul lui de viata, ar fi fost mult mai ispititoare. S-ar fi putut pricopsi cu daruri, cu demnitati si cu tot ce poate oferi un trai lipsit de griji si imbelsugat. Au preferat alternativa sobra, cumpatata si cuminte pe care le-o oferea cealalta cale, calea lui Hristos. Calea cea stramta si dificila, dar care se termina cu bucuria deplina.

De fapt, in Evanghelia Sa, Mantuitorul ne va vorbi despre cele doua cai:  Intrati prin poarta cea stramta, ca larga este poarta si lata este calea care duce la pieire si multi sunt cei care o afla. Si stramta este poarta si ingusta este calea care duce la viata si putini sunt care o afla  (Matei 7, 13-14).

Este mult mai usor sa umbli pe calea cea lata, care nu-ti impune nici o cenzura morala, nu-ti cere nici un fel de preocupare spirituala, nu-ti cere sa participi la Liturghie, nu-ti cere sa faci acte de caritate, iti ingaduie sa te infrupti din toate desfatarile ce ti le ofera patima dar, din nefericire, duce la prabusire. Calea usoara e aceea a viciului si calea obositoare si aspra e cea a virtutii. Pe cea usoara calatoreste multime mare, iar pe cea obositoare lume putina, pentru ca e stramta si grea. Capatul ei, insa, ajunge in bucuria vesnica.

Omul civilizat al veacului nostru, traind in spiritul ce domnea si la curtea lui Irod, are urmatoarea deviza de viata: sa manance bine, sa indrageasca femei frumoase, sa fure si sa exploateze pe cei slabi, sa doarma in lenea unui trup obosit de senzatii tari, sa se inchine la icoanele rotunde ale banului, devenit un adevarat dumnezeu facator de minuni . El e stapanit de doua patimi mari: banul si trupul. Iar aceste patimi isi gasesc satisfactie pe calea cea lata, pe calea lui Irod.

Omul secularizat al veacului nostru nu-i chinuit de ganduri mari, de dorinta unei vieti mai curate si mai frumoase. Gandurile mari sunt ale visatorilor si misticilor, iar el, fiind realist, nu umbla dupa himere. Indobitocit in binele material, acest om al prezentului, stors de sensuri, isi duce viata numai cu perdelele trase, inchis, apasat, cazut in propria sa intunecime.

Pe alta cale insa, pe calea cea ingusta, umbla omul care L-a intalnit pe Hristos la Liturghie si in rugaciune. L-a intalnit in persoana celor saraci si bolnavi, a celor goi si flamanzi. Calea aceasta este calea bunatatii, intelepciunii si indurarii. Pe acest drum ii intalnesti pe cei impacati in suflet, pe cei mangaiati, pe cei plini de nadejde, pe cei vindecati, pe cei credinciosi si pe cei fericiti.

Cine ajunge langa ieslea din Betleem nu se poate sa nu-si schimbe calea. O legenda pioasa intitulata "In noaptea sfanta” ne spune ca un cioban carpanos, cu naravul lui Irod, n-a vrut sa-i dea carbuni dreptului Iosif pentru a-I face foc Pruncului Iisus. Dar, ajungand in fata ieslei sfinte, si-a schimbat calea si, indata ce arata ca si el poate fi milos si bun, i se deschisera ochii si vazu ceea ce pana atunci nu putea vedea si auzi. Vedea in jurul lui o hora de ingeri cu aripile de argint si fiecare inger tinea in mana cate a alauta si toti cantau cu glas mare, caci in noaptea aceasta se nascuse Mantuitorul.

Sfantul Apostol Pavel ne atentioneaza ca, daca L-am intalnit pe Hristos, trebuie sa ne schimbam calea: Daca, intr-adevar L-ati ascultat si ati fost invatati intru El, asa cum este adevarul intru Hristos, sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare, si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptate si in sfintenia adevarului (Efeseni 4, 21-24).

Apostolul Barnaba numeste calea cea larga calea intunericului si calea cea stramta cale a luminii. Sunt doua cai, zice el: a invataturii si a stapanirii, sau a luminii si a intunericului; iar deosebirea intre cele doua cai este mare; pe una sunt randuiti ingerii luminati ai lui Dumnezeu, iar pe alta ingerii satanei. Si unul este Domn din veci si pana in veci, iar altul este stapanitor al timpului de acum al faradelegii. Calea luminii este aceasta: daca cineva vrea sa mearga pe cale spre un loc hotarat, apoi sa se grabeasca prin faptele lui.

Este clar: cel ce merge pe calea luminii face fapte bune. Nu spune oare Mantuitorul: asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, asa incat sa vada faptele voastre cele bune si sa slaveasca pe Tatal vostru Cel din ceruri (Matei 5, 16)? Cei ce au apucat-o pe o alta cale, pe calea Luminii, fac fapte bune si sunt insotiti de ingerii lui Dumnezeu. Asa si magii s-au dus pe alta cale in tara lor.

Dreptmaritori crestini,

Asemanarile cu poarta larga si stramta, cu drumul lat si ingust, fac parte din finalul Predicii de pe Munte, pe care Mantuitorul a tinut-o pe inaltimea din apropierea Marii Tiberiadei. Acum pelerinii gasesc acolo o manastire, iar inaltimea se numeste "Muntele Fericirilor”. Printre altele, in acest final de predica, dupa ce pune in antiteza cele doua cai, Domnul Hristos spune: dupa roadele lor ii veti cunoaste. Au doara culeg oamenii struguri din spini sau smochine din maracini? Asa ca orice pom bun face roade bune, iar pomul rau face roade rele. Nu poate pomul bun sa faca roade rele, nici pomul rau sa faca roade bune. Iar orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc (Matei 7, 16-19).

Acest sfarsit de Predica are un pronuntat continut eshatologic, referindu-se la sfarsitul veacurilor. Poarta si drumul nu sunt doua imagini paralele..., ci poarta este amplasata la finalul drumului, pentru ca prin poarta se intra in viata, adica in Imparatia lui Dumnezeu . Drumul spinos al crestinului, cealalta cale, pe care magii s-au intors in tara lor, are la capat Raiul. Drumul anevoios, pe care il parcurg cei putini, este drumul dreptatii trasat de Domnul Hristos prin Predica de pe Munte. El ne duce cu siguranta la casa nefacuta de mana, vesnica, in ceruri (2 Corinteni 5, 1).

In slujba inmormantarii se subliniaza acest adevar: cei ce ati umblat pe calea cea stramta si cu chinuri; toti care in viata crucea ca jugul ati luat si Mie ati urmat cu credinta; veniti de luati darurile, care am gatit voua, si cununile ceresti.

Magii, dupa ce s-au inchinat Pruncului Mantuitor, intorcandu-se pe alta cale in tara lor, pe calea cea stramta si virtuoasa, cu siguranta ca au ajuns la capatul drumului, in Imparatia cea de sus. Daca noi, cei ce participam la Liturghia Craciunului, adorandu-L pe Hristos cel mititel si-nfasetel / In scutec de bumbacel, ne hotaram sa umblam pe o alta cale, mai buna, cu siguranta vom ajunge si noi acolo unde au ajuns ei.
 
Iubiti credinciosi,

Invaluiti de dalbele datini ale Craciunului, credem ca vom pleca de la Liturghie, din fata ieslei din Betleem, pe o alta cale. In fata marii taine a intruparii Domnului, cuvintele sunt neputincioase si suntem predispusi sa exclamam dimpreuna cu Sfantul Ioan Gura de Aur: Minunea ma inspaimanta. Cel batran de zile S-a facut copil; Cel care sta pe scaun inalt si preaslavit este asezat in iesle; Cel nepipait si netrupesc este cuprins de maini omenesti; Cel care rupe legaturile pacatului se infasa in scutece, pentru ca vrea aceasta. Caci vrea sa prefaca necinstea in cinste, sa imbrace ceea ce este neslavit in slava.

Magii s-au cutremurat in fata acestei taine si si-au schimbat drumul vietii, s-au intors acasa pe alta cale. Intalnirea cu Hristos le-a marcat intreaga existenta si au devenit fapturi noi. Asa si pentru noi, Craciunul nu trebuie sa ramana doar o frumoasa sarbatoare folclorica, ci, nadajduim, sa fie prilej de reinnoire duhovniceasca. Un crestinism festivist, care nu mobilizeaza, nu ajuta la nimic.

Stiu ca sunt si credinciosi care-si pun serios problema vietii spirituale, care-si pregatesc ieslea sufletului prin post si spovedanie pentru a-L primi pe Hristos. Ei, cu siguranta, se intorc acasa pe calea cea stramta. Pentru ei si pentru rugaciunile lor, Dumnezeu ne priveste cu drag si cu ingaduinta. Datorita staturii lor morale, datorita cuminteniei lor, inca mai este respirabila atmosfera inconjuratoare. Ei sunt sarea pamantului (Matei 5, 13), care nu ingaduie sa se altereze total societatea omeneasca. Ei sunt oamenii buni, iar bunatatea nu poate veni din nimic si nici din intunericul fapturii noastre cazute. Bunatatea este expresia fiintei renascute, a prezentei duhului viu in noi . Bunatatea vine din Hristos Cel nascut in ieslea Betleemului.
 
Iubiti frati si surori,

Oamenii de caracter, care-si iau in serios viata lor spirituala, nu-si mai permit sa se intoarca la Irod. Si, cand spunem "Irod”, nu ne gandim numai la personajul istoric care, pe vremea nasterii Domnului Hristos, isi traia ultima parte a vietii, ci la tipul de om pe care-l reprezinta. Pentru ca acest tip de om este cel ravnit in vremurile noastre. 
El a avut zece sotii si o multime de copii. Era obsedat de placerea trupeasca si de huzurul material. Doua patimi, care-i stapanesc si pe oamenii contemporani noua, il stapaneau si pe el: banul si trupul. Pentru a-si satisface aceste patimi nu se dadea la o parte de la nici un mijloc: a tesut intrigi, a pus la cale asasinate, a facut compromisuri politice. La curtea lui coruptia era in floare si, cu toata cruzimea lui, fata de imparatul de la Roma era servil.

Era de un egoism feroce si, pentru a-i inlatura pe toti cei care i-ar fi putut tulbura domnia, nu numai ca i-a ucis pe copiii mai mici de doi ani din tinutul Betleemului, dar si-a ucis si trei dintre propriii sai copii. Cati parinti ai vremurilor noastre nu-si ucid copiii inainte de a veni pe lume, tot dintr-un egoism feroce: pentru a nu le incurca viata.

Irod era un asa-zis "om realist”, nu umbla dupa himere si se cantona in timpul prezent, pe care-l dorea vesnic, de aceea a ridicat edificii vrednice de invidiat. Cand magii din Rasarit, porniti la drum dintr-o credinta puternica, l-au intrebat despre Hristos, le-a spus cu viclenia care-l caracteriza: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui (Matei 2, 8).

Nu umbla el dupa himere - lasandu-le pe acestea pe seama visatorilor si a plebei, dar, pentru a salva aparentele, mima interesul pentru fenomenul religios. Asa se face ca pe magi i-a trimis sa-L caute pe Hristos.

Totusi, nu toti marii conducatori au fost indiferenti din punct de vedere religios. Anul viitor, de pilda, se implinesc 1700 de ani de cand Sfantul Imparat Constantin, prin edictul de la Milano, a dat libertate crestinismului. El si cu Sfanta sa mama Elena au avut o deosebita viata religioasa. De aceea, la propunerea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, Sfantul Sinod dedica anul 2013 Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

Ei, spre deosebire de imparatii de dinainte, au apucat-o pe alta cale. Sa ne ajute Domnul Hristos, Cel nascut in ieslea Betleemului, ca si noi, de la Craciun, sa o apucam pe alta cale.

Imbratisandu-va cu parinteasca si frateasca dragoste, va urez ca sarbatorile Craciunului, Anului Nou si Bobotezei sa le petreceti cu bucurie, alaturi de cei dragi!

† ANDREI
Arhiepiscop si Mitropolit

20 Decembrie 2012

Vizualizari: 970

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Andrei Andreicut 2012 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE