Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Timotei

Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Timotei Mareste imaginea.

CINSTITI CREDINCIOSI SI CREDINCIOASE,

† T I M O T E I
DIN MILA LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOP
AL EPARHIEI ARADULUI
Iubitului cler, cinului monahal si
dreptcredinciosilor crestini,
binecuvantare, bucurie si pace
de la Dumnezeu –Tatal si de la
Domnul nostru Iisus Hristos


Craciunul anului ce se incheie in cateva zile, incununeaza curgerea celui dintai deceniu al primului secol din mileniul al treilea. In el se cristalizeaza ganduri, fauriri la inceput de etapa noua in viata lumii, nadajduita mereu inspre mai bine. Acest fapt constituie intr-un fel o reprezentare concreta a anilor, deceniilor, secolelor si chiar mileniilor ce urmeaza, o zeciuiala a vremii in continua schimbare sub semnul providentei. Nasterea Mantuitorului ne calauzeste o atare cugetare intrucat deja de doua mii de ani patroneaza si imparte in diferitele masuri ale timpului terestru lucrarea omeneasca in perspectiva vesniciei. Facand si o retrospectiva asupra civilizatiei planetei, prospectarea spatiului cosmic in unitatea timpului tinde spre infinitul din care desigur ca un deceniu da mai multe date decat o clipa.

De altfel, psalmistul marturiseste lui Dumnezeu: „ca o mie de ani inaintea ochilor Tai sunt ca ziua de ieri care a trecut si ca straja noptii”11 Psalm 89, 4;

. Evenimentele se petrec continuu, iar la rastimpuri cei ce le prilejuiesc fac bilanturile necesare, sistemul zecimal permitand poate ca cel de acum sa fie mai aprofundat, cifra ca atare fiind ilustrativa. In fiecare an al deceniului trecut, in cuvantul pastoral al praznicului s-a adancit semnificatia numarului anilor nu doar sub aspectul material, ci si sub aspectul implicatiilor spirituale. Ajungand la ordinea zecilor am putea opri aici, socotind ca de acum inainte temeiul talmacirilor ramane tot cel privind unitatile, doar amplificand valoarea cifrei superioare si tot asa mai departe la ordinul sutelor sau miilor.

De pilda, la semnificatia cifrei sapte, a desavarsirii, multiplul zece ii va adauga virtute din punct de vedere spiritual potrivit cu realitatea insasi cum ar constata, iarasi, acelasi psalmist: „ Anii nostri s-au socotit ca panza unui paianjen. Zilele anilor nostri sunt saptezeci de ani; iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decat acestia osteneala si durere; ca trece viata noastra si ne vom duce. Invata-ne sa socotim bine zilele noastre ca sa ne indreptam inimile spre intelepciune. Si cauta spre robii Tai si spre lucrurile Tale si indrepteaza pe fiii lor”22 Idem, 89, 10 - 18;

Cercetand mai de aproape deci intelesul cifrei anului se poate spune ca e compusa din suma numerelor sfinte trei si sapte sau a primelor patru numere fundamentale, totul privind deplinatatea si sfarsitul, avand si o valoare memotehnica, adica de luare aminte si retinere, cele zece degete ale celor doua maini indicand poruncile dumnezeiesti pe care se bazeaza toate normele si oranduielile; deasemenea, dupa Sfanta Scriptura, cele zece plagi, intelegand dezlantuiri ale naturii, molime si pieiri de oameni si vietati, prin care Dumnezeu a pedepsit Egiptul pentru incrancenarea faraonului de a mentine in robie poporul lui Israel, exemplificand practic sanctiunea pentru incalcarea voii divine33 Iesirea, 7, 14 si 34, 28;

Cartea Facerii mentioneaza si zeciuiala pe care patriarhul Avraam o da regelui Salemului, adica Melchisedec, ca o subliniere a faptului ca respecta legea teocratica in virtutea careia Dumnezeu stapaneste toate, omul fiind doar administrator sau iconomul care sub forma sacrificiului recunoaste darurile primite44 Facerea, 14, 20;
Pe paginile Sfintei Evanghelii se da si pilda celor zece fecioare, dintre care cinci intelepte si cinci nepasatoare fata de datoria muncii si privegherii in asteptarea Mantuitorului55 Matei, 25, 1 – 13;

In numar de zece sunt si coarnele si cununile imparatesti ale fiarei apocaliptice, ca semne ale potrivniciei de-a lungul timpului, pe care le biruieste Biserica66 Apocalipsa, 13, 1 si 17, 12; Pr. Dr. Ioan Mircea, Apocalipsa, Bucuresti, 1995, p.213, 299 ;

Numarul vizeaza sensul totalitatii, a savarsirii si intoarcerii la unitate, mai ales dupa incheierea ciclului primelor noua numere. Decada este pentru matematicienii si filosofii vechi de o importanta sacra, simbol al creatiei universale. Se cunoaste si aceea ca zece e formula binara, care se imparte in doua componente putand exprima atat alternanta, cat si consonanta sau coexistenta. De mentionat si aceea ca uneori cifra pe langa valoarea numerica reprezinta si notiuni de un cu totul alt ordin si care scapa perceptiei obisnuite77 Pr. Victor Aga, Simbolica biblica si crestina, Timisoara, p. 363; Pierre Grelot si Jean de Fraine, Nombre, in Xavier Leon Dufour, Vocabulaire de Theologie Biblique, Paris 1966, col. 691; Pierre Grison, Alain Gheerbrant, Dix, in Dictionnaire des symboles, Paris, 1969, p. 292;

Ceasornicul istoriei penduleaza neincetat intre ecourile trecutului si armoniile visarii viitorului, aratatoarele sale edificand asupra clipei prezente. Dar pentru o zi de sarbatoare sfanta el isi pierde rostul, caci timpul trece in vesnicie. Dumnezeu vine in lume, cerul coboara pe pamant; omul primeste darul, dar se cuvine si a darui ceea ce este spre propria inaltare. Puterile ceresti insele aduc lauda prin imnul evenimentului Nasterii Domnului: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace intre oameni bunavoire!”88 Luca, 2, 14;

Inaintam intr-un timp sacru, dar si retraim permanent, inceputurile, cu norul de marturii ale credintei atator alesi ai planului dumnezeiesc, potrivit cuvintelor Apostolului neamurilor: „si toti acestia marturisiti fiind prin credinta, n-au primit fagaduinta, pentru ca Dumnezeu randuise pentru noi ceva mai bun, ca ei sa nu ia fara noi desavarsirea.”99 Evrei, 11, 39 – 40; 12, 1;

IUBITI FRATI SI SURORI IN HRISTOS DOMNUL,

Timpul Bisericii apartinand lumii spirituale insusi este consacrat. Pentru a fi rodnic trebuie sa se arate in semnele vazute, prin slujbele sfinte si sarbatorile religioase, a caror reluare anuala se impleteste cu ritmul timpului cosmic.1010 Pierre Grelot, Michel Joint-Lambert, Temps in Xavier Leon Dufour, Vocabulaire de Theologie Biblique, Paris 1966, col. 1055;

Este azi cunoscut cum calendarul religios, cel crestin cu precadere, calauzeste activitatea omeneasca si pe celelalte planuri, cultural, social, economic si altele, agricultura constituind o preocupare aparte tinand seama de ritmul pamantului. Aceasta tocmai datorita constiintei omului ca a fost pus de Dumnezeu sa-l stapaneasca si impreuna sa dea roada asteptata. Fiecare sarbatoare oricat de mica, inca din vechime se leaga intr-un loc sau altul de o anume munca a pamantului, ea insasi asociata cu practici si obiceiuri felurite, adevarate ritualuri, observate cu strictete, invesnicind astfel timpul. Craciunul in fruntea sarbatorilor din timpul iernii, in care pamantul se pregateste pentru roada viitorului, oglindeste cu prisosinta atmosfera spirituala ce o creaza. Actualizarea venirii Fiului lui Dumnezeu in lume trezeste in fiinta omeneasca un nesfarsit dor dupa o stare initiala in care a asezat-o Creatorul, nostalgia paradisului cum ar numi-o un scriitor crestin. O consideratie in acest context din partea unor ganditori ar fi edificatoare. Astfel, cel la care ne-am referit spune urmatoarele: „afirmand ca nostalgia paradisului e impulsul primordial al creatiilor omenesti, ne-am gandit mai intai la Edenul terestru, a carui amintire e atat de creatoare in vointa de civilizatie a omenirii si la paradisul ceresc, a carui aspiratie ridica pana la vecinatatea cerului plasmuirile culturii. Spiritul omenesc, insa, hranit de nostalgie, descopera urmele paradisului chiar in aceasta viata, ce se zbate sub imperiul pacatului. Ideea acestor urme ale gloriei din care a cazut omul nu e o nascocire a fanteziei, ci o proprietate a doctrinei crestine, care atesta ca fondul adanc al naturii create a ramas totusi bun sub pacat si e capabil de o noua biruinta cand il aprinde fulgerul harului divin. Nostalgia aceasta hraneste asceza crestina, cand aseaza manastirile in colturile cele mai frumoase ale naturii, cand vede in nevinovatia copilariei masura si posibilitatea sfinteniei, cand impodobeste locasurile de rugaciune cu artele ce simbolozeaza cerul duhovnicesc al Bisericii si cand nazuie sa realizeze viata ingereasca in monahi”.1111 Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului, Iasi, 1994, pp. 264 - 265

Timpul isi pastreaza rostul in aceasta reintoarcere simtita ca prezenta. Parintele Dumitru Staniloae zice: „timpul nu e nici opus eternitatii, dar nici una cu ea. Numai un timp ce isi are originea in vesnicie, pentru cresterea spirituala a unor fiinte create de iubirea unui Dumnezeu vesnic iubitor sfarseste iarasi in eternitate, ducand cu el persoanele care s-au silit sa creasca in cursul lui pentru eternitate. Fiul lui Dumenzeu cel etern care a creat persoanele din timp pentru a le aduce imprimate de cele bune castigate in timp, se imbraca in umanitatea noastra temporala, pentru a o duce plina de cele temporale in eternitatea Sa, ca prin ea sa ne ajute si noua sa urcam cu cele bune, castigate de fiecare din noi in timp in mod deosebit in vesnicia Lui. Dar, adunandu-ne in El, Hristos ne uneste in El cu toti cei care am fost creati prin El si care am primit sa ne readunam in El, umplandu-ne de eternitatea Lui dumnezeiasca, traita de umanitatea Lui ca vesnicie purtand urmele temporalitatii Lui, facandu-ne astfel sa ne simtim si mai apropiati de El. Si El ne va reunifica astfel pentru veci in Sine, cu Sine si intre noi, intr-o iubire universala, dar in care fiecare aduce nota sa personala, iar popoarele specificul lor.1212 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Bucuresti, 1987, pp. 276 – 277;

Sirul gandurilor desigur continua dar dintre ele redam cele urmatoare ale unui teolog roman: „conlucrarea omului cu Dumnezeu in istorie determina realizarea adevaratei istorii. Aceasta colaborare cere din partea omului un efort staruitor de a-si controla pornirile inferioare, de a se ridica la conceptii si comportamente superioare de viata. Eroismul istoriei nu este dat de fapte marete, meteoritice, ci de staruinta in efortul duhovnicesc ce duce la marile acte creatoare ale istoriei mantuirii. In acest mod de a intelege istoria transpare prezenta lui Dumnezeu in istorie. In efortul de adancire a comuniunii, surprindem taina istoriei care este legata de sfintenie. Se poate vorbi la omul religios de o nostalgie a paradisului, in sensul de un dor dupa timpul originar si de o tendinta de a recupera acea stare primordiala. Nostalgia este transfigurata in momentele de sarbatoare. Trairea acestora nu insemneaza o repetitie monotona a unor acte cultice, ci intelegerea fiecarei clipe ca o sansa unica pentru posibilitatea transformarii prezentului efemer in vesnicie. Timpul sarbatorii este prin excelenta cel al lui Dumnezeu. Menirea noastra este aceea de a regasi si nu de a gasi sensul timpului dat de Dumnezeu. In vesnicia lui Dumnezeu este presupusa posibilitatea existentei timpului, dar a unuia in care sa se concretizeze un raspuns liber din partea omului la chemarea de iubire dumnezeiasca din vesnicie. In aceasta perspectiva trebuie intelese cuvintele Eclesiastului: „Vreme este sa te nasti si vreme sa mori; . vreme este sa ranesti si vreme sa tamaduiesti;.” Expresia vreme este nu inseamna ca omul are vreme. Este diferenta fundamentala intre a fi si a avea. Omul nu are timp, ci este in timp. Si daca este in timp va fi capabil sa actualizeze la momente diferite sensurile puse de Dumnezeu in timp. In acest fel el se afla intr-o miscare care converge spre Dumnezeu si traieste timpul ca o inaintare spre vesnicie.”1313 Eclesiastul 2, 1 urm.; la Adrian Lemeni, Sensul eshatologic al creatiei, Bucuresti, 2004, pp. 275 – 279;
Cu privire la gandirea mentionata a parintelui Staniloae acelasi autor mentioneaza, ca este revelatoare, intrucat „leaga timpul si miscarea ca realitati specifice creatiei nedesavarsite. Insa, pe de alta parte, ele nu sunt vazute ca realitati negative sau pacatoase, ci care mediaza spre eternitatea lui Dumnezeu; este subliniata asadar participarea lui Dumnezeu la timp, pentru a primi creatia temporala in vesnicia Sa.”1414 Idem, p. 288;

Sfanta Traditie prin glasul Parintilor Bisericii confirma adevarurile biblice in cuvinte ca acestea: „Sa invatam ca lumea a fost creata, dar sa nu gandim ca Dumnezeu a facut-o pe cand exista timpul. Inteleptul nu slujeste si nici nu cinsteste pe Dumnezeu intr-un loc anumit, nici intr-un locas special de inchinaciune si nici la sarbatori si zile randuite, ci toata viata lui, in orice loc, fie ca este singur, fie ca are langa el pe altii care cred la fel cu el. In tot locul si in tot timpul cinsteste pe Dumnezeu, adica Ii multumeste pentru cunoasterea si vietuirea sa. Este sfant orice loc si orice timp in care gandul nostru se indreapta spre Dumnezeu;”1515 Clement Alexandrinul, Scrieri, Stromatele, Partea a II-a, in Parinti si Scriitori Bisericesti, vol. 5, trad. Pr. D. Fecioru, Bucuresti, 1986, VI, p. 464; VII, pp. 497 - 498; 502;

sau urmatoarele „Marele Melchisedec a fost descris ca „fara tata, fara mama, fara neam, neavand nici inceput al zilelor, nici sfarsit al vietii” precum a lamurit cuvantul adevarat despre el al barbatilor purtatori de Dumnezeu, nu din pricina firii celei create si a celor din nimic, dupa care a inceput si a sfarsit de a fi, ci din pricina harului dumnezeiesc si necreat care exista pururea, mai presus de toata firea si tot timpul, din pururea existentul Dumnezeu, har dupa care se cunoaste ca fiind nascut intreg cu totul prin alegerea voii Sale.”1616 Sf. Maxim Marturisitorul, Ambigua, in Parinti si Scriitori Bisericesti, vol. 80, trad. Pr. Prof. D. Staniloae, Bucuresti, 1983, p. 141;

In legatura cu textul, talmacitorul si totodata comentatorul continua: „experienta iesirii din timp si fire o traieste sfantul insa in grad culminant ca unul a carui minte a uitat de toate, patrunzand fara idei, fara cuvinte, in chip nestiut si neinteles in Dumnezeu, Cel mai presus de toate cele cunoscute si explicabile; starea aceasta fiind nu numai o stare a mintii, ci si a intregii sale fiinte, pentru ca intreaga a primit insusirile lui Dumnezeu intreg, care au coplesit insusirile ei, asa cum fierul incalzit in foc primeste insusirile focului care le-au coplesit pe ale sale.”1717 Ibidem;

In consonanta cu scrierile teologilor imnografia praznicului intoneaza cele spre lauda Celui Vesnic: „Astazi Firea cea nevazuta se impreuna din Fecioara cu oamenii. Astazi Fiinta cea nemarginita se infasoara in scutece”1818 Si acum…, Laudele Utreniei Ajunului de Craciun;

sau „Fecioara astazi pe Cuvantul cel mai inainte de veci merge sa-L nasca in pestera in chip de negrait. Dantuieste lumea auzind, slaveste cu ingerii si cu pastorii pe Cel ce vine sa se arate Prunc tanar, Dumnezeu Cel mai inainte de veci.”1919 Condacul Inaintepraznuirii Utreniei Ajunului de Craciun;

Intr-un fel propriu credinciosului obisnuit colindele atesta si ele raportul intre timp si vesnicie, privit prin Intruparea Domnului, ca de pilda in versurile cunoscute: „Astazi s-a nascut // Cel far’ de-nceput”2020 O ce veste minunata, la Prof. Ioan Brie, 73 Colinde, Cluj-Napoca, 1980, p. 5;
sau „Si de-acum pana-n vecie // Mila Domnului sa fie.”2121 Astazi s-a nascut Hristos, la Idem, p. 42;

Spre intelegerea acestor cugetari am gasi temeiul potrivit in cele ale psalmistului, pe care le reia si Sfantul Apostol Pavel cu privire la Fiul lui Dumnezeu intrupat: „Intru inceput, Tu, Doamne, pamantul l-ai intemeiat si cerurile sunt lucrurile mainilor Tale; ele vor pieri, dar Tu ramai, si toate ca o haina se vor invechi; si ca pe un vesmant le vei strange si ca o haina vor fi schimbate. Dar Tu acelasi esti si anii Tai nu se vor sfarsi.”2222 Psalm 101, 26 – 27; Evrei, 1, 10 – 12;

DREPTMARITORI CRESTINI  SI CRESTINE,

Cunoastem din cele aratate ca praznicul de azi inseamna retrairea evenimentului de referinta, plinirea vremii, a mantuirii oamenilor prin improprierea de catre acestia a ceea ce Fiul lui Dumnezeu a facut pentru ei. Pricepem mai bine aceasta lucrare ca rascumparare a timpului si spatiului pierdut prin greseala de la inceput sau lipsa de la implinirea datoriei proprii. Sfantul Apostol Pavel indeamna asa pe fiii sai duhovnicesti: „Luati seama cu grija, cum umblati, nu ca niste neintelepti, ci ca cei intelepti, rascumparand vremea, caci zilele rele sunt.”2323 Efeseni, 5, 15 – 16;

Aceasta intrucat timpul insusi scapa, iar spatiul este inca departe de cel al Imparatiei dorite a pacii si bunavoirii. Intruparea Domnului ne este spre luare aminte in a-L urma. Pe langa fauririle lumii civilizate este nevoie de o crestere spirituala. Sfanta Evanghelie insasi arata: „Copilul crestea si Se intarea cu duhul, umplandu-se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era asupra Lui.”2424 Luca 2, 40;

Tot Sfantul Pavel se exprima astfel in aceasta legatura: „Si eu, fratilor, n-am putut sa va vorbesc ca unor oameni duhovnicesti, ci ca unora trupesti, ca unor prunci in Hristos. Cu lapte v-am hranit, nu cu bucate, caci inca nu puteati manca si inca nici acum nu puteti,.2525 I Corinteni, 3, 1- 2;

Este de trebuinta har ceresc si vointa omeneasca pentru urmarea lui Hristos pe calea vesniciei. Precum odinioara a fost un inceput, asa e necesar ca fiecare sa puna inceputul timpului renasterii proprii; vremea de azi sa fie a lui Hristos Domnul, iar locul consacrat oricarei fapte inaltatoare. Rugaciunea insasi se inalta astfel neincetat, dupa cum indeamna tot Apostolul, catre Cel ce este in toata vremea si in tot locul inchinat si slavit.2626 I Tesaloniceni, 5, 18; cf. Rugaciunea Ceasurilor;

Spre atragerea atentiei asupra inceperii slujirii Sfintei Liturghii, sfintitul slujitor preia cuvintele psalmistului: „vremea este sa lucreze Domnul.”2727 Psalm 118, 126;

Aceasta arata pe de o parte ca Dumnezeu lucreaza in taina Bisericii, dar si faptul ca omul trebuie sa Ii slujeasca. Luam intr-adevar aminte la faptul ca in Hristos timpul gaseste axa sa. Inainte de Mantuitorul istoria s-a indreptat spre El printr-un timp de prefigurari sau asteptare. Dupa venirea Sa in lume totul se interiorizeaza mergand spre implinire, astfel ca singurul continut al timpului este prezenta lui Dumnezeu.2828 Paul Evdochimov, L’Orthodoxie, Neuchatel, 1965, p. 206;

Cu voia lui Dumnezeu si la implinirea unor date sarbatoresti, am consacrat anul acesta Crezului nostru ortodox, Autocefaliei Bisericii noastre si Patriarhiei Romane, in plus pe plan local primei aniversari a Arhiepiscopiei Aradului. Toate momentele au reprezentat imbolduri la noi impliniri prin pronia dumnezeiasca cu credinciosie si stradanie. Drept aceea, impreuna cu Sfantul Ioan Gura de Aur, din ale carui Sfinte moaste o particica se cinsteste si in noua catedrala arhiepiscopala, sa multumim cu rugaciunea: „Slava lui Dumnezeu pentru toate”. Intr-un fel, luand ca sprijin si aspecte de ordin filosofic sau filologic, deceniul la care s-a facut referinta ar putea insemna si o zeciuiala pentru toate ale veacului, care adesea, la randul sau, arata vesnicia. In consecinta, lucrarea omeneasca in vremea de acum trebuie implinita ca si pentru veacul veacului. Iar de luminatul praznic si cele urmatoare sa ne uram unii altora in colinda strabuna, ca intru sanatate, inzilire si spor in toate cele bune „asa sa fie, de acum pana-n vecie”, prin milostivirea lui Dumnezeu in Treime Sfanta, Tatal si Fiul si Sfantul Duh. Amin.

Al vostru, de tot binele doritor,
† T I M O T E I
Arhiepiscop al Aradului
INSEMNARE: Aceasta pastorala cu nr. 2 300 / 2010, avand titlul „Vreme de slujire sfanta” se va citi in fiecare biserica parohiala sau manastireasca la Sfanta Liturghie din prima zi, iar in filii a doua zi de Craciun.
† T I M O T E I
ARHIEPISCOP AL ARADULUI

 

.

23 Decembrie 2010

Vizualizari: 1403

Voteaza:

Pastorala la Nasterea Domnului - IPS Timotei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE