Ceea ce nu exista in inima, aceea nu exista deloc

Într‑un sat ridicat pe un munte înalt, străbătut de un râu, pe versantul opus unui grup de colibe, pe un vârf de stâncă, se afla figura unui om sculptat în piatră, din adânc de vremuri. Era zeul locuitorilor din acel sat, o figură de o transcendentă frumuseţe, care exprima o pace inefabilă, o desăvârşită armonie.

Din tată în fiu, localnicii îşi transmiseseră convingerea că zeul lor se va desprinde într‑o bună zi din piatra muntelui şi va veni să se sălăşluiască printre ei. Deşi îi admirau necontenit trăsăturile şi deşi era sursa lor permanentă de inspiraţie, ei se lăsau mereu copleşiţi de grijile vieţii şi de sărăcia în care trăiau.

Într‑o zi, în satul acela s‑a născut un copil care, imediat ce a dobândit capacitatea de a vedea, a percepe şi a reacţiona, de îndată ce s‑a putut deplasa de la coliba unde se născuse până la malul râului, a fost cucerit de frumuseţea, seninătatea şi măreţia zeului. Copilul era mereu în preajma zeului sculptat în stâncă, privindu‑l fără încetare. Anii treceau unul după altul şi după un timp, copilul a ajuns la vârsta adolescenţei, apoi la cea a tinereţii. Într‑o zi, locuitorii satului, văzându‑l trecând pe lângă ei, s‑au oprit şi‑au exclamat cu toţii într‑un glas: „Zeul nostru este aici, în mijlocul nostru!”. Privind figura aceea întruna, tânărul se modelase lăuntric potrivit expresiei zeului. Sorbindu‑l din ochi, se contopise cu el, lăsându‑se pătruns de seninătatea, măreţia, pacea şi dragostea care izvorau din figura sculptată în stâncă; astfel încât trăsăturile lui deveniseră identice cu trăsăturile zeului pe care‑l venera şi pe care‑l privise întreaga viaţă.

Dacă am şti să‑L contemplăm pe Hristos din adâncul fiinţei noastre, dacă am şti să vedem Faţa Lui cea nevăzută pe care o putem vedea numai cercetându‑ne profunzimile, pentru că acolo sălăşluieşte El, atunci toţi cei din jurul nostru ar simţi impactul seninătăţii, păcii şi liniştii noastre lăuntrice şi ar înţelege că există sfinţenie în Biserică. Dar aşa cum stau lucrurile în prezent, uitându‑se la noi, le vine foarte greu să creadă!

Sfinţenia este sfinţenie a lui Dumnezeu în fiinţa noastră. Pe măsură ce participăm la ea devenim revelaţie a ceea ce ne transcende.

Mitropolitul Antonie de Suroj, Dumnezeu şi omul

22 Iunie 2016

Vizualizari: 1750

Voteaza:

Ceea ce nu exista in inima, aceea nu exista deloc 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE