Inmormantarea Domnului

Inmormantarea Domnului Mareste imaginea.


Inmormantarea Domnului

Aceasta este istorisita de catre toti Evanghelistii:
     Matei XXVII, 57-60
     Marcu XV, 42-47
     Luca XXIII, 50-56
     Ioan XIX, 31-42.

Ea este precedata de urmatoarele momente istorice:

     a) Iudeii iau masuri pentru ingroparea rastignitilor. Legea romana ordona, in general, ca trupurile rastignitilor sa ramana pe cruce, spre a servi ca hrana fiarelor si pasarilor de prada. Legea mozaica, pe care romanii o ingaduiau iudeilor, oprea insa acest obicei, poruncind ca lesurile celor spanzurati pe lemn sa fie ingropate in aceeasi, zi, inainte de apusul soarelui (Deut. XXI, 23). In plus, nici un trup nu trebuia sa spanzure pe lemn in zi de sarbatoare, ca sa n-o spurce.

Graba iudeilor de a lua primele masuri pentru inmormantarea rastignitilor nu porneste insa numai din scrupule religioase, ci si din motive de ordin psihologic: Daca nu se elimina mai curand orice urma a existentei lui Iisus, s-ar putea ca, din cauza semnelor si minunilor savarsite in timpul agoniei Sale, poporul sa revina si sa creada intr-insul. De aceea, dupa cum ne informeaza autorul Evangheliei a patra, sinedristii trimit indata o delegatie la Pilat si-l roaga sa ingadue ca cei rastigniti sa fie ingropati inainte de apusul soarelui, dupa care incepea sarbatoarea Pastilor (Ioan XIX, 31).

     b) Pilat ingaduie ingroparea victimelor, dar ordona verificarea prealabila a decesului. In acest scop, el trimite ostasi pe Golgota - altii decat aceia care pazeau crucile. Ostasii aplica celor doi talhari rastigniti impreuna cu Domnul pedeapsa zdrobirii fluierelor picioarelor, care grabeste procesul mortii si face cu neputinta reintoarcerea vietii. Zdrobirea fluierelor picioarelor (crurifragium) era ultimul si cel mai ingrozitor act de cruzime fata de cei rastigniti. Ea era de prisosi pentru Iisus, care murise: de cateva minute.

Ca sa-I asigure totusi o moarte definitiva, sutasul infige: sulita in coasta Lui Iisus, strapungandu-I inima. Din rana, a iesit sange si apa, ceea ce arata evidenta decesului. Biserica vede in aceste doua elemente simbolul Sfintei Euharistii si simbolul Tainei Sfantului Bbtez si le aminteste totdeauna la Proscomidie (Ioan XIX, 31-37).

      a) Iosif din Arimatea, membru al sinedriului si prieten intr-ascuns al Mantuitorului, vine la Pilat si cere trupul lui Iisus. Pilat se mira cand afla ca Iisus a murit atat de curand. Centurionul e insa de fata si confirma spusele lui Iosif. Legea iudaica interzicea inmormantarea onorabila a rastignitilor. Legea romana ingaduia insa, in anumite cazuri si numai pe baza unei autorizatii speciale date de catre autoritatea locala suprema, ca victimele sa fie cedate rudelor sau cunoscutilor in vederea inmormantarii. Pilat aproba deci cererea lui Iosif, conformandu-se datinilor romane (Digeste XLVIII, 24). Altfel, trupul Domnului urma sa fie aruncat de ostasi in groapa comuna pregatita pentru cei rastigniti (Ioan XIX, 38).

     d) Coborarea lui Iisus de pe Cruce si pregatirile de inmormantare se fac de catre Iosif din Arimatea, ajutat de Nicodim si de femeile mironosite. Nicodim era, ca si Iosif, membru al sinedriului. El facuse parte dintre ucenicii ascunsi ai Mantuitorului. Acum, se da pe fata cu curaj si aduce pentru inmormantarea Domnului ca la o suta de litre (cca 30 litri) amestecatura de smirna si de aloe. Iosif aduce un giulgiu de in de mare pret si ofera Mantuitorului mormantul pregatit pentru sine si situat in gradina sa din vecinatatea Golgotei. Traditia ne spune ca, de pe Cruce, Domnul a fost coborat in bratele Maicii Sale, care asista la imbalsamare si inmormantare.

Dupa obiceiul vremii, Trupul lui Iisus a fost spalat, uns cu smirna si aloe si infasurat in giulgiuri speciale cu care se infasurau pe rand mainile si picioarele, cu care se inveleau capul si mai apoi in giulgiul cel mare, cu care se acoperea in intregime tot corpul. Aromatele se turnau pe trup, pe giulgiuri si in mormant; de aceea s-au adus in cantitate atat de mare (cca 30 kg.).

Dintre pregatiirile pentru inmormantare, a lipsit doar ungerea cu mir. Mironositele n-au mai avut vreme sa pregateasca dupa randuiala mirul, deoarece se apropiase momentul inceperii praznicului Pastilor iudaice. Ele se gandeau sa completeze imbalsamarea Mantuitorului indata dupa trecerea primei zile de Pasti, cand trebuiau sa se odihneasca, potrivit prescriptiunilor Legii mozaice (Marcu XVI, 1; Luca XXIV, 1). Mirungerea fusese primita insa de Domnul, in chip profetic, cu cateva zile mai inainte (Matei XXVI, 6-13). El a primit deci in intregime ceremonialul unei inmormantari onorabile. In plus, a fost invelit intr-un giulgiu de in, facut adica din panza folosita pentru confectionarea vesmintelor preotesti, aratandu-ni-se si prin aceasta ca El este vesnicul nostru Arhiereu la Tatal (Evrei V, 1; VII, 24, 27).

     e) inmormantarea Domnului s-a facut de catre Iosif si Nicodim, spre asfintitul soarelui. Femeile nu participau la acest act funerar, rezervat numai barbatilor. Ele stateau deoparte, privind totul in tacere. Mormantul era sapat piezis in stanca si consta dintr-o cripta precedata de un mic vestibul, care se inchidea cu o piatra verticala greu de urnit. Era un mormant nou, in care nu fusese asezat nimeni pana atunci. Acolo au asezat deci Trupul Domnului si, dupa ce au pravalit piatra la usa lui, Iosif, Nicodim si sfintele femei, s-au inapoiat in oras, ca sa respecte odihna Sabatului si a Pastelui iudaic. Era ultimul Sabat si ultimul Paste praznuit de Ucenicii Domnului dupa Legea Veche. Asa se incheie, dupa Sfintele Evanghelii, Patimile Mantuitorului.

30 Martie 2012

Vizualizari: 7595

Voteaza:

Inmormantarea Domnului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE