Pastorala la Sarbatoarea Nasterii Domnului Nostru Iisus Hristos


Pastorala
























TEOCTIST

 Din milostivirea lui Dumnezeu

Arhiepiscop al Bucurestilor,

Mitropolit al Munteniei si Dobrogei,

Loctiitor al Cezareei Capadociei

si

Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane

 

Iubitului nostru cler, cinului monahal

  si dreptcredinciosilor crestini, har si pace

 de la Dumnezeu-Tatal, iar de la noi, arhiereasca binecuvantare

 

 

 

Iubiti parinti slujitori ai sfintelor altare,
Dreptmaritori crestini,

 

In aceasta staruitoare rugaciune a Psalmistului se aduna intreg suspinul si dorul unei lumi pierdute in pustia instrainarii si necunoasterii lui Dumnezeu, al unei omeniri care, in instrainarea sufleteasca si mahnirea unei vietuiri ce nu se mai impartasea de Viata si binecuvantarea dumnezeiasca, striga prin alesii ei: "Dumnezeule milostiveste-Te spre noi si ne binecuvinteaza, lumineaza-Ti fata peste noi si ne miluieste" (Ps. 66, 1).

 

Un asemenea strigat inaltat spre Tronul slavei si milostivirii divine izbucnea, desigur, dintr-o deznadajduitoare experienta: anume ca, odata indepartat de la fata lui Dumnezeu, pentru a se afunda in intunericul pacatului, omul nu-si mai poate gasi singur calea de intoarcere catre Creatorul vietii. Iar viata omeneasca, atunci cand omul nu-L mai poate vedea cu ochii sufletului pe Cel al carui chip il poarta si a carui asemanare trebuie sa devina prin ascultare si stradanie ajutata de har, o asemenea viata se afla departe de mireasma vesniciei.

 

Acea strigare a Psalmistului catre Dumnezeu: "intoarce-ne si arata-Ti fata" (Ps. 79, 7), ne incredinteaza, asadar, ca nu de la sine, nu prin hotararea si vointa sa mai putea reveni omul lipsit, prin calcarea poruncii, de libertatea harului, in comuniunea cu Sfanta Treime, ziditoarea si binefacatoarea lui.

 

Iata, iubitii mei, ca doar trezirea constiintei totalei neputinte omenesti in a afla izbavirea si apoi cunoasterea iubirii dumnezeiesti pot duce o astfel de rugaciune catre ceruri: "arata-Ti fata Ta si ne vom mantui" (Ps. 79, 7) . Iata cat de arzatoare era setea de mantuire a lumii care inca pastra cuvantul lui Moise, care spusese: "Nu va putea omul sa-Mi vada fata si sa traiasca" (Iesirea 33, 20). Dar, Acela care spusese aceste cuvinte, in adancul cel necuprins al bunatatii Sale, a raspuns prin negraita iconomie rugaciunii care implora aratarea Sa catre oameni.

 

Cum s-a putut implini un asemenea fapt, ne raspunde una din cantarile bisericesti ale Nasterii Domnului: "Cu sfat de negrait Se naste cu trup Cel fara de trup; Se margineste acum in trup Cel nemarginit si pazeste neamestecat amandoua firile; Cel din fire fara de inceput ia inceput si Cel singur vesnic si preaslavit Prunc se arata; Cel ce poarta toate, in brate este purtat. Pentru ca pe cei cinstiti cu inrudirea Sa ii cinsteste, ca un Dumnezeu cu a Sa nastere" [1]. Asadar, iubitii mei fii duhovnicesti, pentru a ni Se descoperi fata catre fata S-a intrupat Fiul lui Dumnezeu, dar totodata si pentru a ne arata cat iubeste si cinsteste Dumnezeu pe cel facut dupa chipul Sau. Caci prin Nasterea Sa cea mai presus de fire si de cuget, din Preacurata Fecioara Maria si prin Pogorarea Duhului Sfant, Fiul cel vesnic al Tatalui Ceresc Se inrudeste, de acum, cu fiecare dintre oameni, inrudindu-ne astfel pe noi toti cu Dumnezeu cel in Treime inchinat.

 

Astfel, teologul luminii dumnezeiesti necreate, cum este cunoscut in istorie Sf. Grigorie Palama, scrie despre intruparea Mantuitorului Hristos: "S-a facut om ca sa dezlege legatura pacatului; sa curateasca intinaciunea cea dupa trup; sa vadeasca dragostea lui Dumnezeu pentru noi; sa arate pana la ce adancime ne-am infundat in prapastia relelor, incat a fost nevoie de intruparea lui Dumnezeu; .sa se faca incepator si chezas al invierii si al vietii celei vesnice, risipind deznadejdea noastra.; sa arate cum firea omeneasca, osebit de toate fapturile zidite, a fost creata dupa chipul lui Dumnezeu. Prin aceasta, inrudirea ei cu Dumnezeu a ajuns atat de mare, incat ea a putut sa se uneasca cu El intr-un ipostas unic, pentru ca El sa dea cinstire trupului si insesi firii muritoare, astfel incat trupurile ceresti sa nu se creada mai de cinste decat omul, si sa nu se socoteasca dumnezeiesti din pricina lipsei lor de trup si a parelnicei lor nemuriri"[2].

 

Auzind bogatia de binefaceri revarsate asupra omenirii, asupra fiecarui om in parte, purtator al chipului lui Hristos, prin taina inomenirii Celei de-a doua Persoane a Sfintei Treimi, intelegem bucuria si entuziasmul credinciosilor, bucurie exprimata de Sf. Ap. Pavel in imnul "Taina dreptei credinte: "Cu adevarat, mare este taina Crestinatatii: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, S-a vestit de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, S-a crezut in lume, S-a inaltat intru slava". Taina mantuirii lumii a inceput, asadar, in pestera modesta din Betleem, unde s-au implinit strigatele proorocilor si unde Il vedem pe Pruncul Iisus: "Cel ce ne-a scos de sub stapanirea intunericului. si este chipul nevazutului Dumnezeu" (Col. 1, 13-15) .

 

Iubitii fii duhovnicesti,

 

In Sfanta Scriptura, asemanarea mantuirii noastre se face mai ales cu chipul biruintei luminii ceresti a vietii asupra intunericului spiritual al pacatului si mortii, stapanitor in lume si in om. Astfel, Cel care ne-a cercetat pogorandu-se El insusi la noi este "Rasaritul cel-de-Sus" (Luca 1, 78) , este "Soarele dreptatii" (Maleahi 4, 2) , este Cel care spune despre Sine: "Eu, Lumina am venit in lume, ca tot cel ce crede in Mine sa nu ramana intru intuneric" (Ioan 12, 46). In afara partasiei, prin credinta cea dreapta, cu Fiul lui Dumnezeu inomenit, nu este decat intuneric, si inca intunericul cel de nepatruns. Este acea noapte continua a tristetii fara leac, a racelii spirituale lesne omoratoare si a fricii lumii vinovate de calcarea poruncilor dumnezeiesti, bezna adanca pe care au strapuns-o in noaptea Nasterii Domnului sclipirea stelei ce i-a calauzit pe inteleptii Rasaritului la Betleem si stralucirea "slavei Domnului" (Luca 2, 9)   prin ingerul cel binevestitor pastorilor si multimea de oaste cereasca ce lauda necuprinsa milostivire a lui Dumnezeu. Portile cerurilor s-au ridicat in acea noapte, spre pamant revarsandu-se lumina bucuriei impreunata cu uimirea lumii ingeresti ca izbavirea omului este savarsita de Cel prin Care "toate s-au facut" (Ioan 1, 3) , de Cel Caruia nimic nu-I putea sta impotriva in plinirea planului de a-l rascumpara pe om, prin patimirea Crucii, din pedeapsa si patimirea mortii vesnice.

 

Impropriindu-si cuvintele Psalmistului, fiecare dintre noi, de altfel fiecare crestin, poate marturisi despre Dumnezeu: "Auzit-a din locasul Lui cel sfant glasul meu si strigarea mea. Si a plecat cerurile si S-a pogorat" (Ps. 17, 6, 9). In Hristos Mantuitorul, in chiar taina nasterii Dumnezeiescului Prunc Iisus, omul priveste cu adevarat fata lui Dumnezeu, caci spune Domnul: "Cel ce M-a vazut pe Mine, L-a vazut pe Tatal" (Ioan 14, 9). Iar a-L cunoaste pe Dumnezeu Tatal prin Dumnezeu Fiul intrupat este insasi viata vesnica.

 

Dar ce anume descopera omul contempland chipul Pruncului Iisus asezat cu sfiala in ieslea necuvantatoarelor dintr-o pestera a Betleemului? Ceea ce nimeni nu i-a putut si nu-i va mai putea arata vreodata: maretia si puterea dumnezeiasca luand infatisarea unei nesfarsite blandeti, smerenii, puritati, sensibilitati si jertfelnicii. Iar toate aceste nepamantesti insusiri - descoperite noua in Dumnezeiescul Prunc al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu - se regasesc la toti cei care, iubindu-L, s-au nevoit sa-I semene Domnului; si mai ales la sfintii Bisericii, fiindca "prin fetele tuturor sfintilor traspare Fata lui Hristos, Fata de model a tuturor fiintelor umane"[3]. Si daca fata noastra, a fiecarui om, are ca model Fata lui Hristos, se cuvine sa o cinstim apropiind-o, pe cat ne sta in putere, cu ajutorul harului, de modelul ei cel desavarsit. Dar acest lucru nu poate izbandi daca nu vom cinsti la fel si chipul fiecarui semen al nostru, prin urmarea virtutilor sfintilor, ca pilde vii. Dupa aceleasi pilde vom intelege ca aceste virtuti sunt, in fapt, puterea spirituala care ne aseamana Domnului nostru Iisus Hristos. Cine ar putea sustine ca omul si lumea in care traim nu sunt tot mai lipsite de acest fel de virtuti?

 

De aceea, orice prilej de intarire a evlaviei si a ravnei spre desavarsire duhovniceasca ale dreptmaritorilor nostri crestini este un preapretios dar facut de Dumnezeu Bisericii acestui neam. Un asemenea dar l-a reprezentat, in cursul anului acestuia, si trecerea in randul Sfintilor de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane - dupa staruitoare cercetari si rugaciuni si prin pazirea cu scumpatate a tuturor randuielilor canonice - a inca patru dintre cunoscutii purtatori-de-Dumnezeu Parinti ai nostri:

 

1. Mitropolitul Dosoftei (13 dec. 1693), primul versificator al Psaltirii in tot Rasaritul Ortodox si primul nostru poet national;

 

2. Mitropolitul Grigorie al IV-lea, Dascalul (28 iulie 1834), mare teolog si isihast, stralucind prin viata sa de rugaciune si adanca nevointa;

 

3. Staretul Gheorghe (3 dec. 1806), inteleptul ucenic al Sf. Cuvios Paisie de la Neamt, vestit incepator de obste, indrumator al monahismului din Tara Romaneasca, reorganizatorul vietii calugaresti din Sf. Manastiri Cernica si Caldarusani si autor de scrieri filocalice.

 

4. Cuviosul Onufrie de la Sihastria Voronei (29 martie 1789).

 

Iubitii credinciosi, frati si surori in Domnul

 

Anul pe care il incheiem, iubitii mei fii duhovnicesti, a fost si pentru noi, romanii, si pentru lumea intreaga un an de mari incercari. Un an in care am putut vedea atat de limpede cat de strans ne este legata existenta de milostivirea lui Dumnezeu. Si din bucurii, dar si din necazuri si suferinte se cuvine, asadar, sa invatam a deslusi si implini voia lui Dumnezeu in viata noastra. Caci incercarile ce vin asupra omului nu au alt scop decat de a-l rechema pe acesta, prin cainta, la bucuria partasiei de iubire cu Dumnezeu. Totodata, indatorirea ajutorarii neintarziate a semenilor loviti de stihiile dezlantuite - precum fratii nostri care s-au aflat in calea inundatiilor - renaste virtutea impreuna-patimirii, ne reincalzeste simtirea crestina, ne reaminteste principiul dumnezeiesc al vietii noastre, descoperit noua de Insusi Domnul Iisus Hristos: "Sa va iubiti unul pe altul" (Ioan 15, 7) . Prin slujitorii si fiii ei de pe vatra stramoseasca, dar si de peste granite, Biserica noastra s-a aflat langa toti cei intristati si incercati, incredintand pe toti ca Fiul lui Dumnezeu, intrupat din iubire fata de noi si fata de intreaga omenire, este El insusi impreuna-patimitor cu noi in necazurile noastre, facand insa ca din suferinta sa odrasleasca toata fapta buna si iubirea, care "niciodata nu se trece" (1 Cor.13, 8).

 

Dar, tot in acest an, Biserica noastra a implinit 120 de ani de la dobandirea autocefaliei bisericesti si 80 de ani de cand a fost ridicata la rangul de Patriarhie. Iata impliniri duhovnicesti si istorice in acelasi timp care au fost prilejuri de multumire lui Dumnezeu si pomenire a marilor Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Romane, Fericitii de sfanta pomenire: Miron Cristea (1925-1939), Nicodim Munteanu (1939-1948), Justinian Marina (1948-1977) si Justin Moisescu  (1977-1986). Fiecare, la randul sau, s-a straduit pentru mentinerea si cresterea Bisericii noastre in fata celorlalte Biserici surori, a lumii crestine si a intregii omeniri. Avandu-L neincetat pe Mantuitorul Hristos cu noi si in noi, Care, prin Duhul Sfant, lucreaza in Biserica la mantuirea noastra, ajungem sa urcam prin credinta si fapte bune, asemenea Maicii Domnului, Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, si Sfintilor spre implinirea poruncii Domnului: "Fiti desavarsiti, precum Tatal vostru Cel ceresc desavarsit este" (Mat. 5, 48).

 

Iata, iubiti parinti si frati crestini, cum a prisosit si prisoseste neincetat in istorie rugaciunea celor din Vechiul Testament: "Dumnezeule, intoarce-ne, arata-Ti fata si ne vom mantui" (Ps. 79, 3). Prin Intrupare ni s-a dat mantuitorul har al vederii Fetei lui Dumnezeu - Care este Domnul Iisus Hristos - dar acest har izbavitor ne indatoreaza pe fiecare spre o vietuire vrednica de darul de viata vesnica ce ni s-a facut din iubirea Preasfintei Treimi pentru noi.

 

Aceste sfinte ganduri si indemnuri punandu-vi-le la inima, cu parinteasca dragoste va intampin spunandu-va: "Hristos Se naste, slaviti-L!" si dorindu-va sa praznuiti plini de har Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului. "Iar Dumnezeul nadejdii sa va umple pe voi de toata bucuria si pacea in credinta, ca prin puterea Duhului sa prisositi intru nadejde". (Rom. 15, 13)

 

 

 

Al vostru parinte duhovnicesc, pururea catre Preasfanta Treime rugator,

 

[1] - Minei pe luna decembrie, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1991, p. 431

 

[2] - Omilii, Despre iconomia cea dupa trup a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, trad. de C. Daniel, Ed. Anastasia, Bucuresti, 2000, p. 237

 

[3] - Pr. Prof. dumitru Staniloaie, Teologia Dogmatica Ortodoxa, vol. I, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 2003, p. 282

 

 Teoctist

 

Arhiepiscop al Bucurestilor,

 Mitropolit al Munteniei si Dobrogei,

 Loctiitor al Cezareei Capadociei

 si

                                      Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane


Sursa: Patriarhia Romana

.

09 Noiembrie 2006

Vizualizari: 4844

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE