Pastorala la Invierea Domnului 2015 – IPS Laurentiu

Pastorala la Invierea Domnului 2015 – IPS Laurentiu Mareste imaginea.

Hristos, Pastele nostru, Painea din Cer care Se da pentru viata lumii PASTORALA LA INVIEREA DOMNULUI

HRISTOS A ÎNVIAT!
Iubiţii mei fii duhovniceşti,
Ne-a ajutat Preabunul Dumnezeu ca şi anul acesta să ajungem în această „sfântă cu adevărat şi mult prăznuită noapte de mântuire”, în care cu bucurie ne salutăm unul pe altul prin mărturisirea cea mai scurtă şi profundă a adevărului credinţei noastre: „Hristos a înviat!” Răspunzând: „Adevărat a înviat!”, fiecare din noi exprimăm faptul că nu doar credem cu toată fiinţa noastră în această mare taină a creştinismului, ci o şi experiem şi o trăim cu o bucurie negrăită. În această sfântă zi a Învierii, „Una a Sâmbetelor, Împărăteasă şi Doamnă”, la acest „praznic al praznicelor, şi sărbătoare a sărbătorilor”, suntem cu toţii purtători de lumină şi toţi, într-un glas, cântăm cântarea de biruinţă: „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le”.

De fiecare dată, în fiecare an, când ajungem să cântăm pentru prima oară acest tropar al Paştilor, ne copleşeşte o stare sufletească de bucurie ce nu se poate compara cu niciuna din cele prin care trecem, ca oameni, în decursul vieţii noastre. În ea simţim că fericirea pe care o trăim în aceste clipe este de Sus, că ea nu este de la noi, ci este din Cer, fiind bucuria pe care ne-o dăruieşte Hristos, Însuşi. În ea şi prin ea simţim că toţi suntem vii şi nu vom muri niciodată, că suntem vii pentru că El Îşi revarsă în noi viaţa Lui dumnezeiască, care va învia şi trupurile noastre în ziua de apoi! Suntem vii şi nemuritori pentru că El a vrut să ne scoată din tirania diavolului şi din legăturile morţii şi să ne aşeze cu Sine înaintea Tatălui, la Cina cea veşnică a Împărăţiei Sale.



Suntem bucuroşi pentru că pe toţi Hristos ne cheamă să intrăm la masa Lui bogată, la „ospăţul credinţei”, la care „Viţelul este mult”, „Hrana este vie şi dătătoare de viaţă”[1].„Acum nimeni să nu se plângă de sărăcie, ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că s-a arătat împărăţia cea pentru toţi. Acum nimeni să nu se tânguiască de păcate, pentru că iertarea din mormânt a răsărit. Acum nimeni să nu se teamă de moarte, pentru că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului.”Astăzi suntem bucuroşi pentru că putem şi noi, împreună cu Sfântul Apostol Pavel, să strigăm: „Unde îţi este, moarte, boldul? Unde îţi este, iadule, biruinţa?” (I Cor. 15, 55). Astăzi suntem bucuroşi că, înviind Hristos, iadul a fost nimicit, demonii au căzut, moartea a fost biruită, şi nouă ne-a dăruit viaţa cea veşnică. Suntem bucuroşi pentru că astăzi Mântuitorul sărbătoreşte împreună cu noi şi, aşa cum a dorit cu dor să mănânce Paştile cu ucenicii Săi, tot la fel, cu acelaşi dor şi aceeaşi dragoste negrăită, iată, astăzi ne pregăteşte şi nouă masă şi ospăţ bogat, la care ne cheamă pentru a ni Se dărui pe Sine cu întreaga Sa iubire curată şi jertfelnică, pentru a ne vorbi despre Sine, despre pătimirile Sale şi despre bucuria nespusă a Învierii Sale.

Iubiţi credincioşi,
Aceasta este Taina Paştilor: Suntem la masă împreună cu Hristos, Care a murit pentru noi, ca să ne pregătească o masă aşa de bogată. La această masă bogată a fost chemat şi Adam, dintru început, când a fost pus în Grădina Raiului. Ziditorul a toate l-a făcut pe om pentru a gusta şi pentru a se hrăni din nemărginita Sa iubire. Pentru a putea simţi această iubire jertfelnică, pentru a putea să şi-o facă proprie şi să îi devină Hrana perpetuă a vieţii sale, omul a primit de la Dumnezeu îndemnul de a păzi singura şi uşoara poruncă din Rai. A fost chemat să-şi supună voia sa proprie voii dumnezeieşti, pentru a putea fi, astfel, pururi în comuniune cu Creatorul său. Adam a călcat Legea lui Dumnezeu, a nesocotit porunca dată lui şi a pierdut, îndată, simţirea acelei iubiri dumnezeieşti, a rămas gol, şi sufletul s-a întunecat, lipsit fiind de Hrana cerească dăruită de Ziditor în Rai. Ieşind de sub ascultare, nesocotind Legea lui Dumnezeu, omul s-a întors spre micimea plăcerilor egoismului patimilor şi a ajuns să fie rob al diavolului, al morţii şi al stricăciunii. Nimeni dintre oameni nu putea repara o astfel de greşeală. Nimeni altul, decât Cel care l-a creat, nu îl putea aduce pe om din nou la masă cu Dumnezeu, în Împărăţia iubirii Sale. Nimeni nu-i putea dărui omului capacitatea de a renunţa la eul său egoist, care s-a îndreptat spre plăcerile lumii de jos.

Calea de întoarcere în Raiul pierdut trebuia să treacă însă prin jertfă, căci doar prin Jertfa mântuitoare firea umană putea fi refăcută, restaurată şi putea din nou să dobândească totala disponibilitate de a asculta de Dumnezeu, renunţând la egoismul patimilor. Doar astfel omul putea redobândi capacitatea de a simţi şi a se hrăni cu dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu. De aceea, Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi a luat asupra Sa firea noastră cea căzută, pentru a o răscumpăra, prin jertfă, din tirania diavolului, a morţii şi a stricăciunii.

Trăind în lumea aceasta, Mântuitorul a sfinţit firea noastră, a împodobit-o, a făcut-o din nou în stare să simtă şi să se îndulcească de dragostea lui Dumnezeu, şi să asculte de poruncile Lui. Hristos, ca Om, a renunţat cu desăvârşire la Sine şi S-a încredinţat cu totul lui Dumnezeu, ştiind că doar astfel umanul va putea învia la o nouă viaţă şi va putea să guste din fericirea Raiului. De aceea, pentru a da firii noastre din nou puterea ascultării de Ziditorul a toate, Mântuitorul a murit pe cruce, iar răstignirea Sa Şi-a trăit-o ca pe o mărturie văzută a sincerităţii ascultării Sale de Dumnezeu, a morţii Sale faţă de egoism, a dăruirii Sale, şi ca Om, cu totul Tatălui.

Iubiţi fii sufleteşti,
A sta din nou la masă împreună cu Dumnezeu, a fi în comuniune cu Creatorul a toate, acesta este scopul întregii iconomii a mântuirii. Hristos a înviat din morţi şi S-a înălţat cu umanitatea Sa îndumnezeită la cer, care a primit din nou puterea ascultării de Dumnezeu şi capacitatea gustării dragostei Lui, iar această umanitate plină de viaţă dumnezeiască ne-o dăruieşte nouă prin harul Sfântului Duh, prin Sfintele Taine ale Bisericii. Astăzi, suntem chemaţi să venim să bem „băutură nouă, nu din piatră stearpă, făcută cu minuni, ci din Izvorul nestricăciunii… întru Care ne întărim”. Astăzi, din nou suntem, ca Adam, chemaţi să intrăm la Cina Împărăţiei, să luăm Hrana vieţii celei veşnice, să ne hrănim din nou sufletele cu dragostea lui Dumnezeu. Hrana noastră este Hristos, Pâinea Care Se coboară din cer (Ioan 6, 50), Mana trimisă de Dumnezeu noului Său popor ales, Hrana vie Care ne dă viaţă, pentru că ne umple de simţirile curate ale umanităţii lui Hristos, pentru că ne face capabili să ne dăruim şi noi, ca oameni, lui Dumnezeu, cum a făcut-o El, ca Dumnezeu-Omul. Puterea aceasta a Lui ne face pe noi vii şi umple de sens existenţa noastră, după cum Hristos a zis: „Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 54).

Hrana aceasta minunată pe care Dumnezeu ne-a pregătit-o şi ne-o dăruieşte la fiecare Sfântă Liturghie este o Persoanăşi, de aceea, Ea are nevoie de noi ca persoane. Prin urmare, doar dacă ne deschidem cu tot sufletul şi cu toată fiinţa Persoanei lui Hristos, prin ascultarea poruncilor dumnezeieşti, putem gusta din dragostea Lui în primirea cu credinţă a Sfintei Împărtăşanii. De aceea, toţi cei care dorim să ne apropiem şi să intrăm la acest Ospăţ dumnezeiesc trebuie să ne îmbrăcăm în „haină de nuntă”, venind fiecare la această cină a veşniciei cu darul jertfirii fiinţei noastre, arătat în post, în rugăciuneşi în milostenie. La acest Ospăţ ceresc nu se poate intra decât în stare de jertfă, adică într-o dispoziţie lăuntrică de a asculta de Dumnezeu şi de a te jertfi Lui şi aproapelui, căci doar aşa omul poate cunoaşte în adâncul lui şi experia delicateţea şi sensibilitatea iubirii jertfelnice a lui Hristos, cu totul opusă patimilor.

Iubiţi credincioşi,
Dacă dorim să trăim cu adevărat în viaţa noastră bucuria, binecuvântarea şi puterea duhovnicească a acestei Pâini coborâte din cer, trebuie să ne sârguim deplin ca voia noastră să urmeze voii lui Dumnezeu, adică să căutăm în toată vremea să împlinim poruncile Lui! Astfel, tot ceea ce ne îndeamnă Sfânta Scriptură să săvârşim în viaţa noastră, tot ceea ce ne pune Dumnezeu în gând, prin conştiinţa curăţită prin pocăinţă şi spovedanie deasă, tot cuvântul dumnezeiesc împărtăşit de duhovnicii noştri sunt sfintele porunci, întru care se arată voia şi chemarea Preamilostivului Dumnezeu pentru noi. Nu trebuie să uităm că poruncile dumnezeieşti, dăruite nouă pentru ridicarea noastră din moartea spirituală a păcatului, pentru sfinţirea vieţii noastre, izvorăsc din iubirea nesfârşită a Tatălui Ceresc pentru noi, din purtarea Lui de grijă permanentă pentru sufletele noastre, căci voieşte ca toţi să ne mântuim, să devenim fii şi moştenitori ai Împărăţiei Sale. Sfinţii Părinţi ne învaţă că poruncile lui Dumnezeu sunt cele care ne păzesc pe noi, dacă şi noi le păzim pe ele. Împlinind în viaţa noastră Cuvântul şi voia Tatălui Ceresc, rămânem în „grădina raiului”, în dragostea Lui, iar viaţa cea nouă la care ne-am născut prin Taina Sfântului Botez se înnoieşte întru noi şi umple adâncurile fiinţei noastre. Însă când urmăm egoismului voii noastre proprii, înclinaţiilor trupeşti păcătoase, încrederii în sine şi mândriei minţii noastre, atunci ieşim din rai de bunăvoie, asemenea lui Adam cel vechi, care n-a păzit chipul ceresc de care a fost învrednicit, iar vrăjmaşul cel nevăzut, patimile şi umbra morţii pun stăpânire pe viaţa noastră. Din această cădere liberă în păcat şi în stricăciune vine toată suferinţa în viaţa noastră şi a familiilor noastre. Călcăm poruncile lui Dumnezeu şi alegem calea morţii atunci când respingem darul lui Dumnezeu, trimis familiei, prin naştere de prunci. Nesocotim legea Sa şi ne înstrăinăm de Dumnezeu când ne întinăm trupul cu patimile urâte ale desfrânării. Ne despărţim de voia Sa dumnezeiască atunci când nu ne hrănim sufletele cu rugăciune, cu post şi cu milostenie. Tot răul vieţii noastre vine din depărtarea şi înstrăinarea noastră de Dumnezeu, Izvorul vieţii şi al sănătăţii noastre.

De aceea, în aceste momente de sfântă şi luminoasă prăznuire a Învierii Domnului Hristos, să căutăm să renunţăm la obişnuinţele prin care ne-am legat atât de mult de cele pământeşti, să ne ridicăm atenţia, preocupările şi privirea dinspre grijile şi alergăturile cotidiene, care ne gârbovesc viaţa atât de mult spre cele pământeşti, materialnice şi stricăcioase, iar, în lumina credinţei, să ne redeschidem ochii cei dinlăuntru ai inimilor noastre şi să vedem, să înţelegem taina cea minunată a luminii, a bucuriei biruinţei asupra morţii, a păcatului şi a iadului care este prăznuirea de acum. Să nu fim nepăsători faţă de darurile Învierii revărsate peste viaţa noastră, făcând zadarnică iubirea nesfârşită a Domnului Hristos pentru noi. Să ne apropiem deci cu sufletele pline de smerenie şi pocăinţă de ospăţul Paştilor Lui, pe care ni-L întinde înainte la fiecare Sfântă Liturghie, ca părtaşi Cinei Lui celei de Taină în această viaţă vremelnică, ca să ne învrednicim şi de lumina, şi de viaţa plină de slavă a Zilei celei neînserate din Împărăţia Lui.

Iubiţi credincioşi,
Bucuria pascală, pe care Biserica noastră Ortodoxă o evocă intens şi solemn acum şi în toate cele patruzeci de zile ce vor urma, este bucuria şi nădejdea noastră cea mai mare că toate încercările şi greutăţile vieţii de acum le vom birui prin Hristos cel Înviat, „întru Care ne întărim”. Cu fiecare cântare pascală şi cu fiecare salut pascal „Hristos a Înviat!”, adeverim, mărturisim şi trăim marele Lui cuvânt dumnezeiesc: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16, 33).

Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru statornicia şi întărirea în credinţă a fiilor Bisericii şi ai neamului nostru, care au apărat cu multă responsabilitate drepturile copiilor noştri de a cunoaşte şi experimenta, şi în şcoală, sensul şi frumuseţea vieţii duhovniceşti, prin ora de religie, care contribuie deplin la formarea caracterului religios-moral al tinerilor noştri.

Să rămânem în această bucurie pascală, pentru a putea trece peste toate încercările care ne stau înainte, făcând din viaţa noastră o cale către Înviere, către Împărăţia lui Dumnezeu.

Vă dorim tuturor să petreceţi Marele Praznic al Învierii cu multă sănătate, bucurie sfântă şi alese împliniri sufleteşti.

Hristos a înviat!

Sărbători fericite!

Întru mulţi şi binecuvântaţi ani!

Al vostru arhipăstor şi rugător smerit către Hristos, Domnul nostru cel Înviat,

† Dr. Laurenţiu Streza,
Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

________________________________________
[1]Sfântul Ioan Gură de Aur,  In sanctum pascha, PG 52, 768C.

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

.

09 Aprilie 2015

Vizualizari: 733

Voteaza:

Pastorala la Invierea Domnului 2015 – IPS Laurentiu 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE