Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Ciprian

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Ciprian Mareste imaginea.

 Nasterea Domnului –
Darul lui Dumnezeu catre oameni

† C i p r i a n,
prin harul lui Dumnezeu,
Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei,

iubitului nostru cler si popor dreptcredincios:
har, pace, bucurie si ajutor de la Dumnezeu,
iar de la noi arhieresti binecuvantari!

„Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“ (Ioan 3, 16).

Iubiti parinti slujitori si dreptcredinciosi crestini,
La acest mare Praznic imparatesc din anul mantuirii 2013, Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos sau sarbatoarea Craciunului, asteptata, cu multa bucurie, de toti crestinii din lumea intreaga, doresc sa-mi exprim, mai intai, multumirea sufleteasca ce izvoraste din realitatea comuniunii si comunicarii cu dumneavoastra - clerul si credinciosii din Arhiepiscopia Buzaului si Vrancei -, traita si simtita de mine atat prin intermediul slujbelor arhieresti savarsite in diferite parohii si manastiri din cuprinsul Eparhiei noastre, cat si prin acest cuvant pastoral, pe care va rog sa-l asezati la inimile fratiilor voastre, curatite si primenite, prin post si rugaciune, timp de 40 de zile, cat a durat pregatirea duhovniceasca, randuita de Sfintii Parinti ai Bisericii, pentru intalnirea noastra cu Pruncul Iisus Cel nascut in ieslea Betleemului.

Dupa evenimentele sociale petrecute in preajma Craciunului din anul 1989, cand Milostivul Dumnezeu, indurandu-Se de suferintele poporului roman, ne-a binecuvantat cu darul libertatii, adica al descatusarii din stransoarea de sarpe otravitor de suflete a regi­mului comunist-ateist, am constatat, an de an, chiar din primele zile ale lunii decembrie, producerea unor schimbari de mentalitate, cu privire la perceptia si modul de intelegere si asteptare a sarbatorii Nasterii Domnului. Edilii marilor orase, in frunte cu cel din Capitala tarii, se intrec in pregatiri minutioase de impodobire a strazilor si cladirilor publice principale, cu zeci de kilometri de cabluri electrice si sute de mii de beculete colorate, care mai de care mai stralucitoare, pe care le aprind, in mod solemn, in prezenta unor mari multimi de oameni, manifestandu-si euforic fericirea efemera a contemplarii unor lumini artificiale, alaturi de traditionalul brad de Craciun, de parca toate acestea ar produce efecte magice asupra lor. N-am contesta necesitatea si valoarea lor estetica, de natura sa creeze o ambianta de sarbatoare, daca crestinii si-ar indrepta gandul, in mod sincer si responsabil, spre Cel Care motiveaza, de mai bine de doua milenii, asemenea pregatiri, si anume, spre Fiul lui Dumnezeu, Care S-a Intrupat, „pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire“ (Simbolul Credintei, art.

3).

De aceea, in fiecare an, urmarind asemenea specta­cole servite oamenilor, cu generozitate si emfaza, la televiziunea publica, imi revin in minte cateva cuvinte pe care le-am auzit rostite candva de catre un ierarh grec si care reflecta tocmai desertaciunea acestui fenomen: „'Hταv φώτα, χίλιa φώτα / Mά δέv ήταvε τό Φώς“ (Erau lumini, mii de lumini / Dar acestea nu erau Lumina), adica nu Se intrezarea printre ele Hristos, Soarele Dreptatii, Cel Ce a rasarit lumii lumina cunostintei, cum foarte frumos glasuieste troparul Praznicului de astazi. Mai mult, spectacolul acesta luminos, artificial si superficial n-ar fi complet, daca nu s-ar adauga si eforturile marilor comercianti de a aproviziona supermarketurile cu cantitati abundente de produse culinare, cat mai diverse si ademenitoare, pe langa celelalte articole specifice sezonului sau tehnologiei moderne, prin care se promoveaza un anumit tip de comunicare impersonala (prin internet), deosebit de paguboasa pentru viata spirituala, toate fiind destinate lunii cadourilor. Apare, apoi, si preamediatizatul personaj imbracat intr-o costumatie de culoare rosie cu alb, denumit, pe nedrept, Mos Craciun, cu un trup dizgratios, supraponderal, dar glumet si pus pe sotii, insotit, mai nou, si de varianta sa feminina - o inventie a unui neinsemnat caricaturist american de pe la sfarsitul secolului al XlX-lea, adoptata, insa, si de catre romani, incepand cu prima jumatate a veacului al XX-lea, indeosebi, in mediul urban; un personaj a carui „misiune“ principala este aceea de a se substitui spiritului autentic al sarbatorii Craciunului, prin distribuirea de cat mai multecadouri, in loc de daruri, la copii si chiar la adulti, dintre care cei mai multi nici macar nu au trebuinta de ele. Daca vom aprofunda intelesul si semnificatia celor doua cuvinte, analizandu-le din punct de vedere crestin, vom constata ca diferenta dintre ele este una majora: cadoul tine de conventional, de reciprocitate si de efemer, de „obligatiile“ pe care le avem fata de anumite persoane, indeosebi cu prilejul zilelor aniversare sau onomastice, pe cand darul, purtand in sine incarcatura emotionala a celui ce-l ofera, este expresia iubirii dezinteresate si a pretuirii fata de persoana umana ca atare, creata de Dumnezeu dupa chipul Sau si care-L ascunde in adancul fiintei sale pe Insusi Hristos-Domnul.

Observand, asadar, cu mahnire si ingrijorare, cum se incearca pervertirea semnificatiei Craciunului, prin reducerea acesteia la consumism si petreceri copioase, cum se promoveaza sarbatorirea unui Craciun fara Hristos, cu un duh totalmente strain de spiritualitatea ortodoxa si de traditiile crestine - decente si sanatoase - ale romanilor, altoite pe adevarurile de credinta izvorate din Evanghelia Mantuitorului Iisus Hristos si transmise noua de Sfintii Parinti, am considerat necesar sa va impartasesc cateva ganduri nascute din dragostea parinteasca pe care v-o port, pentru a ne bucura, in chip deplin, de aceasta mare sarbatoare a crestinatatii, al carei miez il constituie coborarea pe pamant a Fiului lui Dumnezeu, pentru ca pe om sa-l inalte la ceruri, dar si pentru a-i descoperi impreuna sensul si semnificatiile, prin trairea autentica a tainei dumnezeiesti.

Iubiti credinciosi si credincioase,
Stim ca orice om - pe langa cele trei daruri ontolo­gice: viata, libertatea si sanatatea - este inzestrat, de Iubitorul de oameni Dumnezeu, cu multe alte daruri, talanti sau harisme pe care are datoria sa le descopere si, apoi, sa le cultive si sa le valorifice, spre binele si folosul sau si al semenilor, multumind, cu deplina recunostinta, Parintelui luminilor, de la Care vin toata darea cea buna si tot darul desavarsit (cf. Iacov 1, 17). Din nefericire, cea dintai pereche de oameni, Adam si Eva, n-a stiut sa pretuiasca darul libertatii, prin savarsirea continua a binelui, in ascultare deplina de Dumnezeu, pentru a putea ajunge la asemanarea cu El, adica la indumnezeire, ci a preferat sa asculte de inselaciunea diavolului, incalcand porunca Parintelui ceresc, ceea ce a generat consecinte dramatice in relatia sa cu Creatorul: intreruperea comuniunii cu Ziditorul, adica moartea spirituala; alterarea chipului lui Dumnezeu din om si aparitia mortii biologice, ca despartire a sufletului de trup, ingaduita de Atottiitorul, tot din iubire, pentru ca zidirea mainilor Sale sa nu fie inghitita de pieire, prin perpetuarea raului la nesfarsit. Dar Dumnezeu nu S-a oprit aici, ci, deodata cu izgonirea protoparintilor nostri din rai, facandu-I-se mila, le-a fagaduit celor doi trimiterea unui Rascumparator, Izbavitor sau Mantuitor (cf. Facerea 3, 15), Care sa-i salveze - pe ei si pe urmasii lor - din robia pacatului si a mortii. Pana atunci, insa, raiul le va fi inchis, cu poarta strajuita de heruvimi, iar drumul spre pomul vietii, pazit cu sabie de foc valvaietoare (cf. Facerea 3, 24).

Felul in care avea sa se implineasca aceasta fagaduinta a fost „taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta“, dupa cuvantul Sfantului Apostol Pavel (cf. Coloseni 1, 26). Desi proorocii Vechiului Testament, inspirati de Dumnezeu, au incercat s-o desluseasca, indicand timpul, locul si imprejurarile venirii lui Mesia, totusi, descoperirea tainei avea s-o faca Insusi Dumnezeu-Tatal, dupa o lunga perioada de pregatire a omenirii, prin intermediul unui popor ales, la plinirea vremii (cf. Galateni 4, 4), adica, in urma cu peste 2000 de ani, pe vremea imparatului roman Octavian Augustus, un pagan care, prin porunca de a se efectua celebrul recensamant, implinea, de fapt, fara sa stie, voia proniei ceresti, cu privire la Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos. Atunci, Sfanta Fecioara Maria, care, in urma cu 9 luni de zile, acceptase, cu smerenie, mesajul divin transmis de Sfantul Arhanghel Gavriil, prin rostirea acelor cuvinte mantuitoare: „Fie mie dupa cuvantul tau!“ (Luca 1, 38), s-a indreptat, impreuna cu batranul si dreptul Iosif, ocrotitorul ei legal, spre cetatea Betleem din Iudeea, pentru a implini porunca imparatului roman, fara sa-si inchipuie vreo clipa ca, in acel context, avea sa dea nastere Imparatului Hristos, Mantuitorul lumii. Evenimentul ca atare ne este relatat, cu lux de amanunte, de catre Sfantul Evanghelist Luca, a carui competenta „profesionala“ in materie de istorie nu poate fi pusa la indoiala.

Iubitii mei fii sufletesti,
Prin cele afirmate la inceputul acestui cuvant pastoral, nu dorim sa se creada ca punem sub semnul intrebarii necesitatea pregatirilor pentru Craciun, si din perspectiva aceasta materiala, deoarece stim cu totii ca ele tin de traditiile de veacuri ale poporului roman dreptcredincios, care a inteles sa-si manifeste credinta stramoseasca prin fapte concrete de iubire crestineasca, impreuna cu familia, prietenii, cunoscutii si oaspetii, in tot timpul anului, dar, mai ales, cu prilejul marilor sarbatori. Insa, accentul preocuparilor noastre cotidiene trebuie sa cada, in primul rand, pe componenta spirituala a vietii pamantesti, care presupune o pregatire duhovniceasca speciala - cu post, rugaciune si fapte de milostenie -, ca expresie a credintei lucratoare prin iubire (cf. Galateni 5, 6), pentru a ne invrednici sa-L primim cum se cuvine pe Pruncul Iisus, in ieslea sufletelor noastre, purificate de pacat, prin Sfanta Taina a Spovedaniei, pentru ca, apoi, sa ne unim, in chip tainic si real, cu Insusi Hristos-Domnul, prin impartasirea cu Sfantul Sau Trup si Sange, „medicamentul nemuririi“ (Sfantul Ignatie Teoforul, Epistola catre Efeseni, cap. XX, 2, in colectia „Parinti si Scriitori Bisericesti“, vol. I, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, in continuare - I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 1979, p. 164.) - la Sfanta Liturghie din aceasta zi binecuvantata.

Acesta trebuie sa fie raspunsul nostru - smerit si ferm, totodata - la actul de iubire milostiva al lui Dumnezeu-Tatal, despre Care Sfantul Apostol si Evan­ghelist Ioan spune ca „asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat (daruit - n.n.), ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“ (Ioan 3, 16). Dumnezeu „Cel vechi de zile“, dupa expresia Sfantului Prooroc Daniel (7, 13), este adevaratul Mos Craciun, vestit de colindatori in fiecare an, pe care crestinii il asteapta cu bucurie, recunostinta si speranta. Cuvantul Craciun, intrebuintat doar de catre noi, romanii, pentru a desemna sarbatoarea Nasterii Domnului - iar aceasta, nu de ieri sau de azi, ci de veacuri - este un derivat al substantivului latinesccreatio, creationis (creatie), insa, cu o semnificatie teologica profunda, deoarece, prin acest cuvant, se talcuieste, de fapt, taina Intruparii sau Inomenirii Fiului lui Dumnezeu, scopul pentru care S-a nascut Hristos, si anume: re-crearea sau innoirea lumii vazute, restaurarea firii omenesti alterate de pacatul stramosesc, redeschiderea portilor raiului si unirea omului cu Dumnezeu, prin Logosul divin, „Care S-a facut Fiu al Omului, pentru ca oamenii sa devina fii ai lui Dumnezeu, dupa har“, potrivit expresiei Sfantului Atanasie cel Mare.

Vorbind despre taina Intruparii, respectiv despre unirea celor doua firi - dumnezeiasca si omeneasca - in Persoana divino-umana a Mantuitorului Hristos, Leontiu de Bizant, teologul epocii iustiniene, arata ca „ipostasul Cuvantului dumnezeiesc nu s-a unit cu alt ipostas omenesc, ci, prin intrupare, s-a format o fire omeneasca, asumata si incadrata in ipostasul Sau cel vesnic, iar prin aceasta S-a facut si Ipostasul firii omenesti“ (Apud Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, Iisus Hristos Pantocrator, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 37).

„O, cat de minunata este aceasta unire a firilor! - exclama, plin de uimire, Sfantul Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul. Cat de straina ne este noua aceasta impreunare a lor! Cel Ce este Se face; Cel nezidit Se zideste; Cel nemarginit Se margineste prin sufletul cel intelegator, care mijloceste acum intre Dumnezeu si grosimea trupului (trupul grosier - n.n.); Cel Care imbogateste Se face sarac si saraceste luand trupul meu, pentru ca eu sa ma imbogatesc cu dumnezeirea Lui; Cel deplin Se desarta pe Sine, Se goleste pentru putin timp de slava Sa, pentru ca eu sa ma impartasesc din plinatatea Lui“ (Sfantul Grigorie Teologul, Cuvant la Nasterea Mantuitorului Iisus Hristos, Editura I.B.M. al B.O.R., Bucuresti, 2009, p. 21).

De aceea, Intruparea sau Nasterea dupa trup a Fiului lui Dumnezeu din Pururea Fecioara Maria este, pentru noi, crestinii, darul cel mai de pret pe care Parintele ceresc l-a facut oamenilor, caci, prin asumarea firii umane de catre Ipostasul dumnezeiesc al Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu, sfintita si indumnezeita prin Jertfa de pe Crucea Golgotei, am fost eliberati de sub stapanirea mortii si a iadului. Acest dar a fost asteptat nu numai de poporul evreu, ci de toate neamurile, multe dintre ele traind cu speranta nasterii unui Izbavitor. Este si motivul pentru care, la aratarea stelei pe cer, magii de la Rasarit, de fapt niste astronomi sau oamenii de stiinta ai timpului, au plecat in cautarea Mantuitorului lumii, Caruia I-au adus daruri simbolice: aur - ca unui Imparat, tamaie - ca unui Dumnezeu, si smirna - ca Unuia Care pentru oameni va muri.

Intelegem, prin urmare, ca Darul despre care vorbim nu este nicidecum ceva material, ci Insusi Fiul lui Dumnezeu, cea de-a doua Persoana a Sfintei Treimi, Care, asa cum ne spune Sfantul Ioan Damaschin, „Se face om desavarsit si savarseste cea mai mare noutate dintre toate noutatile, singurul lucru nou sub soare, prin care se arata puterea infinita a lui Dumnezeu“ (Sfantul Ioan Damaschin, Dogmatica; apud Pr. Prof. Dr. Dumitru Popescu, op. cit., p. 37); Care, intru ascultare desavarsita de Dumnezeu-Tatal, „S-a desertat pe Sine (de slava dumnezeiasca - n.n.), chip de rob luand, facandu-Se asemenea oamenilor si la infatisare aflandu-Se ca un om. S-a smerit pe Sine, ascultator facandu-Se pana la moarte, si inca moarte pe cruce“ (Filipeni 2, 7-8). Iar toate acestea, pentru ca omul sa fie renascut la o noua viata, in Duhul Sfant, dupa talcuirea Sfantului Ioan Gura de Aur, care zice: „Fiul Lui Dumnezeu [.] S-a nascut dupa Trup, ca tu sa te nasti dupa Duh. [.]. Pentru ca S-a nascut din femeie, Se aseamana cu noi; dar, pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea viitoare, pe care ne-o va darui noua de la Duhul“ (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei, Editura I.B.M al B.O.R., Bucuresti, 1994, p. 29).

Iubiti credinciosi,
Orice dar presupune, in mod obligatoriu, existenta virtutii iubirii crestine, in sensul ca aceasta este vie si lucratoare in sufletul celui ce daruieste si se daruieste; daruiesti ceva cuiva, ca urmare a faptului ca iubesti si pretuiesti persoana respectiva, pentru ca esti intr-o relatie speciala, aparte, cu ea. Darul oferit cu iubire naste, de asemenea, iubire in inima celui care-l primeste, incat orice dar necesita o atentie deosebita din partea acestuia, in sensul ca trebuie sa-l pretuiasca, intrebuintandu-l spre zidirea sa sufleteasca sau spre folosul altora, iar nu spre decadere. Asa stau sau asa ar trebui sa decurga lucrurile in relatiile firesti dintre oameni.

Dar, daca ne gandim la legatura omului cu Dumnezeu, la darurile pe care Acesta ni le ofera permanent, la atitudinea pe care trebuie sa o avem intr-o astfel de relatie duhovniceasca, ce vom rasplati Domnului pentru toate cate ne-a dat noua? Cum ne aratam recunos­tinta pentru Darul pe Care ni-l face Dumnezeu-Tatal, in fiecare an, prin Nasterea Domnului, care a devenit piatra de hotar in istoria omenirii, transformandu-ne viata si calauzindu-ne catre Imparatia lui Dumnezeu? Hristos este Darul Care a schimbat starea sufleteasca a celor din veac adormiti cu nadejdea in venirea lui Mesia si carora li s-a implinit asteptarea, prin pogorarea la iad a Mantuitorului Iisus Hristos Cel Inviat, eliberandu-i din legaturile mortii si ale intunericului. El a schimbat viata si perspectiva asupra mortii, nu numai Sfintilor Apostoli, care L-au urmat, neconditionat, in timpul vietii Sale pamantesti, ci si noua, celor care am crezut in Hristos, prin propovaduirea lor, si ne-am asumat implinirea invataturilor evanghelice, care pot fi concentrate in porunca cea noua data Sfintilor Sai Ucenici: „Sa va iubiti unul pe altul! Precum Eu v-am iubit pe voi [.]“ (Ioan 13, 34).

De aceea, cu sufletele frematand de bucurie si recunostinta, sa cantam si noi, impreuna cu Sfantul Grigorie Teologul: „Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L! Hristos pe pamant, inaltati-va! Cantati Domnului tot pamantul si, cu veselie, laudati-L, popoare, ca S-a preaslavit!“(Sfantul Grigorie Teologul, op. cit., p. 7).

Privind icoana praznicului, ascultand Sfanta Evanghelie si cantarile specifice acestei zile si urmand persoanelor care s-au bucurat de vederea minunata a lui Dumnezeu Cel necuprins incaput in ieslea Betleemului, aflam raspuns la intrebarile ce ne framanta; gasim solutii pentru rezolvarea problemelor cu care ne confruntam; invatam sa pretuim cum se cuvine valoarea infinita a acestui Dar ceresc, daruind, la randu-ne, celor din jur iubirea noastra jertfelnica. Troparul din Ajunul Craciunului ne indeamna sa ne punem aceasta intrebare: „Ce-Ţi vom da noi Ţie, Hristoase, pentru ca Te-ai aratat pe pamant ca Fiu al Omului?“, insa ne ofera si raspunsul: „Toate fapturile Tale Iti aduc marturia recunostintei lor: ingerii cantare, cerurile steaua, magii darurile, pastorii inchinarea, pamantul pestera, pustiul ieslea, iar noi, oamenii, Iti daruim o Maica Fecioara“.

Intreaga creatie raspunde la iubirea lui Dumnezeu, oferindu-I ceea ce are mai de pret. Noi, oamenii, trebuie sa I le aducem pe toate la un loc: cantare de slava si bunavoire, intocmai ca ingerii; lumina si indrumare, asemenea stelei; faptele cele bune, dupa exemplul magilor; smerita inchinare, precum pastorii; ajutor si indreptare, asemenea pesterii; hrana celor flamanzi si odihna celor osteniti, ca ieslea necuvantatoarelor; curatia trupeasca si sufleteasca, asemenea Preacuratei Fecioare Maria si, mai ales, ascultarea si implinirea Cuvantului Sau!

Hristos-Domnul doreste sa Se nasca duhovniceste in sufletele tuturor oamenilor, ca sa ne reaminteasca faptul ca suntem frati intre noi si „datori cu iubirea unuia fata de altul“ (Romani 13, 8), concretizata in toata fapta cea buna. Nu avem voie sa traim oricum, ci sa impartasim bucuria cea sfanta a Craciunului si semenilor nostri, mai ales celor saraci, bolnavi, necajiti si intristati. Sa petrecem, in chip decent, praznicul Intruparii sau Nasterii Sale celei mai presus de fire, impreuna cu cei dragi, marturisind credinta curata, dreapta si statornica in Mantuitorul Iisus Hristos!

Sa poposim, cat mai des, in sfanta biserica, aducand slava si multumire lui Dumnezeu, pentru darul de mare pret al Nasterii Domnului, rugandu-ne sa fie pace pe pamant si bunavoire intre oameni (cf. Luca 2, 14).

Sa facem din praznicul Craciunului o adevarata sarbatoare a darurilor, primind, cu bucurie, vestea cea minunata a Nasterii lui Hristos, adusa in casele noastre de catre preoti sau micii colindatori, care-i simbolizeaza pe magii de altadata!

Sa aprindem, cu si mai multa ravna, faclia dragostei crestine, in fapta de milostenie, pentru ca Mos Craciun sa intre si in casele celor lipsiti, ale familiilor cu multi copii, ale celor suferinzi si fara de ajutor, in asezamintele sociale pentru batrani sau orfani, deoarece Fiul lui Dumnezeu S-a intrupat si pentru ei.


Imbratisandu-va, cu dragoste parinteasca, intru Hristos- Domnul, Cel Ce S-a nascut in ieslea Betleemului spre a noastra mantuire, Va doresc tuturor sarbatori fericite, pline de lumina si bucurie, iar Anul Nou, 2014 - care a fost declarat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane Anul omagial euharistic al Sfintei Spovedanii si al Sfintei Impartasanii si Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni, aparatori ai dreptei credinte - sa fie, pentru toti, daruit de Dumnezeu cu sanatate, pace si multe impliniri duhovnicesti, incununate cu bucuria de a impartasi iubire din iubirea lui Dumnezeu. Amin!

La multi si binecuvantati ani!

Al vostru de tot binele doritor si catre Hristos-Domnul rugator,

† C i p r i a n,
Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei

.
Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1897

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Ciprian 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE