Pe manastirea-n piatra,
Am devenit pamant,
m-am prefacut in nori,
copaci, apa si vant
Si am tacut ca noaptea,
Ucisa intre sori,
Stiind ca doar in brate,
Tu, Doamne, ma-mpresori.
Taceau si ziua, timpul
Si toate-au amutit
s-asculte pulsul ierbii
in mine inflorit.
Curgeau clipa si ora,
ca un parau in vale,
cand pieptul meu urla
un muget lung de jale.
Mi-e dor de Tine, Doamne-
E dorul ancestral-
Prefa-ma iar in lutul
Cu iz primordial!
Ruxandra Stoian
-
Dorul ca sete dupa cei departati
Publicat in : Editoriale
-
Ziua dorului. Dorul copilariei
Publicat in : Religie
-
Dorul de Dumnezeu - expresie a identitatii eshatologice
Publicat in : Editoriale
-
Dorul după Cer
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.