Pelerinaj de Schimbarea la Fata pe Muntele TABOR

Pelerinaj de Schimbarea la Fata pe Muntele TABOR Mareste imaginea.

” Şi după şase zile a luat Iisus cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte, pe ei singuri, şi S-a schimbat la faţă înaintea lor. Şi veşmintele Lui s-au făcut strălucitoare, albe foarte, ca zăpada, cum nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul. Şi li s-a arătat Ilie împreună cu Moise şi vorbeau cu Iisus. Şi răspunzând Petru, a zis lui Iisus: Învăţătorule, bine este ca noi să fim aici; şi să facem trei colibe: Ţie una şi lui Moise una şi lui Ilie una. Căci nu ştia ce să spună, fiindcă erau înspăimântaţi.

Şi s-a făcut un nor care îi umbrea, iar un glas din nor a venit zicând: Acesta este Fiul Meu cel iubit, pe Acesta să-L ascultaţi. Dar, deodată, privind ei împrejur, n-au mai văzut pe nimeni decât pe Iisus, singur cu ei. Şi coborându-se ei din munte, le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât numai când Fiul Omului va învia din morţi.” (Marcu, 2)

PROGRAM:

Z1 – Vineri 14 august: PLECARE, IERUSALIM


• Ora 04,00– intalnire la Aeroportul Otopeni, Zbor TAROM Bucuresti: 06,00 – Tel Aviv : 08,35

• Sosire Tel Aviv, BINE ATI VENIT IN TARA SFANTA!

• Lod – biserica cu mormântul şi moaştele Sf. Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruinţă.

• Ierusalim: Gradina Ghetsimani: Mormantul Maicii Domnului, Biserica Natiunilor, Muntele Maslinilor: Locul Inaltarii Domnului, Manastirea de Maici Eleon (Prima si a Doua Aflare a Capului Sf Ioan Botezatorul), Biserica Tatal Nostru, Biserica Sfantului Mormant.

• Cazare si masa la Bethleem, Hotel 3*.

Z2 – Sambata 15 august, ADORMIREA MAICII DOMNULUI (stil nou): IERUSALIM


• Sfanta Liturghie la Asezamantul Romanesc din Ierusalim

• Orasul vechi: Drumul Crucii, Biserica Sf Mormant,

• Muntele Sion: Mormantul lui David, Foisorul Cina cea de Taina, Biserica Adormirii Maicii Domnului, Pogoarea Duhului Sfant

• Cazare si masa la Bethleem, Hotel 3*

• Optional: Sf Liturghie de noapte la Sf Mormant

Z3 – Duminica 16 august: BETHLEEM:


• Hebron: manstirea ruseasca de la Stejarul din Mamvri

• Bethleem: Biserica Nasterii Domnului, Grota Laptelui

• Pustiul Iudeii: Manastirea Sf Teodosie cel Mare, Manastirea Sf Sava cel Sfintit

• Ein Karem: Biserica Nasterii Sf Ioan Botezatorul

• Even Saphir: Pestera in care a vietuit in pustie Sf Ioan Botezatorul

• Cazare si masa la Bethleem, Hotel 3*

Z4- Luni 17 august: IERIHON, HOZEVA

• Hozeva: Man. Sf Gheorghe Hozevitul, Moastele Sf Ioan Iacob de la Neamt, Pestera Sf Proroc Ilie Tesviteanul

• Apa Iordanului, locul Botezului Domnului

• Manstrirea Sf. Gherasim de la Iordan.Masa

• Ierihon: Muntele Ispitiri, Manstirea Dudul lui Zaheu

• Marea Moarta (timp liber, functie de timpul disponibil)

• Cazare si masa la Bethleem, Hotel 3*

Z5 – Marti 18 august: GALILEEA


• Muntele Tabor

• Nazaret, Cana Galileii

• Capernaum, Muntele Fericirilor, Tabgha, Biserica Sf. Apostoli.

• Cazare si masa la Nazareth, Hotel 3*

• NOAPTEA: Participare la Sfanta Liturghie prilejuita de Praznicul SCHIMBARII LA FAȚĂ A MANTUITORULUI, pe Muntele Tabor

Z6 – Miercuri 19 august: HAIFA, TEL AVIV

• Haifa: Biserica Stella Maris, Grădinile Persane; Muhakra: Locul Jertfei adusă de Sf. Prooroc Ilie şi de către preoţii mincinoşi care se închinau lui Baal; Cezareea Palestinei;

• Tel Aviv: Iope cu biserica Sf. Arh. Mihail şi Gavril (casa lui Simon Tăbăcarul)

• Cazare si masa la Bethleem, Hotel 3*

Z7– Joi 20 august: SAMARIA, IERUSALIM


• Nablus, Samaria: Biserica cu Fantana lui Iacob (convorbirea Mantuitorului cu Samarineanca)

• Ierusalim: Manastirea Sf Cruce

• Ierusalim: timp liber in cetate, Biserica Sf Mormant, Cartierul crestin ( cumparaturi)

• Transfer catre aeroport la ora 16, prezentare la aeroport la ora 17, zbor catre Romania la ora 20,05, se ajunge la Bucuresti la ora 22,50.
———————————————————————————————————————————————–

Pret: 699 euro, grup de peste 40 pers.
Pentru grup mai mic, pretul devine:
730 euro – grup de 30-39 pers;
760 euro – grup de 25-29 pers;
810 euro – grup de 20-24 pers;
850 euro – grup de 15-19 pers;


Supliment camera single: 150 euro.

Pretul cuprinde:
• Transportul cu avionul Bucuresti-Tel Aviv – Bucuresti, cursa TAROM
• Autocar***, transfer aeroport sosire si plecare, la dispozitia grupului pe toata durata programului
• Cazare cu mic dejun si cina la Bethleem (5 nopti), hotel 3* si la Nazaret/ Tiberias (1noapte), hotel3*
• Participare la procesiunea de noapte pe Muntele TABOR
• Intratre la obiectivele turistice cuprinse in program,
• Taxiuri la Manastirea Sf Sava si Mt.Tabor
• Insotitor din partea agentiei, preot insotitor
• Material documentar

Pretul nu cuprinde:
• Tipsuri (bacsisuri) pt sofer ( 20 euro/pers)
• Transportul la Sfanta Liturghie la Sf Mormant, slujba de noapte ( 15 euro, grup de minim 20 pers)
• Masa de pranz
• Asigurare medicala , Asigurare storno
• Orice alte cheltuieli netrecute la rubrica “pretul cuprinde”.
Costuri optionale :
• Plimbare cu barca pe Marea Galileii si pranz cu pestele Sf Petru : 18 euro
• Plimbare cu barca pe Marea Galileii : 10 euro
Acte necesare: pasaport valabil inca 6 luni de la data plecarii

NOTE :
• Avans necesar pentru inscriere: 30% din valoarea programulu.
• Banii se vireaza in contul firmei MIRIAM MI TOURISM SRL-D, dupa care se emit documentele legale (factura, contract, asigurari – optional).
• Moneda indicata la cumparaturi in toate aceste tari: USD.
• Programul poate fi modificat in functie de orarul companiei aviatice sau de evenimente locale , dar se incearca, cu buna credinta, parcurgerea tuturor obiectivele, indiferent de ordinea de vizitare.
• In caz de forta majora ( razboi, calamitate etc) se vor parcurge obiectivele la care accesul este permis de fortele de ordine, agentia de turism nefiind raspunzatoare pentru nerealizarea, in parte sau total, din motive obiective, a programului si nu datoreaza daune materiale sau morale.
• In cazul in care, din motive care tin de persoana in cauza, la granita / aeroport autoritatile statului refuza intrarea / iesirea pe / de pe teritoriul tarii in cauza a unei / unor persoane din grup, agentia de turism nu este raspunzatoare de situatia creata si nu i se pot pretinde daune materiale sau morale. Persoana in cauza poate fi asistata de reprezentantul agentiei de turism pana la clarificarea situatiei, fara a afecta major programul grupului.
• Firma MIRIAM MI TOURISM SRL-D, cod fiscal: 32941191, cont in euro la Raiffeisen Bank, nr. RO45 RZBR 0000 1659 1530, cont in lei RO40 RZBR 0000 1659 1523 . Depunerea avansului / contravalorii pelerinajului se face la orice agentie Raiffeisen Bank din tara, direct la ghiseu, fara comision. Primiti dovada platii in contul firmei. Dupa depunere emitem factura fiscala, contractul cu turistul si asigurarea storno – optional; actele se trimit prin email, prin posta sau se inmaneaza personal in momentul inceperii programului.

———————————————————————————————————————————-
MIRIAM MI TOURISM
Romania, Poiana Sarata Nr 244, Jud Bacau
Tel. 0234.337.990 si 0723.645.180, E-mail : miriamturism@yahoo.com,
Site: www.miriamturism.ro, Blog: http://miriamturism.wordpress.com/

 

.

19 Mai 2015

Vizualizari: 590

Voteaza:

Pelerinaj de Schimbarea la Fata pe Muntele TABOR 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Apologetikos
Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE