Nordul Rusiei si Finlanda - Noptile Albe ale Ortodoxiei


Nordul Rusiei si Finlanda - Noptile Albe ale Ortodoxiei

St Petersburg, Valaam, Solovet... Helsinki, Noul Valaam, Lintula...

- Ortodoxia nordului extrem, pe fundalul tulburatoarelor nopti albe -

17 - 28 iunie 2008, avion si autocar,

Pret: 1370 euro (grup 25 pers)

Oferta speciala: 970 euro (detalii la final)

Z0 - Plecare, marti 17 iunie 2008 (dupa Rusalii)

 

Intalnire la aeroportul Otopeni, ora 16 - 16.30, zbor la ora 20.30, se ajunge la Helsinki la 23.05

Cazare Helsinki / Espoo hotel++
 

Helsinki

Z1 - miercuri, 18 iunie: HELSINKI, KUOPIO, NOUL VALAAM

Mic dejun

Vizita la Espoo, biserica ortodoxa Sf Gherman din Alaska.

Plecare spre Kuopio ( 400 km), unde vizitam Muzeul National Ortodox Finlandez si Biserica Sf Nicolae.

Plecare spre Manastirea de calugari Noul Valaam, singura manastire ortodoxa de calugari din Finlanda.

Manastirea Valaam de pe Lacul Ladoga din Rusia, intemeiata de catre calugarii Serghei si Gherman in sec 12 este una dintre cele mai cunoscute manastiri ale Rusiei, datorita vietii monahale desfasurata aici ( foarte multi vietuitori ai acestei manastiri au ajuns stareti in multe alte manastiri pe intreg cuprinsul Rusiei, episcopi sau pur si simplu nevoitori cu viata imbunatatita, bine-placuta Domnului). Istoria zbucuimata a Manastirii Valam de pe lacul Ladoga ajunge pana la inceputul sec 20, cand, dupa Revolutia bolsevica, parte din calugarii de aici, ca si din alte manastiri rusesti, trec granita si pleaca in Finlanda, intrand sub jurisdictia Bisericii Ortodoxe Finlandeze (putin numeroasa). Vor vietui aici in localitatile Petsamo si Konevitsa, langa granita cu Rusia. Intre cele doua razboaie mondiale (1917 - 1939) insula Valaam din Rusia apartine Finlandei, pt ca in 1940, cand redevine pamant rusesc, Manastirea Valaam sa fie complet evacuata. In februarie 1940 parte din calugarii acestei manastiri au incarcat in camioanele Armatei Finlandeze sfinteniile si obiectele de valoare si au trecut pe gheata lacului Ladoga in Finlanda, infiintand langa Konevitsa manastirea Noul Valaam. In anul 1970, practic toti calugarii care venisera din Rusia odihneau deja in cimitire. In 1977 Parintele Serafim a reinviat viata manastireasca aici, la acest moment incepand oficierea sliujbelor in limba finlandeza ( dupa ce le-a tradus din limba slavona, folosita si acum de catre Biserica Rusa) si trecand manastirea pe stil nou ( calendarul gregorian). In prezent, manastirea are 10 calugari care mentin manastirea Noul Valaam ca centru al vietii ortodoxe finlandeze si care traiesc mai ales din primirea pelerinilor ( in timp s-a trecut de la agricultura la turism religios: peste 160.000 vizitatori /an, din ale caror contributii manastirea isi construieste locasurile, cladirile si se intretine). Academia de la Noul Valaam este singurul colegiu din Finlanda pentru persoane adulte, cu educatie in spiritul ortodoxiei, care organizeaza cursuri de scurta si lunga durata, pentru orice persoane interesate, indiferent de afilierea religioasa ( activitate de catehizare, apostolat).

La recensamantul din anul 2006, 60.000 din cei 5.646.960 locuitori ai Finlandei s-au declarat ortodocsi ( aprox 1,1%), ortodoxia fiind a doua religie oficiala in Finlanda, dupa luteranism. In ultimii ani biserica ortodoxa finalndeza primeste noi membrii intr-un ritm mai accelerat decat biserica luterna.

Manastirea Noul Valaam: program de vizita ( ghid manastire), participare la slujba, masa, cazare
 

          Noul Valaam             


Z2 - joi, 19 iunie: NOUL VALAAM, LINTULA

 

Participare la Sf. Liturghie la manastirea Noul Valaam (optional)

Vizitarea manastirii Noul Valaam ( cu ghid)

Plecare catre Lintula ( 14 km), singura manastire ortodoxa de maici din Finlanda, vecernie / vizita

In randul manastirilor ortodoxe din Finlanda, manastirea de maici Lintula este cea mai recenta. A fost infiintata ca urmare a rezultatelor muncii unui cuplu inimos. Feodor Petrovici Neronov si sotia sa Larissa Alekseievna au dorit sa formeze o comunitate de femei, care in timp a devenit manastire de maici.

NOTA: In zilele de 19, 20 si 21 iunie in Finlanda este mare sarbatoare populara, Juhannus / Mid Summer Fest ( joi - sambata), familiile ies la iarba verde si petrec in jurul unor focuri mari de tabara. Este apogeul noptilor albe ( amurgul luminos dureaza toata noaptea).

La ora 16 plecare catre granita cu Rusia, spre Kem (portul de la Marea Alba pentru Solovet), parcurs de noapte de 780 km. Se ajunge la Kem dimineata, in functie de formalitatile vamale.
 

Z3 - vineri, 20 iunie: SOLOVET

 

Se ajunge la Kem dimineata in jurul orei 6. Plecare cu vaporul pe Marea Alba spre manastirea Solovet, cel mai nordic punct al traseului nostru, in apropierea Cercului Polar de Nord.

Manastirea Solovet a fost infiintata pe la anii 1400 de catre preacuviosii parinti Savatie, Zosima si Gherman. Cautand liniste deplina, de sihastrie in nordul indepartat, conditii aspre de viata care sporesc si mai mult ascetismul, acesti intemeietori si organizatori ai manastirii sunt si primii locuitori ai insulei Solovet, pana atunci nelocuita. Pilda lor de viata ascetica a atras multi urmasi, viata monahala de aici aici a format multi asceti , a caror influenta s-a intins in toata Rusia. Dupa Revolutia Rosie, Stalin transforma manastirea Solovet in primul si cel mai crunt lagar de exterminare politica si religioasa, deportand aici milioane de condamnati ai regimului bolsevic, covarsitoarea lor majoritate ramanand necunoscuti ( preoti, intelectuali etc etc). La conditiile naturale de viata extrem de dure de la Cercul Polar de Nord ( ger, izolare, noaptea boreala 6 luni pe an) comunistii au adaugat conditii de viata inumane, teroarea psihica, lipsa hranei (pentru un prizonier alocatie anuala de 240 ruble/an, deci 0,65 ruble pe zi), acest gulag (lagar de exterminare) devenind in scurta vreme un model pentru sistemul gulagului sovietic care apoi s-a extins in intregul URSS. Lagarul a functionat intre anii 1920 - 1991, arhivele au fost distruse. Aspra nevointa duhovniceasca a ascetilor manastirii Solovet a fost urmata de chinul si jertfa de sange a potrivnicilor statului ateu, multi dintre ei refuzand sa-si lepede credinta. "... sufar pana acolo, ca sunt tinut in lanturi ca un facator de rele, dar cuvantul lui Dumnezeu nu se leaga" ( Timotei II, 2, 9. Biserica Ortodoxa Rusa a rezistat intr-un stat ateu, pamantul rusesc udat de sangele mucenicilor crestini ai vremii noastre aminteste de prigoana primilor crestini ai Imperiului Roman ( de la Roma antica, doar aici s-a mai varsat atata sange pentru Hristos). Manastirea Solovet s-a redeschis si, din mila Domnului, sirul calugarilor din aceasta izolata fortareata duhovniceasca dintre valurile Marii Nordului nu s-a incheiat...

Ansamblul istoric, cultural si natural de pe insula Solovet din Marea Alba (Manastirea Solovet si intreg arealul) face parte din patrimoniul UNESCO (din 1992)

Cazare pe insula Solovet, hotel++ ( categorie locala)

Z4 - sambata, 21 iunie: SOLOVET

Program la manastirea Solovet, excursie optionala pe insula (ghidul manastirii)

Baie in Lacul Sfant (optional)

Cazare pe insula Solovet, la hotel++

Lasatul secului pt Postul Sf Apostoli Petru si Pavel
 

Solovet

Z5 - duminica, 22 iunie: plecare catre St. Petersburg

Participare la Sf Liturghie si la procesiunea din jurul Lacului Sfant, la Manastirea Solovet

Plecare de pe insula, parcurs pe Marea Alba timp de 3 ore

Portul Kem, parcurs de noapte catre Petrozadovsk ( 470 km)

Cazare la Petrozadovsk, hotel++, in jurul orei 3 noaptea

 

Nopti albe la Solovet

Z6 - luni, 23 iunie: Sf ALEXANDRU din SVIR si TIHVIN

Ora 9 - Plecare din Petrozadovs catre Svirskaia

Svirskaia - inchinare la moastele izvoratoare de mir ale Sf Alexandru din Svir; Sfantul caruia i s-a aratat Sfanta Treime;

Tihvin, Icoana Maicii Domnului Tihvinskaia ( a doua dintre cele trei icoane pastrate pana acum, pictate de Sf Ap si Ev Luca, in timpul vietii Fecioarei Maria; ajunsa in Rusia la 1383, prin aratare deasupra Lacului Ladoga; praznuire: 19 aug / 1 sept)

St Petersburg, cazare hotel ++

Z7 - marti, 24 iunie : nasterea Sf. Ioan Botezatorul (Sanziene): St. Petersburg

Centrul vechi al St Petersburg, malurile Nevei ( patrimoniu UNESCO din 1990)

Manastirea Sf IOAN DE KRONSTAD, inchinare la sfintele moaste

Sf XENIA de St Petersburg:  Intre orele 10 -11, slujba zilnica la capela Sf Xenia din cimitirul Smolensk

Biserica Mantuitorului Insangerat (1883 -1907), sensul denumirii: jertfa, mantuirea prin sange - optional

Catedrala Sf Petru si Pavel ( 1712 - 1732, simbolul orasului) - optional

Program alternativ: vizita Muzeul Ermitaj - optional

Cazare St Petersburg,  hotel++  
 (dezlegare la peste)

 

Portul Kem

Z8 - miercuri, 25 iunie: Manastirea Valaam

Ora 4 - Plecare spre portul Priozersk

Croaziera cu vaporul pe Lacul Ladoga ( cel mai mare lac din Europa), vizitare Manastirea Valaam - manastire din sec X, vandalizata si distrusa complet de suedezi de aproape 80 de ori si refacuta mereu din temelii. In 1715 este reinfiintata de Petru I si devine una dintre cele mai cunoscute manastiri ale Rusiei ( la anul 1913 in manastire vietuiau 395 calugari si 562 novici). In 1917 insula Valaam intra sub ocupatia Finlandei, tara necrestina. In 1939 redevine pamant rusesc, dar sub sovietici, care au batjocorit si distrus manastirea si au ucis monahii ramasi aici ( parte din ei au strans toate sfinteniile si obiectele de valoare si au trecut cu camioanele pe gheata in Finlanda, infiintand Manastirea Noul Valaam, pentru a nu avea soarta Solovetului, manastire devenita unul dintre cele mai crunte lagare de teroare sovietic). Manastirea Valaam este reinfiintata dupa 1990. Este o manastire de mucenici. Sf Ignatie Braiancianinov spunea ca Valaamul este loc sfant, pe oricare dintre pietrele sale se poate sluji Sf Liturghie. Aici s-au nevoit Sf Gherman din Alaska ( trimis ca misionar crestin in Alaska, a stat acolo 30 de ani si a botezat aprox 12.000 de necredinciosi) si Sf Antipa de Calapodesti (Bacau, Romania). Sf Antipa, plecat la Sf Munte Athos unde a trait aproape 20 de ani - primind schima cea mare, a ajuns in nordul Rusiei pentru strangere de ajutoare pentru Schitul romanesc Prodromu, dar gasind aici linistea dupa care tanjea chiar la Athos fiind, a cerut binecuvantare si s-a reintors pentru totdeauna la Valaam. Dupa 17 ani de aspra vieturie pe insula, la 10 ianuarie 1882, cuviosul Antipa ieroschimonahul trece la Domnul (inchinare la sfintele sale moaste). Este singurul calugar roman trecut in randul sfintilor atat la Sf Munte Athos ( dupa doar 24 ani de la moartea sa), cat si de catre Biserica Rusa si Biserica Romana.

Intoarcerea la St Petersburg, cazare la hotel++
 

<a href='/acatiste/67160-acatistul-sfantului-alexandru-din-svir' _fcksavedurl='/acatiste/67160-acatistul-sfantului-alexandru-din-svir' title='Acatistul Sfantului Alexandru din Svir' class='linking auto'>Sfantul Alexandru din Svir</a>

Z9 - joi, 26 iunie: ST. PETERSBURG, VIRITA, PECIORA

Dimineata, vizitarea Lavrei Alexandru Nevski ( una din cele doua lavre ale Rusiei, alaturi de Lavra Serghiev Posad; in Ucraina sunt 3 lavre, toate cu hramul Adormirea Maicii Domnului: Pecerska - Kiev, Poceaev si Svetogorsk).

Plecarea din St Petersburg spre Pskov - Peciora

Vizita la VIRITA, localitate unde a trait in ultimii ani de viata Sf Serafim de Viritza (mers la Domnul in 1950), loc de extraordinara incarcatura duhovniceasca; inchinare la mormantul Sf SERAFIM DE VIRITA.

Peciora, cazare hotel++

 

Z10 - vineri, 27 iunie: PECIORA

 

Dimineata, participare la Sf Liturghie la Manastirea Adormirea Maicii Domnului din Peciora, construita in 1473 peste pestera nefacuta de mana omului, deschisa in 1392 ( oras subteran cu 8 strazi, care adaposteste peste 10.000 de sfinte moaste). Nu se cunoaste liantul care solidifica nisipul din pestera, pt formarea culoarelor subterane (Peciora=Pecerska=pestera)
La pranz, plecarea spre St Petersburg

Pe traseu: Velikiii Novgorod, Kremlinul cu catedrala Sf Sofia, in care se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului "Oranta" ( "Mijlocitoarea”) - sec 12 - apartinand vechii scoli de pictura de icoane a Novgorodului 

Cazare la St Petersburg hotel++

Optional: noaptea, plimbare cu vaporasul pe Neva, spectacolul podurilor basculante in perioada noptilor albe.

Manastirea Valaam

Z11 - sambata, 28 iunie: plecare spre Finlanda, apoi spre Romania

Plecare foarte de dimineata ( ora 5) cu autocarul spre Finlanda, parcurs urmarind latura nordica a Golfului Finic 

Functie de formalitatile vamale, pe la pranz se ajunge la Helsinki

Aeroport ora 15, zbora catre Bucuresti la ora 17, se ajunge in Romania la ora 19.35

Ajunul sarbatorii Sf Apostoli Petru si Pavel

Manastirea Peciora


NOTA:
 

Orele trecute in program sunt orientative, calculate in functie de necesitatea de a ajunge la urmatorul obiectiv

Sarbatorile si perioada de  post inscrise in program sunt cele din calendarul pe stil nou. In Rusia se foloseste calendarul pe stil vechi, postul Sf Ap Petru si Pavel incepe tot in data de 23 iunie, dar se termina in data de 11 iulie, inaintea Sarbatorii Sf Ap Petru si Pavel pe stil vechi ( 12 iulie,  decalaj de 13 zile).

Cu o saptamana inaintea plecarii vom comunica starea probabila a vremii in Rusia si Finlanda, pentru a lua imbracamintea si incaltamaintea portivite pentru nordul continentului. 

Pentru croiazierele pe Marea Alba ( 3 ore), Lacul Ladoga (2.5 – 3 ore) si pentru plimbarea nocturna pe canalele raului Neva din St Petersburg (optionala) este necesar sa aveti o haina de vant / ploaie, preferabil cu gluga si pulovar. Pt Marea Alba,  eventual  medicamente impotriva raului de mare.

Pe teritoriul tuturor manastirilor este obligatoriu a avea o tinuta decenta: femeile cu capul acoperit, cu bluze cu maneca lunga si cu fusta; barbatii cu bluze sau camasi cu maneca lunga. Blugii sunt acceptati. 

Se pot folosi aparatele foto si de filmat in timpul slujbelor religioase doar cu acceptul staretului / preotului locasului respectiv. 

Este recomandat a nu se aduce mancare perisabila din Romania, pentru ca in Rusia pretul alimentelor este identic si se gaseste o gama foarte larga de produse alimentare – mai ales peste. Produsele de post se gasescinsa greu (produsele din soia sunt aproape inexistente in Rusia).


Pret : 1370 euro, pt grup de 25 persoane

Pretul cuprinde :

Avion Bucuresti - Helsinki si retur

Transport cu autocar midi ++++ ( 24 locuri pt turisti, scaune rabatabile, spatiu larg intre scaune, aer conditionat, TV, CD, minibar etc)

Cazare in hoteluri de 2+ - la cerere in hotel de 3+

Invitatie Rusia ( pt obtinerea vizei turistice)

Ghid, preot insotitor, translator de limba rusa

OFERTA SPECIALA: pretul de 970 euro - pentru solicitantii care nu doresc transportul cu avionul pe ruta Bucuresti - Helsinki exista varianta transportului cu autocarul ( inclus in pretul de 970 euro). In acest caz se adauga durata transportului auto: 2 zile in avans la plecare ( 15 - 16 iunie, cu o cazare in Polonia, plata directa la hotel) si 2 zile pentru a ajunge in Romania ( sosirea in 30 iunie, o cazare in Polonia, plata directa la hotel).

Pretul nu include: 

Viza turistica pt Federatia Rusa = 50$ in regim normal ( 5 zile lucratoare); pt Finlanda cetatenii romani nu au nevoie de viza turistica.

Excursia la Valaam ( ~ 40 euro, negociabil functie de marimea grupului)

Transportul cu vaporul pe Marea Alba ( catre Solovet) ~ 30 euro

Masa ( se vor asigura opriri la marile magazine alimentare / supermarketuri, cu raion de preparate culinare sau la autoserviri )

Intrari la obiective turistice, muzee ( daca e cazul)

Asigurarea medicala (~ 12 RON); 

Asigurare storno ( 5 euro) – acopera riscul de apierde banii platiti agentiei pt anularea plecarii din motive obiective (boala, calamitate etc)

Programe optionale

Alte elemente decat cele trecute in program

Pretul este calculat pentru un grup de 25 turisti

Informatii si inscrieri la :

Agentia de Turism MIRIAM TURISM

Covasna, str. Unirii nr 2 bl 6, jud. Covasna, Tel. / fax: 0267.341.757 si 0723.645.180

E-mail : miriamturism@yahoo.com, Site: www.miriamturism.ro
 

Nordul Rusiei si Finlanda - Noptile Albe ale Ortodoxiei

Nordul Rusiei si Finlanda - Noptile Albe ale Ortodoxiei

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 10122

Voteaza:

Nordul Rusiei si Finlanda - Noptile Albe ale Ortodoxiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Apologetikos
Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE