Cine esti tu cel care esti,
si unde esti, cand nimic nu este?
Nascut dintr-un cuvant imi duc intelesul
intr-o pustietate divina.
Intreb daca sunt, dar strigatul
nu se rupe de mine,
si una cu el raman, adaugand
desertului singuratate.
Cu harul vreunei silabe
urnesc din intepenire, intr-una,
golurile sferice in alte goluri
aidoma lor, si fara de margini.
Fixitatea nefiintelor mereu o clatin
intr-un azi etern cu aura de vid -
ma rog sa fii, de mine insumi
ma rog sa fii. Arata-te!
Nichita Stanescu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.